Structuralismul ¬ Claude Lévi-Strauss

Structuralismul ­ Claude Lévi-Strauss

Dupa fragmentarea adusa de functionalism, Lévi-Strauss va încerca din nou depasirea particularismului, care blocheaza, inhiba prin colosala sa diversitate. Mai mult, cu Lvi-Strauss se înregistreaza ultimul mare moment al antropologiei înteleas 21121h72v 9; ca "stiinta universala a Omului".

Lévi-Strauss se naste la Bruxelles, în 28 nov. 1908. Îsi ia licenta în drept si agregee-ul în filozofie în 1931. A fost membru al misiunii universitare din Brazilia (experienta ce a rezultat într-una dintre cele mai citite carti scrise de catre un antropolog: Tropice Triste) si ulterior profesor la Sao Paulo, din 1935 pâna în 1938, postura din care a efectuat mai multe cercetari etnografice în Matto Grosso si în Amazonia. Este mobilizat în 1939, reuseste însa sa paraseasca Franta în 1940 cu destinatia Statele Unite. Aici preda la New York în mai multe universitati, iar ulterior devine consilier cultural pe lânga ambasada Frantei în SUA. Se întoarce în Franta în 1948 când sustine teza de doctorat cu titlul "Structura elementara a rudeniei/parentatii". Din 1949 va fi director adjunct la Muzeul Omului din Paris si tot de atunci va fi director de studii la College de France. Pâna în 1982, când se pensioneaza va fi profesor la catedra de "religii comparate a popoarelor fara scriere" de la aceeasi universitate.

Cu structuralismul lui Lévi-Strauss antropologia iese din autarhia disciplinara în care se instalase o data cu functionalismul, si aceasta în doua sensuri: pe de-o parte sub aspectul împrumuturilor din alte discipline, în special din lingvistica si teoria comunicatiei si, pe de alta parte, sub aspectul impactului pe care structuralismul îl va avea asupra imaginarului stiintific si mai general-cultural al epocii.

Începem prin enumerarea câtorva caracteristici punctuale ale structuralismului lévi-straussian:

• piesa sa de rezistenta este "analiza structurala";
• desi este un curent universalist, nu se constituie în prelungirea celorlalte curente universaliste ­ evolutionismul, difuzionismul - ci în opozitie cu acestea; încearca de asemenea sa depaseasca particularismele antropologice (istorice, culturale, psihologice);
• concepe antropologia ca stiinta riguroasa, fiind un curent esentialmente rationalist;
• îmbina ceva din romantismul calatorului, animat de nostalgia societatii exotice (Tropice Triste) cu pozitivismul analizelor precise;
• tinta sistemului lui Lévi-Strauss este identificarea apriori-ului cultural ­ a conditiilor de posibilitate ale culturii care ar face cu putinta o stiinta a culturii în sensul plin al cuvântului; antropologia structurala ar fi calea ce permite constituirea unei astfel de stiinte riguroase (i se opune lui Radcliffe-Brown care afirma ca o stiinta a culturii nu este posibila, ci doar una a societatii).

Demersul lévi-straussian poate fi mai bine înteles prin acoperirea influentelor care îl determina:

? Punctul de plecare al gândirii lui Lévi-Strauss poate fi identificat prin influenta grupului constituit în jurul revistei Anneé Sociologique, între care se remarca, desigur, Émile Durkheim si Marcel Mauss. Una dintre temele principale de aici viza caile culturale prin care ordinea sociala este reprezentata simbolic. Accentul pe ordine, strategii de ordonare, clasificari va fi o constanta la Lévi-Strauss. Preocuparea fata de totemism ale grupului ­ una care rupe cu ideea totemismului ca "reprezentare falsa",

specifica evolutionismului ­ îl va influenta de asemenea. Pentru Marcel Mauss totemismul reprezenta

modalitatea de ordonare a experientei dupa modelul vietii sociale; gruparea oamenilor dupa obiecte si invers, dovedeste nu numai o modalitate practica de ordonare, ci ­ credea Durkheim ­ da seama de o mai adânca preocupare de logica.

? Influenta principala va veni însa dinspre ligvistica, în mod special dinspre lingvistica structurala promovata de Roman Jakobson, pe care Lévi-Strauss îl întâlneste în perioada sa newyorkeza. Prin dezvoltarile lui Jakobson, Lévi-Strauss va face cunostinta cu sistemul lingvistic al lui Ferdinand de Saussure.

