Schita genealogica a boierilor olanesti

SCHITA GENEALOGICA A BOIERILOR OLANESTI

[1]. Cu toata multimea de acte si documente ce ne-au ramas de la reprezentanti ai numeroasei familii a boierilor Olanesti, pana azi nu s-a realizat o lucrare speciala privind genealogia lor. De-a lungul anilor, incercari au fost facute de mai multi cercetatori, dintre care amintim doar eforturile lui Octav George Lecca si cele doua lucrari ale sale in care sunt consacrate capitole distincte Familiei Olanescu: ,,Familiile boieresti romane. Istoric si genealogie (dupa izvoare autentice)”, MDCCCXCIX (l899), retiparita in 1999, si ,,Genealogia a 100 de case din Tara Romaneasca si Moldova”, Bucuresti, 1911. Lor li se adauga lucrarea lui Grigore P.Olanescu: ,,Familia Olanescu. Notite si documente”, Bucuresti, 1903 – o schita de arbore genealogic facuta de un urmas al ramurii din Olanesti a acestei vestite familii de boieri din Oltenia, a carei existenta se intinde pe mai bine de 500 de ani, pana in zilele noastre. Pentru bogatia de date poate fi mentionat si articolul preotului cercetator istoric Dumitru Balasa din Dragasani-Valcea (+): ,,Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti”, publicat in revista valceana ,,Buridava” nr. 4/1980.

[2]. Acest Popa Francu ar fi avut fii pe Neagoe, Stanciu Logofat si Tudor Gramaticul, amintiti in documente din prima jumatate a secolului al XVI-lea. Fiii lui Tudor Gramaticul au fost Parvul Parcalabul, Vlad Comisul si Radu Mare Logofat si Postelnic. O. G. Lecca si Grigore P.Olanescu considera ca filiatia familiei este dusa mai departe de Vlad Comisul, care a avut urmasi pe Micul, Stan, Oprea Banul si Stanciul. In lucrarile lor, Ion Radu Mircea si Aurelian Sacerdoteanu sunt insa categorici: Vlad Comisul n-a avut copii . Daca urmam opiniile lui O. G. Lecca si Grigore P. Olanescu, filiatia boierilor Olanesti este continuata de Stanciul Spatarul, decedat la 1586 sau 1590. Dar primul reprezentant sigur al boierilor Olanesti este considerat Vlad Logofatul din Olanesti (1577-1602); documentele istorice il amintesc cu apelativul ,,din Olanesti ”.

[8]. La 28 iunie 1670 Alexie logofat ot Pitesti, casatorit cu Stanca, fata lui Tudor logofat Olanescul, primea zestre mosia Sambotin . Din casatoria lor a rezultat Hrizea, logofat inca in 1700 .

2. Mihail, al doilea fiu al lui Stanciu logofat Olanescul, apare intr-un hrisov dat de Radu Voievod fiul lui Mihnea Voievod prin care ii intarea lui Mihail feciorul Stanciului mosiile cumparate in Olteni si Bujoreni; actul releva ca parti din acele locuri fussera cumparate de Stanciu, tatal lui Mihail, iar alte parti de Stanciu, mosul lui Mihail .

3. Vlad este al treilea copil al lui Stanciul logofat Olanescul. Apare alaturi de Tudor si Stroe intr-un act datat 4 septembrie 1645, prin care Matei Basarab Voievod intarea fiilor lui Stanciul logofat din Olanesti doi rumani - Stoica si cu fratele sau Opris, fiii lui Stan, nepotii Oancei – si cu partea lor de ocina in Radacinesti, cumparati de Dobra logofeteasa Rudeanu in zilele lui Radu Voievod si dati de zestre Dobrei, mama celor trei frati Olanescu[13].

4. Eftimie Logofat Olanescu este alt fiu al lui Stanciul logofat Olanescu. Este amintit de un act din 21 iunie 1672 prin care Eftimie logofat vinde fratelui sau Goran partea sa de mosie in Voinigesti, Judetul Arges, sat unde membri ai Familiei Olanescu aveau case. De asemenea, un zapis din 15 aprilie 1676 relativ la mosia Voinigesti este scris de Eftimie logofat, frate cu Goran logofat Olanescu[15].

5. Stroe Logofat Olanescu apare in actul din 4 septembrie 1645 prin care Matei Basarab vv. intarea lui Tudor, Vlad si Stroe, fiii lui Stanciul logofat din Olanesti, doi rumani. Numele sau mai este intalnit in zapisul lui Anghel catre Stroe logofat ,,ot Olanesti” din 1656. De asemenea, un zapis din 1657 al lui Toma din Comanca (fost sat care apartine azi de orasul Baile Olanesti -n. n.) este adresat lui Stroe logofat ,,ot Olanesti[16]”.

6. Goran Logofat Olanescu este personajul care ridica probleme in filiatia genealogica a boierilor Olanesti. Aproape in tot cursul secolului al XVII-lea apare numele de Goran logofat Olanescu, scriitor de acte, martor dar si mare dregator la curtea domneasca. Daca istoricul George Potra[17] a incercat sa transeze problema prin notificarea: ,,Goran logofat, care semneaza, a trait intre 1625-1686”, preotul cercetator istoric Dumitru Balasa din Dragasani are meritul de a-l fi deosebit pe acest Goran Logofat Olanescu (1623-1650) de un alt Goran Logofat Olanescu, omonim al sau ca nume, ocupatii si rang, care se intalneste in documente in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Ultimul si-a adaugat la nume si patronimul ,,Stanciovici”, fiind fiul lui Stanciul Logofat din Olanesti, traitor in primele decenii ale veacului si fiind contemporan cu primul Goran logofat Olanescu; uneori ei apar impreuna in acte .

[19]. Activitatea lui este mult mai bogata decat a altor boieri Olanescu. La 28 ianuarie 1625, cand Alexandru Coconul vv. (1623-1627) ii intareste mosie in Olanesti si imprejurimi, Goran logofat poarta epitetul de ,,sluga domneasca” si apare ca un mare stapan feudal, spre deosebire de precedentii logofeti cu numele Olanescu. Hrisovul domnesc ii intarea lui Goran ocine in Olanesti, vecini, vaduri de moara in satele Saracinesti si Pausesti (Maglasi -n. n.), o ,,vatra” in satul Bujorani, ,,unde a facut casele lui”, precum si tigani. Goran Logofat era un personaj important al vremii sale si avea pecete proprie, pe care o aplica alaturi de semnatura . Spre deosebire de primul, Goran II Logofat Olanescu a lucrat in cancelaria domneasca. Deoarece nu se face deosebire in acte intre cei doi, este dificil de stabilit cand apare Goran I si cand este vorba de Goran II Logofat Olanescu. Versiunea de la Neamt a ,,Letopisetului Cantacuzinesc” arata ca Goran I Logofat Olanescu a facut parte din delegatia care a mers la Constantinopol sa scoata ,,buiurdum imparatesc” (tc. a buiurdi=a porunci) prin care Constantin Serban capata numirea in scaunul domnesc al Tarii Romanesti .

