ROMANIA IN PERIOADA ANILOR 1941 -1944

ROMÂNIA ÎN PERIOADA ANILOR 1941 -1944

- POLITICA INTERNĂ A GUVERNULUI ANTONESCIAN.

-SITUAŢIA ROMÂNILOR DIN BASARABIA SI NORDUL BUCOVINEI

NORD-VESTUL TRANSILVANIEI CEDAT, ÎN 1940, ÎN URMA DICTATULUI Dl

LA VIENA, UNGARIEI HORTHYSTE. -INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL MONDIAL. PARTICIPAREA U

RĂZBOIUL PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI SI A NORDULU

BUCOVINEI. RAPORTURILE CU GERMANIA NAZISTĂ. -EFORTURI POLITICO-DIPLOMATICE PENTRU SCOATEREA ROMÂNIEI DII

RĂZBOI.

Prin decretul nr. 314 din 15 februarie 1941, s-a abrogat denumirea de "sti national-legionar". S-a constituit un nou guvern, al 20320y247u catuit din militari si tehnicien condus de Ion Antonescu, fara nici o participare a legionarilor. O figur importanta a noii echipe ministeriale a fost profesorul Mihai Antonescu, deven vicepresedinte al Consiliului de Ministri si, ulterior, ministru al afacerilor straini Guvernul a fost remaniat de câteva ori în perioada anilor 1941-1942 si a fo principalul instrument al unei guvernari autoritare impuse de desfasurare razboiului mondial, de consecintele participarii României la acesta. în 194 maresalul Ion Antonescu avea putere deplina în statul român si nu ei raspunzator în fata vreunui for politic. El guverna prin decrete-legi, pe ca regele le semna fara a-si putea exprima pozitia.

Poiîtica interna a guvernului antonescian. în conditii exceptional guvernul Antonescu a intensificat reprimarea vietii politice prin arestari, deporta si impunerea unor masuri antipopulare. S-au înfiintat lagare de munca si s-Ł militarizat întreprinderile si institutiile.

Astfel, au functionat închisori si lagare de munca în tara, la Târgu Jt Caransebes, sau, pe teritoriul supus administratiei de razboi, la Odesa, Vapniark Smerinka, Bogdanovka, Dumanovka. în acelasi timp, Ion Antonescu a urmarit, pr alianta cu Reichul nazist, mentinerea independentei tarii, sperând, mereu, recuperarea, cu sprijinul Berlinului, a teritoriilor rapite cu forta în vara anului 194 Prin întreaga sa politica, el a asigurat României statutul de tara neocupata c nazisti, dar aflata sub influenta lor, ceea ce Hitler a trebuit sa accepte. Aceasta m ales ca trupele germane ocupau pozitii strategice în tara-Bucuresti, VaU Prahovei, Dobrogea, porturile de la Dunare. întretinerea fortelor armate german pâna în 1944, a costat statul român 67 miliarde de lei (valuta 1938).

La 2 martie 1941 si respectiv 9-15 noiembrie 1941, Ion Antonescu organizat, în împrejurari deosebit de grele, legate de desfasurarea razboiuli plebiscite privind politica sa interna.

'

în ciuda a numeroase atentate la adresa fiintei de stat, tara noastra si-a pastrat o relativa independenta fata de Germania: legile, administratia, reprezentantii diplomatici. Statutul particular al României în sistemul de aliante al puterilor fasciste era recunoscut oficial de Germania, chiar daca ministrul sau la Bucuresti, Manfred von Kilinger, îsi aroga deseori drepturi cu mult peste uzantele diplomatice normale. Regulamentul trupelor germane în România, care se bucurau de dreptul de extrateritorialitate, consemna ca tara noastra nu era ocupata. Chiar în ziua atentatului contra lui Hitler, la 20 iulie 1944, ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, scria feldmaresalului Keitel ca nu se puteau face presiuni la Bucuresti, deoarece România era aliata cu Germania, si nu ocupata militar de aceasta.

