Romanitatea în conditiile migratiei popoarelor
Dupa o perioada de apogeu în sec. II d. Hr.. Imperiul Roman se confrunta cu probleme care-i ameninta supravietuirea. Granitele îi sunt în pericol, iar în interior problemele economice si revoltele legiunilor slabesc puterea statului. La sfârsitul secolului III, împaratii Diocletian si Contantin cel Mare reusesc sa redea imperiului puterea sa de odinioara. Adaptarea la noile conditii nu dureaza foarte mult astfel ca la sfârsitul secolului IV, imperiul este definitv împartit în doua, el fiind prea mare pentru a fi condus de o singura persoana. Roma, cetatea eterna, îsi pierde locul central în imperiu.
Începând cu sec. III, Împeriul Roman se va afla într-o continua trasnsformare si reorganizare el se va confrunta cu o grava criza economica, politica si sociala. Se va trece prin aceste transformari datorita relatiilor cu noile popoare germanice, slave, arabe, bulgare, turco- 252r1717c mongole. Nelinistea se asterne în tot imperiul, fapt dovedit de solutiile pe care la aleg locuitorii pentru a le fi mai bine ei îsi îngroapa averile, sperând ca dupa ce se va îndrepta situatia se vor întoarce pentru a le lua, se refugiaza în zone mai ferite.
Puternicul stat roman este slabit. Pentru a le face fata invadatorilor, armata îsi alege noi împarati. Vor exista, dupa cum am mai spus, restauratori care vor încerca salvarea imperiului. Astfel, Aurelian ( 270 - 275 ) reface unitatea granitelor, Diocletian ( 284 - 305 ), transforma functia imperiala, iar Constantin cel Mare ( 306 - 337 ), reorganizeaza armata si administratia. Tot acesta în anul 330 inaugureaza, din interese economice si strategice, noua capitala a imperiului, Constantinopol, pe locul fostei colonii grecesti, Byzantion. În cele din urma, imperiul este divizat în anul 395, la moartea împaratului Theodosius, între cei doi fii ai acestuia, Arcadius si Honorius, urmând ca în anul 476 partea apuseana sa cada sub conducerea lui Odoacru si a vizigotilor sai ( prin alungarea ultimului împarat roman, Augustulus ) cea rasariteana va mai rezista înca o mie de ani, pâna în 1453 când a avut loc caderea Constantinopolului.
Dar cine erau acesti barbari
Grecii si romanii numeau ,, barbari popoarele din alte tari, adica pe cei ce nu erau greci sau romani. În acest sens întrebuintam aici termenul.
Daca privim harta Imperiului Roman si a lumii ,, barbare dimprejur, vedem peste Rin si Dunare, de la Marea Nordului pâna la Don, foarte multe popoare. Imediat peste granita erau popoarele germanice, dincolo de acestea, erau nomazii ( prin Peninsula Scandinava ), apoi slavii care se întindeau de la Vistula pâna peste Nipru, iar mai departe, spre Asia, am fi întâlnit hunii.
Nevoia de a avea terenuri întinse pentru agricultura si vite îi facea pe germani sa-si schimbe locul. Nobilimea militara care se formase si la ei, cauta de asemenea noi terenuri si noi prilejuri de jaf. Bogatiile si civilizatia Imperiului Roman îi ispiteau. De aceea popoarele ,, barbare ( germanice ) au început sa patrunda pe teritoriul roman cu idei mai mult sau mai putin pasnice. Pe la 102 - 101 î. Hr., doua triburi germanice au facut o incursiune în Gallia ( care pe atunci nu era provincie romana ), ajungând - unul din triburi, cimbrii - pâna în Gallia Narbonensis de Sud, tinut roman, iar alt trib ( teutonii ) a trecut Alpii si a fost zdrobit de Marius la Vercellae, în nord-vestul Italiei.
Patrunderea pasnica a germanilor în Imperiul Roman este înlesnita datorita faptului ca însisi romanii încep a-i folosi ca federati, auxiliari pe lânga legiunile armatei regulate. Lucrul acesta a avut loc la început mai rar dar dupa putin timp recrutarea soldatilor romani devine tot mai grea acest fenomen apare înca de la sfârsitul republicii si de aceea li se deschid barbarilor chiat portile legiunilor romane, în care ajung sa ocupe posturi de comanda.
Barbarii încep sa apara în imperiu si ca agricultori ( deoarece si acestia erau putini la numar ), în calitate de coloni, ca oameni de serviciu, zidari, sacagii, hamali, la curtile împaratilor printre marile personalitati. Un exemplu foarte convingator ar fi acela ca împaratul Theodosius le-a lasat la moartea sa celor doi fii un sfatuitor vandal, pe Stilicon, casatorit cu o nepoata a sa.
Primii ,, barbari ", care rup lantul de aparare si trec Dunarea în Imperiul Roman de Rasarit, sunt vizigotii, în 378. Sub conducerea lui Alaric si apoi a lui Ataulf, ei pustiesc succesiv Macedonia, Grecia, coastele Adriatice si Italia, ajungând tocmai în Gallia de sud-vest, în Imperiul Roman de Rasarit ( unde se si stabilesc ), în Aquitania ( 410 ) dupa ce în 410 jefuisera cumplit Roma. Vor mai veni si alanii, vandalii, burgunzii ( care ataca împreuna Gallia ), hunii ( care sosesc dinspre Asia în 450 ei au contribuit la punerea în miscare a neamurilor germanice stabilite de-a lungul granitei în anul urmator le cade victima Italia ).
