Rezistenta armata anticomunista

Rezistenta armata anticomunista

[42]. Din aceasta cauza ar fi utila si în acelasi timp necesara o cercetare mai aprofundata si mai lucida asupra acestei probleme. Astfel o denumire mult mai adecvata pentru realitatile de atunci pare a fi cea de miscare armata de rezistenta anticomunista din România si nu cea de Miscare Nationala. Spunem acest lucru pentru ca o astfel de organizatie fara o componenta politica nu poate fi conceputa, componenta care totusi nu a existat . Aceasta denumire a fost una inventata de membrii Sigurantei infiltrati, inventie menita sa neutralizeze acele persoane incomode pentru Partidul Comunist, prin pretinsa lor apartenenta la aceasta miscare nationala.

Aceasta conducere centralizata a miscarii de rezistenta pare sa nu fi depasit stadiul de proiect, cum nu o depasise nici Graiul Sângelui, lucru dovedit de altfel de faptul ca în spatele acestui presupus comandament nu a existat nici o vointa politica, care sa reprezinte marea masa a poporului. Acest lucru este demonstrat de comportamentul unor membri atât ai P.N.L. cât si ai P.N.Ţ., care în momentul când au fost consultati în privinta actiunilor si modului de constituire a Sumanelor Negre, de catre un membru al acestora, au raspuns, în cel mai bun caz, evaziv. Astfel atât Iuliu Maniu cât si Dinu Bratianu au preferat sa evite sa precizeze daca activitatea organizatiei este buna sau rea, mentionând ca activitatea partidelor lor este una legala ,,si ca duc lupta pe fata". Aceleasi raspunsuri le-a primit si de la militarii pe care încerca sa-i recruteze pentru noua miscare, generalul Gheorghe Mosiu spunându-i acestuia ca ,,nu vei schimba niciodata dumneata ordinea din România" . Daca e sa tragem o concluzie putem vedea de cât ,,success" s-a bucurat aceasta organizatie în rândurile militarilor de cariera si a oamenilor politici. Devine evident ca aceasta Miscare Nationala de Rezistenta a fost inventata de organele de represiune ale statului, acest lucru fiind facut cu un scop foarte evident. Oricine dovedea cea mai mica împotrivire la adresa unei actiuni a Guvernului comunist avea parte imediat de un verdict invariabil: acela de membru al M.N.R. Iar pedeapsa nu era deloc blânda. În procesul în care a fost judecat Aurel Aldea si alti circa 100 de militari si civili, proces ce s-a desfasurat între 11 si 18 noiembrie 1946, sentintele au fost draconice. Lipsiti de orice ajutor, atât din partea regelui, cât si a majoritatii politicienilor, multi dintre cei anchetati au murit în închisori, acesta fiind cazul si generalului Aldea, care a decedat în 17 octombrie 1949 în penitenciarul Aiud.

[47] . Conform aceluiasi document agentii de legatura, în majoritate legionari, au stabilit contacte în toata tara cu membri de încredere ai fostei miscari legionare, consecinta acestui fapt constând în transformarea miscarii de rezistenta dintr-un fenomen izolat din podisul Transilvaniei la o actiune organizata ce cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea si nordul Moldovei. Nu se omite nici faptul ca aceasta grupare avea sprijinul populatiei, în special al celei rurale, care i-a oferit adapost, a ajutat-o sa se ascunda sau sa-si gaseasca gazde noi. Sigurantei îi era cunoscut si centrul de actiune al miscarii de rezistenta, acesta fiind undeva lânga comuna Boutari în judetul Hunedoara, pentru ca mai târziu, odata cu parasutarea acelor trupe militare, astfel de centre sa mai fie în regiunile Turnu Severin, Vâlcea, Brasov, Bucuresti, Dobrogea, Suceava si nordul Bucovinei de la Câmpulung pâna la Prundul Bârgaului. Dupa cum vedem autoritatile statului erau foarte bine informate asupra modului în care evolua aceasta miscare, astfel ca nu ne mira când afirma ca centrul de dirijare si legatura era la Bucuresti sau ca principalul scop al acesteia fusese gruparea elementelor potrivnice noului regim, militare si civile, pentru ca mai târziu sa se foloseasca de acestea în diverse actiuni armate de sabotaj sau terorism. Bineînteles ca toate acestea fusesera facute "dupa instructiunile aduse de fruntasii legionari lansati cu parasutele de germani". Este evidenta dorinta celui care a redactat acest document sa realizeze o legatura, daca se poate o juxtapunere, între miscarea de rezistenta, atât câta era la vremea respectiva, si miscarea legionara, în încercarea de a manipula opinia publica. Resorturile acestei logici pot fi de altfel întelese foarte usor. Se continua pe aceasta idee, rezistenta anticomunista fiind descrisa ca o actiune terorista, cu caracter legionar, dupa principiile careia a fost organizata. De asemenea, se mentioneaza ca pâna la 15 februarie 1945 miscarea de rezistenta era subordonata celei legionare, dobândindu-si o aparenta independenta doar dupa ce mai multi membri ai legiunii au fost arestati iar altii pusi sub supraveghere. Obsesia comunista privind pericolul legionar este pe deplin vizibila în acest raport, daca e sa tinem cont ca toata miscarea de rezistenta a fost organizata si condusa de legionari, facând doar poate o mica exceptie si aceea pentru alta idee de care partidul comunist era foarte atasat: aceea a imixtiunii serviciilor secrete occidentale, în cazul de fata cel englez. Astfel si acesta îsi aduce contributia la înarmarea partizanilor români, autorul raportului facând o afirmatie cel putin ciudata: agentii englezi tineau constant legatura cu legionarii români si mai mult cu reprezentanti ai unei divizii germane pentru ca împreuna sa coopereze în sprijinirea miscarii de rezistenta românesti. Este greu de crezut ca Marea Britanie, aliat înca la acea ora al Uniunii Sovietice, conspira atât de evident si înca cu Germania nazista, inamicul ambelor state. Un lucru era însa observat corect în aceasta sinteza a Sigurantei, acela ca daca la început actiunile acestor grupuri au fost îndreptate preponderent împotriva trupelor sovietice, cu timpul ea a fost dirijata contra partidului si regimului comunist, concluzionând ca deocamdata se marginesc sa creeze o atmosfera prielnica în vederea desfasurarii unor actiuni viitoare, care sa fie în strânse corelatii cu evenimentele politice interne si externe. Concluzia raportului era ca prabusirea Germaniei hitleriste a avut o influenta categorica asupra miscarii, datorita acestei prabusiri în munti ramânând doar legionarii notorii veniti din Germania, iar miscarea care initial avea un "obiectiv terorist, de sabotare, distrugere si îndemn la nesupunere" si-a schimbat actiunea datorita precipitarii evenimentelor.    Acest raport al autoritatilor pare a fi o întrepatrundere de fapte reale, concrete, cu unele afirmatii exagerate sau pur si simplu inventate. Toate acestea ne fac sa credem ca reprezentantii statului nu stiau exact la acea data dimensiunile, modul de organizare al miscarii si se pare ca a fost convenabil pentru ei sa umple aceste lacune cu informatii care le serveau propriilor scopuri, denuntând pe aceasta cale pericolul legionar, încercarea agentiilor secrete vestice de a destabiliza noul guvern si implicarea partidelor istorice în activitatea miscarii de rezistenta armata.

