-ROM NIA N RELA IILE POLITICE INTERNA IONALE N ANII PREMERG TORI DECLANsĂRII CELUI DE-AL DOILEA R ZBOI MONDIAL (1936-1939).

Situatia politica internationala n perioada interbelica La sf rsitul primului razboi mondial, conferinta de pace desfasurata la Paris si-a asumat raspunderea de a organiza, pe baze noi, pacea at t de greu obtinuta Principalele puteri nvingatoare (Anglia, Franta, SUA, Japonia) s-au aratat de acord cu propunerile presedintelui W. Wilson. S-a nascut astfel Societatea Natiunilor, iar pe ruinele imperiului Austro-Ungar s-au ntemeiat state nationale. Din pacate, modul n care au fost tratate micile puteri", ntre care si Rom nia, a creat, de la nceput, o serie de probleme. Delegatia noastra a protestat deschis mpotriva modului n care a fost elaborat tratatul cu Germania (exclusiv de catre cei patru mari") si a amenintat ca daca situatia se va repeta se va retrage de la masa tratativelor, ceea ce, n cele din urma, a si facut.

Mai grav era ca si n timpul conferintei si mai cu seama ulterior, ntre principalii beneficiari ai victoriei aveau sa se manifeste multe ne ntelegeri, cu grave consecinte pentru pacea mondiala

Daca putea fi considerata ncheiata constituirea sistemului politic de la Paris-Versailles o data cu semnarea celui de-al doilea tratat cu Turcia (1923), nainte nca de aceasta data se produsesera semnificative polarizari n viata politica internationala care primejduiau grav opera politica sav rsita n capitala Frantei.

La 19 noiembrie 1919, Congresul american a respins ratificarea tratatului cu privire la constituirea Societatii Natiunilor s implicit, a tratatului cu Germania. SUA refuzau, astfel, sa sustina procesul de reasezare politica n Europa; n plus, absenta lor din marea organizatie pacifista internationala va avea grave consecinte. Statutul oarecum asemanator atribuit Germaniei - tara nvinsa si Rusiei Sovietice - devenita ntre timp URSS, din 1922 - le va apropia.' Nu mai poate surprinde, astfel, ca cele doua state au cooperat, nca din primii ani ai

deceniului trei, n multiple domenii, mereu nsa n directia eludarii sistemului versaillez.

Astfel, la 16 aprilie 1922, la Rapallo, era semnat un Tratat de colaborare, care a fost imediat extins si la Ucraina, Georgia, Azerbaidjan si Armenia si care cuprindea si o serie de anexe secrete. Era un prim si un semnificativ succes al fortelor revizioniste.

n ceea ce priveste tabara puterilor nvingatoare, relatiile franco-engleze au fost, de la nceputul perioadei interbelice, dominate de ne ncredere reciproca si n niciuna din chestiunile vitale ale asigurarii pacii si securitatii europene nu s-a putut ajunge la o cooperare loiala ntre ceie doua Mari Puteri, fapt ce a avut grave urmari asupra tarilor din rasaritul Europei si, nu n ultimul r nd, asupra Rom niei.

Anii 1922-1926 au produs noi si semnificative mutatii n planul relatiilor internationale, n special n directia revizuirii tratatelor de pace. Marile Puteri au dus fata de Germania politica de appeasement" (linistire) sau conciliatorism al caror pret a fost izolarea politica a statelor interesate n conservarea statu-quo-ului lor teritorial, inclusiv, fireste, al Rom niei.,

Ocuparea Ruhrului (11 ian. 1923-31 iulie 1925) parea a da câstig de cauza Frantei, n dificila chestiune a reparatiilor germane, iar P/anul Dawes", adoptat la 16 august 1924, sublinia puternicul cerc de interese anglo-american n refacerea economica a principalei puteri nvinse n primul razboi mondial. Pactul de garantii renan" semnat la Locarno, la 1 decembrie 1925, si ansambW acordurilor economice si politice sovieto-germane din primavara anului 1926 puneau n evidenta prapastia dintre blocul Marilor Puteri europene, nvingatoare sau nvinse, dispuse sa si faca reciproc concesii, dar si completa indiferenta fata de soarta natiunilor din estul Europei, cur nd devenite obiect de negociere n mpartirea sferelor de influenta si putere. Replica diplomatilor acestor state, din ce n ce mai constiente de minima implicare a Frantei n apararea independentei si suveranitatii lor sau de slabiciunea Societatii Natiunilor, a fost participarea acestora la un sistem de tratate si acorduri regionale de securitate.

Cei sase ani care separa lumea de instalarea puterii fasciste n Germania au fost caracterizati, deci, de ad ncirea prapastiei dintre vorbele si faptele Marilor Puteri. Astfel, s-au consumat splendide, dar formale actiuni pacifiste de interes general, precum Pactul Briand-Kellogg" (27 august 1928), prin care razboiul era interzis ca instrument de reglementare a intereselor nationale (63 de state participante), si Protocolul de la Moscova", semnat de vecinii europeni ai URSS, la 9 februarie 1929, care se obligau sa-l puna n aplicare imediat, nainte chiar ca ratificarea acestui tratat sa fi fost facuta de toti semnatarii sai.

Pacea parea nstap nita pe o lunga axa teritoriala, de la Marea Baltica la Marea Negra, dar ce valoare aveau aceste angajamente at ta vreme c t printr-un alt protocol (24 iunie 1931), URSS prelungea Tratatul sovieto-german (1922, re nnoit n 1926) si ngaduia acestei tari sa si refaca potentialul militar si sa continue, astfel, politica revansarda si revizionista ntre timp, adoptarea Planului Young" august 1929) reducea reparatiile germane cu 20%, iar Conferinta internationala te la Geneva pentru dezarmare''(2 februarie 1932 -11 iunie 1935) nu se abatea de la regula mai sus numita. Dupa ce la 9 iunie 1932 au fost anulate, practic, toate datoriile de razboi germane, Franta, sustinuta

si de Rom nia, se pronunta pentru o dezarmare progresiva, subordonata securitatii, n vreme ce Anglia, SUA si Germania afirmau nevoia unei depline egalitati, a tuturor Marilor Puteri, n materie de armament. Prin Declaratia celor cinci puteri" (Anglia, SUA, Italia, Germania si Franta), la 11 decembrie 1932, acest principiu îsi gasea recunoasterea internationala asteptata n cele din urma n locul dezarmarii s-a ajuns la narmare, pacea si securitatea, (av nd la baza respectarea tratatelor), fiind tacit nlocuite cu revizuirea, de fapt, a acestora.

