Revolutia romāna din 1989
Revolutia romāna din 1989 a constat īntr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii īn luna decembrie a anului , care au dus la sfārsitul regimului comunist din Romānia si la caderea lui Nicolae Ceausescu. Demonstratiile din ce īn ce mai ample au culminat cu procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei sale Elena. Īnainte de revolutia romāna, toate celelalte state est-europene trecusera īn mod pasnic la democratie; Romānia a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie violenta si īn care conducatorii comunisti au fost executati.
La fel ca īn tarile vecine, īn anul majoritatea populatiei din Romānia nu era multumita de regimul comunist. Politica economica si de dezvoltare a lui Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandomane si un regim de austeritate menit sa permita Romāniei sa-si plateasca īntreaga datorie externa) era considerata responsabila pentru penuria extinsa din tara; īn paralel cu cresterea dificultatilor economice, politia secreta, Securitatea, era omniprezenta, facānd din Romānia un stat politienesc.
Spre deosebire de conducatorii Pactului de la Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. Īn timpul cānd liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reforma, activitatea lui Ceausescu semana cu megalomania si culturile personalitatii ale liderilor comunisti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Il-sung.
Īn martie , o serie de activisti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare īmpotriva politicii economice a lui Nicolae Ceausescu, dar la scurta vreme, Nicolae Ceausescu obtine o victorie politica importanta: Republica Socialista Romānia reuseste achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu cāteva luni īnainte de termenul pe care chiar dictatorul romān īl preconizase. El este reales la data de 14 noiembrie , la Congresul al XIV-lea īn functia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din R.S.R.
La data de 11 noiembrie 1989, īnainte de Congres, pe strazile Brezoianu si Kogalniceanu din Bucuresti, studenti din Cluj-Napoca si Bucuresti au demonstrat cu pancarte "Vrem reforme" īmpotriva guvernului Ceausescu. Studentii Mihnea Paraschivescu, Vulpe Gratian, economistul Dan Caprariu-Schlachter din Cluj-Napoca si altii au fost arestati si anchetati de catre lucratorii Securitatii de la Penitenciarul Rahova pentru propaganda īmpotriva societatii socialiste -> Ioanitoiu Dictionar - litera P / Mihnea Paraschiv ! . Au fost eliberati la data de 22 decembrie 1989 orele 14.00. O īncercare timida de a protesta īmpotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romāne de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 īn fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romānia sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre st 13513e424n udenti.
Caderea Zidului Berlinului sau īnlocuirea īn noiembrie a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revolutionar īn Europa de Est. Īn noiembrie , la al XIV-lea Congres al PCR, Ceausescu atinge problema Pactului Molotov-Ribbentrop si cere anularea consecintelor acestuia, īn speta retrocedarea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, anexate īn virtutea acestui pact.
Īn 2-3 decembrie 1989 Ceausescu l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov la Moscova, cu prilejul īntrunirii tarilor participante la Tratatul de la Varsovia. Liderul sovietic a tinut o informare cu privire la rezultatele īntālnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush īn Malta
O īncercare timida de a protesta īmpotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romāne de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 īn fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romānia sa participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre st 13513e424n udenti. La cea mai mare īntreprindere din Timisoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a īncercat realizarea unui protest si popularizarea lui īn oras, dar Securitatea a reusit calmarea spiritelor. Īn ziua de 11 decembrie , la emisiunea politica "Panorama" de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timisoara, avāndu-l īn prim plan pe preotul reformat Lįszló Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Pāna īn ziua de 15 decembrie , enoriasii si un numar mic de cetateni ai orasului au vegheat īn fata parohiei din Piata Maria. Īn acea seara, lucratori ai Securitatii, īn civil, au īncercat arestarea participantilor, izbucnind īncaierari, care īnsa nu s-au generalizat sau extins.
La 16 decembrie a izbucnit un protest īn Timisoara, ca raspuns la īncercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Lįszló Tőkés. Pastorul facuse recent comentarii critice la adresa regimului īn mass media internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba etnica[necesita citare]. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privāndu-l astfel de dreptul de a locui īn apartamentul la care era īndreptatit ca pastor. Enoriasii s-au adunat īn jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire si evacuare. Multi trecatori, printre care si enoriasi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alaturat protestului, necunoscānd detaliile si aflānd de la sustinatorii pastorului ca aceasta era o noua īncercare a regimului comunist de a restrictiona libertatea religioasa.