[23]. Din aceasta casatorie au rezultat doi copii: Dima Spatarul si Mihul Postelnicul.

Mihul Olanescul Logofat si Postelnic este primul fiu al lui Goran I logofat Olanescul. Din 10 ianuarie 1664 ne-a ramas Cartea lui Grigorie Ghica vv. (sept.1660-nov.1664) data lui Popa Stroe din Bogdanesti, pentru a inceta cearta cu Dima Spatar, sin (fiul -n. n.) lui Goran Logofat Olanescul. Cei doi s-au parat in fata Domnului pentru suma de 23 ughi (galbeni -n. n.), dati de Mihul logofat, frate cu Dima Spatar, Stanciului Sarchiz tatal lui Popa Stroe pentru un copil de tigan; murind Mihul, fratele sau Dima Spatar i-a cerut lui Popa Stroe acesti bani, luandu-i 100 vedre de vin pentru ei si a luat si tiganul inapoi, pe care l-a vandut. Jupaneasa Marica a Mihului logofat cere de la Popa Stroe copilul de tigan luat de Dima Spatar. Nu stim urmarea, dar Domnul zice in act: ,,am vazut si zapisul Dimei Spatar dat Popei cum ca s-au platit de aceasta datorie[25]”.

[26]. Data documentului: 22 martie 1680.

Dima Spatarul, al doilea fiu al lui Goran I Logofat Olanescu, apare documentar pentru prima data in acte la 2 ianuarie 1661 – ,,Dima Goran ot Olanesti[27]”. Este amintit ca martor la intocmirea unor acte, boier hotarnic si boier adeveritor. In actul din 23 mai 1676 apare Dima Capitan din Olanesti, iar in cel din 4 iunie 1678 este numit Dima Capitan din Bujorani . A fost casatorit cu Tudora, fiica lui Manole Comis (probabil Bujoreanul ?).

[30]. La 8 iunie, in acelasi an, inchinarea este confirmata si de Voica, nepoata postelnicului Istratie[31]. A doua sotie a lui Goran II Olanescu a fost Maria . Din diata (testamentul) Logofatului Goran Olanescu rezulta ca ,,Maria era mastera lui Radu” (mama vitrega -n. n.). Actul este din 7 august 1692 (leat 7200) . Din aceasta casatorie a rezultat inca un copil, Patru.

[37]. Este mentionat si in diata tatalui sau Goran Logofat Olanescu din 7 august 1692, care arata amanuntit ce a primit fiecare dintre cei 3 copii la impartirea bunurilor[38]. Un Ermologhion al lui Matei Goran se afla la Viena in Biblioteca Imperiala, cu mentiunea: ,,Matei Goran, nascut in anul 7162(1654)[39]”.

[42]. Acest Nita a avut ca fiu pe Ion Olanescu.

[43] si nepot de fiu al lui Goran logofat Stanciovici , nu se va evidentia in planul vietii politice asa cum inaintasii sai au facut-o, ocupand functii mai putin importante, cum ar fi cea de capitan si clucer, fiind prezent la nivel documentar cel mai adesea fie in calitate de boier hotarnic fie facand diverse achizitii . Radu Capitan Goran este amintit in zapisul lui Nita, sna (fiul lui -n. n.) Matei Goran, catre varul sau Radu Capitan Goran, din 1741 prin care ii vinde partea lui de mosie din Voinigesti si Tocsobeni. A fost casatorit de doua ori: din prima casatorie, care a durat noua ani si jumatate, cu Maria fata Capitanului Balota are o fata, Maria (avea 5 ani la moartea mamei ei), casatorita cu Preda Postelnic Zatreanul; iar din a doua casatorie, cu Catrina (Catinca) Uiescu (Uescu), un baiat, Dinu, care se va imbolnavi de epilepsie, la varsta de 5 ani . Radu Goran Olanescu a decedat la 1767, dupa ce isi facuse testamentul in 1755, modificat in 1759 si la o data ulterioara, inainte de deces, si a fost ingropat la biserica din Voinigesti, asa cum se arata in prima diata a Jupanesei Katrina din 13 iulie 1767 .

[52] din mosia Voinigesti. Dar la judecata domnitorul da dreptate Mitropoliei.

[55]. Ion Olanescu este citat in cartea de judecata dintre Ilie Olanescu si Preda Bujoreanu, devenit apoi monahul Pahomie Bujoreanu, datata 5 septembrie 1780, in care scrie ca Ilie Olanescu are si alti cetasi: pe Ion Olanescu cu ai sai .

[61]. La 10 aprilie 1738 vindea o vie impreuna cu fiii sai: ,,Eu Uril monah care m-au chemat Udrea Logofat Olanescu” . Dupa documentele familiei, Udrea Logofat Olanescu a avut 3 fii: Gheorghe, Constantin si Radu. Cei trei fii ai lui sunt iscaliti cu tatal lor la vanzarea viei la 10 aprilie 1738 .

[64] din 15 aprilie 1676.

[65]” din Olanesti cu toata cheltuiala lui, la 1714, cum arata si inscriptia, alaturi de alte rude ale sale. A fost casatorit cu Katrina Otetelesanu. Portretele lor sunt zugravite pe peretele de deasupra usii de la intrarea in biserica: el tine biserica in mana stanga iar in dreapta apare Jupan Radu Olanescu Vornicul, alt ctitor. La dreapta lui Draghici se afla Jupaneasa Ecaterina; intre ei, copilul lor cel mai mare, Jupan Teodor; jos la picioarele jupanesei apar fetele lor: Ruxandra, Ana, Ancuta si Maria, iar la picioarele lui Draghici apar baietii Hristea si Preda. Numele lui Draghici Capitan Olanescu apare intr-o serie de acte de la inceputul secolului al XVIII-lea . In actul din 3 decembrie 1722 apare ca martor Draghici Olanescu, capitan in Lovistea ”. Dupa O. G. Lecca si C. Balan, Draghici capitan Olanescu a decedat in 1732 (7240), conform inscriptiei de pe piatra de mormant, (in buna parte deteriorata) de la biserica ,,Sf. Nicolae”: ,,Sub aceasta piatra odihneste robul lui D(u)mnezeu Capitan Draghici Olanescu decembrie 14 (7240), 1732”. Dar un document din 25 martie 1727 vorbeste de Katrina, sotia raposatului Draghici Capitan Olanescu – vezi mai jos, p. 94. La 3 ianuarie 1750 Jupaneasa Katrina, vaduva lui Draghici, da un zapis la mana Episcopului chir Grigore al Ramnicului pentru un dar ce face la vreme de slabiciune si de batranete: o vie din Bujoreni, catre Episcopia Ramnicului.

