RITURI FUNEBRE SI LACASURILE DIN LUMEA CEALALTA

RITURI FUNEBRE sI LĂCAsURILE DIN LUMEA CEALALTĂ

llomer rie-a revelat djja multe secrete despre suflete. Mai īntīi uimitoarea lor calatorie, de la stele la pamīnt, prin tropicul Cancerului, de la pamīnt la stele, prin tropicul Capricornului: pestera nimfelor ascundea aceste minuni. El no vorbeste despre trista conditie a sufletului aici pe pamīnt, prizonier īn trup ca Ulise īn insula lui Caīypso, 949h77j legat de corp, grosolanul sau tovaras, ca Af rodi ta de brutalul Ares. Prin mitul Sirenelor ne-a īnvatat puterea muzicii pentru smulgerea sufletului din aceasta lume a materiei si antrenarea sa dupa moarte īn miscarea sferelor.

īnsa toate aceste povesti nu pareau de la bun īnceput destinate descrierii soartei sufletului. Din contra, Homer a expus pe larg credintele sale despre viata umbrelor īn cīnturile XI si XXIV ale Odiseei si chiar īn cīntul IV. Miturile sale propriu-zis eshatologice nu aveau nici o valoare ?

Pentru pitagoreici si platonicieni este sigur ca revela­tiile lui llomer despre lumea cealalta prezinta mai putin interes daca ele sīnt exprimate direct: pentru acestia pestera nimfelor pare ca traduce mai bino gīndurile lui Homer despre lumea cealalta decīt descrierea Hadesului vizitat de Ulise. Ei nu sīnt prea īnclinati sa caute credintele poetului despre viata de dincolo de mormīnt, acolo unde am crede ca a vrut sa ni le ofere. Ei se acomodeaza mai bine cu obscuri­tatea simbolurilor decīt cu claritatea limbajului direct.

Totusi ai au scos un profit chiar si din eshatologia lui Homer. stim deja ca sufletul lui Heracles, din pricina dedu­blarii sale, sau cel al lui Tiresias, "purtator" al sceptrului de aur, revelau sagacitatea lui Homer ^l. Versurile Odiseei care descriau chinurile Hadesului sau fericirea din Cimpiile Elizee, contin si ele mistere demne de atentie: Homer are, īn definitiv, aceleasi idei ca Plutarh, Porphirius si Proclus,

asupra "sufletelor care dorm īn moarte". Nu ramīne decīt sa se demonstreze acest lucru.

I. Riturile funebre īn cinstea lui Patrocle

Sa īncepem prin a-l īntreba pe poetul Iliade.i asupra riturilor funebre: cele īn cinstea lui Patrocīe, cel mai celebru mort al poemelor. Nici unul dintre eroii ahei nu a fost īngro­pat cu mai multa pompa. Funeraliile lui Ahiie īnsusi, poves­tite īn infern de catre Agamemnon, īn cīnlul XXIV al Odiseei, nu sīnt decīt o palida copie a celor ale lui Patrocle. Pentru uriasul rug, oameni din toate baracile s-au dus sa taie busteni de stejar pe muntele Ida². Myrmidonii īnarmati, pe carele lor, escorteaza trupul pīna la locul mor-v mīntului: Patrocle este "acoperit cu totul de pletele alor sai, taiate de pe frunte". Divinul Ahile sustine capul prietenu­lui sau. Apoi īsi taie balaiele plete si le pune īn inimile mor­tului ³.

Se īnalta rugul (o suta de picioare īn lungime, tot atīta īn largime), lesul este depus deasupra. Sīnt īnjunghiati si jupuiti boi si oi (grasimea lor va acoperi trupul lui Patrocle); carnurile lor sīnt īngramadite jur īmprejur. .. Pe rug, Ahile , arunca patru iepe semete si doi din cīinii lui Patrocle. Sacri- v fica apoi doisprezece prizonieri troieni... (Patrocle va avea cu sine, īn moarte, carul sau, animalele pe care le īndragea, slujitori, hrana).

Ahile "dezlantuie apoi salbatica putere a vīlvataii focu­lui".

Dar rugul nu se aprinde ⁴. Trebuie sa faca o rugaciune, legaminte si libatii p-:ntru Boreas si Zefir, care alearga^v pentru a "biciui focul" cu "suflarea lor aprinsa" ⁵.

īn vrema ce Ahile scoate vin din cratere, īntr-o cupa ce are doua toarte, si-l varsa pe pamīnt chemīnd īn asta vreme sufletul^ lui Patrocle, viteaz nefericit⁶.

