Spionaj tehnico-economic in perioada interbelica si in timpul celui de-al doilea razboi mondial

Spionaj tehnico-economic n perioada interbelica si n timpul celui de-al doilea razboi mondial

Presa dintre cele doua razboaie mondiale a consemnat cu regularitate izbucnirea unor scandaluri în lumea in­dustriasilor, financiarilor si chiar la nivelul unor organe de stat. Afacerea "S 10510w222k koda", care a implicat elemente de vîrf ale partidelor burgheze române, a fost, sub un anu­mit aspect, o operatie clasica de spionaj tehnico-eco-noinic.

Despre aceasta "afacere" s-a scris si s-a vorbit mult la noi în tara în anii Redusa la elementele esentiale, ea a constat în urmatoarele pentru a obtine exclusivitatea livrarilor de armament în România, Ce­hoslovacia, Iugoslavia si Polonia si pentru a înlatura de pe aceste piete concurenta firmelor "Vickers Armstrong", "Bofors", "Krupp" si altele, reprezentantii Uzinelor Skoda au creat în aceste tari adevarate retele de spionaj care operau la nivelul ministerelor apararii, statelor majore precum si al partidelor de guvernamînt. Prin elementele pe care reusise sa le corupa, emisarul "Skoda" din tara noastra, austriacul Bruno Szeletzky, a încheiat la mar­tie cu guvernul un contract oneros prin care Româ­nia nu numai ca s-a angajat sa plateasca armamentul comandat la un pret superior cu circa un miliard si juma­tate fata de pretul platit pentru acelasi gen de armament de Iugoslavia, dar a privat industria nationala de comenzi însumînd înca un miliard sapte sute milioane lei. Ancheta comisiei parlamentare, constituita ulterior, a stabilit ca Szeletzky a reusit sa realizeze încheierea contractului cu complicitatea directa a lui Romulus Boila, nepotul pre­sedintelui P.N.T. si primul ministru de pe timpul acela, luliu Maniu.

La martie 1933, Carol al II-lea, care avea propriile lui interese în legatura cu achizitiile de armament, a initiat, sub acoperirea organelor financiare, o perchezitie

la sediul reprezentantei "Skoda" din str. Batiste nr. La aceasta perchezitie au fost gasite mai multe documente strict secrete apartinînd Statului major al armatei ro­mâne, precum si însemnarile si corespondenta cifrata ale lui Szeletzky cu centrala "Skoda" de la Plzen. In baza acestor documente, care indicau preocuparile sale de ordin informativ, Szeletzky a fost judecat si condamnat de o instanta militara. Cu toate ca ancheta parlamentara ce a urmat n-a insistat pentru lamurirea tuturor indiciilor care îl implicau, multumindu-se sa propuna doar cercetarea lui Romulus Boila, pozitia lui Maniu pe plan politic a fost serios zdruncinata.

Unele din aceste scandaluri, cu rasunet în presa, care aveau loc în alte tari europene au implicat nemijlocit si serviciile guvernamentale de informatii. De pilda, în anul Biroul francez recrutase un spion specialist în chimie si 1-a trimis la Mannheim, în Germania, unde functiona centrul industriei derivatilor clorului si deci al gazelor de lupta. Agentul s-a dovedit eficace, în sensul ca a reusit sa procure date privind fabricarea gazelor si a unor mase plastice necunoscute francezilor. Drept rasplata pentru osteneala sa, acestia din urma i-au dat de franci, ceea ce 1-a nemultumit pe spion.

El s-a întors în Germania unde a intrat în contact cu organele de contrainformatii germane, carora le-a dezva­luit faptul ca francezii sînt în posesia formulelor noilor produse ale uzinelor chimice din Mannheim. Nemtii 1-au platit mult mai bine pe cel ce se autodivulgase si, apoi, au valorificat investitia facuta, raspîndind aceasta po­veste cu scopul de a ridiculiza Biroul francez.

