ŢERILE NOASTRE SUPT INFLUENŢA TURCEASCĂ
Jumatatea veacului al XVI-lea poate fi numita, pentru Moldova, epoca li Alexandru Lapusneanu, caci cele doua domnii ale lui, destul de întinse una si alta, cu intermezzul aventurierului despot, cuprind o mare parte di aceasta vreme; iar pentru Muntenia s-ar putea numi: epoca lui Mircea Ciobi nul, pentru ca iarasi sînt doua domnii, ale acestuia, între care e intercalai stapînirea lui Petrascu cel Bun.
Afara de izvoarele relative la despot, însusi, care se cuvin a fi înfatisat deosebit, n-avem, pentru anii 1550-1570, decît foarte scurte însemnari d calatorii, asa încît se poate zice ca e mai putin cunoscuta, mai rau luminata partea aceasta a istoriei terilor noa 515g67f stre decît chiar epoca lui Petru Rare pentru Moldova si a lui Neagoe Basarab pentru Ţara Româneasca.
în aceasta epoca se petrec însa lucruri foarte importante, si, iaras: pastrînd forma de expunere a calatoiului care ar strabate tara noastra, o s cautam a vedea ce se putea întîlni în acest moment de prefacere si de încercar< într-un principat, ca si în celalt.
Nu mai e acum nici o personalitate din cale afara de raspicata. Lapus neanu e interesant supt raportul patologiei, supt raportul bolii care-1 chinuit boala care i-a cazut, pe urma, la ochi; e interesant supt raportul nebunit speciale, al patimei de sînge care a rezultat din aceasta boala însasi, dar, al1 fel, el nu e o personalitate politica vrednica de luare aminte. Nimic în istori Moldovei nu pleaca de la dînsul, nimic din rosturile esentiale ale istoriei Mo] dovei nu se întrupeaza în el. N-a fost nici macar un domn viteaz; batut d Despot în lupta de la Verbia, el s-a întors înapoi numai fiindca l-au adus tui cii. în legaturile lui cu strainatatea introduce numai motive de interes sau d vanitate: în Ardeal vinde porci, fiind cel mai mare negustor de asemene marfa pe care 1-a avut vreodata natia noastra, iar, în ce priveste legaturii lui cu Polonia, de unde i-a venit la 1557 solia lui Otwinowski, cu care priit aflam ca Voda cerea înapoi pielea boilor dati pentru tain1, i-au umblat prin ca
1 P.P. Panaitescu, Influenta polona în epoca lui Grigcre Ureche si Miron Costin ,V- ' D. P.P. Panaitescu pregateste o colectie de calatori poloni la noi.
Pîna la jumatatea veacului al XVII-Iea
i cele mai curioase, ca aceea de a cumpara armuri occidentale si în dadea boi de Moldova; sau îi trecea prin minte sa propuie a mijloci ■■asatorie a vecinilor sai pentru ca sa i se raspunda ca, da, ar fi foarte isatoria aceasta, dar ea nu se poate face asa de usor. s alaturi Alexandru Lapusneanu cu Petru Rares, cu neînfrîntul lui itre fapte, cu constiinta lui ca mosteneste pe stefan cel Mare, cu staru-în a apara toate drepturile marelui parinte, cu dorinta-i de a juca a istoria universala, pe care personalitatea lui îl îndreptatia, Alexandru eanu chiar în afara de boala lui, se înfatiseaza foarte sters, si numai rosu de crima de pe care se desface biata lui figura bolnava poate onâ pe amatorii de romantism istoric.
'oarte curios ca domnul muntean care domneste pe la jumatatea veacului -lea Mircea Ciobanul, nu corespunde lui Lapusneanu numai -cronolo-ci are si o corespondenta psihologica cu dînsul. Nu erau rude unul 1; Mirceâ Ciobanul era fiul lui Mihnea, care era fiul lui Radu, - nu fiul nea cel Rau, caci în cazul acesta s-ar fi putut zice ca rautatea tatalui t asupra fiului, Mihnea fiind, el însusi , fiul lui Vlad Ţepes. Ciobanul jn biet om traind prin Rasarit, facînd negotul de oi, un toptangiu de le berbece, care avea o deosebita trecere la Constantinopol, pentru enicerimii. a curtii, a seraiului si a întregii populatii. Din parte-i, dru Lapusneanu, pîna a nu ajunge domn, petrecuse o bucata de vreme ilonia, ca Petru Stolnicul, înainte de a lua acel nume al lui Alexandru i, pe care 1-a purtat si un Lapusneanu din Muntenia, ramas în istorie ca dru cel Rau.