Sa amintim, pe scurt, principalele inovatii aduse de Saussure lingvisticii moderne. Sistemul sau reprezinta o reactie la abordarea istorica a lingvisticii care cauta genealogic elementele de evolutie a limbilor si care se blocase în cautarea etimologiilor si a surselor. În schimb, Saussure concepe limbajul ca un sistem integrat de semne în care fiecare element îsi deriva sensul din situatia de contrast cu alte semne si din pozitia pe care o ocupa în întregul unei limbi. "Studiul limbii trebuie început de la întregul limbajului; prin analiza se obtin elementele lui", afirma Saussure. Lingvistica ­ în aceasta perspectiva ­ este parte a unei stiinte mai largi, "semiologia", care studiaza "viata semnelor în societate". Studiul propus de Saussure este unul desfasurat în perspectiva sincrona, vizeaza un anumit moment al "vietii" limbii, iar din punct de vedere filosofic tinteste la ceea ce se afla sub speciae aeternitas, iar nu în devenire. Accentul este pus pe limbajul ca totalitate, în sensul înglobarii limbajului scris, standard si a celui vorbit (language, parole). Importanta este sustinerea arbitrarietatii semnului în raport cu referentul: între cele doua componente ale semnului ­ semnificantul (cuvântul) si semnificatul (conceptul) - nu exista nici un fel de relatie de sens "substantiala" ("ideea de ´sora´ nu e legata prin nici un fel de relatie interna de succesiunea de sunete "s-ö-r" care îi serveste ca semnificant în franceza"); sensul ca atare provine din procesul de semioza prin care semnele se relationeaza unele fata de altele în raport cu un întreg lingvistic fundamentat pe conventie sociala.
Semnificatia acestei dezvoltari pentru antropologie este urmatoarea: atentia cercetarii trebuie sa se deplaseze dinspre comportamentul social ca atare catre cautarea unei structuri de contraste logice care fundamenteaza si genereaza expresia culturala.

Roman Jakobson, pe de alta parte, dezvolta pe constructia lui Saussure o teorie a fonemelor. Fonemele sunt sunete elementare care se disting în orice limba si care fac cu putinta combinatiile lexicale semnificante. Pentru a întelege un mesaj, cineva trebuie sa învete sa faca distinctia dintre anumite foneme si sa le ignore pe altele. Fonemele, sustine Jakobson, sunt sunete arbitrare lipsite de sens care prin combinari si recombinari formeaza unitatile superioare purtatoare de sens, cum sunt morfemele si, ulterior, cuvintele. Ceea ce este important în aceasta teorie este faptul ca fonemele si morfemele sunt arbitrare, însa regulile dupa care se structureaza ele nu sunt asa; acestea din urma tin de mecanismele logice universal-umane ale mintii/gândirii. Unitatile elementare împreuna cu structura formeaza potentialul comunicarii cu sens.
Întrevedem, deja, semnificatia acestei teorii pentru antropologie: prin analiza structurala se deceleaza, din conditiile vietii sociale, unitatile culturale elementare si ulterior structura mentala.


?O alta influenta în gândirea lui Lévi-Strauss este cea a functionalismului, în special cel promovat de Alfred Radcliffe-Brown.
si functionalismul pune accentul pe structura ­ ceea ce se are în vedere aici este structura sociala, înteleasa ca totalitate a relatiilor sociale între rolurile sociale stabile (nu indivizii cu destinele lor particulare conteaza, ci anumite roluri ce îndeplinesc functii precise în cadrul ansamblului social ­ roluri ce trimit la stabilitatea structurii). În functionalism însa structura este explicita, tine de relatiile obiective între actori determinati; accentul este pus si aici pe totalitate ­ în sens de completitudine. Deosebirea în cazul structuralismului lui Lévi-Strauss tine de faptul ca structura este în cazul sau inconstienta, nu ramâne la nivel social ci "coboara" la un nivel cognitiv, care fundamenteaza.
Structuralismul cauta depasirea în întregime a nivelului empiric catre o realitate mai profunda: unitatea psihica a umanitatii, ceea ce în planul cercetarii trimite la studiul functionarii mintii.

