ROMÂNIA - "STAT NAŢIONAL LEGIONAR'
-CONTEXTUL INTERN SI INTERNAŢIONAL AL INSTAURĂRII REGIMULUI ANTONESCIANO-LEGIONAR.
PRINCIPALELE DIRECŢII ALE POLITICII INTERNE. CONTRADICŢIILE
DINTRE
ION ANTONESCU SI LEGIONARI.
REBELIUNEA LEGIONARĂ DIN IANUARIE 1941 SI CONSECINŢELE SALE.
Contextu' '-." * Vî" ;-,<-.--- ciano-legicnar în vara anului 1940, Europa traia sub impresia victoriei germane pe frontul de apus, care dusese la îngenuncherea Frantei si a "Ţarilor de Jos" (Belgia, Olanda, Luxemburg). România era izolata, astfel, de aliatii sai traditionali - Anglia si Franta - si suferise, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, grave atingeri ale suveranitatii nationale prin rapturile teritoriale - Basarabia, nordul Bucovinei, Nord-VestulTransilvaniei, Cadrilaterul - 16216i89q care mutilasera cumplit fiinta nationala. Practic, România Mare nu mai exista. Potentialul sau economia si militar interesa însa, în mod deosebit, guvernul de la Berlin, din perspectiva extinderii razboiului în Europa de Est si Sud-Est.
Pe plan intern, se manifesta o intensa activitate a dreptei politice, si în special a Garzii de Fier, încurajata de succesele repurtate de trupele naziste si de profunda criza de autoritate cu care se confrunta statul dupa tragicele cesiuni teritoriale. Era absolut necesara, în acelasi timp, o guvernare de mâna forte care sa garanteze fruntariile tarii si sa pregateasca refacerea unitatii nationale, salvând, astfel, fiinta statului român. Acestor cerinte Ie-a corespuns, cu mijloace adecvate timpului în care a trait si activat, personalitatea generalului Ion Antonescu .
La 1 septembrie 1940, luliu Maniu s-a întâlnit cu Ion Antonescu, la Ploiesti, si a discutat cu acesta înlaturarea regelui Caro/ al //-/ea si formarea unui cabinet de coalitie. Tratativele au continuat'în zilele urmatoare si cu conducatorii liberali si sefii legionarilor în vederea constituirii unui guvern de "uniune nationala". Paralel, legionarii au întreprins atacuri asupra institutiilor de stat si a unitatilor militare, soldate cu victime.
La 4 septembrie 1940 orele 12, Ion Antonescu a fost însarcinat de regele Carol al II cu formarea noului guvern. în ziua urmatoare, acesta a suspendat
Ion Antonescu (1882-1946) a fost om politic si militar. A îndeplinit functii importante - seful sectiei Operatii de la Marele Cartier General în anii razboiului pentru reîntregire, atasat militar la Londra si Paris, comandant al scolii Superioare de Razboi, sef al Marelui Stat Major, ministru de razboi. Fire dârza si hotarâta, a criticat coruptia si afacerile veroase ce domneau în rândurile camarilei regale si a intrat în conflict cu Carol al II, care i-a fixat domiciliu fortat la manastirea Bistrita. Dupa numirea sa la conducerea statului, prin întreaga politica pe care a desfasurat-o, pâna la 23 august 1944, a fost si ramâne o personalitate controversata.
Constitutia si a dizolvat Corpurile legiuitoare dupa ce, la cererea generalului, de acord cu legionarii, sub presiune si amenintare, regele i-a conferit puteri depline în dimineata zilei de 5 septembrie, orele 3,50, ceea ce a dus la modificarea regimului politic. Cu sprijinul unor adjutanti regali si comandanti militari, beneficiind si de concursul ministrului Germaniei la Bucuresti, Wilhelm Fabricius, Ion Antonescu i-a cerut lui Carol al II sa abdice. Regele, dupa o serie de consultari cu unii apropiati - Vaier Pop, Mihail Manoilescu, A.C. Cuza, Gheorghe Bratianu- si dupa obtinerea unor garantii ca putea pleca nestingherit, a abdicat în dimineata zilei de 6 septembrie (orele 6,10) si, ulterior (7 septembrie, orele 3), a parasit tara cu o serie de bunuri ale patrimoniului national, precum o parte a colectiei de tablouri pe care Carol Io lasase mostenire statului român.
