Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Jurnalism si stiintele Comunicarii

Sectia: Comunicare Sociala si Relatii Publice

Anul de studiu IDD: II,

Tutoratul 2,

Istoria culturii si civilizatiilor

Tutoratul 2: Renasterea

TUTORATUL 2: RENAsTEREA

Obiective:  

• Ofera delimitari conceptuale care dau abilitatea studentilor de a opera cu acele coordonate care definesc umanismul secolelor XV-XVI.
• Asigura o viziune comparatista care explica originile umanismului european la nivelul antichitatii grecesti.   
• Ofera o perspectiva tematica a principalelor directii ale prozei 13313o148n , poeziei si teatrului si o perspectiva estetico-teoretica (poetici ale Renasterii).
• Ofera prezentari sintetice ale unor momente literare semnificative pe baza recomandarilor tematice pentru redactarea referatelor.
• Asigura analize de text pentru opere semnificative ale principalelor directii tematice; la întîlnirea tutoriala cu studentii vor fi supuse spre analiza urmatoarele opere si autorii lor:    Rabelais - Gargantua si Pantagruel

Cervantes - Don Quijote

Shakespeare - Sonete, Hamlet, Romeo si Julieta

Montaigne - Eseuri.

Renasterea

1. Caracterizare generala

2. Poetici ale Renasterii

3. Umanistii secolelor XV-XVI

4. Directii ale poeziei:

a) de la Petrarca la Marino

b) scolile poetice în Franta

c) dezvoltarea lirismului în Germania si Spania

d) poemul epic si eroic-comic

5. Directii ale prozei 13313o148n :

a) Boccaccio si proza scurta italiana

b) de la Rabelais la Montaigne

c) romanul pastoral

d) de la proza picaresca la Cervantes

6. Dezvoltarea teatrului:

a) Anglia înainte de Shakespeare

b) Shakespeare

c) teatrul în Spania

1) Lope de Vega

2) Calderón de la Barca

Din nou despre " Romeo si Julieta "

Cum desigur se stie "s-a evaluat ca un critic shakespearian ar trebui sa citeasca aproximativ 200 de pagini zilnic daca ar vrea sa se tina la curent cu tot ceea ce se scrie în lume". si, firesc, este foarte greu sa mai acuzi astazi un shakespearolog de plagiat deoarece "nimeni nu mai stie cine a formulat primul o anume teza"¹.

Unei asemenea deloc încurajatoare perspective i se înscrie si piesa care formeaza obiectul "modestei" mele "cutezante" : Romeo si Julieta.

Volumul referintelor critice este impresionant. Toate scolile identificate în bibliografia shakespearologica² se regasesc si în raportarile la Romeo si Julieta.

Ma simt dator, selectînd sever, sa amintesc cu precadere o teza de doctorat³, avînd ca unic obiect piesa, sustinuta la Sorbona în 1961, dar si mai recentul volum Roméo et Juliette : Analyses et réflections sur

S-au însumat o serie întreaga de observatii la care ne simtim obligati sa ne raportam în demersul nostru analitic asupra organizarii universului tragic si comic în piesele lui Shakespeare.

S-a vorbit despre organizarea în trei momente⁵, despre variatiile de intensitate si încordare si relatia lor cu dimensiunile scenelor, a fost sesizata structura planurilor paralele⁶, s-a determinat si relatia dinamica dintre factorii care se înfrunta, s-au adunat multiple cercetari asupra imagisticii, pe marginea laitmotivelor circulante etc.

Studierea acestor aspecte ca si a altora a fost corelata cu dezbaterea asupra naturii artistice a lui Shakespeare, dezbatere prelungita si în secolul nostru.

Daca în 1920 I.Bailey considera ca acesta "pare sa nu fi avut nimic din constiinta mîndra a mestesugarului nostru"⁷, dezvoltînd un punct de vedere vechi de cîteva secole, pornind, de exemplu, de la Friederich Schlegel, care constata ca Shakespeare începea sa fie considerat "nu ca un frenetic creator din filiatia Sturm und Drangului, ci ca un poet calculat", Gustave Ren Hocke socotea ca "lui Shakespeare i se cuvine un loc de frunte în empireul celor mai mari dintre inginerii si operatorii artei poetice"⁸.

O interesanta analiza a piesei apartine lui A.I.I. Radcliffe, care ajunge de altfel sa figureze chiar o reductie geometrica a organizarii interioare, a structurii⁹.