întreaga economie a fost pusa în slujba eforturilor de razboi ale tarii. în cursul anului 1941 s-au publicat decrete-legi privind militarizarea întreprinderilor si institutiilor de stat si particulare, mobilizarea agricola, regimul muncii în timp de razboi. S-a instituit pedeapsa cu moartea pentru sabotajele în economie. în functie de necesitatile militare, s-au facut, în economie, unele eforturi de modernizare, precum înzestrarea agriculturii si industriei cu utilaje perfectionate importate din Reich. în cadrul circulatiei monetare si-a facut însa simtita prezenta fenomenul inflationist, devenit tot mai pronuntat, ceea ce a avut drept efect deprecierea leului fata de alte valute si, în special, fata de marca germana. Comertul s-a dezvoltat îndeosebi cu statele Axei, pe baza schimbului de produse.

Se impune a fi subliniat faptul ca, între anii 1941-1944 influenta economica a Germaniei a crescut masiv în România. S-a exercitat, astfel, o masiva exploatare a resurselor naturale ale tarii, necesare masinii de razboi germane.

Zona Petroliera a Vaii Prahova bombardata de aviatia anglo-americana

S-a manifestat un interes deosebit pentru petrol, lemn, cereale si utilizarea retelei de transport. La 4 decembrie 1940 s-a semnat un acord economic româno-german pe zece ani, care a prevazut intensificarea exportului de produse petroliere, agricole si forestiere din România în Germania. între 1940-1944 au functionat în tara noastra 325 firme germane. Printre acestea mentionam filiala trustului KontinentalOelA.G., care s-a ocupat de organizarea exploatarii petrolului. Valoarea capitalului german investit în economia româneasca s-a cifrat, în 1944, la 11 miliarde lei. Schimbul de marfuri între cele doua state era efectuat în regim de clearing.

în anul 1943, 60% din totalul exportului si 85% din cel al importului românesc se afla în mâna firmelor germane. Ca expresie a sporirii dependentei economice de Reich, pot fi citate si pagubele provocate economiei românesti prin schimburile comerciale neechivalente cu Germania si care s-au cifrat la 446 milioane de dolari, cursul anului 1938. Nazistii au preluat din România, cu precadere, mari cantitati de petrol, în conditii ce dezavantajau net statul român, între 1 octombrie 1940 si 23 august 1944 Germania a ridicat din tara noastra peste 10 milioane tone produse petroliere, dar abia în 1943 ea a acceptat plata în aur, la un pret unic, al petrolului românesc. Totodata, Valea Prahovei, adevarata "radacina pivotanta a puterii germane", a constituit, prin rezervele sale petroliere, tinta predilecta a atacurilor aeriene anglo-americane. Prima expeditie aeriana a S.U.A. asupra zonei petroliere a Vaii Prahovei a avut loc la 12 iunie 1942 si a purtat numele de operatia "Valul nimicitor"; printre altele le mentionam pe cele din 1 august 1943, aprilie-iunie 1944.

Pe plan politic, s-a remarcat o anumita toleranta a lui Ion Antonescu fata de activitatea conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Liderii celor doua partide au preferat însa tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, în care au protestat fata de: cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale, implicarea tarii tot mai mult în razboiul contra Uniunii Sovietice dincolo de Nistru. în acelasi timp, este meritul lui I. Antonescu de a se fi opus aplicarii "solutiei finale" si exterminarii populatiei evreiesti din România. în ciuda exceselor si a pierderilor în rândul populatiei evreiesti de pe teritoriul ocupat de horthysti, din nord-vestul Transilvaniei si Transnistna, în România nu s-a aplicat "solutia finala", o exceptie fiind si programul, din 6 iulie 1941, de la lasi. în Basarabia, cu toate eforturile liderilor miscarii sioniste din România - L. Filderman, M. Benvenisti, AI.L Zisu - de a salva viata populatiei evreiesti, în împrejurari tragice si complexe s-au produs, totusi, masacre la Marculesti, Floresti, Gura Kamenca, Climauti, Gura Cainari. în vara anului 1942, Ion Antonescu a reusit sa obtina anularea promisiunii acordate lui Gustav Richter, atasat german de politie în România, si reprezentant al lui Adolf Eichmann, conducator al Sigurantei Reichului, de a deporta în lagarul mortii de la Auschwitz evreii din tara noastra. Guvernul român a "acceptat însa emigrarea evreilor în Palestina, România devenind, astfel, veritabila placa turnanta pentru emigrarea, în conditii foarte grele, a unor evrei din Ungaria, Slovacia si Polonia.

