ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNATIONALE, ÎN PERIOADA INTERBELICA
im
SITUAŢIA POLITICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ.
NOUL CADRU TERITORIAL AL ROMÂNIEI DUPĂ MAREA UNIRE; PRINCIPA
LELE SALE OPŢIUNI ÎN POLITICA EXTERNĂ.
RELAŢIILE ROMÂNIEI CU VECINII SĂI ÎN ANII 1918-1940.
ROMÂNIA LA CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS-VERSAILLES.
RQMÂNIA ÎN RELAŢIILE POLITICE INTERNAŢIONALE ÎN ANII 1920-1930.
MICA
ÎNŢELEGERE.
ROMÂNIA ÎN
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN PERIOADA ANILOR 1930-1936.
NICOLAE TITULESCU SI POLITICA SECURITĂŢII COLECTIVE.
-ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE POLITICE INTERNAŢIONALE ÎN ANII PREMERGĂTORI DECLANsĂRII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1936-1939).
Situatia politica internationala în perioada interbelica. La sfârsitul primului razboi mondial, conferinta de pace desfasurata la Paris si-a asumat raspunderea de a organiza, pe baze noi, pacea atât de greu obtinuta. Principalele puteri învingatoare (Anglia, Franta, SUA, Japonia) s-au aratat de acord cu propunerile presedintelui W. Wilson. S-a nascut astfel Societatea Natiunilor, iar pe ruinele imperiului Austro-Ungar s-au întemeiat state nationale. Din pacate, modul în care au fost tratate "micile puteri", între care si România, a creat, de la început, o serie de probleme. Delegatia noastra a protestat deschis împotriva modului în care a fost elaborat tratatul cu Germania (exclusiv de catre cei "patru mari") si a amenintat ca daca situatia se va repeta se va retrage de la masa tratativelor, ceea ce, în cele din urma, a si facut.
Mai grav era ca, si în timpul conferintei si mai cu seama ulterior, între principalii beneficiari ai victoriei aveau sa se manifeste multe neîntelegeri, cu grave consecinte pentru pacea mondiala.
Daca putea fi considerata încheiata constituirea sistemului politic de la Paris-Versailles o data cu semnarea celui de-al doilea tratat cu Turcia (1923), înainte înca de aceasta data se produsesera semnificative polarizari în viata politica internationala care primejduiau grav opera politica savârsita în capitala Frantei.
La 19 noiembrie 1919, Congresul american a respins ratificarea tratatului cu privire la constituirea Societatii Natiunilor s\, implicit, a tratatului cu Germania. SUA refuzau, astfel, sa sustina procesul de reasezare politica în Europa; în plus, absenta lor din marea organizatie pacifista internationala va avea grave consecinte. Statutul oarecum asemanator atribuit Germaniei - tara învinsa -si Rusiei Sovietice - devenita între timp URSS, din 1922 - le va apropia.' Nu mai poate surprinde, astfel, ca cele doua state au cooperat, înca din primii ani ai
deceniului trei, în multiple domenii, mereu însa în d 848o1416i irectia eludarii sistemului versaillez.
Astfel, la 16 aprilie 1922, la Rapallo, era semnat un Tratat de colaborare, care a fost imediat extins si la Ucraina, Georgia, Azerbaidjan si Armenia si care cuprindea si o serie de anexe secrete. Era un prim si un semnificativ succes al fortelor revizioniste.
în ceea ce priveste tabara puterilor învingatoare, relatiile franco-engleze au fost, de la începutul perioadei interbelice, dominate de neîncredere reciproca si în niciuna din chestiunile vitale ale asigurarii pacii si securitatii europene nu s-a putut ajunge la o cooperare loiala între ceie doua Mari Puteri, fapt ce a avut grave urmari asupra tarilor din rasaritul Europei si, nu în ultimul rând, asupra României.
Anii 1922-1926 au produs noi si semnificative mutatii în planul relatiilor internationale, în special în directia revizuirii tratatelor de pace. Marile Puteri au dus fata de Germania politica de "appeasement" (linistire) sau conciliatorism al caror pret a fost izolarea politica a statelor interesate în conservarea statu-quo-ului lor teritorial, inclusiv, fireste, al României.,
Ocuparea Ruhrului (11 ian. 1923-31 iulie 1925) parea a da câstig de cauza Frantei, în dificila chestiune a reparatiilor germane, iar "P/anul Dawes", adoptat la 16 august 1924, sublinia puternicul cerc de interese anglo-american în refacerea economica a principalei puteri învinse în primul razboi mondial. "Pactul de garantii renan" semnat la Locarno, la 1 decembrie 1925, si ansambW acordurilor economice si politice sovieto-germane din primavara anului 1926 puneau în evidenta prapastia dintre blocul Marilor Puteri europene, învingatoare sau învinse, dispuse sa-si faca reciproc concesii, dar si completa indiferenta fata de soarta natiunilor din estul Europei, curând devenite obiect de negociere în împartirea sferelor de influenta si putere. Replica diplomatilor acestor state, din ce în ce mai constiente de minima implicare a Frantei în apararea independentei si suveranitatii lor sau de slabiciunea Societatii Natiunilor, a fost participarea acestora la un sistem de tratate si acorduri regionale de securitate.
Cei sase ani care separa lumea de instalarea puterii fasciste în Germania au fost caracterizati, deci, de adâncirea prapastiei dintre vorbele si faptele Marilor Puteri. Astfel, s-au consumat splendide, dar formale actiuni pacifiste de interes general, precum "Pactul Briand-Kellogg" (27 august 1928), prin care razboiul era interzis ca instrument de reglementare a intereselor nationale (63 de state participante), si "Protocolul de la Moscova", semnat de vecinii europeni ai URSS, la 9 februarie 1929, care se obligau sa-l puna în aplicare imediat, înainte chiar ca ratificarea acestui tratat sa fi fost facuta de toti semnatarii sai.
