Romanii inchisi la Tiraspol sunt ostatici ai Federatiei Ruse

Românii inchiși la Tiraspol sunt ostatici ai Federației Ruse

Susținem initiațiva ziarului ZIUA, de readucere în atenția opiniei publice din România și din străinătate a cazului scandalos al românilor închiși, de 11 ani, deja, la Tiraspol. Considerăm necesar, în plus fața de alte opinii exprimate până în prezent să subliniem și să argumentăm, mai jos, printr-un scurt excurs istoric, un punct de vedere ce exprimă convingerea că demersul sau acțiunea care ar trebui să aibă ca finalitate eliberarea celor trei români rămași în pușcărie după eliberarea lui Ilie Ilașcu trebuie să aibă ca referința Rusia, nu așa zisele autorități de la Tiraspol. În primul rând este importantă precizarea că toți cei care conduc Transnistria, cei care i-au condamnat la captivitate pe cei câțiva români cunoscuți (în trecut) drept membri ai grupului Ilașcu, sunt cetățeni ai Federației Ruse, etnici ruși, stabiliți în Transnistria după 1990. Atât Smirnov cât și nevasta, fiul (șef peste Vămi), seful serviciului de informații, Antiufeev (urmărit pentru crime de război în țările Baltice) cât și întreaga clică conducătoare a regimului provin din colțuri îndepărtate ale Uniunii Sovietice, (unii sunt sosiți tocmai din Siberia). Sarcina lor era și a rămas păstrarea drapelului rus deasupra "garnizoanei Transnistia" (dealtfel Smirnov și mulți dintre cei mai apropiați colaboratori sunt ofițeri activi ai Armatei Ruse).

Acțiunea opiniei publice și a societății civile ar trebui să țintească 17417k1019r Moscova

Așadar rezultă că presiunea internațională și eventualele acțiuni juridice ar trebui îndreptate, în opinia noastră, către Federația Rusă. Menținerea în pușcăria din Tiraspol a românilor are un rol simbolic reprezentând o formă de umilire și batjocorire a tuturor românilor, pe de o parte, dar este și o modalitate de menținere a unui instrument de șantaj. Viața lor contra garantării independenței Transnistriei. Decizia este politică și evident, nu are nimic de-a face cu minuscula entitate secesionistă de la Tiraspol nerecunoscută de nimeni ci cu Moscova, cu politica Kremlinului. Dealtfel acest lucru a ieșit în evidență izbitor cu ocazia eliberării lui Ilie Ilașcu, slobozit, cu înțelesuri străvezii, în preajma înscăunărilor președinților Putin, Voronin și Iliescu în noile lor posturi.

Este greu de înțeles și rămâne - în cel mai bun caz - o temă misterioasă, de ce Ilie Ilașcu, imediat după eliberare, a trecut la atacuri dure la adresa mișcării politice din care a făcut parte în momentul arestării, în 1992, deși, de atunci și până în prezent, respectiva organizație s-a dovedit singura formațiune politică (PPCD) ce a promovat constant, în pofida represiunilor de tot felul, o linie românească, democratică și pro-europeană, ba chiar, mai nou pro-NATO.

Deși, inițial, Ilașcu a susținut că nu va avea odihnă și nu va părăsi Moldova până când foștii camarazi nu vor fi eliberați și ei, după scurtă vreme s-a răzgândit și și-a văzut de ale lui.

