Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Regele soare

istorie









Ludovic al XIV-lea a fost profund influentat de Fronde, neabandonându-si credinta ca ordinea si autoritatea reprezinta antidotul haosului. Ludovic a învatat de la cardinal sa creada ca monarhia a fost orânduita de catre Dumnezeu, sa se identifice cu Franta, sa munceasca din greu si sa-si ia sarcina în serios.


Ludovic la 8-10 ani

El a învatat totodata sa se prefaca, însusindu-si cinismul si dispretul fata de motivatia umana caracteristice lui Mazarin. Educatia formala a lui Ludovic nu a fost neglijata, cu toate ca era marginita, asa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educatiei aristocratice: ceva istorie antica, dar putina istorie moderna, o spoiala de geografie si matematica, o cunoastere temeinica a limbii spaniole si a celei italiene; a învatat sa vorbeasca si sa scrie excelent în limba franceza. A fost învatat sa calareasca, sa traga cu armele de foc si sa danseze, lucruri pe care le facea bine din instinct. De la mama sa a mostenit indubitabila sa pietate catolica si ura fata de erezie, cu toate ca, la fel ca si ea, nu poseda o cunoastere profunda a problemelor teologice. Statura lui Ludovic -avea doar 1,62 m- trebuia sa fie sporita prin tocuri înalte si parea mai înalt purtând peruci luxuriante. Totusi, statura scunda a lui Ludovic era în orice caz compensata de demnitatea si siguranta sa innascuta. In plus, el poseda mult farmec. Era inteligent, pricepea repede si poseda o buna memorie a chipurilor si a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind ca era sub demnitatea sa sa se înfurie sau sa exulte. Isi scotea întotdeauna palaria în fata femeilor, chiar si a celei mai umile cameriste.

Ludovic si Maria Tereza

Daca Ludovic al XIV-lea a facut sa sufere pe cineva apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împacat niciodata cu infidelitatea sotului ei. Ludovic a fost obligat sa se casatoreasca cu o sotie de care nu era atras. Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, cu care Ludovic s-a casatorit în 1660 era proasta, urâta si stângace. Reactia lui a fost aceea de a-si gasi compensatii în alta parte.


Familia lui Ludovic al XIV-lea

Asemenea bunicului sau, Henric al IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual si s-a bucurat de favorurile mai multor amante, având numerosi bastarzi. Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina si nestiutoarea Louise de la Valličre, inteligenta si intriganta Françoise-Athénaďs de Montespan si autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon. Fiecare amanta a fost mai vârstnica decât predecesoarea si a intrat în gratiile regelui în timp ce facea parte din anturajul predecesoarei sale. Dupa moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic s-a casatorit cu doamna de Maintenon si sub influenta ei dura n-a mai avut aventuri extraconjugale. Cu toate ca Ludovic îsi rasplatea material amantele, relatiile sale cu femeile arata ca era cât se poate de egoist. Este tipic comportamentul sau din 1667, când si-a obligat doamnele sa mearga cu el în campania din Flandra.


Politica absolutismului

Spre deosebire de regii contemporani din Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-si alege politica si ministrii fara a privi peste umar la parlament. Nu trebuia sa se consulte cu supusii sai, si putea lua hotarâri rapid. Nu era obligat nici sa-si justifice actiunile, nici sa asculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o supunere indiscutabila. La 10 martie 1661, a doua zi dupa moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care condusera Franta sub comanda fostului prim-ministru: Le Tellier, cel care reformase armata, Fouquet, stralucitul si periculos de ambitiosul superintendent al finantelor, Séguier cancelarul, Brienne si Lionne, care se ocupasera împreuna de politica externa. Regele în vârsta de 22 de ani i-a privit cu raceala pe acesti politicieni maturi, experimentati si capabili, care îl evaluau la rândul lor pe tânarul lor stapân, întrebându-se pe care dintre ei îl va alege spre a-i urma cardinalului în functia de prim-ministru. Atunci regele facu sa explodeze bomba, spunând ca a venit vremea sa guverneze el însusi; "va dau porunca sa nu semnati nimic, nici macar un pasaport, fara ordinul meu; sa-mi dati raportul mie personal în fiecare zi si sa nu favorizati pe nimeni". Mai marele adunarii clericilor, care l-a întrebat pe rege cui îi va da el raportul în viitor: "Mie, domnule arhiepiscop, mie", a replicat Ludovic. În urmatorii 54 de ani, Regele Soare a fost propriul sau prim-ministru, pt ca "Statul sunt eu."

