Intervalul 23 august 1944-6 martie 1945 cuprinzând patru guvernari, doua ale generalului Constantin Sanatescu (23 august -4 noiemb 19119r1710t rie 1944 si 4 noiembrie-6 decembrie 1944) si Nicolae Radescu (6 decembrie 1944-28 februarie 1945) a fost marcat de eforturi considerabile ale fortelor democratice din tara de a instaura si pastra regimul democratic în fata ofensivei accelerate a comunistilor, la adapostul numeroaselor trupe sovietice prezente în tara, pentru acapararea principalelor pârghii ale puterii. În aceasta perioada institutia monarhica în frunte cu regele Mihai a încercat sa profite de prestigiul relativ dobândit dupa 23 august 1944 încercând pastrarea constitutionalitatii statului român. Precizam în acest sens, ca la sfârsitul lunii august 1944, regele Mihai a repus în vigoare Constitutia din 1866 cu modificarile aduse de "Constitutiunea din 28 martie 1923".
Guvernele gen. Sanatescu s-au remarcat prin sustinerea eforturilor României angrenate în razboiul alaturi de Natiunile Unite pe plan extern, în vreme ce în interior, masurile luate au vizat, în principal, revenirea la regimul democratic antebelic, dar, în multe cazuri, efectele nu au fost cele asteptate, deschizând chiar calea unor abuzuri inerente:
- amnistia generala politica si militara (24 august 1944),
- desfiintarea lagarelor de munca (24 august 1944),
- rezolvarea problemelor actiunea de "românizare" a întreprinderilor desfasurata de regimul Antonescu; problemele minoritare si de migratiune (septembrie 1944),
- purificarea administratiilor publice (19 septembrie 1944),
- adoptarea primelor masuri privative de libertate împotriva celor considerati vinovati de dezastrul tarii (Legea 488 din 11 octombrie 1944).
În cea de a doua guvernare sunt de retinut masurile legislative privind restituirea "bunurilor luate de pe teritoriul URSS" si cele referitoare la întarirea eforturilor pentru începerea operei de refacere a tarii, alaturi de achitarea constanta a datoriilor impuse prin Conventia de Armistitiu din 12/13 septembrie 1944.
Trebuie mentionat ca în tot acest interval, România devenise o tara ocupata de sovietici, fapt semnalat atât de factorii politici interni, cât si de observatorii straini. Desi opozitia politica în România grupata în Blocul National Democrat (BND) constituit la 20 iunie 1944 din PNŢ, PNL, PSD si PCR realizase obiectivul înlaturarii lui Antonescu si, declarativ, dupa 23 august 1944, fortele în cauza se pronuntasera pentru continuarea colaborarii pe calea democratizarii tarii, reprezentantii PCR, la 26 septembrie 1944 s-au exprimat deja pentru o noua forma de colaborare, numita Frontul National Democrat. În acest joc politic, a fost atras de partea PCR si PSD precum si alte grupari de mai mica importanta considerate democrate. În octombrie 1944, reprezentantii FND au dat regelui Platforma FND cerând deschis încredintarea puterii si formarea noului guvern. În consecinta, reprezentantii PCR si PSD din primul guvern Sanatescu au demisionat, pe acest fundal intervenind si o prima presiune sovietica a generalului Vinogradov care, la 2 noiembrie 1944 atragea atentia asupra "mersului nesatisfacator al aplicarii Conventiei de Armistitiu", cerând totodata guvernului "sa curme politica de taraganare".
Al doilea guvern Sanatescu, largind colaborarea politica, nu a reusit prea multe în planul democratiei interne, în vreme ce, dincolo de granitele tarii, întâlnirea celebra dintre Stalin si Churchill de la Moscova din 9-20 octombrie 1944, stabilea în fapt, fara stirea celor ce urmau a fi afectati faimoaselor acorduri de procentaj în virtutea carora România intra în procent de 90% în sfera de influenta sovietica la propunerea britanica, aprobata, cum era de asteptat, fara rezerve de partea sovietica. Scurt timp dupa formarea acestui guvern, în vreme ce reprezentantul Moscovei, al doilea comisar pentru Afaceri Externe, Andrei I. Vîsinski se afla în prima sa vizita în România, Moscova a ordonat expulzarea administratiei române din Ardealul eliberat în urma operatiunii Carei-Satu Mare, încheiata la 25 octombrie 1944, problema dezbatuta aprins de membrii guvernului în Stenograma Consiliului de Ministri din 13 noiembrie 1944.
