Atat Actul Unic European din cat si aprofundarea lui in Tratatul de la Maastricht din nu finalizasera anumite chestiuni, legate in special de intarirea rolului si drepturilor cetatenilor europeni, de democratizarea institutiilor europene si de responsabilitatile internationale ale Uniunii.
Amendamente la tratatele anterioare aduce Tratatul de la Amsterdam, semnat in octombrie . El intra in vigoare la 1 mai
Tratatul de la Amsterdam se bazeaza pe trei axe principale : drepturile cetatenilor, identitatea externa a Uniunii si institutiile (el realizeaza o reforma institutionala incompleta).
Daca Tratatul de la Amsterdam fixa la 700 numarul maxim de parlamentari comunitari, Tratatul de la Nisa stipula cresterea acestuia la 732, dupa extinderea din 2007. Numarul parlamentarilor avea sa fie stabilit in functie de numarul de locuitori ai tarii respective. Dupa aderare, Romania urma sa beneficieze de un numar de 33 de parlamentari in Parlamentul European.
Componenta Comisiei Europene a fost si ea reexaminata. S-a apreciat ca necesara reducerea de la 2 la 1 a numarului de comisari/tara. Nu a fost stabilit insa plafonul maxim de Comisari.
Ratificarea Tratatului de la Nisa a intampinat obstacole din partea Irlandei (primul referendum din 7 iunie 2001 a respins aprobarea Tratatului). La un al doilea referendum, organizat pe 19 octombrie 2002 (62,89% voturi favorabile), ea se alatura celor 14 state ale Uniunii (vot parlamentar) care s-au pronuntat pentru reforma institutionala si extinderea UE.
Dezbaterile multiple angajate atunci pe tema viitorului Europei comune au avut in vedere, pe de o parte, integrarea de tip interguvernamental pe care o realizeaza actualmente constructia europeana, pe de alta parte, elementele care tin de o entitate statala unica si care sunt si ele prezente sau pe cale de a fi implementate in UE : cum ar fi, moneda unica, o Constitutie, o armata europeana (prezenta doar in nucleu), o cetatenie a Uniunii.
Scenariile propuse purtau si semnaturi importante : ministrul Afacerilor Externe german, Joschka Fisher (formarea unui guvern european prin acordarea prerogativelor in acest sens Comisiei europene, alegerea unui presedinte al UE), presedintele francez Jacques Chirac (Comisia si Parlamentul ca institutii ale unei entitati statale), premierul britanic Tony Blair (viziunea federalista sau suprastatala nu ar fi inca de dorit, dar Parlamentul isi poate vedea intarit rolul prin crearea unei a doua Camere care sa-i includa pe reprezentantii parlamentelor nationale ; de asemenea Consiliului European ar trebui sa i se acorde un rol sporit).
Toate aceste viziuni despre superstatul Europa au luat mai putin in calcul palierul delicat al identitatilor si constiintei nationale.
In octombrie , la summit-ul de la Roma, est lansata Conferinta Interguvernamentala (CIG) pentru adoptarea noii Constitutii a UE. Imediat dupa aceea, reuniunea liderilor UE se tine la Bruxelles. Pozitiile celor 15 membri si ale celor 10 candidati (pentru aderare in 2004 -"Noua Europa") au fost antagonice ; au prevalat interesele nationale in detrimentul valorilor unitatii si solidaritatii europene. A fost dezbatut proiectul de Constitutie elaborat de Conventia pentru viitorul Europei.Un aspect important al dezbaterilor a fost acela al apararii europene. "Grupului celor trei" (deja cu initiative in acest sens - anume Franta, Germania si Belgia) li s-a adaugat premierul britanic Blair in a discuta despre o politica, si implicit o doctrina, de aparare comuna, ca si despre crearea unei forte europene complementare NATO si nu alternative ei. Reactia SUA nu a intarziat : ingrijorare si indignare fata de o asemenea initiativa si mai ales fata de atitudinea Marii Britanii. Tony Blair a manifestat rezerve fata de infiintarea unui Stat Major european de natura sa afecteze NATO, subliniind ca europenii se pot mobiliza fara americani (exemplul interventiei UE din Macedonia) si in absenta unui Stat Major. Pozitia Marii Britanii a fost impartasita si de reprezentantii tarilor candidate.
Lucrarile CIG s-au inchis definitiv la 29 octombrie , tot la Roma, prin semnarea Constitutiei de cate sefii de stat si de guvern ai celor 25 de state membre ale UE. Textul Constitutiei (Tratatului constitutional) trebuie sa fie semnat (« ratificarea ») de catre toate statele membre, conform procedurilor constitutionale proprii fiecarui stat (fie pe cale parlamentara, fie prin referendum).
In Franta si Olanda, cetatenii au respins textul Constitutiei, la 29 mai si respectiv 1 iunie 2005. Consiliul european, sub presedintie austriaca, va examina, in prima jumatate a anului 2006, starea dezbaterilor asupra ratificarii Tratatului constitutional.
Largirea Uniunii a continuat
La reuniunea Consiliului European de la Copenhaga din iunie , s-a afirmat ca orice tara din Europa Centrala si de Est care indeplineste obligatiile ce incumba unui stat membru si conditiile economice si sociale poate sa devina membru al UE.
Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997, declansand procesul de aderare, a decis ca negocierile sa inceapa, in , cu un grup de sase tari candidate ("grupul Luxemburg") : Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Estonia si Cipru - acesta din urma isi inaintase cererea de aderare in 1990.
Consultarea obligatorie a site-ului : https://europa.eu/index_ro.htm
https://www.mae.ro/
Bibliografie selectiva
BARBULESCU, I. G., Uniunea Europeana : aprofundare si extindere, Bucuresti, Editura Trei, 2001.
FONTAINE, P., Constructia europeana de la 1945 pana in zilele noastre, Iasi, Institutul European, 1998.
LEONARD, D., Ghidul Uniunii Europene, Bucuresti, Teora, 2001.
MOREAU DEFARGES, P., Organizatiile internationale contemporane, Iasi, Institutul European, 1998.
MOREAU
DEFARGES, P., Institutiile europene,
Politica agricola comuna (PAC)
Programe si instrumente financiare in ajutorul candidatilor la aderare
Dimensiunea comunitara a sportului european (sprijinul acordat de Comisia Europeana)
Initiativele Comisiei Europene in domeniul filmului si al televiziunii
Drepturile femeilor in UE (ocuparea si egalitatea de sanse)
Protejarea intereselor consumatorilor in UE
Politicile UE in traficul rutier
|