Cānd a devenit evident ca multimea nu va disparea, primarul, Petre Mot a facut cāteva declaratii, sugerānd ca s-ar fi razgāndit īn privinta evacuarii lui Tőkés. Īn acelasi timp, multimea crescuse amenintator- si de vreme ce Petre Mot a refuzat sa-si confirme īn scris declaratia īmpotriva evacuarii pastorului, multimea a īnceput sa cānte sloganuri anticomuniste. Īn consecinta, fortele de militie si ale Securitatii au intrat īn scena. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza initiala trecānd īn planul secund. Unii protestatari au īncercat sa incendieze cladirea care gazduia comitetul judetean al Partidului Comunist Romān (PCR). Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa, īn timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei s-au mutat īn jurul Catedralei Mitropolitane si au plecat īntr-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati de fortele de securitate.
Protestele au continuat īn ziua urmatoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat īn Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au īncercat din nou sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi una singura: ordinele au venit de la cel mai īnalt nivel, probabil chiar de la Ceausescu. Armata a esuat īn īncercarea sa de a restabili ordinea, reusind sa transforme Timisoara īntr-un infern: focuri de arma, victime, lupte de strada, masini īn flacari, TAB-uri care transportau forte de securitate īnarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau focuri de arma din Piata Libertatii pāna la Opera, inclusiv īn zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului.
Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul īn oras, īn timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si stefan Gusa au inspectat orasul.
Īn dimineata lui 18 decembrie, centrul era pazit de soldati si agenti de Securitate īn haine civile. Primarul Mot a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna "vandalismul" zilelor precedente. De asemenea a decretat legea martiala[necesita citare], interzicānd populatiei sa circule īn grupuri mai mari de doua persoane. Sfidānd interdictiile, un grup de 30 de tineri au īnaintat spre Catedrala Ortodoxa, unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema comunista. Asteptāndu-se sa se traga īn ei, au īnceput sa cānte "Desteapta-te, romāne!" , un vechi cāntec patriotic care fusese interzis din . Īntr-adevar s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, īn timp ce unii au avut norocul sa scape. Īn aceeasi seara, cadavrele celor īmpuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati īn Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti, cenusa a fost colectata īn patru pubele de gunoi si ulterior deversata īntr-o gura de canal aflata pe raza localitatii Popesti-Leordeni, Ilfov.
La 19 decembrie, Radu Balan si stefan Gusa au vizitat muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat īn a-i determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat īn oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi "Piata Victoriei") si au īnceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: "Noi suntem poporul!", "Armata e cu noi!", "Nu va fie frica, Ceausescu pica!". Īn foaierul Teatrului National din Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul Democratic Romān, cu un Program politic īn care se regaseau cererile celor aflati īn Piata. Īntre timp, Emil Bobu si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena Ceausescu[necesita citare] (Nicolae Ceausescu era la acel moment īntr-o vizita īn Iran) sa se īntālneasca cu o delegatie a protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa īndeplineasca revendicarile oamenilor si situatia a ramas īn mare parte neschimbata; īn ziua urmatoare trenuri īncarcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au ajuns la Timisoara. Regimul a īncercat sa-i foloseasca la īnabusirea protestului, dar pāna la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un muncitor explica: "Ieri, directorul fabricii noastre si un oficial al Partidului ne-au strāns īn curte, ne-au dat bāte din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si sa ajutam la īnabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am dat seama ca nu este adevarat." Armata pactizeaza cu demonstrantii, Timisoara fiind declarat oras liber. Exemplul ei va fi urmat de Lugoj, unde cetatenii vor iesi īn strada, se vor
īnregistra morti si raniti, dar pāna seara armata pactizeaza si aici cu demonstrantii. Miscari de protest se vor īnregistra īn orele care vor urma si īn Arad, Cluj, Brasov, Sibiu, Tārgu-Mures, care se vor intensifica datorita īncercarilor de a fi reprimate.
