Scurt istoric al cercetarilor privind Istoria si Spiritualitatea Bizantului
Pentru secolul al XX-lea, orasul München ramâne centrul principal al studiilor bizantine germane, iar dintre reprezentantii acestei perioade mentionam pe Franz Dölger unul dintre primii care subliniaza dimensiunea europeana a fenomenului bizantin, repertoriul sau de acte emise de puterea imperiala intitulat: Regesten der Kaiserurkunden des oströmischen Reiches, fiind un instrument de lucru pe care-l foloseste orice cercetator al Bizantinologiei. Un alt reprezentant al scolii müncheneze este si Hans-Georg Beck. Ar fi nedrept sa enumeram aici numai pe reprezentantii fostei Germanii de Vest, pentru ca o contributie apreciabila la dezvoltarea studiilor privind Istoria bizantului au avut-o si cercetatori din fosta Germanie de Est ce-i drept influentati adesea de gândirea marxista. Aici îi putem aminti pe istorici precum : Hans Ditten, Helga Köpstein sau Johannes Irmscher. Pentru Austria putem saluta activitatea multipla în domeniu, a unui Herbert Hünger sau a unui Johannes Köder.
Revenind la Franta de data aceasta pentru sfârsitul sec. al XIX-lea si prima jumatate a sec. al XX-lea amintim pe Charles Diehl cu un stil oarecum învechit, lipsit de reflectii sintetice, dar care ramâne interesant prin pasajele narative atât de utile popularizarii. În aceasta categorie se înscriu creatiile sale de genul: L'Afrique byzantine sau Manuel d'art byzantin de neînlocuit pâna astazi, ca si Manuel d'études byzantine a lui Louis Bréhier. Daca cercetarea franceza se bucura în domeniu de o reala autoritate aceasta se datoreaza în buna parte lui Paul Lemerle care la Sorbona sau la Collčge de France a stiut sa combine forta învatamântului sau cu rigoarea lucrarilor sale personale. De la istoria agrara la analiza fenomenului eretic, el a inspirat si îndrumat majoritatea istoricilor actuali: Hélčne Ahrweiler, Gilbert Dagron, Michel Balard, Michel Kaplan, Alain Ducellier, Cécile Morisson. Parisul este astazi o etapa esentiala pentru toti bizantinistii, iar publicatia Travaux et Mémoires, a Centrului de cercetari istorice si civilizatie bizantina marturiseste din plin vigoarea cercetarii franceze.
Pentru Belgia, o alta tara francofona, îl mentionam pe Henri Grégoire principalul animator de la Liége al revistei Byzantion, cel care alaturi de Charles Delvoye a fost atras catre istoria artei bizantine sau împreuna cu François Halkin si André Jacob catre aghiografie .
La rândul ei Italia s-a remarcat prin varietatea cercetarilor si aici îl mentionam pe Agostino Pertusi atras catre istoria ideologiilor sau cea administrativa. Tot în Italia nu trebuie neglijat si faptul ca la Vatican exista un important centru de studii al manuscriselor si textelor bizantine.
Înainte de 1917 Rusia i-a dat pe: V.G. Vasilievsky, F.O. Uspenskij si A.A. Vasiliev. Revista Vivantijskij Vremennik fondata de Vasilievskij în 1894 si suspendata în 1927, a redevenit dupa cel de-a doilea razboi mondial un instrument indispensabil pentru specialisti. Trebuie subliniat si faptul ca în Rusia a existat si o scoala solida în domeniul artei bizantine si aici îi enumeram pe V. Lazarev si A.P. Kajdan.
Pentru tarile balcanice putem aminti mai întâi Iugoslavia cu un G. Ostrogorsky autorul unei Istorii a statului bizantin, apoi în tara noastra avem prezenta înca mitica a lui N. Iorga, sau pe N. Banescu si Gh.I. Bratianu, iar dupa cel de-al doilea razboi pe Alexandru Elian, Nicolae Stanescu, Vasile Grecu, Emilian Popescu, Stelian Brezeanu etc.
În Ungaria ar fi de remarcat numai Gyula Moravscsik, iar în fosta Cehoslovacie trebuie mentionata binecunoscuta revista Byzantinoslavica, cu articole ce pun accentul îndeosebi pe relatiile slavo-bizantine. Pentru o alta tara vecina, Bulgaria, avem revista Etudes balkaniques redactata de Institutul de studii balcanice de la Sofia unde au activat cercetatori ca: Vasilka Tapkova-Zaimova, Elisabeta Todorova, Petar Angelov, cu totii urmasi ai lui Ivan Dujcev, mort în 1985.
Nimeni nu se va mira de locul pe care-l ocupa Grecia în studiile bizantine. Nume de bizantinologi în Grecia avem pe: D. Zakythinos si N. Svoronos. Cercetarea este bipolara: la Atena ca si la Tesalonic ea se sprijina pe Universitati si pe doua organisme foarte active, Centrul de cercetari bizantine si Institutul de studii balcanice. Putine subiecte au scapat istoricilor greci, ei fiind astazi din ce în ce mai deschisi pentru vecinii lor din Balcani. Ei îsi publica articolele în reviste ca: Anuarul Asociatiei de studii bizantine (Epétčris Hetaireias byzantinôn spoudôn), Studii balcanice, sau Cyrillomethodianum. Din acest spatiu geografic nu putem uita nici aportul Ciprului, contributia în domeniul arheologiei si artei, studiile lui Th. Papadopoullos si C. Kyrris asupra istoriei culturale si a sistemului educativ.
Trecând în tarile anglofone, Marea Britanie l-a dat la începutul secolului al XX-lea pe J.B. Burry specialist în istorie administrativa sau pe J. Gill, D. Nicol, R. Browning cu cercetari pertinente în domeniul culturii. Tot în Anglia merita mentionate Universitatile de la Oxford si Cambridge, iar la Birmingham exista un centru de studii animat de A.M. Bryer, cu un colocviu bizantin anual.
În Statele Unite ale Americii toate marile Universitati de la Princeton pâna la Los Angeles, au bizantinistii lor, în marea lor majoritate proveniti din Europa, la care se adauga binecunoscutul centru Dumbarton Oaks de la Washington, cel mai important din lume. Aici se afla o colectie importanta de texte, o biblioteca, facilitati de cazare pentru cercetatorii din strainatate si de asemenea centrul publica o revista Dumbarton Oaks Papers
Asadar Bizantul este prezent practic în întreaga lume. Exista preocupari în acest domeniu chiar si în Australia, Canada, Africa de Sud, Japonia, Guadelupa si în unele tari arabe, aici neavând de-a face întotdeauna cu lucrari originale. Exista si o Asociatie internationala de studii bizantine care organizeaza congresele internationale de studii bizantine în întreaga lume, primul având loc la Bucuresti în 1924[2].
|