tru Alexandru vine, deci, din Polonia, pe cînd Mircea Ciobanul, chiar trait cîteva luni în Ardealul pribegilor, e trimes de împaratul turcesc nstantinopol; el apare ca omul sultanului, traind din voia acestuia, tind Poarta cu daruri de la noi, încunjuiîndu-se, în cea mai mare parte, tieni din Rasarit.
toate acestea, cum Lapusneanu a gasit cea mai mare placere în a )ieri, tot asa a gasit cea mai mare placere în aceeasi îndeletnicire Ciobanul. Cum Alexandru Lapusneanu parea sa fi fost om foarte dori-bani de pe urma confiscarilor ce i le procurau executiile, se pare ca lucru îl urmarea si domnul muntean. Cum pe Alexandru Lapusneanu ijura o asa de teribila reputatie, - si descoperirile mai recente, care-1 omandind prin Ardeal prune uscate si cerînd femei care sa stie face ai buna decît cea moldoveneasca, nu ajung ca sa înlature aceasta )ribila a lui -, Ciobanul taie boieri si sileste pe altii sa fuga. si în ce 3 sfîrsitul vietii lor este oarecare asamanare: Alexandru Lapusneanu " de biserici, înaltatorul uneia din cele mai frumoase cladiri pe care mde Moldova: Slatina, din apropierea hotarului celui vechi al Bucovile e îngropat supt numele de monahul Pahomie. Mircea Ciobanul din a avut si el mai mult noroc decît atîtia domni blînzi ale caror oase tie unde se afla: Radu Paisie, fostul Petru de la Arges, fostul egumen trebuie sa fie îngropat prin Egipt, la Alexandria, Mircea însa a fost k Bucuresti, în biserica zisa Curtea Veche.
sa mai adaugim un lucru ca sa fim mai complecti. Iata acel fiu al lui Rares, Ilie, care a fost crescut în datinile crestine cele mai curate, în
Ţerile noastre supt influenta turceasca
cea mai stricta observare a normelor trecutului, în cea mai adînca evlavie bisericeasca, si, îndata dupa suirea lui pe tron, el a tinut sama, mai mult decît de cresterea-i de acasa, de luxul, de modele pe care le vazuse la Constantino^ pol si, parîndu-i-se Moldova stearsa, fada, fara stralucire, fara interes, s-a turcit, adaugindu-se primejdiei de a fi scos din domnie, speranta ca el nu. va fi numai, cum a si fost, pîna la moarte, un biet beg la Dunare, ci ca se va face pentru dînsul un fel de a treia domnie, pagîna, peste români, cuprinzînci Braila, Chilia si Cetatea Alba, Tighinea-Benderul, toata linia de la Severin pîna la Limanul Nistrului, si poate cu Dobrogea însasi.
si ai nostri l-au sters pe Ilie de oriunde era însemnat: din inscriptiile pe piatra, din cele zugravite, din însemnarile pe manuscripte: piatra se mutileaza pergamentul se rade, pentru ca numeie tradatorului sa nu se intîlneasca.
Dîndu-ni sama, acum, de motivele acestei asamanari între doi oameni, din teri deosebite, de importanta deosebita, fara înrudire între dînsii, cu alta pregatire de tinereta, domnind în împrejurari care nu erau cu desavîrsire aceleasi într-o tara si în alta, cele doua figuri domnesti de la început, cu adausul cestei de-a treia, spun ceva: începe aici o lume noua. Pîna acum influenta orientala a fost o influenta bizantina, întîi, sîrbeasca pe urma; acuma vine influenta orientala reprezintata de turci: intram în felul acesta-n era turceasca, din care singure anume fapte si situatii din secolul al XVII-lea ne vor smulge. S-ar putea spune însa, într-o privinta, ca mai puternica a fost influenta turceasca asupra noastra prin anii 1550 de cum a fost chiar în epoca Brâncoveanului, cînd boierii se îmbracau turceste, cu papuci galbeni, oînd mîncau si petreceau turceste.
si iata explicatia.
