ROMANITATEA ROMANILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR
A. ROMANIZAREA
1. Caracteristici generale
Ø Romanizarea populatiilor autohtone - un proces istoric comparabil cu indo-europenizarea si cu migratia popoarelor din mileniul I d.Hr.
Ø Romanizarea:
a inlaturat diferentele dintre localnici si romani pe planul:
culturii materiale (uneltele de munca, inventarul arheologic al asezarilor),
vietii politice,
vietii religioase,
s-a impus limba latina ca limba de comunicare;
graiurile autohtone au disparut, inlocuindu-se cu limba latina populara.
Ø Romanizarea este o mutatie lingvistica, etnica si spirituala.
Ø Ritmul romanizarii popoarelor europene a depins de:
stadiul de evolutie istorica a populatiei respective;
sentimentul etnic de libertate;
caracterul razboinic sau pasnic al populatiei;
conceptiile lor religioase;
traditiile locale etc.
2. Romanizarea in Dacia
Þ Importanta: romanizarea populatiei geto-dacice sta la baza formarii si aparitiei poporului roman.
Þ Conceptul de romanizare include doua laturi fundamentale:
colonizarea teritoriului geto-dacic cu populatie romanizata latinofona venita din toate partile Imperiului roman (informatie de la Eutropius) - romanizare prin colonizare;
asimilarea bastinasilor geto-daci in masura in care ei au adoptat lim 414j97e ba latina, si-au insusit felul de viata roman provincial, au preluat obiceiurile si civilizatia romana - schimbarea mentalitatii si chiar a fiintei etnice.
Þ Romanizarea este un proces istoric complex de simbioza si sinteza etno-lingvistica si culturala intre autohtoni si noii veniti, prin care civilizatia romana patrunde in toate compartimentele vietii unei provincii, incat duce la inlocuirea limbii populatiei supuse cu limba latina.
asezari civile (orase),
capitala - Colonia UIpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa,
asezari rurale (canabae, vicus, pagus),
statiuni balneare,
vile rustice (ferme agricole).
sa apere Imperiul Roman (fiind o provincie de frontiera), ceea ce justifica stationarea trupelor (trei legiuni si alte formatiuni auxiliare) - aproximativ 55 000 de oameni.
Ø Procesul de romanizare:
Þ cunoaste mai multe etape;
Þ presupune anumite conditii;
Þ se realizeaza prin intermediul unor factori.
Ø Etapele romanizarii In
I etapa: precedenta cuceririi Daciei, de la mijlocul secolului al II-lea i.Hr. - 44 i.Hr.
Þ patrunderea unor aspecte materiale romane in Dacia pe cale neoficiala, pasnica.
a II-a etapa: 44 i.Hr. - 69 d.Hr.
Þ relatii pasnice, de colaborare economica;
Þ relatii politice si militare - pasnice si violente.
a III -a etapa: 69 - 106 d.Hr.
Þ geto-dacii din Dobrogea -
are loc o romanizare oficiala; aceasta zona fusese inclusa in provincia
Þ la geto-dacii din stanga Dunarii - are loc patrunderea unor elemente de viata materiala si spirituala romana;
Þ in timpul lui Decebal - utilizarea scrierii cu alfabet latin.
a IV-a etapa: 106- 271 d.Hr.
Þ romanizarea organizata, masiva, rapida, ireversibila a spatiului daco-moesian
Ø Conditii
esentiale:
ocuparea teritoriului unui popor antic;
integrarea acestui teritoriu in statul roman pentru cateva generatii;
existenta unei populatii neromane numeroase:
asigurarea de catre statul roman a evolutiei pasnice in toate domeniile vietii materiale si pirituale.
neesentiale:
contactele anterioare;
existenta unui stadiu avansat al civilizatiei aurohtonilor care sa permita acestora receptarea valorilor culturale si normelor juridice superioare;
apropieri etnice sau rasiale.
Ø Factori:
a. Administratia
Þ factor principal cu actiune permanenta;
Þ Dobrogea cucerita din 28 i.Hr., inclusa in provincia romana Moesia in 46 d.Hr.
