SUFLETUL PRIZONIER AL TRUPULUI

SUFLETUL PRIZONIER AL TRUPULUI

Ajuns la capatul expunerii sale, Porphirius crede ca vede ochii rīzatori, increduli, clatinarea capului cititorilor sai neconvinsi. "Acestea nu sīnt, exclama el, interpretari fortate, reverii ale unor spirite subtile. Sa ne gīndim ce 343l1113d forta de pa­trundere a avut īntelepciunea antica si cea a lui Homer... si sa ne dam seama ca poetul a ascuns, sub fictiunea mitului, imaginea realitatilor divine" ⁷⁵.

Homer nu a ascuns nimic īn pestera sa īn afara de cal­darile si trepiedele lui Ulise. Insa Porphirius, īn urma lui Cronius si Numenius a umplut eceasta ascunzatoare de minuni pitagoreice. Homer a crezut ca vede pa nimfe tesīnd īn apropierea stalactitelor.. . Numenius, si Porphirius, au marit umila pestera pīna la dimensiunile lumii, i-au īnaltat portile pīna la stele si i-au populat penumbra cu roiul sufle­telor care vin sa se īncarneze īn sīmil obscur al materiei.

Adevarata viata īncepe odata cu moartea, iar ceea ce numim viata, pe pamīnt, este o stare de moarte: "trupei este un mormīnt al sufletului".

Formula, care i-a placut lui Socrate īn Gorgias de Platon^l, este un motiv pitagoreic. Clemens din Alexandria īi atribuie paternitatea lui Philolaos ². īn orice caz, Platon a lansat-o īn domeniul public.

Scrutīnd vocabularul poemelor homerice, pitagoreicii (avem toate motivele sa credem ca ei sīnt aceia) au desco­perit urmele acestei conceptii. Homer, remarca ei, nu īntre­buinteaza acelasi termen pentru a desemna trupul viu si trupul fara viata: trupul unui om viu este numit īntotdeauna demas, deoarece este dcsmos-ul sufletului, lantul, īnchisoarea sa. Pentru a desemna un corp inert, un cadavru - cele ale pretendentilor īn palatul lui Ulise, cel al lui Elpenor īn palatul Circei - el īntrebuinteaza cuvīntul soma: el stie bine ca trupul, dupa zborul sufletului, nu mai este decīt un sema, o piatra funerara, un cenotaf, o relicva a persoanei disparute ³.

Pitagoreicii au cautat simbolul captivitatii sufletului īn lanturile trupului, īn doua scene ale Odiseei: nimfa Calypso retinīndu-l pe Ulise īn fundul pesterilor sale; plasa lui He-faistos strīngīnd īntre ochiurile sale pe Ares si pe Afrodita.

I. Ulise si Calypso

Eustathius este singurul care a pastrat alegoria lui Ca­lypso ⁴.

Numele īnsusi al nimfei parea sa o predestineze acestui rol de temnicera: Calypso - cea care ascunde, dupa jocul de cuvinte al lui Eustathius - īl tine pe Ulise īnchis īn grota

sa, departe de patrie, si nu se hotaraste sa-l elibereze decīt dupa un ordin divin. In acelasi fel trupul tine sufletul pri­zonier īn el, asa cum scoica ⁵ īnvaluie perla.

Exegeza platonicienilor notase, si aici, subtile armonii īntre poezia odiseeana si filosofia din Timaios: descrierea mitica a insulei īn care locuieste Calypso parea se ca īntīl-neste cu unele consideratii platoniciene despre conditia trupului īn care zeii introduc sufletul, dupa ce l-au modelat.

Insula lui Calypso este acoperita de paduri⁶: dar arborele, din care omul īsi face corabiile, casa, mobilele, este simbolul materiei brute; si mai mult decīt simbolul: si īn greceste si īn latineste numele materiei este acelasi cu al padurii.

Or trupul nostru este "materie". Mai mult, este o materie impregnata cu lichid (hygron), ca insulele scaldate de mare.

Insula lui Calypso, precizeaza Homer, se situeaza "īntre doua valuri" ⁷. Or Platon, īn Timaios, noteaza ca trupul este supus unui permanent aflux de hrana, care īl īneaca si care apoi se scurge, ca un val care se retrage ⁸.

Astfel ca īn prima perioada cīt este īnchis īn trup, dupa nastere, sufletul īsi vede frumoasele miscari circulare, ana­loge cu cele ale sferelor, complet tulburate de aceste valuri hranitoare. Fluxul si refluxul necontenit paralizeaza ratiunea si trupul īnsusi este incapabil sa-si coordoneze miscarile.

Trupul primeste, īn plus, impresiile simturilor: obiectele exterioare, loviturile, sunetele, lumina, toate īl atrag si īl tulbura mult mai profund, ne spune Timaios, decīt valurile de mīncare si bautura. Senzatia este un soc; un asalt al lumii exterioare asupra organismului nostru, si chiar numele sau īnseamna "elan impetuos" ⁹.

Insula nimfei, ne spune Eustathius, insula batuta pe cele doua fete ale sale de furia valurilor simbolizeaza trupul nostru, de care se izbesc, din toate partile, miile de valuri ale impresiilor exterioare, ale "pasiunilor" īn sensul primar al cuvīntului.

Insula lui Calypso e asezata "pe buricul marilor" ^l0: pasiunile care aduc cea mai mare tulburare organismului nostru, si deci si sufletului nostru, īsi au sediul īn regiunea pīntecului si buricului: toate dorintele noastre animale pornesc din aceasta troaca de care zeii au legat sufletul inferior.

Pamīnt īmbibat de apa, maturat de fluxul si de refluxul alimentelor, batut de violentul val al senzatiilor si pasiu­nilor, asa este aceasta insulita de materie īn care este ascuns si prizonier sufletul nostru.

Ulise a avut multa greutate sa se desprinda de nimfa cīrliontata pe līnga care existenta avea oarecare dulceata: abia datorita interventiei lui Ilerm.es a reusit sa-si zdrobeasca lanturile aurite, pentru a reveni īn patria sa, līnga Penclopa.

Eliberarea de Calypso īnseamna dezlegarea piedicilor trupului: se poate ajunge la aceasta cu ajutorul lui Hermes, cu sprijinul ratiunii ¹¹. Rccīstigarea patriei īnseamna ajungerea īn lumea ideala, cea a gīndirii. Trebuie ales īntre Calypso si Penelopa - īntre viata trupqaīca si cea filosofica.

Ulise nerabdator sa paraseasca insula nimfei, Ulise plīngīnd pe mal, este imaginea filosofului nerabdator sa scape de lanturile trupului: sufletul īnteleptului nu poate suferi sa fie īnchis īn acest īnvelis.

Tot asa, prin gīndire, el se afla deja departe de aceasta coliba, de acest bordei care este trupul (Calypso aminteste de Kalybe): ramīnīnd pīna īn clipa mortii prezent īn "as­cunzatoarea" sa sau sub "valul" carnii, el se afla deja īn drum spre frumosul tinut al ideilor pure.

Alegoria lui Calypso devine astfel unul din clementele de baza ale exegezei platoniciene a lui Homer. Numenius si Cronius, pentru care aventurile marine ale lui Ulise simbolizeaza tribulatiile sufletului ratacit īn generatiune ¹², nu dadusera deja lui Calypso un simbolism analog? Ar fi uimitor ca un subiect atīt de bogat si de usor sa nu fi fost exploatat īnca de la īnceputurile neoplatonismului. Fara a face vreo aluzie precisa la Calypso si la insula sa, Porphirius semnaleaza ca valurile marii reprezinta materia pentru scoala lui Numenius. Este destul de aproape de aceasta insula "īntre doua valuri" ¹³.