[68]. In zapisul din 2 ianuarie 1694 al lui Radu cu fratii lui este iscalit si Parvu, care si-a pus si pecetea pe acest act. Intr-un zapis din 18 aprilie 1656 este iscalit Parvu Logofat Olanescu. A fost casatorit cu Sofica Turculescu, fiica jupanesei Stanca. Sofica, vaduva lui, impreuna cu feciorii ei Mihai, Preda si Gheorghe, da un zapis la mana lui Radu Capitan Olanescu, nepot, feciorul cumnatului sau Sima, dupa moartea lui Parvu si a fratelui sau Draghici .

[71]. A fost casatorit cu jupaneasa Anica. Portretul lui Tudosie este zugravit pe peretele din stanga (cum intri pe usa), de la nord, in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti, cu inscriptia: ,,Logofatul Tudosie sin Tudor Logofatul”. Langa el se afla ,,Jupanita Ego Anica”. Tudosie n-a avut copii. S-a calugarit sub numele de Teofil monah si a fost, alaturi de Preda Bujoreanu, devenit calugarul Pahomie Monah Bujoreanu, ctitorul bisericii Schitului Comanca .

[73]. Apare alaturi de fratii sai Tudosie i (si -n. n.) Draghici, feciorii lui Tudor Logofat Olanescu, in zapisul lui Radu din 2 ianuarie 1694 catre Ion Constantin Basarab Voievod, prin care ii vindeau mosia lor din Saracinesti, de langa Olanesti; fiecare dintre frati si-a pus pecetea sa pe acest act. Un zapis din 11 mai 1691 al Mariei Bujoreanu, fata Mihului Postelnic, care este fecior lui Goran Logofat, arata zestrea ei din Olanesti, din Comanca si din munti, pe care o vinde lui Sima Logofat Skilerul . Sima Skilerul a decedat la 11 septembrie 1706. A fost casatorit cu Anca Bujoreanu . In biserica ,,Sf. Nicolae” din sat, pe peretele de la nord, ea este zugravita langa sot, cu inscriptia: ,,Jupanita ego (a lui -n. n.) Ancuta”.

[76]. Ea apare mentionata in zapisul din 12 mai 1732 al vornicului Radu Olanescu.

[79]. In 1734 el inainta o plangere catre Cezaro-Craiasa Administratie ,,pentru dumnealui Radul de la Ocna ”. Din alt document din 11 decembrie 1737 vedem ca era numit ,,fostul vornic Radul Olanescu ”. Un document din 2 septembrie 1742 pomeneste de foaia de zestre a soacrei lui Radu, numita Maria Scoreasa, cu feciorul ei Andrei Scorei, care dau zestre doi tigani fiicei Mariei, Anuta, sotia lui Radu Olanescu. Diata lui se gasea in actele Familiei Olanescu, spune G. P. Olanescu. A decedat la 16 septembrie 1746 si a fost ingropat in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti, conform unui document datat 18 martie 1780 si aflat tot in arhiva Fam. Olanescu. Portretul lui este zugravit in biserica din Olanesti Sat pe peretele de deasupra usii din fata altarului. El tine biserica in mana, impreuna cu Draghici Capitan Olanescu; portretul este insotit de inscriptia:,,Jupan Radul Olanescul vornicu sin Simi(i) Schileriul”; dupa el sunt zugravite Jupanita Ego Anuta, dupa ea Kerata si apoi Jupan Constantin. La picioarele Radului sunt 3 baieti: Mihalcea, Preda si Ion; la picioarele Anutei sunt 3 fete: Balasa, Ana si Ilinca. Ilinca, sora cu Radu, n-a fost maritata, precum arata Diata vornicului Radu din 15 septembrie 1746.

[86]”. Polcovnicul Ilie se vede la intrarea in pronaos, in mana stanga tinand chipul bisericii impreuna cu Pelaghia monahia ,,ce au avut-o intru casatorie sotie dupa lege”. Langa Ilie e zugravit Jupan Gheorghe ,,sin ego” (fiul lui, -n. n.) . Pe peretele de la rasarit sunt zugraviti Vasile, alt fiu al lui Ilie, cu Jupaneasa sa Maria. Din casatoria lui Ilie cu Pauna, devenita maica Pelaghia, au rezultat 3 copii: Dumitru, Gheorghe si Vasile[88]. Gheorghe si Vasile sunt mentionati in documente la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea.

[89]. A fost casatorit cu Sofia Topliceanu, vaduva lui Constantin Olanescu, o rubedenie a sa. Este considerat ca al doilea ctitor la biserica parohiala ,,Sf. Nicolae” din Olanesti Sat, pe care a reparat-o si a inzestrat-o cu danii .

[94] la 13 aprilie 1893. A fost casatorita de 2 ori: prima data cu parucicul (locotenent -n. n.) rus Alexandru Rujinski, cu care a avut 2 fete: Ecaterina casatorita cu Tufeanu si Alexandrina casatorita cu D. Iancovescu. Dupa moartea lui Rujinski[95], Masinca s-a recasatorit cu Petre Munteanu, capitan in armata romana, cu care a avut o fiica, Ana, casatorita cu inginerul Costica Lehliu, decedat in 1897 .

[97]”. Iar in ,,Catagrafia” boierilor intocmita la 11 septembrie 1829 era descris astfel: ,,Toma Olanescu, n. satu Olanesti, 27 ani, clucer za arie, al lui Vasile Olanescu, sade in satu Olanesti, are 250 stanjeni mosie in Olanesti,/ munte in hotarul Sarbaanu din plaiu Lovistii,/ ½ ipac (tot acolo, -n. n.) din plaiu Olanesti,/ a treia parte ipac din muntele Caprarita,/ 300 stanjeni mosie din hotaru Golfinu sud Romanati,/ o vie la Dragasani infundata, dealu Calinii,/ 13 suflete de tigani, insa 4 parte barbateasca, 9 parte femeiasca[98]”.

