Ludovic al XIV-lea a fost profund influentat de Fronde, neabandonându-si credinta ca ordinea si autoritatea reprezinta antidotul haosului. Ludovic a învatat de la cardinal sa creada ca monarhia a fost orânduita de catre Dumnezeu, sa se identifice cu Franta, sa munceasca din greu si sa-si ia sarcina în serios.
Ludovic la 8-10 ani
El a învatat totodata sa se prefaca, însusindu-si cinismul si dispretul fata de motivatia umana caracteristice lui Mazarin. Educatia formala a lui Ludovic nu a fost neglijata, cu toate ca era marginita, asa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educatiei aristocratice: ceva istorie antica, dar putina istorie moderna, o spoiala de geografie si matematica, o cunoastere temeinica a limbii spaniole si a celei italiene; a învatat sa vorbeasca si sa scrie excelent în limba franceza. A fost învatat sa calareasca, sa traga cu armele de foc si sa danseze, lucruri pe care le facea bine din instinct. De la mama sa a mostenit indubitabila sa pietate catolica si ura fata de erezie, cu toate ca, la fel ca si ea, nu poseda o cunoastere profunda a problemelor teologice. Statura lui Ludovic -avea doar 1,62 m- trebuia sa fie sporita prin tocuri înalte si parea mai înalt purtând peruci luxuriante. Totusi, statura scunda a lui Ludovic era în orice caz compensata de demnitatea si siguranta sa innascuta. In plus, el poseda mult farmec. Era inteligent, pricepea repede si poseda o buna memorie a chipurilor si a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind ca era sub demnitatea sa sa se înfurie sau sa exulte. Isi scotea întotdeauna palaria în fata femeilor, chiar si a celei mai umile cameriste.
Ludovic si Maria Tereza
Daca Ludovic al XIV-lea a facut sa sufere pe cineva apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împacat niciodata cu infidelitatea sotului ei. Ludovic a fost obligat sa se casatoreasca cu o sotie de care nu era atras. Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, cu care Ludovic s-a casatorit în 1660 era proasta, urâta si stângace. Reactia lui a fost aceea de a-si gasi compensatii în alta parte.
Familia lui Ludovic al XIV-lea
Asemenea bunicului sau, Henric al
IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual si s-a bucurat de favorurile
mai multor amante, având numerosi bastarzi. Trei femei au fost recunoscute
în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina si
nestiutoarea Louise de la Valličre, inteligenta si intriganta
Françoise-Athénaďs de Montespan si autoritara, dar rezervata Françoise de
Maintenon. Fiecare amanta a fost mai vârstnica decât predecesoarea
si a intrat în gratiile regelui în timp ce facea parte din
anturajul predecesoarei sale. Dupa moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic
s-a casatorit cu doamna de Maintenon si sub influenta ei
dura n-a mai avut aventuri extraconjugale. Cu toate ca Ludovic
îsi rasplatea material amantele, relatiile sale cu femeile
arata ca era cât se poate de egoist. Este tipic comportamentul
sau din 1667, când si-a obligat doamnele sa mearga cu el în
campania din Flandra.
Politica absolutismului
Spre deosebire de regii contemporani din Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-si alege politica si ministrii fara a privi peste umar la parlament. Nu trebuia sa se consulte cu supusii sai, si putea lua hotarâri rapid. Nu era obligat nici sa-si justifice actiunile, nici sa asculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o supunere indiscutabila. La 10 martie 1661, a doua zi dupa moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care condusera Franta sub comanda fostului prim-ministru: Le Tellier, cel care reformase armata, Fouquet, stralucitul si periculos de ambitiosul superintendent al finantelor, Séguier cancelarul, Brienne si Lionne, care se ocupasera împreuna de politica externa. Regele în vârsta de 22 de ani i-a privit cu raceala pe acesti politicieni maturi, experimentati si capabili, care îl evaluau la rândul lor pe tânarul lor stapân, întrebându-se pe care dintre ei îl va alege spre a-i urma cardinalului în functia de prim-ministru. Atunci regele facu sa explodeze bomba, spunând ca a venit vremea sa guverneze el însusi; "va dau porunca sa nu semnati nimic, nici macar un pasaport, fara ordinul meu; sa-mi dati raportul mie personal în fiecare zi si sa nu favorizati pe nimeni". Mai marele adunarii clericilor, care l-a întrebat pe rege cui îi va da el raportul în viitor: "Mie, domnule arhiepiscop, mie", a replicat Ludovic. În urmatorii 54 de ani, Regele Soare a fost propriul sau prim-ministru, pt ca "Statul sunt eu."
