ROLUL GEOGRAFILOR DIN ANTICHITATE IN ISTORIA DESCOPERIRILOR DE MAI TlRZIU

ROLUL GEOGRAFILOR DIN ANTICHITATE IN ISTORIA DESCOPERIRILOR DE MAI TlRZIU

ÎMPĂRŢIREA USCATULUI ÎN CONTINENTE

Am aratat mai sus ca descoperirile reale ale grecilor privesc exclu-Europa, si anume o parte relativ mica a ei. Cu toate acestea, rolul :ilor antici în istoria descoperirilor geografice este foarte mare. Tot iu facut în aceasta privinta stravechile popoare din Orientul apropiat fi uitat, daca grecii nu ar fi preluat de la ele materialul geografic, l-ar fi unificat si sintetizat si nu l-ar fi transmis urmasilor. De altfel, na încercare de sinteza geografic 242e47c 59;, si anume împartirea uscatului în tinente, a fost si ea probabil preluata de greci de la popoarele civili- din Orient.

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI ÎN ISTORIA DESCOPERIRILOR

s originar din orasul ionian Milet, situat în Asia mica (secolul VTlea'îe.n.), este considerat ca întemeietorul stiintelor naturii si al ^a fj_ei grecesti. Elevului lui Tales, Anaximandru, i se atribuie întoe-geogra     ^^. harti geografice. Geografii din Milet au fost cei dintîi care ^mir3-odus notiunea de continent si denumirile de Europa si Asia. Mai la acestea s-a adaugat un al treilea continent pe care grecii l-au

tîrziu,

bactrienit

. Caspatyn»      £ Indienii

Pamîntul, dupa Herodot.

numit "Libia"; romanii numeau la început Africa (Afriga) numai acea parte a Africii de nord-vest care se afla în vecinatatea strîmtorii Tu­nisiei.

Originea denumirilor de "Europa" si "Asia" era de mult uitata în epoca lui Herodot. Astazi, ele sînt considerate de obicei ca derivînd de la cuvintele asiriene "asu" (rasarit) si "ereb" (apus). Unii geografi din anti­chitate considerau fluviul Phasis (Rion) ca granita între Asia si Europa, ^lar f.^" fluviul Tanais (Don); despre tarile aflate la rasarit de bazinul marii Negre si al marii Azov, grecii aveau prea put^:ne informatii pentru a stabili aici granitele continentelor.

Herodot rîdea de cei care înfatisau pamântul ca un disc udat din joate partile de "rîul Ocean". Este interesant ca el contesta autoritatea ui Homer în materie de geografie, în timp ce cu cinci secole mai tîrziu, atrabon îl apara cu caldura pe Homer ca geograf.

Trebuie subliniat ca Herodot nu este de acord ca ar exista un rîu ^C^^{ar recunoa}ste ca o mare unica desparte Europa de Libia si uda c] jf^rica) ?* -Asia cel putin la apus si la sud. El nu stie ce se afla din- ^de "marea de Sud" sau "marea Eritreica" si de aceea nici nu vrea

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

sa discute despre aceasta. El nu stie unde se termina si daca se termina undeva Europa la apus, iar "pustiul Indian" la rasarit si de aceea nu vorbeste despre aceasta: "Despre marginile apusene ale Europei nu pot spune nimic precis . . . Cu toate silin­tele mele, n-am gasit nici un qm care sa-mi confirme ca ar fi vazut cu ochii lui, ca de cealalta parte a Eu­ropei ar mai exista înca o mare" (III, 115). Herodot cunoaste în linii ge­nerale numai acele regiuni ale Asiei care faceau parte, în timpul sau, din regatul Persiei. "Pîna în India - spune el - Asia e locuita; dar mai departe, spre rasarit, se întinde un pustiu ale carui caracteristici nu le cunoaste nimeni" (IV, 40). Herodot numeste Asia numai partea de sud-vest a continentului asiatic, si anume Arabia cu Siria, Asia mica cu podi­sul Armeniei, Mesopotamia, podisul Iranului si India de nord-vest. La rasarit de aceasta din urma, el plasea­za un pustiu necunoscut; la nord de

indicata de el se afla Europa, iar la apus Libia, pe care o consi-ra foarte întinsa si pe care o leaga de Asia printr-un "cap îngust" tmul Suez).