Este evident că Rusia nu va ceda ușor în fața opiniei publice, în măsura în care se va reuși de către societatea civilă din România, crearea unui curent semnificativ, însă cu certitudine, evenimentele din ultima perioadă au dovedit-o, Rusia nu mai este singurul jucător important în Molodva și împrejurimi. Presiunea americană și occidentală în general au determinat eșecul debutului campaniei electorale a lui Putin, care ne amintim, urma să aterizeze în data de 24 noiembrie 2003 la Chișinău pentru a forța semnarea "Memorandumului Kozac" ce ar fi consfințit, la reuniunea de la Maastricht din 1-2 Decembrie 2003, anexarea Moldovei de către Transnitria, respectiv de către Rusia. Este cel mai important fapt de politică petrecut în preajma granițelor românești în ultimul deceniu care caracterizează circumstanțele perspectivei politice în această zonă. Putin a fost umilit și jocul rusesc a fost de-jucat într-o manieră fără precedent în întreagă carieră, de succes din păcate, până acum, a primului kaghebist al Rusiei. Pe scurt credem că un efort concertat al societății românești este posibil să aibă finalitate de această dată, tocmai datorită intersecției unor noi câmpuri de forță în zona istmului ponto-baltic. Eliberarea românilor din beciul rusesc de la Tiraspol ar trebui să fie simbolul noii Românii, o României demnă, parteneră reală a comunității statelor civilizate ale lumii. Nu există nici o țară, în lumea către care ne îndreptăm, care să admită încarcerarea pe nedrept a unor cetățeni ai săi de către reprezentanții unei organizații teroriste, cum este echipa moscovită de la Tiraspol.

Dumnezeu să ne ierte pentru netrebnicia noastră și să dea tărie și speranță basarabenilor mărturisitori ai Crezului românesc ce se jerfesc în temniță rusă!

Semnatar, în numele IntelMedia, George Roncea

Istoricul problemei Transnistriei.

După Declaratiile de suveranitate a RSSM din iunie 1990 si de independenta a Republicii Moldova (27 August 1991) care au creat fundamentul juridic pentru edificarea noului stat national, in cadrul frontierelor fostei RSSM, reactiunea anti-moldoveneasca si-a gasit expresia structurata institutional in Declaratia privind proclamarea independentei RMN, din septembrie 1990, si referendumul in favoarea pastrarii URSS, care au condus la instaurarea de facto a existentei asa-zisei "statalitati transnistrene".

Proclamandu-si, in iunie 1990, Declaratia de suveranitate, si in August 1991, Declaratia de independenta, Republica Moldova si-a declarat suveranitatea in cadrul URSS, ceea ce coincidea pentru moment cu reflexul centrifug al majoritatii republicilor unionale impotriva Centrului unional. Eforturile conjugate de democratizare și de afirmare a intereselor nationale, au determinat, la 17 martie 1991, refuzul oficial al Sovietul Suprem al RSSM de participare la referendumul unional, initiat de Moscova, asupra mentinerii Uniunii Sovietice.

Aceasta decizie, insa, nu a fost respectata in raioanele estice si de sud, in care, sub protectia trupelor aeropurtate ale armatei a 14-a, structurile administratiei locale si de partid au trasat o limita interioara pe teritoriul Moldovei, creand enclavele Transnistriei si Gagauziei. Transnistrenii devin model si pentru gagauzii din Comrat care declanseaza simultan o miscare separatista, amenintand Chisinaul cu posibilitatea jonctiunii celor doua zone rebele de la est si de la sud

Tiraspolul "capitala" regiunii separatiste, va deveni cheia regiunii iar partea cea mai dogmatica a miscarii bolsevice ruse se va reface aici. Din 1991 pana in prezent s-au schimbat multe dintre datele politice sociale si economice ale Moldovei, dar esenta problemei geopolitice nu s-a schimbat.

