REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848-1849 IN MUNTENIA

REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848-1849 IN MUNTENIA

Ideile de propasire nationala si de re­forma sociala, generate de întreaga evo­lutie a societatii romanesti si care se manifestasera pîna acum atît în revolu­tia înabusita, din 1821, în actiunea din 1840, cît si în scris, si-au aflat aplicarea politica prin revolutia din 1848. De sigur, aceasta revolutie a cunoscut anume desfasurari si modalitati de ma­nifestare fie în Moldova, fie in Munte­nia sau în Transilvania (inclusiv Bana­tul), cu revendicari ce apartin uneia sau alteia din tarile romane. Dar mersul înainte al valului revolutionar, cuprinzînd întregul teritoriu romanesc, ca si formularea, la Iasi, la Islaz, la Bucu­resti, la Blaj, la Brasov sau la Cernauti, a obiectivelor imediate sau de perspec­tiva, au facut ca, pîna la urma, sa se sintetizeze deziderate comune ca ex­presie a simtirii si revendicarilor natio­nale si mai ales sociale. In problemele esentiale, revendicarile revolutionarilor din toate tarile romane sînt asemana­toare sau identice: desfiintarea iobagiei (serbiei), a dijmelor si a altor obli­gatii ale taranimii fata de stapînii de pamînt, împroprietarirea taranilor, abo­lirea privilegiilor, a rangurilor nobiliare si boieresti, libertatea individuala, a cuvîntului 434p1513e si a scrisului, atribuirea functiunilor dupa merit etc.

Revendi­carea libertatii si egalitatii în drepturi a natiunii romane din Transilvania, si a unirii principatelor - înscrisa în pro­gramul din Moldova - înseamna defi­nirea si fixarea, de catre revolutionarii romani din 1848, a primei etape majore catre statul national unitar înfaptuit în 1918. Determinata de necesitatile im­perioase ale dezvoltarii sociale si natio­nale, revolutia romana din 1848-1849 este parte alcatuitoare a revolutiilor care au zguduit societatea europeana, in acesti ani.

In dimineata zilei de 27 martie, are loc la Iasi, într-un hotel, o întrunire a tinerilor însufletiti de idei nationale si reformatoare, la care iau parte însa si alte persoane : boieri mari si mici, ne­gustori si cativa liberi profesionisti. Se redacteaza un memoriu în 35 de puncte, care începînd prin "sfînta pazire a Re­gulamentului (organic) in tot cuprinsul sau, fara nici o rastalmacire", cuprinde, între altele : "grabnica îmbunatatire a starii locuitorilor sateni", îmbunatatirea administratiei (justitie, armata, finante), reforma scolara, ridicarea cenzurii, în­fiintarea unei garzi cetatenesti si dizol­varea Obstestii Adunari ca una ce fu­sese aleasa ilegal. O delegatie se pre­zinta la Mihail Sturza, care, pentru mo­ment, se preface a primi cele mai multe dintre cereri, dar, pe urma, avînd asigurat concursul garnizoanei din Iasi, ordona arestarea capeteniilor miscarii. O parte din acestea urmau sa fie sur­ghiunite peste Dunare, in Turcia ; cumparînd însa, într-ascuns, echipajul bar­cazului care trebuia sa-i treaca la Macin, ei ajung la Braila, si aici, cu aju­torul vice-consulului englez local, îsi redobîndesc libertatea, ajungînd apoi prin Transilvania, în Bucovina. In noul program secret de la Brasov (12/24 mai) se prevedea "unirea Moldovei si a Valahiei într-un singur stat neatîrnat ro­manesc" si "împroprietarirea lacuitorilor sateni" fara despagubire. In vara lui 1848 se aflau in Bucovina Al. Cuza, viitorul domn, C. Negri, D. Canta, V. Alecsandri, Al. Russo, Manolache Costache Epureanu. fratii Rosetti. fratii Sion. Sosi, de asemenea, si Mihail Kogalniceanu, care nu fusese ames­tecat în declansarea evenimentelor, dar care avusese un conflict cu fiul lui Mihail Sturza si trebuise sa pa­raseasca tara. Cu toti fura priete­neste primiti de familia Hurmuzaki, în a carei casa, la Cernauti, si apoi la mosie, la Cernauca, aflara ospitalita­tea cea mai aleasa. Aci, in urma consfa­tuirilor avute si cu ajutorul gazdei scot refugiatii Gazeta Bucovinei, iar Mihail Kogalniceanu publica în august 1848 Dorintele partidei nationale, noul pro­gram al tineretului moldovean revolu­tionar.