Situatia românilor din Basarabia si nordul Bucovinei; nord-vestul Transilvaniei, cedat în 1940, în urma Dictatului de la Viena, Ungariei horthyste. Pⁿⁿ Dictatul de la Viena, din 1940, a fost smuls din trupul tarii nord-vestul Transilvaniei, cu o suprafata de 43 492 km² si o populatie

Ţarani români din judetul Trei Scaune maltratati de catre horthysti, în 1940

de 2 667 007 locuitori, din care 50,2% erau români, iar 37,1% maghiari. în ciuda uriaselor proteste populare, s-a produs, asadar, un grav atentat la adresa independentei si suveranitatii României, al carei teritoriu a fost amputat printr-o decizie arbitrara a puterilor fasciste.

în zona ocupata de catre horthysti s-a pus la punct un mecanism sinistru de ocupatie. Astfel, între lunile septembrie si noiembrie 1940 a functionat admi­nistratia militara. Ulterior, între anii 1941-1944 a fost instaurat un regim civil, cu nimic mai tolerant fata de cel anterior. Asupra populatiei românesti s-a abatut o teroare crunta, marcata de expulzari, dislocari de populatii, maltratari, schingiuiri si batai, crime, jafuri si rechizitii. Printre asasinatele înfioratoare din toamna anului 1940 mentionam pe cele de la Zalau, Ciumirna, lanculesti, Ip, Traznea, Huedin, Hodos, Muresenii de Câmpie, Hâda, Nusfalau, Halmajd. Regimul de exterminare, ce cuprindea si detasamente de munca si deportarea în lagarele de prizonieri, s-a înasprit dupa ce, în martie 1944, Ungaria a fost ocupata de trupele naziste. Au fost instituite legi exceptionale, iar populatia evreiasca a fost practic vânata, în acord cu principiile macabrei "solutii finale" adoptata de hitleristi. Peste 150 000 evrei din nord-vestul Transilvaniei au fost deportati si au pierit în lagarele mortii de la Dachau, Buchenwald, Bergen-Belsen, Auschwitz-Birkenau.

în acelasi timp, în teritoriile ocupate în 1940 de catre sovietici - Basarabia si nordul Bucovinei (50 500 km² si.o populatie de 3 800 000 de locuitori) - au avut loc deportari si executii si s-a intensificat deznationalizarea românilor.

Intrarea României în razboiul mondial. Participarea la razboiul pentru eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei. Raporturile cu Germania nazista. între septembrie 1940 si august 1944 pot fi deosebite doua etape în implicarea României în conflictul mondial, si anume: 1) septembrie 1940-iunie nonbeligeranta cu aderarea la Axa; 2) iunie 1941 -august 1944, beligeranta alaturi de Axa.

Trebuie mentionat faptul ca în primavara anului 1941 România a refuzat sa participe la agresiunea nazista contra Iugoslaviei s\ Greciei. La finele lui 1941 si începutul anului urmator a intervenit starea de razboi cu Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si aliatii lor, pe fondul participarii tot mai intense a tarii noastre la razboiul din Rasarit. România lua parte la razboi pentru a obtine eliberarea teritoriilor românesti ocupate în 1940 de catre sovietici. La 30 noiembrie 1941, guvernul britanic a adresat, prin intermediul legatiei sale de la Bucuresti, un ultimatum autoritatilor antonesciene, prin care cerea ca, pâna la 5 decembrie, sa opreasca operatiile militare pe frontul împotriva U.R.S.S. în raspunsul sau, Ion Antonescu a reamintit Londrei ca, prin participarea sa la razboi, România urmarea doar "legitima aparare în fata agresiunii ruse începuta în 1940". La 6 decembrie 1941 a intervenit starea de razboi între România si Marea Bntanie. într-o scrisoare, Ion Antonescu afirma ca "România primeste aceasta provocare, având credinta nezdruncinata ca luptând împotriva comunismului slujeste nu numai crezul national... dar... civilizatia însasi de care Marea Britanie nu poate fi straina". între 8 si 11 decembrie 1941 i-au declarat razboi tarii noastre si Canada, Noua Zeelanda, Australia, Uniunea Sud-Africana. La insistentele Germaniei România a declarat razboi Statelor Unite ale Americii la 12 decembrie 1941, dar raspunsul american nu a survenit decât în iunie 1942.