Dupa cum mentioneaza autorul francez Jacques Ber-gier, relatiile comerciale dintre industriasii francezi si cei germani faceau oarecum inutile actiunile serviciilor de informatii hitleriste pentru obtinerea., secretelor teh-nico-economice franceze. Aproape tot ce a fost realizat în Franta anilor pe plan industrial a fost cunoscut în Germania, pe calea cooperarii între marile firme.

Consecintele acestui fapt au iesit la iveala în anul cînd în uzinele franceze au aparut comisiile de armistitiu germane înarmate cu date amanuntite asupra a tot ce se

fabrica în unitatile industriale. In multe cazuri, informa­tiile fusesera furnizate chiar de patronatul francez care, în baza unor conventii cu industriasii germani si în do­rinta de a realiza o cooperare mai strînsa, raspundeau cu constiinciozitate la toate chestionarele primite din Ger­mania. Aceste chestionare ajungeau, fara exceptie, în po­sesia organelor de spionaj naziste.

Sistemul nu viza numai Franta ci si alte state, iar in­formatiile culese în felul acesta s-au dovedit a fi de un real folos autoritatilor germane atunci cînd au organizat jefuirea metodica a tarilor ocupate dupa anul S-a constatat ca aceste autoritati cunosteau, de exemplu, de­talii referitoare la Uzinele "Renault" într-o masura mai mare decît directiunea însasi, iar faptul a permis Wehr-macht-ului sa preia pîna la unul tancurile comandate acolo de armata franceza si ramase nereceptionate.

In contrast cu aceasta atitudine, marea finanta si marea industrie germana au jucat, între cele doua razboaie mon­diale, un rol de prima importanta în reorganizarea si sprijinirea multilaterala a serviciilor de spionaj ale tarii lor. Intrucît Tratatul de la Versailles obligase Germania sa desfiinteze Marele stat major al armatei, inclusiv Sectia a IlI-a B, indicativ sub care se ascundea Serviciul de spionaj german ("Nachrichtendienst") de sub condu­cerea colonelului Walther Nikolai, un grup de magnati ai finantelor si industriei germane, printre care Krupp, Thyssen, Hugenberg si altii au luat asupra lor sarcina mentinerii în conditii cît mai discrete a acestui organ. Erau aceiasi financiari care au sprijinit Partidul National Socialist al lui Hitler si care stiau dintr-o experienta de multe decenii ca un serviciu secret eficient constituie una din garantiile investitiilor facute de ei în diferite regiuni ale lumii. Nu numai ca serviciul secret era o adevarata sursa de informatii în masura sa previna la timp si prin orice mijloace aparitia unor situatii neplacute pentru in­dustriasii germani, dar agentii sai experimentati erau în­totdeauna gata sa-i ajute pe cei care le finantau activitatea pentru a procura procedee si secrete de fabricatie deose­bit de utile de la concurenti. De aceea, în anii Republicii de la Weimar, spionii germani foloseau aproape exclusiv pentru deplasarile lor peste granita acoperirea de sala-

riati ai firmelor industriale culegînd, alaturi de datele politice si militare, o mare cantitate de informatii tehni-co-econornice necesare marilor firme germane.