Acest program, în 36 de puncte, se deosebeste mult de cererile revolu­tionarilor din martie ; mai intai, el e împotriva Regulamentului Organic si a protectoratului tarist care "nu poate în nici un chip face fericirea tarii" ; se cere apoi autonomia Moldovei, egalitatea civila si politica a tuturor cetateni­lor, adunare alcatuita din reprezentan­tii tuturor starilor sau categoriilor so­ciale, garantarea libertatii si a domici­liului, instructie gratuita, renuntarea, din partea boierilor, la privilegii, la scutirea de contributii si la robii tigani, desfiintarea clacii si - fapt foarte important - Unirea Moldovei cu Mun­tenia.

In Muntenia, revolutia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decît în Moldova ; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei parti din administratie si armata. In timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politica secreta, intitulata Dreptate-Fratie. Din ea faceau parte tinerii pa­trioti si progresisti, dintre care multi studiasera în strainatate, mai ales la Paris. In capitala Frantei izbucnise re­volutia de la începutul anului 1848 ; conducatorii ei fagaduisera sprijin tine­rilor munteni, în cazul in care se vor ri­dica împotriva asupritorilor.

Poetul Lamartine, ministrul de externe al guvernului revolutionar francez, era pro­tectorul societatii studentilor romani la Paris ; Ledru-Rollin, ministrul de interne al aceluiasi guvern si remarcabil orator, era un adevarat "idol" al tineretului ro­man din capitala Frantei. O oarecare in­fluenta asupra acestui tineret a exercitat si istoricul Louis Blanc, unul dintre teore­ticienii socialismului, ministru si el, pen­tru scurt timp, în guvernul revolutionar francez. Un prieten devotat si activ a fost Paul Bataillard.