" . .. Libia este asezata pe un alt cap (peninsula) si urmeaza imediat pa Egipt. Lînga Egipt acest cap este îngust..." (IV, Herodot nu nostea, bineînteles, numele de "Africa", aparut mai tîrziu. El considera bia drept o peninsula ("cap"), ale carei dimensiuni nu le cunostea. si, :rucît, dupa el, Asia se margineste la nord cu rîul Arax si cu marea spica, iar la rasarit cu pustiul Indian, el trage urmatoarea concluzie solut fireasca: "In ceea ce priveste lungimea, Europa este egala cu lelalte doua continente, iar ca latime, ea nici nu poate fi comparata Asia si cu Libia" (IV,

MĂSURAREA CIRCUMFERINŢEI PĂMÎNTULUI

Dupa Herodot, geografia antica a facut progrese exceptionale, am tea spune uimitoare. Cea mai mare realizare a geografiei antice a fost tceptia despre forma sferica a pamîntului.

Folosind "instrumente extrem de primitive" din punctul de vedere astronomiei moderne, Eratostene, savant din Alexandria care a trait hotarul dintre secolele III-II î.e.n. a stabilit ca lungimea cercului mare

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI ÎN ISTORIA DESCOPERIRILOR

hnlui pamântesc este de 252 000 de stadii egiptene (dupa el, un grad _al gloDui ^F_{egte e}g_aj _lCU 700 de stadii). Nu se poate aprecia cît de exacta de meri ^ _cjf_ra, întrueît nu se cunoaste lungimea unei stadii egiptene; este ^ace_{ote&c câ} '_ei _a exagerat cu 20% lungimea cercului mare, altii ca ^UnU.rea este neînsemnata, fiind mai mica de 1%.

Dupa Eratostene, la sfârsitul secolului al II-lea si la începutul seco-
■ T [ e n sirianul Poseidonios a masurat în doua rînduri circumferinta
-mîntului,' obtinând rezultate diferite. Dupa a doua masuratoare, pe
P               'Poseidonios o considera mai exacta, lungimea circumferintei

ntului ar fi fost de 180 000 de stadii. în istoria marilor descoperiri H secolele XV-XVI, aceasta masuratoare gresita, mult diminuata, a avut un rol pozitiv: astfel, Columb a reusit sa convinga (referindu-se la autoritate clasica) pe demnitarii care i-au finantat calatoria ca "lumea este mica" si ca de aceea oceanul dintre Europa apuseana si Asia rasari­teana poate' fi traversat în aproximativ cinci saptamâni.

TEORIA UNITĂŢII OCEANULUI MONDIAL

O realizare foarte importanta a geografiei antice a fost teoria care sustinea ca exista un ocean Mondial unic si nemarginit. Aceasta teorie s-a precizat cu cel putin doua secole înainte de era noastra. înca Era­tostene spunea: "Daca vastitatea marii Atlantice nu ne-ar împiedica, am putea merge cu corabiile din Iberia (Spania) în India, pe acelasi cerc paralel" (Strabon, I, 4, § 6). Aceasta teorie a fost exprimata într-o forma simpla, si totodata poetica de catre Poseidonios: ,,. . . Este limpede ca pa­mântul locuit e înconjurat de ocean. Acesta nu are în jur nici o fâsie de uscat, ci se întinde pe un spatiu nemarginit si nimic nu-i turbura apele" (Strabon, III, 3, § 5).

Strabon însusi (mort în anul 20 e.n.) este de aceeasi parere: " . . .Pre­tutindeni unde omul a putut sa ajunga la marginea Pamântului el a dat ^df .° ^mare P^{e car}e o numim ocean... Navigatorii au ocolit regiunea ra­sariteana [a Pamântului] locuita de indieni si pe cea apuseana la fel ca si cea mai mare parte a pamânturilor din sud si nord. Restul întinderi­lor ^inaccesibile pîna acum pentru corabiile noastre... este neînsemnat daca îl comparam cu distanta accesibila pentru noi. E putin probabil ca bazinul Atlanticului sa fie compus din doua mari, despartite. . . prin ist­muri înguste care ar împiedica navigatia în jur. Este mult mai aproape ae adevar ca el curge într-un singur bazin neîntrerupt, caci cei care s-au notarrt sa ocoleasca pamîntul si apoi s-au întors afirma ca înaintarea nu a iost împiedicata de un continent care le-ar fi stat în cale si nu i-ar fi *asat sa mearga mai departe, ci numai de lipsa de alimente si de faptul ~ suturile nu erau locuite, dar ca marea era libera pentru navigatie ca si pina atunci" (I,