Criticul vede tragedia ca pe o desfasurare liniara pe o axa orizontala, în doi timpi ce se leaga si se continua, "ce cuprind evenimentele importante si altele surprinzatoare, suspendari, anticipari, rasturnari". Evidentiaza caracterul armonic al primului timp si cel disonant al timpului al doilea. Se surprinde dinamica piesei prin alternarea unor momente de tensiune mai mica cu altele de tensiune mai mare. Se marcheaza dinamica alternarii eroilor, ca prezente separate sau în cuplu.

Multe dintre consideratiile asupra piesei, inclusiv formula rearmonizarii finale¹⁰, aproape s-au "clasicizat", venind în prelungirea unor idei mai vechi, sustinînd alte analize cu vizibile consecinte spectacologice.

De aici pornesc, afirmînd de la bun început ca o asemenea lectura nu ma multumeste, si voi încerca sa propun o alta imagine, reluînd o ipoteza de lucru pe care am formulat-o înca din 1979 : "proiectia tragica, element compozitional în Romeo si Julieta".

Tragedia, urmarind destinul tragic al iubirii celor doi tineri, membri ai unor familii ce se dusmanesc, reia, dupa cum se cunoaste, o povestire a lui Massucio din Salerno (1476), preluata, de Luigi da Porto (1534) si Matteo Bandello (1554), culegere tradusa în engleza de Sir Geoffrez Fenton (1567) si William Painter (1566), prelucrata si de Pierre Boisteau în Histoires tragiques (1559), regasita în poemul lui Arthur Brooke The Tragical History of Romeo and Juliet (1562)¹², cu un posibil nucleu real într-o drama petrecuta la Verona în 1303.

Tragedia se întinde pe cinci acte, însumînd 24 de scene si cîte un prolog înaintea actelor I si al II-lea. Ea cuprinde 842 de replici - fara cele doua prologuri - repartizate astfel : 237, 203, 199, 155, 88¹³.

Sa ne întoarcem la "poveste" !

Tragedia începe cu un conflict între cele doua familii¹⁴ (Montague si Capulet), conflict rezolvat prin interventia ducelui (replica 50)¹⁵ si reluat, în rezumat, de Benvolio. Pomenit pentru prima data la încheierea conflictului, Romeo apare (replica 62)¹⁶ oftînd, suferind din cauza iubirii neîmpartasite de Rosalinda. Afla apoi despre existenta Julietei, careia i se pregateste casatoria cu Paris si îl regasim pe Romeo dialogînd despre dragoste si informîndu-se despre balul care va fi dat de familia Capulet. Julieta apare mai tîrziu (replica 127 ! ), plasata simetric fata de Romeo. Ea nu se afla în centru. Despre ea vor vorbi contesa si doica. Revine Romeo, în aceeasi dispozitie. Tonul este dat de verva sclipitoare a lui Mercutio. Balul. Întîlnirea. Iubirea. Apelul la Lorenzo. Casatoria. Aceasta este substanta primelor doua acte.

Actul al treilea (fara prolog) reia primul conflict. Acesta este acum insolvabil. Sînt doi morti. Ducele apare (replica 52)¹⁷ si sanctioneaza. Repovestirea apartine tot lui Benvolio. Julieta îsi plînge nefericirea în prezenta doicii; Romeo îsi deplînge situatia si sufera din cauza îndepartarii de Julieta. Julieta domina în continuare scena. Cere ajutorul lui Lorenzo. În casa parintilor. Se desparte de doica. Bea licoarea si este gasita - aparent moarta. Romeo, la Mantua, afla trista veste. Scena din chilie pregateste punctul tragic maxim. Scena din cavou. Cei doi eroi se vor sinucide, cu o interferenta de mijloace : Romeo, feminin, prin otrava, Julieta, masculin, prin pumnal. La mormîntul lor cele doua familii se împaca.

Sa revenim.

Consider ca piesa nu înainteaza linear, trecînd, în urma unui accident -duelul - de la armonie la disonanta, într-un continuum desfasurat pe o axa orizontala.

Exista, cred, un punct de rupere, piesa se frînge la sfîrsitul actului al doilea, parasind un nivel si se reproiecteaza, punct cu punct, într-un alt spatiu. Cum primul nivel este esentialmente comic, iar proiectia se face în spatiul tragicului, am numit acest tip de constructie - proiectie tragica, ca forma particulara a "planurilor paralele".