Aceste rituri presupuneau, asa cum a subliniat cu putere Rhode ⁷, credinte īn supravietuirea sufletului, mai vechi si mai vii ca īn restul Iliadci. Ele nu sīnt lipsite de analogii cu obiceiurile barbare ale sumerienilor pe care le cunoastem

gratie sapaturilor de la Ur: mormintele suveranilor din Chal-deea contineau numeroase schelete de razboinici conduca­tori de care, īnsotitoare, harpiste care l-au īnsotit īn moarte pe regele lor ⁸.

Grecii din epoca clasica īntelegeau cu greutate salbatica putere a riturilor īn cinstea lui Patrocle: scoliile si Eusta-thius pun accentul pe cruzimea lui Ahile sacrificīndu-i pe cei doisprezece tineri prizonieri si asupra blamului discret pe care Homer īl adreseaza eroului sau al carui suflet "este preocupat doar de faptele Mortii" ⁹.

Insa Produs ne va arata sensul ritualului ¹⁰, pe care l-a aflat de la maestrul sau Syrianus.

Gesturile lui Ahile au ca scop de a face sufletul lui Patrocle <j sa urce īn noua sa existenta, unde va trai "separat" de trup ¹¹. Teurgii īndeplineau echivalentul acestor ceremonii pentru a asigura nemurirea sufletului ¹².

Cei doisprezece troieni care trebuiau sa īnsoteasca sufletul lui Patrocle īn lumea suprasensibila aratau caracterul "hege­monie" al acestui suflet: cei doisprezece captivi pe care Ahile pare sa-i trimita prietenului sau īn lumea cealalta sīnt un fel de a-i recunoaste autoritatea de sef ¹³.

Zefir si Boreas sīnt invocati de catre Ahile, nu atīt pentru ^a īnteti flacarile, cīt pentru a aduce mortului, īn timpul ascensiunii sale, onorurile ce i se cuvin. Pe de alta parte sufletul este īnca īnvelit "de elementele cu care s-a īncarcat coborīnd aici jos prin soare, luna si aer" ¹⁴: vīnturile īi vor purifica esenta divina, antrenīndu-l catre locuinta care convine naturii sale.

Rugul care consuma corpul este simbolul puritatii nealte­rate care poarta sufletele djn lumea corporala _īn lumea celesta. Cīt priveste craterul din care Ahile scoate vin pentru a-l varsa pe pamīnt, este craterul din Timaios, izvor al sufletelor ¹⁵. Iesind din acest crater, ca si cupele de vin pe care Ahile le varsa īn afara pretiosului vas, sufletele se dife­rentiaza de sufletul universal, sīnt chemate la o viata deose­bita si mai īnalta ¹⁶.

Iata cum sufletul lui Patrocle, aratat īn alta parte ca fiind prea legat de trupul sau si gata sajsej^īm^jTie^e, este ajutat de Ahile sa ajunga īn patria sa. Daca Ulise nu a vazut sufletul lui Patrocle linga sufletul marelui sau prieten īn cīmpul cu crini, īn cīntul XI al Odiseei, autorul celei de a

doua Nekyia a completat aceasta lacuna si a plasat alaturi cele doua umbre, a lui Patrocle si a fiului lui Peku ¹⁷.

II. Hadesul si cei trei mari osīnditi

Descrierea pa care o da Odiseea Hadesului (īn cīntul XI si XXIV) pare facuta din bucati adaugate, adesea prost cusute. Din aceasta galerie de portrete, trei mai ales, izbesc imaginatia: sīnt cele ale celor trei mari osīnditi, Tarii al, Sisif si Tityos.

Aceasta este una din bijuteriile Nekyiei, cu toate ca acest "catalog al damnatilor" era deja considerat de criticii alexandrini ca evident interpolat (cum ar fi putut Tantal sa-si aduca, din fundul Erebului, lacul si copacii aproape de groapa unde Uiise astepta pa mortii evocati? Cum īsi putuse aduce Sisif slīnca P)

Dar acestea nu au importanta: figurile celor trei psnitenti sīnt dintre cele caro nu se pot uita: uriasul Tityos īntins pe sol si doi vulturi sfīsiindu-i ficatul; batrīnul Tantal īn picioare īn lacul sau: vrea sa bea si apa se retrage; vrea sa manīnce si crengile se-ndeparteaza cu fructele lor aurii cu tot; Sisif īn fine, rostogolind pīna īn vīrfuī movilei gigantica

sa piatra ¹⁸.