[99]. Nici cu satenii Toma Olanescu nu s-a inteles intotdeauna bine, atata timp cat a indeplinit functia de subocarmuitor al Plaiului Cozia. La 21 iulie 1832 Parvul, fiul lui Hera din Mosoroasa, cu sotia sa Maria se plangeau impotriva abuzurilor clucerului Toma Olanescu, subocarmuitor al Plaiului Cozia .

[103]. Impreuna cu sotia sa Balasa este ctitor la biserica ,,Sf. Ingeri”sau ,,Sf. Voievozi” din fostul catun Valea de Case din Olanesti Sat .

[109]. A adus ca zestre mosia Gaesti de la mama sa, o Hereasca . Foaia de zestre a Ancutei, iscalita de fratele ei Stefan Parscoveanu (sau Priscoveanu - in alte documente), are data de 3 august 1739. La 24 aprilie 1747 Stefan Parscoveanu, pentru completarea zestrei, da sorei sale Ancuta mosiile Gaesti, Harsesti (Obrejanca) si Barlog in valoare totala de 1.525 taleri, ramanand ca pentru rest, pana la 2.090 taleri, sa-i dea cativa tigani .

[114]. A fost casatorit cu Safta Mihail Topliceanu, avand fiu pe Stefan; se stie ca ea a decedat la 8 februarie 1792 si a fost ingropata la bisericuta Coltea din Bucuresti. Sotul a decedat inaintea ei, in 1773. Dupa decesul lui, Jupaneasa Safta a avut judecata cu cumnatii sai Ionita si Filastake Colfescu, frati de mama cu sotul sau Constantin, pentru mosia Gaesti, cum arata cercetarea din 5 ianuarie 1775 facuta de Serban Parscoveanu.

[117]. Prin hrisovul din 3 august 1789 domnitorul Petre Mavrogheni da lui Stefan Olanescu ,,Paianlacul” de Vel Clucer. Din 18 noiembrie 1790 ne-a ramas scrisoarea Jupanesei Safta Olanescu catre fiul ei Stefan, pe care il aseza pe toata averea tatalui sau si a ei, ca sa-i plateasca el toate datoriile de 4.000 de taleri ce le facuse in vaduvia ei; tot in acesta scrisoare se spune ca Stefan Parscoveanu a daruit nepotului sau Stefan Olanescu la botez mosia Gaesti.

[118]. Stefan a avut o lunga judecata cu unchii sai Iordache si Filastache Colfescu pentru imparteala mosiei Gaesti, pricina sfarsita doar in 1801 prin hotarnicia serdarului Mihail Greceanu. La 4 decembrie 1798, intr-un act scris in Bucuresti, Constantin Hangerli Voievod dadea ordin clucerului Petrache si setrarului Mihai Greceanu sa mearga la fata locului, sa cerceteze si sa hotarniceasca partea ce se cuvine lui Ionita Colfescu, Luxandra Colfescu, sotia lui Filastake, si Stefan Olanescu – din mosia Gaesti.

[119]. Partile din Valcea, mostenire de la Vornicul Radu Olanescu, au fost date de Stefan Manastirii Cornet. Cand a decedat, Stefan Olanescu nu implinise inca 40 de ani. La inceput a fost ingropat in biserica din poarta Contescului, langa Rastoaca, si in 1885 osemintele i-au fost transportate in cavoul familiei Olanescu de la Cimitirul Belu din Bucuresti (zice G. P. Olanescu -n. n.). Sotia sa Safta C. Costescu a decedat si ea la 20 mai 1815 .

[121] dintre care a trait doar Constantin (Dinca) Olanescu (31 ianuarie 1787-8 ianuarie 1841). Iata cum il descrie Catagrafia din 1829: ,,Dinca Olanescu, figureaza si in lista boierilor judetului Vlasca, paharnic, sade in Bucuresti, mahalaua Sf. Vasile, vapseaua de galben nr. 269…Constantin Olanescu, figureaza si el in lista boierilor de la Bucuresti, n. Bucuresti, 42 ani, paharnic, al setrarului Stefan Olanescu, sade in Gaesti sud Vlasca, venit pe an taleri 5.500 ”.

[123]. S-a casatorit la 29 iunie 1841 cu Maria Ghica, n. 1821, decedata la 1906, fata marelui Logofat Dimitrie ( Tache ) Ghica si a Mariei Campineanu; sotia lui Pana era sora scriitorului Ion Ghica. Pana Olanescu a fost mare serdar, mare paharnic. A fost procuror la Olt, apoi ispravnic la judetul Dambovita timp de 3 ani. Director la Eforia Spitalelor Sf. Pantelimon. Pana Olanescu a tinut Postele si a avut un mare proces cu Statul, in care a cheltuit o mare parte din averea sa. A fost ales deputat al Colegiului I de Dambovita la 19 februarie 1860, deputat pentru orasul Gaesti la 11 aprilie 1860 si Senator al Colegiului I Dambovita la 3 noiembrie 1866, apoi deputat in mai multe randuri.

[124]: cu generalul Mihail Aslan, n. 1857, deci cu un om mai tanar ca ea cu 15 ani, si a doua oara cu capitanul Victor Creteanu, si el viitor general (1832-1897), care fusese intai casatorit cu Elisa Vacarescu (fara copii).

[126]. Dar Guvernul nu prezenta nici o garantie de stabilitate: unii ministri erau asa de putini capabili incat generalul ii si inlocuise chiar in timpul vacantelor parlamentare – zice Titu Maiorescu in a sa ,,Istorie politica ”. Pentru a provoca o criza guvernamentala si caderea Guvernului Florescu, la 19 noiembrie/1 decembrie 1891 L. Catargiu, Constantin Olanescu si Jacques Lahovari isi dau demisia din cabinet. Acesta nu mai poate rezista si la 24 noiembrie/6 decembrie 1891 isi anunta retragerea[128]. Tot Ministru al Lucrarilor Publice este intre 27 nov. 1891-3 oct. 1895 in Guvernul condus de Lascar Catargiu. Va fi Ministru de Interne intre 7 iulie 1900-13 feb. 1901 in Guvernul condus de P. P. Carp. A fost si Prezident al Camerei intre 13 iunie 1899-25 septembrie 1900 si 8 martie 1911-17 octombrie 1912.

[129]. S-a casatorit in 1875 cu Maria Filipescu, n. 1855, fiica lui Costake Filipescu si a printesei Maria Ghica. Au avut un singur fiu, Constantin, n. 1876, diplomat al Scolii de stiinte politice din Paris si licentiat in Drept la Facultatea din Paris. Casatorit la 16 aprilie 1900 (era secretar de legatie) cu Jeanna (Ioana) Lahovary , apoi cu Ivonne. Din prima casatorie a avut un singur fiu, Ioan, nascut in 1908.