La 6 septembrie i-a succedat la tron fiul sau, Mihai I, care a depus juramântul în prezenta lui Ion Antonescu, a Patriarhului Nicodim si a lui Gheorghe Lupu, presedintele înaltei Curti de Casatie. Dispunând de "puteri depline", generalul a devenit însa depozitarul celor mai importante prerogative de conducere a statului, intitulându-se "Conducator al statului". El s-a bucurat de puteri deosebite, nefiind raspunzator în fata vreunui for politic. Aflat într-o clara pozitie de inferioritate în ierarhia politica, regele mai pastra doar unele atributii simbolice, ca: numirea primului ministru (presedinte al Consiliului de Ministri), comanda ostirii, conferirea de distinctii, baterea de moneda, acordarea gratierii si a amnistiei, numirea de ambasadori. Prin aceasta, se vedea în mod deschis dorinta generalului de a tine sub control institutia monarhica, chiar daca, din considerente politice, el s-a pronuntat pentru mentinerea ei, si partidele politice.
|
|
Noul guvern reflecta raportul de forte politice din tara, între general si Garda de Fier. încercarea lui Ion Antonescu de a -colabora cu conducatorii Partidului National Liberal si Partidului National Ţaranesc a esuat, caci partidele politice au refuzat sa se asocieze unui regim autoritar. în consecinta, s-a constituit un guvern al dictaturii legionare, fara amestecul armatei, în care adeptii lui Horia Sima detineau vicepresedintia Consiliului de Ministri, portofoliul externelor, lucrarilor publice, muncii, educatiei nationale si cultelor. S-a inaugurat un condominium de putere între Ion Antonescu si legionari, în care cei din urma au dorit mereu sa-si sporeasca puterea, iar primul a considerat "alianta" ca ceva temporar, sortit esecului înca de la început.
La 14 septembrie 1940 România s-a proclamat "stat national-legionar", în care Garda de Fier, ca o agentura terorista în
Generalul Ion Antonescu primeste slujba Germaniei si influentata de teoria
juramântul legionarilor, la 6 octombrie . . .. .. ■ .. . " . .
a corporatismului italian, a dezvoltat, in chip
Maresalul Ion Antonescu si Regele Mihai I
i
demagogic, teoria utopica a "purificarii" vietii politice printr-o "revolutie nationala". La 14 noiembrie, /. Antonescu a întreprins o vizita în Italia, iar peste o saptamâna în Germania, unde a semnat, la 23 noiembrie, protocolul de aderare a României la alianta puterilor fasciste sau Pactul Tripartit. Se poate aprecia ca actul aderarii a încheiat apropierea României de Reichul nazist, proces declansat de pactul sovieto-german din august 1939, de consecintele sale imediate pentru România. Ion Antonescu a ales, astfel, din cele doua rele - Uniunea Sovietica si Germania hitlerista, pe cel pe care îl considera mai putin rau pentru binele tarii: în 1940, Reichul nazist era singura putere europeana care putea sprijini România în fata amenintarilor si agresiunii sovietice.
Totodata, el a cerut lui Hitler sa trimita în România o misiune militara germana, reînnoind solicitarile mai vechi ale fostului rege Carol. Scopul acesteia era de a asigura securitatea zonei Vaii Prahovei, ale carei rezerve petroliere erau foarte importante pentru masina de razboi nazista si pentru pregatirea armatei române în perspectiva razboiului cu Uniunea Sovietica. în realitate, era vorba de a mentine dominatia germana în România, si în Balcani, proces la care concura si Legatia Germaniei din Bucuresti, cu un personal tot mai numeros, si al carei titular a fost numit, din ianuarie 1941, baronul Manfred von Killinger. înca din 10 octombrie 1940 se aflau în România peste 22 000 militari hitleristi. Numarul lor a sporit pâna în primavara lui 1941 la 500 000, dintre care 130 000 au trecut apoi Dunarea cu prilejul ofensivei trupelor naziste contra Iugoslaviei si
Greciei. în aceste conditii s-a ajuns la o deteriorare a relatiilor tarii noastre cu Marea Britanie, iar Statele Unite ale Americii au blocat fondurile românesti în bancile americane, pe motiv ca România era "o tara ocupata".