Pacea parea înstapânita pe o lunga axa teritoriala, de la Marea Baltica la Marea Negra, dar ce valoare aveau aceste angajamente atâta vreme cât printr-un alt protocol (24 iunie 1931), URSS prelungea Tratatul sovieto-german (1922, reînnoit în 1926) si îngaduia acestei tari sa-si refaca potentialul militar si sa continue, astfel, politica revansarda si revizionista. între timp, adoptarea "Planului Young" august 1929) reducea reparatiile germane cu 20%, iar "Conferinta internationala te la Geneva pentru dezarmare''(2 februarie 1932 -11 iunie 1935) nu se abatea de la regula mai sus numita. Dupa ce la 9 iunie 1932 au fost anulate, practic, toate datoriile de razboi germane, Franta, sustinuta
si de România, se pronunta pentru o dezarmare progresiva, subordonata securitatii, în vreme ce Anglia, SUA si Germania afirmau nevoia unei depline egalitati, a tuturor Marilor Puteri, în materie de armament. Prin "Declaratia celor cinci puteri" (Anglia, SUA, Italia, Germania si Franta), la 11 decembrie 1932, acest principiu îsi gasea recunoasterea internationala asteptata. în cele din urma, în locul dezarmarii s-a ajuns la înarmare, pacea si securitatea, (având la baza respectarea tratatelor), fiind tacit înlocuite cu revizuirea, de fapt, a acestora.
Se poate lesne întelege ca ansamblul actelor politice savârsite de Hitler, dupa ianuarie 1933, nu facea altceva decât sa valorifice împrejurarile favorizante care se nascusera înainte de preluarea puterii de catre nazisti: dezbinarea dintre Marile Puteri europene cât si, indiferenta lor suverana fata de soarta statelor nationale din partea rasariteana si sudica a Europei.
Facându-se parca a nu întelege adevarata natura a nazismului, (desi, Hitler îsi expusese doctrina în "Mein Kampf înca în 1926), trei dintre garantii pacii mondiale - Franta, Anglia si Italia - semnau, la 15 iulie 1933, împreuna cu Germania, "Pactul de întelegere si colaborare a celor patru puteri''care instituia un directoriu "al celor patru" (cu Germania) asupra problemelor europene, desigur, fara participarea celorlalte state.
în contextul esecului Conferintei de dezarmare (1935) se poate aprecia, totusi, ca un succes semnarea la Londra, la 3-5 iulie 1933, a "Conventiilor de definire a agresiunii", între U.R.S.S., Estonia, Letonia, Polonia, România, Turcia, Persia, Afganistan, Cehoslovacia, Iugoslavia, Lituania si, mai târziu, Finlanda. în acelasi timp, Franta, constienta de fragilitatea pacii europene, a initiat seria Tratatelor de asistenta mutuala cu URSS la care au fost invitate Cehoslovacia si România. (Tratatul franco-sovietic - 2 mai 1935, cehoslovaco-sovietic - 16 mai 1935). Acestea se adaugau Tratatului de neagresiune sovieto-polon, semnate la Moscova, pe 25 iulie 1932. Ansamblul acestor tratate, care reluau, în fapt, prevederile "Pactului Briand-Kellogg", s-au dovedit, în fond, greu de transpus în viata.
Anul 1936 avea sa marcheze turnanta decisiva spre razboi. încurajata de ezitarile Frantei, Germania a denuntat tratatul de la Locarno (7 martie 1936) si a v ocupat zona demilitarizata renana.
în rasaritul Europei, URSS s-a folosit imediat de succesul primei mari actiunui agresive întreprinse de Hitler si a renuntat, treptat, la condamnarea agresiunii germane în centrul continentului.
La rândul lor, Anglia si Franta au continuat politica conciliatorismului, aratându-se dispuse sa faca jocul Germaniei în rasaritul Europei cu pretul sacrificarii independentei acelor state pe care se obligasera sa le sustina în cadrul sistemului politic versaillez. Ocuparea Austriei (11-12 martie 1938-"Anschluss-ul") si "Acordul de la Munchen" (29-30 septembrie 1938) vor consolida pozitiile revizionismului. "Pactul Anticomintern"(semnat la Berlin, între Germania si Japonia, la 25 noiembrie, la care, în 6 noiembrie 1937, adera si Italia, constituindu-se "Axa Beriin-Roma-Tochio") si, ulterior, "Tratatul Ribbentrop-Molotov" (23 august 1939) vor arunca omenirea în cel de-al doilea razboi mondial.
Se impune deci, concluzia ca, departe de a fi rezultatul exclusiv al celor sapte ani care l-au precedat, conflictul mondial, declansat la 1 septembrie 1939,
îsi are cauzele în modul în care Marile Puteri au înteles sa
separe doua
probleme indisolubil legate una de cealalta:
echilibrul de putere în vestul Europei
si raportul vestului cu estul continentului.
Partajarea acestuia din urma si
abandonarea natiunilor mijlocii si mici însemnau nu numai tradarea
spiritului
politic care prezidase pacea mondiala dupa razboiul
încheiat în 1918, dar ele au
adus si grave prejudicii echilibrului global, cu consecinte dramatice
si în prezent,
itorial al Re a'Unire; principalele sale
optiuni "■'. ■'-''tir? externa. Reia > - - ~ .<-.. -u vecinii sai, în anii 1918-1940. Politica externa a României în perioada interbelica a avut drept obiectiv prioritar recunoasterea de catre Marile Puteri si comunitatea internationala a unitatii nationale românesti, apararea nestirbita a integritatii teritoariale si a suveranitatii sale. Daca primul obiectiv a fost atins în cadrul Conferintei de Pace de la Paris (18 ian. 1919-21 ian. 1920), celelalte si-au gasit, treptat, rezolvarea, în principal, prin aderarea tarii noastre la aliante bi- si multilaterale alcatuite din state care desfasurau o puternica actiune antirevizionista si de aparare ferma a statu-quo-ului impus de Conferinta de Pace de la Paris. într-un sens mai larg, potrivit unei formulari a lui Nicoale Titulescu, din 1934, drumul politicii externe românesti a mers "de la coordonarea progresiva a actiunii noastre cu aceea a statelor cu interes comun pâna la integrarea ei în grupuri internationale din ce în ce mai mari. De la national prin regional spre universal, iata lozinca României peste granita".
