Revolutia din Ţarile de Jos
Prin casatoria viitorului împarat Maximilian cu Maria de Burgundia,bogata
regiune a Ţarilor de Jos - corespunzând azi Belgiei,Olandei,Luxemburgului si
unei parti 353f51d din nordul Frantei - revenise Habsburgilor..La moartea lui Carol Quintul
ele intrara în mostenirea lui Filip II;or politica religioasa acestor suverani era în
perfecta contradictie cu caracterul celor 17 provincii neerlandeze.La mijlocul
veacului al XVI-lea,acestea constituiau cea mai prospera si mai urbanizata regiune
a Europei;iar explozia preturilor care afecta economia continentala de pe la 1550
dadu un avânt si mai mare comertului Ţarilor de Jos,centrat în orasul Anvers.De
la începutul secolului XVI acesta devenise centrul economiei mondiale,acaparând
vechiul negot al Hansei caruia i s-a adaugat tranzitul bogatiilor coloniale ale
Spaniei si Portugaliei.O asemenea situatie era din ce în ce mai mult incompatibila
cu despotismul guvernarii Habsburgilor.Deja la 1516,încercând sa impuna
autoritatea consiliilor regale,Carol Quintul se izbise de rezistenta privilegiilor.provinciale aparate de Starile Generale."Interim "-ul din 1548 dadu semnalul
dezordinilor în Ţarile de Jos,împingând burghezia din nord (actuala Olanda)catre
calvinism.Filip II agrava situatia încercând sa opreasca raspândirea
protestantismului prin introducerea Inchizitiei si mentinerea de trupe spaniole;
ambele masuri fura respinse de burghezia Starilor,care vazând clar în ele
instrumente ale politicii autoritare habsburgice,se grabi sa îmbratiseze Reforma
calvina.Nobilimea,desi catolica,se ralie acestei cauze în frunte cu contii de
Egmont,Horn si Brederode si cu printul Wilhelm de Orania,poreclit "Taciturnul ".
Însisi guvernatorii spanioli,Margareta de Parma si cardinalul Granvelle,realizara
esecul inevitabil al politicii lui Filip II.Flamanzii cereau tot mai insistent libertatea
de
constiinta,respingând deciziile de la
doleantele lor lui Filip dar acesta decisese deja,dupa întrevederea cu francezii la
îi cerura Margaretei încetarea persecutiilor religioase,libertatea de constiinta si
convocarea Starilor.Un consilier spaniol îi trata drept "calici ";seniorii flamanzi
adoptara acest nume ca titlu de glorie si formara o liga împotriva lui Filip -
"Compromisul de la Breda ".
Monarhul spaniol paru bucuros de situatie,caci revolta îi oferea un pretext pentru
a lichida libertatile Ţarilor de Jos;îl însarcina deci pe ducele de Alba cu înabusirea
rebeliunii,care între timp se extinsese în toate provinciile din nord.Acesta institui
un regim de teroare prin "Consiliul împotriva tulburarilor ",care între 1567 si 1572
executa 18000 de oameni -între care Egmont si Horn.În aceasta situatie Wilhelm
de Orania,conducatorul informal al Ţarilor de Jos,se ridica împotriva lui Filip si
la îndemnurile "calicilor "lua conducerea miscarii de eliberare.Chemat în fata
Consiliului
la începutul lui 1568,se retrase în
provinciile neerlandeze si aduna trupe în vederea razboiului.
|