Þ
Þ de rang consular (imperial);
Þ Capitala - Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa;
Þ condusa de un guvernator de rang consular.
Þ Intreaga administratie era latinofona;
b. Armata romana, factor principal, era organizata in:
legiuni
trupe auxiliare (cohortes, alae, numeri).
Þ In Dacia au fost aduse trupe numeroase stationate in castre, unde au fost descoperite obiecte de cult dacice;
Þ Legaturile dintre soldatii romani si autohtoni au fost esentiale pentru procesul de romanizare.
c. Veteranii
Þ Factor secundar, cu actiune importanta;
Þ Se bucurau de respect prin spiritul de disciplina, stiinta de carte si ordine.
Þ Erau latinofoni.
Þ Iesiti din armata primesc bani si ocupa diferite functii.
Þ Cei din trupele auxiliare primeau: cetatenie romana, pamant In proprietate, dreptul de a se casatori in provincia respectiva.
Þ Cei care raman in armata formeaza trupele de evocati;
d. Colonistii
Þ In Dacia colonizarea a fost masiva, rapida, organizata de stat, prin colonisti adusi de stat din toate provinciile imperiului.
Þ Colonizarea - explicata prin "secatuirea provinciei Dacia de barbati in urma razboaielor daco-romane" (Eutropius).
Þ Erau latinofoni.
Þ Actioneaza in toate domeniile economiei.
Þ Aparitia asezarilor rurale de tip roman: canabae, vicus, pagus, villae rousticae;
e. Urbanizarea
Þ Urbanismul reprezinta o trasatura a noului mod superior de organizare a societatilor din spatiile incluse in sistemul administrativ al Romei.
Þ Aceasta trasatura este evidenta si In spatiul daco-moesic.
Þ Exista o diferenta intre provinciile Moesia si Dacia:
Ø In Moesia
traditia urbana este anterioara cuceririi romane;
orasele grecesti vest pontice isi mentin autonomia interna, institutiile, magistraturile etc.
Ø In Dacia civilizatia orasului incepe numai datorita cuceritorilor;
Orasele sunt:
v municipia: Napoca, Drobeta, Romula;
v colonia: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Apulum.
v Metropolis: Sarmizegetusa;
Þ Activitatea edilitara - o alta trasatura generala a civilizatiei romane din spatiul daco-moesic, are cateva caracteristici:
v Forul + Amfiteatrul de la Ulpia Traiana;
v Apeductele, sistemul de canalizare si cel de incalzire (cu hipocaust), termele, depozitele, reteaua de drumuri = ilustreaza geniul ingineresc roman;
f. Religķa - ilustreaza convingator sinteza spirituala daco-romana. Caracteristici:
varietatea divinitati lor: grecesti (predominante in Dobrogea), orientale (egiptene, persane, siriene), romane;
predomina adorarea divinitati lor romane;
fenomenul interpretatio romana;
sincretismul religios
se practica ambele rituri: incineratia si inhumatia.
g. Dreptul roman clasic favorizeaza intrepatrunderea etno-lingvistica.
h. Viata culturala romana a avut un rol decisiv in invatarea limbii latine (cultura scolara: tablitele cerate + stili).
Þ Impactul asupra autohtonilor
Þ Adoptarea modului de viata roman - dupa cucerirea unor zone ale spatiului daco-moesic poate fi demonstrata usor (imbracamintea si incaltamintea romana, cuptorul cu gratar orizontal, exploatarea pacurii, baile romane, inscriptiile latine).
Þ Autohtonii isi asuma in mod constient procesul asimilarii civilizatiei romane.
B. ETNOGENEZA ROMANEASCA
1. ROMANITATE FARA IMPERIU
Ø In secolul III = atacuri repetate ale dacilor liberi + gotilor asupra campiei Dunarii
Þ In 271-274 - Aurelianus retrage administratia si armata la S Dunarii
Þ O parte a populatiei (armata si civili legati prin interese de imperiu) parasesc Dacia din libera initiativa.
