Romania in timpul celui de-al razboi mondial

România în timpul celui de-al razboi mondial

Cel de-al doilea razboi mondial a izbucnit la 1 septembrie 1939, când Germania a atacat si ocupat Polonia, iar la 3 septembrie 1939 Anglia si Franta au declarat razboi acesteia.

În România regele Carol al II-lea i-a cedat puterea generalului Ion Antonescu în anul 1940. Dupa o scurta perioada de neutralitate, acesta a decis intrarea României în razboi de partea Germaniei, în iunie 1941. În urma conferintei de pace din 1946 României nu i s-a acordat statutul de cobeligeranta, fiind considerata stat învins.

Prin semnarea, pe 23 august 1939, a pactului Ribbentrop-Molotov, se stipulau, printre altele, intersele Sovietelor în Basarabia. Opt zile mai târziu, Germania a invadat Polonia, iar România a ramas oficial tara neutra, adapostind refugiatii polonezi si oferindu-le posibilitatea soldatilor si ofiterilor armatei poloneze de a ajunge în Franta si Anglia prin porturile 626k1019g românesti de la Marea Neagra.

Aderarea Frantei în iunie 1940 la razboi a luat prin surprindere Bucurestiul, lasându-l fara aliati. Astfel, profitând de confuzia creata, URSS a prezentat la 26 iunie 1940 un ultimatum României, prin care cerea Basarabia si Bucovina de Nord. Neavând sprijin extern, România a fost nevoita sa evacueze aceste provincii. Evacuarea armatei si administratiei române a fost însotita de actiuni antiromânesti ale sovieticilor si grupurilor de comunisti. Doua treimi din Basarabia au fost alipite unei mici parti a URSS, formând noua Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, restul fiind alipite Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. Ocupatia sovietica a desfasurat o campanie de distrugere a fiintei nationale românesti prin deportari în masa si prin interzicerea valorilor românesti.

De asemenea, prin Dictatul de la Viena de la 30 august 1940, nordul Transilvaniei era cedat Ungariei sub presiunea Germaniei si Italiei, iar la 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Bulgaria lua sudul Dobrogei (Cadrilaterul). În 74 de zile România pierduse 101.129 km² si 6.821.007 locuitori.

Dupa ce, în septembrie 1940, Ion Antonescu a fost desemnat de Carol al II-lea, el le-a propus taranistilor si liberalilor sa intre la guvernare, însa acestia au refuzat, Antonescu formând astfel guvernul din apropiati ai sai.

Teama de Rusia sovietica l-a determinat pe generalul Ion Antonescu sa semneze Pactul Tripartit din 23 noiembrie 1940, în ideea ca Rusia nu ar ataca o aliata a Germaniei.

Potrivit marturiei lui Raoul sorban, în România au existat legi discriminatorii elaborate sub presiunea nazista, care însa nu au fost aplicate în totalitate. Aceeasi persoana afirma ca au fost unele voci care cereau ca în România evreii sa poarte "Steaua lui David", însa Ion Antonescu a dat, la 8 septembrie 1941, dispozitia ca niciun evreu sa nu poarte însemnul.

Desi respinsese propunerea Germaniei de a participa alaturi de ea contra Iugoslaviei si Greciei, România va fi în stare de razboi cu URSS, pe care o considera agresor înca din 1940.

Pe 22 iunie 1941, armata germana, împreuna cu unitati ale armatei române, au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice. Armata româna a început lupta împotriva fortelor sovietice în dimineata zilei de 22 iunie 1941, pe un front cuprins între muntii Bucovinei si Marea Neagra. La 5 iulie intra în Cernauti primele trupe române. La 10 iulie orasul Soroca este eliberat de catre Divizia blindata româna care apoi se îndreapta catre localitatea Balti, pe care o elibereaza la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberata în data de 15 iulie de catre unitati din Divizia 5 infanterie româna. pe 16 iulie, ca urmare a actiunilor întreprinse de Corpul 3 român si Corpul 54 german este eliberat orasul Chisinau. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite ca o data cu victoria pentru cucerirea masivului Cornesti "cheia strategica a Basarabiei e în mâna noastra" si ca Hotinul, Soroca, Orheiul si Chisinaul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunarea si elibereaza localitatile Ismail, Chilia Noua, Vîlcov si continua sa mearga catre Cetatea Alba cu scopul eliberarii totale a Basarabiei.

La 27 iulie , Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei si îi cere sa treaca Nistrul si sa ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru si Bug. Daca pâna la eliberarea teritoriilor românesti, Antonescu a avut sprijin total din partea societatii românesti, în momentul în care s-a înfaptuit acest lucru, a aparut întrebarea daca sa se merga doar "pâna la Nistru sau pâna la victoria finala". Unul dintre cei care sustineau ca armata româna ar trebui sa se opreasca la Nistru era Iuliu Maniu, argumentând ca mai departe nu este razboiul românilor si ca atentia ar trebui îndreptata catre Ardeal. Tot cu gândul la Ardeal a hotarât si Antonescu sa treaca Nistrul cu speranta ca Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului. Astfel ca la scrisoarea trimisa de Hitler în 27 iulie, raspunde afirmativ la 31 iulie, aratându-si totodata si încrederea în "justitia pe care Fuhrerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român si drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpati, de la Dunare si de la Marea Neagra".