NICOLAE BALCESCU

Pictura in ulei de Gh. Tattarescu

Actiunea propriu-zisa a început în ziua de 9 iunie, la Izlaz, în judetul Romanati, ale carui autoritati, militare si civile, erau de partea revolutionarilor. Se citi proclamatia în 22 de articole, alcatuita, în ce priveste fondul, de Nicolae Balcescu, iar sub raportul formei, grandilocvente si mistice, de Ion Heliade Radulescu, în care se prevedea, ca re­vendicari esentiale : "Independenta... administrativa si legislativa pe temeiul tractatelor lui Mircea si Vlad V. si ne­amestec al nici unei puteri din afara in cele din întru ale sale", "egalitatea drepturilor politice", suprimarea ran­gurilor sociale, împroprietarirea tara­nilor, "emancipatia manastirilor în­chinate" locurilor sfinte, desfiintarea robiei. Nu se vorbea de Unirea Princi­patelor. In aceeasi zi, la Bucuresti, trei tineri trag cu pistolul asupra lui Gheor-ghe Bibescu : acesta scapa însa numai cu spaima, epoletul oprind glontul. Peste doua zile, la 11 iunie, multimea, la semnalul dat prin tragerea clopotu­lui de la mitropolie, începe a se aduna ; apar steaguri, cocarde si esarfe trico­lore ; palariile se împodobesc cu penaje tricolore ; în aclamatii si urale, toti se îndreapta spre palat. Bibescu stiind ca nu are sprijinul armatei - în cursul diminetii, ofiterii in corpore venisera la palat, aratînd ca vor apara tara de dus­mani, dar nu vor varsa sînge de roman - iscaleste, seara, pe la orele 10, noua constitutie - de fapt proclamatia - si accepta formarea unui guvern provizo­riu, a carui lista ii e prezentata de re­volutionari. Cum însa a doua zi, 12 iu­nie, consulul tarist, Gh. de Kotzebue, paraseste Bucurestii, protestînd formal împotriva noii orinduiri care desfiinta de drept si de fapt Regulamentul orga­nic, domnul, cuprins de teama si nevoind sa ia asupra-si consecintele mis­carii, abdica in dupa amiaza zilei de 13 iunie si se retrage, prin Cîmpulung, în Transilvania. Anuntînd acest fapt în ziua urmatoare, guvernul provizoriu arata totodata tarii si noua sa formatie, reconstituita, cuprinzînd si pe cei de la Izlaz. In frunte e Guvernul vremelnicesc, organ suprem, prezidat de mitro­politul Neofit si numarînd ca membri pe Heliade, stefan Golescu, Teii, Magheru si, pentru cîteva zile numai, un mare negustor bucurestean Gh. Scurti. Vin apoi, "secretarii guvernului vre-melnicesc" : C. A. Rosetti, N. Balcescu, A. G. Golescu si I. C. Bratianu, adica elementele tinere, cele mai dinamice. In sfîrsit, e "Ministerul vremelnice " alcatuit din Nicolae Golescu, "ministru dinlauntru" sau de interne, Ion Cîmpineanu, "ministrul dreptatii", Ioan Voinescu II, "ministrul trebilor din afara sau de externe", C. N. Filipescu, "mi­nistrul finantii", Gh. Nitescu, "obstescul controlor", colonelul I. Odobescu, "mi­nistrul de razboi", Heliade, "ministrul instructiei publice", Scarlat Cretulescu, "comandantul gvardiei nationale", Con­stantin Cretulescu, "presidentul sfatu­lui orasenesc" - apoi va fi Cezar Bolliac - si Margarit Mosoiu, "seful po­litiei".

In aceeasi zi, adica la 14/26 iunie, guvernul revolutionar da si primele sale decrete : cel dintîi privind înfiin­tarea steagului national, în trei culori, albastru, galben, rosu si cu deviza "dreptate, fratie". Al doilea decret ho­taraste desfiintarea rangurilor civile, adica a titlurilor de boierie, singura deosebire între romani de aci înainte fiind "aceea a virtutilor si a slujbelor catre patrie". Al treilea decret hota­raste desfiintarea cenzurii, orice roman avind "dreptul de a vorbi, a scrie si a tipari slobod asupra tuturor lucruri­lor"' ; defaimarea vietii private sau în­demnul la nesupunere fata de legi si guvern vor fi însa pedepsite "de tribu­nalele competente". Al patrulea decret priveste înfiintarea gvardiei nationale "in toata teara". In sfîrsit, al cincilea decret prevede desfiintarea pedepsei "degradatoare cu bataia" si a pedepsei cu moartea, "care de atîtia ani nu s-a simtit nevoia de a se întrebuinta în Ţara Romaneasca".

La 16/28 iunie, se decreteaza eliberarea tuturor arestati­lor politici "din manastiri, temnite si ocne" ; iar ceva mai tîrziu (26/8 iulie) desfiintarea robiei, tiganii devenind astfel oameni liberi. Cercurile conser­vatoare si reactionare din tara încearca sa se opuna acestor masuri. Prima ten­tativa se produce în ziua de 19 iunie/l iulie, cand complotistii condusi de colo­neii I. Odobescu si I. Solomon reusesc sa aresteze pe Heliade, N. Golescu si Christian Teii. Reactia imediata a bucurestenilor - din rîndul carora cad opt morti si mai multi raniti - da peste ca planurile contrarevolutionarilor, reusind sa elibereze pe membrii guver­nului. In fruntea manifestantilor s-au aflat Ana Ipatescu si Toma Gheorghiu. A doua încercare s-a produs noua zile mai tîrziu cand aceleasi cercuri conser­vatoare au raspîndit zvonul intrarii în tara a trupelor tariste, ceea ce a deter­minat retragerea guvernului spre Tîrgoviste (28/29 iunie stil vechi).