Aceste popoare barbare vor forma regate barbare, dupa ce patrund pe teritoriul imperiului. Printre regatele barbare mai de seama se numara regatul vizigotilor ( în Gallia de Sud si Spania este primul regat barbar de pe teritoriul roman ), regatul vandalilor ( în Africa de Nord vandalii au fost împinsi catre acest teritoriu de catre vizigoti acestia în 455 jefuiesc Roma sub conducerea lui Genseric ), regatul lui Odoacru ( un mic trib germanic este regatul ce pune capat existentei Romei în 476 ).
Partea a II-a
La sfârsitul sec. IV, în timpul când barbarii încep sa ocupe teritoriile care apartinusera statului roman, aceste teritorii, unde se vorbea limba latina populara devin ,, Romania , iar ,, romana limba populatiei nebarbare. Populatiile straine vor ocupa pamânturile Imperiului Roman, având o extindere mai mare în Centrul si Apusul Europei, în zone unde limba era latinofona.
Chiar si asa, romanizarea barbarilor continua.
Civilizatia, cultura si limba romanilor, purtate si transmise de fostii supusi ai împaratului Romei, se definesc prin termenul de romanitate.
Romanitatea este expresia cuceririi si romanizarii teritoriilor respective.
O a doua definitie ar fi este procesul prin care se realizeaza expresia etnica si lingvistica a cuceririi si a procesului de romanizare.
În timpul acestor ocupatii, imperiul nu mai era unitar, datorita faptului ca numarul popoarelor era mare ( deci cultura era diversa ).
Înca din vremea împaratilor romani ( Primul Triumvirat, Diocletian cu introducerea tetrarhiei urmând, în cele din urma, ruperea efectiva a imperiului în 395 ), lumea romana era divizata între Orient si Occident, între Constantinopol si Roma.
Împartirea din anul 395 a însemnat printre altele si accentuarea diferentelor dintre cele doua modele ale romanitatii cea occidentala si cea orientala.
În anul 395 Imperiul Roman era format din Nordul Africii, Dacia Traiana, Britannia, Numidia, Peninsula Balcanica, Peninsula Iberica precum si cea Italica, bineînteles, Hispania, Gallia si cursul superior al Dunarii.
În urma ruperii au rezultat, dupa cum am mai spus, doua parti Romanitatea Occidentala si Romanitatea Orientala.
Romanitatea - în cadrul romanitatii era vorbita limba latina vulgara era prezent spiritul latin pe care s-au suprapus religia popoarelor germanice si slave ( în Est ).
Romanitatea Occidentala cuprindea Gallia, Hispania si Italia, Britannia, Africa de Nord si bazinul superior al Dunarii.
În Romanitatea Occidentala întâlnim popoarele popoarele romanice sau neolatine ( portughezii, spaniolii, francezii, italienii ).
În formarea limbilor popoarelor enumerate mai sus un rol important îl are substratul originar indo-european ( luzitan, celtiberic, galic si italic ). Peste substrat avem stratul, alcatuit din cel latin. Iar peste acest strat va veni adstratul, format din elementul germanic.
Romania Occidentala va evolua între secolele IV si X catre noi structuri etno-lingvistice.
Separarea popoarelor ce vorbeau aceste limbi si diferentele dintre ele sunt rezultatul numeroaselor fragmentari politice din cursul mileniului I.
Romanitatea Orientala ( sau Rasariteana ) se întinde între Dacia Traiana ( în Nord ), Marea Mediteraneana ( în Sud ), Marea Neagra ( granita de Est ) si linia de demarcatie trasata în anul 395 ( pentru a arata Vestul ).
Romanitatea Orientala graviteaza în jurul Constantinopolului.
si în aceasta parte a romanitatii romanitatea a evoluat în contact cu populatiile migratoare, a suportat presiunea numarului si a violentei invadatorilor, si a rezistat prin superioritatea civilizatiei materiale a culturii si a structurilor lingvistice.
Aici are loc penetrarea slavilor ( în 602 ) si bulgarilor ( în sec. VIII - IX ).
În sec. VI-VII slavii patrund în partea de Rasarit a Imperiului Roman, în Peninsula Balcanica ).
Datorita patrunderii acestora, Romanitatea Orientala a fost împartita si ea la rândul ei în doua parti Romanitatea Nord - Dunareana si Romanitatea Sud - Dunareana.
La sudul Dunarii întâlnim enclave de limba româna vorbita de aromâni, meglenoromâni, istroromâni si macedoromâni. Romania de la nordul Dunarii si cele izolate, enumerate mai sus, vor ramâne astfel singura expresie a latinitatii orientale.
Limba româna este produsul suprapunerii peste stratul daco-moesian a nivelului de baza latin, peste care s-au asezat influentele slave, fara a modifica structura etno-lingvistica romanica de baza.
Popoarele romanice sunt rezultatul unei duble sinteze
prima sinteza este cea dintre autohtonii din teritoriile cucerite de romani si colonistii romani.
a doua sinteza o reprezinta asimilarea migratorilor de catre popoarele romanice.
În cazul poporului român, prima sinteza este sinteza dintre daci si romani aceasta sinteza este cea care stat la baza formarii lui.
La Sudul Dunarii majoritatea populatiei romanice este asimilata de slavi.
La Nord de Dunare, populatia romanica fiind mai numeroasa, asimileaza populatia slava ...
III
|