Þ Cea mai mare parte a populatiei romanizate continua sa traiasca la N de Dunare (descoperirile arheologice din secolele al IV-lea - VI-lea demonstreaza aceasta).
Þ Procesul de romanizare a dacilor liberi se intensifica, o parte a acestora se stabileste pe teritoriul fostei provincii.
Þ Deci s-a perpetuat o romanitate fara imperiu prin populatia daco-romana latinofona.
Ø Consecintele retragerii aureliene:
Þ decaderea vietii urbane in fosta provincie;
Þ majoritatea populatiei urbane se retrage in asezari rurale;
Þ contactele cu romanitatea sud-dunareana sunt intense;
Þ Imperiul roman - isi reinstaureaza dominatia in nordul Dunarii in anumite perioade (Constantin cel Mare, Justinian).
Ø Dovezi ale continuitatii populatiei daco-romane la N de Dunare:
Asezari daco-romane nord-dunarene cunosc o locuire neintrerupta:
vechi centre urbane: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum.
O parte a locuitorilor vechilor orase se retrag spre tinuturile rurale din cauza migratorilor si intemeiaza noi asezari.
La sfarsitul mileniului I, factorul de continuitate a vietii romanesti este obstea sateasca - comunitate de oameni cu o organizare social -economica proprie si un teritoriu bine delimitat, care indeplineste functia: social - economica, politica, religioasa, culturala.
Obstile teritoriale se grupeaza in uniuni de obsti (N. Iorga le numea 'romanii populare') - una din formele de organizare politica pe langa Imperiul Roman si regatele barbare.
restrangerea activitatii economice, revenirea la economia naturala si ruralizare.
Dupa retragerea aureliana este refacuta unitatea dacica din stanga Dunarii de Jos.
Desfiintarea frontierei romane de pe linia Carpatilor a permis circulatia nestingherita pe ambele versante:
Þ dacii liberi patrund in interiorul arcului carpatic;
Þ daco-romanii trec la E si S de Carpati.
Þ Refacerea unitatii dacice a amplificat procesul de romanizare.
Practicarea neintrerupta a unor activitati specifice unei vieti sedentare, incompatibile cu nomadismul: agricultura, mestesugurile, exploatarea minereurilor, comertul (care este insa mai restrans).
Continuitatea ocupatiilor ofera imaginea completa a unei civilizatii locale unitare, superioara vietii materiale a migratorilor. Acestia convietuiesc cu autohtonii de la care preiau elementele specifice modului lor de trai din aria romanitatii rasaritene.
Ø Mentinerea legaturilor cu Imperiul Roman dupa 271 care era interesat sa controleze fosta provincie. In anumite perioade se realizeaza o adevarata "stapanire" romana la N Dunarii:
Diocletianus (284 - 305)
Þ adopta numeroase reforme:
administrativa - Dobrogea est organizata ca o provoncie separata: Scythia Minor (cu capitala la Tomis) ramane sub dominatia imperiului pana in 602.
reconstruieste cetatile de pe vechiul limes danubian.
Constantin cel Mare (306 - 337)
rezideste cetatile Histria, Ulmetum, Trophaeum Traiani.
ridica basilici, terme, edificii publice - Tomis.
reinstaureaza stapanirea romana la
Anastasios si lustinian (527 - 565) - duc o politica asemanatoare.
2. CRESTINAREA DACO-ROMANILOR
Importanta: Increstinarea daco-romanilor reprezinta o marturie solida a dainuirii masive a bastinasilor latinofoni in Dacia postromana.
Raspandirea crestinismului In limba latina la N Dunarii demonstreaza romanizarea ireversibila si continuitatea daco-romanilor.
Ø Crestinismul la romani - a avut un caracter popular.
Þ S-a raspandit initial fara sustinerea politica a structurilor Bisericii.