Se poate lesne ntelege ca ansamblul actelor politice sav rsite de Hitler, dupa ianuarie 1933, nu facea altceva dec t sa valorifice mprejurarile favorizante ca^re se nascusera nainte de preluarea puterii de catre nazisti: dezbinarea dintre Marile Puteri europene c t si, indiferenta lor suverana fata de soarta statelor nationale din partea rasariteana si sudica a Europei.

Fac ndu-se parca a nu ntelege adevarata natura a nazismului, (desi, Hitler îsi expusese doctrina n Mein Kampf nca n 1926), trei dintre garantii pacii mondiale - Franta, Anglia si Italia - semnau, la 15 iulie 1933, mpreuna cu Germania, Pactul de ntelegere si colaborare a celor patru puteri''care instituia un directoriu al celor patru" (cu Germania) asupra problemelor europene, desigur, fara participarea celorlalte state.

n contextul esecului Conferintei de dezarmare (1935) se poate aprecia, totusi, ca un succes semnarea la Londra, la 3-5 iulie 1933, a Conventiilor de definire a agresiunii", ntre U.R.S.S., Estonia, Letonia, Polonia, Rom nia, Turcia, Persia, Afganistan, Cehoslovacia, Iugoslavia, Lituania si, mai t rziu, Finlanda. n acelasi timp, Franta, constienta de fragilitatea pacii europene, a initiat seria Tratatelor de asistenta mutuala cu URSS la care au fost invitate Cehoslovacia si Rom nia. (Tratatul franco-sovietic - 2 mai 1935, cehoslovaco-sovietic - 16 mai 1935). Acestea se adaugau Tratatului de neagresiune sovieto-polon, semnate la Moscova, pe 25 iulie 1932. Ansamblul acestor tratate, care reluau, n fapt, prevederile Pactului Briand-Kellogg", s-au dovedit, n fond, greu de transpus n viata

Anul 1936 avea sa marcheze turnanta decisiva spre razboi. ncurajata de ezitarile Frantei, Germania a denuntat tratatul de la Locarno (7 martie 1936) si a ^vocupat zona demilitarizata renana

n rasaritul Europei, URSS s-a folosit imediat de succesul primei mari actiunui agresive ntreprinse de Hitler si a renuntat, treptat, la condamnarea agresiunii germane n centrul continentului.

La r ndul lor, Anglia si Franta au continuat politica conciliatorismului, arat ndu-se dispuse sa faca jocul Germaniei n rasaritul Europei cu pretul sacrificarii independentei acelor state pe care se obligasera sa le sustina n cadrul sistemului politic versaillez. Ocuparea Austriei (11-12 martie 1938- Anschluss-ul") si Acordul de la Munchen" (29-30 septembrie 1938) vor consolida pozitiile revizionismului. Pactul Anticomintern"(semnat la Berlin, ntre Germania si Japonia, la 25 noiembrie, la care, n 6 noiembrie 1937, adera si Italia, constituindu-se Axa Beriin-Roma-Tochio") si, ulterior, Tratatul Ribbentrop-Molotov" (23 august 1939) vor arunca omenirea n cel de-al doilea razboi mondial.

Se impune deci, concluzia ca, departe de a fi rezultatul exclusiv al celor sapte ani care l-au precedat, conflictul mondial, declansat la 1 septembrie 1939,

îsi are cauzele n modul n care Marile Puteri au nteles sa separe doua
probleme indisolubil legate una de cealalta: echilibrul de putere n vestul Europei
si raportul vestului cu estul continentului. Partajarea acestuia din urma si
abandonarea natiunilor mijlocii si mici nsemnau nu numai tradarea spiritului
politic care prezidase pacea mondiala dupa razboiul ncheiat n 1918, dar ele au
adus si grave prejudicii echilibrului global, cu consecinte dramatice si n prezent,
itorial al Re a'Unire; principalele sale

optiuni "■' ■'-''tir? externa Reia > - - ~ <- -u vecinii sai, n anii 1918-1940. Politica externa a Rom niei n perioada interbelica a avut drept obiectiv prioritar recunoasterea de catre Marile Puteri si comunitatea internationala a unitatii nationale rom nesti, apararea nestirbita a integritatii teritoariale si a suveranitatii sale. Daca primul obiectiv a fost atins n cadrul Conferintei de Pace de la Paris (18 ian. 1919-21 ian. 1920), celelalte si-au gasit, treptat, rezolvarea, n principal, prin aderarea tarii noastre la aliante bi- si multilaterale alcatuite din state care desfasurau o puternica actiune antirevizionista si de aparare ferma a statu-quo-ului impus de Conferinta de Pace de la Paris. ntr-un sens mai larg, potrivit unei formulari a lui Nicoale Titulescu, din 1934, drumul politicii externe rom nesti a mers de la coordonarea progresiva a actiunii noastre cu aceea a statelor cu interes comun p na la integrarea ei n grupuri internationale din ce n ce mai mari. De la national prin regional spre universal, iata lozinca Rom niei peste granita".

n 1918, Rom nia Mare masura 295 049 km², mai mult dec t dublul ntinderii sale de dinainte de razboi, configuratia frontierelor, implicit a vecinilor, fiind nsa radical schimbata. Daca la nceputul secolului al XX-lea era nconjurata de marile Imperii, rus si dualist'austro-ungar, precum si de regatul Bulgariei, acum, la fruntariile sale, locul statelor autocrate a fost luat de federatia sovietica si cehoslovaca (ambele republici), de cea iugoslava (un regat), de Polonia republicana, precum si de regatele maghiar si bulgar (primul nsa doar cu regent).