Principalele directii ale poa:nî ,u\~ - <' i Ar; ;.■< tîile dsn ■ on Ar iC.sescu si legionari. Dictatura legionara a promovat o politica profund antidemocratica, de teroare, lichidând, de fapt, si ultimele drepturi si libertati democratice. S-au creat detasamente speciale ale politiei legionare. în octombrie 1940, pe lânga marile întreprinderi s-au numit comisari de românizare. încercând sa-si consolideze puterea, legionarii au vrut sa preia în tara conducerea prefecturilor si primariilor. Jafuri si crime, masacre, exproprieri fortate, rafuieli sângeroase cu fosti adversari politici, sustinatori ai guvernarii carliste, o legislatie reactionara au marcat aceasta perioada. în acelasi timp, Ion Antonescu a luptat pentru controlul exclusiv al puterii politice. El s-a straduit permanent de a slabi pozitia institutiei monarhice, pe care a dorit sa si-o subordoneze pentru a o manevra mai usor. Pentru aceasta, i-a impus regelui sa-si petreaca mai mult timp la resedinta de la Sinaia, a întreprins anchete asupra fostilor demnitari ai lui Caro/ al //-/ea si a averii lor, unora fixându-le domiciliu obligatoriu, a încercat sa impuna modificarea regulamentului de functionare a Casei Regale si schimbarea personalului acesteia.
în 26/27 noiembrie 1940 legionarii s-au dedat la crime înfioratoare. Au avut loc asasinate la Jilava, unde au pierit 65 detinuti politici: politicieni si militari, colaboratori ai regelui Carol al II, multi implicati în represiunile contra legionarilor - precum generalii Gheorghe Argesanu (fost prim-ministru), Gabriel Marinescu, Gheorghe Bengliu, fostul ministru Victor lamandi - în padurile
Crime savârsite de legionari
Vlasiei, Balota, Prefectura Politiei din Bucuresti. Sub gloante au cazut s economistul Virgil Madgearu, ucis în padurea Snagov, si savantul de reputatie internationala, de fapt, cel mai mare istoric al românilor, Nicolae lorga, executa la marginea soselei, în comuna Strejnic. si toate acestea pe un fond general de înfricosare a opiniei publice. Au luat totusi o pozitie critica unu oameni politici membri ai Partidului National Liberal s\ Partidului National Ţaranesc.
Perioada regimului legionar-antonescian nu a fost lipsita de contradicp între protagonistii scenei politice - generalul si legionarii - ambii socotind, în numele unor conceptii ideologice totusi diferite, alianta temporara, si doar un pas catre controlul exclusiv al puterii. Adept al ordinii publice si patriot, Ion Antonescc era nemultumit de violentele si crimele legionarilor. Apropierea sa de Germania nazista, - generalul fiind ca formatie anglofil - urmarea doar garantarea granitelor tarii, a refacerii integritatii teritoriale nationale, si a afirmam suveranitatii României, prin anularea Dictatului de la Viena, problema pe care, de fapt, a ridicat-o în toate întâlnirile cu Hitler. Convins de rolul nefast al Garzii de Fier, Ion Antonescu a luptat, de la sfârsitul lui decembrie 1940, pentru eliminarea acesteia din vjata politica. în schimb, legionarii, pusi pe jaf si pe coruptie, îi reprosau generalului ca mentine vechii oameni politici si chiar unele forte politice compromise în colaborarea cu regele Caro/ al //-/ea. Confruntarea între cele doua pozitii a luat forma încercarii supreme a legionarilor de a cuceri puterea politica prin rebeliune.
