ROLUL GEOGRAFILOR DIN ANTICHITATE IN ISTORIA DESCOPERIRILOR DE MAI TlRZIU

ROLUL GEOGRAFILOR DIN ANTICHITATE IN ISTORIA DESCOPERIRILOR DE MAI TlRZIU

ĪMPĂRŢIREA USCATULUI ĪN CONTINENTE

Am aratat mai sus ca descoperirile reale ale grecilor privesc exclu-Europa, si anume o parte relativ mica a ei. Cu toate acestea, rolul :ilor antici īn istoria descoperirilor geografice este foarte mare. Tot iu facut īn aceasta privinta stravechile popoare din Orientul apropiat fi uitat, daca grecii nu ar fi preluat de la ele materialul geografic, l-ar fi unificat si sintetizat si nu l-ar fi transmis urmasilor. De altfel, na īncercare de sinteza geografic 242e47c 59;, si anume īmpartirea uscatului īn tinente, a fost si ea probabil preluata de greci de la popoarele civili- din Orient.

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI ĪN ISTORIA DESCOPERIRILOR

s originar din orasul ionian Milet, situat īn Asia mica (secolul VTlea'īe.n.), este considerat ca īntemeietorul stiintelor naturii si al ^a fj_ei grecesti. Elevului lui Tales, Anaximandru, i se atribuie īntoe-geogra     ^^. harti geografice. Geografii din Milet au fost cei dintīi care ^mir3-odus notiunea de continent si denumirile de Europa si Asia. Mai la acestea s-a adaugat un al treilea continent pe care grecii l-au

tīrziu,

bactrienit

. Caspatyn»      £ Indienii

Pamīntul, dupa Herodot.

numit "Libia"; romanii numeau la īnceput Africa (Afriga) numai acea parte a Africii de nord-vest care se afla īn vecinatatea strīmtorii Tu­nisiei.

Originea denumirilor de "Europa" si "Asia" era de mult uitata īn epoca lui Herodot. Astazi, ele sīnt considerate de obicei ca derivīnd de la cuvintele asiriene "asu" (rasarit) si "ereb" (apus). Unii geografi din anti­chitate considerau fluviul Phasis (Rion) ca granita īntre Asia si Europa, ^lar f.^" fluviul Tanais (Don); despre tarile aflate la rasarit de bazinul marii Negre si al marii Azov, grecii aveau prea put^:ne informatii pentru a stabili aici granitele continentelor.

Herodot rīdea de cei care īnfatisau pamāntul ca un disc udat din joate partile de "rīul Ocean". Este interesant ca el contesta autoritatea ui Homer īn materie de geografie, īn timp ce cu cinci secole mai tīrziu, atrabon īl apara cu caldura pe Homer ca geograf.

Trebuie subliniat ca Herodot nu este de acord ca ar exista un rīu ^C^^{ar recunoa}ste ca o mare unica desparte Europa de Libia si uda c] jf^rica) ?* -Asia cel putin la apus si la sud. El nu stie ce se afla din- ^de "marea de Sud" sau "marea Eritreica" si de aceea nici nu vrea

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

sa discute despre aceasta. El nu stie unde se termina si daca se termina undeva Europa la apus, iar "pustiul Indian" la rasarit si de aceea nu vorbeste despre aceasta: "Despre marginile apusene ale Europei nu pot spune nimic precis . . . Cu toate silin­tele mele, n-am gasit nici un qm care sa-mi confirme ca ar fi vazut cu ochii lui, ca de cealalta parte a Eu­ropei ar mai exista īnca o mare" (III, 115). Herodot cunoaste īn linii ge­nerale numai acele regiuni ale Asiei care faceau parte, īn timpul sau, din regatul Persiei. "Pīna īn India - spune el - Asia e locuita; dar mai departe, spre rasarit, se īntinde un pustiu ale carui caracteristici nu le cunoaste nimeni" (IV, 40). Herodot numeste Asia numai partea de sud-vest a continentului asiatic, si anume Arabia cu Siria, Asia mica cu podi­sul Armeniei, Mesopotamia, podisul Iranului si India de nord-vest. La rasarit de aceasta din urma, el plasea­za un pustiu necunoscut; la nord de

indicata de el se afla Europa, iar la apus Libia, pe care o consi-ra foarte īntinsa si pe care o leaga de Asia printr-un "cap īngust" tmul Suez).

