TREI CĂLĂTORI FRANCEZI LA KOI
l acum la calatorii francezi. Avem doi: unul în Muntenia, Lescalopier igars1 si altul în Moldova, Fourquevaux, cari sînt aproape contemporani, a începem cu acesta. Fourquevaux1 era un om deprins în negociatii îatice, care a jucat un rol si în Spania si care, facînd o calatorie în ,, s-a hotarît sa se întoarca prin Polonia. La început el urmeaza deci i drum pe care-1 facuse Mancinelli, strabatînd Moldova de la sud, de la
Dunarii, catre Iasi.
i el întîlneste la guri pescariile acelea strasnice, cu morunul cît omul, ormau un obiect de mare venit pentru visteria turceasca. Pretul unui l, cîntarind cît o .sarcina de catîr, spune el, era de doi solizi francezi.
care se vindeau în toata lumea greceasca supusa sultanului, erau din s noastre; negotul rusilor e mai nou, presupunînd relatii comerciale tunci nu existau.
îdata dupa aceasta se întra în imensa stepa pe care tatarii o numeau cui. Pe vremea aceea nu erau pe aici tatarii, dar cazacii, hoti de dincolo >tru, erau, fara ca pe vremea aceea sa reprezinte o parte din populatia ca. Cuvîntul cazac e tataresc, înseamna "pribeag" ori, cum s-ar zice cu min englez, "outlaw", "care se afla afara din lege". Oameni fugiti din a, din Rusia, din Moldova, oameni cari facusera vreo crima, vreun pacat ri aveau mari ambitii, pe care nu le puteau satisface în tara lor. în vele Niprului, acoperite de paduri, acolo se strîngeau si pradau pe orice t. Erau asezati la cataractele rîului, unde e mai greu de patruns, în ea unde fusesera întîi ostrogotii. în secolul al XVII-lea li se zicea jeni, sau si nizovi. Regele Poloniei se scutura de orice legatura cu
spunînd turcilor ca pot sa vie sa-i execute pe toti, daca pot; dar, de icesti cazaci li erau polonilor foarte necesari fiindca-i întrebuinta în
tatarilor, si nu exista alt mijloc de a lupta contra lor decît acesta, i fiind, mai la urma urmei, un fel de tatari crestini. stefan Bâthory i-a
r. Iorga, Acte si fragmente, I. Gf. Iorga, Voyageurs franpais en Orient, Paris, 1928.
Trei calatori francezi la noi
orînduit puindu-li în frunte un hatman, si pe vremea aceasta Moldova, nu numai ca li cunostea calitatile ostasesti, dar Ioan Voda cel Cumplit a fost sustinut împotriva turcilor de cazacii lui Sviersevschi: cînd boierii moldoveni l-au tradat, acesti auxiliari straini au luptat alaturi de dînsul si l-au ap&# 939c24j 259;rat pîna în ultima clipa.
Pe urma, Ioan Potcoava a fost asezat tot de cazaci si hatmanul cazacesc a stat în rîndul boierilor Moldovei la Iasi, cîteva luni de zile. si au venit si alti falsi Ioan Voda, precum si un Alexandru Voda, un Constantin Voda, cari toti erau sprijiniti de cazaci, bucurosi ca, în loc de a prinde pe drumetii mai rari, sa prade o tara întreaga care-si refacea bogatia în timp de cîtiva ani de zile. Un fiu al lui Alexandru Lapusneanu, Petru Cazacul, s-a numit asa, desi era moldovean, pentru ca fusese sustinut tot de cazaci. si pe vremea lui Mihai Viteazul au jucat un rol mare în luptele acestuia.
Pe acesti cazaci îi întîlneste calatorul nostru, care li zice "Ies couzaquis". Ei faceau drumurile cu totul nesigure. Drumurile acestea, ni spune calatorul, sînt cutreierate în cea mai mare parte de familii care locuiesc în carute cu mai multe rinduri si care au în ele pîna si mori de vînt pentru faina. E vorba deci de tatari, cari locuiau în ce se numeste de cronicari, în secolul al XVII-lea, cosuri, cam cum sînt azi carutele cu care coboara satenii de la munte cînd merg sa culeaga recolta la ses.
