Revolutia româna din 1989
Revolutia româna din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii în luna decembrie a anului , care au dus la sfârsitul regimului comunist din România si la caderea lui Nicolae Ceausescu. Demonstratiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei sale Elena. Înainte de revolutia româna, toate celelalte state est-europene trecusera în mod pasnic la democratie; România a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie violenta si în care conducatorii comunisti au fost executati.
La fel ca în tarile vecine, în anul majoritatea populatiei din România nu era multumita de regimul comunist. Politica economica si de dezvoltare a lui Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandomane si un regim de austeritate menit sa permita României sa-si plateasca întreaga datorie externa) era considerata responsabila pentru penuria extinsa din tara; în paralel cu cresterea dificultatilor economice, politia secreta, Securitatea, era omniprezenta, facând din România un stat politienesc.
Spre deosebire de conducatorii Pactului de la Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. În timpul când liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reforma, activitatea lui Ceausescu semana cu megalomania si culturile personalitatii ale liderilor comunisti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Il-sung.
În martie , o serie de activisti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceausescu, dar la scurta vreme, Nicolae Ceausescu obtine o victorie politica importanta: Republica Socialista România reuseste achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase. El este reales la data de 14 noiembrie , la Congresul al XIV-lea în functia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din R.S.R.
La data de 11 noiembrie 1989, înainte de Congres, pe strazile Brezoianu si Kogalniceanu din Bucuresti, studenti din Cluj-Napoca si Bucuresti au demonstrat cu pancarte "Vrem reforme" împotriva guvernului Ceausescu. Studentii Mihnea Paraschivescu, Vulpe Gratian, economistul Dan Caprariu-Schlachter din Cluj-Napoca si altii au fost arestati si anchetati de catre lucratorii Securitatii de la Penitenciarul Rahova pentru propaganda împotriva societatii socialiste -> Ioanitoiu Dictionar - litera P / Mihnea Paraschiv ! . Au fost eliberati la data de 22 decembrie 1989 orele 14.00. O încercare timida de a protesta împotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani România sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre st 13513e424n udenti.
Caderea Zidului Berlinului sau înlocuirea în noiembrie a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revolutionar în Europa de Est. În noiembrie , la al XIV-lea Congres al PCR, Ceausescu atinge problema Pactului Molotov-Ribbentrop si cere anularea consecintelor acestuia, în speta retrocedarea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact.
În 2-3 decembrie 1989 Ceausescu l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov la Moscova, cu prilejul întrunirii tarilor participante la Tratatul de la Varsovia. Liderul sovietic a tinut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta
O încercare timida de a protesta împotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani România sa participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre st 13513e424n udenti. La cea mai mare întreprindere din Timisoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest si popularizarea lui în oras, dar Securitatea a reusit calmarea spiritelor. În ziua de 11 decembrie , la emisiunea politica "Panorama" de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timisoara, avându-l în prim plan pe preotul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Pâna în ziua de 15 decembrie , enoriasii si un numar mic de cetateni ai orasului au vegheat în fata parohiei din Piata Maria. În acea seara, lucratori ai Securitatii, în civil, au încercat arestarea participantilor, izbucnind încaierari, care însa nu s-au generalizat sau extins.
La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timisoara, ca raspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul facuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba etnica[necesita citare]. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptatit ca pastor. Enoriasii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire si evacuare. Multi trecatori, printre care si enoriasi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alaturat protestului, necunoscând detaliile si aflând de la sustinatorii pastorului ca aceasta era o noua încercare a regimului comunist de a restrictiona libertatea religioasa.
Când a devenit evident ca multimea nu va disparea, primarul, Petre Mot a facut câteva declaratii, sugerând ca s-ar fi razgândit în privinta evacuarii lui Tőkés. În acelasi timp, multimea crescuse amenintator- si de vreme ce Petre Mot a refuzat sa-si confirme în scris declaratia împotriva evacuarii pastorului, multimea a început sa cânte sloganuri anticomuniste. În consecinta, fortele de militie si ale Securitatii au intrat în scena. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza initiala trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat sa incendieze cladirea care gazduia comitetul judetean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa, în timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane si au plecat într-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati de fortele de securitate.