la _m-.V^pa ^^trab°n, teoria unitatii oceanului Mondial a fost sustinuta pe cartea D ^sec°^lului} ^e-ⁿ- ^de Pomponius Mela, originar din Spania. în doua o" ^{e S}|*^{U or}^^s" (»^DesP^re alcatuirea pamântului") el scria ca amîn-^⁶^ . ~ ^ '^^{e apus si ce}* ^^{e rasar}i^t ~ ^se l^eaga la nord prin britanic si Scitic, iar la sud prin marea Etiopiei, marea Rosie

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR ANTICE

l a

* < .■

Lumea dupa Pomponius Alela (dupa /. Winsor).

oceanul Indian¹. Acestea din urma separa o anumita parte a uscatului Europa, Asia si Africa - de ipoteticul continent din sud locuit de an­toni ("cei de dincolo"), care, de asemenea, este înconjurat din toate .tile de apa.

Dar cu aproximativ 100 de ani mai tîrziu, "Geografia" lui Ptolemeu stie si nu vrea sa stie de existenta oceanului la nordul si rasaritul ei si a oceanului din sudul "Etiopiei". De aceea, pe harta lumii alca-a dupa Ptolemeu (adica pe reconstituirile facute de cartografii din )lele XV-XX), Asia se întinde la infinit spre nord si nord-est, iar ica, spre sud. în extremul sud, Asia de sud-est este legata printr-o î ipotetica de uscat de Africa rasariteana, iar oceanul Indian se trans-na într-un lac imens, închis din toate partile.

In evul mediu - inclusiv în epoca Renasterii - Ptolemeu era consi-it de majoritatea covîrsitoare a învatatilor drept autoritate suprema

1 jK"⁸ Meh numeste "marea Rosie" o parte a oceanului Sudic (Indian) dintre ■u Arabic" (marea Rosie din geografia de astazi) si gurile Indului; el numeste de «ea "marea Indiana" partea rasariteana a oceanului de Sud, de Ia gurile Indului 'a extremitatea sud-estica a Asiei.

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI;IN ISTORIA DESCOPERIRILOR

_rie de geografie. Daca mersul descoperirilor geografice ar fi atîr-"j i acesti învatati s-ar fi opus la orice expeditie maritima care ur-} gasirea unei cai între oceane. Dar, din fericire, oamenii politici marea g^ _rnarij_or descoperiri, icare finantau expeditii maritime complet ^dK¹ rde din punct de vedere "stiintific" si care îsi propuneau sarcini de ^a " deplinit", nu tineau seama de autoritatea stiintifica recunoscuta ^^ne-ⁿ actiunea, chiar riscanta, le promitea mari profituri. Navigatorii t ehezi de' la sfîrsitul secolului al XV-lea si începutul secolului al VVI lea au infirmat de doua ori, în practica, "teoria continentala" a lui Ptolemeu, ocolind mai întâi Africa de sud, apoi Asia de sud-est si des-ooerind drumul direct din oceanul Atlantic în oceanele Indian si Pacific. Prima expeditie în jurul lumii facuta de Magellan a constituit o dovada stralucita a unitatii oceanului Mondial.

ÎMPĂRŢIREA PĂMINTULUI IN ZONE sI IPOTEZA CU PRIVIRE LA CONTINENTUL SUDIC

învatatii greci legau teoria sfericitatii Pamîntului de studierea deo­sebirilor dintre anotimpuri în diferite tari si, ca urmare, a rezultat îm­partirea globului pamîntesc în zone. Strabon, care era si el un adept al teoriei sfericitatii Pamîntului, teorie pe care o lega direct de împartirea Pamîntului în zone, ne furnizeaza mult material pretios cu privire la istoricul acestei probleme. El citeaza numele unora dintre predecesorii sai, printre care si Poseidonios. Acesta din urma, în afara împartirii Pa­mîntului în cinci zone necesare pentru observatii astronomice, propunea si o alta împartire, mai complicata, în noua zone: trei nelocuite - una ecuatoriala si doua polare - si sase locuite - doua reci, doua temperate si doua subtropicale. Strabon era de parere ca pentru orice scopuri stiin­tifice este suficienta împartirea Pamîntului în cinci zone: ecuatoriala - "de nelocuit din cauza arsitei", doua polare - "de asemenea de nelocuit, din cauza frigului" si doua "mijlocii - temperate si locuite" (II,