" . .. Libia este asezata pe un alt cap (peninsula) si urmeaza imediat pa Egipt. Līnga Egipt acest cap este īngust..." (IV, Herodot nu nostea, bineīnteles, numele de "Africa", aparut mai tīrziu. El considera bia drept o peninsula ("cap"), ale carei dimensiuni nu le cunostea. si, :rucīt, dupa el, Asia se margineste la nord cu rīul Arax si cu marea spica, iar la rasarit cu pustiul Indian, el trage urmatoarea concluzie solut fireasca: "In ceea ce priveste lungimea, Europa este egala cu lelalte doua continente, iar ca latime, ea nici nu poate fi comparata Asia si cu Libia" (IV,

MĂSURAREA CIRCUMFERINŢEI PĂMĪNTULUI

Dupa Herodot, geografia antica a facut progrese exceptionale, am tea spune uimitoare. Cea mai mare realizare a geografiei antice a fost tceptia despre forma sferica a pamīntului.

Folosind "instrumente extrem de primitive" din punctul de vedere astronomiei moderne, Eratostene, savant din Alexandria care a trait hotarul dintre secolele III-II ī.e.n. a stabilit ca lungimea cercului mare

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI ĪN ISTORIA DESCOPERIRILOR

hnlui pamāntesc este de 252 000 de stadii egiptene (dupa el, un grad _al gloDui ^F_{egte e}g_aj _lCU 700 de stadii). Nu se poate aprecia cīt de exacta de meri ^ _cjf_ra, īntrueīt nu se cunoaste lungimea unei stadii egiptene; este ^ace_{ote&c cā} '_ei _a exagerat cu 20% lungimea cercului mare, altii ca ^UnU.rea este neīnsemnata, fiind mai mica de 1%.

Dupa Eratostene, la sfārsitul secolului al II-lea si la īnceputul seco-
■ T [ e n sirianul Poseidonios a masurat īn doua rīnduri circumferinta
-mīntului,' obtinānd rezultate diferite. Dupa a doua masuratoare, pe
P               'Poseidonios o considera mai exacta, lungimea circumferintei

ntului ar fi fost de 180 000 de stadii. īn istoria marilor descoperiri H secolele XV-XVI, aceasta masuratoare gresita, mult diminuata, a avut un rol pozitiv: astfel, Columb a reusit sa convinga (referindu-se la autoritate clasica) pe demnitarii care i-au finantat calatoria ca "lumea este mica" si ca de aceea oceanul dintre Europa apuseana si Asia rasari­teana poate' fi traversat īn aproximativ cinci saptamāni.

TEORIA UNITĂŢII OCEANULUI MONDIAL

O realizare foarte importanta a geografiei antice a fost teoria care sustinea ca exista un ocean Mondial unic si nemarginit. Aceasta teorie s-a precizat cu cel putin doua secole īnainte de era noastra. īnca Era­tostene spunea: "Daca vastitatea marii Atlantice nu ne-ar īmpiedica, am putea merge cu corabiile din Iberia (Spania) īn India, pe acelasi cerc paralel" (Strabon, I, 4, § 6). Aceasta teorie a fost exprimata īntr-o forma simpla, si totodata poetica de catre Poseidonios: ,,. . . Este limpede ca pa­māntul locuit e īnconjurat de ocean. Acesta nu are īn jur nici o fāsie de uscat, ci se īntinde pe un spatiu nemarginit si nimic nu-i turbura apele" (Strabon, III, 3, § 5).

Strabon īnsusi (mort īn anul 20 e.n.) este de aceeasi parere: " . . .Pre­tutindeni unde omul a putut sa ajunga la marginea Pamāntului el a dat ^df .° ^mare P^{e car}e o numim ocean... Navigatorii au ocolit regiunea ra­sariteana [a Pamāntului] locuita de indieni si pe cea apuseana la fel ca si cea mai mare parte a pamānturilor din sud si nord. Restul īntinderi­lor ^inaccesibile pīna acum pentru corabiile noastre... este neīnsemnat daca īl comparam cu distanta accesibila pentru noi. E putin probabil ca bazinul Atlanticului sa fie compus din doua mari, despartite. . . prin ist­muri īnguste care ar īmpiedica navigatia īn jur. Este mult mai aproape ae adevar ca el curge īntr-un singur bazin neīntrerupt, caci cei care s-au notarrt sa ocoleasca pamīntul si apoi s-au īntors afirma ca īnaintarea nu a iost īmpiedicata de un continent care le-ar fi stat īn cale si nu i-ar fi *asat sa mearga mai departe, ci numai de lipsa de alimente si de faptul ~ suturile nu erau locuite, dar ca marea era libera pentru navigatie ca si pina atunci" (I,

