Sentinta nedreapta īn procesul indienilor Montauk
Dupa ce am aflat de pierderea drepturilor de proprietate ale indienilor Montauk, m-am dus la biblioteca din East Hampton ca sa investighez procesul. Ma īnsotea un prieten bun cunoscator al bibliotecii, care m-a condus īntr-o īncapere speciala, īn care tot ce aveai de facut era sa selectezi din catalog materialul dorit, iar bibliotecarul ti-l aducea.
Am recunoscut imediat numele bibliotecarei care m-a ajutat. Aceasta īmi fusese recomandata cu un an īnainte de Dick White, presedintele Societatii Istorice Montauk, care mi-a spus ca, pe timpuri, femeia a facut sapaturi arheologice la Montauk, dar era foarte retinuta īn a vorbi despre descoperirile sale. Nu i-am spus nimic bibliotecarei de acest lucru, dar i-am aratat fotografia piramidelor si am īntrebat-o daca a auzit vreodata de ele. S-a multumit sa rāda si mi-a raspuns ca a 14314d33o rata ca niste dune de nisip. Cel putin aparent, nu avea informatii semnificative cu privire la piramide, dar avea totusi o atitudine refractara. Am preferat sa nu insist. I-am spus doar ca sunt interesat de procesul indienilor Montauk. Mi-a adus imediat un volum urias īn care era īnregistrat īntregul proces. Cartea parea foarte veche. Femeia mi-a pus-o pe masa si mi-a spus ca o pot citi integral, daca doresc. Mi s-a parut ca depistez o unda de dezgust īn vocea ei, nu la adresa mea, ci a īntregii afaceri. Am īnceput sa studiez cazul si am aflat foarte multe lucruri interesante despre indienii Montauk.
Pe 13-14 octombrie 1909, Curtea Suprema a Statului New York s-a īntrunit īntr-o "sesiune speciala" īn Suffolk County, New York. Reclamanti erau indienii din tribul Montauk, reprezentati de seful lor, Wyandank Pharoah (un descendent al sefului Wyandank la care ne-am referit anterior). Acuzati erau urmatorii: Jan Ann Benson si Mary Benson, executoare ale ultimului testament al lui Arthur W. Benson; John J. Pierpont si Henry R. Hoyt, executori ai ultimului testament al lui Frank Sherman Benson; Mary Benson, Compania Montauk, Compania de Īmbunatatiri Funciare Montauk, Alfred W. Hoyt, Compania de Cale Ferata Montauk si Compania de Cale Ferata Long Island.
Nici una din partile implicate nu punea la īndoiala faptul ca la data de 6 august 1660 indienii au vāndut pamāntul din Montauk orasului East Hampton. Īn schimbul acestuia, indienii au primit o alta bucata de teren. Pentru a evita orice confuzie, la data de 6 februarie 1661 s-a dat un ordin judecatoresc care le asigura indienilor dreptul sa ocupe acel teren. De remarcat, īntre altele, faptul ca ambele date de mai sus contin trei de 6.
Mai trebuie sa subliniem si faptul ca īn toate īntelegerile dintre indieni si oamenii albi, acestia din urma faceau un legamānt solemn ca vor respecta de-a pururi drepturile indienilor de a-si ocupa pamānturile atāt timp cāt vor dori. Motivatia acestui gest era pur spirituala, caci indienii nu privesc dreptul de proprietate la fel ca rasa alba. Īn viziunea lor, pamāntul īi apartine Marelui Spirit sau lui Dumnezeu si nu poate sa apartina unui singur om. Acesta nu poate fi decāt cel mult custodele pamāntului. Aceasta divergenta profunda de opinii a condus la multa confuzie si la o mare revolta atunci cānd Lion Gardiner a achizitionat pamāntul de la seful de trib Wyandanch. Cānd acesta din urma a dorit sa-si reocupe terenul, se pare ca Lion Gardiner "a uitat" īn mod deliberat de īntelegere.
Avocatii ambelor parti stiau foarte bine ce simt indienii fata de pamāntul lor. Principalele lucruri pe care le reclamau indienii au fost īnregistrate astfel: "Sa le fie recunoscute drepturile lor de ocupare a terenului si sa fie anulate astfel drepturile de proprietate ale familiei Benson, pentru ca acestea: a) au fost obtinute prin violarea legilor acestui stat; b) au fost obtinute fara sa tina cont de faptul ca drepturile indienilor asupra pamāntului din Montauk trebuiau prezervate intacte, indiferent de testamentele familiei Benson".