La 12 iunie 1941 generalul Ion Antonescu a fost invitat âe.Hit/er la Munchen, unde i s-a prezentat planul de operatii militare Barbarossa, ce avea drept scop distrugerea Uniunii Sovietice. La 22 iunie 1941 România a luat parte, alaturi de Germania si aliatii sai, la atacul contra statului sovietic. La chemarea lansata de general: "Va ordon: treceti Prutul!", armata româna a intrat în razboi pentru a readuce la trupul tarii provinciile smulse de sovietici în vara tragica a anului 1940 - Basarabia, nordul Bucovinei s\ tinutul Hertei. Pe frontul de sud actionau Armata a. 3-a Româna (generalul Petre Dumitrescu) si Armata a 4-a Româna (generalul Nlcolae Ciuperca).

Pâna la sfârsitul lunii iulie 1941 au fost eliberate Basarabia si nordul Bucovinei. Armata româna eliberatoare a fost primita cu mult entuziasm de catre românii de dincolo de Prut. în Basarabia s-a reinstaurat administratia româneasca. La 26 iulie armata româna a atins Nistrul. Scopul pentru care tara noastra intrase în razboi era astfel atins.

însa, în ziua urmatoare, Hitler i-a trimis lui Antonescu o scrisoare, în care îi solicita concursul militar, în continuare, peste Nistru, pentru zdrobirea trupelor sovietice. Pentru multi contemporani, ca luliu Maniu, C.I.C. Bratianu, generalii steflea si Mardare, Alexandru loanitiu, aceasta a fost o grava greseala politica, caci România îsi depasea în mod clar obiectivul pentru care participa la ostilitati. Antonescu a acceptat cererea germana în speranta ca Hit/er\\ va sustine în lupta pentru anularea Dictatului de la Viena. în acelasi timp, se considera necesara organizarea, peste Nistru, a unei zone de protectie în fata unor noi agresiuni sovietice.

La 6 august 1941, în cadrul întrevederii cu /. Antonescu de la Berdicev (Ucraina), Hitler i-a cerut ca Armata Româna sa actioneze pe directia Odessa -Peninsula Crimeea. Totodata, a încredintat României administratia Transnistriei. La 21 august Ion Antonescu a fost ridicat la gradul de maresal al României. Fortele militare românesti au desfasurat, ulterior, lupte grele la Odessa, în

Armata româna, eliberatoare a Basarabiei si a Nordului Bucovinei

Crimeea si Caucaz. în confruntarile de la Odessa Armata a 4-a Româna a pierdut aproape 18 000 soldati, a înregistrat cea. 11 400 disparuti si 63 300 raniti. Orasul a fost cucerit la mijlocul lunii octombrie 1941, dupa care unele unitati au fost retrase în tara pentru refacere. în iulie 1942 a fost cucerit Sevastopolul.

La 25 iunie 1942, Rene de Weck, ministrul Elvetiei la Bucuresti, aprecia ca pierderile armatei române în Rasarit erau de 6 000 ofiteri, 2 600 subofiteri si 149 000 soldati, din care 70% erau totusi recuperabili. în cadrul înclestarii de la Stalingrad'(iulie 1942 - februarie 1943), 26 divizii românesti au luptat alaturi de fortele Axei. Ele au înregistrat însa grave pierderi - 156 000 morti, disparuti si prizonieri. Armata a 3-a Româna s-a aflat în încercuire alaturi de trupele germane, italiene si maghiare. în anii. 1943-1944, fortele române au sustinut, în continuare, lupte grele în Cuban, pentru apararea Crimeii si Basarabiei. Dupa anul 1943, Ion Antonescu a înteles ca Germania a pierdut razboiul si a actionat pentru a scoate tara din razboi. în acelasi timp, multi ofiteri superiori au cerut retragerea Armatei Române de pe front, date fiind si marile pierderi materiale si umane în campania din Uniunea Sovietica. Efortu! de razboi al tarii noastre pe frontul contra Uniunii Sovietice s-a cifrat la 1 miliard de dolari, cursul anului 1938.