în 1918, România Mare masura 295 049 km2, mai mult decât dublul întinderii sale de dinainte de razboi, configuratia frontierelor, implicit a vecinilor, fiind însa radical schimbata. Daca la începutul secolului al XX-lea era înconjurata de marile Imperii, rus si dualist'austro-ungar, precum si de regatul Bulgariei, acum, la fruntariile sale, locul statelor autocrate a fost luat de federatia sovietica si cehoslovaca (ambele republici), de cea iugoslava (un regat), de Polonia republicana, precum si de regatele maghiar si bulgar (primul însa doar cu regent).
Se pot constata, de la bun început, atât avantajele cât si dezavantajele acestei noi situatii, tarile vecine alcatuind, prin raportare directa la România, doua grupe distincte: una compusa din Cehoslovacia, Iugoslavia si Polonia, cu care relatiile, de regula foarte bune, s-au concretizat în acorduri bi- si multilaterale, si alta în care au intrat Rusia sovietica (URSS dupa 1922), Ungaria si Bulgaria. Primul grup de state se nascuse, asemenea României, la sfârsitul primului razboi mondial si apara ferm sistemul politic de la Versailles, în vreme ce celalalt era asezat în tabara fortelor revizioniste înca dinainte ca primul razboi mondial sa se fi încheiat.
în preajma unirii Basarabiei cu România, la 13/26 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor poporului din Petrograd a hotarât, unilateral, ruperea relatiilor diplomatice cu România. Cu acest prile} s-a afirmat: "fondul român de aur care se gaseste la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia româna. Guvernul sovietelor îsi asuma raspunderea de a conserva acest fond si a-l remite în mâinile poporului român".
Adaugata problemei tezaurului, chestiunea Basarabiei a alimentat puternice tensiuni între cele doua state cu atât mai mult cu cât regimul de la Moscova nu a recunoscut niciodata si în nici o forma drepturile noastre legitime
asupra teritoriului dintre Prut si Nistru, parte din trupul tarii, locuit din vechime de o populatie majoritar româneasca. în acest sens, semnificativa este pozitia delegatiei'sovietice la negocierile de la Riga, la 13 ianuarie 1932, când s-a pus pentru prima oara problema unui tratat de neagresiune cu România, în care s-a afirmat raspicat ca din formularile sale vor lipsi urmatorii termeni: 1) integritate; 2) inviolabilitate; 3) suveranitate.
în ce priveste Ungaria, aceasta s-a aratat de la început refractara semnarii Tratatului de pace. Pozitia ei ferm exprimata era net potrivnica recunoasterii hotarârii Adunarii Nationale din 1 Decembrie 1918, dar pentru mentinerea Ungariei milenare (cu teritorii din România, Cehoslovacia si Iugoslavia).
La 6/19 martie 1919 Comitetul militar interaliat de la Paris a cerut trupelor maghiare din Transilvania sa se retraga pe linia de demarcatie Satu Mare-Oradea-Arad pâna la încheierea pacii, care va hotarî noile granite politice. Proclamarea la 21 martie 1919 a Republicii Sovietice a Sfaturilor la Budapesta a condus aproape imediat la declansarea ostilitatilor, la initiativa partii maghiare.
Dupa lupte grele, la 16-18 aprilie 1919 armata româna atingea Tisa si, împreuna cu trupele cehoslovace, zadarnicea o posibila jonctiune ungaro-sovietica. Desi ministrul de externe maghiar Bela Kun a recunoscut justetea drepturilor românesti asupra Transilvaniei, iar la 11 si 13 iunie 1919 Conferinta de Pace a reglementat frontiera dintre cele doua tari, nu a putut fi evitat un nou atac maghiar în perioada 20-23 iulie 1919 materializat într-o ofensiva a trupelor ungare pe Tisa. Contraofensiva româna declansata la 24 iulie se încheia cu ocuparea capitalei ungare, la 4 august 1919. Declaratia imediata a guvernului de la Bucuresti sublinia ca s-a avut în vedere numai asigurarea granitei noastre apusene. în momentul stabilizarii situatiei politice a acestei tari trupele române s-au retras (14 noiembrie 1919-20 martie 1920).
Deschiderea lucrarilor Conferintei de Pace de la Paris (1919)
România la Congresul de Pace de la Paris-Versailfes. Pozitia Marii Britanii si a Frantei fata de marile probleme ce priveau România s-a definit în perioada imediat postbelica în functie de interesele economico-politico-strategice urmarite, în Europa centrala si sud-estica, în functie de factorul german, factorul sovietic, factorul reprezentat de tratatele de pace si problema reparatiilor. Concurenta franco-britanica pentru hegemonie în Europa a ajutat direct si indirect politica de refacere a militarismului german si de pregatire a razboiului de revansa.
La 28 aprilie 1919 era adoptat, la propunerea presedintelui american Wilson, statutul Societatii Natiunilor. între cei 36 de membri fondatori se numara si România, care va juca un rol eminent în viata acestei organizatii.
Desi i-a cunoscut continutul cu numai cinci minute înainte, delegatia româna va semna Tratatul de Pace de la Versailles între Puterile Aliate si Germania, cu Germania la 28 iunie 1919. Fata de asemenea practici Ion I.C. Bratianua afirmat ca, în felul acesta, ni se impune sa abdicam de la apararea suveranitatii noastre de stat independent. Avertismentul sau nu a fost însa luat în considerare.