O mare parte a disputei a fost centrata asupra momentului transferului de proprietate asupra familiei Benson. La doua secole dupa ce municipalitatea East Hampton a achizitionat pamāntul din Montauk, acesta a fost vāndut familiei Benson. Drepturile indienilor asupra pamāntului erau specificate expres īn actul de transfer, asa ca acestia tineau īntruniri regulate pe pamāntul lor sacru, īn conformitate cu drepturile pe care le aveau asupra lui. De fapt, multi indieni au continuat sa traiasca pe ceea ce ei numeau "cāmpiile indiene". Dupa ce a achizitionat proprietatea, Benson i-a alungat īn mod deliberat pe indieni, oferindu-le case īn East Hampton sau īn alta parte. El sustinea ca drepturile lor asupra pamāntului nu erau stipulate decāt īntr-un aranjament temporar. Īn scurt timp, indienii Montauk au disparut de pe pamāntul lor. Abia īncepānd din acest moment au īnceput sa circule zvonurile referitoare la extinctia tribului. Lucrurile nu stateau īnsa asa. De altfel, nimeni nu a contestat vreodata existenta tribului Montauk īnainte ca Benson sa cumpere pamāntul lor. Este suficient sa citesti numele companiilor acuzate īn proces pentru a-ti da seama cāt de mare era manipularea.
Dupa primele īnfatisari nu s-a luat nici o decizie judecatoreasca. Se pare ca a aparut o disputa chiar īntre indieni si avocatul lor. Acesta din urma era īngrijorat ca nu-si va primi banii si a abandonat cazul. Nu este greu sa ne imaginam ca avocatul a fost corupt cu bani de partea adversa, dar, asa cum este si firesc, acest lucru nu apare īn īnregistrarea oficiala.
La 1 noiembrie 1910 curtea s-a īntrunit din nou. De aceasta data, indienii Montauk erau reprezentati de un alt avocat. Decizia judecatoreasca s-a dat īnsa īmpotriva lor. Numarul din 9 decembrie 1910 al ziarului East Hampton Star scria cu litere de o schioapa: "Tribul Montauk este declarat mort din punct de vedere legal". De remarcat expresia: "din punct de vedere legal".
Īn timpul procesului, apararea a insistat foarte mult pe ceea ce avocatii numeau: "īnfatisarea negroida" a unora dintre indienii Montauk. Ei nu au rostit nici un cuvānt referitor la documente, testamente si drepturi reale. Exista chiar un raport potrivit caruia curtea nu a luat īn consideratie anumite informatii considerate vitale. Apararea a preferat sa-l convinga pe judecator ca indienii actuali erau rezultatul unor īncrucisari mixte cu populatia neagra. Numele judecatorului era Abel Blackmar, lucru de-a dreptul amuzant daca ne gāndim la jocul de cuvinte pe care īl reprezenta[1].
Pe scurt, cazul a fost un adevarat cosmar din perspectiva drepturilor omului. Articolul din East Hampton Star mentiona chiar ca indienii aveau drepturi constitutionale asupra pamāntului, dar era putin probabil sa faca apel, caci īn majoritatea cazurilor de acest fel proprietatea revenea īntotdeauna albilor.
Dorind sa aflu mai multe amanunte cu privire la proces, am contactat-o pe Olive Pharoah, cea mai batrāna descendenta a clanului Pharoah, care traieste īnca īntr-un cartier marginas din Long Island. Olive s-a dovedit cāt se poate de amabila, fiind īncāntata sa auda ca ma interesam de proces. Mi-a spus ca tribunalul a declarat rasa indienilor Montauk disparuta īntrucāt nimeni din partea lor nu a aparut la proces. Acest lucru nu era adevarat. Am gasit personal un raport īn care se preciza ca judecatorul ar fi spus: "Ei bine, nu exista indieni Montauk aici. Cazul este respins". Īn realitate, tribunalul era plin de indieni Montauk, dar acestia au fost ignorati. Olive mi-a mai spus ca nu s-a facut apel din lipsa de bani.
I-am povestit lui Kenn Arthur ce am descoperit despre indienii Montauk. Mi-a raspuns ca s-au facut īncercari sistematice de a-i "denigra", fortāndu-i sa se casatoreasca cu persoane din rasa neagra. Lucrul a fost posibil prin privatiuni economice si manipulari. Scopul era ca indienii sa devina rasa "cea mai inferioara". Data fiind atitudinea rasista din acele vremuri, nu este de mirare ca negrii erau priviti īn acest fel. Mult mai uimitor este faptul ca cineva si-a propus sa scape de indieni īn aceasta maniera.