Rebeliunea legionara din ianuarie 1941 si consecintele s-, Intensificarea violentelor legionarilor si faptul ca acestia deveneau tot mai indezirabili în ochii opiniei publice l-au determinat pe Ion Antonescu, înca din decembrie 1940, sa ia primele masuri contra Garzii de Fier. Astfel, a ordonat desfiintarea politie*i legionare si a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune. Legionarii, profitând de complicitatea sefului politiei secrete germane, Heinrich Himmler, s-au înarmat, prega-tindu-se pentru confruntarea decesiva.
La 14 ianuarie 1941, Ion Antonescu
a plecat la Berlin, unde i-a cerut lui Hitler
sa-i dea mâna libera
pentru a restabili
situatia. La doar doua zile, Nicolae Pa-
trascu, secretarul general al miscarii
legionare, a proclamat ruptura totala
cu
Antonescu, iar legionarii au trecut
la
organizarea de detasamente paramilitare
si la baricadarea în sedii. Reîntors din
Germania, Ion Antonescu a decis des
fiintarea comisiilor de românizare, des
tituirea ministrului legionar de interne,
generalul Constantin Petrovicescu, si a lui
Alexandru Ghica, directorul general (le
gionar) al Politiei. ,on Antonescu în vizita la Berlin
între 21-23 ianuarie 1941, legionarii au organizat la Bucuresti si în tara o rebeliune, având asentimentul tacit al Reichului. Au avut loc jafuri, crime, masacre. Au fost devastate 3 400 de imobile si de institutii. Oameni nevinovati, persoane civile, soldati si ofiteri - în total 1 000 persoane - au cazut jertfa fanatismului unor oameni însetati de putere. Au fost provocate, în întreaga tara, daune în valoare de 1 miliard de lei, ceea ce a nemultumit profund opinia publica din tara noastra. Explozia de ura a legionarilor i-a compromis însa în ochii Germaniei. Hitler pregatea razboiul în Rasarit si avea nevoie de liniste în România. De aceea el a fost de acord cu interventia armatei române la ordinul lui Ion Antonescu, ceea ce a dus la înfrângerea rebeliunii legionare. Aceasta nu a împiedicat însa pe hitleristi sa accepte plecarea, în Germania, a circa 700 de legionari în frunte cu Horia Sima. Ei vor fi mereu o moneda de santaj în raporturile cu Ion Antonescu. Circa 8 000 de legionari au fost prinsi, judecati si condamnati la diferite pedepse.
La finele lunii ianuarie 1941, Ion Antonescu era singurul stapân al scenei politice românesti. S-a format un guvern de tehnicieni si militari, care reprezenta o dictatura, pusa în slujba razboiului si contra regimului bolsevic de la Rasarit.
Din scrisoarea generalului Ion Antonescu catre Horia Sima, la 15 ianuarie 1941:
"Nu am reusit sa ma fac ascultat. Din contra dezordinile s-au înmultit si s-au agravat, si cu acte de insubordonanta în stat comise de acei care fiind numiti de dv. se stiu acoperiti si sustinuti dedv.
într-adevar, orice masura de ordine pe care am luat-o nu a fost executata. Notiunea disciplinei de stat a disparut. Fiecare procedeaza cum vrea si judeca cum vrea...
Dar opinia aceasta publica pe care eu o respect si vreau s-o satisfac se revolta când constata ca legionarii... comit astazi acte în profit personal.
Nu pot îngadui aceasta procedare fiindca ma dezonoreaza si-mi atrage si raspunderi personale, prin faptul ca nu iau masuri în contra vinovatilor...
Vreti sa mergeti astfel înainte, mergeti singuri, dar nu cu generalul Antonescu...
El a intrat în arena politica pentru a salva tara, nu pentru a o duce la un dezastru si mai mare...".
TEMĂ:
Care au fost raporturile dintre Ion Antonescu si Horia Sima între 1940-1941?
Ilustrati caracterul autoritar al guvernarii generalului Ion Antonescu.
Care au fost cauzele rebeliunii legionare din ianuarie 1941 ?
|