Foarte importanta pentru exercitarea
absolutismului regal a fost armata. Ludovic al XIV-lea si-a dominat
armatele prin profesionalism. El a câstigat respectul soldatilor
sai, de la gradele cele mai mari pâna la cele mai mici,
demonstrându-si propria abilitate ca soldat. Deseori si-a condus
singur trupele în lupta, de exemplu în timpul razboiului cu
olandezii, în care s-a dovedit un strateg capabil. A câstigat
recunostinta soldatilor sai ca organizator si
administrator, întemeind spitalul de la Hôtel des Invalides din Paris pentru soldatii
mutilati si pensionati. Îl preocupa
într-o foarte mare masura bunastarea trupelor sale. Era interesat în mod real de problemele militare, era în mod
invariabil bine informat si receptiv. Razboiul îi facea
placere, era curajos si s-a adaptat rapid la
viata de campanie. Era fericit printre soldatii
sai, iar acestia îi raspundeau primindu-l cu entuziasm; moralul
armatei se îmbunatatea atunci când era condusa de Ludovic
personal. Totusi,
motivul cel mai important al succesului lui Ludovic al XIV-lea în dominarea
armatelor sale a fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de
ofiteri. Nu numai comandantii cu grade înalte erau alesi de
catre rege; Ludovic isi arogase dreptul de-a numi orice ofiter
pâna la rangul de colonel. Era o armata regala; regele decreta
cine comanda, cine era promovat, cine era retrogradat.
Ludovic al XIV-lea si religia
Era un lucru acceptat faptul ca regii îsi mosteneau tronurile prin drept divin -adica ei nu stapâneau prin consensul supusilor sai, ci erau alesi de catre Dumnezeu. Ludovic era mândru de obieceiul de a-l denumi pe regele Frantei "fiul cel mai vârstnic al Bisericii" si "regele preacrestin". El tinea, de asemenea, la titlul care îi fusese dat la nastere -le dieu-donné (darul lui Dumnezeu). Nascut din parinti aflati la o vârsta destul de înaintata, Ludovic era copilul-minune, trimis sa salveze Franta de la dezbinare spirituala si nu ezita sa intervina personal si decisiv în treburile religioase.
Versailles
La 6 mai 1682 Regele si Curtea Regala se muta de la Louvre la Palatul Versailles, iar acesta devine capitala neoficiala a Frantei pana in 1715 .
In vremea lui Ludovic al XIV-lea, palatul Versailles era cel mai mare si impunator palat regal din Europa. In aceasta epoca Palatul era deservit de 35.000 slujitori .Erau cunoscuta bogatia si luxul gradinilor, mansardelor, si a apartamentelor regale. Specatcolele in care Ludovic era balerin sau actor, urmate de ospaturi, si focuri de artificii au ramas multa vreme in obiceiul regilor Frantei.
Sfârsitul domniei
Batrânetea sa a fost sâcâita de reumatism, indigestie si guta. Trei Delfini au murit datorita lui Fagon -doctorul regal- în 11 luni, iar faptul ca spre a-si acoperi propria incompetenta, Fagon încurajase zvonul ca ei fusesera otraviti de catre Orléans. În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simti bine. Îsi pierduse pofta de mâncare si nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzator din moment ce Fagon insistase ca regele sa se înveleasca cu o plapuma din puf pentru a transpira. În august, pe rege a început sa-l doara piciorul si i-au aparut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatica, cu toate ca toata lumea stia ca e vorba de cangrena. În cele din urma, Fagon a prescris amputarea dar de data asta regele si-a sfidat doctorul. Moartea Regelui Soare a fost înfioratoare si prelungita. Sfârsitul a venit la 1 septembrie 1715. El l-a binecuvântat pe baietelul care urma sa-i succeada, sfatuindu-l sa nu imite exagerata sa pasiune pentru constructii si razboaie.
|
