'Romania in vara anului 1940 sub impactul politicii de forta. 55 de ani dupa Dictatul de la Viena'

Dupa 55 de ani

Expunerea Presedintelui României, domnul Ion Iliescu,

la Simpozionul National

"România în vara anului 1940 sub impactul politicii de forta.

55 de ani dupa Dictatul de la Viena"

- Bucuresti, 30 august 1995 -

Onorata asistenta,

Multumesc pentru invitatia de a lua cuvântul la acest simpozion national care dezbate un subiect de o deosebita însemnatate istorica. Nu numai retrospectiva istorica da valoare acestei 13413t1917n dezbateri, ci si conotatiile numeroase în actualitate, apelul la memorie si la lectiile istoriei. Spun aceasta gândindu-ma ca, asemenea evolutiei furtunoase a celorlalte stiinte, nici istoria nu-si poate margini activitatea la examinarea, oricât de aprofundata, a unui eveniment sau altul, petrecut într-o tara sau alta, rupt de contextul istoric în care s-a produs.

Privind astazi înapoi spre anul 1940, se vede clar ca el a fost un an de un dramatism fara precedent pentru întreaga Europa. Iar tragediile acelui an nu numai ca nu ne-au ocolit pe noi, românii, dar ne-au situat în plin focar. Sunt cunoscute dramele teritoriale, demografice si umane pe care le-a trait România în vara anului 1940. Supusa amenintarilor cu forta si dictatelor, România a pierdut atunci parti din teritoriul national, dar a gasit puterea de a-si mentine statul si de a cultiva speranta redobândirii integritatii statale.

Sa meditam cu totii asupra conjuncturii internationale careia i-a facut fata atunci România. Acordul de la München din 1938, prin concesiile facute lui Hitler în Cehoslovacia si Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, prin protocolul secret privind direct tara noastra, au pavat calea pentru loviturile ce au urmat la adresa României. Obiectivul puterilor totalitare si al statelor revizioniste era, în fond, desfiintarea României ca stat independent si suveran.

Sub dubla si cinica tutela a lui Hitler si Mussolini, sub privirile satisfacute ale lui Stalin, dar si sub cele derutate si neputincioase ale democratiilor occidentale, România era sfâsiata în favoarea Ungariei horthyste, al carei apetit revizionist si revansard fusese puternic încurajat de grava nesocotire de catre marile puteri europene a principiilor cardinale ale relatiilor dintre state. Respectarea adevarului istoric ne îndeamna, totusi, sa evidentiem aici pozitia politica exprimata cu claritate de marele om politic britanic care a fost Winston Churchill. Primul ministru al Marii Britanii, referindu-se, la 3 septembrie 1940, de la tribuna Camerei Comunelor, la "grava mutilare teritoriala suferita de România", declara ca tara sa nu recunoaste schimbarile teritoriale efectuate sub amenintarea fortei. Din pacate, însa, dreptul fortei triumfa vremelnic asupra fortei dreptului. Arbitrariul si brutalitatea se dovedeau, pentru o clipa, mai tari decât adevarul istoric, juridic si demografic al românitatii Transilvaniei.

Ultimatum-ul guvernului sovietic din 26-28 iunie, ca si Dictatul de la Viena sunt cele doua fete ale politicii de forta care a dus la cel de-al doilea razboi mondial. Se vorbeste mult, astazi, despre maresalul Ion Antonescu, dar se omite a se analiza conjunctura politica, alianta sa cu legionarii, care l-a adus la putere, alianta pe care avea sa o rupa patru luni mai târziu. Instalarea sa la conducerea României era urmarea directa a sacrificarii tarii noastre, ramasa fara aliati si aliante, macinata de confruntari interne între democratie si autoritarism, între partidele traditionale si fortele extremiste, ajutate de puterile totalitare, într-o Europa prabusita si în cea mai mare parte sub dominatia si ocupatia marilor dictaturi. De la Marea Mediterana si pâna în Scandinavia, de la Varsovia si Praga si pâna la Paris, libertatea si democratia amutisera. Ceea ce nu-l scuteste pe Antonescu de raspunderea istorica de a fi mers alaturi de Hitler pâna în ultimul moment, punând în mare pericol soarta tarii si chiar existenta sa, ca stat independent.

Ca si atunci, trebuie sa privim, însa, evenimentele în contextul lor mai larg. Putea România sa aiba o alta situatie în acel context international? Greu de presupus! In acel moment, în care se savârsea Dictatul de la Viena, Marea Britanie era singura putere europeana care mai lupta contra celor ce planuiau invadarea insulelor britanice.