Indiferent de vechimea acestei alegorii, triunghiul "Homer, Pitagora, Platan" se constituie īnca o data: Timaios, dupa datele caruia se aliniaza Calypso si Odiseea, reprezinta deja un fel de colaborare īntre Platon si Pitagora.

ĪI. Ares si Atrodita

Un alt mit, cel al dragostei adultere dintre Ares si Afrodi-ta, atīt de ocarita de Platon pentru caracterul sau necuviin­cios, a parut neoplatonicienilor si neopitagoreirilor ca tra­duce de minune ciudatenia raporturilor dintre trup si suflet, īn starea de īntrupare.

Cea care este īn īntregime gratie si frumusete. Afrodita, s-a īndragostit de brutalul si sīngerosuī Ares. Mister al sufletului: el plutea īn eter, liber si pur, si īntr-o buna zi a dorit sa se uneasca cu un trup de carne si sīnge. Aceasta unire monstruoasa a unui suflat etern cu un trup pieritor, a fost, īngaduita de demiurg, a fost īntr-un anume fel pece­tluita, cel putin pentru un timp.

Suflet si trup sīiit astfel strīns legato prin reteaua ner­vilor, venelor, arterelor, ca si cei doi amanti de catre plasa lui Hefaistos.

Aceasta plasa a fost faurita de catre divinul schiop pe nicovala sa cea marc si asezata īn camera sa: o īntreaga retea de lanturi la picioarele palului; o alta retea īn tavan la fel do subtire ca o pīnza do paianjen ¹⁴. Abia apucasera cei doi vinovati sa se culce ca au si fost īnlantuiti si paralizati īn cursa ^ls.

īn acelasi fel lasa demiurgul sufletul, care īi apartine, sa se daruiasca trupului la care aspira īn tulburarea sa. El īnsusi le pregateste lanturile si vor ramīne legati pīna cmc! moartea, distrugīnd po unul, va elibera pe celalalt.

Nu avem, pentru reconstituirea acestui mit, decīt un text foarte scurt al retorului Aristides Quintilianus (sec. II e.n.): "Ilomer numeste sufletul Afrodita si trupul Ares, deoarece trupul este cu totul īmbibat de sīnga. Cu astfel de legaturi demiurgul, numit Hefaistos de Ilomer, īnlantuie sufletul"¹⁶. Exegeza legaturilor cere unele precizari. Sufletul care descinde din sfera stelelor se īncarca cu diverse efluvii traversīnd cercurile planetare. Macrobius, am vazut ¹⁷, vorbeste de puteri sau facultati primite de la planete. La Aristide Quintilianus este vorba de contururi luminoase ¹⁸ - ca niste linii de forta magnetica ¹⁹ - cu care īncetul cu īncetul se īnveleste sufletul. Acestea formeaza cu timpul o retea ovoida, care descrie contururile viitoare ale trupului omenesc.

Aceste fire de lumina, tesute īn spatiu, vor deveni pe pa-mīnt, dupa īntrupare, retelele venelor, arterelor, nervilor. Iata ce figureaza, cu exactitate, capcana cu ochiuri fine, sub care Hefaistos īnlantuie cuplul de īndragostiti²⁰.

Īntrevedem fara greutate toate interpretarile pe care le puteau scoate "teologii" din diversele aspecte ale mitului. Scena ps care se desfasoara adulterul mistic este īnsasi camera lui Hefaistos, pe care a construit-o cu mina sa: tot asa, lumea devenirii unde sufletul coboara pentru a se cufunda īn materie este opera demiurgului.

Cei doi amanti nu vor fi dezlegati decīt la interventia lui Poseidon. Sufletul este eliberat atunci cīnd trupul se dezagrega iar acesta apartine lui Poseidon, zeul materiei.

Ares si Afrodita... Istoria banala s-a idealizat; carbunele a capatat stralucirea si taria diamantului. Numai este vorba de cuplu adulter, nici de sot īnselat, ci doar de trup si de suflet, prinse īmpreuna īn capcana vietii.