Evenimentele din Timisoara au fost descrise īn jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romāni, precum si de catre studentii care se īntorceau acasa pentru sarbatorile de Craciun.
Īn 17 decembrie 1989, Ceausescu a obtinut din partea CPEx aprobarea folosirii fortei pentru īnabusirea revolutiei de la Timisoara. Mai tārziu īn acea zi, Ceausescu a plecat īntr-o vizita īn Iran, lasānd sarcina rezolvarii revoltei de la Timisoara īn māna sotiei sale si a altor apropiati.
Īntors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceausescu descopera īn tara o situatie deteriorata. La ora 19:00 pe 20 decembrie, el a dat o declaratie televizata dintr-un studio TV situat īn interiorul cladirii Comitetului Central, īn care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.
Īn dimineata zilei de 21 decembrie, Ceausescu a convocat o adunare de o suta de mii de oameni si i s-a adresat condamnānd rascoala de la Timisoara. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a evocat o serie de realizari ale "Revolutiei Socialiste" si ale "Societatii socialiste multilateral dezvoltate" din Romānia. Populatia, totusi, a ramas indiferenta, doar rāndurile din fata sprijinindu-l pe Ceausescu cu scandari si aplauze. Lipsa sa de īntelegere a evenimentelor si incapacitatea de a trata situatia au iesit din nou īn evidenta cānd a oferit, īntr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o suma de 100 de lei pe luna, si a continuat sa laude realizarile "Revolutiei Socialiste", neīntelegānd ca alta revolutie se desfasura chiar īn fata sa.
Miscari bruste venind de la periferia adunarii si sunetul unor petarde au transformat manifestatia īn haos. Speriata la īnceput, multimea a īncercat sa se īmprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat lānga hotel Intercontinental si au īnceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali si membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceausescu s-a īntors īn interiorul cladirii CC. Transmisiunea directa a mitingului a fost īntrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa īsi dea seama ca se īntāmpla ceva neobisnuit.
Īncercarile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recāstiga controlul multimii folosind formule ca "Alo, alo" sau "Stati linistiti la locurile voastre" au ramas fara efect. Multimea a plecat pe strazi, aducānd capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante, īn dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste si anticeausiste: "Jos dictatorul!", "Moarte criminalului!", "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!", "Ceausescu cine esti/Criminal din Scornicesti". Īn cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kogalniceanu pāna īn Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universitatii Bucuresti, un tānar flutura un tricolor fara stema comunista.
Cu trecerea timpului, tot mai multi oameni ieseau īn strada. Curānd, protestatarii - neīnarmati si neorganizati - au fost īntāmpinati de soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri de Securitate īmbracati īn haine civile. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au īnregistrat multe victime prin īmpuscare, īnjunghiere, maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat īn multime īn apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice iar militia batea si aresta oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare īn fata restaurantului Dunarea, care a rezistat pāna la miezul noptii, dar a fost īn cele din urma doborāta de fortele guvernamentale. Focuri de arma continue s-au auzit pāna la 3:00 dimineata, ora la care supravietuitorii au parasit strazile.
Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla īn fotografiile facute de elicopterele trimise sa survoleze zona si de turistii aflati īn turnul hotelului Intercontinental, aflat lānga Teatrul National Bucuresti si peste drum de Universitate
Se crede ca la primele ore ale zilei de 22 decembrie Ceausescu ar fi crezut ca īncercarile sale disperate de a suprima protestele au avut succes. Totusi, pe la ora 7:00, sotia sa Elena a primit vestea proasta ca un mare numar de muncitori, de la mai multe platforme industriale, īnaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata
Universitatii era plina de oameni. Fortele de securitate (armata si militia) au reintrat īn scena, trecānd de partea protestatarilor; motivul pentru care au facut acest gest ramāne si astazi un mister.
La ora 10:00, cānd radioul anunta introducerea legii martiale si interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane, sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima data din proprie initiativa īn centrul Bucurestiului (multimea din ziua precedenta venise la cererea lui Ceausescu). Ceausescu a īncercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost īntāmpinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere īmparteau manifeste (care nu ajungeau la multime din cauza vāntului nefavorabil) īn care se cerea oamenilor sa nu cada victime ale recentelor "tentative de diversiune", ci sa mearga acasa si sa se bucure de sarbatoarea de Craciun.