Calvarul provocat românilor din Transilvania de Dictatul de la Viena - asemanator, în multe privinte, cu calvarul celor de peste Prut, început cu doua luni mai devreme - este fara seaman. Nu pot adauga nimic în plus la cele prezentate atît de graitor de Înalt Prea Sfintia Sa Mitropolitul Ardealului. Astazi, avem datoria sa ne reamintim ca fratii nostri ardeleni, dupa secole de umilinte si chinuri, au fost siliti sa bea, înca o data, din cupa crâncenei terori a ocupantilor de odinioara. Cu sânge a platit Ardealul de Nord cei patru ani apocaliptici ai ocupatiei horthyste - cu sânge românesc, dar si evreiesc si chiar maghiar si german. Cu sânge a platit România stergerea urmelor odiosului Dictat. Mii de civili au fost masacrati salbatic, la Ip, Trasnea, Moisei si în alte locuri, pentru vina de a fi ne-maghiari. Zeci de mii de evrei din Transilvania au apucat, din dispozitia Budapestei, drumul fara întoarcere al Auschwitz-ului; alte mii si-au salvat viata refugiindu-se în conditii dramatice, în teritoriile ramase în componenta României. Zeci de mii de ostasi ai Armatei Române si-au dat viata pentru a face sa înceteze aceste atrocitati.

Ne amintim cu veneratie de gloriosii nostri ostasi, care, dupa 23 August 1944 - data de rascruce în destinul României - nu si-au precupetit viata în luptele pentru eliberarea teritoriului de Nord-Vest al tarii, reusind ca, pâna la 25 Octombrie al aceluiasi an, sa duca drapelul românesc pe granita de Vest. Si, nu putem uita ca, fara nici un fel de gânduri ascunse, Armata Româna si-a varsat sângele în continuare, aducându-si o contributie însemnata la materializarea sansei libertatii oferita poporului ungar.

Va invit sa pastram un moment de reculegere în memoria tuturor eroilor neamului, a ostasilor care si-au varsat sângele pentru eliberarea pamântului sfînt al patriei ca si a victimelor nevinovate ale acestui calvar, iar astazi, îndeosebi, în memoria preotilor, învatatorilor, militarilor, intelectualilor, satenilor, a femeilor, batrânilor si copiilor din Transilvania de Nord, martirizati prin Dictatul de la Viena, ca si a victimelor Holocaust-ului evreilor deportati de autoritatile horthyste de pe teritoriul românesc, vremelnic ocupat.

Va multumesc.

Onorata asistenta,

Cred ca nimeni nu mai poate privi lumea de astazi cu ochelarii anului 1940, si nici macar cu cei ai anului 1945.

Peste popoarele continentului au trecut nu una, ci mai multe furtuni istorice.

La sfârsitul anului 1940, Europa numara 26 de state; în 1945 ea numara 31; în 1975, în momentul semnarii Actului final de la Helsinki, erau 33 de state; iar astazi, 52 de state sunt membre ale OSCE. Europa a cunoscut mai multe siruri de reglementari, începând cu seria tratatelor de pace de la Paris din 1947, continuând cu acordurile de la Helsinki, cu Carta de la Paris pentru o noua Europa. Totalitarismul a apus - sa speram definitiv - pe continentul nostru. Germania - unita, democrata si libera - este astazi o putere politica si economica de prim rang, o tara care reprezinta unul din motoarele dezvoltarii europene. Federatia Rusa face eforturi notabile pentru a înainta pe calea democratiei si a reformelor, afirmându-si statutul de mare putere si dorinta de a actiona ca partener al Occidentului. Regimurile dictatoriale - atât cele militaro-fasciste din Occidentul Europei, cât si cele comuniste din Centrul si Estul Europei - s-au prabusit, iar aceste tari, inclusiv România, au intrat într-o perioada de tranzitie, prin consolidarea democratiei si libertatii si trecerea la reforme structurale. Tarile baltice si-au recapatat identitatea statala si nationala. Fostele republici sovietice sunt în prezent state suverane.