Þ Primii crestini au patruns
in
Þ Raspandirea crestinismului pana in secolul al IV-lea - influentata de politica imparatilor romani:
Þ unii i-au persecutat: Traian, Dlocletian
Þ Dovezi: inscriptiile cu martiri de la: Halmyris, Axiopolis, Noviodunum, Dinogetia.
Ø Crestinismul a fost sustinut de:
Constantin cel Mare - 313, prin Edictul de la Mlilano - acorda libertate de cult crestinismului.
Theodosius - interzice cultele pagane.
Ø Rol important In raspandirea crestinismului - misionarii crestini:
Teotim I - episcop de Tomis;
Sfantul Ioan Cassian - organizarea vietii monahale;
Dionisie cel Mic (originar din Dobrogea) - initiatorul cronologiei crestine;
Ulfilas - predica in
limbile greaca,
Ø Pentru comunitatile
daco-romane majoritatea izvoarelor confirma raspandirea crestinismului In limba
Þ informatia de la istoricul antic Eusebiu din Cesareea atesta originea apostolica a crestinismului in spatiul carpato-pontic prin evanghelizarea Scythiei In secolul I d.Hr, de catre Sf. Apostol Andrei sau Sf. Apostol Filip.
Þ inscriptia de pe fragmentul
de candelabru de bronz gasit la Biertan (jud.
Þ basilici crestine: Porolissum, Sucidava, Slaveni.
Ø Crestinismul - In limba latina reprezinta o dovada importanta a originii poporului roman si a limbii romane - dovada a continuitatii daco-romanilor.
Ø Din limba
biserica - basilica (cladire, lacas religios);
Dumnezeu - Domine Deus;
duminica - dies
inger - Angelus etc.
Concluzie:
Þ Crestinismul ca forma morala si romanizarea ca importanta mutatie etno-culturala s-au completat reciproc reprezentand pilonii de rezistenta si dainuire a romanitatii nord-dunarene In fata triburilor migratoare.
Þ Prin crestinismul propagat in limba latina s-a constituit si consolidat populatia romanica nord-danubiana, care va deveni poporul roman. Romanii, ca popor, au fost cei dintai crestini In S-E Europei.
Þ Romanitatea din sudul si nordul Dunarii se consolideaza in secolul al IV-lea - al VI-lea.
Þ Autohtonii se integreaza definitiv si deplin latinitatii orientale.
3. RAPORTURILE DACO-ROMANILOR CU MIGRATORII
Ø In fosta provincie romana convietuiau:
daci liberi latinofoni;
populatii migratoare:
Þ sarmatii-iazigi (prezenta atestata numai in Banat).
Þ gotii (care s-au mutat din Moldova si Muntenia si s-au asezat numai in partile de N si S-E ale Transilvaniei).
Þ gepizii (s-au asezat in V Banatului, Crisana si Transilvania de N si centrala), care nu au avut un rol demn de consemnat in procesul etnogenezei romanilor.
Ø Un nou val de migratori, incepand cu secolul al VII-lea - slavii (veniti din V Ucrainei si zona Niprului). Ei au patruns in:
Þ Campia Munteana (pe care o numeau Vlasca - tara vlahilor);
Þ
Þ Maramures;
Þ Cluj (Someseni);
Þ Salaj (NusfaIau).
Ø Influenta slava nu a fost atat de puternica incat sa schimbe caracterul romanic al populatiei latinofone. S-a imbogatit vocabularul cu unele cuvinte slave.
Ø In 602 limesul dunarean al Imperiului Bizantin a fost definitiv strapuns si slavii din regiunile nord-dunarene au navalit in S Dunarii, s-au stabilit acolo si a asimilat populatia bastinasa - colonizarea Peninsulei Balcanice.
Ø Grupurile de pastori s-au regropat in zonele montane si istoria ii consemneaza ca fiind vlahi sau aromani.
Ø In Balcani, romanitatea nord-dunareana a devenit o insula in marele ocean slav.
4. SINTEZA ROMANEASCA
Ø Romanii s-au format pe un teritoriu vast care se intindea la nordul si la sudul Dunarii, ingloband fostele provincii romane Dacia si Moesia.