Īn aceeasi dimineata, īntre orele 9 si 11, Vasile Milea, ministrul apararii la acel moment, a murit īn conditii suspecte. Un comunicat dat de Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare, si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. Cea mai populara teorie era aceea ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau de a respecta ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat, īn noiembrie , ca acesta s-a sinucis īntr-adevar cu pistolul unui subordonat. Intentia sa se pare ca nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stari de incapacitate, īnsa glontul i-a sectionat o artera, provocāndu-i īn scurt timp moartea.
Aflānd ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit ca Ministru al Apararii pe Victor Stanculescu. Dupa o scurta ezitare, acesta a acceptat. Stanculescu a ordonat imediat trupelor sa se retraga īn unitati, iar peste cāteva ore l-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul. Refuzānd sa puna īn aplicare ordinele represive ale lui Ceausescu, comandantul suprem al armatei, Stanculescu a dat de fapt o lovitura de stat militara: "M-am aflat īntre doua plutoane de executie: cel al lui Ceausescu si cel al revolutionarilor!". Stanculescu l-a "ales" apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care īncercau sa preia puterea.
Ceausescu si sotia sa Elena au fugit din capitala cu un elicopter, īmpreuna cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu si Tudor Postelnicu. Ei s-au īndreptat spre resedinta lui Ceausescu de la Snagov si de acolo mai departe spre Tārgoviste. Īn apropiere de Tārgoviste au abandonat elicopterul, caruia i
s-a cerut sa aterizeze de catre armata. Īn acel moment, armata īnchisese spatiul aerian al Romāniei. Calatorind cu masina, sotii Ceausescu au fost arestati īn cele din urma de fortele armate la un filtru rutier si transportati la o garnizoana apropiata. Pe 25 decembrie, īn ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid, si au fost executati de un pluton de executie din Tārgoviste. Filmarea cu procesul si finalul executiei a fost difuzata īn aceeasi zi la televiziunea nationala.
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul īn Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Ţintele preferate sunt portretele dictatorului si lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra īn semn de izbānda si dispret.
La putin timp dupa aceea, īn jurul orei 12, Televiziunea Romāna īsi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar, īn fruntea unui grup de revolutionari, anuntānd exaltati fuga dictatorului. Haosul din Bucuresti cuprinde īntreaga tara iar desfasurarea ulterioara a evenimentelor lasa īn continuare loc interpretarilor, fiind departe de a fi elucidate īn amanunt. Se creeaza guverne, īn care pe lānga revolutionari se regasesc membrii de frunte ai P.C.R. Multimea doreste o structura politica fara comunisti, moment īn care, de undeva apar asasini din umbra, care pornesc un adevarat carnagiu. Ei primesc eticheta de teroristi, armata este chemata sa apere revolutia, care a īnvins. De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care mentin psihoza acestor teroristi si situatia confuza. Se vor īnregistra numerosi morti si raniti, pagube materiale. Seara au avut loc lupte īnversunate la Aeroportul International Otopeni īntre trupe trimise sa lupte una īmpotriva alteia, spunāndu-li-se ca se confrunta cu teroristi. Conform unei carti a gardianului lui Ceausescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, generalii care erau implicati īn lovitura de stat condusa de generalul Victor Stanculescu īncercau sa creeze scenarii fictive cu teroristi, cu scopul de a induce teama si de a aduce armata de partea conspiratorilor.
Totusi, procesul de preluare a puterii de catre noua structura politica Frontul Salvarii Nationale (FSN), care provenea īn principal din cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist, nu era īnca īncheiat. Fortele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate "teroristilor") au deschis focul asupra multimii si au atacat puncte vitale ale vietii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum si Casa Scānteii (centrul national al mass mediei tiparite, care are un rol similar si astazi, sub numele de Casa Presei Libere) si oficiile postale din cartierul Drumul Taberei; Piata Palatului; Universitatea si Piata Universitatii (una dintre principalele intersectii ale orasului); aeroporturile Otopeni si Baneasa; spitale si Ministerul Apararii.