Dupa razboi s-a vorbit mult despre sprijinul acordat de catre concernul gigant al industriei chimice germane, "LG. Farbenindustrie", organizatiei de spionaj naziste S.D. condusa de Heydrich si Kaltenbrunner, precum si "Abwehr"-ului condus de Canaris. Pentru aceste fapte, si pentru altele, concernul a fost considerat criminal de razboi, judecat ca atare si desfiintat în anul Printre detaliile privind activitatea sa oculta s-a aflat, de pilda, faptul ca una dintre sucursalele lui "I.G. Farbenindustrie" din Berlin, cunoscuta sub numele de "Büro N.W.7'¹, era locul unde se realiza legatura de interese si actiune între conducatorii firmei si serviciile secrete germane. De aceea, ..Büro N.W.7" a si fost condus timp de ani, în pofida dimensiunilor sale modeste, de dr. Max ligner, nepot al presedintelui consiliului de administratie al con­cernului si frate al directorului filialei newyorkeze "Che-mieo Inc". Conform declaratiilor facute la proces de catre salariati ai "Büro N.W.7.", activitatea acestei sucursale consta în pregatirea a tot felul de documente, dosare, harti si statistici privind economia si industria tarilor straine, materiale oare erau predate ofiterilor de la înaltul comandament al Wehrmaeht-ului. Totusi Max ligner a fost condamnat de catre judecatorii americani doar la trei ani închisoare... cu suspendarea pedepsei. Nu e de mirare ca imediat dupa aceea, el s-a lansat din nou în activitati oculte, al caror domeniu depaseste cadrul lu­crarii de fata. Fostul presedinte al "Reichsbank", Hans Luther, a declarat într-un interviu publicat în "Tot astfel cum Hitler folosea pe germanii stabiliti în straina­tate în chip de coloana a V-<a pentru a-si realiza puciurile naziste, aceiasi nemti erau~ folositi de industriasi în bene­ficiul expansiunii economice...", împletirea de interese si activitati între industrie si serviciul de informatii a ramas o traditie continua si largita considerabil în zilele noastre în Occident.

Ca si prima conflagratie, cel de-al doilea razboi mon­dial a constituit, pentru marile trusturi, un prilej de a realiza cifre de afaceri uriase, actionînd de multe ori

împotriva intereselor statului caruia îi apartineau din punct de vedere juridic. Trusturi si firme -mari de peste ocean au gasit posibilitati de a continua afacerile cu Ger­mania chiar în conditiile starii de beligeranta si au susti­nut direct sau indirect efortul masinii de razboi germane, în schimbul unor avantaje materiale substantiale. Un exemplu în acest sens ni-1 ofera tranzactiile realizate de trustul american "International Telephone and Telegraph" I.T.T., al carui presedinte, colonelul Sosthenes Behn, a stabilit contacte directe cu Hitler si cu principalii sai colaboratori înca din anul O prima întrevedere pare a fi fost cea semnalata de ziarul american "New York Times" în numarul sau din august Ea a avut loc la Berchtesgaden, unde Hitler 1-a primit pe Behn si pe reprezentantul I.T.T. din Germania, Henry Mann. Drept urmare, în consiliul de administratie al firmei "S.E.G. Lo-rentz", sucursala germana a trustului, a fost cooptat ge­neralul S.S. Kurt von Schroder, bancher în viata civila. Foarte curînd, firma "S.E.G. Lorentz", a primit comenzi masive din partea armatei germane, iar beneficiile reali­zate astfel i-au permis sa-si amortizeze datoriile si sa se reorganizeze pe baze noi. Prin S.E.G. Loremtz", armata hitlerista a beneficiat de utilizarea gratuita a unor patente si procedee tehnologice americane care au marit conside­rabil gradul de eficacitate al armamentului sau. De aceea, în anii si cînd întreprinderilor germane li s-a refuzat plata comenzilor de stat, filiala I.T.T. a primit integral sumele ce i se cuveneau.

La putin timp dupa acest demaraj dinamic, presedin­tele I.T.T., Sosthenes Behn a cooptat printre directorii trustului un alt nazist notoriu, dr. Gerhardt Alois Wes-trick, de la firma juridica "Albert und Westrick" repre­zentanta a intereselor mai multor companii americane în Germania. De asemenea, ca urmare a unor tratative cu Goring, colonelul Behn a dispus cumpararea a la suta din actiunile firmei aeronautice "Focke Wulf". Bombar­dierele "Condor", care au produs atîtea pagube convoaie­lor americane ce strabateau în anii razboiului apele Ocea­nului înghetat de Nord, erau construite într-o întreprin­dere finantata în proportie de aproape de capitalul american. Colonelul Behn' era însa la adapost atît de re-