Protestele au continuat în ziua urmatoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi una singura: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceausescu. Armata a esuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reusind sa transforme Timisoara într-un infern: focuri de arma, victime, lupte de strada, masini în flacari, TAB-uri care transportau forte de securitate înarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau focuri de arma din Piata Libertatii pâna la Opera, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului.
Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul în oras, în timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si stefan Gusa au inspectat orasul.
În dimineata lui 18 decembrie, centrul era pazit de soldati si agenti de Securitate în haine civile. Primarul Mot a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna "vandalismul" zilelor precedente. De asemenea a decretat legea martiala[necesita citare], interzicând populatiei sa circule în grupuri mai mari de doua persoane. Sfidând interdictiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxa, unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema comunista. Asteptându-se sa se traga în ei, au început sa cânte "Desteapta-te, române!" , un vechi cântec patriotic care fusese interzis din . Într-adevar s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, în timp ce unii au avut norocul sa scape. În aceeasi seara, cadavrele celor împuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati în Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti, cenusa a fost colectata în patru pubele de gunoi si ulterior deversata într-o gura de canal aflata pe raza localitatii Popesti-Leordeni, Ilfov.
La 19 decembrie, Radu Balan si stefan Gusa au vizitat muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat în a-i determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi "Piata Victoriei") si au început sa strige sloganuri anti-guvernamentale: "Noi suntem poporul!", "Armata e cu noi!", "Nu va fie frica, Ceausescu pica!". În foaierul Teatrului National din Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regaseau cererile celor aflati în Piata. Între timp, Emil Bobu si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena Ceausescu[necesita citare] (Nicolae Ceausescu era la acel moment într-o vizita în Iran) sa se întâlneasca cu o delegatie a protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa îndeplineasca revendicarile oamenilor si situatia a ramas în mare parte neschimbata; în ziua urmatoare trenuri încarcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au ajuns la Timisoara. Regimul a încercat sa-i foloseasca la înabusirea protestului, dar pâna la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un muncitor explica: "Ieri, directorul fabricii noastre si un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si sa ajutam la înabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am dat seama ca nu este adevarat." Armata pactizeaza cu demonstrantii, Timisoara fiind declarat oras liber. Exemplul ei va fi urmat de Lugoj, unde cetatenii vor iesi în strada, se vor
înregistra morti si raniti, dar pâna seara armata pactizeaza si aici cu demonstrantii. Miscari de protest se vor înregistra în orele care vor urma si în Arad, Cluj, Brasov, Sibiu, Târgu-Mures, care se vor intensifica datorita încercarilor de a fi reprimate.
Evenimentele din Timisoara au fost descrise în jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre români, precum si de catre studentii care se întorceau acasa pentru sarbatorile de Craciun.
În 17 decembrie 1989, Ceausescu a obtinut din partea CPEx aprobarea folosirii fortei pentru înabusirea revolutiei de la Timisoara. Mai târziu în acea zi, Ceausescu a plecat într-o vizita în Iran, lasând sarcina rezolvarii revoltei de la Timisoara în mâna sotiei sale si a altor apropiati.
Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceausescu descopera în tara o situatie deteriorata. La ora 19:00 pe 20 decembrie, el a dat o declaratie televizata dintr-un studio TV situat în interiorul cladirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.
În dimineata zilei de 21 decembrie, Ceausescu a convocat o adunare de o suta de mii de oameni si i s-a adresat condamnând rascoala de la Timisoara. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a evocat o serie de realizari ale "Revolutiei Socialiste" si ale "Societatii socialiste multilateral dezvoltate" din România. Populatia, totusi, a ramas indiferenta, doar rândurile din fata sprijinindu-l pe Ceausescu cu scandari si aplauze. Lipsa sa de întelegere a evenimentelor si incapacitatea de a trata situatia au iesit din nou în evidenta când a oferit, într-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o suma de 100 de lei pe luna, si a continuat sa laude realizarile "Revolutiei Socialiste", neîntelegând ca alta revolutie se desfasura chiar în fata sa.
Miscari bruste venind de la periferia adunarii si sunetul unor petarde au transformat manifestatia în haos. Speriata la început, multimea a încercat sa se împrastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat lânga hotel Intercontinental si au început o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali si membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceausescu s-a întors în interiorul cladirii CC. Transmisiunea directa a mitingului a fost întrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa îsi dea seama ca se întâmpla ceva neobisnuit.