în ce priveste cetatile de aici, Fourquevaux cunoaste Chilia si Cetatea Alba, care aveau garnizoane de ieniceri. Statea in ele un vames turcesc, si erau închinate - cel putin Chilia - unei fundatiuni religioase din Orient; si sultana Valide, mama sultanului, avea drepturi asupra veniturilor orasului. La Cetatea Alba guvernatorul tinea doua biete galere.
Prin mlastinile acestea era un numar colosal de tîntari. îi simte calatorul, care stie si cînd s-a luat Cetatea Alba: "acum nouazeci si cinci de ani". Acest amanunt arata ca în localitate se pomeneau vremurile moldovenesti. Cetatea avea înca turnurile cele mari, zidurile duble, santurile adinei, "de moda veche". Cea mai mare parte s-a pastrat pîna în zilele noastre, si cetatea este, cum am mai'spus, cea mai importanta constructie militara din tot cuprinsul României mari. Mahalalele erau întinse, însa facute de lemn, întocmai ca si casele din Constantinopol.
Ca sa continue drumul, calatorul francez a trebuit sa se suie în cara cu boi, si cu ele a mers pîna la localitatea pe care o numeste "Porcaer", Purcari, care era granita între locul domnului moldovean si teritoriul sultanului. "Regiunea aceasta", scrie el, e putin locuita si putin fertila, afara de pasuni. Vite sînt multe, si foarte ieftene, în aceasta regiune: boi, cai, oi, capre, si aceste vite le prada "Ies couzaquis", hoti goniti din Polonia, Rusia si terile vecine, supt groaza carora traieste toata tara, asa îneît noaptea trebuie sa stea cineva sa pazeasca tabara aprinzînd focuri, care erau foarte necesare din cauza frigului, adus de vîntul din stepa. împrejurarile acestea de frig si hrana proasta au facut ca drumetii sa se si îmbolnaveasca. Cu francezul era si un italian si alti tovarasi. N-aveau ca hrana decît piscoturi si carne sarata. Cu toate acestea, faceau haz de nacaz: italianul s-a apucat sa joace si comedia lui italiana, Arlechino, în stepa basarabeana... Se mai distrau si cu vînatul de pasari - în Basarabia, în partile dinspre Orhei si Soroca, se mai vad si acum
11 - Istoria românilor prin calatori
la jumatatea veacului ai AVU-lea
lasîndu-se grele în mijlocul buruienilor enorme. In paduri erau mistreti
cari invitau si ei la vînatoare.
nd s-a trecut pe pamîntul moldovenesc, populatia era mai deasa, si, iind primejdia de cazaci, se vedeau necontenit sateni si satence mergînd
aceasta tara, spune Fourquevaux, fetele obisnuiesc sa puna cununi i ne cap. în carale lor se aduceau foarte multe oua, si femeile erau atît
alene ca dantuitoarele din Spania, care salta asa de usor, ca o foaie
idafir pusa în papuc nu se ofileste - încît ouale asezate în cara nu se
'e aceste drumuri", zice el, "întîlnim adesea douazeci pîna la treizeci jte laolalta" - sistemul de a calatori în caravane de frica hotilor -; *âre era cîte o fata. Veneau de la tîrg. Erau foarte frumoase, fara gateala, uni de flori în par, ca sa arate ca sînt înca de maritat. Am cumparat de lapte, prepelite («des cailles qu'elles appeloient en' leur langue perpe-
oua' de care uneori erau pline carale pîna sus, si ele erau asezate în î care mergeau ei, se sprijineau pe ele fara sa le sparga." uns la Iasi, Fourquevaux vede unde locuiau tiganii manastirilor; erau ,iri foarte' multe si tigani în proportie. 2 000 de case tiganesti dadeau domnului. Se face oarecare confuzie între îmbracamintea româncelor abelor tigance. Pe atunci - ceea ce merita sa fie relevat - româncele ihalale purtau costumul de la sat, cu pieptanatura înalta, cum se vede !a femeile unguroaice din tinuturile de munte, în judetul Roman în , si care se întâlneste, împrumutat, si la rutencele din nordul Bucovinei arabiei.
