Sfântul Benedict (480-547)
Patronul Europei
Pâna la reforma actuala a calendarului bisericesc, comemorarea Sfântului Benedict se facea în ziua de 21 martie, zi în care Patriarhul monahismului apusean a încetat din viata, în anul 547, si a fost apoi înmormântat alaturi de sora lui, Scolastica, decedata cu 14114f515o patruzeci de zile mai înainte, în mormântul de lânga manastirea de pe muntele Cassino (în sudul Italiei). În anul 580, navalitorii lombarzi au distrus manastirea. Peste mai bine de o suta de ani, în 703, calugarii benedictini de la Fleury-sur-Loire (Franta) au rascolit ruinele vechiului asezamânt si au descoperit trupul Sfântului Benedict, pe care l-au adus cu mare solemnitate în manastirea lor de pe malul Loarei, în ziua de 11 iulie. De atunci, în multe regiuni aceasta zi a fost aleasa pentru sarbatorirea Sfântului Benedict, si noul calendar a adoptat-o acum pentru întreaga Biserica.
În anul 1964, Papa Paul al VI-lea l-a declarat pe Sfântul Benedict patron principal al Europei, împlinind astfel un act de meritata recunostinta fata de Sfântul caruia Europa îi datoreaza multe dintre valorile si realitatile ei. Cu patru ani înainte de nasterea Sfântului Benedict, armatele navalitoare ale herulilor sub conducerea lui Odoacru au trecut prin foc si sabie pamântul Italiei, si ucigând pe ultimul împarat roman au închis definitiv capitolul stapânirii Romei Imperiale; supravietuirea culturii romane se va datora în cea mai mare masura activitatii religioase si culturale a calugarilor din asezamintele monahale. si Sfântul Benedict este acela care a deschis capitolul glorios al monahismului occidental.
Dupa cum ne informeaza cartea a II-a a "Dialogurilor" Sfântului Grigore cel Mare (540-604), Benedict s-a nascut în anul 480 la Nurcia (Umbria-Italia), în familia patriciana Anicia. De tânar a fost trimis la Roma sa studieze retorica si filosofia, dar dezgustat de usuratatea vietii din oras s-a retras în mica localitate Affile si si-a continuat studiile, supunându-se unei aspre discipline ascetice. Nemultumit cu aceasta singuratate relativa, s-a retras într-o mica pestera la Subiaco (localitate la sud de Roma) sub conducerea unui sfânt pustnic. Benedict avea atunci douazeci de ani. Dupa trei ani de singuratate, rugaciune si penitenta, a fost descoperit de pastorii din partea locului. Nenumarati credinciosi din împrejurimi îl cautau pentru a-i cere sfat si rugaciuni; chiar calugarii manastirii din Vicovaro l-au rugat sa le fie conducator spiritual.
El a acceptat, si a început astfel opera de restaurare a disciplinei manastiresti, dar unii dintre calugari s-au împotrivit cu îndârjire si au ajuns pâna acolo încât au încercat sa îl omoare, punându-i otrava în paharul cu bautura. Benedict i-a parasit si s-a retras la pestera lui draga. În jurul lui au început sa se strânga grupuri de tineri dornici de o viata spirituala deosebita. Pentru ei a întemeiat Sfântul Benedict douasprezece manastiri cu câte doisprezece "frati", hotarâti sa urmeze normele trasate de parintele lor spiritual. Pentru a evita sicanele din partea unor persoane sus-puse, în anul 529, Benedict împreuna cu multi dintre tinerii ucenici s-au retras spre sud, lânga orasul Napoli, si si-au stabilit locuinta pe o stânca abrupta a muntelui Cassino. Aici au darâmat templele zeilor Apolo si Jupiter, ramase acolo din vechime, si au cladit prima manastire închisa cu ziduri din patru parti, asemenea unei fortarete, dar deschisa pentru lumina ce vine de sus, ca un mare rezervor care primeste din cer ceva datator de viata si îl revarsa asupra lumii întregi.
Om practic si clarvazator, Benedict a sintetizat legile de baza ale vietii manastiresti, "Regula vitae monasticae", într-un moto datator de energie: "Ora et labora" - "Roaga-te si munceste"; prin aceasta, el a readus în viata si ascetica crestina caracterul de contemplatie unita cu actiunea, asa cum decurge din spiritul si din litera Evangheliei. Adevaratul calugar va trebui sa fie, dupa cum se citeste în capitolul al II-lea din Regula: "nu orgolios, nu violent, nu mâncacios, nu somnoros, nu lenes, nu clevetitor, nu pârâtor... ci cast, blând, silitor, umil, ascultator". Emblema manastirii: crucea, cartea si plugul, a devenit expresia modului nou de a întelege asceza crestina, rugaciune si munca, în vederea edificarii spirituale si materiale a unei societati noi, pe ruinele lumii romane.
De-a lungul veacurilor, din cuibul de pe Monte Cassino vor porni stoluri de oameni caliti în rugaciune si munca si vor deschide sute de asezaminte asemanatoare pe întinsul întregii Europe, mai târziu si în celelalte continente, asezaminte care în vremuri de grele framântari au ramas focare vii de credinta, cultura si civilizatie. Prin ucenicii si urmasii sai, Sfântul Benedict intra în rândul marilor binefacatori ai Europei, ai Bisericii si ai omeniri.
|