īn mitul din Gorgias, Platou evoca amintirea celor trei penitenti din Ereb pentru a ilustra pericolele puterii. Socrate īi explica lui Gaīlicīes ca cei ce devin cei mai rai sīnl cei care au puterea sa faca rau; martori sīnl "regii si cīrmuitorii ca Tantal, Sisif si Tityos pe care Homer īi arata supusi caznelor vesnice īn Hades" ¹⁹,

Hadesul va īnceta totusi repede, dupa epoca ini Platon, sa mai fie plasat sub pamīnt sau īn maruntaiele soiului. Noul Hades, aerian, le īngaduia cu greu lui Sisif si Tantal pastrarea instrumentelor supliciului. Ele deveneau simboluri, īntrebuintate de catre moralisti, ale viciilor sau pasiunilor umane ²°.

Dupa opinia lui Macrobius, "infernul nu este altceva decīt īnsesi trupurile īn care sīnt īnchise sufletele, condamnate la aceasta īnchisoare īngrozitor de īntunecata, patata de mur­darii si de sīnge..." ²¹. In acest trup trebuie plasat tot ceea ce legenda asaza īn infern.

Lethe, este uitarea sufletului care a pierdut orice constiinta a vietii sale anterioare; Phlegeton-ul, focul mīniilor noastre, flacara pasiunilor; Aheronul, este durerea remuscarilor; Cocytul - durerile si lacrimile noastre; Styxul este tot ceea ce īmpinge pe oameni sa se urasca (putem recunoaste, strabatīnd traducerea latina, jocul de cuvinte al textului grec pe care īl traduce Macrobius) ²².

Ghinurile celor trei osīnditi simbolizau de asemenea mizeriile sufletului uman īn aceasta lume.

Vulturul care devoreaza ficatul refacut mereu al lui Tityos, sīnt chinurile unei constiinte rele, care patrund pīna īn colturile cele mai secrete ale sufletului pentru a-l sfīsia: remuscarile nu lasa nici o clipa de liniste nenorocitului pe care īl devoreaza.

Tantal este ambitia de nesaturat, bogatul care moare de

foame īn mijlocul abundentei: dorinta pentru ceea ce nu are īl face sa nu vada ceea ce poseda.

Sisif rostogolindu-si piatra, este omul care īsi risipeste timpul si eforturile īn lucruri pe cīt de lipsite de importanta _v pe atīt de epuizante ²³.

Infernul se afla deci p3 pamīnt, sau cel putin īncepe pe pamīnt: noi sīntem mortii! Cīt priveste sufletele care au zburat departe de trupul lor, suflete pure sau suflete sfīsiate de cicatricile pacatelor, le vom regasi undeva īn spatiu, īndata, īntre pamīnt si bolta stelelor.

īnainte de a-i lasa sa se transforme īn simple alegorii pe penitentii din Tartar, sau mai degraba din Hades, sa mai aruncam o privire asupra celui mai uimitor dintre toti, batrīnul Tantal.

Pitagoreicii vedeau īn el, ne spune Armānd Delatte, "imaginea tristei conditii a profanilor care nu pot, din pricina nimicniciei lor, sa primeasca revelatia pitagoreica si sa se bucure de binefacerile doctrinei sacre" ²⁴.

Aceasta īnseamna sa fortezi textul lui Iamblichos care serveste de suport acestei afirmatii. Este vorba, īn acest text, de īnvatatura lui Pitagora, care era o īnvatatura secreta, uzīnd de formule incomprehensibile pentru cei care nu aveau cheia: initiatii puteau īntelege; ceilalti puteau sa asculte vorbele, nu le prindeau īntelesul; ei erau supusi "chinului lui Tantal din Homer: akousmata erau acolo, la īndemīna lor si nu le puteau gusta" ²⁵.

Simpla comparatie, cum se vede, mai degraba decīt un adevarat simbolism.

O pagina din Produs, totusi, da asupra mitului lui Tantal o exegeza cu pare rezonante neoplatoniciene.

Produs comenteaza pasajul din Cratylos īn care Socrate, īn cautare de etimologii, ajunge la numele lui Tantal. El nu este de acord cu Homer asupra supliciului aplicat nenorocitu­lui: pentru el Tantal se afla sub amenintarea vesnica a unei mari pietre "suspendate" deasupra capului sau: de aici se trage numele sau de Tantal care īnseamna aproximativ "īn cumpana", "īn echilibru" ²⁶.