Se pot constata, de la bun nceput, at t avantajele c t si dezavantajele acestei noi situatii, tarile vecine alcatuind, prin raportare directa la Rom nia, doua grupe distincte: una compusa din Cehoslovacia, Iugoslavia si Polonia, cu care relatiile, de regula foarte bune, s-au concretizat n acorduri bi- si multilaterale, si alta n care au intrat Rusia sovietica (URSS dupa 1922), Ungaria si Bulgaria. Primul grup de state se nascuse, asemenea Rom niei, la sf rsitul primului razboi mondial si apara ferm sistemul politic de la Versailles, n vreme ce celalalt era asezat n tabara fortelor revizioniste nca dinainte ca primul razboi mondial sa se fi ncheiat.

n preajma unirii Basarabiei cu Rom nia, la 13/26 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor poporului din Petrograd a hotar t, unilateral, ruperea relatiilor diplomatice cu Rom nia. Cu acest prile} s-a afirmat: fondul rom n de aur care se gaseste la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia rom na Guvernul sovietelor îsi asuma raspunderea de a conserva acest fond si a-l remite n m inile poporului rom n".

Adaugata problemei tezaurului, chestiunea Basarabiei a alimentat puternice tensiuni ntre cele doua state cu at t mai mult cu c t regimul de la Moscova nu a recunoscut niciodata si n nici o forma drepturile noastre legitime

asupra teritoriului dintre Prut si Nistru, parte din trupul tarii, locuit din vechime de o populatie majoritar rom neasca n acest sens, semnificativa este pozitia delegatiei'sovietice la negocierile de la Riga, la 13 ianuarie 1932, c nd s-a pus pentru prima oara problema unui tratat de neagresiune cu Rom nia, n care s-a afirmat raspicat ca din formularile sale vor lipsi urmatorii termeni: 1) integritate; 2) inviolabilitate; 3) suveranitate.

n ce priveste Ungaria, aceasta s-a aratat de la nceput refractara semnarii Tratatului de pace. Pozitia ei ferm exprimata era net potrivnica recunoasterii hotar rii Adunarii Nationale din 1 Decembrie 1918, dar pentru mentinerea Ungariei milenare (cu teritorii din Rom nia, Cehoslovacia si Iugoslavia).

La 6/19 martie 1919 Comitetul militar interaliat de la Paris a cerut trupelor maghiare din Transilvania sa se retraga pe linia de demarcatie Satu Mare-Oradea-Arad p na la ncheierea pacii, care va hotar noile granite politice. Proclamarea la 21 martie 1919 a Republicii Sovietice a Sfaturilor la Budapesta a condus aproape imediat la declansarea ostilitatilor, la initiativa partii maghiare.

Dupa lupte grele, la 16-18 aprilie 1919 armata rom na atingea Tisa si, mpreuna cu trupele cehoslovace, zadarnicea o posibila jonctiune ungaro-sovietica. Desi ministrul de externe maghiar Bela Kun a recunoscut justetea drepturilor rom nesti asupra Transilvaniei, iar la 11 si 13 iunie 1919 Conferinta de Pace a reglementat frontiera dintre cele doua tari, nu a putut fi evitat un nou atac maghiar n perioada 20-23 iulie 1919 materializat ntr-o ofensiva a trupelor ungare pe Tisa. Contraofensiva rom na declansata la 24 iulie se ncheia cu ocuparea capitalei ungare, la 4 august 1919. Declaratia imediata a guvernului de la Bucuresti sublinia ca s-a avut n vedere numai asigurarea granitei noastre apusene. n momentul stabilizarii situatiei politice a acestei tari trupele rom ne s-au retras (14 noiembrie 1919-20 martie 1920).

Deschiderea lucrarilor Conferintei de Pace de la Paris (1919)

Rom nia la Congresul de Pace de la Paris-Versailfes. Pozitia Marii Britanii si a Frantei fata de marile probleme ce priveau Rom nia s-a definit n perioada imediat postbelica n functie de interesele economico-politico-strategice urmarite, n Europa centrala si sud-estica n functie de factorul german, factorul sovietic, factorul reprezentat de tratatele de pace si problema reparatiilor. Concurenta franco-britanica pentru hegemonie n Europa a ajutat direct si indirect politica de refacere a militarismului german si de pregatire a razboiului de revansa

La 28 aprilie 1919 era adoptat, la propunerea presedintelui american Wilson, statutul Societatii Natiunilor. ntre cei 36 de membri fondatori se numara si Rom nia, care va juca un rol eminent n viata acestei organizatii.

Desi i-a cunoscut continutul cu numai cinci minute nainte, delegatia rom na va semna Tratatul de Pace de la Versailles ntre Puterile Aliate si Germania, cu Germania la 28 iunie 1919. Fata de asemenea practici Ion I.C. Bratianua afirmat ca n felul acesta, ni se impune sa abdicam de la apararea suveranitatii noastre de stat independent. Avertismentul sau nu a fost nsa luat n considerare.

nca la 30 mai 1919 Consiliul celor patru" a prezentat un rezumat al Tratatului de pace cu Austria, care continea clauze inacceptabile pentru tara noastra. Astfel, minoritatile nationale beneficiau de protectia speciala a Marilor Puteri, singurele care puteau sa decida masurile pe care le vor crede necesare" n sprijinul lor. Se prevedea, de asemenea, deplina libertate, vreme de cinci ani, a tranzitului de marfuri pe teritoriul nostru si acoperirea unei sume cu titlu de reparatii n contul teritoriilor eliberate de sub dominatia austro-ungara. Aceste clauze au st rnit, fireste, nemultumiri, carora li s-au adaugat altele prilejuite de stabilirea frontierelor Rom niei cu Iugoslavia si Ungaria (11 si 13 iunie 1919). Pentru ca punctul de vedere al delegatiei noastre nu a fost respectat, I.I.C. Bratianu a parasit negocierile de pace si, mai t rziu, pentru a nu semna fara discutii si fara rezerve Tratatul cu Austria, pe 10 septembrie si-a dat demisia de la conducerea guvernului.