[62] . Astfel a existat o sustinere a miscarii de rezistenta armata anticomunista din muntii României, actiune depusa de foarte multi calugari din schiturile si manastirile ortodoxe, dar si de preoti de mir. Se mai poate vorbi si de predicile religioase folosite ca discurs anticomunis, în acest sens existând numeroase exemple. În fine, mai poate fi vorba de o rezistenta spiritualizata, cu mai putine fapte concrete, pamântesti, ce se manifesta prin folosirea rugaciunii ca arma împotriva ateismului, atât în manastiri cât si în închisorile comuniste. Aici nu vom prezenta decât foarte succint prima forma de rezistenta anticomunista, cea care a sprijinit partizanii sau în general luptatorii împotriva guvernului impus de sovietici, fiind cea care se încadreaza cel mai bine în tema capitolului. Poate o importanta particularitate a asezamintelor monahale ortodoxe din spatiul românesc si nu numai, este asezarea lor pitoreasca, particularitate care a facilitat dupa 23 august 1944, dar mai ales dupa 6 martie 1945, adapostirea persoanelor urmarite pentru crime de razboi ori pentru infractiuni care "lezau" securitatea nationala. Prin acest rol, dupa 1945, manastirile ortodoxe au devenit puncte de sprijin pentru rezistenta armata anticomunista. Orice persoana certata cu autoritatile putea fi gazduita în aceste lacasuri pentru o perioada îndelungata de timp. Acesta a fost cazul profesorului Nichifor Crainic, care era acuzat de sustinerea maresalului Antonescu si a trebuit sa se adaposteasca la manastirea Sâmbata de Sus în timpul iernii dintre anii 1944-1945. Într-o sinteza a D.G.S.P. privitoare la "evenimentele importante în problema cultului ortodox" se vorbeste, printre altele, si de unele manastiri care sustineau într-un fel sau altul rezistenta anticomunista. Exemple de astfel de manastiri gasim si în alte rapoarte ale Sigurantei: Cernica, Pasarea, Neamt, toate având în comun faptul ca adaposteau oameni ce se ascundeau de regim. La un alt nivel este însa sustinerea data de unii ierarhi grupurilor de rezistenta din România. Astfel, Mitropolitul Timisoarei, Vasile Lazarescu si episcopii Andrei Magieru de Arad si Nicolae Colan de Cluj au fost contactati de secretarul organizatiei " Haiducii lui Avram Iancu", Dumitru Oprea, pentru o sustinere din partea Bisericii Ortodoxe ardelene. Consecinta acestor întrevederi a fost ca în perioada iunie 1945-februarie 1946 episcopul Andrei va dona mari sume de bani în contul acestei organizatii. Alt aspect al acestui tip de rezistenta este cea de sustinere cu hrana, informatii, asigurarea de legaturi cu punctele urmarite din partea preotilor de mir sau a monahilor a partizanilor din muntii României.. Exemple de ieromonahi care au facut aceste lucruri pot fi Filaret Gamalau, care a sprijinit organizatia "Garzile lui Decebal", parintii monahi Evghenie Hulea si Teodosie Filimon, implicati în rezistenta anticomunista alaturi de grupul fratilor Paragina sau preotii Ion Popa si Constantin Hodoroaga care au ajutat grupurile Arsenescu-Arnautoiu si Apostol. Însa probabil cel mai important aspect al acestui ajutor dat celor ce luptau împotriva comunismului, este faptul ca manastirile constituiau în aceasta perioada locuri de retragere, de expectativa, multi militari retragându-se la astfel de schituri pentru a-si strânge forte pentru razboiul pe care ei credeau ca se va declansa între Marea Britanie si S.U.A.. pe de o parte si U.R.S.S. pe de alta. Chiar si dupa ce a devenit evident ca o interventie occidentala nu va avea loc, cei retrasi la manastiri au fost nevoiti sa ramâna aici din cauza pozitiei radicale pe care o adoptasera, ce nu le mai oferea nici o alternativa, nici o cale de întoarcere.