[133] casatorit cu France Gaillet. Din casatoria lor a rezultat Domnica, n. 1938, casatorita cu Harry Roberts-Melone, care la randul lor au o fiica, Sandra, nascuta in 1966.

[136]. Majoritatea autorilor care au scris pana acum despre localitatea Baile Olanesti spun ca pentru prima data intr-un hrisov din 1760 se fac referiri la izvoarele minerale de pe mosia vel-clucerului Toma Olanescu .

[141]”. Apele minerale de la Olanesti ajung sa fie cunoscute in toata Tara Oltului ca facatoare de minuni.

[145]. Nu exista date asupra acestor analize ale Dr. Siller.

[146]”. In 1834 polcovnicul Solomon din Craiova informa pe marele spatar si cavaler Constantin Ghica ca „dupa aratarea dohtorului” a trimis „saisprezece cinuri de jos sub ingrijirea unui domn ofiter la Baile Olanestilor din judetul Valcea spre a se insanatosea ”. In 17 mai 1835 parucicul (locotenent –n. n.) Filippovski a gasit pentru militari „la satul Olanesti, unde sunt apele minerale, vreo cateva incaperi de se inbaiaza bolnavii (…) care intr-acestea toate odai incapea(u) pana la 30 de oameni ”.

[149]”. Mineralogii rusi au alcatuit un „Jurnal” al explorarilor lor in care au notat, loc cu loc si zi cu zi, rezultatele obtinute. Acest Jurnal a fost folosit mai tarziu de mineralogul englez D. Lovi cu prilejul cercetarii pe care o intreprinde el insusi in Muntii Munteniei (anul nu e precizat, probabil dupa 1834). O buna parte din rezultatele acestor explorari ale mineralogilor rusi isi gasesc expresia in Harta de la 1835. Ea indica tot soiul de bogatii minerale, de la sare si petrol pana la plumb si arama, de la smoala la diverse ape minerale. Izvoare minerale sunt notate in cateva locuri si pe harta; la N de satul Olanesti din judetul Valcea citim „ape minerale” (mineralnae voda) . Despre apele minerale de la Olanesti si Calimanesti exista un dosar oficial inedit, din 1 aprilie 1832 . E totusi pentru prima oara cand intr-o harta tiparita, a locurilor noastre, ele sunt semnalate.

[153]. Folosindu-se de datele puse la dispozitie de oficialitatea munteana, el arata 11 izvoare minerale, sulfuroase cele mai multe, apoi sulfuroase-sarate, sarate si feruginoase, in localitatile Boboci, Sfintesti, Sibiciu, Breaza, Pucioasa, Calimanesti, Cozia, Olanesti si Govora .

[155]”. Avand acum mai multe izvoare in proprietate, Toma Olanescu, impreuna cu unchii sai, fratii Iordache si Grigore Otetelisanu, pentru o mai precisa cunoastere a compozitiei chimice a tuturor izvoarelor minerale de la Olanesti si pentru a face reclama statiunii, cheama in 1837 pe Dr. Stefan Vasile Episcopescu sa faca o noua analiza . Cercetarile sale despre toate izvoarele existente, analizate si in alte localitati din tara, le-a publicat chiar in cursul acelui an in cartea „Apele metalice ale Romaniei Mari”, cu scopul de a le face cunoscute in primul rand medicilor care, nestiindu-le, trimiteau pacientii la baile si apele minerale din strainatate. Din judetul Valcea cartea popularizeaza calitatile terapeutice ale apelor minerale de la Olanesti si Calimanesti .

[167]” cuprinde marturia mai multor persoane din localitati diferite ale tarii. Cele 16 insemnari din „Jurnalul Bailor” ni se par putine in comparatie cu marele numar al bolnavilor si vizitatorilor care au fost la bai la Olanesti in acea perioada. De aceea, credem ca au fost facute din complezenta, la insistentele / rugamintile directe sau indirecte ale lui Alexandru Rujinski, deoarece altele n-au mai fost, fiindca jurnalul nu este terminat, nici rupt, ci mai are destule foi albe pe care se putea scrie.

[168]: „In hotarul acestei vecinatati este o garla, pe aceasta mosie sunt ape minerale ce iesa din multe izvoare si din vechime au fost ingaduit acestor proprietari a lua asamana apa unul de la altul insa cu hardaul. Cei de acum urmasi ai pomenitului Olanescu si anume parucicul din ostirea ruseasca Rujinski ce au acolo un stabiliment de bai, vrand sa departeze greutatile acestei luari de apa dupa mosia vecinilor sai cu acest ostenitor chip, adica cu hardaul, au facut fara stirea mosnenilor jgheab prin care sa o sloboada si repede trecere acei ape de la mosia lor pe a sa”. Aceasta situatie a fost considerata de obstea mosnenilor ca o incalcare a drepturilor lor, caci folosirea apelor minerale le aducea venituri importante, ei reactionand in consecinta. Rujinski mai facuse si o punte tot pentru impiedicarea mosnenilor – „nu insa acolo unde era si mai inainte, ci in dreptul apei minerale de care are trebuinta si pe care punte a sprijinit zghiabul prezis”.

[171]. Se faceau cunoscute „inaltei nobilimi si cinstitului public… folosuri si placeri ce pot dobandi la aceste bai, atat cei ce au trebuinta a-si indrepta sanatatea, cat si cei doritori de plimbari la locuri de aer curat si pozitii pitoresce”.

[172] a vizitat orasul Ramnic. Se crede ca a fost si la baile de la Olanesti. Apreciind succesele, in 1851 domnitorul Stirbei gratifica pe medicul bailor pentru rezultatele obtinute in vindecarea militarilor bolnavi in statiunea Olanesti . Al. Rujisnki continua pe diverse cai sa popularizeze statiunea Olanesti. Presa vremii consemneaza ca in 1852, la Olanesti, pe langa militari veneau si pacienti de categorii sociale diferite. „Aceste bai sunt recomandate boierilor, aratandu-le foloasele reale ce obtin in tratarea bolilor prin apele minerale de baut si bai, cum si prin aerul curat ”. In „Vestitorul Roman ” nr. 28 din 1852 era dat un anunt in care se arata ca la Olanesti se efectueaza ingrijiri ale bolnavilor de „incuietori la stomac, boli ale udului, dureri de oase, inecaturi de piept”.

