RUSII DESCOPERA GURILE IENISEIULUI, PENINSULA

RUsII DESCOPERĂ GURILE IENISEIULUI, PENINSULA

sI FLUVIUL LENA

RELATĂRILE LUI MASSA DESPRE EXPEDIŢIA PE MARE A „CĂPITANULUI LUKA"

în primii ani ai secolului al-XVII-lea, rusii au descoperit, nu num gurile Ieniseiului si golful Ienisei, dar si rîul Piasina din peninsula "iv' nîr. în legatura cu descoperirea gurilor Ieniseiului, olandezul Isaak Mass^ :are a trait la Moscova în anii 1601—1609, îndeletnicindu^se cu negotul' elateaza ca „în timpul razmeritei" au fost trimise din ordinul guverna-orului Siberiei, doua expeditii „la care au luat parte multi locuitori i Siberiei". Una dintre ele a plecat pe uscat spre rasarit dincolo de enisei; informatiile cu privire la aceasta expeditie sînt foarte confuze si :u se stie ce a realizat. în schimb, descrierea celeilalte expeditii trimise e guvernator spre nord nu trezeste nici un fel de îndoieli, cu atît mai lult cu cît ea este confirmata de harta Siberiei, întocmita tot atunci e Massa.

„Barci speciale acoperite (kocia), al caror capitan a fost numit un

arecare Luka" au început sa coboare pe Obi în primele zile ale prima-

erii. Rusii au iesit din estuarul Obi în mare, au cotit spre rasarit, au tre-

xt pe lînga estuarul Gîdan, fara sa-1 observe (el nu este indicat pe harta

ii Massa), dar au vazut doua insule fara nume (Oleni si Sibiriakov) lînga

ttrarea în golful Ienisei. Flotila lui Luka nu a patruns numai pe Ienisei,

ir a înaintat si mai departe spre rasarit, dincolo de insula Sibiriakov,

îscoperind gurile si cursul inferior al rîului „Peisida" (Piasina) din

sninsula Taimîa\ Pe oamenii celuilalt detasament guvernatorul i-a trimis

t pe uscat, pentru „ca ei sa se opreasca la rîu [Ienisei] pîna cînd vor

aii barcile". Detasamentul avea ordin sa se întoarca peste un an, daca

na atunci nu va sosi flotila lui Luka. Detasamentul lui L 454r178e uka a primit

; la guvernator misiunea „de a cerceta cu amanuntime tarmul si tot ce

>r gasi acolo demn de studiat. Ei au facut ceea ce li s-a poruncit". Cele

>ua detasamente s-au întîlnit la gurile Ieniseiului. „Capitanul Luka

unii dintre tovarasii sai de drum au murit în timpul acestei expeditia

detasamentele s-au întors în Siberia „pe acelasi drum pe care au

nit". Guvernatorul Siberiei a plecat la Moscova sa anunte succesul

tiunii sale. „Raportul sau — îsi încheie Massa relatarea — se pastreaza

intre comorile statului Moscovei pîna la terminarea razboiului si °upa

îea va fi cu siguranta cercetat. Dar mi-e teama ca el sa nu dispar

ia atunci, ceea ce ar fi într-adevar foarte trist, deoarece calatorii au

sit multe insule diferite si rare, rîuri, pasari si fiare salbatice ■— *

ite acestea departe, dincolo de Ienisei".

RUsII DESCOPERĂ GURILE IENISEIULUI

Fragment

,n harta Siberiei ^d" bt0cm.tad6

SIntzugr vite "mumiu samocziur

W BL NURI DINCAP iri PICIOARE DIN CAUZA FHIC

O parte din harta Siberiei a lui Isaak Massa.

EXPEDIŢIA LUI KUROCIKIN

Raportul despre care vorbea Massa a disparut într-adevar. Prima stire care a ajuns pîna la noi cu privire la calatoria unui grup de negu­tatori si vînatori pe Ienisei si pe mare pîna la rîul Piasina dateaza din 1610 si este legata de numele lui Kondratie Kurocikin, negutator de pe Dvina de nord.