Dupa semnarea la 10 septembrie 1919, a Tratatului de la Saint-Germain en Loye ntre Puterile Aliate si Austria, razboiul notelor ultimative" adresate Rom niei a mers p na la amenintarea ca, daca nu va reveni n opt zile la masa tratativelor i va fi'retras dreptul de a participa la conferinta. Abia la 10 decembrie 1919 sub guvernarea Blocului parlamentar" prezidat de Alexandru Vai-da-Voevod, dupa lungi negocieri, era semnat tratatul cu Austria si, la aceeasi data, Tratatul de Pace cu Bulgaria, la Neuilly-sur-Seine, hotarul dintre cele doua state ram n nd cel fixat n 1913. Tratatul minoritatilor, tot atunci semnat, acorda tuturor locuitorilor, fara deosebire de origine, nationalitate, limba, rasa sau religie, deplina si ntreaga ocrotire a vietii si deplina exercitare a libertatilor cetatenesti. Erau recunoscute, astfel, unirea Bucovinei cu Rom nia, precum si frontiera rom no-bulgara din 1913.

O mai lunga istorie a avut Tratatul cu Ungaria. Lupta decisiva pentru recunoasterea drepturilor noastre istorice asupra Transilvaniei s-a desfasurat la Londra, ntre 3-8 martie 1920, c nd delegatia rom na condusa de Al-Vaida-Voevod a reusit sa convinga membrii Consiliului Suprem de justetea pozitiei noastre. Textul definitiv al Tratatului, nm nat delegatiei maghiare la 6 mai 1920, a fost semnat la 4 iunie 1920, la Trianon, si de Rom nia, stipul nd

Palatul Sturdza din Bucuresti, sediu al Ministerului de Externe n perioada interbelica

libertatea de navigatie pentru vasele comerciale si de razboi, at t pe timp de pace c t si n timp de razboi, partea rom na fiind reprezentata prin Nicolae Titulescu, care finalizase negocierile, si dr. loan Cantacuzino. n text se specifica Ungaria renunta n favoarea Rom niei la toate drepturile si titlurile fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei".

Tratatul cu Turcia, ultimul din cele cinci, a fost semnat la 10 august 1920, la Sevres; datorita clauzelor sale considerate nrobitoare, care au determinat o puternica reactie nationala, nu a fost aplicat niciodata. Abia la 24 iulie 1923, n cadrul Conferintei de la Lausanne, va fi finalizat un nou acord cu aceasta tara, caruia i s-a adaugat si o noua Conventie a str mtorilor, cea din urma semnata si de Rom nia.

Sistemul politic de la Versailles a fost completat pentru Rom nia cu Tratatul dtrla Paris, din 28 octombrie 1920, prin care patru din cele cinci Mari Puteri nvingatoare (Anglia, Franta, Italia si Japonia) recunosteau unirea Basarabiei cu Rom nia.

Cu toate imperfectiunile care rezultau din politica de forta si dictat, tratatele semnate cu tara noastra n anii 1919-1920 au reprezentat recunoasterea internationala a statului unitar rom n, oferindu-i teoretic si garantiile necesare pentru mentinerea si consolidarea sa.

Rom nia n, rmaiiiie poetice internationale ;n anii y O-'niJi.. iic? ntelegere.

Poltica externa a Rom niei n deceniul al treilea a fost marcata de tendinta

revizuirii tratatelor semnate cu tarile nvinse. ntre acestea este cunoscut

proiectul esuat al Confederatiei danubiene", lansat de Ungaria, prin care se

preconiza refacerea vechii monarhii dualiste, prin revenirea pe tron a ultimului

" mparat Carolde Habsburg, si refacerea n fapt a Ungariei milenare.

Rom nia, Cehoslovacia si Iugoslavia, n egala masura amenintate, i-au ispuns prompt. nca n august 1920 se ajunsese ntre cele trei tari la un acord principiu, nt rziat doar de speranta cooptarii, pe o larga platforma ritirevizionista, a Poloniei si Greciei.

n septembrie-noiembrie 1920, Take lonescu va face o calatorie diplo-latica la Paris, Londra si, ulterior, la Varsovia, ocazie cu care el a precizat ca reconizata alianta n cinci va fi o bariera at t n calea Germaniei, c t si n cea a nei eventuale aliante a acesteia cu Rusia sovietica. Diplomatul rom n arata ca rganizatia este deschisa si Austriei si Ungariei.

Reactia favorabila n capitalele franceza si engleza a contracarat Confede-jtia danubiana" si a asigurat succesul fortelor care se opuneau revizuirii tratatelor, a Varsovia nu s-a ajuns la o ntelegere, dar s-a convenit ca alianta sa fie com-letata cu un tratat polono-rom n semnat de altfel, la 3 martie 1921, la Bucuresti.

Mica ntelegere se va forma la scurt timp, la 22 aprilie 1921 si 7 iunie 1921, nd erau definitivate conventiile de alianta defensiva rom no-cehoslovaca si om no-iugoslava n sf rsit, la Praga, n septembrie 1921 un act similar ntre :ehoslovacia si Polonia desav rsea actiunea.

La nceputul deceniului trei, noul organism reprezenta cea mai sigura arantie a pacii si securitatii n aceasta parte a Europei iar Ungaria era escurajata n tendinteje ei revizioniste. n acelasi timp, n eventualitatea ca ar fi orit sa se ncadreze Midi ntelegeri, drumul i era deschis.