Reactia populara, tot atît de hotarîta, a readus pe sefii revolutiei în Capitala. In privinta împroprietaririi taranilor, pro­blema capitala, nu se trece însa la fapte. Pe lînga opozitia boierilor proprietari, mai era, din pacate si atitudinea rezer­vata a unei parti din însasi guvernul re­volutionar, si anume a aceleia reprezen­tat prin Heliade si Odobescu ; chiar si restul guvernului nu era de acord asu­pra formulei, adica asupra cuantumului si modalitatilor operatiunii. In loc sa se vina cu un decret, ca si în problemele aratate mai sus, se numi o "Comisie a proprietatii", din care faceau parte 17 delegati ai mosierilor si 17 tarani, cite unul de fiecare judet. Discutiile în comisie fura aprinse, fiecare parte sus-tinîndu-si aprig punctul de vedere; ta­ranii cereau ca locul sa aiba 16 pogoane la balta, 11 la ses, 11 la deal si 8 la munte; mosierii nu admiteau. Dupa noua sedinte si tocmai cand, în sfirsit, se parea ca se ajunge la un compromis, guvernul, prin Heliade, dizolva comisia (19/31 august), anuntînd ca problema va fi rezolvata de catre viitoarea Adunare obsteasca.

Aceasta va avea sa decida suprafetele si sa gaseasca modalitatea despagubirii mosierilor pentru pamîntul luat. Dar, evenimentele precipitîndu-sc, adunarea nu mai avu cand sa ia fiinta. Guvernul tarului, care vedea ca re­volutia e îndreptata si împotriva pro­tectoratului tarist, intervine la Poarta spre a se restabili "ordinea" ; Poarta trimite pe Suleyman Pasa, cumnatul sultanului, ca sa se informeze la fata lo­cului si sa ia masurile necesare. Primit in chipul cel mai calduros de catre gu­vern si populatie - aceasta din urma demonstrînd astfel nu simpatia fata de turci, ci atasamentul fata de revo­lutie - Suleyman se multumi cu o schimbare care nu însemna o înabusire a revolutiei, ci o atenuare a ei

Recu­noscu, în locul guvernului provizoriu, o "locotenenta domneasca" alcatuita însa tot din persoane apartinînd vechii for­matii, si anume, din Heliade, Nicolae Golescu si Christian Teii. Ceru de ase­menea unele schimbari în textul consti­tutiei si sfatui pe revolutionari sa tri­mita o delegatie la Constantinopol, spre a obtine de la sultan recunoasterea noului regim si a constitutiei modifi­cate. Delegatia, din care faceau parte, între altii, Nicolae Balcescu, Dumitru Bratianu si stefan Golescu, pleca într-a­devar la Istanbul ; aci însa gasi o alta atmosfera. Guvernul tarist lucrase in­tens între timp ; nemultumit de atitu­dinea lui Suleyman, staruise, în chip amenintator, sa fie înlocuit printr-un trimis mai energic si obtinuse numirea unui nou comisar, Fuad pasa, referent -dar al divanului imperial. Delegatia munteana nu fu, bineînteles, primita, si dupa o lunga asteptare zadarnica, tre­bui sa se întoarca în tara. Determinanta pentru aceasta schimbare de atitudine a Portii fusese convingerea formata la Constantinopol ca puterile apusene, Franta si Anglia, nu sînt dispuse sa sprijine militareste, în acel moment. Turcia într-un eventual razboi cu Rusia.