La sfîrsitul lunii mai, Kurocikin si tovarasii sai de drum au pornit w „Noua Mangazeie" cu corabiile, în jos pe Ienisei. Peste o luna ei au tjuns la gurile fluviului si au stat acolo cinci saptamîni din pricina ghe­turilor împinse de vîntul de nord din marea Kara, „iar gheata e ciudata n^ }?«' ^nu.^Se topeste niciodata si e groasa de 30 de sajeni¹ si chiar mai 1 Abia la începutul lunii august „s-a pornit vîntul de la miazazi qJ³' tfy^-o singura zi, a împins gheata din gurile fluviului în mare". ^rasa >^{ni aU} ^^ ^^ greutate prin golful Ienisei în mare, au cotit spre (Pi' ' f^{U mer}s de-a lungul tarmului doua zile si au intrat în rîul Piasida

)i ,,iar Piasida se varsa în mare printr-o singura gura". ^m observatiile sale personale sau din povestirile altor negutatori ^azaci care fusesera pe Ienisei mai sus de Turuhansk, Kurocikin da

s_aje_n - 2,13 mtr. (n. tr.).

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

îformatii exacte despre zona de taiga de pe Ienisei la sud de anat de la Turuhansk: „ . . . Ieniseiul e adânc, pot merge pe el

rîul e bun, sînt paduri si locuri de arat, si peste de tot felul asa - -
u traiesc multi oameni". ^a Pe

Pîna la expeditia lui Kurocikin autoritatile locale credeau ca M izeia si Ieniseia" este o tara inaccesibila (sau în orice caz prea'n î¹" jcesibila) pentru strainii care ar vrea sa ajunga acolo pe mare. Aut • itile cunosteau bine numai gurile fluviului Obi care, dupa spu°t" îeluiasi Kurocikin, „au apa tare mica; acolo nu se poate patrunde jumai cu o corabie sau cu un vas mare, dar nici cu vase mici". Ku kin însa a anuntat ca Ieniseiul este accesibil chiar si pentru vasele ma^ cu corabii mari se poate intra de pe mare în Ienisei") si ca, prin urniar ' :olo puteau sa ajunga necontrolati pentru a cumpara blanuri p_ri ' mtrabanda, nu numai negutatori rusi, dar si straini: „si Ienisei se varsa tr-un golf al Marii cele reci, pe care vin nemtii de pe pamînturib lor i corabiile la gurile Arhanghelskului". Aceasta stire a alarmat foarte uit autoritatile locale. De atunci guvernatorii Siberiei au început *g ara sa se interzica „drumul pe mare" spre Mangazeia. Ca urmare, în ii 9, prin tr-un decret al tarului, „drumul pe mare spre Mangazeia" a st interzis cu pedeapsa cu moartea, pentru ca „nemtii (strainii) sa nu

e drumul de la Pustoziorsk si de la Arhanghelsk spre Mangazeia si

nu se duca acolo".

5ESCOPERIREA DRUMULUI PE MARE LA NORD DE PENINSULA TAIMIR

In jurul anului 1620 navigatori rusi necunoscuti au descoperit rumul de nord-est". Venind de la apus spre rasarit ei au trecut prin irea Kara, strabatînd portiunea cea mai grea a caii maritime de nord ocolind pe la nord peninsula Taimîr si extremitatea nordica a conti-ntului asiatic pe care dupa mai bine de 120 de ani timonierul Celiuskin numit-o „Capul de nord-est" (Vostoeino-severnîi mîs, astazi capul liuskin). La aproximativ 130 km sud-est de acest cap, prinsi probabil gheturi, ei au ramas la iernat lînga insula nordica din arhipelagul ddei (77° latitudine nordica) si au construit o casa (izba) pe tarmul îtinental din fata insulei, lînga golful Sims. Ce s-a întîmplat dupa iea cu aceasta expeditie nu se stie. în legatura cu ea nu s-au pastrat i un fel de documente scrise. Este posibil ca expeditia sa nu fi f°^st npusa dintr-un singur vas ale carui ramasite s-au gasit, ci din cîteya se. în orice caz, este sigur ca cel putin o parte dintre rusi au pierit m îpul iernatului.

O expeditie hidrografica sovietica care a lucrat în anii 1940—19411 'tea de vest a marii Laptev lînga coasta Taimîrului a gasit pe ins^u idica a arhipelagului Faddei sfarîmaturile unui vas mic si ^clte • ecte vechi (printre care cazane de arama). Pe tarmul opus al goli^u os aceiasi hidrografi sovietici au gasit ramasitele unei case, oserW oameni si animale, o bucatica de pergament cu o inscriptie rusea

care se vede ca e vorba de un „hrisov de danie", un mîner de P^uTT1 o inscriptie cu litere slavone, monede rusesti de la sfîrsitul sece

RUsII DESCOPERĂ GURILE IENISEIULUI

vl-lea si începutul secolului al XVII-lea (batute nu mai tîrziu de al ^ i" 1600—1610) si o multime de alte obiecte vechi. Printre ele se P^*     narate de navigatie, cutite si gloante, scule de fier, cazane, un joc ^Uvf facut din colti de mamut etc. Materialul gasit arata incontestabil «tea sînt resturile unei expeditii rusesti de la sfîrsitul primului câ g^_al secolului al XVII-lea.

EXPLORATORUL PENDA sI DESCOPERIREA LENEI

Printre „oamenii de pripas" din Mangazeia s-a remarcat, în jurul

1 i 1619, Penda, care dispunea de bani procurati nu se stie de unde

^anUmele si pronumele lui sînt necunoscute, iar „Penda" este, desigur,

un nume, ci o porecla¹). El sosise din cetatea Ieniseisk, întemeiata

tocmai atunci.

Penda a strîns un mic grup de „oameni de pripas" si a plecat din Mangazeia ca sa cumpere blanuri la Turuhansk, care se afla pe cursul inferior al fluviului Ienisei, în fata varsarii Tunguskai inferioare. Basti­nasii din tinutul Ienisei veneau la Turuhansk pentru a schimba blanurile pe marfuri rusesti. Ei veneau adesea din regiuni foarte îndepartate si povesteau ca la rasarit de Tunguska inferioara se afla un alt rîu mare pe care traiesc „multe popoare" si ca rîul acela — Eliuene — „este bogat în ape si bun pentru navigatie". Rusii au început sa denumeasca acest rîu Lena.

In acelasi timp, în Mangazeia si în statiile rusesti de iernat de pe Ienisei au început sa se raspîndeasca zvonuri ciudate despre un rîu mare situat la rasarit de Ienisei. Unul dintre aceste zvonuri a fost notat dupa spusele unui „cneaz" (capetenie de trib) din partea locului în decembrie 1619. însemnarea spune: „ . .. Rîul acela e mare, dar el nu stie cum i se spune si în ce limba e numele acelui rîu .. . Iar pe rîul acela umbla corabii mari pe care se afla clopote mari si de pe corabiile acelea mari se trage cu tunul..." E putin probabil ca aceasta stire sa se poata referi la Lena, pe care, dupa cum stim astazi, pîna la sosirea rusilor nu navigasera vase avînd tunuri pe bord si, în general, nu aparusera oameni cu arme de foc. Este posibil, însa, ca aceste zvonuri sa fi redat, Prin zeci de intermediari, fapte reale, si anume calatoriile corabiilor chineze pe Amur.

tste îndoielnic ca negutatorii din Turuhansk sa fi cautat pe marele
_atM^.?^cy^noscut din rasarit sa se întîlneasca cu vase mari si bine înarmate,
(abs j¹¹¹¹¹^ ^c*^ne stie carui popor. Ei erau ispititi însa de alte povestiri
j¹ autentice) desore locurile de vînatoare îmbelsugate si virgine,
i^>ro^ⁿ^^teau ° prada uriasa, mai ales daca ajungeau primii Ps
^u. ■^Lena- Zvonurile despre corabiile înarmate cu tunuri îi
^ ^ ^S^ ^nu P^orneasca în pripa si fara precautiuni spre sud-
de îmbogatire, însa, dimpotriva, îi îndemna sa înainteze

^P°^ale' Pentn ^S_f^amoieza — camasa din piele de ren, cu blana înauntru, era tivita la
^{Qu tr}

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

cît mai repede. Dupa cum
vedea, aceste doua ten
contradictorii     explica ritn!
neuniform al înaintarii deta
mentului lui Penda. ^sa

La începutul anului Penda îmoreuna cu alti tatori si cu muncitori angaf_at a construit cîteva barci rnar] (strughi) si a pornit la î_nce_ putui verii din Turuhansk î_n sus, pe Tunguska inferioara Rîul larg si cu debit mare de apa curgea printre maluri înal­te, acoperite de paduri, iar din­spre nord si sud se varsau în el, la mici distante unul de al­tul, rîuri din taiga. în doua-trei locuri calatorii au trebuit sa treaca peste niste praguri mici. In general, însa, ei au înaintat destul de repede în sus pe rîu, pîna cînd au ajuns în regiunea în care valea Tunguskai infe­rioare se îngusteaza si coteste

se spre sud. în acest punct (mai sus de varsarea rîului Ilimpeia) lînga guri, calatorii au fost opriti de niste busteni cazuti în rîu. Rusii cre-u ca tungusii localnici le-au barat dinadins drumul cu copaci doborîti. asamentul s-a oprit, fie de teama unui atac prin surprindere, fie tru a cumpara blanuri în regiunea unde Tunguska inferioara, care ge spre nord-vest se apropie de Viliui (afluent al Lenei) care curge 3 est. în orice caz, negutatorii au construit acolo, ceva mai sus de pra-i, o statie de iernat pe care înca la mijlocul secolului al XVIII-lea lo-ricii o numeau statia de iernat de jos a lui Penda. Tungusii atacau sea statia de iernat, dar negutatorii îi respingeau usor cu armele de foc în vara anului 1621 detasamentul lui Penda a înaintat numai cîteva de kilometri în sus pe Tunguska cu barcile sale si ceva mai jos de iniaia Kocioma (Kocioma de mijloc — în dreptul paralelei de 62 iudine nordica) a construit statia de iernat de sus a lui Penda. în 1622 cînd s-a topit gheata de pe Tunguska inferioara, detasamen-lui Penda a urcat cîteva sute de kilometri în sus pe rîu, aproximativ i la paralela de 58° latitudine nordica, si aici s-a oprit pentru a treia i la iernat, pe un oarecare „munte Iuriev". Dupa o versiune, oprir^ea >st determinata de împotrivirea tungusilor, dar dupa o alta, dimp⁰" a, de speranta într-un tîrg avantajos cu tungusii.

RUsII DESCOPERĂ GURILE IENISEIULUI

Tungusi vara (desen din secolul al XVII-lea).

In regiunea unde au ramas rusii la iernat, Tunguska m erioaraas apropie foarte mult de cursul superior al Lenei: aici este volokul Cecmusk, lung de vreo 20 km. Probabil ca aici a aflat Penda ca pe Lena nu exista nici un fel de corabii mari cu clopote si tunuri.

în primavara anului 1623, detasamentul lui Penda a carat pe usca barcile sale pîna la Lena sau poate ca si-a construit acolo altele noi, a pornit pe riu în "jos. Timp de cîteva zile rusii au navigat spre nord-est între malurile înalte, acoperite de paduri. Uneori, stâncile coborau prna ^la apa si rîui p_urta vertiginos la vale barcile lui Penda printre acesti ^eti de stînca. Trebuia multa bagare de seama pentru ca barcile sa ⁿ« se izbeasca de stîncile de sub aoa. Dupa ce primea dinspre sud un «fluent cu debit mare de apa (Vitim), rîul devenea mai larg si curentul mai ^sla°- Dupa un drum de cîteva zile, rîul a cotit spre rasarit. Lena, presa-^^ta ^ _{Ulsule; curgea între maluri} joase si numai în zare, uneori la ^^are departare, se vedeau înaltimi. Primind dinspre sud înca un afluent ^ (Oliokma), Lena si-a schimbat din nou înfatisarea: între gurile

^rUor <* _se varsau în ea, Lena curgea printre maluri abrupte, stîncoase,

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

a negutatorii înainte. Penda n-a îndraznita

ramîna aici la iernat cu micul sau detasament, în mijlocul unui n ^S^
necunoscut Dina atunci de rusi — iakutii. El s-a întors înapoi si _a u °^r
pe rîu pîna la volokul Ceciuisk. N-%a trecut însa peste volok pe dru î
cunoscut spre Tunguska inferioara, ci a hotarît sa exploreze un dr
nou. ^

ÎNTOARCEREA LUI PENDA LA IENISEI PE ANGARA

Penda a urcat pe Lena superioara pîna la punctul unde se mai putea ajunge cu vase usoare, adica pîna în regiunea unde a fost construita mai tîrziu cetatea Verholensk (de pe paralela de 54° latitudine nordica). Acolo detasamentul a pornit drept spre apus prin stepele locuite de „bratii" (buriatii) crescatori de vite, pîna la un rîu mare (Angara), care

Vînatoare de reni (desen din secolul ai XVII-lea).

RUsII DESCOPERĂ GURILE IENISEIULUI

Buriati (desen din secolui al XVII-lea).

curgea drept spre nord. Pe cursul sau superior Angara îngheata foarte tîr-ziu, de obicei în a doua jumatate a lunii decembrie. De aceea, daca neguta­torii si-au parasit barcile în timpul drumului prin stepa si toamna au ajuns la Angara (probabil în apropiere de varsarea rîului Uda), ei au mai avut vreme sa construiasca noi vase usoare, provizorii, de tipul '.karbaselor" din Siberia apuseana, si sa înceapa coborîrea pe rîu cu citeva saptamîni înainte ca acesta sa înghete. Detasamentul lui Penda ^{a navi}sat în jos pe rîul larg care curgea repede printre maluri abrupte ^a£^operite de taiga. Regiunea de pe malul drept era locuita de aceiasi ^raîi (buriati) pe care rusii îi cunoscusera pe cursul superior al Lenei.

£^{u c}^ detasamentul înainta mai mult spre nord, pe cursul rîului, m_aj •     ^regiunea devenea mai pustie. Acolo unde Angara face un cot,

^{1 d} varsarea unui mare afluent al ei dinspre sud (Oka) negutatorii
^ ^ ^ ^ t ^un s^ir &^e praguri mari. Dupa

dti

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

jmele de Tunguska superioara. în momentul cînd s-a întors Penel
ristau statii de iernat ale strîngatorilor de iasak. Chiar daca el ^' ^a*^ci
îvoit sa se opreasca din cauza ca rîul înghetase (aici înghetul înc^ ^°^s*
DÎembrie), atît Penda, cît si însotitorii sai au putut sa ajunga rf ^ ^îft
îrsitul anului 1623 la Ieniseisk pe drum de sânii. Aici ei au nn ^a '^a
;spre descoperirile lor si au dezmintit zvonurile alarmante p Y^estjt
irora pe Lena ar naviga corabii mari, înarmate cu tunuri. ^vit

Penda si-a încheiat la Ieniseisk expeditia sa fara precedent I_n ^ ii si jumatate el a strabatut pe cai fluviale noi aproape 8 000 t

data cu el începe descoperirea Siberiei de rasarit de catre rusi îm cplorat regiunea Tunguskai inferioare pe o distanta de aproxi'm r 300 km, a dovedit ca izvoarele Tunguskai inferioare si ale Lenei " tuate aproape unul de altul si, prin volokul scurt de la Ceciuisk,'des "^ irit de el, rusii au început sa patrunda în curînd pe cursul mijlociu °~] mei. Intr-o singura vara, Penda a strabatut în jos si în sus pe L°n ■eo 4 000 km, explorînd cursul ei pe o distanta de 2 400 km. El _a fost •imul care a indicat rusilor un drum comod de la cursul superior al aiei pîna la Angara, si pe acest drum — în directia inversa — a plecat

1628, de pe Ienisei, pe cursul superior al Lenei, calatorul Vasili Bugor

Sanii trase de reni în Siberia (desen din secolul al XVII-îea).

si

RUsII DESCOPERĂ GURILE IENISEIULUI

t cfîrsit, Pen^ ^{a fost p}™

^în are a explorat cursul An-

^rUS -pe o distanta de aproape |B

fîS km si ^a demonstrat ca m

st rîu este unul si acelasi cu m

^f_nguska superioara. g§

Nu s-au pastrat însemna-

_r;i_e autentice si nici macar co- f§

•i ale relatarilor lui Penda

£, _re expeditia lui. Povestiri

Hesnre ea au fost strînse în ti- sg

nutul Ienisei si în Iakutia dupa |i

_mai bine de o suta de ani, de f:
participantii la asa-numitul de-      .

tasament academic al Marii ex-

peditii din nord.

într-un document copiat IK

de istoricul G. Muller se men- ■
tioneaza direct ca în 1624 exista
pe Tunguska inferioara statia
de iernat a lui Penda pentru
strîngerea iasakului. Prin ur­
mare, expeditia lui Penda în­
ceputa în 1620 s-a terminat cel

mai tîrziu în primavara acestui an, mai sigur în iarna anului 1623 în expunerea noastra am luat aceasta ultima data ca data initiala.

EXPEDIŢIA LUI MARTIN VASILIEV PESTE VILIUI SPRE LENA

Prima expeditie a rusilor de pe Ienisei spre Lena, cunoscuta de noi, a avut loc în 1630 si a fost condusa de Martin Vasiliev; ea a urmat dru­mul de nord. Vasiliev, însotit de 30 de osteni din „Noua Mangazeie", a urcat pe Tunguska inferioara pîna la punctul unde ea se apropie de nul Ciona (la paralela de 61° latitudine nordica), a coborît pe Ciona Pina la Viliui, iar pe acest rîu a mers pîna la Lena. Drumul rusilor stra-atea regiuni locuite de tungusi si numai pe cursul inferior al rîului ^l iui ei au întîlnit primii iakuti sedentari si dolgani nomazi (tungusi e origine care vorbeau un dialect al limbii iakute). Apoi Vasiliev a urcat _re •^^{3na p}^^na î^{n z}ona cursului ei mijlociu. El a descoperit ca în aceasta _de ^ne Populatia de pe malurile Lenei este mai densa decît în regiunile P^e Ienisei cunoscute de rusi si a constatat ca are prea putine forte &-i_ supune pe iakuti. Totusi, pe alocuri a izbutit sa-i sileasca sa -a îasak. El a adus la Moscova pentru visteria statului peste 200 ^Ur"i de samur, dar a fost denuntat ca a ascuns pentru el si tova-Peste 300 de blanuri de samur si alte blanuri. La Moscova, a fagaduit sa-i supuna pe iakutii de pe Lena, daca i se vor -^u de oameni.

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

Independent de expeditia alcatuita din osteni din Mangazeia

mte cu Martin Vasiliev, printre rusii din regiunea Ieniseiului au î

t sa se raspîndeasca zvonuri dintre cele mai ispititoare despre bogg

pe Lena. Se spunea ca si skiurile tungusilor sînt captusite uneor'

înuri de samur, ca iakutii ar da negutatorilor în schimbul cazan 1°^

arama (pe care le pretuiau în mod deosebit) atîtea blanuri de sarn

pot sa încapa într-un cazan. Cînd Vasiliev s-a întors pe cursul m^

:iu al Lenei a gasit acolo osteni din regiunea Ieniseului, care venise"*'

ispre Ieniseisk pe drumul sudic si întemeiasera cetatea Iakutsk.        ^ra

PRIMII CAZACI DIN IENISEISK PE LENA sI ÎNTEMEIEREA IAKUTSKULUI

înca din 1619 mici detasamente de cazaci plecau de la Ieniseisk pe -sul inferior al Angarei pentru a strânge blanuri de la tungusii local­ii. Curînd, aceste detasamente au început sa înainteze departe în sus