Rom nia n-a putut rezolva contenciosul ei cu Uniunea Sovietica desi pe arcurs au fost unele semne ncurajatoare. La nceputul anului 1920 guvernul 3m n a declarat ca nu va ataca Rusia Sovietica, pentru ca unirea Basarabiei cu ara a rezolvat toate litigiile cu acest stat. Dupa contactele de la Copenhaga Februarie 1920) si Varsovia (octombrie 1921), n 1922 Rom nia a manifestat o ititudine favorabila URSS la conferintele internationale de la Geneva, de la )desa si Haga, privitoare la problemele economice.

Anul 1924 s-a caracterizat prin evolutii contradictorii. Pe de o parte, ecunoasterea URSS de catre o serie de state din Europa si America reprezenta i presiune indirecta asupra Rom niei, n sensul reluarii raporturilor diplomatice, ie de alta parte, nsa, tensiunea dintre cele doua state atinsese, la nceputul inului, cote foarte nalte, ceea ce l-a determinat pe Ion I.C. Bratianusa faca n a loua saptam na a lunii martie, o scurta vizita n Basarabia. Faptul nu era nt mplator: n zilele urmatoare urmau sa se desfasoare, dupa ndelungi discutii :ontradictorii, trativele rom no-sovietice de la Viena.

Deschise fiind tratativele la 25 martie 1924, punctele de vedere ale celor loua delegatii au devenit publice la 28 martie. Reprezentantul rom n a aratat ca eluarea relatiilor reciproce este conditionata de recunoasterea frontierelor rasari-ene. n replica seful delegatiei sovietice a afirmat ca guvernul sau tine seama nu-nai de dreptul la autodeterminare al popoarelor si a propus un plebiscit n Basarabia. Punctul de vede al delegatiei sovietice coincidea, p na la identitate, cu eza impusa de conducerea Internationalei a lll-a Partidului Comunist din Rom nia, pe care acesta a popularizat-o, din februarie 1924, prin organele de >resa ale sale. Re nnoite la 2 aprilie, propunerile sovietice au fost respinse ntruc t puneau n discutie tratatele de pace. Conferinta s-a ntrerupt, partea om na arat ndu-si nsa disponibilitatea pentru noi contacte.

La 8 august 1924 era alcatuit din initiativa Internationalei Comuniste planul de declansare al operatiilor revolutionare" n Rom nia, av nd 'drept centru sudul Basarabiei si Tatar-Bun'arul.

n aceasta zona se vor desfasura, n zilele de 12-17 septembrie 1924, nfruntari s ngeroase ntre forte infiltrate din U.R.S.S., dublate de simpatizanti de la fata locului, si trupe ale armatei rom ne, care s-au soldat cu morti si raniti.

Consecintele imediate ale esecului sovietic au fost constituirea, la 12
octombrie 1924, a Republicii Autonome Sovietice Moldovenesti, n st nga
Nistrului, subordonata R.S.S. Ucrainene. n contextul acestor evenimente,
Parlamentul de la Bucuresti a suspendat activitatea P.C.R., care sustinuse fatis
dezmembrarea Rom niei.

Ca urmare a acestei politici antinationale ndreptata mpotriva Marii Uniri, Parlamentul Rom niei a hotar t ilegalizarea P. C. R.

Un capitol aparte n consolidarea unitatii si integritatii noastre nationale l reprezinta tratatele semnate de Rom nia n cursul anului 1926. ntr-un moment n care Anglia si Franta se aratau din ce n ce mai putin interesate sa garanteze echilibrul politic al Europei rasaritene, Rom nia si Polonia re nnoiau mai vechiul lor acord din 1921, prin care se angajau sa pastreze, contra oricarei agresiuni, independenta lor politica. Sub presiunea noilor ntelegeri rom no-polone (de altfel, re nnoite n 1931), dupa aproape 2 ani de negocieri, tara noastra a semnat Tratatul de amicitie cu Franta, prin care ni se garanta sprijinul n cazul unei conflagratii generale. n sf rsit, la 16 septembrie 1926 era semnat la Roma Pactul de amicitie si colaborare cordiala rom no-italian. Importanta acestui act politic nu trebuie nsa supraestimata. Cefdoi parteneri îsi propuneau ajutor n eventualitatea ca securitatea unuia din ei ar fi fost primejduita. Cum sperantele Italiei de a ncorpora Rom nia n sfera hegemoniei sale economice nu s-au realizat, tratatul a fost denuntat de guvernul lui Mussolini n 1934.

Spre sf rsitul deceniului trei Rom nia a desfasurat o activitate remarcabila n cadrul Societatii Natiunilor, al carei lider, autoritar n epoca, a fost marele diplomat rom n Nicolae Titulescu si a actionat pentru dezamorsarea treptata a conflictului

Consiliul permanent * al Micii ntelegeri

j U.R.S.S. Ram ne nca de stabilit n ce masura angajarea noastra foarte Dtar ta alaturi de blocul antirevizionist ne-a adus avantaje sau prejudicii at ta eme c t politica reala a democratiilor occidentale fata de tarile din centrul si isaritul Europei nu a fost totdeauna perceputa aici la adevaratele ei dimensiuni.

Rom nia n relatiile internationale, n perioada aniior 1930-1936. icolae Titulescu si politica securitatii colective. Anii de la nceputul sceniului patru au adus importante si semnificative mutatii n planul vietii xinomice si politice pe continentul european. S-a dezvoltat, cu toate teribilele ale consecinte, cea mai puternica criza economica din c te cunoscuse p na unei istoria si, n contextul ei, a sporit numarul regimurilor politice dictatoriale si rtremiste. Preluarea puterii n Germania de catre partidul nazist condus de Adolf itier a fost imediat nsotita de afirmarea revizionismului ca politica oficiala de stat, >ea ce a determinat o puternica neliniste n tarile Europei centrale si sud-estice.