înca la 30 mai 1919 "Consiliul celor patru" a prezentat un rezumat al Tratatului de pace cu Austria, care continea clauze inacceptabile pentru tara noastra. Astfel, minoritatile nationale beneficiau de protectia speciala a Marilor Puteri, singurele care puteau sa decida "masurile pe care le vor crede necesare" în sprijinul lor. Se prevedea, de asemenea, deplina libertate, vreme de cinci ani, a tranzitului de marfuri pe teritoriul nostru si acoperirea unei sume cu titlu de reparatii în contul teritoriilor eliberate de sub dominatia austro-ungara. Aceste clauze au stârnit, fireste, nemultumiri, carora li s-au adaugat altele prilejuite de stabilirea frontierelor României cu Iugoslavia si Ungaria (11 si 13 iunie 1919). Pentru ca punctul de vedere al delegatiei noastre nu a fost respectat, I.I.C. Bratianu a parasit negocierile de pace si, mai târziu, pentru a nu semna fara discutii si fara rezerve Tratatul cu Austria, pe 10 septembrie si-a dat demisia de la conducerea guvernului.
Dupa semnarea la 10 septembrie 1919, a Tratatului de la Saint-Germain en Loye între Puterile Aliate si Austria, "razboiul notelor ultimative" adresate României a mers pâna la amenintarea ca, daca nu va reveni în opt zile la masa tratativelor îi va fi'retras dreptul de a participa la conferinta. Abia la 10 decembrie 1919 sub guvernarea "Blocului parlamentar" prezidat de Alexandru Vai-da-Voevod, dupa lungi negocieri, era semnat tratatul cu Austria si, la aceeasi data, Tratatul de Pace cu Bulgaria, la Neuilly-sur-Seine, hotarul dintre cele doua state ramânând cel fixat în 1913. Tratatul minoritatilor, tot atunci semnat, acorda tuturor locuitorilor, fara deosebire de origine, nationalitate, limba, rasa sau religie, deplina si întreaga ocrotire a vietii si deplina exercitare a libertatilor cetatenesti. Erau recunoscute, astfel, unirea Bucovinei cu România, precum si frontiera româno-bulgara din 1913.
O mai lunga istorie a avut Tratatul cu Ungaria. Lupta decisiva pentru recunoasterea drepturilor noastre istorice asupra Transilvaniei s-a desfasurat la Londra, între 3-8 martie 1920, când delegatia româna condusa de Al-Vaida-Voevod a reusit sa convinga membrii Consiliului Suprem de justetea pozitiei noastre. Textul definitiv al Tratatului, înmânat delegatiei maghiare la 6 mai 1920, a fost semnat la 4 iunie 1920, la Trianon, si de România, stipulând
I
Palatul Sturdza din Bucuresti, sediu al Ministerului de Externe în perioada interbelica
libertatea de navigatie pentru vasele comerciale si de razboi, atât pe timp de pace cât si în timp de razboi, partea româna fiind reprezentata prin Nicolae Titulescu, care finalizase negocierile, si dr. loan Cantacuzino. în text se specifica: "Ungaria renunta în favoarea României la toate drepturile si titlurile fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei".
Tratatul cu Turcia, ultimul din cele cinci, a fost semnat la 10 august 1920, la Sevres; datorita clauzelor sale considerate înrobitoare, care au determinat o puternica reactie nationala, nu a fost aplicat niciodata. Abia la 24 iulie 1923, în cadrul Conferintei de la Lausanne, va fi finalizat un nou acord cu aceasta tara, caruia i s-a adaugat si o noua Conventie a strâmtorilor, cea din urma semnata si de România.
Sistemul politic de la Versailles a fost completat pentru România cu Tratatul dtrla Paris, din 28 octombrie 1920, prin care patru din cele cinci Mari Puteri învingatoare (Anglia, Franta, Italia si Japonia) recunosteau unirea Basarabiei cu România.
Cu toate imperfectiunile care rezultau din politica de forta si dictat, tratatele semnate cu tara noastra în anii 1919-1920 au reprezentat recunoasterea internationala a statului unitar român, oferindu-i teoretic si garantiile necesare pentru mentinerea si consolidarea sa.
România în, rmaiiiie poetice «internationale ;n anii «y O-'niJi.. iic? întelegere.
Poltica externa a României în deceniul al treilea a fost marcata de tendinta
revizuirii tratatelor semnate cu tarile învinse. între acestea este cunoscut
proiectul esuat al "Confederatiei danubiene", lansat de Ungaria, prin care se
preconiza refacerea vechii monarhii dualiste, prin revenirea pe tron a ultimului
"împarat Carolde Habsburg, si refacerea în fapt a Ungariei milenare.
România, Cehoslovacia si Iugoslavia, în egala masura amenintate, i-au ispuns prompt. înca în august 1920 se ajunsese între cele trei tari la un acord principiu, întârziat doar de speranta cooptarii, pe o larga platforma ritirevizionista, a Poloniei si Greciei.
în septembrie-noiembrie 1920, Take lonescu va face o calatorie diplo-latica la Paris, Londra si, ulterior, la Varsovia, ocazie cu care el a precizat ca reconizata alianta în cinci va fi o bariera atât în calea Germaniei, cât si în cea a nei eventuale aliante a acesteia cu Rusia sovietica. Diplomatul român arata ca rganizatia este deschisa si Austriei si Ungariei.
Reactia favorabila în capitalele franceza si engleza a contracarat "Confede-jtia danubiana" si a asigurat succesul fortelor care se opuneau revizuirii tratatelor, a Varsovia nu s-a ajuns la o întelegere, dar s-a convenit ca alianta sa fie com-letata cu un tratat polono-român semnat de altfel, la 3 martie 1921, la Bucuresti.
Mica întelegere se va forma la scurt timp, la 22 aprilie 1921 si 7 iunie 1921, ând erau definitivate conventiile de alianta defensiva româno-cehoslovaca si omâno-iugoslava. în sfârsit, la Praga, în septembrie 1921 un act similar între :ehoslovacia si Polonia desavârsea actiunea.