Încercarile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recâstiga controlul multimii folosind formule ca "Alo, alo" sau "Stati linistiti la locurile voastre" au ramas fara efect. Multimea a plecat pe strazi, aducând capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante, în dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste si anticeausiste: "Jos dictatorul!", "Moarte criminalului!", "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!", "Ceausescu cine esti/Criminal din Scornicesti". În cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kogalniceanu pâna în Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universitatii Bucuresti, un tânar flutura un tricolor fara stema comunista.
Cu trecerea timpului, tot mai multi oameni ieseau în strada. Curând, protestatarii - neînarmati si neorganizati - au fost întâmpinati de soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri de Securitate îmbracati în haine civile. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împuscare, înjunghiere, maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat în multime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice iar militia batea si aresta oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare în fata restaurantului Dunarea, care a rezistat pâna la miezul noptii, dar a fost în cele din urma doborâta de fortele guvernamentale. Focuri de arma continue s-au auzit pâna la 3:00 dimineata, ora la care supravietuitorii au parasit strazile.
Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla în fotografiile facute de elicopterele trimise sa survoleze zona si de turistii aflati în turnul hotelului Intercontinental, aflat lânga Teatrul National Bucuresti si peste drum de Universitate
Se crede ca la primele ore ale zilei de 22 decembrie Ceausescu ar fi crezut ca încercarile sale disperate de a suprima protestele au avut succes. Totusi, pe la ora 7:00, sotia sa Elena a primit vestea proasta ca un mare numar de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata
Universitatii era plina de oameni. Fortele de securitate (armata si militia) au reintrat în scena, trecând de partea protestatarilor; motivul pentru care au facut acest gest ramâne si astazi un mister.
La ora 10:00, când radioul anunta introducerea legii martiale si interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane, sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima data din proprie initiativa în centrul Bucurestiului (multimea din ziua precedenta venise la cererea lui Ceausescu). Ceausescu a încercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere împarteau manifeste (care nu ajungeau la multime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor sa nu cada victime ale recentelor "tentative de diversiune", ci sa mearga acasa si sa se bucure de sarbatoarea de Craciun.
În aceeasi dimineata, între orele 9 si 11, Vasile Milea, ministrul apararii la acel moment, a murit în conditii suspecte. Un comunicat dat de Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare, si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. Cea mai populara teorie era aceea ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau de a respecta ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie , ca acesta s-a sinucis într-adevar cu pistolul unui subordonat. Intentia sa se pare ca nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stari de incapacitate, însa glontul i-a sectionat o artera, provocându-i în scurt timp moartea.
Aflând ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit ca Ministru al Apararii pe Victor Stanculescu. Dupa o scurta ezitare, acesta a acceptat. Stanculescu a ordonat imediat trupelor sa se retraga în unitati, iar peste câteva ore l-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul. Refuzând sa puna în aplicare ordinele represive ale lui Ceausescu, comandantul suprem al armatei, Stanculescu a dat de fapt o lovitura de stat militara: "M-am aflat între doua plutoane de executie: cel al lui Ceausescu si cel al revolutionarilor!". Stanculescu l-a "ales" apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care încercau sa preia puterea.
Ceausescu si sotia sa Elena au fugit din capitala cu un elicopter, împreuna cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu si Tudor Postelnicu. Ei s-au îndreptat spre resedinta lui Ceausescu de la Snagov si de acolo mai departe spre Târgoviste. În apropiere de Târgoviste au abandonat elicopterul, caruia i
s-a cerut sa aterizeze de catre armata. În acel moment, armata închisese spatiul aerian al României. Calatorind cu masina, sotii Ceausescu au fost arestati în cele din urma de fortele armate la un filtru rutier si transportati la o garnizoana apropiata. Pe 25 decembrie, în ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid, si au fost executati de un pluton de executie din Târgoviste. Filmarea cu procesul si finalul executiei a fost difuzata în aceeasi zi la televiziunea nationala.
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul în Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Ţintele preferate sunt portretele dictatorului si lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra în semn de izbânda si dispret.