C nd pacea este amenintata nu se raspunde cu razboiul, ci cu ganizarea pacii", declara N. Titulescu - din 1932 ministru de externe al om niei - n legatura cu noul pact de organizare a Micii ntelegeri, adoptat la 5 februarie 1933, la Geneva, de cele trei tari membre. Raporturile de amicitie si ianta ntre participantii la acest sistem de tratate primeau o baza organizatorica abila prin unificarea politicii lor generale. Datorita acestei organizari, Mica telegere s-a transformat, n timp, ntr-o Mare Putere care a actionat constant ntru mentinerea statu-quo-ului teritorial n spiritul tratatelor de la Versailles.

Participarea Rom niei la Conferinta internationala pentru dezarmare, itiata de Societatea Natiunilor(1932-1935), s-a ncheiat cu un singur rezultat incret: semnarea la Londra, n zilele de 3-5 iulie 1933, a cunoscutelor conventii ;ntru definirea agresiunii. Textul documentelor fusese elaborat de N. Titulescu, r actele echivalau cu un veritabil pact de neagresiune ntre URSS si o seama itre vecinii sai asiatici si europeni; dar semnificatia conventiilor ar fi crescut n iportanta daca Franta sau Anglia i s-ar fi alaturat.

n contextul nrautatirii climatului politic international n toamna anului 1933, nistrul rom n de externe, mpreuna cu alti reprezentanti ai statelor balcanice a (sfasurat o sustinuta activitate pentru extinderea frontului antirevizionist.

n octombrie-noiembrie el va vizita succesiv Belgradul, Sofia, Ankara si ena. Roadele acestor negocieri vor fi cuprinse ntr-o mai lunga serie de tratate caror corolar va fi Pactul ntelegerii Balcanice. Conceput initial ca un tratat n ici (si cu Bulgaria, care nsa a declinat oferta), actul a fost redactat la Belgrad, zilele de 2-4 februarie 1934, si semnat la Atena, la 9 februarie 1934, de nistrii de externe ai Rom niei, Iugoslaviei, Greciei si Turciei. Menit sa nsolideze pacea n Balcani, acordul prevedea obligatia fiecarei parti de a nu reprinde nimic fara a.se fi consultat cu ceilalti rr"T,Dri ai pactului. Securitatea, elegerea, asociatia, integrarea, iata cele patru coloana ale templului pe care m ridicat astazi pacii", avea sa spuna N. Titulescu.

Completarea sistemului de aliante al Micii ntelegeri cu ntelegerea i/canica îsi câstiga ntreaga sa relevanta daca Rom nia si-ar fi normalizat Dorturile politice cu URSS, desigur n conditiile respectarii intereselor noastre tionale.

Dupa semnarea Conventii/or de definire a agresiunii de la Londra, siunea Consiliului Permanent al Micii ntelegeri desfasurata la Zagreb, la 22

Semnarea ntelegerii Balcanice, n 1934

ianuarie 1934, a hotar t reluarea raporturilor diplomatice cu URSS atunci c nd

conditiile necesare vor fi ntrunite. n mai 1934, N. Titulescu si Maxim Litvinov,

ministrul de externe sovietic, au definitivat acordul de principiu asupra restabilirii

relatiilor -reciproce. La 9 iunie 1934, un schimb de note diplomatice afirma ca

-cele doua guverne îsi garanteaza reciproc respectul integral al suveranitatii si îsi

asigura mutual a6tinerea de la orice amestec n treburile interne ale celuilalt.

Schimbul de trimisi extraordinari s-a produs la nceputul lui decembrie 1934.

I Deschiderea celor doua ambasade la Moscova si Bucuresti nu a adus, nsa

I dupa sine, asteptata recunoastere a integritatii teritoriale rom nesti, pozitia

I sovietica ram n nd cea afirmata n 1932, la Riga.

n conceptia diplomatiei noastre, de altfel ca si a Frantei, semnarea unui

| pact de asistenta rom no-sovietica dupa ce, anterior, ambele state definisera
| agresiunea si teritoriul, ar fi nsemnat un pas nainte pe calea consolidarii
t securitatii n aceasta parte a Europei. De la nceput, nsa, a devenit evident ca
nu este posibil ca partea sovietica sa recunoasca drepturile Rom niei asupra
[Meritoriilor dintre Prut si Nistru, ba mai mult, s-a cerut ca problema Basarabiei sa
| fie considerata o chestiune litigioasa ntre cele doua tari. Este ntru totul
t laudabila abilitatea lui N. Titulescu care, n perioada anilor 1934-1936, mpotriva
t acestor obstacole, a reusit sa mbunatateasca substantial raporturile reciproce.
n acest context, n iulie 1935, regele Carol al II si guvernul Tatarescu

<_t acordau ministrului nostru de externe depline mputerniciri, pentru negocierea V unui pact de neagresiune cu U.R.S.S. Dupa tatonarile de la Geneva, din | septembrie 1935, N. Titulescu a ales prilejul oferit de conferinta de la Montreaux, \, n iunie-iulie 1936, spre a-l discuta n amanunt.

Readucerea la lasi, n 1935, a osemintelor lui Dimitrie Cantemir

Cu o noua mputernicire primita de la Bucuresti (14 iulie 1936) N. Titulescu

negociat cu M. Litvinov bazele viitorului tratat, care au fost consemnate ntr-un

rotocol. Titulescu ar fi dorit ca tratatul sa fie semnat imediat, dar ministrul de

xterne sovietic a am nat pentru toamna acelui an. Nu dupa mult timp nsa

l Titulescu a fost ndepartat din guvern (la 29 august 1936), sub pretextul unei

nt lnirea lui Nicolae Titulescu cu Maxim Litvinov, n 1936

remanieri. n consecinta, URSS a refuzat sa continue discutiile, chestiunea tratatului de asistenta mutuala fiind astfel definitiv nchisa

Desigur ca n legatura cu demiterea lui Titulescu si abandonarea pactului sovieto-rom n, se pot face infinite speculatii. Ram ne nsa cert ca, dupa remilitarizarea Rhenanieisi sf rsitul firesc al acordurilor de la Locarno, URSS nu mai putea fi interesata sa recunoasca intergritatea teritoriala a unui stat cu un potential militar inferior. E deci foarte posibil ca, ntre tratratul negociat de M. Litvinov si viziunea conducerii de stat sovietice n aceeasi problema sa fi existat o mare diferenta, ceea ce explica am narea semnarii. nlocuirea lui N. Titulescu cu V. Antonescu la conducerea Ministerului Afacerilor Straine nu a modificat nsa pozitia Rom niei fata de URSS.

