TRAGICUL AN 1940 IN ISTORIA ROMANILOR

TRAGICUL AN 1940 ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

POZIŢIA ROMÂNIEI FAŢĂ DE DECLANsAREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI
MONDIAL.

ACŢIUNI DIPLOMATICE ROMÂNEsTI ÎN -VEDEREA SALVĂRII PĂCII ÎN
SUD-ESTUL EUROPEI.

-DETERMINAREA RAPORTURILOR ROMÂNO-SOVIETICE. NOTELE

ULTIMATIVE PRIVIND BASARABIA SI BUCOVINA. -SCHIMBAREA POLITICII EXTERNE A ROMÂNIEI. APROPIEREA DE

GERMANIA.

TRATATIVELE ROMÂNO-MAGHIARE SI DICTATUL DE LA VIENA. CEDAREA
CADRILATERULUI. PRĂBUsIREA ROMÂNIEI MARI.

A doua zi dupa atacarea Poloniei de catre Germania, Ungaria punea pe picior de razboi întregul sau aparat de stat, intentiile sale agresive fiind clar conturate. Masive concentrari de forte armate se vor semnala curând si la frontiera româno-sovietica de pe Nistru.

Pozif". ". . ■ -'. K r¹

m< riial. Aceasta a fost clar exprimata în declaratia guvernamentala din 4 septembrie, aprobata de Consiliul de Coroana, doua zile mai târziu. Obiectivul politicii externe al tarii noastre era sa asigure buna întelegere cu toti vecinii (inclusiv prin încheierea unor pacte de neagresiune). în conditiile apararii ferme a granitelor, statele întelegerii Balcanice erau chemate sa adopte o pozitie fata de evenimente.

Mersul complet defavorabil al razboiului pentru Polonia a îngrijorat cercurile politice românesti care, pastrând o stricta neutralitate, oficial, au înteles, totusi, sa acorde acestei tari învinse, un pretios aliat în perioada interbelica, întreg sprijinul.

Este stiut ca tezaurul polonez, estimat la 230 milioane de zloti (aproximativ 45 milioane de dolari), a tranzitat pe teritoriul românesc, înainte de a fi îmbarcat, la 15 septembrie 1939, pe un vas englez, în portul Constan&# 18518x2314s 355;a. Putina vreme, apoi, dupa ce la 17 septembrie 1939 Uniunea Sovietica a atacat la rândul ei Polonia, ocupând Bielorusia si Ucraina apuseneana, prima grabnica mate­rializare a anexelor secrete ale pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul român a acceptat ca presedintele si întreg guvernul polonez sa treaca frontiera în tara noastra, cu conditia de a nu desfasura nici o activitate politica. îi vor urma peste 100 000 refugiati, dintre care 60 000 militari. Atitudinea României nu s-a schimbat nici dupa asasinarea lui Armând Calinescu, crima premeditata, ordonata de la Berlin (21 septembrie 1939).

Actiuni . ea salvarii pacii ui

E\ ~pei. în noua situatie au fost dezvoltate acele initiative diplomatice menite sa

'XOA

mentina sud-estul Europei si zona Balcanilor în afara conflictului mondial si sa asigure tarilor din aceasta zona a lumii pastrarea nestirbita a frontierelor lor.

Proiectul "Blocul balcanic", lansat la Jebe/\a 19 septembrie 1939, la întâl­nirea ministrilor de externe român si iugoslav, urmarea atragerea Bulgariei în întelegerea Balcanica, chiar în conditiile satisfacerii unor revendicari teritoriale. O luna mai târziu (28 octombrie 1939) erau facute propuneri în sensul realizarii unui "Bloc al neutrilor", în care ar fi urmat sa intre întelegerea Balcanica, Bulgaria, Ungaria'si Italia. Neutralitatea si neagresiunea statelor membre între ele erau principiile de baza ale noii aliante. Din pacate, atât prima cât si cea de-a doua initiativa nu au condus la rezultate concrete datorita opozitiei sistematice a vecinilor revizionisti ai României si a sustinatorilor lor din umbra, Germania si Italia.

Primele luni ale anului 1940 au gasit întelegerea Balcanica divizata. în locul politicii "întelegatoare, dar ferme" ceruta intens de tara noastra, în fata permanentelor revendicari teritoriale ungare si bulgare, Turcia si Iugoslavia solicita tarii noastre concesii (o vor face si în zilele de 2-A februarie 1940 la Belgrad, la ultima sesiune a Consiliului Permanent al acestei organizatii).

într-o nota datata 26 martie 1940, Grigore Gafencu, ministrul de externe al României, sublinia precaritatea situatiei României în conditiile în care soarta noastra parea a fi hotarâta de întelegerea Marilor Puteri vecine (sunt vizate desigur Germania si U.R.S.S.) si "în cautarea unei solutii tranzactionale trebuie sa rezistam si sa câstigam timp". Se recomanda prudenta desavârsita fata de anglo-francezi, care nu ne puteau da nici un sprijin efectiv. Singurul ajutor asteptat era cel al tarilor întelegerii Balcanice, organizatie care se va arata, din pacate, la fel de fragila ca si defuncta Mica întelegere.

înca de la 4 aprilie 1940, V.M. Molotov a rostit, în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice, un discurs în care a sustinut ca "exista o chestiune litigioasa nerezolvata, aceea â Basarabiei", ceea ce, în alti termeni, inaugura o noua epoca de pretentii sovietice. Deveneau, mult mai repede decât s-ar fi crezut, întru totul profetice aprecierile lui N. Titulescu, ale carui insistente pentru semnarea unui tratat de neagresiune cu marea putere din rasarit erau justificate caci, altfel, "apropierea ruso-germana se va face împotriva noastra".

Cele doua luni care au urmat au sporit nelinistea cercurilor guvernamentale române. Ocuparea Belgiei si Olandei de catre trupele Reichului, care se exprima în termeni brutali la adresa conduitei noastre politice în aceste noi împrejurari, intrarea iminenta a Italiei în razboi, situatia grava de la frontiera rasariteana, unde se instalasera deja mai mult de 35 de divizii sovietice, precum si imposibilitatea, într-un caz de forta majora, de a primi vreun ajutor - iata tot atâtea elemente care îndemnau la schimbarea politicii noastre externe.

La 28 mai 1940, primul ministru Gheorghe Tatarescu a remis ambasa­dorului german Fabricius o nota în care se exprima nelinistea guvernului român pentru situatia de la frontiere. Raspunsul german din 2 iunie 1940 arata interesul pentru "o colaborare amicala si intensiva între parti", dar, pe de alta parte, tatona cercurile politice de la Bucuresti în ce masura erau dispuse sa ia în considerare cererile de revizuire a frontierelor solicitate de vecini.

în consecinta imediata, cu doua zile înainte de capitularea Frantei (20 iunie 1940), guvernul de la Bucuresti a anuntat hotarârea de a întari si de a extinde

colaborarea germano-româna în toate domeniile, hotarâre ceruta atât de situatia geopolitica a tarii noastre, cât si de noua ordine europeana.

Devenise clar ca, în noile conditii, mentinerea vechii politici de apropiere de democratiile occidentale trebuia abandonata, normalizarea raporturilor cu Reichul fiind conditionata de raspunsul pozitiv pe care România trebuia sa-l dea vecinilor sai revizionisti.

Deteriorarea raporturilor româno-sovietice. Notele ultimative privind Basarabia si Bucovina. Stahn si acolitii sai, constienti ca victoriile germane în Apus grabesc razboiul din Rasarit, a relansat "planul de expansiune" initiat la 17 septembrie 1939, ceea ce i-a determinat pe V.M. Molotov sa afirme ca rezolvarea problemei Basarabiei si Bucovinei nu sufera nici o amânare.