Dupa ce am aflat aceste informatii, l-am vizitat īmpreuna cu Preston pe Joe Pitone. Joe este mentionat īn lucrarea O noua calatorie la Montauk, unde se precizeaza ca este proprietarul companiei E.T. si ca eu si Preston īl banuiam a fi implicat pāna peste cap īn Proiectul Montauk. I-am povestit lui Joe ultimele noastre descoperiri cu privire la Montauk, inclusiv conexiunile cu Aleister Crowley si cu Jack Parsons. stia foarte bine despre ce vorbim si a fost de acord ca am dat peste "ceva important", dupa cum s-a exprimat el. La un moment dat, Joe a īnceput sa vorbeasca de casa lui din Sedona, Arizona. Nu stiam ca are o casa īn Sedona, dar nu m-am putut abtine sa nu īl tachinez:
Nu ar trebui sa locuiesti īn Sedona. Acela este un teren indian sacru si tu nu ai dreptul decāt sa-l vizitezi.
Pentru cei care nu cunosc nimic īn legatura cu traditiile indienilor legate de Sedona, trebuie sa precizez ca afirmatia mea era adevarata. Desi īl tachinam pe Joe, intentia mea era sa īl si provoc, pentru a afla mai multe amanunte.
Curiozitatea mea era maxima. Joe are peste 70 de ani si cu siguranta nu este un "New Ager" la fel ca multi dintre cei care s-au mutat la Sedona. Cum se facea atunci ca un contractor militar care locuia īn majoritatea timpului īn New York avea o casa la Sedona?
I-am relatat apoi lui Joe despre procesul indienilor Montauk si despre faptul ca terenul se afla pe pamānt indian sacru. Spre marea noastra surpriza, s-a dovedit ca Joe cunostea cazul pāna la ultimele detalii. Īn general, stia foarte multe lucruri īn toate domeniile, dar de data aceasta coincidenta era prea mare. Ne-a spus ca indienii Montauk erau disparuti ca rasa si deci nu aveau cum sa cāstige un proces, īntrucāt pur si simplu nu mai existau! Ce putin, tribunalul nu a fost de acord sa-i recunoasca, din cauza amestecului lor cu populatia neagra.
Ne-a trecut atunci prin cap ca Joe ar putea sti cine este adevaratul proprietar al terenului de la Camp Hero. Prea era ferm īn convingerile sale cu privire la indienii Montauk. Ne-a raspuns ca terenul este proprietate federala. I-am replicat ca harta impozitelor arata ca este proprietatea statului New York. Ne-a raspuns ca statul nu este decāt custodele terenului, "pazindu-l" pentru federali. Nu era prima oara cānd auzeam ca federalii continua sa detina proprietatea asupra terenului pe care se afla Camp Hero. Confuzia legata de dreptul juridic de proprietate asupra bazei Montauk pare sa fie īntretinuta din toate directiile.
Cāteva luni mai tārziu, Preston a primit vesti de la un prieten care cunostea o femeie din tribul Montauk. Aceasta ne-a relatat ca industriasii au facut eforturi sistematice sa le conteste dreptul la munca indienilor Montauk. Scopul era de a-i sufoca economic si de a-i sili astfel sa se īnroleze īn armata. Pe formularul de īnrolare trebuiau sa semneze apoi la rubrica "negri", astfel īncāt sa nu mai poata fi inclusi administrativ īn rāndul indienilor americani. Era ca un fel de semnatura ca erau negri si nu indieni Montauk. Avem de-a face cu un exemplu īn plus al manierei īn care s-a īncercat deposedarea prin orice mijloace a indienilor de mostenirea la care aveau dreptul. Faptul ca aceasta metoda continua sa fie aplicata si astazi nu trebuie sa vi se para deloc surprinzator.
A mai existat si o alta tentativa de a-i declara inexistenti pe indienii Montauk. La data de 7 aprilie 1918, un tribunal a dat o decizie prin care acestia erau considerati "rasa alba". Este evident ca cineva a considerat aceasta rasa ca fiind o amenintare, propunāndu-si sa o scoata din istorie cu orice pret. Personal, nu am mai auzit de nici un alt exemplu similar, īn care sa se faca atātea eforturi numai pentru a declara un trib rasa disparuta.
|