Rom nia n relatiile politice internationale, n anii premergatori declansarii celui de-al doilea razboi mondial 1936-1939. Datorita complexitatii situatiei politice internationale, Rom nia si-a aratat dorinta de a mentine, n continuare, relatii de buna vecinatate cu U.R.S.S., dar, n paralel a initiat normalizarea raporturilor sale cu Germania. Gheorghe Bratianu, cunoscutul istoric si om politic, va deschide seria contactelor cu AdolfHitler, la 16 noiembrie 1936.

Preluarea puterii de catre guvernul Goga-Cuza, n decembrie 1937, nu a nsemnat o modificare a politicii noastre externe. Noul prim ministru declara, de altfel, la 7 ianuarie 1938, ca Rom nia îsi va pastra fidelitatea fata de Societatea Natiunilor, ca relatiile cu Franta vor continua si se va str nge prietenia cu Anglia. Cu Germania si Italia se doreau tratative pentru ncheierea unor noi acorduri comerciale.

n concordanta cu aceasta orientare, Istrate Micescu, ministru de externe n noul guvern, va vizita, n ianuarie 1938, Cehoslovacia si Iugoslavia, partenerele noastre din Mica ntelegere, si Geneva, sediul organizatiei mondiale.

Primele semne ngrijoratoare privind destructurarea statala a Europei centrale si sud-estice, sub presiunea Marilor Puteri revizioniste, au fost corect receptionate la Bucuresti. Dupa ocuparea Austriei de catre Germania (12 martie 1938), la Bucuresti se luau masuri imperative mpotriva organizatiei extremiste de dreapta, Garda de Fier, iar la 30 aprilie 1938, n contextul declansarii crizei cehoslovace, era aprobata survolarea teritoriului rom nesc de catre avioanele achizitionate de Cehoslovacia din URSS.

n a doua jumatate a anului 1938, Rom nia se va stradui sa descurajeze tendintele agresive ale Ungariei si va ntreprinde o intensa activitate diplomatica în sprijinul integritatii Cehoslovaciei. Dupa ce n zilele de 29-30 septembrie 1938, la Miinchen, primii ministri ai Angliei, Frantei, Germaniei si Italiei au cedat regiunea sudeta a Cehoslovaciei Reichului, consacr nd, astfel, pe seama noilor state nationale din Europa centrala si sud-estica, nefasta politica a conciliatorismului, Mica ntelegere s-a vazut nevoita sa si ncheie, practic, existenta.

mpotriva acestei situatii Rom nia continua sa ram na credincioasa vechilor ei aliati. La 18 octombrie 1938, factorii de decizie ai tarii noastre se opuneau categoric ncorporarii Ucrainei subcarpatice la Ungaria; pe de alta parte, erau ferm respinse ofertele Poloniei ca o parte a acestui teritoriu sa fie anexat Rom niei ntruc t era locuit de conationalii nostrii. Cu toate acestea, la 2 noiembrie 1938, prin primul dictat de la Viena", dezmembrarea Cehoslovaciei se agrava, un teritoriu de 12 000 km² cu o populatie de un milion locuitori fiind ncorporat Ungariei.

Situatia internationala ngrijoratoare a Rom niei, credincioasa pactului

■Societatii Natiunilor si aliantei cu democratiile occidentale, dar presata de

Germania fascista spre concesii, l-a determinat pe regele Caro/ al II sa

ntreprinda vizite oficiale n Marea Brttanie (15-18 noiembrie 1938) si Franta 18-21 noiembrie). Vizita particulara n Germania a cuprins si o convorbire cu \dolf Hitler \a Berghof (24 noiembrie), n cursul careia cancelarul Reichului a erut Rom niei sa rupa legaturile cu Anglia si Franta si sa aduca la putere lartidul legionar. Replica regelui nu a nt rziat; n noaptea de 29-30 noiembrie 938 Corneliu Zelea Codreanu a fost mpuscat mpreuna cu alti 13 membri ai ormatiunii sale politice, fapt ce a deteriorat imediat relatiile rom no-germane.

Retras pentru mai bine de o luna de la postul sau, ministrul Reichului la Jucuresti se va ntoarce abia la 30 ianuarie 1939, prilej pentru guvernul rom n a reia, aproape imediat, tratativele economice ntre cele doua tari. Interesul Rom niei era acela de a obtine din partea lui Hitler, n schimbul unor importante ivantaje, recunoasterea frontierelor sau, n cel mai bun caz, un angajament de espectare a statu-quo-ului teritorial. Negociat fara nici un fel de conditii jrealabile, Tratatul asupra promovarii raporturilor economice" ntre cele doua an va fi semnat la 23 martie 1939. Aplicarea lui a nt mpinat nsa numeroase ezistente guvernamentale si a fost mult taraganata

ntre timp, criza cehoslovaca se apropia de final. La 14 martie 1939 Slovacia si proclama independenta, n vreme ce trupele maghiare intrau n Ucraina jubcarpatica. A doua zi, la 15 martie 1939, Cehia era invadata de armatele jermane, Praga fiind la r ndul ei ocupata n fata acestei situatii si a unui posibil tac germano-maghiar, pe 20-21 martie 1939 guvernul rom n ordona concen-rarea preventiva de trupe n Transilvania. Initiativei Marii Britanii si Frantei, ngrijorate de soarta statelor europene amenintate de fascism, i se raspundea ca ,suntem hotarâti sa ne aparam hotarele si neat rnarea". Puterile occidentale erau solicitate sa nu mai admita noi schimbari n hotarele si starile din Europa".