Schimbarea cabinetului Sanatescu s-a produs la initiativa, de aceasta data, a partidelor istorice, care au refuzat încercarea de numire ca ministru de razboi a gen. C. Vasiliu Rascanu cunoscut apropiat al comunistilor.
La 2 decembrie 1944 a intervenit demisia gen. Sanatescu si numirea în aceeasi zi a gen. Radescu, fost adjutant al reginei Maria si unul din fosta organizatie de extrema dreapta, Cruciada Românismului creata în 1936 dar care era cunoscut ca adversar al Germaniei, motiv pentru care fusese internat în lagar de regimul Antonescu. Guvernul format de Radescu a continuat linia precedenta promovând o serie de masuri privind:
- abrogarea legislatiei antievreiesti (decembrie 1944),
- urmarirea si pedepsirea criminalilor si profitorilor de razboi (ianuarie 1945),
- organizarea sindicatelor profesionale (ianuarie 1945),
- adoptarea Legii 86 pentru Statutul Nationalitatilor Minoritare (7 februarie 1945),
- adoptarea Legii pentru epurarea presei si a Legii pentru disponibilizarile în armata (februarie 1945).
În fata presiunilor tot mai accentuate ale extremei stângi comuniste, gen. Radescu s-a aflat într-o situatie foarte complexa rezultata atât din disputa politica interna, cât si din eforturile pentru aplicarea Armistitiului si, nu în ultimul rând, pentru sustinerea trupelor române angrenate în razboi (aproape 37 de divizii), mai ales acum, când se desfasura operatiunea "Budapesta" (1-15 ianuarie 1945).
În acest context, liderul comunistilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a deplasat la Moscova (31 decembrie 1944-16 ianuarie 1945), unde a primit indicatii clare cu privire la problema preluarii puterii. Întors în tara, în sedinta FND din 24 ianuarie, comunistii au fixat tactica de urmat linia guvernarii, iar la Congresul Sindicatelor din 26-30 ianuarie 1945, problema cuceriri puterii politice a fost pusa deschis. Din acel moment, a fost agitata teza instaurarii unui nou guvern democrat.
Partidele istorice alaturi de rege se pronuntau pentru sustinerea gen. Radescu în continuare, considerând ca efortul principal îl constituie frontul si abia la încheierea razboiului sa aiba loc alegeri libere solicitate de FND.
De cealalta parte, comunistii si aliatii lor din FND, bazându-se pe relativa influenta în rândurile muncitorimii din oras, criticând tot mai des guvernul, a trecut la atragerea de partea lor si a taranimii care reprezenta apx. 80% din populatia tarii, agitând problema pamântului, a unei noi reforme agrare. În decembrie 1944, a fost crata Comisia pentru studiul reformei agrare în frunte cu ministrul taranist, Ion Hudita. La 10 februarie 1945, în numele PNŢ, Gheorghe Zane a depus Proiectul de lege care prevedea exproprierea mosiilor având peste 50 de ha la ses si 30 ha la deal si munte. Luati prin surprindere, reprezentantii FND, în speta analfabetul Romulus Zaroni, membru în Comisie din partea Frontului Plugarilor, a declarat ca nu are încredere în capacitatea guvernului de a face reforma si s-a retras. În aceeasi zi, Comitetul Central al Frontului Plugarilor a dat Manifestul catre tarani în care, în mod fals, arata ca "PNŢ si PNL nu vor sa fiti împroprietariti", cerându-le sa treaca imediat la înfaptuirea reformei agrare, asigurându-i ca FND va legifera actele lor. Astfel, taranii au trecut la ocuparea mosiilor, fara a mai astepta legea.
În paralel, FND a actionat în forta pentru preluarea prefecturilor si primariilor astfel ca, în luna februarie 1945, în 50 din cele 58 de judete ale tarii se instalasera ilegal prefecti comunisti sau ai FND.
Partidele istorice au condamnat aceasta practica, cerând organizarea de alegeri comunale si judetene, fiind refuzate însa, de FND. În fata acestor acte ilegale, la 11 februarie 1945 gen. Nicolae Radescu a rostit un discurs la sala Aro în care a subliniat ca reforma agrara nu se poate înfaptui decât dupa încetarea razboiului, si a asigurat ca "va apara cu orice pret linistea si ordinea în tara".