Pe parcursul noptii dintre 22 decembrie si 23 decembrie, bucurestenii au ramas pe strazi, īn special īn zonele aflate sub asediu, ca sa lupte (īn cele din urma cāstigānd, chiar cu pretul vietii multor tineri) cu un inamic periculos. Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte adevarate, soldate cu victime reale. Īn acea noapte, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc īn Piata Palatului, la Bucuresti. La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri si cāteva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii.
Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate colturile lumii: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (īn acel moment cele doua Germanii nu se unisera īnca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Vįclav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele Franēois Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.
Identitatea "teroristilor" ramāne īnvaluita īn mister pāna īn ziua de azi. Nici o persoana nu a fost oficial acuzata pāna īn momentul de fata de comiterea unor acte de "terorism" īn cadrul revolutiei din 1989, iar acest fapt a ridicat multe suspiciuni despre relatia dintre "teroristi" si noul guvern.
Nu exista nici un indiciu privitor la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni īmpotriva populatiei civile, īn perioada lui decembrie 1989. Nici unul din cei aproximativ 1200 de morti, nici unul dintre miile de raniti sau retinuti nu a putut fi identificat ca terorist strain. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand īmpotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din Militie, Armata, Securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romāni.
Riposta, īn majoritatea cazurilor exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice) asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se presupunea ca se executau trageri cu munitie de razboi a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau miscarea unei perdele) se tragea haotic cu munitie de razboi argumentāndu-se ca "teroristii roiesc" si ataca de peste tot, informatii sustinute si difuzate īn special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte cāstigate īmpotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceausescu avea sa dispara īnca din prima zi, imediat dupa lasarea serii. Strigatul de la balconul sediului īn care functiona Comitetul Central al Partidului Comunist Romān (CC-PCR), al unui general, "Va ordon sa īncetati imediat focul!", avea sa fie īnceputul unui macel inimaginabil. Īn zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, īn locul degetelor ridicate īn forma de "V"-semnul victoriei, s-a mai vazut doar focul de gura tevilor de mitraliera. Martorii la evenimentele desfasurate īn sediul CC-PCR īsi reamintesc cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii de stat. "Teroristii" trebuiau anihilati pentru ca asa se solicitase de cei care preluasera puterea, īn plus, exista si pericolul unor asa zise interventii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale Securitatii sosite pentru a-si "demonstra loialitatea fata de cauza revolutiei" erau cel putin la nivel declarativ, īn subordinea celor de la armata, iar coordonarea actiunilor de lupta a avut mult de suferit.
Pe durata revolutiei, potrivit datelor oficiale, numarul decedatilor si mutilatilor prin īmpuscare, īnainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decāt cel al al victimelor īnregistrate dupa aceasta data. Conform evidentele din anul 2005, īntocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), institutie aflata īn subordinea Guvernului Romāniei, numarul total al celor decedati prin īmpuscare pe durata revolutiei a fost de 1142, al ranitilor de 3138, iar al celor retinuti se ridica la 760. Au fost īnregistrati nu mai putin de 748 de copii, urmasi de eroi-martiri. Cifrele mentionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, īnregistrate si verificate conform Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei romāne din decembrie . Conform datelor din rechizitoriile īntocmite de parchetele militare,īn rāndurile militarilor s-au īnregistrat 260 de decedati si 545 de raniti, iar de la Directia Securitatii Statului au murit īn urma incidentelor din revolutie 65 de angajati si au fost declarati 73 de raniti. Institutiile militare implicate īn evenimentele din decembrie 1989 au evitat sa ofere mult timp date despre cadrele īmpuscate sau ranite.Dupa data de 22 decembrie au fost retinuti, peste 1000 de civili si circa 1500 de militari, militieni sau securisti motivāndu-se ca acestia ar fi desfasurat actiuni īmpotriva revolutiei. Numai de la Directia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securitatii Statului, care avea ca principale misiuni paza si apararea conducerii superioare de partid si de stat, dar si a unor obiective considerate de imporanta nationala, au fost retinute ca suspecte 341 de cadre. Toti retinutii suspectati de terorism au fost eliberati fara a li se aduce nicio acuzatie. Pentru musamalizarea unor fapte, sau pur si simplu din nepasare, multe victime nu au fost īnregistrate. Nu toate persoanele īmpuscate au fost īnmormāntate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar si ranitii si retinutii au preferat, din diverse motive, sa nu faca declaratii. S-a estimat de catre procurorii militari care au anchetat īn cauza revolutiei ca numarul mortilor si ranitilor ar putea fi sensibil mai mare decāt cifrele cunoscute oficial.