Aceasta ipoteza trebuie demonstrata.

Sa ne închipuim o axa imaginara care delimiteaza doua niveluri, primul, deasupra, comic, al doilea, dedesubt, tragic. Sa încercam sa supunem analizei, punct cu punct, cele doua imagini. Nu înainte de a mentiona ca aceasta constructie dezvaluie o proiectie la jumatatea piesei, tinând seama de numarul replicilor. Este si ceea ce se desprinde si din interpretarea lui M. M. Mahood¹⁸.

NOTE:

Vezi, în acest sens, Al. Dutu, Eseu în istoria modelelor umane, Editura stiintifica, Bucuresti, 1972, p.96, pornind de la Arthur M. Eastman, A Short History of Shakespearian Criticism, New York, Random House, 1968. Realitatea mai poate fi sustinuta si de Dan A. Lazarescu, Introducere în shakespearologie, Editura Univers, 1976.

Vezi, în acest sens, Al. Dutu, vol. cit., p.97 si urm. Sau structurarea scolilor în vol. lui Dan A. Lazarescu.

M. Pollet, La Tragédie de Rom o et Juliette de W. Shakespeare. Thèse complémentaire pour le doctorat ès Lettres

Shakespeare, Rom o et Juliette, Analyses et r flexions sur., Elli Press, 1991

Vezi, în acest sens, A.C. Brandley, Shakespearian Tragedy, London, 1958.

De consultat G.G. Gervinus, Shakespeare, Band I-IV, Leipzig, regasit si la E. Dowden, Shakespeare, spiritul si arta sa, 1875, cf. Shakespeare si opera lui, Texte critice, E.L.U., 1964, pp. 88-96 ; asupra acestui aspect, vezi si G. Lukacs, Specificul literaturii si esteticii, E.P.L.U., 1969, pp. 107, 288, ca si B. Tomasevski, Teoria literaturii. Poetica, Ed. Univers, 1973, p. 346.

I. Bailey, Shakespeare, London, 1929, p. 42. Ideea este prezentata si la Sir John Squire, Shakespeare as a Dramatist , 1935.

Gustavo Ren Hocke, Manierismul în literatura, Ed. Univers, Bucuresti, 1977, p. 137.

A.I.I. Radcliffe, Romeo and Juliet, London, 1946, citat si de Leon Levitchi în Elaborarea artistica constienta în opera lui Shakespeare, Revista de filologie romanica si germanica, 2, 1960.

Citindu-l pe Irving Ribner, Dan A. Lazarescu, op. cit., p. 542, vorbeste despre "renasterea ordinii sociale si morale prin concilierea familiilor", despre "o viziune de speranta" etc. Vezi, în acest sens, si interventia lui Ernst Schumacher : "se zareste întotdeauna o geana de speranta . acest principiu optimist", în John Elsom, Mai este Shakespeare contemporanul nostru ?, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1994, p. 209.

Arié Grűnberg Matache, Ipoteze analitice, Ed. Dacia, Cluj - Napoca, 1979, pp. 9-24.

Cercetarea surselor nu face obiectul comunicarii. Datele sînt extrase din Narrative and Dramatic Sources of Shakespeare, Editia Bullough, vol. I, p. 269 si urm. ; ele se regasesc si în M.Pollet, op. cit.

Apelul la replica nu este întîmplator. Aceasta este considerata ca unul dintre factorii fundamentali ai discursului dramatic. În acest sens, amintesc sublinierea lui Georg Lukacs "Drama îsi contureaza eroii si actiunile exclusiv prin dialog. Numai ceea ce capata viata prin dialog poate avea valoare artistica pentru drama", în Specificul literaturii si esteticii, E.P.L., Bucuresti, p. 276.

Deosebit de pretioasa este argumentarea lui Steen Jansen, care considera ca unicul simpton al personajului este replica, în Esquisse d'une théorie de la forme dramatique, "Langages", 12, 1968, pp. 71-93. Solomon Marcus, formulînd unele rezerve si aducînd în discutie alti factori, vorbeste, totusi, despre ideea comuna dupa care "teatrul înseamna în primul rînd dialog", în Arta si stiinta, Ed. Eminescu, 1986, p. 234.

Erich Fried vorbea despre parintii lui Romeo si ai Julietei ca despre "niste cetateni înstariti". "Singurii nobili din preajma sînt Ducele, Mercutio si Paris", în John Elsom, vol. cit., p. 50.