Europa cunoaste o noua organizare internationala, sprijinita pe structurile europene si euro-atlantice, urmare fireasca a legaturilor traditionale - istorice, politice, economice si spirituale - trans-atlantice, dintre vechiul continent si America de Nord. Impreuna cu OSCE, toate aceste structuri dau dimensiunile Europei prezente si viitoare. Intr-o asemenea Europa, nu poate avea loc reeditarea actelor de forta si de amenintare cu forta din vara anului 1940, carora le-a cazut victima România, asa cum nu este în interesul nimanui de a reedita în forme noi, pe alte criterii, segregarea Europei, care îsi cauta azi calea depasirii sechelelor Razboiului Rece. De asemenea, nu cred ca se poate confunda tragedia razboiului din fosta Iugoslavie cu anul 1940.

Si totusi, la peste o jumatate de secol de la aceste tragice evenimente, în partea noastra de lume, nostalgici ai vremurilor apuse viseaza iarasi la conflicte interetnice si se joaca in mod iresponsabil cu creionul pe harta partii stabile a Europei Centrale, vizând si România. Dupa o logica inspirata de mania grandorii, ei nu pot concepe marirea propriului popor, decât prin micsorarea altor popoare. Sunt tulburate artificial raporturi stravechi de prietenie si buna vecinatate între etnii. Este revigorat "modelul sudet" al lui Hitler, state din zona erijându-se în protectori de drept ai minoritatilor din tarile vecine, cu încalcarea normelor si standardelor europene. Este încurajat separatismul teritorial, sub pretextul tot mai transparent al autonomiilor pe criterii etnice si al "drepturilor colective" ale minoritatilor. Iar prin intermediul unei mediatizari partizane si iresponsabile, se creaza false vinovatii, false inocente si, ceea ce este mai grav, imaginea inevitabilitatii pentru tarile din zona a unui "model balcanic", la limita unui "model iugoslav", diferit de modelul european si bazat pe confuzie, amenintare si violenta.

România are astazi o sansa istorica pentru realizarea aspiratiilor si intereselor sale de dezvoltare. Intr-o lume europeana atât de agitata, bulversata înca de socurile revolutiilor din 1989-1990, evolutiile noastre constructive nu pot urma decât linia integrarii în structurile europene si euro-atlantice, carora le suntem de pe-acum asociati, printr-o serie de institutii.

Gândindu-ne la constructia României moderne a pasoptistilor, la marile momente ale istoriei noastre jalonate de Unirea Principatelor Române de la 1859, câstigarea independentei de stat în 1877, desavârsirea statului national unitar de la 1 Decembrie 1918, nu ne putem sustrage convingerii ca traim astazi o perioada de mare intensitate istorica. Acum, în acesti ani de tranzitie dificila si încordata de la dictatura la democratie si stat de drept, de la o economie centralizata, de comanda, la o economie sociala de piata, se decid soarta si profilul României primului secol din mileniul trei. Suntem în fata nevoii implacabile a unei modernizari a tarii de un tip incomparabil mai complex decât cel de acum 100 de ani. Tot ceea ce experienta istorica a natiunii a acumulat bun trebuie luat în seama. Nici un graunte de energie si creativitate nu trebuie sa se piarda. Toate inovatiile mondiale care ni se potrivesc trebuie adoptate si adaptate. Or, o atare evolutie nu este cu putinta decât daca, într-un cadru democratic, vom avea liniste în tara si pace în afara.

Relatiile cu vecinii nu sunt cu nimic mai putin importante decât cele cu marii nostri parteneri si aliati. Dupa cum se spune, prietenii ti-i alegi, rudele ti le dau stramosii, dar vecinii ti-i da istoria. Pentru noi, normalitatea este starea fireasca a relatiilor cu tarile vecine. Buna vecinatate si prietenia constituie prima lor treapta de dezvoltare, iar colaborarea si parteneriatul - etajele superioare.

Durerile care ne-au încercat si îndoliat tara si inimile, în urma cu cinci decenii si jumatate, ne-au facut mai sensibili si mai întelegatori. Este, de aceea, o prima si sacra datorie de a ne îngriji de destinul românesc la sfârsitul acestui secol si mileniu.

Statornica în optiunea ei europeana, exprimata explicit de toate fortele sale politice, România doreste sa se inspire în relatiile sale cu toti vecinii din modelul european clar, transparent, stabil si lipsit de echivoc. Un stralucit exemplu de succes al spiritului european îl constituie reconcilierea istorica franco-germana, dupa secole de confruntari si tensiuni care pareau insurmontabile. Fie ca, astazi, când comemoram nedreptatea istorica de acum 55 ani, gândurile noastre sa nu fie coplesite de amintirea celor doua personaje nefaste, Hitler si Mussolini, ca si a lui Stalin în aceeasi masura, care si-au asumat grave responsabilitati pentru unele dintre cele mai silnice acte de rapt teritorial din istoria moderna a Europei, ci mai degraba spre marii oameni politici, Charles de Gaulle si Konrad Adenauer, artizanii istoricei reconcilieri franco-germane!

