Razboiul de 30 de ani

Razboiul de 30 de ani

Mathias a murit în martie 1619,Ferdinand succedându-i la tron.Cu doua zile

înainte de alegerea sa ca împarat,starile boeme îl proclamara rege pe electorul

palatin Frederic V.Bethlen a venit în ajutorul acestuia,dar nu a putut împiedica

înfrângerea rebelilor de catre armatele Ligii Catolice conduse de Tilly în batalia de

la Muntele Alb (1620).Împaratul a considerat ca Boemia pierduse orice drepturi ca

urmare a rascoalei ei si printr-o constitutie revizuita anul 626e47g a puterile starilor

instituind un strict control imperial.Razboiul ar fi putut lua sfârsit chiar atunci,

caci nimeni nu se arata dispus sa-l ajute pe Frederic V,proscris de dieta imperiala;

dar pretentiile aliatilor lui Ferdinand,Spania si Bavaria,au dus la continuarea

ostilitatilor împotriva principilor protestanti.Fortelor catolice le trebuira doar trei

ani pentru a-i zdrobi pe condotierii Uniunii evanghelice,iar Palatinatul cazu în

mâinile Ligii.La aceasta s-a adaugat caderea orasului olandez Breda în mâinile

spaniolilor si moartea lui Mauriciu de Nassau (1625).O asemenea putere

acumulata în mâinile casei de Habsburg avea darul sa înspaimânte Franta,

determinând-o sa încheie aliante anti-austriece cu Venetia si Savoia,apoi chiar cu

Anglia si cu Olanda al carei armistitiu luase sfârsit.Nici una din aceste puteri nu se

simtea înca destul de tare pentru a ataca Imperiul;o facu în locul lor regele

Danemarcei Christian IV,ales conducator al protestantilor germani.Generalii

imperiali Tilly si Wallenstein i se dovedira însa superiori în repetate rânduri;

învinsi,danezii abandonara cauza protestanta.Urmarea a fost Pacea de la Lübeck

(1629)prin care Christian abandona lupta,dându-le Habsburgilor mâna libera în

Germania.În acelasi an Ferdinand promulga "Edictul de restituire "care încerca sa

readuca situatia confesionala la stadiul Pacii de la Augsburg prin restutirea

bunurilor bisericesti confiscate de protestanti si restrângerea libertatii cultului

pentru acestia.În schimb îsi submina el însusi puterea concediindu-l,la insistentele

electorilor,pe cel mai bun general al sau,Wallenstein.Încurajati,principii cerura

în continuare revocarea edictului;le trebuia însa un sprijin extern pentru a-l

combate pe împarat.

Richelieu,care era în realitate urzitorul tuturor acestor coalitii anti-habsburgice,îsi

îndrepta privirile catre tânarul rege al Suediei,Gustav Adolf.Acesta era deja

celebru prin victoriile repurtate asupra rusilor si polonezilor;la începutul anului.1631 el încheie un tratat cu Franta,obligându-se sa asigure o importanta forta

militara pe teritoriul german în schimbul subsidiilor.Actiunea sa nu ar fi avut însa

succes daca Tilly nu ar fi facut greseala de a jefui si masacra populatia orasului

Magdeburg,care-i opusese rezistenta.Principii erau indignati;ei se raliara în masa

lui Gustav Adolf.Electorul saxon cuceri Praga în acelasi an;excelenta armata

suedeza îl învinse pe Tilly la Breitenfeld si la Rain si generalul însusi pieri în lupta.

Bavaria cazu în mâinile lui Gustav Adolf;disperat,Ferdinand îl rechema pe

Wallenstein.În batalia de la Lützen acesta se ciocni cu suedezii;regele fu ucis

chiar de la începutul ciocnirii,dar adjunctul sau,Bernard de Saxa-Weimar,câstiga

lupta.Operatiunile continuara în întreaga Germanie,teritorii imense fiind devastate

si depopulate în cursul campaniilor atât de catre suedezi,cât si de imperiali.Spre

sfârsitul anului 1633 însusi Wallenstein începu sa fie banuit de tradare,

intentionând se pare sa-si creeze un regat propriu,astfel ca Ferdinand ordona

asasinarea lui.Desi lipsiti de cel mai bun general al lor,Habsburgii mai repurtara o

victorie însemnata în septembrie 1634 la Nordlingen ,în urma careia reluara

Bavaria si Germania centrala.Cauza protestanta parea pierduta,câta vreme

suedezii nu mai erau capabili sa sustina singuri povara razboiului;astfel ca anul

urmator Saxonia încheie pacea cu împaratul iar majoritatea principilor luterani îi

urmara exemplul,Ferdinand renuntând în schimb la aplicarea Edictului în statele

lor.