Transnistria în sistemul geopolitic regional

Problema Transnistriei este o problema fundamentala a securitatii Rusiei, definită explicit printr-o rezoluție a de Dumei de Stat a Rusiei. Nistrul este linia strategica care desparte cele doua mari spatii geopolitice, spatiul slav de restul lumii europene. In urma cu peste jumatate de mileniu aceasta frontiera naturala era reglementata de Principatul Moldovei care se intindea de la munti pana la tarmul marii. Tighina si Hotin erau principalele vaduri de trecere ale Nistrului, iar Chilia si Cetatea Alba controlau intreg accesul la gurile Dunarii. Controlul Nistrului definea calitatea de mare putere zonala si a devenit obiectiv prioritar al tuturor imperiilor succedate în perimetrul istmului ponto baltic. Pentru Imperiul Otoman, dupa ce il va smulge Moldovei, Nistrul va marca limita de expansiune nord estica pentru aproape 400 de ani. Odata cu scaderea puterii otomane frontiera se muta pe Prut. Prin aparitia Romaniei Mari frontiera revine pe Nistru. Imperiul Sovietic readuce frontiera pe Prut.

Chiar daca frontiera politica intre rusi si restul lumii a oscilat intre Prut si Nistru, frontiera strategica a ramas pe Nistru. Aceeasi linie de fortificatii creata de turci a fost utilizata atat de Imperiul Rus cat si de cel Sovietic. Desprinderea Ucrainei si pierderea Odessei, a Azerbaidjeanului, luat de Turcia si apoi incercarea de smulgere a Moldovei din mainile Rusiei au fost noile provocări adresate strategilor Rusiei pentru care limita slava este conceputa spre inainte, spre Adriatica, iar nu inapoi, spre Moscova. Acum, mai mult ca niciodata, pentru Rusia pastrarea Tiraspolului poarta o semnificatie strategica covarsitoare, ramanand singurul cap de pod catre Europa sud-estica.

Stabilindu-si o strategie de "aparare a independentei castigate in luptele din 1992", autoritatile tiraspolene au intreprins actiuni foarte serioase in vederea instruirii si inchegarii unei armate puternice, stabilite pe suporturile vizibile si mai putin vizibile ale fostei Armate a 14-a. Liderii secesionisti au constituit cu sprijinul militar rusesc o armata impresionanta, dotata cu tehnica militara moderna, formata din tancuri, instalatii de rachete, trupe de geniu si chiar aviatie de lupta, utilizand potentialul industrial al uzinelor din regiune pentru a-si mari arsenalul.

Conducerea Rusiei a sprijinit supravietuirea regimului de la Tiraspol prin ajutoare nerambursabile considerabile, precum si printr-un paienjenis abil de conditii, declaratii si memorandumuri, mediate de reprezentanti ai Kremlinului. Conflictul regional intretinut de Rusia in Moldova a fost un laborator de experimentare a politicilor de manipulare sau chiar de modificare a strategiilor de evolutie independenta a noilor state nationale, aparute in urma prabusirii URSS. Utilizand forta Rusia a incercat sa aplice tehnicile acestui conflict in Georgia, Estonia si Crimea si alte regiuni ale CSI-ului. Realizarea practica a intereselor rusesti s-a dovedit a fi foarte diferita in fiecare caz in parte, variind in functie de textura etnica, de presiunile externe sau de proportiile acestor tari, succesoare ale Uniunii Sovietice. In Transnistria, obiectivul major urmarit de Rusia a fost, de fapt, retinerea Republicii Moldova sub tutela politica a fostului centru decizional post-sovietic, utilizand regiunea nistreana ca pe un fitil amorsat, care poate fi oricand reaprins.

Miza militara si strategica

Unul dintre motivele pentru care Rusia si-a afirmat cu atata tarie controlul asupra acestei zone il constituie faptul ca in aceasta regiune se afla cel mai important complex militar-industrial de pe teritoriul Basarabiei. Practic, restul Moldovei nu dispune de o baza industriala comparabila. In zona se afla o uzina de producere a componentelor armamentelor nucleare, un centru de anvergura pentru controlul comunicatiilor. Nu trebuie neglijata nici locatia Armatei a 14 a, care chiar daca este mult diminuata, dispune de o logistica impresionanta. Este formata dintr-o divizie de infanterie motorizata, incartiruita la Tiraspol, doua regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, doua regimente de genisti si pontonieri, un regiment de rachete si o escadrila de elicoptere.