presalii cît si de mustrarile de constiinta : el avea prieteni de nadejde în lumea politicienilor americani si în spe­cial la Pentagon, unde mai multi fosti si viitori functio­nari superiori ai I.T.T. detineau posturi importante. Aces­tia au rasplatit cum se cuvine pe presedintele-eolonel al trustului pentru contributia la dotarea sistemului de tele­comunicatii al armatei S.U.A. cu echipament modern Behn a primit "Medalia de Merit", cea mai înalta distinc­tie civila a S.U.A. In ce priveste convoaiele ce riscau scufundarea în Oceanul înghetat de Nord, Behn s-a gîn-dit si la ele. Un grup de cercetatori, între care unii refu­giati din Franta, au pus la punct în laboratoarele I.T.T. un detector directional de înalta frecventa, denumit "Huff-Duff", deosebit de eficient pentru localizarea sub­marinelor germane ce atacau convoaiele aliate în Atlan­tic si pe rute polara.

In anul 1935, Hitler a interzis exportul de brevete si informatii tehnice din Germania asemenea industriasilor francezi, I.T.T. n-a aplicat, în situatia data, masuri de reciprocitate, ci a continuat sa-si aprovizioneze filiala germana cu brevete de inventie din alte tari si sa fabrice în Germania marfuri disponibile la export, realizînd ast­fel, odata cu profiturile trustului, o întarire substantiala a finantelor germane. Cu toate aceste gesturi de buna­vointa, vizitele conducatorilor I.T.T., inclusiv ale lui Behn, la fabricile din Germania au început sa fie pur si simplu interzise, astfel încît acestia sa nu poata cunoaste extin­derea pe care o luase productia de razboi în întreprin­derile respective.

Dupa cum rezulta dintr-un studiu publicat de Anthony Sampson la Londra, în si statul român a avut de suferit la începutul anului de pe urma bunelor rela­tii dintre conducatorii I.T.T. si Germania hitlerista. Pre-luîr>d controlul asupra Societatii de telefoane, care cu cîtiva ani în urma fusese concesionata americanilor de Carol al II-lea, guvernul lui Antonescu a fost fortat de conducatorii nazisti sa plateasca concernului I.T.T. despa­gubiri în valoare de milioane de dolari, suma în care era inclus si profitul capitalizat în perioada concesionata. Era prima data cînd o companie americana reusea sa ob-

tina asemenea conditii într-o tara aflata practic sub ocu­patia germana.

Dincolo de exemplele citate, în care activitatea de in­formatii tehnico-economice apare doar vag, estompata de manevrele specifice marelui business, cooperarea dintre Germania hitlerista si I.T.T. a servit drept cadru unor operatii tipice de spionaj. Astfel, în vara anului dupa caderea Frantei, a sosit în S.U.A., pe cheltuiala I.T.T., cunoscutul dr. Westrick, avocatul nazist pe care Behn îl cooptase în conducerea trustului. Scopul secret al vizitei sale a fost acela de a convinge pe industriasii americani, printre care si pe Henry Ford, sa întrerupa aproviziona­rea cu marfuri a Marii Britanii fapt care, considerau hitîeristii, ar fi putut provoca capitularea Angliei în maximum trei luni. Misiunea lui Westrick viza de fapt aceieasi scopuri ca si misiunea îndeplinita cu alte mij­loace de capitanul Rientelen cu de ani în urma. De aceea, rezidentul "Inteligence Service''-ului din S.U.A. a socotit oportun sa demaste opiniei publice americane, într-un articol în ziarul "New York Herald Tribune" din iulie rosturile prezentei lui Westrick peste ocean. Emisarul nazist a trebuit sa plece.