în acest sens, ministrul de externe sovietic a adresat o nota lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, în seara de 23 iunie, prin care se cerea solutionarea imediata a litigiului pentru Basarabia. Pretentiile sovietice se întindeau si asupra Bucovinei, populata, în acceptiunea ministrului de externe sovietic, de ucrainieni.

în raspunsul lui Ribbentrop, care a parvenit la Moscova la 25 iunie, nemultumirea Reichului, pentru ca termenii acordului germano-sovietic fusesera depasiti, este evidenta. Dupa ce se consimtea la anexarea Basarabiei, pretentia cedarii Bucovinei este considerata drept ceva nou. Demersul german sublinia importanta solutionarii pasnice a acestui diferent, în contextul importantei economice exceptionale pe care o are România, tara petroliera si cerealiera în ansamblul intereselor germane. Solicitarile germane nu au ramas fara ecou din moment ce, a doua zi, dimineata, pe 26 iunie 1940, Molotov a limitat reven­dicarile sovietice la Basarabia si nordul Bucovinei.

în seara aceleiasi zile, la orele 22, ministrul român în capitala sovietica, Gheorghe Davidescu, a fost chemat la Kremlin spre a i se înmâna nota ultimativa privind cedarea teritoriilor, mai sus numite, în 24 ore. înainte de a cunoaste hotarârea autoritatilor române, dar dupa ce a luat cunostinta de textul sovietic, ambasadorul nostru a contestat vehement argumentele expuse, considerându-le complet lipsite de temei. El a tinut sa afirme ca vreme de 20 de ani România s-a straduit sa întretina raporturi de buna vecinatate cu U.R.S.S., cu convingerea ca "tara noastra, puternica în granitele ei etnice, este o garantie de securitate pentru toti vecinii ei".

Discutia a continuat cu accente contradictorii. Molotov a insistat asupra unui raspuns imediat, în speranta unei reglementari pasnice, altfel recursul la forta fiind inevitabil. Gheorghe Davidescu a apreciat ca termenul de 24 de ore este insuficient pentru retragerea din cele doua provincii, de asemenea neîndestulator spre a se lua o hotarâre la Bucuresti.

Ziua de 27 iunie a fost deosebit de agitata. Activitatea diplomatiei române a urmarit, în primul rând, reactia Marilor Puteri si a tarilor din întelegerea Balcanica (Germania, Italia, Turcia, Grecia si Iugoslavia) la ultimatumul sovietic. Departe de a fi încurajatoare, aceste contacte, de ultima ora, au subliniat o data mai mult izolarea completa a tarii noastre si au determinat raspunsul asteptat la Moscova.

Regele Caro/ al //-/ea nota în însemnarile sale: "...Aceasta stire m-a traznit ca o lovitura de maciuca si m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru atât

de oribil, încât nici o minte româneasca nu poate s-o conceapa. Oricare ar fi riscurile, parerea mea este ca trebuie sa rezistam la astfel de injonctiuni...".

Suveranul era foarte constient ca, odata început razboiul cu U.R.S.S., s-ar fi conturat imediat alte doua fronturi: cel cu Ungaria la apus si în sud cu Bulgaria. Era ceea ce nu dorea nici Germania, vital interesata ca România, potentiala baza de materii prime pentru razboiul din Rasarit, sa nu devina teatru de operatiuni militare.

Rezistenta sau cedarea au fost cele doua variante ale alternativei tragice în care se gasea România si pe care Ie-a luat în discutie Consiliul de Coroana, convocat de doua ori în cursul zilei. în cele din urma, nevoia de a pastra armata si statul s-au dovedit mai puternice. Din 26 de participanti doar 6 s-au pronuntat pentru rezistenta, în frunte aflându-se profesorul Nicolae /orga, urmat de Silviu Dragomir si stefan Ciobanu.