La putin timp dupa aceea, în jurul orei 12, Televiziunea Româna îsi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar, în fruntea unui grup de revolutionari, anuntând exaltati fuga dictatorului. Haosul din Bucuresti cuprinde întreaga tara iar desfasurarea ulterioara a evenimentelor lasa în continuare loc interpretarilor, fiind departe de a fi elucidate în amanunt. Se creeaza guverne, în care pe lânga revolutionari se regasesc membrii de frunte ai P.C.R. Multimea doreste o structura politica fara comunisti, moment în care, de undeva apar asasini din umbra, care pornesc un adevarat carnagiu. Ei primesc eticheta de teroristi, armata este chemata sa apere revolutia, care a învins. De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care mentin psihoza acestor teroristi si situatia confuza. Se vor înregistra numerosi morti si raniti, pagube materiale. Seara au avut loc lupte înversunate la Aeroportul International Otopeni între trupe trimise sa lupte una împotriva alteia, spunându-li-se ca se confrunta cu teroristi. Conform unei carti a gardianului lui Ceausescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, generalii care erau implicati în lovitura de stat condusa de generalul Victor Stanculescu încercau sa creeze scenarii fictive cu teroristi, cu scopul de a induce teama si de a aduce armata de partea conspiratorilor.
Totusi, procesul de preluare a puterii de catre noua structura politica Frontul Salvarii Nationale (FSN), care provenea în principal din cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist, nu era înca încheiat. Fortele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate "teroristilor") au deschis focul asupra multimii si au atacat puncte vitale ale vietii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum si Casa Scânteii (centrul national al mass mediei tiparite, care are un rol similar si astazi, sub numele de Casa Presei Libere) si oficiile postale din cartierul Drumul Taberei; Piata Palatului; Universitatea si Piata Universitatii (una dintre principalele intersectii ale orasului); aeroporturile Otopeni si Baneasa; spitale si Ministerul Apararii.
Pe parcursul noptii dintre 22 decembrie si 23 decembrie, bucurestenii au ramas pe strazi, în special în zonele aflate sub asediu, ca sa lupte (în cele din urma câstigând, chiar cu pretul vietii multor tineri) cu un inamic periculos. Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte adevarate, soldate cu victime reale. În acea noapte, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc în Piata Palatului, la Bucuresti. La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri si câteva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii.
Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate colturile lumii: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele doua Germanii nu se unisera înca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Václav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.
Identitatea "teroristilor" ramâne învaluita în mister pâna în ziua de azi. Nici o persoana nu a fost oficial acuzata pâna în momentul de fata de comiterea unor acte de "terorism" în cadrul revolutiei din 1989, iar acest fapt a ridicat multe suspiciuni despre relatia dintre "teroristi" si noul guvern.
Nu exista nici un indiciu privitor la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni împotriva populatiei civile, în perioada lui decembrie 1989. Nici unul din cei aproximativ 1200 de morti, nici unul dintre miile de raniti sau retinuti nu a putut fi identificat ca terorist strain. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand împotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din Militie, Armata, Securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni români.
Riposta, în majoritatea cazurilor exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice) asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se presupunea ca se executau trageri cu munitie de razboi a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau miscarea unei perdele) se tragea haotic cu munitie de razboi argumentându-se ca "teroristii roiesc" si ataca de peste tot, informatii sustinute si difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte câstigate împotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceausescu avea sa dispara înca din prima zi, imediat dupa lasarea serii. Strigatul de la balconul sediului în care functiona Comitetul Central al Partidului Comunist Român (CC-PCR), al unui general, "Va ordon sa încetati imediat focul!", avea sa fie începutul unui macel inimaginabil. În zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, în locul degetelor ridicate în forma de "V"-semnul victoriei, s-a mai vazut doar focul de gura tevilor de mitraliera. Martorii la evenimentele desfasurate în sediul CC-PCR îsi reamintesc cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii de stat. "Teroristii" trebuiau anihilati pentru ca asa se solicitase de cei care preluasera puterea, în plus, exista si pericolul unor asa zise interventii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale Securitatii sosite pentru a-si "demonstra loialitatea fata de cauza revolutiei" erau cel putin la nivel declarativ, în subordinea celor de la armata, iar coordonarea actiunilor de lupta a avut mult de suferit.