Si noi dorim sa lasam trecutului tragediile trecutului si sa privim în viitor. Si noi dorim sa întemeiem relatiile cu Ungaria pe modelul franco-german, eminamente european, si suntem gata sa facem orice deschideri diplomatice în acest sens. Aceasta deoarece consideram ca interesul si viitorul ambelor natiuni nu pot fi concepute în afara spatiului euro-atlantic, în afara acceptarii în comun a unui cod de valori, norme si standarde - unitar, clar, fara ambiguitati si fara discriminari.

Contextul national si international actual ofera României si Ungariei o sansa unica de reconciliere istorica, cu consecinte benefice pentru dezvoltarea si înflorirea relatiilor dintre ele si, totodata, de natura sa faciliteze integrarea lor simultana în structurile de securitate si cooperare europene si euro-atlantice.

In acest spirit, adresez tuturor factorilor responsabili din Ungaria vecina - Presedintelui Republicii, Primului ministru, Parlamentului, liderilor tuturor fortelor politice din Ungaria - apelul de a privi, împreuna, spre viitor. Cred ca exprim punctul de vedere comun al tuturor fortelor politice din România lansând apelul sa asezam relatiile dintre România si Ungaria pe principiile de drept si conlucrare statornicite între statele democratice europene în ultimele cinci decenii!

In mod deosebit, fac un apel la abandonarea pretentiei, exprimata într-o forma sau alta, de multi oameni politici din Ungaria de a "dirija" minoritatile maghiare din tarile vecine, sau de a se erija în "aparatori" ori "reprezentanti" ai acestora. Noi comemoram astazi tocmai drama la care a condus o asemenea politica, sistematic promovata de Ungaria horthysta în perioada interbelica, si care a lasat urme adânci în constiinta populatiei transilvane, ca si din celelalte parti al tarii. Liderii Ungariei democratice de astazi trebuie sa înteleaga si sa fie convinsi ca, în conditiile apararii integritatii teritoriale si a unitatii statale, România este prima si în cel mai înalt grad interesata în protectia si garantarea drepturilor legitime ale persoanelor apartinând minoritatii maghiare, în pastrarea identitatii lor etnice, asa cum este interesata în protectia drepturilor si libertatilor fundamentale ale tuturor cetatenilor sai. In aceasta privinta, România întelege sa respecte întru-totul standardele europene în materie, ca si obligatiile internationale pe care si le-a asumat din propria vointa.

Fac apel la întreaga clasa politica din Ungaria sa accepte realitatea, consacrata istoric si juridic, inclusiv de documentele OSCE, potrivit careia minoritatea maghiara din România este o parte integranta a societatii românesti, cu toate consecintele care decurg din aceasta realitate. Statutul minoritatii maghiare în România decurge din drepturile si libertatile fundamentale ale omului, exprimate în Constitutia tarii si într-un larg cadru legislativ, precum si din standardele europene în acest domeniu si nu poate face obiect de negociere cu nici un stat, nici chiar cu Ungaria.

Daca atât în România cât si în Ungaria vom întelege si accepta aceste principii de baza ale raporturilor dintre state, pe care statele democratice vest-europene le considera ca de la sine întelese, nu vad nici un obstacol în dezvoltarea multilaterala si adâncirea relatiilor, în prezent substantiale dintre tarile noastre, inclusiv a contactelor firesti ale concetatenilor nostri maghiari cu cei ce vorbesc aceeasi limba si împartasesc aceleasi valori culturale din Ungaria si din alte tari.

Pornind de la aceste considerente si, având în vedere imensa responsabilitate pe care conducerile României si Ungariei le au astazi pentru viitorul popoarelor lor si al relatiilor dintre ele, invit în mod solemn conducerea democrata de la Budapesta de a trece împreuna, în cel mai scurt timp, la elaborarea si semnarea unui document politic de natura sa consacre reconcilierea istorica dintre România si Ungaria, în spiritul european al zilelor noastre, document ce s-ar putea baza pe urmatoarele considerente si principii generale:

1. Reconcililerea româno-ungara, punând capat unor tensiuni întretinute de-a lungul secolelor, constituie un eveniment cu adevarat istoric care va transforma profund relatiile dintre cele doua tari, servind intereselor celor doua popoare angajate pe calea consolidarii democratiei si reformei si oferind o baza noua, solida, dezvoltarii raporturilor bilaterale în toate domeniile de interes comun.