La 22 august , Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la demnitatea de maresal al României si decorat cu Ordinul militar "Mihai Viteazul" clasa I. Raspunzând la 12 septembrie la o scrisoare a unor refugiati români din Ardeal, Ion Antonescu spune: "Nicio brazada româneasca nu se uita. Nicio umilire nu ramâne nerazbunata. Jertfele pentru Odessa nu sunt numai pentru granita rasariteana, ci pentru împlinirea tuturor drepturilor si nazuitelor neamului" .

Dupa ce au eliberat Basarabia si Bucovina, unitatile române au luptat alaturi de Germania mai departe la Odessa, Sevastopol, si Stalingrad. Contributia României în efective de lupta a fost enorma, depasita doar de armata germana, dar depasind celelalte aliate ale Germaniei.

În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de razboi a Germaniei cu petrol, cereale, precum si produse industriale fara vreo recompensa.

România a devenit o tinta a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august, când au fost atacate câmpurile petroliere si rafinariile de la Ploiesti.

Desi si România si Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu si-a continuat ostilitatea diplomatica fata de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei.

În februarie în conditiile contra-ofensivei sovietice de la Stalingrad, valul razboiului s-a întors împotriva Axei. Începând cu , economia României era în pragul colapsului datorita cheltuielilor de razboi, iar resentimentul împotriva "bocancului german" a crescut în rândul celor care în prima faza au sprijinit alianta cu Germania. Regele Mihai, care initial nu s-a implicat efectiv în politica României, a condus cu succes o lovitura de stat pe 23 august, având suportul opozitiei si al armatei, arestându-i pe Ion Antonescu si pe membrii guvernului. Imediat, el l-a numit prim-ministru pe gen. Constantin Sanatescu, în fruntea unui guvern compus din militari si reprezentantii Blocului National Democrat, ca ministri fara portofoliu. În aceeasi zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat "Proclamatia catre tara", prin care anunta revenirea la un regim democratic, încheierea razboiului cu Natiunile Unite si întoarcerea armelor împotriva Germaniei.

La 12 septembrie, România semneaza Armistitiul cu Natiunile Unite, asumându-si obligatia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de lupta antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localitati românesti: Carei si Satu-Mare. România participa la eliberarea Ungariei si Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta peste 600.000 de soldati în 37 de divizii. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei si în muntii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieti omenesti. Cele 260 de zile de participare la razboiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lasând loc întaririi influentei sovietice în România.

În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o prada de razboi. Pe principiul ca "cel care ocupa un teritoriu îsi impune si sistemul sau social", armata sovietica a impus venirea la putere a cominternistilor si comunistilor. La presiunile URSS, guvernul Sanatescu este dizolvat si înlocuit cu guvernul Radescu (decembrie 1944 - martie 1945), unde sunt inclusi reprezentanti ai Frontului National Democrat (constituit în octombrie 1944), în posturi cheie ca justitia (Lucretiu Patrascanu) si transporturile (Gheorghe Gheorghiu-Dej).

Prin conditiile Tratatului de la Paris din , Aliatii au refuzat României statutul de stat cobeligerant. Nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integranta a României, dar URSS-ului i-a fost permisa anexarea Basarabiei si a Nordului Bucovinei. Nordul Bucovinei si partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreuna cu o parte din fosta Republica Sovietica Socialista Autonoma Moldoveneasca, a constituit o noua republica a URSS denumita "RSS Moldoveneasca". Aceasta a devenit independenta în , sub numele de Republica Moldova. De asemenea, Cadrilaterul, regiune locuita în majoritate de bulgari, a ramas în componenta Bulgariei.

La 6 martie 1945, Iosif Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND, care detinea 14 ministere. Pentru a-si atrage simpatia populatiei, acesta legifereaza reforma agrara, prin care sunt expropriate peste 1.400.000 ha de pamânt, care sunt date la 900.000 de familii de tarani. La 21 august 1945, Regele Mihai I începe "greva regala", adica refuza sa mai promulge decretele-legi ale guvernului. În mod ilegal, însa, guvernul le aplica. Între 7 si 18 mai are loc procesul maresalului Ion Antonescu si al principalilor sai colaboratori; condamnat la moarte, maresalul va fi executat la 1 iunie 1946. Comunistii asociaza pe maresal partidelor istorice pentru a le discredita pe acestea.

La 19 noiembrie au loc primele alegeri parlamentare postbelice. Cu toate ca rezultatele reale indicau victoria decisiva a Partidului National Ţaranesc, rezultatele oficiale falsificate au prezentat victoria cu peste 70% a Blocului Partidelor Democratice (PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tatarescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul National Popular). La 30 iulie 1947, în urma înscenarii de la Tamadau, liderii Partidului National Ţaranesc sunt arestati si trimisi în judecata (vor fi condamnati la 12 noiembrie 1947 la închisoare), iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947, gruparea PNL-Gheorghe Tatarescu este eliminata din Parlament si Guvern.

Devenita ultima piedica în calea instaurarii depline a comunismului, monarhia este abolita prin abdicarea silita a Regelui Mihai I la 30 decembrie , si plecarea acestuia în exil fortat.