În sedinta Consiuliului de Ministri din 16 februarie 1945, Radescu s-a exprimat si mai clar, aratând ca se va opune "din toate puterile si daca este nevoie sa ajungem la razboi civil îl vom face, domnilor, oricare ar fi rezultatul". În replica, în ziua de 24 februarie 1945, în tara s-au produs mari manifestatii organizate de FND. La Bucuresti, în fata Palatului Regal au fost înregistrate victime în rândul manifestantilor care au încercat sa ocupe Ministerul de Interne. În seara aceleiasi zile, la radio, gen. Radescu a condamnat energic tulburarile provocate de cei pe care îi numea "indivizi fara neam si fara Dumnezeu". Reprezentanti ai armatei, câtiva generali si ofiteri superiori, apropiati însa de PC s-au desolidarizat de actiunea si declaratiile gen. Radescu. În consecinta, Radescu a elaborat decretul de disponibilizare a celor care au încalcat disciplina militara, regele punându-si semnatura pe decret. De provocarile în cauza, sovieticii, la cel mai înalt nivel si la mare distanta de Bucuresti, nu erau straini, ziarul "Pravda" de la primele ore ale zilei de 25 februarie demonstrând în paginile sale faptul ca "ei stiau" ce urma sa se întâmple în România. În tara, Comisia Aliata de Control (sovietica) trecuse la dezarmarea trupelor române, fara a tine cont de protestele Marelui Stat Major Român. Trebuie amintit ca în zilele de 4-11 februarie 1945 la Ialta, se desfasurasera lucrarile Conferintei aliate si conducatorii URSS, SUA si Marii Britanii îsi exprimasera "acordul comun pentru o politica comuna" mentionând intentia rezolvarii "prin mijloace democratice" a tuturor problemelor politice si economice ale fostelor state satelite ale Axei.
Liderii PNŢ si PNL, ca de altfel si regele Mihai nu au sesizat sensul real al declaratiei finale de la Ialta continuând sa spere ca englezii si americanii nu vor sacrifica România intereselor sovietice. În fapt, la Ialta fara sa se traseze frontiere s-au sa se semneze întelegeri secrete, prin "acordul comun" din comunicatul final se validau practic procentele de la Moscova din octombrie 1944. În acelasi timp, partidele istorice, prin actiunea comunistilor, au fost afectate de anumite desprinderi de grupuri, cum a fost cazul la 23 februarie 1945 când gruparea fostului lider al tineretului National Ţaranist s-a desprins din PNŢ devenind PNŢ-Anton Alexandrescu si a aderat la FND. Tot astfel, s-a întâmplat si cu gruparea liberalului Gheorghe Tatarescu care s-a desprins din PNL si a creat PNL-Tatarescu.
Pe acest fundal, biograful oficial al regelui Mihai, Arthur Gould Lee aprecia ca gen. Nicolae Radescu, prin actiunile sale, "a fost ultimul glas ostil comunismului, care a rasunat la postul de radio Bucuresti". Pe 26 februarie 1945 a sosit în tara Vîsinski care s-a prezentat la general, cerându-i încetarea actiunilor sale. La obiectiunile lui Radescu referitoare la încalcarea procesului democratic promis în comunicatul final de la Ialta, Vîsinski i-a declarat ferm - "Ialta sunt eu".
A doua zi, Vîsinski a fost la regele Mihai în fata careia a sustinut ca Radescu trebuie schimbat pentru ca este fascist, aducând totodata critici si lui Iuliu Maniu.
Desi pe 28 februarie reprezentantii SUA si Marii Britanii în Comisia Aliata de Control de la Bucuresti îi propusesera lui Vîsinski sa aiba consultari cu privire la criza româneasca, acesta le-a raspuns abia pe 5 martie ca URSS solicita un guvern "cu adevarat democratic" în România, pentru îndeplinirea obligatiilor din Conventia de Armistitiu si pentru a se asigura în aceasta tara, spatele frontului Armatei Rosii.
Pe 28 februarie gen. Radescu si-a dat demisia, adapostindu-se la Ambasada Marii Britanii din Bucuresti.
|