La începutul deceniului trei, noul organism reprezenta cea mai sigura arantie a pacii si securitatii în aceasta parte a Europei iar Ungaria era escurajata în tendinteje ei revizioniste. în acelasi timp, în eventualitatea ca ar fi orit sa se încadreze Midi întelegeri, drumul îi era deschis.
România n-a putut rezolva contenciosul ei cu Uniunea Sovietica, desi pe arcurs au fost unele semne încurajatoare. La începutul anului 1920 guvernul 3mân a declarat ca nu va ataca Rusia Sovietica, pentru ca unirea Basarabiei cu ara a rezolvat toate litigiile cu acest stat. Dupa contactele de la Copenhaga Februarie 1920) si Varsovia (octombrie 1921), în 1922 România a manifestat o ititudine favorabila URSS la conferintele internationale de la Geneva, de la )desa si Haga, privitoare la problemele economice.
Anul 1924 s-a caracterizat prin evolutii contradictorii. Pe de o parte, ecunoasterea URSS de catre o serie de state din Europa si America reprezenta i presiune indirecta asupra României, în sensul reluarii raporturilor diplomatice, ie de alta parte, însa, tensiunea dintre cele doua state atinsese, la începutul inului, cote foarte înalte, ceea ce l-a determinat pe Ion I.C. Bratianusa faca, în a loua saptamâna a lunii martie, o scurta vizita în Basarabia. Faptul nu era ntâmplator: în zilele urmatoare urmau sa se desfasoare, dupa îndelungi discutii :ontradictorii, trativele româno-sovietice de la Viena.
Deschise fiind tratativele la 25 martie 1924, punctele de vedere ale celor loua delegatii au devenit publice la 28 martie. Reprezentantul român a aratat ca eluarea relatiilor reciproce este conditionata de recunoasterea frontierelor rasari-ene. în replica, seful delegatiei sovietice a afirmat ca guvernul sau tine seama nu-nai de dreptul la autodeterminare al popoarelor si a propus un plebiscit în Basarabia. Punctul de vede al delegatiei sovietice coincidea, pâna la identitate, cu eza impusa de conducerea Internationalei a lll-a Partidului Comunist din România, pe care acesta a popularizat-o, din februarie 1924, prin organele de >resa ale sale. Reînnoite la 2 aprilie, propunerile sovietice au fost respinse ntrucât puneau în discutie tratatele de pace. Conferinta s-a întrerupt, partea omâna aratându-si însa disponibilitatea pentru noi contacte.
La 8 august 1924 era alcatuit din initiativa Internationalei Comuniste planul de declansare al operatiilor "revolutionare" în România, având 'drept centru sudul Basarabiei si Tatar-Bun'arul.
în aceasta zona se vor desfasura, în zilele de 12-17 septembrie 1924, înfruntari sângeroase între forte infiltrate din U.R.S.S., dublate de simpatizanti de la fata locului, si trupe ale armatei române, care s-au soldat cu morti si raniti.
Consecintele imediate ale esecului sovietic au
fost constituirea, la 12
octombrie 1924, a Republicii Autonome Sovietice
Moldovenesti, în stânga
Nistrului, subordonata R.S.S. Ucrainene. în
contextul acestor evenimente,
Parlamentul de la Bucuresti a suspendat activitatea P.C.R., care sustinuse
fatis
dezmembrarea României.
Ca urmare a acestei politici antinationale îndreptata împotriva Marii Uniri, Parlamentul României a hotarât ilegalizarea P. C. R.
Un capitol aparte în consolidarea unitatii si integritatii noastre nationale îl reprezinta tratatele semnate de România în cursul anului 1926. într-un moment în care Anglia si Franta se aratau din ce în ce mai putin interesate sa garanteze echilibrul politic al Europei rasaritene, România si Polonia reînnoiau mai vechiul lor acord din 1921, prin care se angajau sa pastreze, contra oricarei agresiuni, independenta lor politica. Sub presiunea noilor întelegeri româno-polone (de altfel, reînnoite în 1931), dupa aproape 2 ani de negocieri, tara noastra a semnat Tratatul de amicitie cu Franta, prin care ni se garanta sprijinul în cazul unei conflagratii generale. în sfârsit, la 16 septembrie 1926 era semnat la Roma Pactul de amicitie si colaborare cordiala româno-italian. Importanta acestui act politic nu trebuie însa supraestimata. Cefdoi parteneri îsi propuneau ajutor în eventualitatea ca securitatea unuia din ei ar fi fost primejduita. Cum sperantele Italiei de a încorpora România în sfera hegemoniei sale economice nu s-au realizat, tratatul a fost denuntat de guvernul lui Mussolini în 1934.
Spre sfârsitul deceniului trei România a desfasurat o activitate remarcabila în cadrul Societatii Natiunilor, al carei lider, autoritar în epoca, a fost marele diplomat român Nicolae Titulescu si a actionat pentru dezamorsarea treptata a conflictului
Consiliul permanent * al Micii întelegeri
j U.R.S.S. Ramâne înca de stabilit în ce masura angajarea noastra foarte Dtarâta alaturi de blocul antirevizionist ne-a adus avantaje sau prejudicii atâta eme cât politica reala a democratiilor occidentale fata de tarile din centrul si isaritul Europei nu a fost totdeauna perceputa aici la adevaratele ei dimensiuni.
România în relatiile internationale, în perioada aniior 1930-1936. icolae Titulescu si politica securitatii colective. Anii de la începutul sceniului patru au adus importante si semnificative mutatii în planul vietii xinomice si politice pe continentul european. S-a dezvoltat, cu toate teribilele ale consecinte, cea mai puternica criza economica din câte cunoscuse pâna unei istoria si, în contextul ei, a sporit numarul regimurilor politice dictatoriale si rtremiste. Preluarea puterii în Germania de catre partidul nazist condus de Adolf itier a fost imediat însotita de afirmarea revizionismului ca politica oficiala de stat, >ea ce a determinat o puternica neliniste în tarile Europei centrale si sud-estice.