Armata a 14 a este proiectata ca un esalon de interventie rapida, avand rolul de a aplica prima lovitura Occidentului. Schema ei de organizare permite ca in timp scurt sa cuprinda un numar mult mai mare de efective decat are acum (nimeni nu a avut de fapt posibilitatea sa verifice cati militari rusi sunt de fapt in Transnistria). O alta problema o constituie pensionarii Armatei Rosii. Majoritatea se afla in acest teritoriu, dar ei sunt raspanditi pe tot cuprinsul republicii Moldova. Dupa unele aprecieri numarul acestora s-ar ridica la aproape 400.000. Prezenta fostelor cadre militare si ale KGB, raportata la mia de locuitori este de cinci ori mai mare la Tiraspol fata de media pe republica. Ei sunt si principala osatura a mafiilor si brigazilor paramilitare care isi fac de cap pe tot teritoriul Moldovei.

Rusia a mentinut o tensiune constanta in zona de demarcatie a Nistrului prin livrarile deschise de tehnica militara, arme si munitii regimului secesionist, participarea directa a Armatei a 14-a de partea rebeliunii tiraspolene, trimiterea de mercenari si "voluntari"- cazaci.

In plus, pe langa factorul militar, Rusia a depus actiuni metodice in vederea vasalizarii economice a Republici Moldova, a extinderii dependentei energetice prin manipularea preturilor la carburanti si gaze, achizitionarea in contul datoriilor pentru energie a celor mai prospere intreprinderi din Transnistria si Moldova, manipularea accizelor si tarifelor vamale pentru a limita exporturile Republicii Moldova in Rusia.

"Solutia" federalizarii Moldovei

Rusia a prezentat, in cursul anului 2000, prin "Nezavisimaia Gazeta", un plan de federalizare a Moldovei ca solutie pentru conflictul transnistrean. In realitate planul era un mijloc de presiune si reprezentand nimic altceva decat amenintarea cu procesul de iugoslavizare, in cazul in care Basarabia s-ar indrepta in mod real catre sistemul valorilor de tip occidental.

Fara sa explice mai mult, expunerea KGB din "Nezavisimaia Gazeta" punea punctul pe i: "Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI." Fara indoiala ca rusii stiu la ce se refera si vor cauta sa nu piarda cheia din mana cu nici un chip.

Doctrina de Securitate a Rusiei arata ca Federatia Rusa examineaza cu ingrijorare concentrarea la flancul sudic al C.S.I. a unor state care sunt pe cale de a deveni baze NATO, si ar putea detine in viitor arme de distrugere in masa. Moscova nu va permite cu nici un pret dezintegrarea Federatiei Ruse si va continua procesul de revenire, pe diferite cai, la vechile frontiere ale U.R.S.S.

Moldova, aflata in flancul sudic si considerata zona tampon deopotriva de NATO si de Rusia se va afla vrand nevrand comprimata intre doua puternice campuri de forta, cu putine sanse de a-si gasi o cale de iesire mai ales in contextul politic de acum, cand guvernarea comunista, obedienta Moscovei, a indepartat Moldova atat de Bruxelles, cat si de Bucuresti.

IntelMedia    Group - brief presentation

Grupul IntelMedia s-a constituit formal în anul 2000 și funcționează sub forma unei confrerii colegiale lipsite de ierarhii, formată prin intermediul internet-ului ca o comunitate virtuală preocupată de Basarabia și nu numai.

Prima apariție publică a grupării a avut loc în preajma alegerilor parlamentare din Republica Moldova din primăvara anului 2001, membrii organizației, jurnaliști, absolvenți de științe politice și economice, oferind opiniei publice românești, factorilor politici și mediilor de presă, o analiză documentară asupra situației din Republica Moldova. Intitulată "Basarabia la răscruce" lucrarea documentară realizată gratuit și oferită gratuit, poate fi găsită și la adresa www.intelnet.8m.net.