Produs abandoneaza aceasta varianta platoniciana pen­tru a-l lua ps adevaratul, pa autenticul Tantal, cel al lui Homer. Tantal este istoria unui suflet: a originii sale si a destinului sau ceresc, a caderii si a pedepsirii sale.

Este important, pentru a-l putea urmari pe Produs, sa cunoastem antecedentele lui Tantal, greseala care l-a condus la acest supliciu vesnic. Homer nu a socotit util sa ne-o spuna, īnsa Eustathius precizeaza: invitat la masa zeilor, a revelat apoi tovarasilor sai umani secretele zeilor, le-a povestit despre ambrozie si nectar...²⁷.

Acest comesean al zeilor, cazut din cer īn infern, īnchipuie sufletul care, gratie contemplatiei, s-a putut hrani cu Gindirea, adevaratul aliment al nemuritorilor. Sa ne amintim de procesiunea din Phaidros: cīnd vizitiul conduce cu fermitate si īntelepciune cei doi cai ai carului īnaripat, sufletele se īnalta pīna īn locul supraceresc si pot, pentru un timp mai mult sau mai putin īndelungat, sa se bucure de vederea Ideilor pure.- īnsa sufletul, apoi, s-a lasat atras spre pamīnt, s-a īntrupat. El a īncetat sa traiasca viata de spirit pur: īnecat īn materie, iata-l īnchis īntr-un trup irational^2S.

Ca si Tantal, sufletul acesta este copilul lui Zeus.' Era un suflet nou, caro iesea din locuinta Tatalui - din casa lui Zeus, tatal comun al oamenilor si al zeilor. īn viata sa terestra, īn_ loc sa se ataseze adevarului gīndirii, s-a lasat atras de mirajul aparentelor, s-a umplut de urīteniile acestei lumi. El va trebui, īn Hades, sa sufere pedeapsa ²⁹.

Care este pedeapsa lui Tantal īn Infern? Sa-l citim p₃ Homer: "Vazui si pe Tantal care-n picioare statea īn iaz cu unda pīna la barba si suferea cumplit. Murea de sete, dar n-avea de baut nimic sa-mpumne, caci cum se apleca sa bea

batiinuī pierea-ngiiitita apa si sub dīnsul uscat si negru s-ale­gea pamīntul" ³°.

Locul īn care se afla scufundat Tantal, solul negru si noroios ps care īl are sub picioare arata starea impura a sufletului dupa trecerea sa prin trup: el pastreaza, legat de el "pamīntescul, greul, materialul"; inteligenta sa este ca īngropata īn aceasta materie ps care o t'rīie dupa el³¹.

si iata a doua parte a dipticului chinurilor lui Tantal: "deasupra-i atīrnau frunzoase ramuri de pomi īnalti si-ndol-durati de poame, ba peri si rodii, meri cu mere dalbe, ba dulci smochini si verzi maslini īn floare. Dar cum dedea mosneagul sa le-ajunga, le vīntuia spre nori deodata vīntul" ³².

Asemenea cu batrīnul comesean al zeilor, p3 care foamea īl chinuie acum īn Hades, sufletul prea material se afla īn "lipsa roadelor divine": el nu īmbratisaza decīt imaginea lor si nu le poate sesiza limpcdea realitate ³³.

III. Cīmpiile Elizee si Hadesul aerian

īn cīntul al IV-lea al Odiseei Menelau reaminteste pro­fetia pe care i-a facut-o Proteu asupra sfīrsitului sau: Menelau nu va muri "īn Argos, īn pasunile sale" caci zeii rezerva sotului Elenei si ginerelui lui Zeus o soarta exceptio­nala :

Trimis vei fi de zei la capul lumii, pe Cīmpiile Elizee, pe unde sade batrīnul Rhadamantis, unde omul traieste mai ferice, ca nu-i ploaie si nici ninsoare, nu-i nici iarna lunga, ci pururea su­flare lina adie din Ocean si mīngīie pe oameni³⁴.

In gīndirea poetului, Cīmpiile Elizee sīnt un pamīnt de vis, unde sīnt dusi, vii, cītiva privilegiati, īnruditi cu Zeii: īn acest tinut inaccesibil oamenilor, ei duc o viata paradi-siaca ^?A**.