Angara. în timpul expeditiei din 1628—1630 osteanul Vasili Bugor i Ieniseisk a descoperit drumul cel mai sudic care duce din bazinul viului Ienisei pe Lena. împreuna cu alti zece oameni, Bugor a mers sus pe Ilim, afluent din dreapta al Angarei, si pe un afluent al acestuia Ighirma, pîna la punctul unde ea se aprooie de Kuta, a trecut peste npana apelor spre Kuta si a coborît pe acest rîu pîna la cursul superior Lenei. în drum, i s-a alaturat lui Bugor o parte a unui alt detasament

treizeci de oameni) trimis de guvernatorul din Ieniseisk, tot spre ia., peste Ilim. Oamenii din cele doua detasamente s-au înteles sa-si Darta în mod egal prada. Pentru a continua strîngerea iasakului, Bugor asat pe Lena superioara doua posturi, la varsarea rîului Kirenga si i sus, la gurile Kutei, adica în punctele unde s-au construit apoi ceta-

Kirensk si Ust-Kut.

Imediat dupa întoarcerea Iui Bugor la Ieniseisk (1630), hatmanul n Galkin, cu un detasament de treizeci de oameni, a plecat spre i Ilim. El a explorat micile rîuri navigabile de lînga volokul Lena — ipana apelor între Ilim si Kuta — si s-a oprit pentru iernat pe Uim, i sus de varsarea Ighirmei, pîna unde pot înainta vasele fluviale. Acest tct a început sa fie denumit volokul Lena (apoi i s-a schimbat numele lîmsk¹).

în 1631, Galkin a patruns si pe cursul superior al Lenei, unde oame-sai i-au schimbat pe cei de la postul provizoriu lasat de Bugor la ile Kutei; acolo s-a organizat statia permanenta de iernat Ust-Kut.

Tot în 1631 a venit pe Lena, prin statia de iernat de la Ust-Kut. îicul (sutasul) de cazaci Piotr Beketov din Ieniseisk. El a lasat acolo ; oameni din detasamentul sau, iar cu ceilalti douazeci a urcat pe a pîna la varsarea rîului Kulenga (la paralela de 54° latitudine nor-t). De aici, Beketov a încercat sa porneasca spre apus, în stepei

Mai tîrziu au început sa se construiasca aici „ilimki" — vase cu fundul p'at> si captusite cu scînduri, lungi pîna la 25 m, late de 5 m si înalte de 3,5 m> irile si pupa drepte si cu prova ascutita. Fiecare „ilimka" era deservita de ^cl teci de oameni sub comanda unui pilot.

BUsII DESCOPERĂ GURILE 1ENISEIDLUI

Iakutsk (desen de la sfirsitul secolului al XVII-lea).

locuite de buriatii nomazi, dar a întîmpinat o astfel de topotaivir^ încît oamenii sai au fost nevoiti sa fuga înapoi în galop o zi si o noapte pe caii luati tot de la buriati, spre cursul superior al Lenei; ei s-au oprit numai cînd au ajuns în fata gurii rîului Tutura, care se yarsa m bena mai jos de Kulenga; aici traiau tungusi, care aveau o atitudine priete­neasca fata de rusi. Beketov a lasat în aceasta regiune zece oameni, iar el s-a întors la gurile Kutei, unde a si iernat.

în primavara anului 1632, cu cei douazeci de oameni care-i mai ramasesera la dispozitie, Beketov a început sa coboare pe Lena. jm c ^Petat drumul lui Penda, a ajuns pe cursul mijlociu al Lenei si a fxplorat partea de sud a uriasului cot. Lînga punctul sau extrem (1<5U ^ngitudine estica) Beketov a întemeiat cetatea Iakutsk. Locul nu era ^ne ales; cînd se topeau zapezile, cetatea suferea din pricina inundatn-^l°^r si dupa zece ani a trebuit sa fie mutata cu 15 km mai jos, unde se ^a|^la astazi orasul Iakutsk. Dar Beketov a procedat foarte bme cmd a f* regiunea cea mai înaintata spre rasarit, si cetatea Iakutsk a devenit ^lmeâiat baza de pornire pentru expeditiile rusesti, nu numai spre nora,

EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE

catre „Marea cea rece" (oceanul înghetat), dar si spre rasarit, j. tîrziu spre sud — catre rîul „silkar" (Amur) si catre „Marea cea (oceanul Pacific).