Raspunsul la nota ultimativa din 26 iunie continea angajamentul guvernului de a proceda imediat "la discutarea amicala si de comun acord a tuturor propunerilor guvernului sovietic", cu indicarea datei si locului unde sa se desfasoare negocierile. Cum s-a spus, nu era un refuz, dar nici acceptarea explicita a pretentiilor sovietice. Remis la 27 iunie, orele 20.50, s-a primit raspunsul Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova la 28 iunie, ora 1.30.

Desi l-a considerat imprecis, la asigurarile lui Gh. Davidescu ca propunerea sovietica a fost acceptata, guvernul sovietic a formulat un nou ultimatum în 5puncte. Evacuarea Basarabiei si din nordul Bucovinei urma a se face în 4 zile (de la 28 iunie, orele 14), a doua zi Cernautii, Chisinaul si Cetatea Alba urmând a se afla, deja, sub ocupatie sovietica. Guvernul român se arata de acord, dar cerea ca evacuarea sa se faca într-un timp mai îndelungat "din pricina ploilor si a inundatiilor care au stricat caile de comunicatie".

Doua chestiuni au aparut aproape imediat dupa intrarea trupelor sovietice în Basarabia si în nordul Bucovinei. Unitatile de ocupatie s-au deplasat în teritoriul evacuat mult mai repede decât se prevazuse. înca pe 29-30 iunie se gaseau pe Prut si au deschis focul asupra unor trupe românesti, au dezarmat militari, au luat prizonieri, au capturat material militar; pe de alta parte, în înaintarea lor pe teritoriul Vechiului Regat a fost ocupata si regiunea Herta, care nu facea parte nici din Basarabia, nici din Bucovina. Cu toate protestele partii române, situatia a ramas neschimbata.

Tragicele evenimente din iunie 1940 au avut consecinte notabile si în planul relatiilor internationale. Cedarea Basarabiei si a nordului Bucovinei a sporit în intensitate actiunile revizioniste ale Ungariei si Bulgariei.

în consecinta, noua politica externa a României avea sa cunoasca alte manifestari semnificative.

Schimbarea polit'c"* t-fNme a Pomâniei, Apropierea de- Germapts în zilele urmatoare cursul evenimentelor se precipita. La 30 iunie 1940 guvernul Tatarescu renunta la garantiile anglo-franceze, la 1 iulie Caro/ al //-/ea cerând trimiterea unei misiuni militare germane în România; la 2 iulie, regele Carol cerea lui Hitler sa garanteze frontierele noastre, iar la 4 iulie presedintia Consiliului de Ministri este încredintata unei personalitati bine vazuta la Berlin, Ion Gigurtu. în ziua de 5 iulie, I. Gigurtu declara intentia unei "integrari sincere" la sistemul Axei. Devenise însa clar ca, în noile conditii, supravietuirea statului nu

se putea face fara alte concesii dureroase, motiv pentru care, la 6 iulie 1940, Carol al //-/ea anunta pe Hitler ca este dispus sa înceapa negocieri cu Ungaria si Bulgaria. în zilele urmatoare, conducatori politici maghiari si bulgari sunt primiti la .Berlin, unde li se promite sprijin pentru revendicarile lor teritoriale.

La 15 iulie 1940, Adolf Hitler a adresat regelui Carol al //-/ea o scrisoare în care, dupa ce afirma ca Germania nu are interese teritoriale nici cu România, "nici cu Ungaria sau Bulgaria, cerea o întelegere pasnica între aceste trei tari în chestiunile care le despart, abia dupa aceasta va avea sens pentru tara sa "sa clarifice posibilitatea unei colaborari mai strânse".