Era normal ca acest paradis al lui Homer sa devina lacasul tuturor sufletelor dreptilor, dupa moarte. Insa īntrucīt acest lacas al prea fericitilor variaza odata cu credintele, Cīmpiile Elizee se deplaseaza si ele īn functie de autori. Plutarh si Porphirius, mai ales, au aratat, prin dovezi īn felul lor, ca Homer descriind Cīmpiile Elizee, are īn vedere... luna.

Sa Īncepem cu Porphirius, care trateaza problema rapid, dar direct. Pasajul a fost pastrat de catre Stobaios: el este continuarea directa a unui fragment mai īntins despre Circe si metempsihoza, pe care īl vom studia īn capitolul urmator. Iata textul lui Porphirius:

De altfel Homer, vrīnd sa ne faca sa ghicim ca sufletele celor care au trait pios au ca locuinta dupa moarte īmprejurimile lunii, a lasat-o sa se īnteleaga īn acesti termeni: "īnsa īnCimpiile Elizee, la capatul pamīntului, zeii te vor duce la balanul Rhadamantis..."

Ilomer a numit pe buna dreptate "cīmpie īnsorita" fata lunii luminata de soare.

"Cīnd creste īn razele soarelui" cum zice Timotheus. ..³⁵

Etimologia este o prima dovada: Elysee vine de la Helios, sau mai degraba de la hdiosis, expus la soare³⁶. Or luna - cel putin fata lunii care priveste cerul - beneficiaza de o īn-sorire exceptionala.

Homer a situat paradisul sau "la marginiea pamīntului". Aici trebuie sa admiram fara rezerve pe acest artist īn enigme: niciodata vreo ghicitoare nu a fost mai obscura pentru cine nu stie, mai explicita pentru cins stie. Sa-l ascultam pa Povphirius: "Marginile pamīntului sīnt punctele extreme ale noptii. Noaptea, spun matematicienii, nu este altceva decīt umbra pamīntului, care adesea atinge luna. Luna este cu adevarat limita extrema a pamīntului, deoarece umbra acestuia nu poate trece dincolo de luna" ³⁷.

Ne amintim, din fericire, de demonstratia lui Heraclit asupra umbrelor īn forma de con,..³⁸. Este adevarat ca planeta noastra pi-oiecteaza īn spatiu conul de umbra al noptii si-si pune pe luna neagra pensula. "Matematicienii", elucidind acest fenomen stiintific, au oferit dovezi stralucite credintei: ei au īngaduit sa se demonstreze ca Homer, com-punīnd faimoasa descriere a Cīmpiilor Elizee, avea īn minte, fara īndoiala posibila, cimpiile lunare.

Daca vrem sa cunoastem cu mai multa precizie calatoria sufletelor pe luna si soarta lor odata ajunse acolo, trebuie sa deschidem unul din dialogurile lui Plutarh: Despre fata care se vede īn sfera lunii. Unul dintre personajele dialogului,

I

Sylla, povesteste revelatiile pe care le-a avut de la un misterios strain, el īnsusi iluminat de lectura pergamentelor secrete descoperite la Cartagina.

Persephona, care primeste sufletele dupa moarte, nu este regina unui regat subteran, ci pur si simplu luna. Ea este intr-adevar fiica Demetrei, dupa mitul elen, si este adevarat ca pamīntul pare sa caute luna pe drumurile cerului. Este dimpotriva fals ca Persephona sau Core, petrece sase luni īn locuintele obscure ale sotului sau Hades si sase luni līnga Demetra. Hades este, de fapt, atmosfera īn care se scalda fara īncetare astrul lunii: Persephona face parte din Hades si nu-l paraseste niciodata. īnsa fiica si mama par sa se apropie periodic si sa-si amestece umbrele īn spatiu ³⁹.

> Aici intervine Homer. Nu a asezat el oare, cu precizia

sa minunata dar mereu voalata, Cīmpiile Elizee, "la extremi­tatile pamīntului" ? Dar ce a vrut el sa spuna prin "extremi­tatile pamīntuhii" ? Pur si simplu locul pīna la care se īntinde si unde se opreste umbra globului nostru ⁴°.

_v Accesul la astru nu este usor. Nu toate sufletele ajung

pīna acolo sus. Spatiul īntre pamīnt si luna este un adevarat purgatoriu pe care trebuie sa-l traverseze sufletele insuficient de pure, un infern īn care sīnt pedepsite sufletele celor rai ⁴¹. Cīnd sufletele scufundate īn aceasta prapastie atmosferica sīnt spalate de petele lor si usurate de greseli, ele reusesc sa se prinda, la trecerea lunii, de discul sau luminos si-si gasesc īn fine pacea ⁴².