Mai tîrziu, Goring a folosit legaturile lui Westrick si ale lui Schroder în lumea oamenilor de afaceri americani, cit si relatiile sale personale cu Behn, pentru a face pro­puneri de pace separata Marii Britanii. Behn, care a mo­tivat mai tîrziu ca sistemul de telecomunicatii internatio­nale construit de firma sa era prin însasi natura lui un factor de întelegere, a transmis fidel aceste propuneri. Winston Churchill a refuzat însa sa ia în consideratie mesajul primit.

Simpatiile naziste ale lui Behn nu erau un fenomen izolat în lumea marelui business american, unde s-a con­siderat vreme îndelungata ca Hitler si Mussolini sînt parteneri de afaceri "seriosi" si ca pretentiile lor terito­riale ar putea fi canalizate spre estul si sud-estul Europei.

Atunci cînd, dupa razboi, s-au gasit unii în S.U.A. care sa ceara sanctiuni împotriva conducatorilor I.T.T. pentru relatiile lor cu Germania hitlerista, Allen Dulles, fostul rezident al spionajului american în Elvetia si seful de mai tîrziu ai C.I.A., a intervenit cu toata energia îm-

potriva unor asemenea initiative, pe motivul ca legaturile I.T.T. în Germania au fost deosebit de utile Oficiului Studiilor Strategice. A rezultat asfel ca Westrick, care vizita des Elvetia, era unul dintre informatorii pretiosi ai lui Dulles si ca emisarii I.T.T. cetateni ai statelor neutre ce vizitau tarile Axei, aduceau cu ei în Elvetia si Spania date politice, economice si rniîitare de prim ordin despre adversar.

In ce priveste Anglia, perioada interbelica a marcat o anumita lipsa de interes pentru culegerea de informatii cu caracter tehni co-economic. Se spune ca atunci cînd, în ajunul celui de-al doilea razboi mondial, au aparut indicii conform carora nemtii pusesera la punct un radar de conceptie originala, "Intelligence Service'' n-a avut la dispozitie, pentru a trimite în misiune, nici un agent suficient de competent în problemele de electronica. In consecinta, în aceasta misiune a plecat chiar savantul Robert Watson Watt, inventatorul sistemului englez de radar. In cazul în oare Gestapoul ar fi pus la oale o pro­vocare împotriva lui Watson Watt si apoi 1-ar fi constrînr. sa vorbeasca, nemtii ar fi reusit nu numai sa puna la punct propriul lor sistem de detectie, dar sa si întrerup;-constructia radarului englez, fapt ce ar fi dat o cu totuî alta turnura bataliei aeriene ce s-a desfasurat ulterior deasupra Angliei.

Ajuns la conducerea guvernului englez, Winston Churchill, care nu era deloc strain de activitatea informa­tiva, a înteles mai repede si mai bine decît altii impor­tanta razboiului economic. La¹ iunie el a emis di­rectiva prin care dispunea înfiintarea unui organ special, independent de "Intelligence Service", însarcinat cu realizarea actiunilor de sabotaj si diversiune în spatele frontului hitlerist. Transmitînd aceasta directiva lui Hugh Dalton, ministru al economiei de razboi din cabinetul bri­tanic, Churchill i-a spus "si acum arunca Europa ai aer"

Noul organ, denumit "Special Operations Executive'', pe scurt S.O.E., a folosit mai multe acoperiri pentru a-si conspira sediul din Baker Street (strada pe care scriitorul Conan Doyle a plasat domiciliul lui Sherlock Holmes, personajul celebru al romanelor sale). Intr-o vreme, pe

firma de la intrarea în sediul S.O.E, se putea citi "Biroul de cercetari interdepartamentale" iar mai tîrziu "Comite­tul tehnic unificat". Activitatea organului respectiv a fost coordonata o vreme de Hugh Dalton, apoi de Robert Vansittart, fost subsecretar de stat permanent la "Foreign Office" (Ministerul de Externe englez).