"Când pacea este amenintata nu se raspunde cu razboiul, ci cu ganizarea pacii", declara N. Titulescu - din 1932 ministru de externe al omâniei - în legatura cu noul pact de organizare a Micii întelegeri, adoptat la 5 februarie 1933, la Geneva, de cele trei tari membre. Raporturile de amicitie si ianta între participantii la acest sistem de tratate primeau o baza organizatorica abila prin unificarea politicii lor generale. Datorita acestei organizari, Mica telegere s-a transformat, în timp, într-o Mare Putere care a actionat constant întru mentinerea statu-quo-ului teritorial în spiritul tratatelor de la Versailles.
Participarea României la Conferinta internationala pentru dezarmare, itiata de Societatea Natiunilor(1932-1935), s-a încheiat cu un singur rezultat incret: semnarea la Londra, în zilele de 3-5 iulie 1933, a cunoscutelor conventii ;ntru definirea agresiunii. Textul documentelor fusese elaborat de N. Titulescu, r actele echivalau cu un veritabil pact de neagresiune între URSS si o seama itre vecinii sai asiatici si europeni; dar semnificatia conventiilor ar fi crescut în iportanta daca Franta sau Anglia i s-ar fi alaturat.
în contextul înrautatirii climatului politic international în toamna anului 1933, nistrul român de externe, împreuna cu alti reprezentanti ai statelor balcanice a (sfasurat o sustinuta activitate pentru extinderea frontului antirevizionist.
în octombrie-noiembrie el va vizita succesiv Belgradul, Sofia, Ankara si ena. Roadele acestor negocieri vor fi cuprinse într-o mai lunga serie de tratate caror corolar va fi Pactul întelegerii Balcanice. Conceput initial ca un tratat în ici (si cu Bulgaria, care însa a declinat oferta), actul a fost redactat la Belgrad, zilele de 2-4 februarie 1934, si semnat la Atena, la 9 februarie 1934, de nistrii de externe ai României, Iugoslaviei, Greciei si Turciei. Menit sa nsolideze pacea în Balcani, acordul prevedea obligatia fiecarei parti de a nu reprinde nimic fara a.se fi consultat cu ceilalti rr"T,Dri ai pactului. "Securitatea, elegerea, asociatia, integrarea, iata cele patru coloana ale templului pe care m ridicat astazi pacii", avea sa spuna N. Titulescu.
Completarea sistemului de aliante al Micii întelegeri cu întelegerea i/canica îsi câstiga întreaga sa relevanta daca România si-ar fi normalizat Dorturile politice cu URSS, desigur în conditiile respectarii intereselor noastre tionale.
Dupa semnarea Conventii/or de definire a agresiunii de la Londra, siunea Consiliului Permanent al Micii întelegeri desfasurata la Zagreb, la 22
Semnarea întelegerii Balcanice, în 1934
ianuarie 1934, a hotarât reluarea raporturilor diplomatice cu URSS atunci când
conditiile necesare vor fi întrunite. în mai 1934, N. Titulescu si Maxim Litvinov,
ministrul de externe sovietic, au definitivat acordul de principiu asupra restabilirii
relatiilor -reciproce. La 9 iunie 1934, un schimb de note diplomatice afirma ca
-cele doua guverne îsi garanteaza reciproc respectul integral al suveranitatii si îsi
asigura mutual a6tinerea de la orice amestec în treburile interne ale celuilalt.
Schimbul de trimisi extraordinari s-a produs la începutul lui decembrie 1934.
I Deschiderea celor doua ambasade la Moscova si Bucuresti nu a adus, însa,
I dupa sine, asteptata recunoastere a integritatii teritoriale românesti, pozitia
I sovietica ramânând cea afirmata în 1932, la Riga.
în conceptia diplomatiei noastre, de altfel ca si a Frantei, semnarea unui
| pact de asistenta româno-sovietica, dupa ce,
anterior, ambele state definisera
| agresiunea si teritoriul, ar fi însemnat un pas
înainte pe calea consolidarii
t securitatiiîn aceasta parte a Europei. De la început, însa, a devenit
evident ca
nu este posibil ca partea sovietica sa recunoasca drepturile
României asupra
[Meritoriilor dintre Prut si Nistru, ba
mai mult, s-a cerut ca problema Basarabiei sa
| fie considerata o chestiune
litigioasa între cele doua tari. Este întru totul
t laudabila abilitatea lui N. Titulescu
care, în perioada anilor 1934-1936, împotriva
t acestor obstacole, a reusit sa îmbunatateasca
substantial raporturile reciproce.
în acest context, în iulie 1935, regele Carol
al II si guvernul Tatarescu
<t acordau ministrului nostru de externe depline împuterniciri, pentru negocierea V unui pact de neagresiune cu U.R.S.S. Dupa tatonarile de la Geneva, din | septembrie 1935, N. Titulescu a ales prilejul oferit de conferinta de la Montreaux, \, în iunie-iulie 1936, spre a-l discuta în amanunt.
Readucerea la
lasi, în 1935, a osemintelor lui Dimitrie Cantemir
Cu o noua împuternicire primita de la Bucuresti (14 iulie 1936) N. Titulescu
negociat cu M. Litvinov bazele viitorului tratat, care au fost consemnate într-un
rotocol. Titulescu ar fi dorit ca tratatul sa fie semnat imediat, dar ministrul de
xterne sovietic a amânat pentru toamna acelui an. Nu dupa mult timp însa,
l Titulescu a fost îndepartat din guvern (la 29 august 1936), sub pretextul unei
întâlnirea lui Nicolae Titulescu cu Maxim Litvinov, în 1936
remanieri. în consecinta, URSS a refuzat sa continue discutiile, chestiunea tratatului de asistenta mutuala fiind astfel definitiv închisa.