mai vorbeste de casele foarte subrede ale oamenilor de rînd, de curtea asca, cu oarecare înfatisare, fiind facuta de piatra. Drumetul a vazut etru schiopul dînd audienta. "Ducele Moldovei", povesteste el, "dadea ta, cu maretie si maiestate" (avec grandeur et majeste). Lînga dînsul Bruti, care-i adusese scrisori din Constantinopol. Domnul era pazit , patru sute de soldati unguri, cari poarta sabii si halebarde. Stateau i doi pîna la umbrarul supt care sta voda. E asezat; dregatorii îi stau jma. Pîrîsi vin la el, de oriunde, se opresc în fata-i si, îngenunchind, îi î. Pare ca asistam la o scena din evul mediu: Ludovic cel Sfînt judecind icezii veacului al XHI-lea supt stejarul de la Vincennes. e ofera sa viziteze curtea, care pentru un drumet din Apus nu înseamna acru. Era din lemn, ca si casele boierilor, "si cu foarte putina piatra, izata". Petru schiopul, dealminterea, avea sa vada în posesiunile aus-si altfel de locuinti, dupa fuga lui din Moldova, la 1591, la Tulln, la ick, la Bozen, dar, cu gîndul la saracia Moldovei sale înapoiate, el era ra de dor supt binecuvîntarea calda a soarelui din aceste parti vecine ia, unde-i era menit sa-si odihneasca oasele.
latorul stie despre originea noastra romana, si el recunoaste si latini-imbii, macar în parte, caci avem elemente "italiene, slave, grecesti, i - si multe altele".
ara e foarte bogata, pamîntul negru; helesteie sînt pretutindeni." 2cînd din Iasi, cu trate în Polonia care nu fura achitate, se da o caruta
cu un singur cal si pentru un singur om, cum au fost carutele de posta
1G2
Trei calatori francezi la noi
de mai tîrziu, cu care atîtia calatori au fost scuturati, ba zvîrliti chiar din el si suiti înapoi.
In toate partile calatorul nostru a vazut pasuni, pe alocurea pamîn lucrat - agricultura sporadica prin urmare. Trebuie trei zile pentru a ajung la stefanesti, unde se trece Prutul. Ajunge, în sfîrsit, la Hotin, care este] cetate, "un mic castel" de caramida, înalt.
Una din cele mai neasteptate descoperiri ne face sa vedem printr-un cal^ tor însasi viata din Ţara Româneasca si îndeosebi din Bucuresti în al treile sfert al secolului al XVI-lea.
D. Edmond Cleray a gasit la Montpellier un manuscript, provenit di familia de Thou, cuprinzînd calatoria, care e în general de o important deosebita, a unui parizian, viitorul consilier de parlament - om curios de vedea lucruri noua, ager în a le prinde si capabil de a le reda cu mult ha naiv -, Pierre Lescalopier, care a facut, numai pentru placerea lui, fara însai cinare diplomatica dintru început, fara planuri pioase de pelerinagiu si far interes de comert, drumul prin Venetia la Constantinopol ("Voyage fait pa moy, Pierre Lescalopier, Parisien, l'an 1574, de Venise â Constantinople" Descrierea lui, cu largi reproduceri, între care paginile care privesc pe român a aparut în Revue (Phistoire diplomatique din 1921.