Anul 1550 este momentul celei mai mari înfloriri a statului tucesc. In secolul al XlV-lea capetenia turcilor e un beg, un print; în întîia jumatate a veacului al XV-lea, Mohamed al Il-lea este succesorul împaratilor bizantini în ce priveste scaunul de stapînire, hotarele teritoriului care-i apartine, însemnatatea lui politica si militara, dar în vremea lui Solim an cel Maret, care este tocmai aceasta, sultanul e si succesorul califilor, fiindca s-a cucerit Egipetul, ultimul adapost al acestora. El începe tot atunci sa fie considerat ca un hanr fiindca al Crimeii este vasalul sau. Pe de alta parte, rostul împaratesc se coboara si în legislatie, în organizatie, în obiceiurile sociale, în datinile de curte, în tot ceea ce formeaza maretia unei domnii. Pentru turci Soliman este astfel ceea ce a fost August pentru romani, ceea ce a fost Ludovic al XlV-lea pentru francezi. De aceea supt toate raporturile ne gasim influentati de turci.
Asa fiind, calatorul care venea în vremea aceasta, fie în Moldova, fie în Muntenia, trebuia sa fie lovit de la început de acest caracter, întrucît nu l-ar fi întîlnit si în terile vecine, si ele înrîurite, totusi, în aceasta faza de mai marea dezvoltare a împaratiei turcesti.
Caci acelasi lucru se petrece si în Ardeal si în Polonia: lumea ardeleana se îmbraca din ce în ce mai mult turceste, iar marea aristocratie luptatoare a Poloniei primeste o moda turceasca, ce se amesteca si cu o mai veche moda
Fîna la jumatatea veacului al XVII-lea
adusa prin tatari, din lumea îndepartatului rasarit asiatic. Nu mai ie Moscova si de toata viata ruseasca gravitînd acum în jurul ei, cova e pe trei sferturi tatareasca: costumul de ceremonie al tarilor nare era absolut mongolic, ca si coroanele pa care si le puneau pe cap,
îoi Alexandru Lapusneanu e încunjurat de turci, si chiar Petru Rase întoarce da la Gonstantinopol, unde petrecuse cîteva luni ca prinsese cu el ieniceri, avînd datoria de a-i tinea ca garantie fata de dus-i proprii si ca garantie pentru turci fata de orice actiune a domnului, turcii acestia, Petru "scrie la leafa", cum se zicea atunci, o ceata de i trebuiau "sa-i fie simpatici si credinciosi prin legaturile lui de familie, acuma le cunoastem. Dar, dupa Petru Rares, supt Ilie, n-au fost irci din garnizoana, dintre cari unii stateau în tara si altii figurau i state, ramîind la Gonstantinopol, - caci ps atunci nu mai erau ieni-vechi, ci si turci de nastere, oameni însurati, cu copii, cu pravalii, negot de banca-, ci erau si prietenii turci pe cari si-i adusese Ilie stantinopol, unde petrecuse atîta vrame, si cari formau podoaba i, spre marea indignare a boierilor nostri.
mia fratelui sau stefan a fost foarte scurta si n-a putut sa-si desem-icterul: boierii l-au omorît. Dupa scurta trecere pe tron a lui Joldea, s-a taiat paretele despartitor dintre nari, fiind trimes la manastire, Alexandru Lapusneanu însusi, cu turcii lui statornici, mai ales în a >mnie.
t el cetatile de odinioara nu mai joaca nici un rol. Ele au fost umplute !, din ordin turcesc, si arse. Nici nu mai era nevoie de armata, pentru iul cu umbra aripilor lui ocrotea Moldova. Nu mai întra, jdeci, strainul tara de sine statatoare, cu strajeri la margine si cu cetati, cu tunuri, sturi de aparare, de garantare a independentei sale, ci într-o provincie ata a sultanului. Nici vorba ca în aceasta situatie militara'autoritatea sneanu sa se întinda în Ardeal, cum se întinsese asa de temuta autori-i Petru Rares, cînd ameninta pe secui ca, daca nu-1 ajuta, îi va lasa de foame în muntii lor de piatra. Cetatea de Balta si Ciceul, feudele nesti, avura aceeasi soarta ca si Suceava si Hotinul: i s-a recunoscut ii mosia acestor cetati, dar, în ce priveste zidurile, ele au fost darî-.ealminteri, Ardealul statea acum supt ocrotirea sultanului ca si si Ţara Româneasca. Daca Lapusneanu a trecut în Ardeal, el a f acut-o upa ordinul sultanului, pentru a introduce pe fiul lui Ioan Zâpolya lioa-sa împotriva dusmanilor ps cari acestia-i aveau acolo, el în rosturile adinei ale Moldovei nimic nu fusese schimbat. Acaeasi s libera în aceasta vreme ca si în vremea anterioara. Erau neliberi ei cari veneau de aiurea: secui fugari din Ardeal, terani veniti din sau Galitia, prinsi de razboi pe cari-i aduceau domnii nostri, oameni srau de la noi, cari nu aveau legaturile lor cu pamîntul si cari trebuiau e anuma conventii cu boierii pa al caror pamînt traiau si unde deve-zufructuari, datori sa sa supuie conditiilor care li se impusesera de mosiei.
nota însa pentru epoca aceasta un lucru foarte însemnat pe care-1 numai în Moldova, si in Muntenia nu: un vadit antagonism între
boieri si terani. Aceasta se vede foarte bine în timpul domniei lui stefan Tomsa acel care a înlocuit pe Despot, dar n-a putut sa se mentie împotriva lui Alexan dru Lapusneanu, întors cu turcii. Se spune foarte lamurit, într-un rapori genovez, al cuiva care cunostea foarte bine rosturile de la noi, ca domnu pe care-1 sprijineau boierii nu era sprijinit de terani si domnul care era sprijinii de terani nu va fi sprijinit de boieri. Boierimea cauta sa-si stabileasca putem în conditiuni pe care trecutul nu le cunoscuse, si se pare ca lacomia se apro pia de drepturile de independenta ale teranului. Cel muntean n-a rezistat cel moldovean a luptat cu acea energie care s-a vazut apoi la acela dii Basarabia.
Ajungînd la Iasi, - si singurul fapt ca domnia statea mai mult la Iasi decr înainte arata legatura strînsa cu turcii, cresterea influentei turcesti, - aicisi întîlnea un lux pe care trecutul nu-1 cunoscuse, o complexitate de ceremoni care veneau iarasi de la curtea constantinopolitana: se întîlnea toata acea civi lizatie de suprafata care nu foloseste nici celui tare, cînd ia din prisosul lui si cu atît mai putin celui slab, cînd ia din nevoile terii. Începuse tristul povîr nis al domnilor nostri, care facea ca, în secolul al XVIII-lea, în vremea fanariota, cutare biet om amenintat în viitorul lui la fiecare moment sa se poarte pe strazile Bucurestilor si lasului cu un alai mai stralucit decît acel ci; care se plimba pe strazile Parisului un rege francez, - alai imitat dupa a. sultanilor decazuti din Constantinopolul contimporan.
Sa ni închipuim acuma pe acelasi calator mergînd în Ţara Româneasca - de exemplu cutare sol polon, de la care s-a pastrat si un fel de pasaport slavon, pe care-1 vom da mai departe. El întîlnea pe domn la Bucuresti, - nu în Tîrgoviste -, unde statea foarte fricos, stiind ca de aici poate fi mai usor ajutat în clipa de primejdie, fiind mai aproape de ocrotirea turcilor de la Giurgiu sau, întîmplator, de la Braila, - caci si acest oras se pierde la turci, com-plectîndu-se în felul acesta linia militara otomana de pe malul stîng al Dunarii, prin anii 1550. (La un moment dat, turcii au pus si ei un episcop pentru crestinii din raia, episcop care se numeste de obicei al Proilavului, - forma greceasca a Brailei fiind Proilavul, -, cu autoritate asupra Ismailului, Chiliei si Cetatii Albe, precum si a întregii Dobrogi, din fata.)