Raspunsul suveranului, transmis la Berlin de primul ministru si ministrul de externe român la 26 iulie 1940, în cursul unor convorbiri oficiale cu Hitler, cuprindea, în esenta, urmatoarele: acceptarea tratativelor cu Ungaria si Bulgaria nu se poate abate de la principiul etnic posibil a fi satisfacut prin schimbul de populatie, ce ar trebui efectuat sistematic si obligatoriu; reglementarile teritoriale româno-ungare si bulgare sa se faca într-un cadru mai larg împreuna cu alte state care exprima cerinte similare; se refuza arbitrajul puterilor Axei; sacrificiile pe care le accepta România trebuie sa conduca la o pace definitiva, raporturi prietenesti cu toti vecinii si o noua ordine politica a carei raspundere si-a asumat-o Reichul. S-a convenit, la cererea Fiihrerului, ca negocierile pe aceasta baza sa înceapa imediat, la sfârsitul lor Germania urmând a garanta României noile granite.

Iluziile cercurilor conducatoare românesti ca pretentiile maghiare ar putea fi satisfacute printr-un simplu schimb de populatii aveau sa se destrame, practic, câteva zile mai târziu. Deteriorarea raporturilor sovieto-germane, datorate modului în care Stalin depasise prevederile pactului Ribbentrop-Molotov, apropia data unui conflict în Est, ori, în noua situatie, Germania avea vitala nevoie nu numai de petrolul si de cerealele românesti, ci si de valoarea strategica a Muntiilor Carpati. Nu mai surprindea deci, ca atunci când, în ziua de 31 iulie 1940, la Berghof era hotarâta soarta Uniunii Sovietice - "Rusia trebuie lichidata. Termen - primavara 1941", Hitler satisfacea si pretentiile horthyste sfârtecând Transilvania.

Trarativeie roniâno-maghiare. Dictatul de la Viena. Cedarea Cadrila­te ru im Prabusnea României Mari. începutul lui august 1940 a grabit desfasurarea evenimentelor. Paralel cu masuri menite sa câstige simpatia Germaniei - la 8 august, printr-un acord economic, întreg surplusul de cereale era livrat acestei tari - se desfasoara un intens schimb de note si memorii între guvernul român si cel ungar în vederea negocierilor anuntate. Fiecare parte ramâne însa consecventa pozitiei sale initiale: principiul etnic (diplomatii de la Bucuresti) contra celui teritorial (sustinut de Budapesta).

în acest stadiu se desfasoara, la Turnu Severin (16-24 august) si la . Craiova (19 august), tratativele româno-maghiare si respectiv româno-bulgare. De asemenea, în ceea ce priveste contenciosul dintre Sofia si Bucuresti, înca la august 1940 s-a ajuns la întelegerea privind cedarea Cadrilaterului si revenirea la frontiera dintre cele doua tari, din 1912.

în ziua de 16 august, delegatia maghiara condusa de Andras Hory a solicitat României un teritoriu de 69 000 km² cu o populatie de 3.900.000 locuitori, dintre care peste 2 200 000 români. Evident, cererile maghiare au fost respinse. Punctul de vedere al delegatiei române conduse de Vaier Pop, exprimat la 19 august, era în sensul unui schimb de populatii, cu un corectiv

"O

Delegatia româna care a semnat Dictatul de la Viena, din 1940

Ziarul «stirea», despre Dictatul fascist de la Viena, din 1940

f B> 24*4

APARE ZtLHK

4 pus. â Iul

_Stima

Deplângem jumatate Ardealul

KIULTlîii llilîlIJillI Pif ir -n ilf 1

msilfat» .! i prt*ltor ta mmewu

teritorial care sa permita evacuarea completa a ungurilor din România. Plenipotentiarii maghiari insista însa asupra principiului teritorial, ceea ce determina întreruperea tratativelor. La 23 august 1940, un Consiliu de Coroana însarcina pe Vaier Pop: 1) sa obtina prealabil si ca o conditie sine qua non de la unguri acceptarea principiului etnic dupa care urma sa se faca un schimb de populatie total si obligatoriu între cele doua tari. 2) numai dupa stramutarea efectiva a "minoritarilor" unguri la granita de vest urma sa se calculeze suprafata strict necesara existentei lor, cu indicarea regiunii în care s-ar face stramutarea.