Richelieu si-a dat seama ca o interventie directa în conflict era absolut necesara

continuarii luptei împotriva Austriei.Pâna atunci Franta nu fusese capabila sa duca

o politica externa de asemenea anvergura,ca urmare a decaderii suferite dupa

moartea lui Henric IV;de aceea Parisul actionase prin intermediari în Razboiul de

30 de ani.În 1635 cardinalul a decis sa se implice efectiv ;dar primele operatiuni

nu au avut succes,trupele fiind complet neexperimentate.Viena si Madridul au

calculat însa gresit efectele interventiei,sperând sa obtina parti din Franta;ele

începura negocieri separate cu suedezii,fara a reusi sa-i desprinda din alianta cu

Richelieu.În 1636 balanta înclina din nou în favoarea protestantilor dupa victoria

de la Wittstock;în plus,împaratul se stinse un an mai târziu,pe tron urmându-i

nepotul sau Ferdinand III,contra-reformator la fel de fanatic,dar si politician

pragmatic.El a înteles ca Franta si Suedia nu erau dispuse la o pace separata,

urmarind distrugerea completa a puterii Habsburgilor si slabirea Imperiului;de

aceea,se grabi sa ceara începerea negocierilor,aruncând vina prelungirii

conflictului pe Richelieu.Acesta nu era dispus sa cedeze atât de usor,dupa 1640

situatia înclinând clar în favoarea sa:suedezii invadasera Boemia,în nordul Italiei

trupele franceze îi zdrobeau pe spanioli,olandezii distrugându-le în acelasi timp

flota.În Catalonia si Portugalia politica centralizatoare a ministrului Olivares facu

sa izbucneasca revolte pe care Spania nu era în stare sa le înabuse;la fel si în

Neapole si Sicilia.Aceasta decadere a puterii iberice,consfintita de victoria

decisiva a generalului francez Condé la Rocroi (1643)avea sa le fie fatala

austriecilor.Abandonat si de electorul de Brandenburg,Ferdinand a consimtit la

deschiderea negocierilor de pace în orasele Münster si Osnabrück din Westfalia.

Între timp,atât Ludovic XIII cât si Richelieu murisera;dar noua conducere de la

Paris în frunte cu cardinalul Mazarin era la fel de hotarâta sa continue razboiul.Cu

toate acestea,francezii nu au reusit sa obtina izbânzi pe Rin afara de jefuirea.sudului Germaniei cât timp aici s-a aflat armata bavareza condusa de Mercy.Dupa

ce acesta a cazut în lupta în 1645,Condé si Turrene s-au aruncat asupra armatelor

imperiale,facând jonctiunea cu suedezii,care dupa victoria de la Jankau ocupasera

complet Cehia.Danemarca,temându-se de cresterea puterii Suediei,a intrat din

nou în lupta,de partea împaratului însa;acesta nu i-a putut trimite ajutoare si

danezii au fost învinsi,punându-se astfel capat dominatiei lor în Baltica.Principii

Ardealului s-au alaturat si ei eforturilor protestante,deschizând temporar un nou

teatru de razboi;astfel ca Austria si Bavaria erau practic epuizate.În 1647 ultima

dintre ele parasi,sub presiunea trupelor suedeze,alianta cu împaratul,semnând un

tratat de neutralitate;dar îl denunta în vara anului urmator.Gestul nu mai avea însa

cum sa-i foloseasca lui Ferdinand,caci în acelasi timp imperialii erau învinsi la

Zusmarhausen,apoi la Lens,de catre fortele unite ale Frantei si Suediei.Ferdinand

s-a vazut obligat sa ceara pacea,iar aliatii se grabira sa impuna conditii extrem de

dure.