La Bucuresti calatorul ar fi gasit mai multa viata turceasca în legatura cu turcii: fiindca acum grecii nu mai vin pe sama lor. Ar fi gasit el, deci, mai multa lume orientala decît la Iasi. în clientela rasariteana a domnului se întîl-neau uneori si armeni, cari joaca un rol foarte important, dar nu cei din Moldova, armenii mai vechi decît principatul si avînd nume românesti, deprinsi cu datinile noastre, ci armeni noi, cari vin din cartierul armenesc al Constan-tinopolului. Asa încît în general am putea spune ca ei toti nu erau atît de mult turci, greci sau armeni, cît erau, cu totii, constantinopolitani. Aceasta este deosebirea cea mare fata de trecut.
Cauza e si aceea ca bani veniti din crestinatate se întîlneau mai putin decît înainte, caci comertul sasesc decade, iar cel polon însusi de la o bucata de vreme slabeste. Dar domnilor li trebuie bani, fiindca legaturile cu turcii prin tribut se faceau pe baze banesti, pe lînga anume peschesuri. Dar banii nu-i puteau da decît anumiti capitalisti din Constantinopol, unde se strîng bogatiile împaratiei întregi, unde, pe de alta parte vin negustori din Venetia si de aiurea si aduc bani, - toate acestea afara de metalele pretioase, totdea-
Fina ia jumaituea veacmiu ai
bielsug, multumita prazilor de fiecare an, din care sultanul batea
sai âsa-'numitii sultanini. Aceasta introducere a unui nou capitalism, a'te venj decit din Rasarit, este una din explicatiile influentei con-molitane care se exercita asupra amînduror curtilor noastre, ilai la vale, întra cineva într-o lume de turci, care de la malul Dunarii dea pîoa adine în interior, la noi. Lumea aceasta o cunoastem foarte in izvoarele turcesti. Scrisorile contimporane ne fac sa vedem si bîl-.are se tineau necontenit, cu ienicerii cari veneau aducînd marfuri din
si nu se purtau ca orice negutator, ci erau foarte pretentiosi: daca 'utau sau cumparau, lumea trebuia sa se supuie conditiilor lor. For-3 prin cronici despre cine "arunca bani prin sate" arata ca ienicerii "oferind sa împrumute pe oameni, si, chiar daca acestia n-aveau nevoie iprumute, se lasau în sila banii, cu o dobînda pe care o fixau turcii, le acestea erau foarte cercetate, si viata economica foarte vie pe malul
Dunarii, cuprinzînd si o banda importanta din sesul muntean. Popu-; aici era adeseaori preschimbata din cauza autoritatii turcesti ce se i si pe un mal si pe celalt al Dunarii. Multi dintre ai nostri se întîl-ncolo, si mai multi de dincolo veneau de se asezau la noi. Domnii ;hi, din secolul al XV-lea, aduceau chiar cu zecile de mii populatia din ila Balcanica si o asezau în acelasi sens.
todata, pe acel timp, în regiunea aceasta s-ar mai fi putut vedea .tea, mai vioaie decît odinioara, provocata de nevoile de razboi ale tiei turcesti. Domnia lui Soliman înseamna acea epoca din istoria îlui în care se întemeiaza, cum am spus si aici, ceva mai sus, pasalîcul 3uda, pasalîcul de la Timisoara, stapînirea turceasca de la Solnoc, in si asa mai departe: jumatate din Banat era turcesc; numai partea :ana ramasese crestina, în legatura cu Ardealul. si necontenit mergea ie rîu a turcilor de la gura Tisei catre gurile Dunarii si de la gurile i catre cursul superior al Tisei sau catre cursul superior al Dunarii spre Dunarea era deci în momentul acesta un rîu otoman supt raportul si politic, si, prin urmare, o continua activitate, comerciala si militara, i pe acest rîu. Terilor noastre li se cerea necontenit sa contribuie pentru ele împaratiei prin oferte de lemn pentru construirea corabiilor si *ebuia pentru viata intensa a Imperiului.
|