Alianta României cu Germania nazista nu a fost lipsita de unele contradictii legate de: problemele economice, solicitarile lui Ion Antonescu de anulare a Dictatului de la Viena, statutul Grupului Etnic German din tara noastra, tra­tamentul aplicat evreilor si discutiile angajate de România în capitalele statelor neutre pentru iesirea din razboi. Totusi, raporturile personale dintre Hitlers\ Ion Antonescu, desi nu fara asperitati si frictiuni, au fost în general bune, dictatorul nazist având încredere în conducatorul român. Ele au fost evidentiate si în

■întrevederile dintre cei doi oameni politici, când Hitler s-a straduit sa-l convinga, mereu, pe maresal, sa ramâna în cadrul Axei. în toate întâlnirile cu Hitler, Ion Ântonescu a cerut, totodata, respectarea fiintei de stat a României si anularea Dictatului de la Viena. în tratativele din februarie 1942 Hitler a cerut României sa-si sporeasca contributia militara pe frontul din Rasarit. între 22-23 septembrie 1942 Mihai Ântonescu, a vizitat capitala germana, unde a purtat convorbiri referitoare la un acord economic româno-german. Evadarea, în acelasi an, a lui Horia Sima din lagarul din Germania si trecerea sa în Italia au provocat noi momente de încordare în relatiile dintre cei doi aliati. în ianuarie 1943 s-a semnat la Rastenburg, în cadrul unor noi tratative între Hitler si Ion Ântonescu, Protocolul de reglementare a platilor între Germania si România. Totodata, s-au analizat necesitatile de razboi ale României. în aprilie 1943 capetenia hitlerista i-a reprosat maresalului român unele contacte pentru pace separata ale lui Mihai Ântonescu si ale opozitiei si i-a cerut demiterea primului (un colaborator apropiat, fara grad de rudenie însa cu Ion Ântonescu), ceea ce conducatorul român a refuzat. Iesirea neasteptata din razboi a Italiei, în iulie-septembrie 1943, I-a facut pe Hitler sa insiste pe lânga Ion Ântonescu, pentru a mefitine raporturile de alianta.

Eforturi politico-diplomatice pentru scoaterea României din razboi. Situatia grea a tarii, implicarea tot mai profunda a României în razboiul din Rasarit, cu grave urmari pentru însasi fiinta nationala, pierderile umane si materiale au determinat pe numerosi oameni politici sa caute solutii si cai pentru a scoate România din razboi. Pentru o lunga perioada de timp, figura centrala care a polarizat unele discutii în vederea iesirii tarii din razboi a fost /u/iu Maniu, liderul Partidului Naponal-Ţaranesc. în fruntea Opozitiei Unite, închegata înca în toamna lui 1941, cu participarea national-taranistilor, liberalilor si social-de-mocrapior, Maniu a mentinut legatura cu aliatii anglo-americani prin intermediul unor telegrame cifrate. în ianuarie 1942, Maniu a reusit sa încheie un acord de principiu, în acest sens, si cu regele Mihai.

Pe plan intern s-au articulat o serie de aliante ale unor forte politice ce-si propuneau salvarea tarii. în 1943, comunistii, Uniunea Patriotilor, Frontul Plugarilor, Uniunea Democratica a Oamenilor Muncii Maghiari (MADOSZ), Partidul Socialist Ţaranesc, unele organizatii ale Partidului Social-Democrat s-au reunit pe baza platformei Frontului Patriotic Antihitlerist ce-si propunea: sa actioneze în vederea iesirii României din razboi, alaturarea sa la coalitia antihitlerista, eliberarea teritoriului national si anularea Dictatului de la Viena, reorganizarea tarii pe baze democratice. Prezenta comunistilor în eforturile politice de a salva tara de la un dezastru a fost impusa, pe de o parte, de victoriile U.R.S.S. pe'front si deplasarea teatrului de lupta catre hotarele tarii, iar, pe de alta parte, de cererile insistente ale lui Stalin pe lânga Churchill si Roosevelt de a include si pe comunistii români în tratative.