Desigur ca, în legatura cu demiterea lui Titulescu si abandonarea pactului sovieto-român, se pot face infinite speculatii. Ramâne însa cert ca, dupa remilitarizarea Rhenanieisi sfârsitul firesc al acordurilor de la Locarno, URSS nu mai putea fi interesata sa recunoasca intergritatea teritoriala a unui stat cu un potential militar inferior. E deci foarte posibil ca, între tratratul negociat de M. Litvinov si viziunea conducerii de stat sovietice în aceeasi problema sa fi existat o mare diferenta, ceea ce explica amânarea semnarii. înlocuirea lui N. Titulescu cu V. Antonescu la conducerea Ministerului Afacerilor Straine nu a modificat însa pozitia României fata de URSS.
România în relatiile politice internationale, în anii premergatori declansarii celui de-al doilea razboi mondial 1936-1939. Datorita complexitatii situatiei politice internationale, România si-a aratat dorinta de a mentine, în continuare, relatii de buna vecinatate cu U.R.S.S., dar, în paralel a initiat normalizarea raporturilor sale cu Germania. Gheorghe Bratianu, cunoscutul istoric si om politic, va deschide seria contactelor cu AdolfHitler, la 16 noiembrie 1936.
Preluarea puterii de catre guvernul Goga-Cuza, în decembrie 1937, nu a însemnat o modificare a politicii noastre externe. Noul prim ministru declara, de altfel, la 7 ianuarie 1938, ca România îsi va pastra fidelitatea fata de Societatea Natiunilor, ca relatiile cu Franta vor continua si se va strânge prietenia cu Anglia. Cu Germania si Italia se doreau tratative pentru încheierea unor noi acorduri comerciale.
în concordanta cu aceasta orientare, Istrate Micescu, ministru de externe în noul guvern, va vizita, în ianuarie 1938, Cehoslovacia si Iugoslavia, partenerele noastre din Mica întelegere, si Geneva, sediul organizatiei mondiale.
Primele semne îngrijoratoare privind destructurarea statala a Europei centrale si sud-estice, sub presiunea Marilor Puteri revizioniste, au fost corect receptionate la Bucuresti. Dupa ocuparea Austriei de catre Germania (12 martie 1938), la Bucuresti se luau masuri imperative împotriva organizatiei extremiste de dreapta, Garda de Fier, iar la 30 aprilie 1938, în contextul declansarii crizei cehoslovace, era aprobata survolarea teritoriului românesc de catre avioanele achizitionate de Cehoslovacia din URSS.
în a doua jumatate a anului 1938, România se va stradui sa descurajeze tendintele agresive ale Ungariei si va întreprinde o intensa activitate diplomatica în sprijinul integritatii Cehoslovaciei. Dupa ce în zilele de 29-30 septembrie 1938, la Miinchen, primii ministri ai Angliei, Frantei, Germaniei si Italiei au cedat regiunea sudeta a Cehoslovaciei Reichului, consacrând, astfel, pe seama noilor state nationale din Europa centrala si sud-estica, nefasta politica a conciliatorismului, Mica întelegere s-a vazut nevoita sa-si încheie, practic, existenta.
împotriva acestei situatii România continua sa ramâna credincioasa vechilor ei aliati. La 18 octombrie 1938, factorii de decizie ai tarii noastre se opuneau categoric încorporarii Ucrainei subcarpatice la Ungaria; pe de alta parte, erau ferm respinse ofertele Poloniei ca o parte a acestui teritoriu sa fie anexat României întrucât era locuit de conationalii nostrii. Cu toate acestea, la 2 noiembrie 1938, prin "primul dictat de la Viena", dezmembrarea Cehoslovaciei se agrava, un teritoriu de 12 000 km2 cu o populatie de un milion locuitori fiind încorporat Ungariei.
Situatia internationala îngrijoratoare a României, credincioasa pactului
■Societatii Natiunilor si aliantei cu democratiile occidentale, dar presata de
Germania fascista spre concesii, l-a determinat pe regele Caro/ al II sa
ntreprinda vizite oficiale în Marea Brttanie (15-18 noiembrie 1938) si Franta 18-21 noiembrie). Vizita particulara în Germania a cuprins si o convorbire cu \dolf Hitler \a Berghof (24 noiembrie), în cursul careia cancelarul Reichului a erut României sa rupa legaturile cu Anglia si Franta si sa aduca la putere lartidul legionar. Replica regelui nu a întârziat; în noaptea de 29-30 noiembrie 938 Corneliu Zelea Codreanu a fost împuscat împreuna cu alti 13 membri ai ormatiunii sale politice, fapt ce a deteriorat imediat relatiile româno-germane.
Retras pentru mai bine de o luna de la postul sau, ministrul Reichului la Jucuresti se va întoarce abia la 30 ianuarie 1939, prilej pentru guvernul român ,a reia, aproape imediat, tratativele economice între cele doua tari. Interesul României era acela de a obtine din partea lui Hitler, în schimbul unor importante ivantaje, recunoasterea frontierelor sau, în cel mai bun caz, un angajament de espectare a statu-quo-ului teritorial. Negociat fara nici un fel de conditii jrealabile, "Tratatul asupra promovarii raporturilor economice"între cele doua an va fi semnat la 23 martie 1939. Aplicarea lui a întâmpinat însa numeroase ezistente guvernamentale si a fost mult taraganata.
între timp, criza cehoslovaca se apropia de final. La 14 martie 1939 Slovacia si proclama independenta, în vreme ce trupele maghiare intrau în Ucraina jubcarpatica. A doua zi, la 15 martie 1939, Cehia era invadata de armatele jermane, Praga fiind la rândul ei ocupata. în fata acestei situatii si a unui posibil îtac germano-maghiar, pe 20-21 martie 1939 guvernul român ordona concen-rarea preventiva de trupe în Transilvania. Initiativei Marii Britanii si Frantei, ngrijorate de soarta statelor europene amenintate de fascism, i se raspundea ca ,suntem hotarâti sa ne aparam hotarele si neatârnarea". Puterile occidentale erau solicitate sa nu mai admita "noi schimbari în hotarele si starile din Europa".