La 21 martie 1939 guvernul rom n decreteaza mobilizarea, mprejurare n :are se desfasoara ultima faza a negocierilor economice rom no-germane, nclusiv semnarea tratatului mai sus amintit. Urmau, aproape imediat, un acord ■eferitor la platile comerciale ntre Franta si tara noastra, un protocol comercial ntre aceleasi parti, care prevedea, ntre altele, dublarea exportului de produse jetrohere n schimbul unui import masiv de motoare, instalatii industriale, fier si Dtel, si, la 12 iunie 1939, un acord prin care guvernul britanic acorda garantii Dentru sporirea exportului acestei tari catre Rom nia.

La 13 aprilie 1939, prim-ministrii Angliei si Frantei, n numele guvernelor or, dadeau Rom niei si Greciei asigurarea ca daca va fi ntreprinsa o actiune ce Dune n pericol independenta lor cele doua se angajeaza sa le dea de ndata toata asistenta care le sta n putere". n contextul situatiei complicate n care se afla Rom nia, garantiile democratiilor occidentale au constituit un sprijin pentru ntarirea pozitiei internationale a tarii noastre. Vizita la Berlin a ministrului de Bxterne rom n, GrigoreGafencu (18-20 aprilie 1939), confirma opinia ca, cel putin deocamdata, Hitler nu era interesat sa sprijine revizionismul maghiar n schimbul prieteniei Rom niei.

Intensele contacte diplomatice, care au inclus si actiuni de salvare a ntelegerii Balcanice, dupa disparitia Micii ntelegeri, pun n evidenta vointa tarii noastre de a ram ne departe de conflictul mondial care se pregatea, cu vizibila preocupare pentru mentinerea, n noile conditii, a integritatii teritoriale. nca la 11 august 1939, n ntrevederea dintre suveranul Rom niei si presedintele Turciei, cele doua tari hotarau un demers comun pe l nga guvernele englez si francez, n cazul unui atac, Caro/ al II se arata interesat chiar de un pact de neagresiune cu URSS, pe care l-ar fi dorit negociat de Ankara.

Semnarea tratatului germano-sovietic'Ya 23 august 1939, la Moscova, instituia suprematia celor doua puteri asupra Europei sud-estice si pregatea declansarea, n viitorul cel mai apropiat, a celui de-al doilea razboi mondial. n protocolul aditional secret, cunoscut abia dupa 1945, se afirma, la punctul trei, interesul manifestat de partea sovietica pentru Basarabia si totalul dezinteres al celei germane fata de aceste teritorii. ntr-o lume partajata de interese contradictorii si n preajma celei mai teribile catastrofe din ntreaga sa istorie, Rom nia afirma, la 28 august 1939, obiectivele esentiale ale politicii sale externe: apararea ferma a independentei si integritatii teritoriale a tarii, respect fata de toate angajamentele asumate, consolidarea ntelegerii' Balcanice, destindere n raporturile cu Bulgaria si Ungaria.

Din instructiunile lui Ion C Bratianu pentru delegatia rom na care urma sa negocieze la Viena (martie-aprilie 1924) normalizarea raporturilor Rom niei cu URSS.

,De la nceput, veti insista asupra faptului ca noi nu ne-am amestecat si nu ne vom amesteca n afacerile interne ale Rusiei si ca noi, ntotdeauna am refuzat sa intervenim pentru a ajuta pe dusmanii ei, oferindu-le ample asigurari asupra intentiilor noastre pasnice, veti declara ca noi suntem gata sa reluam cu ei relatii normale si amicale, dar ca, pentru aceasta recunoasterea frontierei este necesara, caci fara frontiera se pot obtine armistitii, dar nu relatii normale ntre cele doua tan '

Textul pactului de asistenta mutuala sovieto-rom n adoptat si parafat n vara 1936

1. Asistenta mutuala n cadrul Societatii Natiunilor care sa nu vizeze n mod special un stat, ci n general orice agresor european

2 Intrarea n actiune a fiecaruia dintre tari se va face numai c nd Franta va fi intrat n

actiune

3. Guvernul sovietic recunoaste ca n virtutea diferitelor obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fara o cerere formala n acest sens din partea guvernului regal al Rom niei, la fel cum, Guvernul regal al Rom niei recunostea ca trupele rom ne nu vor putea trece niciodata Nistrul n URSS fara o cerere formala a guvernului sovietic

4 La cererea guvernului regal al Rom niei, trupele sovietice trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul rom n la est de Nistru, dupa cum la cererea guvernului URSS, trupele rom ne trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul URSS, la vest de Nistru"

ntr-o scrisoare adresata regelui Carol al II dupa demiterea sa din functia de ministru de externe, Nicolae Titulescu relateaza unul din dialogurile sale cu N Litvinov la Talloires n vara

n sf rsit Litvinov mi-a spus va amintiti conditiile n care am reluat relatiile noastre diplomatice? Va era at t de teama de ministrul rus n Rom nia nc t mi-ati pus ntrebarea si daca acest ministru intra n biroul meu si mi cere n mod pasnic Basarabia n virtutea articolului 19 din Pactul Societatii Natiunilor?"

Am raspuns atunci l veti da afara»

Rom nia repet - n zadar spuneti contrariul - si-a schimbat politica externa Vrem ca potentialul pe care l reprezinta Basarabia sa devina rus si nu german De aceea tin sa va comunic ca vom ncerca sa reluam Basarabia prin toate mijloacele juridice si militare care ne vor fi posibile".

TEM

Care au fost principalele trasaturi ale diplomatiei rom nesti n anii dintre cele doua razboaie
mondiale?

Caracterizati relatiile rom no-sovietice n perioada interbelica

Care au fost cauzele nlaturarii, n 1936, a lui Nicolae Titulescu din guvern?

Prezentati situatia diplomatica a Rom niei n anii 1938-1939

Document Info

Accesari: 7952
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare