Razboaiele italiene pâna la pacea de la Cateau-Cambrésis
Prin
tratatul de la
si Burgundiei.Întors în patrie el refuza sa se conformeze acestor prevederi si declansa
un nou razboi în alianta cu statele italiene ("Liga de la Cognac ").Armatele sale nu
avura însa succes.În fruntea trupelor imperiale conetabilul de Bourbon invada
peninsula si neavând cu ce sa-si plateasca soldatii le permise sa jefuiasca Roma si să 858b14i ;-l
rascumpere pe papa;dar fu el însusi ucis în aceste tulburari (1527).Pacea de la
Cambrai consfinti în 1529 înfrângerea lui Francisc;dar el nu abandona speranta de a
pune mâna pe Italia,poarta spre inima Europei centrale.Alte doua razboaie,în 1536-
1538 si în 1538-1547,nu reusira sa modifice substantial situatia:Franta nu era destul
de puternica iar Imperiul avea de luptat si pe alte fronturi,un rezultat decisiv parând
practic imposibil.Succesorul lui Francisc,Henric II,se alie cu principii reformati
germani
si muta conflictul la frontiera renana,cucerind orasele
strategice
si Verdun.Carol Quintul încerca fara succes sa reiaMetz în 1552 si fu învins doi ani
mai târziu la Renty;razboiul continua fara vreun rezultat atât pe Rin cât si în nordul
Italiei pâna în 1556,când fortele pareau complet epuizate;dar dupa un scurt
armistitiu,Filip II,fiul lui Carol si succesorul sau pe tronul Spaniei,relua operatiunile.
Frontul italian fusese abandonat de ;teatrul de razboi se muta în nordul Frantei,unde
în ciuda unei mari victorii,tercios -urile spaniole nu reusira sa cucereasca fortareata
portul
aprilie
1559).Francezii renuntau definitiv la Italia,pastrând în schimb
trei orase;astfel luara sfârsit razboaiele italiene..Reforma luterana
La începutul veacului al XVI-lea Biserica Catolica
continua sa fie cea mai influenta putere politica;dar
disensiunile interne au afectat grav unitatea ei.Între 1378
si 1417 Biserica Catolica a fost divizata între 2 papi,la
Roma
si la
aceasta criza a fost numita Marea Schisma;ea a generat
demersuri reformatoare,precum cel al lui Jan Hus în
Cehia sau John Wyclif în Anglia.Prin Conciliul de la
lumii catolice,dar si tendintelor reformatoare.Hus însusi
a fost ars pe rug (1415);în replica,discipolii sai au
declansat ostilitatile,rezistând armatelor catolice pâna în
1434.Desi grav slabita de disensiunile Marii Schisme,
papalitatea nu-si pierduse înca rolul de actor central în
sistemul politic al Europei;alianta sa cu Imperiul german
îi atasase însa eticheta de conservatorism în ochii fortelor
modernizatoare ale monarhiilor nationale centralizate.
Încercarile nenumaratelor concilii de a reforma
catolicismul "în capul si în membrii sai " nu mai
satisfaceau nici dorintele bisericilor nationale si nici pe
cele ale multimii credinciosilor.Paradoxal,Reforma a
aparut
pentru prima oara în
modernizarii catolice,si nu într-una din verigile slabe ale
sistemului;si aceasta pentru ca asteptarile clericilor si
mirenilor germani erau mult mai mari decât în orice alta
regiune a lumii catolice.La 31 octombrie 1517 calugarul
Martin
Luther (1483-1546)afisa pe
Gestul în sine nu era nou;dar implicatiile sale fura
imense,aducând practic problemele catolicismului în fata
tribunalului statelor germane.Confruntat cu un pontificat
rebarbativ,Luther se radicaliza rapid contestând primatul
papei,autoritatea conciliilor dar si superioritatea Bisericii
în raport cu puterea politica.În 1520 el chema nobilimea
germana sa întreprinda reformarea catolicismului;
convocat de Carol Quintul în fata dietei imperiale de la
politic cu implicatii imense.
Refuzul autoritatii imperiale pe care Carol si Ferdinand încercau sa o impuna cu
mijloace autoritare îi conduse pe principii germani spre Luther;însusi electorul
Frederic de Saxonia deveni protectorul reformatorului.Când papa se plânse dietei de
la Nüremberg,nobilimea Imperiului îi raspunse printr-un memoriu care relua
acuzatiile lui Luther.Pontiful nu putu însa apela nici la Carol Quintul,caci acestuia îi
convenea în fond Reforma ca sursa de divizari politice între dusmanii sai,opunându-
se deci convocarii unui conciliu.Situatia nu era mai putin dificila nici pentru Luther:
mica nobilime în frunte cu Ulrich von Hutten si cu condotierul Franz von Sickingen
intentiona sa foloseasca Reforma ca un instrument în lupta sa împotriva clerului si
principilor;discipolii radicali,precum Thomas Münzer,luasera conducerea marelui
razboi
taranesc ce izbucni în
egalitar asupra Reformei.Luther fu astfel obligat sa faca o optiune politica în favoarea
principilor germani;Tratatul asupra autoritatii temporale si limitelor supunerii ce i se
cuvin si brosura Împotriva hoardelor criminale si pradatoare de tarani definesc
pozitia sa în raport cu deviantele fata de Reforma,dezavuând rebeliunile si justificând
coercitia etatica fara a-i impune limite.Constiinta este libera,nu si exprimarea ei,care
depinde de decizia suveranului,autoritate absoluta în materie de credinta a supusilor
sai.Bunul credincios urmeaza,în sfera privata,învatatura Evangheliei;dar în spatiul
public el are obligatia de a se supune fara împotrivire puterilor instituite,pentru ca
libertatea exterioara nu are nici o valoare în raport cu cea interioara,crestina.
Principii germani se vor ralia cu usurinta acestei dogme,care afirma ca
dat fiind ca sabia a fost data de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe cei rai,a-i
proteja pe drepti si a pastra pacea,aceasta dovedeste ca faptul de a face razboi si
a macelari este instituit de Dumnezeu,ca si tot ceea ce urmeaza din campanii si
din dreptul razboiului.
Era astfel legitimata nu doar autoritatea principilor germani ci si perpetua stare de
razboi ce domnea în relatiile dintre ei,ca si însusirea imenselor avutii ale Bisericii
catolice.Propagarea luteranismului a constituit deci pentru spatiul Reich-ului un
vector centrifug,contrar centralizarii politice.Vom vedea însa cum în alte regiuni ale
Europei Reforma a avut însa consecinte diferite.
Avatarurile
Reformei în
Dogmele
luterane au gãsit în
de Wyclif,ai cãrui adepþi au fost aproape imediat integraºi în
miºcarea Reformei.Henric VIII (1509-1547)nu era ostil
acestei tendinþe;el a decis însã sã o canalizeze,atât pentru a se
elibera de insuportabila autoritate pontificalã,controlatã de
Carol Quintul,cât ºi pentru a divorþa de o soþie ce nu-i dãduse
nici un moºtenitor de sex masculin ºi care în plus era ºi
mãtuºa împãratului.Vechiul sãu ministru,cardinalul Wolsey,
era incapabil sã mai menþinã balanþa de putere ce
caracterizase diplomaþia englezã în relaþiile cu Carol ºi cu
Francisc
I.Nereuº
machiavellice,ce forþã "Parlamentul Reformei " ((1529-1536)
sã aprobe ruptura cu papalitatea ºi instituirea Bisericii
Anglicane prin "Actul de Supremaþie " din 1534..Clerul
accepta astfel autoritatea monarhului,devenit "unicul ºi
supremul ºef pe pãmânt al bisericii Angliei " ((erastism ).Henric
cointeresã Parlamentul în problema Reformei prin
secularizarea averilor mãnãstireºti care furã apoi vândute
publicului;în fond chestiunea religioasã era pentru el un
mijloc de a-ºi absolutiza autoritatea,motiv pentru care
anglicanismul îi persecutã atât pe catolici cât ºi pe reformaþi
ca rebeli faþã de puterea monarhicã;însuºi cancelarul Morus
fu executat în 1535.Mãsurile luate de Cromwell întãrirã
aceastã tendinþã,instituind o strictã reglementare etaticã în
materie de credinþã;statul impuse chiar textul cãrþii de
rugãciuni -Prayer Book a arhiepiscopului Cranmer.Reforma
englezã a avut astfel un caracter mai degrabã politic,de
instrument al absolutismului,îndepãrtându-se de tendinþa
luteranã spre care Cranmer ºi Cromwell vroiau sã-l dirijeze în
favoarea unui catolicism cu dimensiuni naþionale ºi erastice.
La moartea lui Henric VIII fiul sãu Eduard,partizan al
orientãrii reformatoare,s-a confruntat cu grave tulburãri
produse de catolici,culminând cu rãscoala lui Robert Kett
(1549).Eduard se stinse curând,lãsând tronul sorei sale,
Maria,a cãrei domnie avea sã se remarce prin triumful
temporar al reacþiunii catolice.Cãsãtoritã în 1554 cu fiul lui
Carol Quintul,Filip,devenit apoi rege al Spaniei,Maria se
implicã
alãturi de acesta în rãzboiul împotriva Franþei;
deveni practic vasala puterii spaniole iar persecuþiile împotriva
anglicanilor se soldarã cu peste 300 de victime între 1555-
1558,printre acestea numãrându-se chiar Cranmer.Eforturile
Mariei furã însã vane;dupã moartea ei în noiembrie 1558 o
altã fiicã a lui Henric,Elisabeta,urcã pe tron ºi restabili
anglicanismul.Parlamentul,ostil catolicilor,votã atât Actul de
Supremaþie cât ºi Actul de Uniformitate care fãcea din Prayer
Book singura formã de cult admisã.Reforma englezã îºi relua
astfel caracterul de revoluþie laicã întreprinsã de coroanã ºi în
acelaºi timp se ralia reformei europene.
Imperiul german si Reforma.Convingerile catolice ale Habsburgilor s-au dovedit de nestramutat,în ciuda
imperativelor politice,care le cereau cel putin flexibilitate în raport cu luteranismul.
Fortat de împrejurari,Carol fu obligat sa acorde principilor libertatea religioasa la
dieta
de la
decizia,provocând protestul nobilimii si oraselor luterane.De aici veni numele de
"protestanti "dat adeptilor Reformei,care pâna atunci îsi spuneau "evanghelici ".Ei
înaintara împaratului o profesiune de credinta - "Confesiunea de la Augsburg " -
justificând pozitia reformata si accentuând punctele comune (1530).Carol refuza însa
aceasta pozitie moderata;în replica,principii si orasele luterane formara "Liga de la
Schmalkalden
"împotriva catolicismului si împaratului,sprijiniti fiind de
Franta;primul lor succes fu cucerirea Würtemberg-ului.Carol astepta ca situatia sa
externa sa se amelioreze pentru a declansa atacul asupra protestantilor;aceasta se
întâmpla abia în 1546 când,cu ajutorul papei,Liga fu învinsa la Mühlberg iar capii ei,
ducele Saxoniei si landgraful de Hessa,cazura în mâinile împaratului.Acesta abuza
însa de succes si provoca o noua revolta a principilor reformati,grupati acum în
"Uniunea de la Torgau "condusa de un fost aliat al lui Carol,Mauriciu de Saxonia.
Rasturnarea situatiei îl lua prin surprindere pe împarat;cât pe ce sa fie luat prizonier
de dusmanii sai,el se grabi sa proclame toleranta religioasa (1552)confirmata trei ani
mai
târziu prin pacea de la Augsburg.Pacea religioasa de la
a asigurat protestantilor dreptul la libertatea cultului si drepturi egale cu catolicii si a
sanctionat secularizarile din principatele reformate.Ea contravenea în realitate
libertatii de credinta,adoptând formula "cuius regio,eius religio "prin care suveranul
decide credinta supusilor sai.Carol Quintul abdica în 1556,refuzând practic sa
accepte sciziunea religioasa a Europei si consecintele sale,care faceau practic
imposibila monarhia universala catolica.El nu reusi nici macar sa-l impuna pe fiul sau
Filip pe tronul imperial;principii germani,ca si papa,îl sustinura pe Ferdinand,care
avea o reputatie de moderat.Succesorul acestuia,Maximilian II (1564-1576)se facu
chiar cunoscut ca promotorul unei politici de toleranta,atât în teritoriile habsburgice
cât si în Imperiu.
|