2. România si Ungaria se vor sprijini reciproc în eforturile lor de integrare în structurile europene si euro-atlantice în care îsi au locul firesc împreuna, reconcilierea istorica dintre ele constituind o contributie însemnata pentru securitatea si stabilitatea în zona noastra geografica si în Europa, în ansamblul sau.

3. Raporturile dintre România si Ungaria se vor dezvolta pe baza principiilor si normelor dreptului international înscrise în Carta ONU, în Actul final de la Helsinki, în Carta de la Paris pentru o noua Europa si celelalte documente pertinente ale OSCE, cele doua tari respectându-si integritatea lor teritoriala si declarând ca nu au, acum si în viitor, pretentii teritoriale una fata de cealalta.

4. Beneficiari de reconcilierea istorica româno-ungara vor fi toti cetatenii celor doua tari, inclusiv persoanele apartinând minoritatii maghiare din România si minoritatii române din Ungaria, prin alinierea ambelor tari la valorile democratice si standardele europene în domeniul respectarii drepturilor omului; acceptarea de catre factorii politici din cele doua tari a realizarii reconcilierii istorice va face ca existenta minoritatii maghiare din România si a minoritatii române din Ungaria sa se transforme într-o importanta resursa de dezvoltare a relatiilor bilaterale, într-o punte de stimulare a raporturilor de buna vecinatate si parteneriat dintre cele doua tari.

Declaratia privind reconcilierea istorica dintre România si Ungaria poate fi însotita de un document bilateral juridic în care ar urma sa fie specificate mecanismele si instrumentele, inclusiv un cod de conduita privind abordarea problemelor minoritatilor etnice, pe care cele doua tari înteleg sa le stabileasca pentru realizarea acestui scop, precum si programe concrete de actiuni pe plan politic, economic, strategic, cultural si în alte domenii de interes comun.

In speranta ca aceasta initiativa va fi acceptata de partea ungara, România manifesta întreaga disponibilitate pentru ca imediat sa fie începute negocieri în vederea convenirii si semnarii documentelor politice si juridice corespunzatoare.

In acest spirit, ne gândim sa propunem ca reluarea negocierilor asupra Tratatului de baza româno-ungar sa stea sub semnul reconcilierii istorice româno-ungare, astfel încât sa punem împreuna bazele unor relatii de parteneriat si colaborare între cele doua state.

Noi nu vedem reconcilierea ca pe o simpla declaratie formala, ci ca pe un proces asumat în mod constient si urmarit în mod sistematic, zi de zi.

El are ca premisa vointa politica de apropiere si colaborare în folosul celor doua tari si popoare, al stabilitatii si securitatii atât în zona geo-istorica a Europei Centrale cât si pe continent. Declar aici si acum ca noi, în România, avem aceasta vointa politica.

Neîndoielnic, respectivul proces va fi greu, poate chiar imposibil de finalizat, fara straduinta fortelor politice din România si Ungaria, care gândesc si actioneaza având privirile îndreptate spre viitor si nu spre trecut, dublata de constituirea unor adevarate vase comunicante între societatile civile din România si Ungaria.

In masura în care minoritatea maghiara din România si minoritatea româna din Ungaria vor functiona ca factori de catalizare ai acestui efort constructiv, ele îsi vor putea îndeplini cu adevarat vocatia de punti de legatura între cele doua popoare vecine.

Reconcilierea noastra istorica este calea cea mai sigura spre integrarea României si Ungariei în institutiile cardinale ale noii Europe. Optând pentru aceasta cale, vom contribui nemijlocit inclusiv la depasirea unora din dilemele cu care sunt confruntate institutii precum UE si NATO atunci când reflecteaza asupra viitoarei lor extinderi catre zona noastra comuna de apartenenta. Iata de ce suntem încredintati ca, asemenea reconcilierii franco-germane, aceasta necesara încercare de a scrie într-un mod nou destinul nostru comun se va bucura de sprijinul statelor si structurilor politice, economice si strategice europene si euro-atlantice. In mod deosebit, speram ca Franta si Germania, care au consacrat modelul dupa care dorim sa ne ghidam în relatiile noastre cu Ungaria - ne vor sprijini substantial pentru a valida, într-o noua perioada a constructiei europene si într-un context geopolitic diferit, virtutile perene si universale ale unei optiuni care, punând capat somnului ratiunii, a împiedicat renasterea vechilor monstri.