La 21 martie 1939 guvernul român decreteaza mobilizarea, împrejurare în :are se desfasoara ultima faza a negocierilor economice româno-germane, nclusiv semnarea tratatului mai sus amintit. Urmau, aproape imediat, un acord ■eferitor la platile comerciale între Franta si tara noastra, un protocol comercial ntre aceleasi parti, care prevedea, între altele, dublarea exportului de produse jetrohere în schimbul unui import masiv de motoare, instalatii industriale, fier si Dtel, si, la 12 iunie 1939, un acord prin care guvernul britanic acorda garantii Dentru sporirea exportului acestei tari catre România.
La 13 aprilie 1939, prim-ministrii Angliei si Frantei, în numele guvernelor or, dadeau României si Greciei asigurarea ca daca va fi întreprinsa o actiune ce Dune în pericol independenta lor "cele doua se angajeaza sa le dea deîndata toata asistenta care le sta în putere". în contextul situatiei complicate în care se afla România, garantiile democratiilor occidentale au constituit un sprijin pentru întarirea pozitiei internationale a tarii noastre. Vizita la Berlin a ministrului de Bxterne român, GrigoreGafencu (18-20 aprilie 1939), confirma opinia ca, cel putin deocamdata, Hitler nu era interesat sa sprijine revizionismul maghiar în schimbul prieteniei României.
Intensele contacte diplomatice, care au inclus si actiuni de salvare a întelegerii Balcanice, dupa disparitia Micii întelegeri, pun în evidenta vointa tarii noastre de a ramâne departe de conflictul mondial care se pregatea, cu vizibila preocupare pentru mentinerea, în noile conditii, a integritatii teritoriale. înca la 11 august 1939, în întrevederea dintre suveranul României si presedintele Turciei, cele doua tari hotarau un demers comun pe lânga guvernele englez si francez, în cazul unui atac, Caro/ al II se arata interesat chiar de un pact de neagresiune cu URSS, pe care l-ar fi dorit negociat de Ankara.
Semnarea tratatului germano-sovietic'Ya 23 august 1939, la Moscova, instituia suprematia celor doua puteri asupra Europei sud-estice si pregatea declansarea, în viitorul cel mai apropiat, a celui de-al doilea razboi mondial. în protocolul aditional secret, cunoscut abia dupa 1945, se afirma, la punctul trei, interesul manifestat de partea sovietica pentru Basarabia si totalul dezinteres al celei germane fata de aceste teritorii. într-o lume partajata de interese contradictorii si în preajma celei mai teribile catastrofe din întreaga sa istorie, România afirma, la 28 august 1939, obiectivele esentiale ale politicii sale externe: apararea ferma a independentei si integritatii teritoriale a tarii, respect fata de toate angajamentele asumate, consolidarea întelegerii' Balcanice, destindere în raporturile cu Bulgaria si Ungaria.
Din instructiunile lui Ion C Bratianu pentru delegatia româna care urma sa negocieze la Viena (martie-aprilie 1924) normalizarea raporturilor României cu URSS.
,De la început, veti insista asupra faptului ca noi nu ne-am amestecat si nu ne vom amesteca în afacerile interne ale Rusiei si ca noi, întotdeauna am refuzat sa intervenim pentru a ajuta pe dusmanii ei, oferindu-le ample asigurari asupra intentiilor noastre pasnice, veti declara ca noi suntem gata sa reluam cu ei relatii normale si amicale, dar ca, pentru aceasta recunoasterea frontierei este necesara, caci fara frontiera se pot obtine armistitii, dar nu relatii normale între cele doua tan '
Textul pactului de asistenta mutuala sovieto-român adoptat si parafat în vara 1936
1. Asistenta mutuala în cadrul Societatii Natiunilor care sa nu vizeze în mod special un stat, ci în general orice agresor european
2 Intrarea în actiune a fiecaruia dintre tari se va face numai când Franta va fi intrat în
actiune
3. Guvernul sovietic recunoaste ca în virtutea diferitelor obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fara o cerere formala în acest sens din partea guvernului regal al României, la fel cum, Guvernul regal al României recunostea ca trupele române nu vor putea trece niciodata Nistrul în URSS fara o cerere formala a guvernului sovietic
4 La cererea guvernului regal al României, trupele sovietice trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul român la est de Nistru, dupa cum la cererea guvernului URSS, trupele române trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul URSS, la vest de Nistru"
într-o scrisoare adresata regelui Carol al II dupa demiterea sa din functia de ministru de externe, Nicolae Titulescu relateaza unul din dialogurile sale cu N Litvinov la Talloires în vara
"în sfârsit Litvinov mi-a spus "va amintiti conditiile în care am reluat relatiile noastre diplomatice? Va era atât de teama de ministrul rus în România încât mi-ati pus întrebarea si daca acest ministru intra în biroul meu si îmi cere în mod pasnic Basarabia în virtutea articolului 19 din Pactul Societatii Natiunilor?"
Am raspuns atunci «îl veti da afara»
România repet - în zadar spuneti contrariul - si-a schimbat politica externa Vrem ca potentialul pe care îl reprezinta Basarabia sa devina rus si nu german De aceea tin sa va comunic ca vom încerca sa reluam Basarabia prin toate mijloacele juridice si militare care ne vor fi posibile".
TEMĂ
Care au fost
principalele trasaturi ale diplomatiei românesti în anii
dintre cele doua razboaie
mondiale?
Caracterizati relatiile româno-sovietice în perioada interbelica
Care au fost cauzele înlaturarii, în 1936, a lui Nicolae Titulescu din guvern?
Prezentati situatia diplomatica a României în anii 1938-1939
|