[177]”. La 18 martie 1852 Rujinski trimitea o alta jalba catre domnitor in care reinnoia rugamintea de a i se acorda imprumutul de bani cerut. Arata ca in anul 1851 se folosisera de locuinta si de bai 40 soldati. Ruga domnitorul sa ordone repararea cazarmii soldatilor, camerele de imbaiat, iar de ingrijirea acestor cladiri sa raspunda ofiterul care va insoti soldatii. De asemenea, mai ruga sa se trimita in statiune un doctor care sa stea in localitate in perioada cat se trateaza aici soldatii, fiind de folos nu numai militarilor „ci si celorlalti inbaietori, caci cea dintai trebuinta a unui asemenea asezamant este rezidenta permanenta a Doftorului pe toata vremea bailor ”.

[183]. Din indemnul lui Petrache Poenaru, ruda cu boierii din Olanesti si nepotul lui Grigore Otetelisanu, profesorul Alexe Marin vine la Olanesti si analizeaza toate apele minerale, constatand ca ele sunt superioare multora din cele aflate peste hotare. Izvoarele analizate erau in numar de 20 .

[185] gratifica pe medicii statiunii, Meyer si Gussi. Acestia recomandau apele minerale pentru cura si doar in tratarea urmatoarelor maladii: „incuietori de stomac, ale udului, dureri de oase, cap, inecaturi in piept ”. In special baile de pucioasa, sare si iod erau recomandate pentru slabanogi, raiosi, cei cu pecingine, podagra, ologi, reumatici etc. .

[189]”. Impresionat de cele vazute aici, Dr. Davila propunea infiintarea si la Calimanesti a unui stabiliment balnear pentru ostasi, asemanator celui aflat deja in functiune la Olanesti .

[191]- fapte petrecute la Olanesti. In reclama cu titlul „Baile Alexandrine sau Olanesti din districtul Valcea, cu apropiere de o posta de orasul Ramnic”, Petre Danciulescu spune ca „a luat subt a sa ingrijire acest stabiliment ce este de obste cunoscut despre abondenta feluritelor izvoare de ape minerale pentru scaldat si baut si spre foloasele reale ce au castigat toti cati le-au vizitat”. El promite ca fata de anii trecuti va aduce imbunatatiri si o multumire mai mare vizitatorilor prin faptul ca birtul va fi aprovizionat „cu indestulare” din tot ceea ce poate dori, iar preturile vor fi „moderate”. La Cazinoul reamenajat, ca un fapt important pentru vremea de atunci, spune ca a adus „mai multe jurnale” din lectura carora vizitatorii vor afla informatii de ce se intampla in tara si in strainatate. Cu un cuvant, spune el, nu i-a scapat nimic din vedere din cate ar putea sa multumeasca pe vizitatori.

[192], bogata si unica fiica a lui Toma Olanescu, cu toate ca ramasese cu doua fete nevarstnice (Ecaterina, casatorita mai tarziu cu Tufeanu, Alexandrina casatorita mai apoi cu D. Iancovescu), fiind o femeie foarte energica a cautat sa nu i se risipeasca averea, pana la data cand s-a casatorit cu Petre Munteanu, capitan in armata romana. Din documentele pastrate, si care ne-au fost accesibile, vedem ca Masinca se ocupa cu multa grija si pricepere de intreaga avere mobila si imobila ramasa. La scurta vreme dupa aceasta data, considerand ca poate avea un venit sigur si important, fara nervi si oboseala, in luna mai 1858 Masinca arendeaza prin licitatie publica, pe timp de 5 ani, toata averea din Olanesti lui Gheorghe (Iorgu) Brataseanu pentru suma de 1.100 galbeni pe fiecare an. Contractul de arendare (23 aprilie 1858-23 aprilie 1863) cuprindea mosia Olanesti si Tisa, baile Olanesti si toate constructiile aferente, avand mentionate in 14 puncte obligatiile, destul de severe dar precise, pe care le impunea arendasului.

[196]”. In aceeasi perioada ostasii aveau la dispozitia lor incaperi de zid, cu un numar de 69 paturi .

[199]”. In documentul subprefectului Plaiului Cozia se aratau pentru prima data localizarea, calitatile fizice si chimice precum si indicatiile terapeutice ale fiecarui izvor mineral din Olanesti.

[200]. La numai un an de la numirea sa (1863), dispune trecerea statiunii la sisteme mai moderne de exploatare a apei minerale, precum si efectuarea unor noi analize. Este vorba de o actiune larga de promovare a statiunilor noastre balneare, cunoasterea si valorificare a lor. Atat problema cercetarii cat si a construirii de amenajari balneare si de tratament intrau in cercul de preocupari ale chimistilor, biologilor, geologilor etc.

[201], in varsta de 26 ani. La sfarsitul anului 1862 Bernath este adus in tara prin decret domnesc si in ziua de 12 februarie 1863 sustine examenul legiuit de magistru in farmacie iar Consiliul Superior Medical prin certificatul nr. 98 din 20 februarie 1863 ii acorda dreptul de libera practica de doctor in chimie. La indemnul si la cererea Doctorului Davila, el va efectua in anii urmatori numeroase analize ale apelor minerale din intreaga tara, printre care si ale celor de la Olanesti.

[204]. Cu putin timp in urma, Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti, voind sa stabileasca locul cel mai favorabil pentru bolnavii trimisi, cere Doctorului Bernath sa comunice rezultatul comparativ intre sursele de la Calimanesti, Caciulata, Cozia si Olanesti.

[206]. Faptul se datoreste efectului curativ al izvoarelor in cura interna si numai in subsidiar in cea externa, specific continuat pana in zilele noastre. Datorita acestei situatii, grija principala in actiunea promovarii statiunii a fost cercetarea izvoarelor minerale. Desi in etapa respectiva au existat preocupari pentru izvoare, apele minerale erau captate simplu, pe uluce cioplite din lemn, sistem ce va fi distrus de marea inundatie din 1895.

[208]” in 1880 la Facultatea de Medicina din Montpellier din Franta. El facuse studii la Olanesti vreme de un deceniu, prin observatii clinice asupra bolnavilor care se tratau cu apele minerale de aici.

[209]. Doctorii Zorileanu si Valeanu au venit cu detasamente de soldati la tratament. Dr. Marcovici, o celebritate medicala de atunci a tarii, entuziasmat de rezultatele obtinute, a vrut sa ia pe seama sa dezvoltarea statiunii, proiectand infiintarea unei societati pe actiuni. Din pacate a decedat in scurt timp si planul sau va ramane doar un proiect. In 1886 si 1887 medicul Lt. Col. G. Dobriceanu vine cu detasamente de cate 250 soldati iar tratamentele lor au dat rezultate foarte bune.