Conducatorul efectiv al S.O.E, a fost însa, tot timpul, Colin Gubbins, ofiter de cariera, profesionist în domeniu] informatiilor. S.O.E. avea relatii "de serviciu" cu "Intelli­gence Service" si cu "Foreign Office" prin Gladwyn Jebb, devenit mai tîrziu ambasador al Marii Britanii la O.N.U. Exista si un birou de legatura cu organele americane care functiona la New York, în biroul din cladirea nu­mita "Rockefeller Center", situata pe Fifth Avenue, nu­marul seful acestui birou era un fost pilot militar de nationalitate canadiana, numit Stephenson.

Despre S.O.E. s-au scris multe carti amintiri ale unora din cadrele si agentii sai, istorii romantate, fantezii lite­rare etc. Cele mai importante din aceste lucrari au fost traduse si în limba româna în ultimii ani. De aceea nu vom relua aici toate faptele devenite cunoscute. De fapt de la desfiintarea sa, în ianuarie arhivele S.O.E. au ramas sigilate pentru multa vreme. Abia la începutul anilor fostul prim-ministru MacMillan a autorizat pe istoricul M.R.D. Foot, de la Oxford, sa scrie o lucrare oficiala despre actiunile de sabotaj desfasurate de S.O.E. în Franta, în timpul razboiului. Aparuta în în edi­tura oficiala a guvernului englez (Her Majesty's Statio­nery Office) sub titlul ,.S.O.E. în Franta o dare de seama asupra activitatii Biroului britanic pentru opera­tiuni speciale în Franta 1940-'44", cartea s-a epuizat înca înainte de a ajunge în vitrinele librariilor. Continutul celor pagini ale sale s-a dovedit a fi atît de "explo­ziv" încît a cauzat o adevarata furtuna în Anglia si un potop de discutii si comentarii în Franta, unde multi au avut sentimentul ca autorul a exagerat rolul organelor de informatii engleze în organizarea si conducerea Rezis­tentei.

Prima operatie majora de sabotaj organizata în Europa de organele de informatii engleze si franceze a suferit Un esec total. Operatia, pregatita de cadre apartinînd

ambelor organe în toamna anului viza atît incen­dierea rafinariilor si cîmpurilor petrolifere din România. cît si blocarea Portilor de Fier ale Dunarii pentru a îm­piedica în felul acesta aprovizionarea Germaniei cu com­bustibil, materii prime si produse alimentare.

Cartea intitulata "Actiuni secrete în România", publi­cata în anul de Editura stiintifica sub semnatura lui Horia Brestoiu, ne ofera amanuntele organizarii si desfa­surarii acestor actiuni, precum si cauzele esecului lor. Intrucît aceasta actiune importanta de sabotaj viza teri­toriul tarii noastre si se încadreaza pe deplin în tematica lucrarii de fata, vom rezuma si noi, în linii cît mai gene­rale, felul în care s-au petrecut faptele, precum si modui în oare a reusit Serviciul de informatii german Abwehr sa contracareze tentativele anglo-franceze.

Zacamintele petrolifere din România constituiau sin­gura sursa importanta de hidrocarburi din spatiul euro­pean susceptibila de a fi ocupata de catre armata germana. Alaturi de capacitatile de productie ale benzinei sintetice (din carbune) construite în Germania, ele reprezentau principala posibilitate de aprovizionare cu combustibil a masinii de razboi hitleriste. Scoaterea lor din uz ar fi constituit un handicap dintre cele mai serioase pentru aceasta masina, mai ales în conditiile motorizarii generale a transporturilor de trupe si ale cresterii uriase a rolului blindatelor si aviatiei în razboiul modern. Generalii fran­cezi si englezi au fost întotdeauna constienti de acest fapt astfel încît, în timpul primului conflict mondial, sondele si instalatiile petroliere de pe Valea Prahovei au fost incendiate atunci cînd a aparut pericolul capturarii lor de catre inamic. România, aliat al celor doua puteri, a suferit pagube imense pe care. cu toate promisiunile fa­cute, nimeni nu le-a mai recunoscut la încheierea pacii.