Foarte importanta pentru exercitarea absolutismului regal a fost armata. Ludovic al XIV-lea si-a dominat armatele prin profesionalism. El a câstigat respectul soldatilor sai, de la gradele cele mai mari pâna la cele mai mici, demonstrându-si propria abilitate ca soldat. Deseori si-a condus singur trupele în lupta, de exemplu în timpul razboiului cu olandezii, în care s-a dovedit un strateg capabil. A câstigat recunostinta soldatilor sai ca organizator si administrator, întemeind spitalul de la Hôtel des Invalides din Paris pentru soldatii mutilati si pensionati. Îl preocupa într-o foarte mare masura bunastarea trupelor sale. Era interesat în mod real de problemele militare, era în mod invariabil bine informat si receptiv. Razboiul îi facea placere, era curajos si s-a adaptat rapid la viata de campanie. Era fericit printre soldatii sai, iar acestia îi raspundeau primindu-l cu entuziasm; moralul armatei se îmbunatatea atunci când era condusa de Ludovic personal. Totusi, motivul cel mai important al succesului lui Ludovic al XIV-lea în dominarea armatelor sale a fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de ofiteri. Nu numai comandantii cu grade înalte erau alesi de catre rege; Ludovic isi arogase dreptul de-a numi orice ofiter pâna la rangul de colonel. Era o armata regala; regele decreta cine comanda, cine era promovat, cine era retrogradat.



Ludovic al XIV-lea si religia

Era un lucru acceptat faptul ca regii îsi mosteneau tronurile prin drept divin -adica ei nu stapâneau prin consensul supusilor sai, ci erau alesi de catre Dumnezeu. Ludovic era mândru de obieceiul de a-l denumi pe regele Frantei "fiul cel mai vârstnic al Bisericii" si "regele preacrestin". El tinea, de asemenea, la titlul care îi fusese dat la nastere -le dieu-donné (darul lui Dumnezeu). Nascut din parinti aflati la o vârsta destul de înaintata, Ludovic era copilul-minune, trimis sa salveze Franta de la dezbinare spirituala si nu ezita sa intervina personal si decisiv în treburile religioase.

Versailles

La 6 mai 1682 Regele si Curtea Regala se muta de la Louvre la Palatul Versailles, iar acesta devine capitala neoficiala a Frantei pana in 1715 .

In vremea lui Ludovic al XIV-lea, palatul Versailles era cel mai mare si impunator palat regal din Europa. In aceasta epoca Palatul era deservit de 35.000 slujitori .Erau cunoscuta bogatia si luxul gradinilor, mansardelor, si a apartamentelor regale. Specatcolele in care Ludovic era balerin sau actor, urmate de ospaturi, si focuri de artificii au ramas multa vreme in obiceiul regilor Frantei.

Sfârsitul domniei

Batrânetea sa a fost sâcâita de reumatism, indigestie si guta. Trei Delfini au murit datorita lui Fagon -doctorul regal- în 11 luni, iar faptul ca spre a-si acoperi propria incompetenta, Fagon încurajase zvonul ca ei fusesera otraviti de catre Orléans. În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simti bine. Îsi pierduse pofta de mâncare si nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzator din moment ce Fagon insistase ca regele sa se înveleasca cu o plapuma din puf pentru a transpira. În august, pe rege a început sa-l doara piciorul si i-au aparut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatica, cu toate ca toata lumea stia ca e vorba de cangrena. În cele din urma, Fagon a prescris amputarea dar de data asta regele si-a sfidat doctorul. Moartea Regelui Soare a fost înfioratoare si prelungita. Sfârsitul a venit la 1 septembrie 1715. El l-a binecuvântat pe baietelul care urma sa-i succeada, sfatuindu-l sa nu imite exagerata sa pasiune pentru constructii si razboaie.






Document Info


Accesari: 6162
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )