Faptul de a vizita în toiul framântarilor europene, rând pe rând, Berlinul, Londra, Parisul si Roma era îndraznet. Era si mai îndraznet de a spune, pretutindeni, cu aceeasi sinceritate, cuvinte de pace. Îndrazneala a izbutit deplin. Dosarele pe care le-am adus cu mine din calatorie - cele mai bogate dosare din câte au fost întocmite de un Minstru de Externe român - au dovedit, ca de altfel marturisirile din presa si din public, ca politica noastra a fost înteleasa si pretuita.
Am cautat sa întaresc pozitiile astfel câstigate, strângând legaturile între statele din Întelegerea Balcanica. Calatoria la Ankara si la Atena nu era fara riscuri. Puteam slabi încrederea Berlinului si Romei în politica noastra, schimbând cuvinte bune cu turcii, tocmai în toiul mult discutatelor negocieri anglo-franco-turce. Totusi, nu era cu putinta, într-o politica de cumpana dreapta, sa nu sprijinim independenta tarii pe temelia fireasca a unei întelegeri, care pentru noi se exprima îndeosebi printr-o strânsa prietenie, cu stapân 616i82g ii Strâmtorilor. [...]
Politica noastra de echilibru ne pregatise, în caz de razboi, pentru o politica de neutralitate. Când Germania a declarat razboi Poloniei, nu aveam de intervenit. Polonia respinsese în mai multe rânduri propunerea noastra - pe care nu am impus-o de altfel niciodata cu prea multa energie - de a da aliantei noastre un caracter general, "erga omnes". Cel din urma refuz l-am primit în timpul calatoriei mele la Berlin, când între Cracovia si Katowice am calatorit cu Beck. Nu am insistat.
Interventia Rusiei, fireste, ne-ar fi putut pune într-o situatie grea. Trupele rusesti au trecut însa hotarul polon chiar în ziua în care guvernul polon, în frunte cu presedintele Moscicky si maresalul Rydz Smigli, s-a refugiat în România. Alianta noastra cu Polonia era o chestiune ce nu se mai punea.
Vointa noastra de neutralitate, care se afirmase de la începutul conflictului si capatase o consfintire oficiala prin cele doua comunicate - al Consiliului de Ministri si al consilierilor regelui - a fost întarita înca în urma interventiei rusesti si dupa ce Rusia ne-a împartasit si noua, ca si celorlalte state vecine, hotarârea ei de a pastra fata de noi o atitudine de neutralitate.
Întelegerile germano-ruse de la Moscova si ocuparea de catre Rusia a Galitiei orientale ne-au asezat în fata unor probleme noi.
Grigore Gafencu, Însemnari politice (1929-1939), Editie si postfata de Stelian Neagoe, Bucuresti, Editura Humanitas, 1991, pp. 340-341
Ceea ce era de asteptat, s-a produs. Sensul economic, nedespartit de cel politic, al cuceririi Austriei, de catre Reichul hitlerist, s-a învederat prin discursul d-lui Göring.
Austria nu este un adaos oarecare la complexul de vechi state germanice, din care s-a alcatuit Imperiul în cele trei forme ale sale; Austria nu este un hotar, cum nici nu poate admite doctrina nazista, care leaga drepturile statului german, în orice tara, de prezenta acolo a unei populatii germanice, numeroasa, sau foarte putin numeroasa, întinzând astfel o linie de coloare neagra pâna peste România la tarmul Euxinului si pe deasupra Euxinului pâna în regiunea Caucasului. Austria este un popas pe o linie de înaintare pregatita cu cea mai mare grija si pentru care poporul german, entusiasmat de noua doctrina, este capabil sa aduca si cele mai mari sacrificii; Austria este un punct de plecare.
Este, asa cum a spus omul care cugeta pentru seful statului german, "poarta catre Rasarit".
si Austria de odinioara avea astfel de intentii în domeniul cultural, atunci când se inaugura, provocând cele mai vehemente protestari românesti întrupate si în bustul de la Iasi al lui Grigore Voda Ghica[1], socotit ca o jertfa a politicei austriace în chestiunea Bucovinei, Universitatea din Cernauti, menite sa cheme la cultura, în ciuda celei din Iasi, cea mai apropiata universitate româneasca, pe barbarii din acest Orient al Europei. Înca de pe vremea lui Bismarck[2] exista, în tovarasie cu Austria în forma monarhiei austro-ungare, avântul catre Rasarit cuprins în formula, celebra odinioara si pe urma prea mult uitata, de Drang nach Osten.