Au fost stabilite numeroase contacte diplomatice cu reprezentantii coalitiei antihitleriste si de catre diplomatii români în capitalele statelor neutre. Astfel, au avut loc tratative cu participarea, între altii, la Lisabona a lui Ion Panga/s't Victor Cadere, la Madrid a lui Scarlat Crigoriu, la Berna a lui Grigore Gafencu, Richard Franasovici, Vespasian Pella, Nicolae Lahovary, la Roma si Vatican a lui RaoulBossy, la Stockholm a lui George Duca.

înfrângerea de la Stalingrad, din 1943, l-a facut pe însusi maresalul Ion Antonescu sa înteleaga ca razboiul era de fapt pierdut si sa caute o modalitate optima pentru a iesi din conflict. Dis­ponibilitatea omului politic s-a circumscris însa evolutiei militare, maresalul fiind adeptul desprinderii treptate din razboi si numai dupa anuntarea prealabila a Ger­maniei, al carei aliat era. Totodata, înca de la începutul anului 1943 Monarhia a redevenit, în România, un centru de putere, iesind din conul de umbra la care o condamnase parca maresalul. Astfel, cu prilejul receptiei de Anul Nou 1943, regele a subliniat, în raspunsul sau la mesajul decanului corpului diplomatic la Bucuresti, nuntiul apostolic, monseniorul Andrea Cassulo, necesitatea încheierii pacii, ceea ce a atras reactia violenta a Berlinului.

Regele dorea ca iesirea tarii din razboi sa aiba o cât mai larga adeziune social-politica. Liberalii si national-taranistii apreciau ca rolul principal în declansarea actiunii trebuia sa-l aiba regele Minai, ca sef al ostirii. S-au format, asadar, doua centre de sondare a Aliatilor, adica: cel din jurul regelui si al Opozitiei Unite, precum si cel din jurul maresalului. în 1943, în unele capitale au fost numiti noi reprezentanti diplomatici ai tarii noastre, cu scopul de a impulsiona tratativele pentru iesirea din alianta puterilor fasciste. La Stockholm a fost acreditat Frederic Nanu, iar la Ankara Alexandru Cretzianu. în acelasi timp, în martie 1943 Maniuera acceptat ca interlocutor în discutii de catre conducerea sovietica, care pâna atunci îi refuzase acest rol. Dar, abia în noiembrie 1943 liderul national-taranist a reusit sa obtina ca un emisar al Opozitiei sa trateze cu Aliatii un armistitiu. Teama de o posibila înglobare a României în sfera de influenta sovietica, care parea sa se realizeze pe fundalul ofensivei impetuoase a Armatei Rosii catre granitele vestice ale Uniunii Sovietice, i-a întarit credinta lui Maniu ca singura formula viabila ar fi solutia debarcarii anglo-americane în Peninsula Balcanica si realizarea "variante/balcanice"sustinute de Churchill.

De fapt, S.U.A. si Marea Britanie nu au înteles, în 1944, ca pericolul cel mai mare pentru Europa rasariteana era bolsevismul.

Sub egida celor doi Antonesti, au fost stabilite noi contacte diplomatice în vederea încheierii unui armistitiu. Pentru o perioada sperantele lor s-au legat de Italia. La 15 ianuarie 1943, Mihai Antonescu a propus ministrului italian de externe, contele Ciano, iesirea simultana din razboi a României, Ungariei si Italiei. Propunerea a fost reiterata în vara aceluiasi an, dar fara nici un rezultat. în numele guvernului de la Bucuresti, în tot cursul anului 1943, diplomatii români au sondat pe Aliati, în vederea pacii, la Lisabona, Madrid, Berna, Roma si

Stockholm. Unele discutii au fost initiate si de Minai Antonescu, la Bucuresti, cu diplomati turci si italieni. Interesul guvernului pentru problema pacii era întarit în anii 1943-1944, îa conditiile în care se afirma, în cercurile oficiale, ca ministrul sovietic de externe, Viaceslav Molotov, era de parere ca singurul om care putea face ceva în România era maresalul Antonescu.