DESĂV1RsIREA DESCOPERIRII FLUVIULUI LENA

Tot în 1632, Beketov a trimis în jos pe Lena un detasament de din Ieniseisk. Dincolo de cercul polar, în regiunea „tungusilor d gansk", cazacii au întemeiat pe malul stîng al Lenei statia de iernat ^Jl~ la Jigansk pentru strângerea iasakului. Iar în primavara anului urnrt (1633), cazacii din Ieniseisk trimisi de Beketov din Iakutsk au încercat -mearga împreuna cu negutatorii cu o corabie pe Viliui, pentru a         ^Sa Ia iasak pe tungusii de pe rîul Marha (afluentul cel mai mare îord al rîului Viliui).

în felul acesta, cazacii din Ieniseisk voiau sa patrunda în regiunii

ie pe Lena asupra carora formulau pretentii cazacii din Mangazeia în

)aza dreptului primei descoperiri; încercarea lor însa n-a izbutit. Ei s-au

ntîlnit lînga gurile rîului Viliui cu detasamentul din Mangazeia coman-

lat de Korîtov, care naviga de asemenea pe drumul descoperit de Martin

/asiliev. Korîtov a capturat vasul „celor din Ieniseisk", iar pe oameni

-a atras de partea sa, fagaduindu-le sa împarta cu ei prada. El a condus

parte din detasamentul sau, acum întarit, în sus pe Lena, pîna la

urile Aldanului, si a fost primul dintre calatorii cunoscuti de noi care

urcat pe Aldan (1633) si pe afluentul sau vestic Amga. între Amga si

ena traiau iakuti, care în parte fusesera impusi la iasak de catre Beke-

>v, din cetatea Iakutsk. Korîtov le-a cerut sa-i plateasca si lui iasak.

ar iakutii au macelarit pe cei cinci cazaci trimisi dupa iasak si au hota-

t sa nu mai plateasca nimanui tribut. în diferite puncte din Iakutia

i început rascoale provocate de birurile îndoite. în anul urmator, o

are ceata de iakuti a asediat chiar cetatea Iakutsk, unde se adunasera

na atunci vreo 200 de cazaci, vînatori si negutatori, atrasi de speranta

iei prazi bogate. Iakutii, neobisnuiti cu operatiile militare, au renuntat

pede la asediu. O parte dintre ei au plecat de la Iakutsk în regiuni

Jepartate, iar altii, care au ramas aici, s-au mai rasculat în repetate

iduri. Unmarindu-i pe unii si luptînd împotriva celorlalti, rusii au

abatut în diferite directii bazinul cursului mijlociu al Lenei si astfel

u explorat în întregime.

Tot în 1633, un detasament de cazaci din Ieniseisk comandat de I»^a rfiriev, din care facea parte si Ivan Rebrov (Robrov) a coborît P^e ia, nu numai pîna la varsare, dar a si iesit în mare, unde cazacii s-au partit: Rebrov a pornit spre vest si a descoperit rîul Oleniok; Perfide >ornit spre est si în jurul anului 1635 a descoperit rîul lâna, urcin a la izvoarele lui.

Asadar, dupa aproximativ zece ani de la expeditia lui Penda, descoperit cea mai mare parte din bazinul Lenei si au exi aape tot cursul acestui fluviu, de la izvoare pîna la varsare. O descoperirea drumului pe Aldan, cele mai înaintate detasamente [oratori s-au apropiat la rasarit de înaltimile care despart bazⁱⁿ

CALATORII RUsI ÎN SIBERIA DE RĂSĂRIT

i de .izvoarele rîurilor din bazinul oceanului Pacific. Spre sud, la Parele Benei, ei s-au apropiat de lacul Baikal, de care îi desparteau '^z ai muntii Baikal de pe malul lacului si podisul Onotsk