Shakespeare, Opere, vol. I. ESPLA, Bucuresti;

Ducele: "Supusi rebeli!..Plecati, va zic, de puneti pret pe viata.

Idem, Romeo: "Buna ziua, vere!"

Ibidem, Ducele: "Ce s-a întîmplat? Unde-s nelegiutii

Care-au stîrnit iar sfada?"

"Fortele potrivnice iubirii se dezlantuie de la mijlocul piesei" si "ultimele doua acte sînt scrise într-un stil mai tragic". Vezi M. M. Mahood, Shakespeare's Wordplay, 1957, cf. Dan A. Lazarescu, vol. cit., p. 518.

Capulet: "Ce-i larma aceasta?

Dati-mi spada mea cea lunga."

Contesa Capulet: "Nu, cîrja! Ce sa faci cu spada?"

"Chiar si nasterea iubirii lui Romeo fata de Julieta are caracter de comedie, si eroii principali ai acestei piese de dragoste se dezvolta aproape inconstient de la naivitate la tragic", E. Auerbach, Mimesis, E. L. U., Bucuresti, 1967, p. 375. Aceasta idee apare si la Jack Lindsay: "pe un fundal de comedie italiana de curte, în <Romeo si Julieta> .." sau la M.M.Mahood: "În esenta, <Romeo si Julieta> începe în ritm de comedie si se încheie ca una dintre cele mai sumbre tragedii shakespeariene", apud. D. A. Lazarescu, op. cit., pp. 379, 516.

R.Henn, în The Harvest of Tragedy, London, 1966, enunta ideea capacitatilor tragice superioare ale personajelor feminine, aducînd argumente de la tragedia antica, la Federico Garcia Lorca.

Julieta: "Daca-i însurat, mormîntul mi-e si patul de mireasa."

Elle éclaire l'histoire tragique de sa présence amusante et pittoresque , M. Pollet, op. cit., p. 48.

M. Pollet, op. cit., p.47, vorbeste despre: "ce libertin aux sourcils en broussaille est une sorte de vert-galant à qui la grâce du veritable amour a manqué..le ton de badin persiflage..

Thaler Brijitte, în Szenenschluss, Szenenanfang, und Szenennaht in Shakespeares Historien und Tragödien, München, 1965, teoretizeaza, analizînd începutul, sfîrsitul si îmbinarea scenelor, existenta unor parti al caror ansamblu realizeaza unitati perfecte.

De retinut mecanismul scenelor în care apar cei doi eroi. Formula este: R; J; R+J; R; J; R+J.

Personaj de intriga, înnobilat de Shakespeare, fratele Lorenzo, ocupa un loc foarte important si în mecanismul piesei. Cînd M. Pollet, op. cit., încearca o asezare simetrica a personajului, forteaza realitatea si propune o plasare a lui Lorenzo în "grupul lui Romeo", ceea ce nu convinge defel. Pozitia lui e mediana si capata semnificatii ca atare.

Mentionez ca si interventia lui M. Bogdanov (vezi J.Elsom, op.cit., p. 88), care vorbeste de "lepadarea bisericii", nu ne poate convinge.

Lorenzo ramîne, credem, un personaj de esenta renascentista.

Apud. D.A.Lazarescu, vol. cit., p. 830.

Vezi John Elsom, vol. cit., p. 216.

Referatele

Recomandari tematice pentru redactarea referatelor ce se vor preda (sustine) la cea de-a doua sedinta de tutorat.

Analiza scrisorii lui Gargantua catre Pantagruel din romanul lui Rabelais

Analiza fragmentelor legate de manastirea Thelem din romanul lui Rabelais

Contributia Pleiadei

Iubirea la Ronsard

Comentariu - "Fa ce-ti place" din Gargantua si Pantagruel de Rabelais

Analiza unei povestiri picaresti

Petrarca, primul poet al Renasterii

Noul tip uman în Decameronul lui Boccaccio

Arta naratiunii în Decameronul lui Boccaccio

Don Quijote - mit si personaj literar

Lumea ca teatru la Shakespeare si Calderon de la Barca

Tema onoarei si a "sîngelui pur" la Lope de Vega

Timpul în sonetele lui Shakespeare

Arta constructiei la Shakespeare în Hamlet si Regele Lear

Comic si tragic în Romeo si Julieta

Personaje feminine la Shakespeare

Comentariu - "Que sais-je?" ("Ce stiu eu?") din Eseurile lui Montaigne