la _m-.V^pa ^^trab°n, teoria unitatii oceanului Mondial a fost sustinuta pe cartea D ^sec°^lului} ^e-ⁿ- ^de Pomponius Mela, originar din Spania. īn doua o" ^{e S}|*^{U or}^^s" (»^DesP^re alcatuirea pamāntului") el scria ca amīn-^⁶^ . ~ ^ '^^{e apus si ce}* ^^{e rasar}i^t ~ ^se l^eaga la nord prin britanic si Scitic, iar la sud prin marea Etiopiei, marea Rosie

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

l a

* < .■

Lumea dupa Pomponius Alela (dupa /. Winsor).

oceanul Indian¹. Acestea din urma separa o anumita parte a uscatului Europa, Asia si Africa - de ipoteticul continent din sud locuit de an­toni ("cei de dincolo"), care, de asemenea, este īnconjurat din toate .tile de apa.

Dar cu aproximativ 100 de ani mai tīrziu, "Geografia" lui Ptolemeu stie si nu vrea sa stie de existenta oceanului la nordul si rasaritul ei si a oceanului din sudul "Etiopiei". De aceea, pe harta lumii alca-a dupa Ptolemeu (adica pe reconstituirile facute de cartografii din )lele XV-XX), Asia se īntinde la infinit spre nord si nord-est, iar ica, spre sud. īn extremul sud, Asia de sud-est este legata printr-o ī ipotetica de uscat de Africa rasariteana, iar oceanul Indian se trans-na īntr-un lac imens, īnchis din toate partile.

In evul mediu - inclusiv īn epoca Renasterii - Ptolemeu era consi-it de majoritatea covīrsitoare a īnvatatilor drept autoritate suprema

1 jK"⁸ Meh numeste "marea Rosie" o parte a oceanului Sudic (Indian) dintre ■u Arabic" (marea Rosie din geografia de astazi) si gurile Indului; el numeste de «ea "marea Indiana" partea rasariteana a oceanului de Sud, de Ia gurile Indului 'a extremitatea sud-estica a Asiei.

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI;IN ISTORIA DESCOPERIRILOR

_rie de geografie. Daca mersul descoperirilor geografice ar fi atīr-"j i acesti īnvatati s-ar fi opus la orice expeditie maritima care ur-} gasirea unei cai īntre oceane. Dar, din fericire, oamenii politici marea g^ _rnarij_or descoperiri, icare finantau expeditii maritime complet ^dK¹ rde din punct de vedere "stiintific" si care īsi propuneau sarcini de ^a " deplinit", nu tineau seama de autoritatea stiintifica recunoscuta ^^ne-ⁿ actiunea, chiar riscanta, le promitea mari profituri. Navigatorii t ehezi de' la sfīrsitul secolului al XV-lea si īnceputul secolului al VVI lea au infirmat de doua ori, īn practica, "teoria continentala" a lui Ptolemeu, ocolind mai īntāi Africa de sud, apoi Asia de sud-est si des-ooerind drumul direct din oceanul Atlantic īn oceanele Indian si Pacific. Prima expeditie īn jurul lumii facuta de Magellan a constituit o dovada stralucita a unitatii oceanului Mondial.

ĪMPĂRŢIREA PĂMINTULUI IN ZONE sI IPOTEZA CU PRIVIRE LA CONTINENTUL SUDIC

īnvatatii greci legau teoria sfericitatii Pamīntului de studierea deo­sebirilor dintre anotimpuri īn diferite tari si, ca urmare, a rezultat īm­partirea globului pamīntesc īn zone. Strabon, care era si el un adept al teoriei sfericitatii Pamīntului, teorie pe care o lega direct de īmpartirea Pamīntului īn zone, ne furnizeaza mult material pretios cu privire la istoricul acestei probleme. El citeaza numele unora dintre predecesorii sai, printre care si Poseidonios. Acesta din urma, īn afara īmpartirii Pa­mīntului īn cinci zone necesare pentru observatii astronomice, propunea si o alta īmpartire, mai complicata, īn noua zone: trei nelocuite - una ecuatoriala si doua polare - si sase locuite - doua reci, doua temperate si doua subtropicale. Strabon era de parere ca pentru orice scopuri stiin­tifice este suficienta īmpartirea Pamīntului īn cinci zone: ecuatoriala - "de nelocuit din cauza arsitei", doua polare - "de asemenea de nelocuit, din cauza frigului" si doua "mijlocii - temperate si locuite" (II,

Teoria lui Poseidonios despre oceanul Mondial unic īndreptatea spe­ranta ca īntr-o zi se va putea ajunge pe mare īn cele trei zone locuite din emisfera sudica. Pentru adeptii acestei teorii, zona ecuatoriala ne­locuita nu putea sa constituie o bariera de netrecut, care sa īmpiedice patrunderea īn regiunile locuite ale emisferei sudice - "lumea cealalta"; pentru aceasta trebuiau ocolite pe mare pustiurile ecuatoriale, "lipsite de viata". Pentru adeptii lui Ptolemeu, īnsa, aceasta era o actiune fara Perspective de reusita, caci Ptolemeu, desi accepta īmpartirea globului pamintesc īn zone, nega existenta unui ocean care īnconjura uscatul.

Toti geografii antici, indiferent de scoala din care faceau parte, tra­geau din teoria sfericitatii Pamīntului concluzia ca exista un uscat ipo-etic care ocupa o parte īnsemnata sau chiar cea mai mare parte a emi-rerei sudice. Unii (de pilda Mela) īsi īnchipuiau ca īn sud se afla un pontinent īnconjurat din toate partile de ocean; altii - ca o suprafata ensa de uscat īnconjura oceanul Indian (Ptolemeu). Mai tīrziu, acest

inent sudic a capatat denumirea de "Terra australis".

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR

Lumea

Existau si alte considerente teoretice īn sprijinul existentei conti-tului "Terra australis". īnvatatii presupuneau ca daca īn emisfera 3ica exista o masa continentala uriasa, care īn mod conventional se

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI IN ISTORIA DESCOPERIRILOR

Ptolemeu.

^{m trei continente}' ^īn emisfera sudica trebuie sa existe o masa »Pamī t ?^ef^tru "echiiibru" si īntrucīt, dupa cum spunea Eratostene, ntul locuit trebuie sa aiba, īn concordanta cu natura, lungimea

DESCOPERIRILE GEOGRAFrCE_ALEPOPO_ARELOR ANTICE

;a mai mare īntre apusul si rasaritul soarelui", si continentului sudic se dadea o anumita forma, si anume el era alungit mult mai mult īn di-:ctia est-vest decīt spre sud. Aceasta ipoteza care a aparut cu cel putin Dua secole īnainte de era noastra, s-a dovedit foarte viabila si s-a men-nut timp de peste 2000 de ani, pīna la calatoria īntreprinsa de James ook īn jurul lumii, prin apele antarctice ale emisferei sudice, adica na īn ultimul patrar al secolului al XVIII-lea.

Ca si alte cīteva mari erori geografice, aceasta ipoteza a jucat un rol semnat īn istoria descoperirilor geografice. Uriasul continent sudic spre care se credea ca se īntinde īn oceanul Pacific de la latitudinile uatoriale pīna la polul Sud, a fost cautat de spanioli īn secolul al XVI a, si la īnceputul secolului al XVII-lea, de olandezi la mijlocul secolu-i al XVII-lea si de englezi si francezi īn secolul al XVIII-lea. īn cau-rea lui s-au facut o serie de descoperiri remarcabile. Succesiv au fost nsiderate ca margine tropicala nordica a continentului sudic- Noua iinee, insulele Solomon, Noile Hebride, Noua Olanda (care īn secolul

XlX-lea a primit numele de Australia) si Noua Zelanda. Continentul dic se īngusta treptat, se īndeparta de ecuator spre tropicul sudic iar

acolo spre zona temperata (Noua Zelanda). Cook 1-a īmpins si mai de-rte, dincolo de Cercul polar de sud. Acolo, continentul sudic a fost scoperit la īnceputul secolului al XlX-lea de expeditia rusa a lui Bel igshausen si Lazarev. Mai tārziu el a primit numele de Antarctida.