Fata de amestecul puterilor straine în treburile interne ale tarilor romane, George Baritiu scria urmatoarele : "Ru­siei tariste, care vrea sa tina la pamînt orice încercare de reforma în Principa­tele danubiene, romanii trebuie sa-i arate ca, de fapt, ei simpatizeaza din tot sufletul si din tot cugetul lor ideile adevaratei libertati... Romanii nu urasc pe rusi, nici pe turci, urasc din fundul sufletului orice sistem absolutist. Ro­manii vor suveranitatea deplina, vor pacea cu toti vecinii, vor libertate si fraternitate înlauntru si în afara - si ei nu se vor odihni pîna nu le vor cîstiga". Amestecul tarist provoaca atunci, la Bucuresti, un gest simbolic : masele re­volutionare ard, în dealul Mitropoliei, dupa ce-1 purtasera cu alai si cu bocete prin oras, exemplarul oficial al Regula­mentului organic, precum si pe acela al Arhondologiei, cartea care cuprindea numele tuturor boierilor (6/18 septem­brie 1848). Peste o saptamîna, la 13/25 septembrie, trupele turcesti, coman­date de Fuad pasa, îsi faceau intrarea în Bucuresti. Balcescu preconizase re­zistenta armata, la hotar, împotriva ori­carei violari a teritoriului national ; parerea lui nu fusese însa urmata, si corpul de cîteva mii de "volintiri" si panduri, strîns lînga Rîmnicu Vilcea si comandat de Gh. Magheru, nu intra în actiune. Totusi, patrunderea ostasilor lui Fuad în capitala tarii nu se facu fara varsare de sînge. Atunci cînd regimen­tele turcesti ajunsera in dreptul cazarmei infanteriei, pe Dealul Spirii, se produse un incident cu detasamentul de pompieri ce tocmai cauta sa intre în zisa cazarma, incident care imediat se transforma într-o ciocnire sîngeroasa, în cursul careia cazura de glont, de o parte si de alta, morti si raniti. In curînd, însa lucrurile se lamurira si tru­pele turcesti îsi continuara înaintarea, ocupînd orasul, nu fara a se deda la o serie de excese.

In dimineata aceleiasi zile, înainte de patrunderea acestor trupe in capitala, Fuad pasa convocase la Cotroceni, în tabara, pe mitropolit si notabilitatile, spre a le comunica hotarîrea înaltei Porti. Raspunsera la apel o seama din­tre fruntasii revolutiei, apoi multi boieri reactionari, bucurosi de întorsatura pe care o luau lucrurile, în totul între trei si patru sute de persoane. Fuad citi un firman al sultanului prin care locote­nenta era dizolvata, in locul ei fiind nu­mit un caimacam, "logofatul dreptatii Constantin Cantacuzino", si se reintroducea "ordinea legala", adica aceea a Regulamentului organic. Revolutiona­rii prezenti fura retinuti în tabara ; Heliade si Christian Teii, care nu mer­sesera la Cotroceni, îsi gasira provizo­riu refugiu la consulatul englez.

Unul dintre cele dintîi acte ale noii stapiniri fu întocmirea decretului prin care se trimiteau peste granita 22 de fruntasi revolutionari ; el fu urmat de un al doilea, cuprinzînd numele a înca 69 de persoane. Dintre exilati, unii, dupa ce au fost dusi în ghimii, adica în­tr-un fel de slepuri acoperite, cu punte, pe Dunare, de la Giurgiu la Orsova, au plecat mai departe, spre Paris ; altii s-au îndreptat spre Transilvania pe va­lea Prahovei. Cei mai numerosi, dupa o zabava de cîteva luni pe malul drept al Dunarii, au sosit, prin Rusciuk-Varna, în primavara lui 1849, la Constantinopol, iar de aici au fost trimisi la Brussa, în Asia Mica, unde au ramas ca pen­sionari ai turcilor, care le dadeau cîte o mie de piastri de om pe luna, pîna în 1856. Gheorghe Magheru, dupa dizol­varea corpului sau de oaste de la Ramnicu Vilcea (28 septembrie /IO octom­brie), trece, împreuna cu cîtiva ofiteri, ..nuntii la Sibiu. între timp, patrunse­sera si trupele tarului în Muntenia (15/27 septembrie), ocupînd partea de rasarit a tarii si inaintînd pîna la Bucu­resti, unde îsi facura intrarea, în frunte cu generalul Liiders, la 2/14 octombrie 1848. Jumatate din oras ramase în stapînirea lor, în timp ce în cealalta ju­matate comandau turcii.