Pe durata revolutiei, potrivit datelor oficiale, numarul decedatilor si mutilatilor prin împuscare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al al victimelor înregistrate dupa aceasta data. Conform evidentele din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), institutie aflata în subordinea Guvernului României, numarul total al celor decedati prin împuscare pe durata revolutiei a fost de 1142, al ranitilor de 3138, iar al celor retinuti se ridica la 760. Au fost înregistrati nu mai putin de 748 de copii, urmasi de eroi-martiri. Cifrele mentionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate si verificate conform Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei române din decembrie . Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare,în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedati si 545 de raniti, iar de la Directia Securitatii Statului au murit în urma incidentelor din revolutie 65 de angajati si au fost declarati 73 de raniti. Institutiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat sa ofere mult timp date despre cadrele împuscate sau ranite.Dupa data de 22 decembrie au fost retinuti, peste 1000 de civili si circa 1500 de militari, militieni sau securisti motivându-se ca acestia ar fi desfasurat actiuni împotriva revolutiei. Numai de la Directia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securitatii Statului, care avea ca principale misiuni paza si apararea conducerii superioare de partid si de stat, dar si a unor obiective considerate de imporanta nationala, au fost retinute ca suspecte 341 de cadre. Toti retinutii suspectati de terorism au fost eliberati fara a li se aduce nicio acuzatie. Pentru musamalizarea unor fapte, sau pur si simplu din nepasare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împuscate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar si ranitii si retinutii au preferat, din diverse motive, sa nu faca declaratii. S-a estimat de catre procurorii militari care au anchetat în cauza revolutiei ca numarul mortilor si ranitilor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.
Pe durata confruntarilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanti si forte de ordine). Cele mai multe victime au fost înregistrate la Bucuresti
În zilele urmatoare sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, îmbracaminte, echipament medical s.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii întregi revolutiei române si conducatorilor acesteia.
La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras în razboi. Tancuri, TAB-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si înconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersectiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de arma automata au continuat în Piata Universitatii si în zonele învecinate, în Gara de Nord (principala statie CFR din oras) si în Piata Palatului. "Activitatile teroriste" au continuat pâna pe 27 decembrie, când dintr-o data au încetat.
Fost membru al conducerii Partidului Comunist si aliat al lui Ceausescu, înainte de a cadea în dizgratiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca presedinte al Frontului Salvarii Nationale. Frontul Salvarii Nationale, format în principal din membri ai esalonului secund al Partidul Comunist, si-a exercitat imediat controlul asupra institutiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea si radioul nationale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponentilor politici, în special partidele democratice traditionale, care urmau sa fie refondate dupa 50 de ani de activitate subterana (Partidul National Liberal si Partidul National Ţaranesc Crestin Democrat). În 1990, Ion Iliescu a reusit sa devina primul presedinte ales democratic al României de dupa al doilea razboi mondial.
Revolutia i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Initial, o mare parte din aceasta solidaritate a fost inevitabil redirijata spre guvernul Frontului Salvarii Nationale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberata în timpul mineriadei din iunie când minerii si politia au raspuns la apelurile lui Iliescu, invadând Bucurestiul si brutalizând studentii si intelectualii care protestau împotriva deturnarii revolutiei române de catre fosti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvarii Nationale.
Ion Iliescu a ramas o figura centrala a politicii românesti, fiind reales pentru al treilea mandat de presedinte în , dupa ce în perioada 1996-2000 presedinte al României a fost Emil Constantinescu. Supravietuirea politica a fostului om de încredere al lui Ceausescu a demonstrat ambiguitatea revolutiei române, cea mai violenta din anul 1989, dar si o revolutie care, potrivit unora, nu a produs destula schimbare. Adrian Nastase a fost învins de Traian Basescu în alegerile prezidentiale din 2004. În , a fost inaugurat Monumentul Renasterii Nationale, care comemoreaza victimele Revolutiei. Din martie România este membra a NATO, iar din 1 ianuarie a Uniunii Europene.
Din 2004 s-a înfiintat Institutul Revolutiei Române din Decembrie 1989, organism al statului român care are menirea sa studieze istoria revolutiei. Conform unei declaratii a lui Lorin Fortuna, membru în conducerea acestui institut, publicata în revista "Caietele Revolutiei" editata de institut, "discutiile despre faptul ca a fost revolutie sau lovitura de stat pot avea si o conotatie juridica (...) În decembrie 1989 a fost o revolutie, asa este prevazut si în Constitutie, iar cine neaga acest adevar este pasibil de pedeapsa"
Bibliografie:- Romulus Cristea- "Revolutia 1989", Editura "România pur si simplu", 2006, pag. 15 si 128
Realizat de: Jeler Alina si Voda Roxana
Cls.10 I C.N.Al.Papiu Ilarian
|