Cele mai importante negocieri s-au desfasurat la Ankara (septembrie

1943 - martie 1944), Stockholm (noiembrie 1943 - iunie 1944) si Cairo (martie -

iunie 1944). în discutiile purtate în capitala Suediei, în numele maresalului Ion

Antonescu, de catre Frederic Nanu cu ambasadorul sovietic, Alexandra

Kollontay, a fost abordata solutia armistitiului.

în primavara anului 1944 au debutat intense tratative la Cairo, purtate mai întâi de printul Barbu stirbey si apoi de Constantin Visoianu cu reprezentantii S.U.A., Marii Britanii si Uniunii Sovietice. Tratativele erau purtate cu acordul maresalului, dar, în principal, în numele Opozitiei. Ele s-au concentrat în jurul capitularii neconditionate a României în fata Aliatilor La cererea sovieticilor, Opozitia a acceptat includerea în cadrul sau a unui reprezentant al comunistilor Soarta României a fost influentata, în ceea ce priveste rezultatul convorbirilor, de tratativele secrete dintre liderii aliati - Churchill, Roosevelt si Stalin - privind sferele de influenta în Europa. înca în februarie 1943 Roosevelt îi oferise conducatorului sovietic dominatia în Europa rasariteana. în martie 1943, seful diplomatiei britanice, Anthony Eden, declara ca guvernul de la Londra considera situatia din România subordonata intereselor sovietice, ceea ce Churchill întarea la 2 mai 1944 într-un mesaj catre ministrul de externe rus, Molotov.

Asadar, anul 1944 s-a profilat ca hotarâtor pentru destinul României, pe fondul cresterii nemultumirii populare, al aruncarii României în sfera de influenta sovietica, al intensificarii contactelor diplomatice pentru identificarea unor cai sigure de iesire din conflictul mondial.

Din proclamatia generalului Ion Antonescu la 22 iunie 1941

"Ordin catre Armata, Ostasi,

V-am fagaduit din prima zi a noii domnii si a luptei nationale sa va duc la biruinta.

Sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.

Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele românesti de totdeauna.

Ostasi,

Va ordon:

Treceti Prutul.

Zdrobiti dusmanul din Rasarit si Miaza-Noapte.

Dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii vpstri cotropiti..."

Din scrisoarea lui Constantin I.C. Bratianu si luliu Maniu din 19 decembrie 1941 catre maresalul Ion Antonescu privind necesitatea de a se pune capat participarii României la razboiul din Rasarit

"Preocupati de soarta tarii noastre, ne facem datoria sa atragem atentia asupra gravelor pericole ce ne ameninta si asupra masurilor ce credem ca trebuia sa luati ca sa le preîntâmpinati.

Suntem informati ca vreti sa faceti concentrari masive ale armatei noastre, pentru a reîncepe campania împotriva Rusiei. Ati început trimiterea de noi forte spre Marea de Azov...

Sunt doua mari pericole: Rusia st Ungaria. Când luati sarcina sa distrugeti bolsevismul rusesc intram într-o actiune care nu depinde de noi, ci de fortele de care Germania dispune ca sa zdrobeasca armatele rusesti. Daca nu aveti convingerea ca armata germana poate nimici, fara ajutorul câtorva divizii românesti, armata sovietica declarata înfrânta, nu mai puteti crede în victoria finala a Germaniei. în acest caz se impune cu atât mai mult ca armatele române sa nu mai lupte dincolo de Nistru...

Continuarea razboiului în conditiile de azi nu poate duce la reîntregirea tarii, ci numai la uzarea completa a tarii expusa la pericolul maghiar...

Retrageti trupele din Rusia pe care Germania le poate usor înlocui.

Reconstituiti armata refacând cadrele si armamentul.

îndreptati situatia economica si financiara a tarii..."

TEMĂ:

Caracterizati esenta antidemocratica a guvernarii antonesciene în perioada anilor

Care au fost raporturile româno-germane în anii celui de-al doilea razboi mondial?

Ilustrati pozitia României, de alianta cu puterile fasciste, în comparatie cu Ungaria,
Finlanda, Croatia.

Ce urmareau tratativele separate de pace desfasurate de România în anii 1941-1944?