Reluate la 24 august, în conditii în care fiecare delegatie îsi pastra punctul de vedere, negocierile se întrerup, din nou, de data asta definitiv.

Evident, nemultumiti de perspectiva convorbirilor româno-maghiare si, în contextul sporirii actelor agresive ale Ungariei horthyste la adresa României, la 26 august J. Ribbentrop si G. C/ano, ministrii de externe al Germaniei si respectiv al Italiei, se înteleg asupra unei întâlniri "în patru", la Viena, în cursul careia ar urma sa fie "sfatuite", amical, cele doua parti aflate în conflict. în ziua de 27 august, potrivit intereselor economice, politice si militare ale Germaniei, Hitler stabileste limitele partajului Transilvaniei. Seara, ministrul de externe român, M. Manoilescu, invitat în capitala Austriei, a fost investit cu "depline puteri pentru tratative privind relatiile româno-maghiare".

Atmosfera în care urmau sa se desfasoare cele doua zile vieneze ale delegatiei române era bine "pregatita". Avioane militare maghiare violau repetat spatiul aerian national, iar la frontiera rasariteana granicerii sovietici provocau, în continuare, incidente.

La 29 august 1940, în jurul orelor 15, au început, la Viena, convorbirile Ribbentrop-Ciano-Manoilescu. Desi nu-l solicitase, guvernul român a fost obligat sa accepte arbitrajul celor doua puteri ale Axei, dupa care frontierele ramase arfi-fost garantate. Reîntors la hotel, Manoilescu avea sa sintetizeze aceasta discutie astfel: "Este îngrozitor; ni se cere un arbitraj pe care trebuie sa-l acceptam pâna asta seara si care pune în discutie o cesiune între 25 000 si 65 000 kmp. Daca nu îl acceptam va fi sfârsitul României. Mi-au spus-o clar".

între timp, într-o tensiune extraordinara si sub presiunea comunicarilor alarmante de la Viena, se va desfasura, pâna catre orele 4 ale diminetii de 30 august, primul Consiliu de Coroana de la Bucuresti în chestiunea Transilvaniei. Cu 19 voturi pentru, 10 contra si o abtinere, arbitrajul este acceptat în conditii în care România "trebuie sa aleaga între salvarea fiintei politice a statului nostru si posibilitatea disparitiei lui".

în ziua de 30 august, la orele 15, la palatul Belvedere, cu participarea tuturor celor 4 delegatii (cea maghiara alcatuita din Istvân Csâkysi Pai Teleky) avea sa se consume "Dictatul de la Viena". Dupa discursurile lui Ribbentrop si Ciano si dupa ce s-a refuzat cuvântul lui Manoilescu, s-a dat citire, mai întâi în germana, apoi în italiana, actului de arbitraj. împotriva realitatii, se sustinea ca el a fost cerut si de guvernul român si ca limita cedarilor teritoriale sub presiune straina se stabilise dupa "o noua convorbire" cu ministrii de externe român si ungar.

"Veni apoi momentul culminant. Pe masa statea împaturita harta, ca o sentinta de moarte... Am observat întâi ca este o harta româneasca. Am desfacut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a facut sa nu mai înteleg nimic. Mi-a ,

întors-o Schmidt... Am urmarit cu ochii granita care pornea de la Oradea catre rasarit, alunecând sub linia ferata si am înteles ca cuprindea si Clujul... Am început sa nu mai vad. Când mi-am dat seama ca granita coboara în jos ca sa cuprinda secuimea am mai avut în disperarea mea un singur gând: Brasovul! O mica usurare: Brasovul ramânea la noi".