Ø Cuceritorii romani s-au suprapus peste o serie de populatii tracice, inrudite intre ele: dacii, getii si moesii.
Ø Prima sinteza - a fost aceea dintre daci si romani, care sta la baza formarii poporului roman.
Ø Dupa retragerea aureliana,
in fosta provincie
Ø In perioada marilor migratii, acestei populatii din spatiul daco-moesic, i se adauga populatii germanice (sec. III) si slave (sec.VI).
Ø A doua sinteza - se produce la nordul si la sudul Dunarii, in decursul mai multor secole, Intre populatia daco-romana si noii veniti.
Ø In 602
Þ slavii trec masiv in Imperiul Roman de Rasarit, unde se stabilesc;
Þ data importanta in evolutia romanitatii rasaritene.
Þ separarea latinitatii din Peninsula Balcanica de cea nord-dunareana.
Þ la sud de Dunare - majoritatea populatiei romanice este asimilata de slavi.
Þ la nord de Dunare - populatia romanica mai numeroasa asimileaza elementele slave ramase.
Þ Rezultatul celor doua sinteze - formarea poporului roman - proces incheiat, in linii mari, la sfarsitul secolului al VIII-lea.
Þ Limba romana - este o limba neolatina.
Ø La formarea limbii romane au concurat trei elemente:
Þ Substratul - traco-dac;
Þ Stratul - latin;
Þ Adstratul - slav.
Ø La formarea limbii romane a contribuit latina populara (vulgura) - vorbita in Dacia, dar si la sudul Dunarii.
Ø Initial, ea a integrat elemente ale limbii dacilor (circa 160 de cuvinte referitoare la cadrul natural si vechi ocupatii).
Ø Ulterior, intluenta slava determina moditicari fonetice si de vocabular.
Ø Aceste influente nu au
modificat caracterul fundamental romanic al limbii romane - demonstrat de fondul
principal de cuvinte: latin si de structura gramaticala si lexicala -
Ø Din cele 1000 - 1500 de cuvinte de baza ale limbii romane, 60% sunt de origine latina si numai 20% de origine slava. Limba romana a aparut ca un idiom diferentiat de latina din care provenea in cursul secolelor V-VIII.
C. ROMANITATEA ROMANILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR STRAINI
1. Context
Romanitatea romanilor cuprinde in ansamblul ei:
Ø ideea despre descendenta romana a romanilor;
Ø
staruinta elementului roman in
Ø unitatea de neam a romanilor;
Ø latinitatea limbii romane;
Ø esenta romana a unor obiceiuri si datini populare;
Ø constiinta romanilor despre originea lor romana.
In contextul migratiei slavilor in sudul Dunarii - romanitatea orientala se identifica cu poporul roman;
cronicile bizantine din acea epoca acorda atentie teritoriilor locuite de romani datorita:
politicii imperiului la Dunarea de Jos;
repetatelor incursiuni ale populatiilor migratoare peste Dunare.
2. Romanii vazuti de catre istoricii orientali
Ø - imparatul bizantin Vasile al lI-lea Macedoneanul - aminteste de poporul roman - vlahi.
La originea denumirii de vlah se afla:
Þ numele unui trib celt (volcae) amintit de Caesar in De bello Gallico;
Þ in germana veche erau desemnati vecinii din sud si apus (valh - roman si gal romanizat);
Þ in germana, termenul a suferit o restrangere, referindu-se numai la locuitorii din Peninsula Italica (walcher);
Þ biograful apostolului slavilor - Metodie a aplicat denumirea de wIach italienilor - deci, vlah - strain, un neslav de limba romanica.
Termenul de vlah a cunoscut diferite variante:
Þ vlah - la bizantini si la slavii sudici;
Þ voloh - la slavii rasariteni;
Þ valachus - la latino-catolicii apuseni;
Þ blach - la unguri, unde s-a transformat in olah etc.