Pe durata confruntarilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanti si forte de ordine). Cele mai multe victime au fost īnregistrate la Bucuresti
Īn zilele urmatoare sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, īmbracaminte, echipament medical s.a.m.d. au fost trimise īn Romānia. Īn lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii īntregi revolutiei romāne si conducatorilor acesteia.
La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras īn razboi. Tancuri, TAB-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si īnconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersectiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de arma automata au continuat īn Piata Universitatii si īn zonele īnvecinate, īn Gara de Nord (principala statie CFR din oras) si īn Piata Palatului. "Activitatile teroriste" au continuat pāna pe 27 decembrie, cānd dintr-o data au īncetat.
Fost membru al conducerii Partidului Comunist si aliat al lui Ceausescu, īnainte de a cadea īn dizgratiile dictatorului la īnceputul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca presedinte al Frontului Salvarii Nationale. Frontul Salvarii Nationale, format īn principal din membri ai esalonului secund al Partidul Comunist, si-a exercitat imediat controlul asupra institutiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea si radioul nationale. FSN a folosit controlul asupra presei īn scopul de a lansa atacuri īn stil propagandist la adresa oponentilor politici, īn special partidele democratice traditionale, care urmau sa fie refondate dupa 50 de ani de activitate subterana (Partidul National Liberal si Partidul National Ţaranesc Crestin Democrat). Īn 1990, Ion Iliescu a reusit sa devina primul presedinte ales democratic al Romāniei de dupa al doilea razboi mondial.
Revolutia i-a conferit Romāniei o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Initial, o mare parte din aceasta solidaritate a fost inevitabil redirijata spre guvernul Frontului Salvarii Nationale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberata īn timpul mineriadei din iunie cānd minerii si politia au raspuns la apelurile lui Iliescu, invadānd Bucurestiul si brutalizānd studentii si intelectualii care protestau īmpotriva deturnarii revolutiei romāne de catre fosti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvarii Nationale.
Ion Iliescu a ramas o figura centrala a politicii romānesti, fiind reales pentru al treilea mandat de presedinte īn , dupa ce īn perioada 1996-2000 presedinte al Romāniei a fost Emil Constantinescu. Supravietuirea politica a fostului om de īncredere al lui Ceausescu a demonstrat ambiguitatea revolutiei romāne, cea mai violenta din anul 1989, dar si o revolutie care, potrivit unora, nu a produs destula schimbare. Adrian Nastase a fost īnvins de Traian Basescu īn alegerile prezidentiale din 2004. Īn , a fost inaugurat Monumentul Renasterii Nationale, care comemoreaza victimele Revolutiei. Din martie Romānia este membra a NATO, iar din 1 ianuarie a Uniunii Europene.
Din 2004 s-a īnfiintat Institutul Revolutiei Romāne din Decembrie 1989, organism al statului romān care are menirea sa studieze istoria revolutiei. Conform unei declaratii a lui Lorin Fortuna, membru īn conducerea acestui institut, publicata īn revista "Caietele Revolutiei" editata de institut, "discutiile despre faptul ca a fost revolutie sau lovitura de stat pot avea si o conotatie juridica (...) Īn decembrie 1989 a fost o revolutie, asa este prevazut si īn Constitutie, iar cine neaga acest adevar este pasibil de pedeapsa"
Bibliografie:- Romulus Cristea- "Revolutia 1989", Editura "Romānia pur si simplu", 2006, pag. 15 si 128
Realizat de: Jeler Alina si Voda Roxana
Cls.10 I C.N.Al.Papiu Ilarian
|