Teoria lui Poseidonios despre oceanul Mondial unic îndreptatea spe­ranta ca într-o zi se va putea ajunge pe mare în cele trei zone locuite din emisfera sudica. Pentru adeptii acestei teorii, zona ecuatoriala ne­locuita nu putea sa constituie o bariera de netrecut, care sa împiedice patrunderea în regiunile locuite ale emisferei sudice - "lumea cealalta"; pentru aceasta trebuiau ocolite pe mare pustiurile ecuatoriale, "lipsite de viata". Pentru adeptii lui Ptolemeu, însa, aceasta era o actiune fara Perspective de reusita, caci Ptolemeu, desi accepta împartirea globului pamintesc în zone, nega existenta unui ocean care înconjura uscatul.

Toti geografii antici, indiferent de scoala din care faceau parte, tra­geau din teoria sfericitatii Pamîntului concluzia ca exista un uscat ipo-etic care ocupa o parte însemnata sau chiar cea mai mare parte a emi-rerei sudice. Unii (de pilda Mela) îsi închipuiau ca în sud se afla un pontinent înconjurat din toate partile de ocean; altii - ca o suprafata ensa de uscat înconjura oceanul Indian (Ptolemeu). Mai tîrziu, acest

inent sudic a capatat denumirea de "Terra australis".

DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE POPOARELOR

Lumea

Existau si alte considerente teoretice în sprijinul existentei conti-tului "Terra australis". învatatii presupuneau ca daca în emisfera 3ica exista o masa continentala uriasa, care în mod conventional se

ROLUL GEOGRAFILOR ANTICI IN ISTORIA DESCOPERIRILOR

Ptolemeu.

^{m trei continente}' ^în emisfera sudica trebuie sa existe o masa »Pamî t ?^ef^tru "echiiibru" si întrucît, dupa cum spunea Eratostene, ntul locuit trebuie sa aiba, în concordanta cu natura, lungimea

DESCOPERIRILE GEOGRAFrCE_ALEPOPO_ARELOR ANTICE

;a mai mare între apusul si rasaritul soarelui", si continentului sudic se dadea o anumita forma, si anume el era alungit mult mai mult în di-:ctia est-vest decît spre sud. Aceasta ipoteza care a aparut cu cel putin Dua secole înainte de era noastra, s-a dovedit foarte viabila si s-a men-nut timp de peste 2000 de ani, pîna la calatoria întreprinsa de James ook în jurul lumii, prin apele antarctice ale emisferei sudice, adica na în ultimul patrar al secolului al XVIII-lea.

Ca si alte cîteva mari erori geografice, aceasta ipoteza a jucat un rol semnat în istoria descoperirilor geografice. Uriasul continent sudic spre care se credea ca se întinde în oceanul Pacific de la latitudinile uatoriale pîna la polul Sud, a fost cautat de spanioli în secolul al XVI a, si la începutul secolului al XVII-lea, de olandezi la mijlocul secolu-i al XVII-lea si de englezi si francezi în secolul al XVIII-lea. în cau-rea lui s-au facut o serie de descoperiri remarcabile. Succesiv au fost nsiderate ca margine tropicala nordica a continentului sudic- Noua iinee, insulele Solomon, Noile Hebride, Noua Olanda (care în secolul

XlX-lea a primit numele de Australia) si Noua Zelanda. Continentul dic se îngusta treptat, se îndeparta de ecuator spre tropicul sudic iar

acolo spre zona temperata (Noua Zelanda). Cook 1-a împins si mai de-rte, dincolo de Cercul polar de sud. Acolo, continentul sudic a fost scoperit la începutul secolului al XlX-lea de expeditia rusa a lui Bel igshausen si Lazarev. Mai târziu el a primit numele de Antarctida.