Tot atît de constienti de importanta petrolului românesc, precum si de importanta Dunarii ca artera de transport spre sud-estul european erau însa si hitleristii. De aceea, un grup important de cadre ale Abwehr-ului, pus sub con­ducerea maiorului Herman von Stranski, s-a deplasat înca din în România pentru a asigura securitatea acestor puncte nevralgice. Acest grup, care a avut timpul necesar pentru a-si crea o agentura la fata locU-

lui, a stabilit cu destula usurinta motivele pentru care sosisera la Bucuresti, în ziua de septem­brie inginerul petrolist Leon Wenger si capita­nul Pierre Angot din Biroul francez, precum si scopul consfatuirilor lor îndelungate cu agentii "Intelligence Ser­vice" de la Ambasada britanica si din rîndurile inginerilor ce încadrau filialele companiilor petroliere engleze cu sediul la Ploiesti. Obtinînd dovezi palpabile ca se prega­teste un complot pentru aruncarea în aer a instalatiilor petroliere, a rafinariilor si cailor ferate de acces, Abwehr-ul a cerut autoritatilor române sa ia masurile necesare pentru a impune respectarea neutralitatii tarii, iar acestea au trebuit sa se conformeze, în ce priveste tentativa de a bloca Portile de Fier, ea ar fi urmat sa se realizeze prin aruncarea în aer a defileului si prin scu­fundarea unor slepuri încarcate cu ciment pe senalul na­vigabil. Vasul cu diversionisti si explozivul necesar dina­mitarii a fost atras de catre spionii germani într-o cursa care a provocat perchezitionarea si sechestrarea sa în portul Giurgiu, iar cele doua slepuri încarcate cu ciment au fost prinse într-o ambuscada de catre un commando al Abwehr-ului înainte de a ajunge în zona fixata drept obiectiv.

Mai tîrziu, o noua tentativa a spionajului englez de a sabota transporturile în regiunea Portilor de Fier, care a constat în încercarea de a mitui pe toti pilotii folositi în zona respectiva, astfel încît acestia sa paraseasca în bloc serviciul, a esuat.

Comentînd aceste esecuri, Ladislas Farago, fost în ser­viciul de spionaj american si autor al unui vast studiu despre Abwehr, a scris "Eforturile s-au dovedit insufi­ciente si premature. Operativii speciali ai timpului erau oameni deosebit de bravi, dar le lipsea calificarea si fi­netea necesara care au facut mai tîrziu din sabotorii aliati cosmarul efemerilor stapîni germani ai Europei".

Se vede însa ca în cazul spionajului tehnico-economic, ca în multe alte cazuri, vechiul proverb "cel ce rîde la urma rîde mai bine" îsi pastreaza întreaga valabilitate. Cel de-al doilea razboi mondial s-a sfîrsit prin prabusirea Germaniei hitleriste si a Japoniei iar acest fapt a ayüt drept consecinta, pe planul informatiilor tehnico-econo-

c.

mice, o deposedare generala de secrete industriale a celo doua tari. Aceasta goana înfrigurata dupa secrete si in­ventii organizata de învingatori viza nu numai documen-tele si planurile procedeelor tehnologice dar si pe savantii si inginerii ce prezentau o valoare cit de cît recunoscuta în domeniul lor de specialitate.