Grigore al III-lea Ghica (1761-1767, 1774-1777), domnitor în Moldova, asasinat la ordinul sultanului, la cererea împaratului de la Viena, pentru ca s-a împotrivit anexarii de catre Austria habsburgica a unei importante parti din nordul Moldovei.
Bismarck, Otto (1815-1898), om politic german, prim-ministru al Prusiei (din 1862), realizator al unificarii Germaniei (1864-1871)
Mai mult înca, ocupatia austriaca strecurata dibaciu în timpul razboiului dintre rusi si turci, care a precedat pe al Crimeii[3], actiune presintata la Constantinopol, ca un mijloc de a garanta Sultanului, împotriva Ţarului, pastrarea acestei "provincii" de la Dunare, ocupatia aceasta se facea în numele dreptului natiunii germane de a stapâni pâna la gurile Dunarii, ale carei izvoare le detine, si marturisirile contemporane ale oamenilor de stat si ofiterilor austriaci, arata cu câta durere, peste planurile mari economice, care se alcatuisera, s-a facut, întârziind cât a fost cu putinta, retragerea din Bucuresti si Iasi a trupelor chesaro-craiesti. [...]
Izbucnit în 1853 si încheiat în 1856
Dupa aceasta recapitulare istorica, se poate vedea ca planul d-lui Göring, "poarta catre Rasarit", prin Dunarea de hegemonie germana, este numit continuarea unor sfortari care au trecut pe rând prin deosebite forme si care nu represinta altceva decât afluxul puternicei vitalitati a unei rase, care se crede chemata a stapâni lumea.
12.3. Mesajul oficial difuzat de postul de radio Praga în legatura cu pozitia României fata de Cehoslovaci [1]
În conditiile semnarii Acordului de la München (29-30 septembrie 1938), Ceho-slovacia a fost fortata sa cedeze Germaniei regiunea sudeta, punându-se astfel baza dezmembrarii acestui stat.
(2 noiembrie 1938)
Cercurile oficiale cehoslovace, împreuna cu întreaga presa si opinia publica, au luat cunostinta cu cele mai adânci sentimente de recunostinta de atitudinea guvernului regal român în fata ultimelor tratative internationale privitoare la problemele generale din Europa centrala si, mai ales, în fata problemelor cehoslovace si subcarpato-ruse.
În aceste clipe grele, politica României a dovedit calitati cu adevarat cavaleresti. Numai la nevoie se cunosc prietenii adevarati; si poporul ceh, împreuna cu cel slovac, au avut, în nenorocirea lor, mângâierea de a putea constata lealitatea desavârsita a României si nobilului ei rege, caruia acum doi ani i-au facut în împrejurari mult mai senine o primire plina de entuziasm. Cehoslovacii nu vor uita niciodata dovezile de cinste si credinta pe care i le-au dat poporul român si nobilul sau rege.
12.4. Tratat asupra promovarii raporturilor economice între Regatul României si Reichul German
Tratatul se înscrie într-o serie întreaga de acte de acest gen semnate de România, cum ar fi: acordul economic cu Franta (31 martie 1939) si acordul economic cu Anglia (31 mai 1939).
Art. I. În vederea
colaborarii dintre Partile Contractante va fi întocmit, ca o completare a actualei reglementari a
schimburilor economice româno-germane,
un plan economic pe mai multi ani care va mentine ca principiu de
baza echilibrarea schimburilor economice reciproce.
12.5. Garantiile Marii Britanii si Frantei acordate Greciei si României
b) Declaratiile lui Edouard Daladier facute presei
12.6. Comunicat privind neutralitatea României
12.8. Raoul Bossy despre "blocul neutrilor"
Raoul Bossy, Amintiri din viata diplomatica (1918-1940), vol. II. 1938-1940, Editie si indice de Stelian Neagoe, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, p. 175
|