Aparitia acestui nume dat de catre straini romanilor in evul mediu:
Þ marcheaza sfarsitul etnogenezei romane.
Þ exprima caracterul sau romanic, cu continut etnic.
Ø Imparatul bizantin Constantin al VII-lea Portirogenetul (912-959) - afirma originea romana a poporului si limbii romane (denumeste populatia romaneasca straveche - romani, iar pe bizantini - romei).
Ø In tratatul geografului persan Gardizi intitulat Podoaba istoriilor (mijlocul secolului al XI-lea) - informatie despre originea poporului roman.
Ø In secolul al XII-lea, Ioan Kynnamos (secretar al imparatului Manuel Comnenul) in Epitome descrie o campanie a bizantinilor contra ungurilor din 1167, in care spune despre vlahi: "se zice ca sunt coloni veniti demult din Italia'.
3. Romanii vazuti de istoricii occidentali
Ø Despre romanitatea romanilor se afirma in:
corespondenta papei Inocentiu al IIl-lea si Ionita Caloianes (Cel Frumos);
cronicile maghiarilor Anonymus si Simon de Keza (anterioare intemeierii Tarilor Romane) - fara ton de ostilitate fata de romani, cand romanii din Transilvania nu erau exclusi de la drepturi de statul ungar;
umanistii secolului al XV-lea, cand romanii aveau deja un cadru politic propriu (Tara Romaneasca si Moldova - incepand cu secolul al XIV-lea). Preocuparea lor fata de romani exista din doua motive:
Þ preocuparea occidentalilor de a stavili ofensiva otomana;
Þ preocuparea pentru antichitatea clasica, pentru vestigii materiale sau populatii si limbi de origine antica.
Þ Primul umanist italian - Poggio Bracciolini - afirma continuitatea elementului roman in Tarile Romane locuite de o populatie romana de la Traian incoace si latinitatea limbii romane (pentru prima data argumentat cu probe culese direct din spatiul romanesc).
Þ Flavio Biondo, secretar apostolic si erudit umanist italian - afirma originea limbii romane.
Þ Enea Silvio Piccolomini, care intre 1458-1464 a fost papa sub numele de Pius al Il-lea a raspandit teoria despre originea romana a poporului roman.
Þ Antonio Bonfini -
'romanii sunt urmasii coloniei si ai legiunilor romane din
4. Politizarea ideilor romanitatii romanilor
Ø In secolul al XVI-lea ideea de romanitate s-a imbogatit cu doua elemente:
Þ inceputul scrisului in limba romana;
Þ inceputul politizarii ideii originii latine a poporului roman.
Ø Domnia lui Mihai Viteazul:
Þ a marcat o epoca in istoria romanilor si in cea a ideii romanitatii;
Þ i-a facut cunoscuti pe romani in intreaga Europa datorita victoriilor sale asupra turcilor si tatarilor;
Þ a atras ostilitatea nobilimii maghiare; cronicarii maghiari, dupa moartea lui au contestat originea romana a romanilor si l-au judecat aspru pe domnitor ('Nero verus').
Ø In a doua jumatate a secolului al XVII-lea rivalitatea austro-otomana se reflecta si in marturiile despre romani:
Ioan Lucius (Lucie) in cronica sa din 1666, umarind istoria Croatiei si Dalmatiei, face consideratii si asupra vecinilor - un capitol despre originea romana a poporului roman: nu a negat continuitatea elementului roman in Dacia traiana, dar a sustinut ca el a fost sporit printr-o imigrare provocata de catre bulgari de la sud, la nord de Dunare.
Istoricul austriac I. Chr. Engel:
Þ elimina din teoria lui
Lucius afirmarea continuitatii elcmentului roman in
Þ adauga la teoria sa nuanta peiorativa din 'teoria exilatilor si raufacatori lor' lansata de istoriogratia umanista poloneza.
F.I. Sulzer, ofiter de justitie al armatei austriece:
Þ sustinea ca romanii nu se trageau din colonistii romani;
Þ poporul roman s-ar fi
format la
|