[212]. In anul 1893 murind Masinca Munteanu, fiica si mostenitoarea lui Toma Olanescu, mosia Olanesti a ramas celor trei fiice ale sale: Ecaterina Tufeanu, Alexandrina Iancovescu si Ana Lehliu, care pentru partaj au pus-o in vanzare prin licitatie publica. Termenul de licitatie a fost fixat la 5 martie 1894 si mosia Olanesti a fost adjudecata de fratii Constantin, Gheorghe si Dumitru Badescu cu 455.000 lei. Ei au intrat in posesie ei in 1897.

[213]. Cu toate ca rezultatele terapeutice si analizele chimice erau foarte bune si frecventa vizitatorilor creste, captarea izvoarelor nu se facuse decat intr-un mod destul de primitiv . Baile Olanesti luasera un mare avant, reputatia lor crestea din ce in ce si poate ca ar fi devenit cele mai importante bai din tara in pragul secolului ce se nastea, al XX-lea, daca „un fenomen” nu ar fi distrus in cateva ore o munca depusa timp de ani de zile: spargerea unui nor deasupra muntelui in iunie 1895 . In noaptea de 23/24 iunie o ploaie torentiala produce mari pagube atat statiunii cat si localitatilor de pe valea raului Olanesti, valea raului Cheia si valea Muerestilor. In satul Livadia n-a mai ramas in picioare decat o singura cladire. Din masuratorile facute imediat dupa sinistru a rezultat ca apa a atins o inaltime de 11 m peste nivelul obisnuit. Din pacate, in afara de marile pagube materiale, care la Olanesti s-au cifrat la 136.600 lei, documentele vremii pastreaza si numele a 12 decedati gasiti, intre care se detaseaza intreaga familie a invatatorului Petre Iliescu, ca si a doi morti din comuna Olanesti, negasiti si dati disparuti. Imediat, Ministerul de Interne a instituit prin Ordinul nr. 24413 din 5 iulie 1895 un comitet de ajutorare si deschiderea unei liste de subscriptie. Deja in ziua urmatoare se alocau 7.650 lei din Casa Statului pentru ajutorarea locuitorilor sinistrati din Olanesti. De la Regimentul 2 Dorobanti Valcea se pun la dispozitia Subprefecturii Plaiului Cozia doua companii de soldati, conduse de Generalul Somanescu, pentru paza averilor celor inundati, cautarea si scoaterea cadavrelor si repararea soselei Ramnicu Valcea-Olanesti. Viiturile cauzate de ploi au astupat si toate izvoarele de apa minerala existente in statiune, astfel ca aici activitatea a incetat pentru aproape un deceniu.

[216]. Reamenajarea statiunii incepe cu desfundarea celor aproximativ 30 izvoare minerale, care in urma cataclismului natural din noaptea de 23/24 iunie 1895 nu mai erau decat niste baltoace cu broaste, unele dintre ele avand totusi cate un scoc de mesteacan . Captarile s-au facut, bineinteles, primitiv. Izvoarele minerale de pe malul stang al paraiasului Tisa, in numar de 10, au fost adunate intr-un tunel de ciment lung de 60 m, care conducea apa minerala printr-un scoc colector la cabinele pentru bai calde si reci.

[218]. Din 1905-1906 incepe sa se construiasca in statiune un stabiliment pentru bai cu 60 de cabine, terminat in 1910, care functioneaza si azi. Este o cladire in stil romanesc, cabinele aveau una sau doua bai in faianta si tot mobilierul necesar, doua camere pentru consultatii medicale, o camera pentru administratie, doua saloane pentru hidroterapie si o mare sala de asteptare. Am reamintit de restaurantul din fata bailor, tot in stil romanesc, care era si el gata acum.

[219]. Constient de eficacitatea izvoarelor minerale si de importanta pe care putea s-o aiba pe viitor statiunea, in 1905 Dr. Putureanu incepe construirea unui sanatoriu aproape de izvoarele minerale de pe Valea Tisei. Cladirea a fost inaltata dupa planurile arhitectilor Otto Hesselmann, Arghirescu, Vellot, Traugott, Cicerone Petrescu s. a., iar constructia a fost incredintata tanarului constructor Serafim Rovelli si tatalui sau Carol din Ramnicu Valcea . Din surse locale am aflat ca materialele folosite la turnarea temeliei au fost cimentate cu var cald spre a se asigura trainicia lucrarii, in conditiile de mare umiditate oferite de teren.

[222]. Tot acum se capteaza un izvor de apa rece si buna de baut, se reface parcul dintre cele doua hoteluri, avand alei, banci, rasaduri, ronduri de flori, imprejmuit cu un gardulet de lemn de mesteacan, impletit. Toate constructiile, renovarile si instalatiile au costat peste 500.000 lei, o suma enorma pentru acele vremuri.

[226]. De asemenea, Inginerul D. Badescu este nevoit sa vanda mosia Olanesti Bancii Marmorosch-Blank, cu actul de vanzare transcris la Tribunalul Valcea, Sectia I-a la nr. 5.526 din 31 dec. 1919. In acest act este mentionata si statiunea. Nu intra in aceasta vanzare o portiune de teren de cel mult 150 ha, delimitata precis pe o harta anexa. Suprafata vanduta era de 2.600 ha cu pretul de 3.500.000 lei. Cum trebuia sa-si achite datoriile contractate in anii anteriori, Badescu mai vinde Bancii toate drepturile sale din obstea Olanesti .

[229]. In anul 1919, in urma studiilor geologice ale regiunii facute de cunoscutul geolog vienez Dr. Knett, inspector general al apelor minerale din Austria , si a unor noi analize chimice ale tuturor izvoarelor minerale facute de catre Institutul Geologic din Bucuresti si Prof. Krizan de la Institutul de Chimie din Praga, incep lucrarile de recaptare, terminate in 1922.

[231]. Actiunea a beneficiat de sprijinul Casei Rumpel A. G. din Viena, specializata in asemenea lucrari. S-a pastrat numerotatia lui Pfeiffer, dar o parte din izvoare au fost colectate si trimise la bai, ramanand deschise doar cele pentru cura interna .

[233]. Dr. C. Mihailescu, conferentiar universitar, face din nou un studiu amanuntit asupra izvoarelor in ceea ce priveste radioactivitatea, in vara anului 1925 .