Acolo ele vor cunoaste o a doua moarte, care nu are nimic violent ⁴³. Spiritul se separa usor de psyche si se reīntoarce la principiul sau, soarele ^u. Psyche, sufletul īn stare pura, pastreaza forma exterioara a trupului (e firesc, deoarece pe pamīnt trupul era cel care-i imprima forma) ⁴⁵ si i se potriveste bine numele de eidolon, imagine, fantoma. El continua un timp sa traiasca pe luna o viata atenuata, īncetinita: viata ireala a visurilor ⁴⁶, viata, ne spune Plutarh, atīt de bine descrisa de Homer:

"Sufletul īsi ia zborul si dispare ca un vis" ⁴⁷.

Viata sufletelor despartite, pe luna, seamana deci cu cea pe care Homer o atribuie umbrelor sale īn Hades, si pe care

Anticleea o descrie fiului sau Ulise, atunci cīnd acesta īncearca īn zadar sa-si strīnga mama īn brate:

Asta-i a oamenilor stare dupa moarte, caci oasele si carnea se destrama si praf s-alegc de ca fopita-n focul puternic arzator, de cum se duce din oase albe viata, si ca visul se-naripeaza su­fletul si zboara.. .".

Se īntelege ca umbrele homerice, mergīnd cu pasi mari īn cīmpia cit crini, au evocat pentru antici un peisaj lunar... Cele doua fete ale lunii, continua personajul lui Plutarh, comunica prin lungi culoare interioare. Sufletele pot merge de la unul la altul. "Cīmpia elizee" a lui Homer este fata superioara a astrului, cea care priveste spre cer. Cealalta fata, īntoarsa spre pamīnt, se numeste antichton-u\ Perso-phonei: sīnt, īntr-o oarecare masura, antipozii lunii ⁴⁹.

Trupul s-a risipit īn pamīnt: sufletul se va resorbi cu īn­cetul īn luna ⁵°.

Caci sufletul este alcatuit din luna, asa cum trupul este alcatuit din pamīnt, asa cum inteligenta este alcatuita din soare, adica din foc si lumina ⁵¹. si cele trei parti ale omului trebuie sa se reīntoarca la sursele lor respective. Este oare curios ca sufletul, intermediar īntre corp si spirit, īsi trage originea si esenta din luna, termen mediu īntre soare si pamīnt, amestec de pamīnt si astru, de foc pur si de grea materie ? ⁵²

Viata vegetativa, viata animala sīnt asigurate īn fiecare din noi prin prezenta sufletului nostru particular: īnsa luna, din īnaltul atmosferei, prezideaza la desfasurarea vietii pe tot cuprinsul pamīntului. Acesta era un adevar de care toti anticii erau profund convinsi. Mai mult chiar, luna, asa cum aminteste Lydus, a fost modelata de catre demiurg dupa chipul acestei lumi sensibile supuse cresterii si descresterii: "astfel apele si animalele acvatice cresc odata cu luna, se contracta, se repliaza cīnd ea descreste" ⁵³. Noi īnsine con­statam, fara sa ne explicam prea bine, obscura influenta a lunii asupra circulatiei sevei, cresterii vegetalelor, acordul lui dintre ciclul sau si cel al organismului feminin.

Luna, sursa a vietii, deci sursa a sufletelor. Ar trebui sa spunem mai degraba mama a sufletelor. Ea le produce dupa ce a cunoscut divina īmbratisare a soarelui, care toarna īn

ea inteligenta, ca o samīnta care o fecundeaza ⁵⁴. Asa se naste viata din spirit, sufletul este fiica inteligentei⁵⁵.

Ne-am īndepartat oare de Homer? Deloc. EĪ stia ca sufletul si spiritul nu au acelasi destin dupa moarte. Sa ne gīndim la disjunei ia, la prima vedere stranie, dar la o privire mai atenta admirabila si inspirata, īntre cidolon-u\ iui Hera-cles, īntīlnit de Ulise īn Hades, si eroul īnsusi care se afla printre nemuritori: cidolon-ul stim, este psijche (de fapt Homer īntrebuinteaza cele doua vorbe una pentru alta); el se afla īn Hades, adica Ia Persephone, īn luna; "el īnsusi" este spiritul eroului, caci personalitatea este esentialmente constituita din gīndire; el se afla īn tovarasia zeilor, altfel zis cufundat īn divina esenta a soarelui^5e.