In acest moment al istoriei, dupa o perioada de peste doua decenii de când respectarea drepturilor omului a devenit o prioritate si un principiu ale vietii internationale, ducând la schimbari de regimuri în multe tari ale lumii, România se gaseste, în chip natural, aliniata standardelor europene si internationale, respectându-si atât Constitutia, cât si angajamentele asumate prin pactele, conventiile si protocoalele semnate în domeniul drepturilor si libertatilor omului, inclusiv ale cetatenilor apartinând minoritatilor nationale.

Noi suntem hotarâti sa ne achitam si în viitor de toate aceste angajamente, întrucât nu concepem consolidarea unei vieti democratice, într-un stat de drept, decât pe asemenea fundamente trainice.

Mersul înainte al democratiei românesti nu poate fi - pentru a-l parafraza pe Nicolae Balcescu - decât lucrarea comuna a tuturor contemporanilor ce traiesc si muncesc în aceasta tara. Dati-mi voie sa va spun ca am o deosebita încredere în luciditatea, realismul si aspiratiile pasnice, constructive ale cetatenilor români de etnie maghiara care îsi duc viata în mod normal, alaturi si împreuna cu etnicii români, si care contrazic afirmatiile acelor lideri politici maghiari care mizeaza totul si se evidentiaza în mod provocator si iresponsabil prin teze si teorii anacronice sau care contrazic realitatea. Cred ca sondajele recente care atesta ca 67 % dintre etnicii maghiari din România nu se simt discriminati în nici un fel, iar 71 % dintre acestia afirma ca împartasesc sentimente de prietenie fata de concetatenii lor români sunt edificatoare în aceasta privinta. Ma adresez în mod deschis tuturor cetatenilor români apartinând minoritatii maghiare cu apelul de a nu se lasa antrenati pe panta nationalismului extremist si agresiv, spre care îi împing unii lideri politici, care nu au adus nicaieri si niciodata nimic bun nimanui si de a folosi drepturile si libertatile care le sunt garantate prin Constitutie si celelalte legi ale tarii, traind în liniste si întelegere, ca si pâna acum, în aceeasi vatra statala cu românii. Noi respectam demnitatea fiecaruia, a tuturor cetatenilor tarii, inclusiv a celor apartinând minoritatilor nationale, si credem cu putere în posibilitatile pe care le ofera România de astazi pentru dezvoltarea lor libera, în cadrul statului de drept.

Noi am închis, prin jertfe si eroism, capitolul grav al Dictatului de la Viena. Noi, cei din România, am fost aceia care, singuri, am închis capitolul dictaturii lui Antonescu, dupa cum tot noi am fost cei care am rasturnat si regimul lui Ceausescu, condamnat de istorie fara nici un drept de apel.

Ii invitam pe toti sa priveasca cu atentie istoria moderna si contemporana a României, dramatismul ei launtric, suferintele si sacrificiile oamenilor, catastrofele ei nationale. Si totusi ! Si totusi, România, a fost mereu în pas cu Europa. Acum un secol, un Prim-ministru român spunea: "Prin originea lor, românii se tin de Europa Occidentala, cu care ei sunt strâns legati, prin cultura si prin interese. In privinta culturala, faptul istoric care sare în ochi este acela ca românii nu s-au dezlipit de mersul civilizatiunii europene, nici chiar în timpurile cele mai nefaste ale traiului lor, caci au avut necontenit relatiuni cu lumea apuseana si ca de la dânsa ei si-au primit impulsiunile". Sunt cuvintele lui Dimitrie A. Sturdza si ele nu reflectau câtusi de putin o gândire de conjunctura, ci un ax al vietii noastre nationale.

Intr-un moment ca acesta, când ne privim trecutul cel mai trist, dupa care, apoi a biruit speranta, este bine sa-i asiguram pe prietenii, ca si pe ne-prietenii nostri ca România noua, România democratica, România moderna si eterna va fi cu siguranta prezenta la întâlnirea cu destinul ei european.

BIROUL DE PRESA

30 august 1995