Scriitorul francez Jaqcues Eergier, care a lucrat î.: Serviciul de informatii francez, el însusi participant Li aceasta operatie, în care partea leului a revenit america­nilor, povesteste "Comisii speciale de ancheta s-au napus­tit asupra Germaniei si Japoniei si s-au apucat sa scoatl la lumina cantitati enorme de material tehnico-stiintifir. Descoperirile pe care le faceau erau importante, mai ale.s în Germania". Inieosebi marele concern "I.G. Farbenin-dustrie", producator de importanta mondiala al coloran­tilor, gazelor de lupta si produselor chimice de tot felul, s-a dovedit a fi o adevarata mina de secrete de fabri­catie si de savanti. Desi sosit cu întîrziere, Jacques Bergier povesteste cum a reusit "sa puna mina" pe specialistul în chimie organica Walther Reppe care scapase atentiei americanilor. Pentru a-1 determina sa divulge secretul german de fabricatie a sulfamidelor, francezul 1-a sup'ds unei prelucrari argumentate, insistînd asupra faptului ca suferintele pe care le adusesera nazistii trebuiau alinate, iar cei ramasi infirmi si bolnavi de pe urma detentiei în lagare trebuiau vindecati. Reppe nu s-a lasat convins de aceste argumente si a protestat împotriva confiscarii in­ventiilor si secretelor de productie ale industriei chimice germane, care valorau milioane de dolari, însusirea se­cretelor lor industriale si racolarea savantilor celor mai importanti a constituit dealtfel singurul domeniu în care industriasii germani si-au permis sa protesteze vehement fata de învingatorii lor. Un ziar german scria pe atunci "Noi trebuie sa admitem demontarea uzinelor noastre pentru ca situatia o impune. Dar demontarea spirituala a natiunii este mai mult decît putem tolera".

Alaturi de comisiile oficiale de cercetare, de multe ori precedînd aceste comisii, actionau aventurierii între­prinzatori care reuseau sa plece înapoi în tarile lor înso­titi de tehnicieni, dosare de inventii sau prototipuri de valoare. Acelasi Jacques Bergier reda într-una din cartile

sale episoade ale activitatii misiunii franceze zise de in­formare tehnico-stiintifica. Industriasii germani acceptau sa puna la dispozitia misiunii franceze diferite materiale în intentia de a evita eventualele represalii pentru acti­vitatea lor din timpul razboiului, cînd folosisera drept mîna de lucru prizonieri de razboi si detinuti politici antifascisti. La deschiderea unei case de fier dintr-o în­treprindere germana, situata într-o localitate linistita de pe malurile lacului Constanta, a fost gasit un recipient de sticla ce continea o cantitate de uraniu extrapur. Uraniul a fost predat Comisiei franceze pentru, energia atomica si a servit la alimentarea primei pile nucleare din Franta. Marii capitalisti din tarile învingatoare au realizat averi fabuloase de pe urma achizitionarii secretelor de fabricatie germane. Au fost introduse în productie noi procedee tehnologice permitînd economisirea combusti­bililor-si a materiilor prime, obtinerea unor produse chi­mice necunoscute pe atunci americanilor si englezilor ca adezivi, mase plastice, medicamente noi etc. Ani de zile, în Europa occidentala si în cele doua Americi a avut loc o adevarata proliferare a uzinelor si atelierelor construite anume pentru a valorifica inventiile germane, cu atît mai usor de reprodus cu cit descrierea proceselor de productie era atît de amanuntita încît facea inutila prezenta inven­tatorului. Dupa un timp însa a aparut si reversul meda­liei. Marile trusturi au sfîrsit prin a constata ca, odata cu secretele germanilor, documentele confiscate din tara învinsa si puse la dispozitia capitalistilor din tarile proprii dezvaluiau si secrete de productie ale industriei americane, engleze, franceze, belgiene sau olandeze. Caci hitleristii jefuisera întreaga Europa si îsi însusisera prin spionaj multe asemenea secrete atît din S.U.A. cit si din Marea Britanie. Daunele suferite în aceste conditii de catre marile trusturi n-au mai putut fi recuperate. Ma­terialele în cauza au disparut din circulatie, încetul cu încetul, astfel încît, dupa o vreme, nimeni n-a mai vor­bit despre secretele de productie confiscate din Germa­nia învinsa.