IV. Variatii platoniciene asupra Hadesului si a Cīmpiilor

Elizee

Eshatologia mitului amintit din De facle se deosebeste sensibil de cel pa care īl expune Pestera Nimfelor. Numenius, Cronius si Porphirius pa urmele lor, conduc sufletele pure īn zodiac, legīnd aceasta doctrina de dubla deschidere a pesterii si de portile soarelui. Aici sufletele pure se duc īn luna pentru a se dizolva cu īncetul, iar spiritul, desprins de ele, se lanseaza spre soare. Este greu, īn mitul lui Plutarh, sa discernem originalitatea personala de cea a geniului grec, de cea a aporturilor orientale. El īnsusi pare a atribui ideilor sale o sursa feniciana: pergamentul care continea aceste revelatii nu fusese descoperit la Cartagina ? Dar se poate ca toate acestea sa nu fie decīt fictiuni⁵⁷.

Totusi, asupra punctului precis care ne intereseaza, numele de Cīmpii Elizee dat lunii, gasim o identificare asemanatoare la pitagoreici. Catehismul acusmaticilor, fratii minori ai ordinului, cum īi numeste Carcopino ⁵⁸. continea si īntre­barea: "Ce sīnt Insulele Preafericitilor?" cu acest raspuns: "Soarele si luna" ⁵⁹. īnsa Insulele Preafericitilor cīntate de Hesiod⁶⁰ se confundau īn ochii anticilor cu cīmpia elize-eana a lui Homer⁶¹: asezarea este aceeasi, dincolo de ocean, la "extremitatile pamīntului".

Pe de alta parte, īn fragmentul lui Porphirius citat de catre Stobaios ⁵² se face apel la "matematicieni" pantru a

demonstra ca Cīmpiile Elizee desemneaza luna: se stie ca acest nume se aplica de obicei pitagoricienilor din ramura savanta⁶³.

Sīntem deci adusi, pe doua drumuri diferite catre pita­goreici : este greu de altfel, sa nu-i īntālnim ori de cīte ori este vorba de destinul sufletelor dupa moarte.

Pentru Plutarh, Hades-ul este aerul atmosferic care scalda pamīntul si spatiul situat īntre pamīnt si luna. Noi stim ca identificarea este veche si provine de la prima scoala alegorica, cea care īnainte de Platon, practica exegeza fizica. Cuvīntul aer la Homer, avea mai degraba sensul de bruma, ceata, cer deschis si de aceea a fost de timpuriu pus īn relatie cu Ilades-ul tenebros al poetului. Avem oarecare dificultate sa realizam acest lucru: cuvintele ne īmpiedica. Dar trebuie sa ne lasam convinsi de acest lucru: aerul identificat cu Hades nu reprezinta profunzimile luminoase ale azurului (acesta era eterul, pentru antici), ci stratul tern si opac care reuseste sa voaleze soarele⁶³**.

Aceasta asimilare a lui Hades cu aerul, care trebuie sa dateze din vremea primilor fizicieni °⁴, trebuie sa fi avut oarecare rasunet īn domeniul religios: primii alegoristi afir­mau ca Hades era numele cu care Homer desemnase aerul: cīnd salasul sufletelor a fost mutat din emisfera inferioara sau din interiorul pamīntului īn aerul care ne īnconjoara, ecuatia Hades-aer era deja un dat familiar.

Totusi platonicienii, ne spune Macrobius, desi erau de acord pentru a aseza infernul sau salasurile lui Hades īn spatiu, nu erau de acord asupra limitelor sale. Printre ei erau trei scoli.

Primii īmparteau lumea īn doua, cercul lunii fiind limita dintre cele doua parti: deasupra lunii pīna la sfera stelelor fixe era lumea imuabila, locul unde sufletele īnfloresc īn plinatatea vietii; dedesubtul lunii si pīna la pamīnt, este lumea patimilor schimbatoare; sufletele cīnd ajung aici mor. Luna se afla deci la granita vietii si a mortii.

Aceasta maniera de a vedea pare destul de apropiata de cea a lui Plutarh: totusi īn mitul din De fade sufletele se dizolva īn luna si nu traiesc mai din plin. Este adevarat ca spiritul pe care-l putem considera ca partea cea mai īnalta a sufletului īn sens larg, urca si se duce īn soare.