[238]” descria modalitatea de a ajunge la Olanesti (pe care-l situa gresit la 15 km de Ramnicu-Valcea !!) astfel: „drumul se poate face cu trasura in 1 1/2 ore, sau cu automobilul in 15 minute (evidenta exagerare; si azi, pe drumul asfaltat, faci mai mult de 15 minute -n. n.) - 5 lei de persoana”, in ,,Enciclopedia Romaniei”, vol. 2 (1936-1938), p. 51 statiunea era descrisa astfel: „Anotimp 1 iunie-15 septembrie. Hoteluri, vile, case de inchiriat in sat. Sanatoriul Militar, medici, farmacie, oficiu PTT, oficiul telefonic, restaurante. Excursii in munti, la manastirile si statiunile invecinate”.

[239]” trece la punerea in valoare a izvoarelor minerale din statiune prin imbutelierea si desfacerea intr-un pavilion al parcului Cismigiu din Bucuresti a unor butelii cu ape de la izvoarele nr. 3, 5, 10, 14 si 24. Actiunea n-a durat mult deoarece apele minerale de Olanesti nu se preteaza la conservare pentru perioade mari de timp.

[240]. Dintr-o statistica pentru anii 1926-1928 rezulta ca la baile de la Olanesti s-au efectuat 10.808 bai calde in 1926; 15.255 in 1927; 15.578 in 1928. Din statistica respectiva lipsesc datele referitoare la baile reci, ele nefiind contabilizate; oricum, la Olanesti se efectuau 15.000 bai anual . De obicei este greu sa se compare activitatea balneara a diverselor statiuni din acea epoca (in evidentele Societatii de Hidrologie, Ministerului Sanatatii si Ministerului Industriei erau inscrise 80 de statiuni), deoarece preturile de intretinere erau diferentiate (ca si azi, de altfel !!) nu numai in acea statiune, dar si intre statiuni. Astfel, numarul de bai executate la Calimanesti sau Olanesti, comparativ cu cel din micile statiuni Pucioasa sau Amara, se datoreaza luxului si preturilor ridicate percepute in primele doua. Concluzia: la un numar egal de vizitatori era normal ca veniturile sa fie mai mari la Olanesti sau Calimanesti decat la Pucioasa, Amara sau Costiui.

[242], care era condus de un medic, iar ca membri intrau in compunerea lui primarul comunei, inginerul silvic al zonei, medicul dispensarului, reprezentantul proprietarilor de hoteluri si pensiuni, reprezentantii comerciantilor, alti cetateni de frunte ai localitatii. Era un castig pentru statiune in acele vremuri, deoarece Comitetul si-a propus si a realizat valorificarea in conditii tot mai bune a potentialului balnear local, soldat si cu importante beneficii economice pentru societatea „Olanesti S. A.”. In competenta acestui comitet intra si cercetarea stiintifica desfasurata de medicii si chimistii romani care au elaborat, intre cele doua razboaie mondiale, peste 100 de lucrari stiintifice, multe din ele prezentate la diferite congrese internationale si publicate in revistele de specialitate ale timpului .

[244]. In anul 1945 statiunea a fost vanduta Casei Centrale a Asigurarilor Sociale (C. C. A. S.) si a functionat sub denumirea Administratia Bailor si Izvoarelor Minerale Olanesti-Valcea.

[245]. Aici mai fusesera rusi, dar in calitate de prizonieri de razboi, fiind folositi la diferite munci. In 1942 prizonierii de razboi rusi au lucrat la ,,Biserica Neamului”, ramasa neterminata, si la largirea soselei catre izvorul nr. 24

[248]. Ultimii „pacienti” sovietici parasesc statiunea in martie-aprilie 1947. Sta marturie procesul verbal din 12 martie 1947 de plecare a unitatii militare sovietice. Intre 15 martie-6 aprilie 1947 s-au incheiat procese verbale de predarea-primirea vilelor de la unitatea sovietica .

[250], comisiile de inventariere actionand pe baza Ordinului nr. 3.111/10 aprilie 1948, preluand tot inventarul celor 34 imobile. Capacitatea acestor vile era de 620 locuri pe serie; pensiunile din statiunea Olanesti aveau o capacitate de 500 persoane pe serie. Este mentionata si existenta pavilionului de bai minerale cu 60 cabine. In aceasta perioada statiunea avea caracter sezonier, functionand intre 15 mai-15 sept. In sezonul balnear 1948 (1 mai-1 sept.). Primaria a inregistrat 5.109 vizitatori .

[252]. La 2 februarie 1948 Baile Olanesti primesc statutul de comuna rurala categoria a II-a . Cu aceasta ocazie au fost acordate noi denumiri strazilor din Bai . In 1943 prin Deciziunea nr. 6/25 februarie se propusese sa se atribuie nume strazilor din statiune, deoarece nu mai corespundeau denumirilor stabilite prin procesul verbal nr. 49/5 iunie 1937. In 1943 este vorba de 12 strazi si 2 piete. Propunerea nu fusese aprobata de Directiunea Administratiunii Locale din M. A. I. .

[256], un numar de 15 statiuni balneare de interes republican, printre care si Baile Olanesti, au fost cedate Ministerului Sanatatii. Din actele de preluare rezulta ca in statiune la acea data se inregistra o capacitate de 849 paturi. Personalul Administratiei Sanatoriului Balnear Olanesti-Valcea era format din 79 lucratori permanenti, din care 3 medici, la care se adaugau 97 lucratori sezonieri, in care erau cuprinsi inca 6 medici. Sezonul balnear incepea la 15 aprilie si se termina la 15 octombrie .

[258]. Forajele efectuate la Olanesti au urmarit sa descopere o apa mai concentrata, pentru bai, deoarece in aceasta statiune apele au un debit suficient si sunt multe la numar pentru cura interna, dar sunt prea slab mineralizate pentru a fi folosite cu succes in cura externa.

[259] si Epuresti in 1954.

SURSE: Rapoartele anuale ale conducerii Complexului Balnear Baile Olanesti catre O. J. T. Valcea si Ministerul Turismului; Zamfir Vasile, Cai de crestere a eficientei economice la Complexul balnear Olanesti. Lucrare de diploma. Universitatea Craiova, 1987.

DIRECTORI ai Complexului Balnear Baile Olanesti: Stoian Gheorghe, cumulat S. M. B. si I. B. C.; Platon Emil, 1960-1968; Uruc I., 1968-1971; Bocica Dumitru, 1971-1973; Cismaru Constantin, 1973-1975; Iatan Radu, 1975-1977; Ilie Ion, 1977-1981; Nicolae Marin, 1981-1988; Zamfir Vasile, 1988-1994.

- Articolul Portret de istoric, in ,,Magazin istoric”, Anul XXIX, nr. 10 (343) oct. 1995, p. 45-48.