Erau de fapt 43. 492 km² cu o populatie de 2.667.007 locuitori din care 50,2% români, 37,1% unguri, 3% germani. Evacuarea acestui teritoriu urma a se face în etape, vreme de 15 zile. Pastrarea ceta­teniei române era conditionata de trecerea în tara, într-un an. Cu

acelasi prilej, ministrul de externe român a semnat si actele de cedare a Cadrilaterului. în schimb, el ducea la Bucuresti scrisorile de garantie germana si italiana pentru inviolabilitatea si integritatea statul român.

Un al doilea Consiliu de Coroana, desfasurat la Bucuresti în noaptea de 30/31 august 1940 (ora 0-2,15), lua cunostinta de "Dictatul de la Viena". Cu acest prilej, marele istoric N. lorga rostea un apel catre poporul român din teritoriile ocupate "nu pentru rezistenta armata", în conditiile de atunci imposibila, ci în "speranta vremelniciei acestui sistem de stapânire a natiunii cu impunere de sus", valabil doar în vreme de razboi sau de revolutie. si încheia: "îndata de se va reveni la o stare de lucruri cât de cât constitutionala... stapânitorii acestia, care prin viclesug s-au strecurat, vor întâlni rezistenta poporului românesc si aceasta face mult mai mult decât tot ce am fost în stare sau n-am fost în stare sa facem cu armata noastra".

La 5 septembrie 1940, în Camera Comunelor, premierul britanic Winston Churchill declara: "Camera a aflat desigur ca România a suferit de curând o grava mutilare teritoriala... Dar noi n-avem de loc intentia de a recunoaste schimbarile teritoriale care se vor face în timpul razboiului, în afara cazului ca ele ar fi urmarea unui acord prin buna întelegere între partile interesate".

Din prima nota ultimativa a guvernului sovietic privind cedarea Basarabiei, din 26 iunie 1940:

"în anul 1918, România, folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de la Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata în principal cu ucrainieni, cu Republica Sovietica Ucraineana...

Acum, când slabiciunea militara a U.R.S S. a trecut în domeniul trecutului, iar situatia internationala care s-a creat cere rezolvarea rapida a chestiunilor mostenite din trecut..., U.R.S S.

considera necesar si oportun... sa paseasca împreuna cu România la rezolvarea imediata a chestiunii înapoierii Basarabiei, Uniunii Sovietice..."

într-o discutie cu regele Carol al //-/ea dupa dictatul de la Viena, liderul Partidului National Ţaranesc, I. Maniu, a avut urmatorul dialog cu suveranul:

"Din momentul când Maiestatea Voastra ati inaugurat regimul absolutist v-ati asumat personal raspunderea, raspunderea care, într-un regim democratic parlamentar trebuie sa o poarte guvernele. Printr-o politica complet gresita si în interior si în afara, din punct de vedere strategic si tactic ati reusit sa pierdeti patru provincii. în politica greselile se platesc si se sanctioneaza ca si în viata de toate zilele". Regele a replicat "va sa zica sunteti de parere sa abdic". La care liderul P.N.Ţ. a declarat, fara echivoc: "Da, Majestate, nu vad alta solutie".

Epilogul arbitrajului de la Viena în viziunea lui M. Manoilescu (într-un text scris în 1947):

"Ca într-o melodrama de gust învechit, dar plina de deznodaminte drepte, toti cei vinovati de mutilarea Transilvaniei si-au primit o cumplita pedeapsa. Hitler s-a prabusit sub ruinele Reichului sau; Mussolini a fost împuscat ca un fugar la o margine de drum; Ribbentrop a sfârsit în spânzuratoare; Ciano, la stâlp sub gloantele poruncite de bunicul copiilor lui; Teleky s-a sinucis când nemtii l-au descoperit ca îi trada; Csâky a murit în conditii stranii la doua luni dupa funestul arbitraj... Transilvania noastra e vrajita".

TEMĂ:

Prezentati pozitia României fata de atacarea de catre Germania a Poloniei la 1 septembrie

Care au fost consecintele pactului sovieto-german din 23 august 1939 pentru România?