Scurta perioada de trei luni cît a du­rat revolutia în Muntenia a avut totusi urmari însemnate. Ea a produs o mis­care a maselor, o zguduire a societatii, in special a clasei posedante, a facilitat patrunderea ideilor de reforma sociala, care-si vor gasi mai tîrziu expresia în dispozitiile din 1858 ale Conventiei de la Paris (egalitatea tuturor în fata legi­lor, suprimarea titlurilor nobiliare) si în legile din 1863-1864 ale lui Cuza si Kogalniceanu : secularizarea averilor manastiresti, împroprietarirea taranilor si legea învatamîntului. Pe de alta parte, prin influenta exercitata, în mai mare masura asupra revolutionarilor din Moldova, care formuleaza, utilizînd proclamatia în 22 de puncte, programul din august, si în mai mica masura asu­pra revolutionarilor din Transilvania, ea contribuie la întarirea si adîncirea ideii de unitate nationala.

A doua zi dupa instalarea "guvernului vremelnicesc" ziarul Pruncul roman pu­blica apelul "Catre fratii nostri din Mol­dova" : "Ceasul libertatii a sunat pentru tot romanul... Uniti-va cu noi, frati de din­colo de Milcov, peste undele lui va în­tindem bratele, dorind cu înfocare a va da sarutarea fratiei si a libertatii. Mimteanu si moldoveanu sînt toti romani, sînt frati, o singura natie ; uniti-va cu noi, goniti pe tiranul a carui nume va ramîne o pata vecinica în istoria tarii, înaltati stindardul libertatii si dobinditi-va sfintele drepturi. Uniti vom fi tari ; uniti vom sta împo­triva oricarui vrajmas al libertatii noas­tre. Traiasca Libertatea ! Traiasca Roma­nia !"

In sfirsit, prin propaganda în Apus a fruntasilor exilati, ea determina un pu­ternic curent de opinie publica si gu­vernamentala in favoarea Principatelor, curent care-si va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului si apoi a Conventiei de la Paris (1856, respectiv 1858). Nu este, prin urmare, exagerat a afirma ca revolutia munteana de la 1848 sta la baza Romaniei moderne, ca ea a influentat puternic, principial si politic, aceasta dezvoltare, ca "pasop­tistii" au binemeritat de la patrie.

BIBLIOGRAFIE:

1. Albini, Septimiu- 1848 in Principatele Romane - Bucuresti Editura Albatros, 1998

2. Bodea Cornelia - 1848 la romani - Bucuresti Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982

3 Documente privind Revolutia de la în Tarile Române - Bucuresti Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1977

4. Georgescu - Buzau, Gheorghe Ion - Aspectul agrar al revolutiei din în Muntenia - Bucuresti Editura de Stat, 1948

5. Platon Gheorghe - Geneza revolutiei romane de la 1848 - Iasi : Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", 1999

6. Stan Apostol - Revolutia de la 1848 in Tara Romaneasca - Bucuresti Saeculum, 1998

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE ISTORIE

REVOLUTIA DE LA 1848

MUNTENIA -

BUTOI BOGDAN IONUT

sectia: RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

grupa: STUDII EUROPENE

an: II