A doua scoala īmpartea universul īn trei parti. Prima cuprindea pamīntul (īn centru), o zona de apa, una de aer, una de foc. Al doilea etaj cuprindea de asemenea cele patru elemente: luna sau pamīntul eterului, este urmata de plane­tele VentiB si Marte, unde domina respectiv apa si aerul, si de soare, cercul focului. In a treia parte elementele se regasesc īn ordine inversa: focul, reprezentat de Marte; acrul de Jupiter; apa de Saturn; iar pamīntul de sfera stelelor fixe, numita pe buna dreptate "pamīntul elizeean". Ei plasau acolo Cīmpiile Elizee promise sufletelor pure ⁶⁶.

Sa lasam acest al doilea grup preocuparilor sale astrologice si sa trecem la al treilea, caruia Macrobius īi acorda laurii adevarului. Aceasta a treia scoala, ca si prima, īmparte lumea īn doua. Insa partile sīnt aparent inegale: de o parte sfera astrelor fixe, cerul īnstelat; de cealalta, cele sapte sfere planetare, spatiul care le separa de pamīnt si pamīntul īnsusi. Sufletele nu traiesc cu adevarat decīt īn sfera stelelor; atunci cīnd, aplecīndu-se spre pamīnt, l-au dorit īn secret, ele cad din sfera īn sfera, īmbracīnd īn fiecare planeta o tunica de materie, pīna cīnd vor ajunge īn sfīrsit īn grosolanul īn­velis trupesc ⁶⁷.

Aici īl recunoastem pe Numenius si ne reīntīlnim cu exegeza Pesterii Nimfelor. Numenius, Cronius, Porphirius din Pestera Nimfelor sīnt dintre cei care stabilesc īnceputul Hadesului chiar la iesirea din sfera īnstelata: sufletele care au strabatut, pentru a coborī, poarta Cancerului, se afla deja īn īmparatia mortii; ele nu regasesc adevarata viata decīt īntorcīndu-se la roata zodiacului prin poarta Capricornu­lui ^6S.

Asadar platonicienii si pitagoreii erau de acord pentru a proiecta Hadesul si Cīmpiile Elizee īn spatiile ceresti: nu erau īnsa de acord asupra limitelor Hadesului si asezarii Cīmpiilor Elizee.

Ţinutul fericirii pentru suflete, locul unde se bucura de plenitudinea vietii - aceasta cīmpie elizee promisa lui Menelau si situata la marginile pamīntului - este luna pentru unii; si cei care au reusit sa se ridice pīna pe tarmurile sale senine au scapat pentru totdeauna de agitatiile si furtunile Hadesului atmosferic. Pentru ceilalti, atingerea Cīmpiilor tslizee si a luminii vesnice nu se realiza decīt īn cerul con-

stelatiilor: sferele planetelor ramīn in domeniul Hadesului, unde sufletele se zbat īn ghearele mortii.

Asadar Hadesul cīnd se reduce si se limiteaza la lumea sublunara, cīnd se extinde pīna acolo īncīt sa cuprinda toate cercurile planetare, chiar si pe cel al soarelui.

Numenius si Porphirius, cel putin Porphirios al Pesterii Nimfelor, sīnt printre cei care au īnaltat Cīmpiile Elizee pīna la ultimul etaj al lumii; Plutarh (cel putin Plutarh din De fade) si Porphirius pe care īl citeaza Stobaeus scoboara aceleasi Cīmpii Elizee pīna la luna: acestia restrīng profunzi­mile spatiului īn care sufletele sufera si mor, pe cīta vreme Numenius extinda acest spatiu pīna īn fundul cerului.

īl aflam pa Porphirius īn cele doua tabere: Unga Numenius atunci cīnd explica Pestera Nimfelor; linga Plutarh atunci cīnd face exegeza Cīmpiilor Elizee. Dincolo de faptul ca acest ultim fragment ar putea avea caracterul unei doxografii, nu ar fi de mirare ca Porphirius, aici ca si īn problema metem­psihozei °⁹, a variat īn credintele sale.

īn ce-l priveste pa Plutarh, mitul din De fade nu este decīt un aspact, poate un moment, una din ipotezele plauzi­bile asupra lumii de dincolo. Sa nu uitam ca Platon, īn fiecare din miturile sale eshatologice, propune o viziune sau o localizare diferita a lacasului sufletelor.

Acestea sīnt problemele īn care controlul experientei nu deranjeaza īndrazneala supozitiilor.

Oricare ar fi solutia adoptata, sīnb cel putin pastrati termenii vechii credinte cuprinse īn biblia homerica: Hades si Cīmpiile Elizee īsi schimba locul si īntinderea, dar legaturile care le leaga de līomer nu sīnt īntrerupte ⁷°.