? O a patra influenta asupra operei lui Lévi-Strauss a fost cea a ciberneticii, disciplina care se afla în plin avânt în SUA în special în legatura cu cercetarile legate de productia armelor inteligente. Rezultatul spectaculos pentru acea perioada ­ realizare obtinuta prin implicarea ciberneticii ­ a fost ghidarea rachetelor dupa tinta aflata în miscare ­ operatie de neconceput anterior decât pentru o fiinta dotata cu inteligenta. Interpretarea momentului, naiva cum ne pare astazi, a fost aceea ca de vreme ce s-a atins o astfel de reflexivitate, este legitim sa credem ca computerele ­ într-o anumita masura cel putin ­"gândesc". Prin consecinta se mergea mai departe cu ipoteza ca cibernetica a refacut, a duplicat, functionarea sistemului nervos al omului. Ipoteza s-a rasfrânt si în sens invers, lansându-se ipoteza dupa care creierul ar functiona analog computerelor, mai precis, prin combinarea si recombinarea unor unitati definite arbitrar prin contraste binare (dupa modelul informatic: 0 si 1).
Lévi-Strauss va sesiza asemanarea cu descoperirile din lingvistica structurala, fiind convins ca asemanarea nu este întâmplatoare si ca aceasta da seama de o includere a disciplinelor: lingvistica ar fi atunci parte din disciplina mai vasta a ciberneticii, care subîntinde un continuum vast de la de la electronica la neurologie.

Primul pas facut de Lévi-Strauss în încercarea de a sintetiza aceste corespondente pentru folosul etnologiei va fi interpretarea culturii dupa modelul limbii. Fiind informatie împartasita de catre indivizi (preia definitia americana), cultura este, asemenea limbii, un fenomen mental. Ca urmare, ea trebuie sa posede structuri asemanatoare cu cele ale limbii. La fel cum structura limbii este inconstienta pentru vorbitor (structura sau gramatica fiind formata din vocabular si regulile de combinare, sintaxa), si structura culturii unei populatii ramâne ascunsa în viata ei cotidiana.

Diferite sisteme culturale au structurile lor adânci. Este cazul, considera Lévi-Straus, rudeniei, miturilor, alimentatiei, codurilor vestimentare, sistemelor de clasificare. Efortul lui Lévi-Strauss va fi acela de a decela, prin interpretarea unui material etnografic vast (este vorba despre cercetarile proprii din America de Sud combinate cu colectiile etnografice despre culturile amerindiene de la faimosul Smithsonian Institute ) structura de profunzime a acestor sisteme culturale dincolo de variatiile lor locale. Sensul cercetarilor sale a stat sub imperativul dezvaluirii activitatii inconstiente a spiritului care impune forme unui continut. Formele sunt fundamental aceleasi, însa nu putem decide apriori asupra acestor forme (asemenea lui Kant), ci trebuie sa le "filtram" din structurile diferitelor obiceiuri, institutii care sunt "urme" ale acestora. Scopul final al cercetarii bazate pe analiza structurala este, prin urmare, a ajunge la structurile inconstiente ale spiritului.

În logica acestei strategii si a acestui scop, antropologia nu poate ramâne o stiinta empirica - una care se multumeste cu inventarierea artefactelor culturale si cu explicarea functiei lor într-o societate concreta; ea este o stiinta care pleaca inevitabil de la empiric dar nu ramâne acolo. Putem observa ca structuralismul în varianta lui Lévi-Strauss nu ramâne "doar" un curent antropologic. Structuralismul este o antropologie în masura în care da seama foarte convingator atât de identitatea cât si de variatia formelor culturale, însa el este deopotriva o filozofie în masura în care tinteste la identificarea structurilor universal umane "de adâncime", care sunt reperate la nivelul functionarii creierului, a proceselor mentale.

Daca formele mentale sunt identice, întrebarea ce survine este: cum se constituie un anumit particular cultural? Lévi-Strauss considera ca fiecare grup alege din mediul sau ecologic anumite elemente dupa care îsi structureaza cultura. Sistemul de clasificare, de pilda, exprima acest raport dintre continutul cultural determinat si structura de adâncime. De multe ori s-a afirmat ca "primitivii" nu dau atentie la detalii, ca în raport cu clasificarea stiintifica nu acorda interes decât la ceea ce este util. (v. "La pensée sauvage") Însa sunt suficiente marturii ca sistemele de clasificare a elementelor mediului lor este extrem de complex: aceasta complexitate nu a fost adesea observata tocmai pentru ca nu cadea în registrul occidental de interes. Ceea ce ne intereseaza însa din perspectiva teoriei structuraliste este ca principiul de clasificare (ce da seama de structura profunda) nu este explicit pentru nativi. El poate fi stabilit aposteriori de catre etnolog.
Algoritmul cercetarii ce urmareste degajarea structurii porneste de la cercetarea empirica, etapa careia îi urmeaza constituirea unui model, careia, ca moment ultim, îi urmeaza analiza structurala. Aceasta din urma, trebuie subliniat, este analiza a modelelor produse de etnolog iar nu a continuturilor transmise de nativi (observam ruptura totala cu traditia anterioara). Pentru construirea modelului este nevoie ca faptele sa fie descrise exhaustiv si exact. Exista doua tipuri de modele: modelele mecanice, specifice societatilor simple (construirea modelului casatoriei, de exemplu, unde numarul de posibilitati este limitat), si modele statistice, specifice societatilor complexe. Modelul este construit de catre antropolog ( este chiar de preferat sa nu fie preluat de la nativi), dupa presupozitia ca "ceea ce nu se vede" este "inscriptionat" în "ceea ce se vede". O data stabilit modelul optim, acesta permite predictia formelor culturale; cu alte cuvinte, pentru antropolog nu va mai fi nimic "surprinzator" în realitatea empirica.

Un model trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

• se sa aiba caracter de sistem, în sensul ca el trebuie alcatuit din elementele care se modifica în totalitate atunci când unul dintre ele se modifica;
• fiecare model se poate modifica, însa transformarile lui se limiteaza la un grup, la o familie, de modele;
• transformarile unui element fac predictibila transformarea modelului;
• modelul trebuie construit astfel încât sa explice toate faptele observate;
• modelul optim este modelul cel mai simplu, în sensul ca nu foloseste alte fapte decât cel considerate si le explica în acelasi timp pe toate.

Sa urmarim, în continuare, desfasurarea demersului lévi-straussian în principalele sale lucrari.



În Les structures élémentaires de la parenté (1952) Lévi-Strauss dezvolta una dintre temele care au influentat cel mai mult: cultura este pentru el în acelasi timp modul de a fi, conditia de a fi si cunoasterea faptului de a fi al omului. Ea exista atât la nivelul subiectului cât si în afara acestuia, în si în afara constiintei. Cultura îsi indica prezenta prin aparitia regulii, a normei: "Peste tot unde apare regula stim cu certitudine ca stadiul cultural a fost atins" (Bross, p. 110). Prima regula care fundamenteaza societatea umana si care este universala este prohibitia incestului ­ în orice forma ar fi definit acesta. "Nu exista nici un grup uman ­ scrie Lévi-Strauss ­ în care sa nu existe o regula ce interzice un tip oarecare de casatorie." Sexualitatea umana, pe seama careia se introduce aceasta regula, este deopotriva o amenintare la adresa socialului si "începutul" socialului, si asta pentru ca este singurul instinct care "cere stimularea unui alt individ", si deci un comportament social. Prohibitia incestului functioneaza ca mecanism de reglare, prin care se introduce o ordine acolo unde natura lasa lucrurile la voia întâmplarii. "Rolul fundamental al culturii, afirma Lévi-Strauss, este de a asigura existenta grupului ca grup, si prin urmare, în acest domeniu, ca si în toate celelalte, de a înlocui hazardul prin organizare. Prohibitia incestului este una dintre formele, foarte variate dealtfel, de interventie. Însa ea este o interventie deasupra tuturor celorlalte; mai exact este chiar interventia [prin excelenta]."
Prohibitia incestului este, prin urmare, prototipul interventiei culturale, ce se manifesta de câte ori un grup este pus în fata insuficientelor sau a distributiei riscante a valorilor de importanta fundamentala. Organizarea, survenita o data cu instituirea regulii prin excelenta, vine din necesitate. Prohibitia incestului va sta atunci într-o relatie complexa cu alte reguli care garanteaza accesul la resursele considerate rare, cum sunt femeile si hrana, reguli ce raspund nevoilor vitale nu doar în cazul primitivilor ci în si cel al societatii în general. Baza vieti sociale este, prin urmare, pentru Lévi-Strauss, fundamentata de relatiile de schimb a resurselor rare sau insuficiente.

O prima aplicare a analizei structurale este realizata de Lévi-Strauss pe cazul totemismului, într-o lucrare cu acelasi nume (Totemismul azi, 1962) . Aici Lévi-Strauss debuteaza prin critica conceptiilor anterioare care subliniau fie utilitatea fie necesitatea echilibrului ecologic (tabuuri ale consumului) ca ratiuni pentru clasificarea totemica. Lévi-Strauss crede în schimb ca trebuie cautate si în acest caz pattern-urile care produc formele totemice. Aceste pattern-uri sunt vazute ca fiind structuri impuse de mintea umana pentru a produce o ordine mentala în afara, pentru a se putea orienta în mediul exterior.

În La pensée sauvage (1964) Lévi-Strauss aplica analogia lingvistica, identificând elementele de clasificare a animalelor si plantelor cu fonemele. Aceste elemente pot produce operatii (combinatii cu sens). Sistemele de clasificare sunt atât mentale cât si practice, si reprezinta piesele de fundament ale umanitatii omului ­ pe seama acestora a fost posibila domesticirea animalelor si cultivarea plantelor în epoca neolitica ("revolutia neolitica"). Tot aici se sustine ca "gândirea primitiva" dezvolta o "stiinta a concretului", care presupune utilizarea analogiei pentru exprimarea formelor culturale abstracte. Totemismul este expresia cea mai clara a acestei "stiinte"; el exprima socialul într-o forma concreta, afirma Lévi-Strauss, urmându-l în aceasta sustinere pe Durkheim. Neavând referinta concreta, empirica, socialul a fost asociat cu totemurile ­ ce trebuie întelese ca evidente metaforice ale realitatilor invizibile, si parte a unui mecanism mai complex si universal al mintii umane. Mai precis, totemismul da seama de ubicuitatea folosirii exemplelor metaforice si de faptul ca elementele concrete pot fi mai usor structurate decât cele abstracte.

Strategia de analiza ce vizeaza identificarea structurilor de adâncime este continuata si asupra miturilor. Lucrare foarte întinsa, în patru volume, Mitologiques (1966, 1968, 1971, 1973), duce mai departe analogia lingvistica. si aici Lévi-Strauss încearca sa izoleze unitati elementare dupa modelul fonemelor, unitati pe care le va numi "miteme". Tentativa de aici este de a decela structura unui mit plecând de la totalitate variantelor sale. O data ce modelul de baza este configurat el poate sa "prezica" alte variante posibile. Descoperirea unei noi variante nu va mai reprezenta o surpriza atâta timp cât elementele sale nu aduce modificari modelului initial.
Tot aici încearca sa dea seama de istorie, în urma criticilor care afirmau ca tipului sau de interpretare îi "scapa" în întregime devenirea. Teoria structurii nu va fi modificata, ci mai degraba "prelungita" cu o seama de precizari:

• oamenii impun permanent structuri asupra lumii pentru a o întelege si pentru a manipula obiectele ei;
• aceasta impunere nu poate fi niciodata decât partiala; "lumea" se schimba în permanenta si structurile prin care este "prinsa" trebuie sa se modifice la rândul lor, însa
• schimbarea structurii se face gradual, atât în functie de evenimente, cât mai ales de vechea structura, prin aparitia unor noi contraste în interiorul ei.

În functie de amploarea schimbarii Lévi-Strauss, propune doua tipuri de societati: "societati calde", unde modificarile de structura sunt masive si rapide, si "societati reci", în care modificarile sunt lente iar structurile sunt stabile.


Limitele structuralismului:
Structuralismul lui Lévi-Strauss s-a bazat pe doi piloni care au suferit majore transformari ulterioare. si anume:
1. Lingvistica structurala a considerat ca exista o corespondenta foarte precisa între structura limbii si functionarea creierului, fapt ce a fost infirmat ulterior din mai multe directii disciplinare. [...]
2. Modelul cibernetic al creierului pe care s-a bazat analogia lévi-straussiana era mai simplu decât cel al mâinii; ca urmare, informatia stocata liniar în computer nu este un model adecvat pentru functionarea creierului.

Sa recapitulam în încheiere, principalele sustineri ale sistemului lui Lévi-Strauss:

• totalitatea obiceiurilor, cutumelor, etc. ale unei populatii formeaza un întreg ordonat, un sistem;
• numarul sistemelor de acest tip (relatii de rudenie, mituri, etc.) este limitat;
• societatile particulare aleg anumite combinatii de teme dintr-un repertoriu anterior (transmis); aceste teme (limitate ca numar) sunt aranjate si rearanjate dupa diferite pattern-uri sau modele, iar acestea din urma reprezinta expresii variate ale unor structuri ideatice ce pot fi reconstituit de catre etnolog;
• sarcina acestuia este sa descrie formele culturale de suprafata, sa reconstituie structurile de adâncime dupa care sunt constituite formele de suprafata si, în fine, sa clasifice aceste structuri ("stiinta tare": clasificarea structurilor ca în tabelul lui Mendeleev). Pe seama acestei clasificari etnologul poate sa recunoasca diferitele structuri pe care societatile particulare le-au adoptat la un moment dat.

Bibliografie

Lévi-Strauss, Claude - Antropologia structurala, Ed. Politica, Bucuresti, 1978
Lévi-Strauss, Claude - Tropice triste, Editura stiintifica, Bucuresti, 1968
Lévi-Strauss, Claude - Gândirea salbatica, Editura stiintifica, Bucuresti, 1970
Lévi-Strauss, Claude ­ Race et histoire, Denöel, Paris, 1978
Lévi-Strauss, Claude ­ Mythologiques; vol.I, Le cru et le cuit, Plon, Paris, 1966