La Gonstantinopol, ambasadorul francez se gîndeste a-1 întrebuinta p drumet în proiectul de casatorie dintre stefan Bâthory, principele Ardealulu: viitorul, în scurta vreme, rege al Poloniei, si d-ra de Châteauneuf, din suit Ecaterinei de Medicis, pe care, asigura el, regele Garol al IX-lea, obisnui s-o numeasca "sora" a sa, - de fapt, Renee de Rieux, o persoana nu tocmg recomandabila, care a luat mai tîrziu pe un italian oarecare, grabindu-se a-asasina1. Lescalopier stiind latineste, ministrul regelui cautase a-1 întrebuint într-o tara ca Ardealul, în care aceasta era limba curenta.
Dar mai era un scop: pe atunci influenta franceza tindea a cuprind Orientul. In Polonia fusese ales rege Henric, al doilea fiu al Ecaterinei d Medicis; un reprezintant al regalitatii franceze se instalase la Gonstantinopo' unde Apusul catolic întreg era considerat ca o tara a francilor cu un "împarat francez mai presus de toti ceilalti sefi de state. In nordul Rusiei negotv francez patrundea îndraznet. Asupra terilor noastre, în care era sa se asezt peste cîtiva ani numai, ca domn, un ocrotit al lui Henric ajuns rege al Fran ciei, Petru Cercel, din Ţara Româneasca si unde visatorii se gîndeau la colc nizari de francezi2, era cu neputinta ca aceasta infiltrare, diplomatica deocam data, sa nu aiba consecintele ei.
Astfel Lescalopier avea si sarcina ca, în treacat, "sa multameasca celo doi voevozi pentru binefacerile lor fata de francezii cari trecusera din Poloni în Levant" si sa caute si niste inele pierdute la munteni de contele de Tavannes într-o calatorie asupra careia n-avem stiri mai bogate3.
M-lle de Châteauneuf, l'une des filles
de la Royne-Mere, que le Roy nommait s
cousine.
N. Iorga, Histoire des relations entre la France el Ies Roumains, Paris, 1917.
Remercie ces deux Vaîvodes de leurs
bienfactz aux Francois qui avoient passe d
Pologne au Levant et une creance [sic] de quelques bagues volees en Walachie au
siei
comte de Tavannes.
"* 163
Pîna Ia jumatatea veacului al XVII-lea
urma, trecînd în Polonia, calatorul, devenit acuma un agent al diplo-france'ze, avea sa duca stiri lui Gilles de Noailles, senior de Lisle, care la Cracovia.
tfel el e bine informat asupra situatiei în partile noastre. stie ca, la ea lui Ioan Voda cel Cumplit în Ţara Româneasca, cu 60 000 de
si ambasadorul francez staruise pe lînga atotputernicul vizir Moha-jcoli pentru reasezarea în scaun, prin interventia militara turceasca, mducerea beglerbegului Rumeliei, a lui Alexandru Voda cel izgonit1, i pentru ca Henric al Poloniei era în conflict cu Ioan, din întetirea ves-aventurier Albert Laski, îndemnatorul si ajutatorul, apoi dusmanul lui cel de o sama cu dînsul, care Laski nu voia numai sa i se restituie 1 ,uzurpat" de moldoveni, "pretinzînd ca era în hotarele Moldovei si d nu facuse omagiul". El se afla la Paris, de unde, în legatura cu pla-ui bine cunoscute, de domnie româneasca, oferea pentru tronul mun-i 000 de galbeni crestere la tribut, pe lînga darul în valoare de 200 000 mtru Socoli si înca trei pasi2. Cunostintile parizianului merg chiar asa arte, încît stie si locul unde, dupa lupta dintre Ioan si Alexandru, se retrasese'cu 10-12 000 de oameni, astepînd pe turcii beglerbe-.schat Joanestschte", satul Ionesti (?), la Dunare, desigur în raiaua ilui. Dealtfel la ambasadorul regal, episcopul d'Acqs, se prezintasera le la Alexandru, care voia sa-si razbune, si de la Ioan însusi, care dadea tii: ambii se aratau gata sa fie la Poarta într-un an pentru a se judeca earta dintre dînsii. umul si-1 face spre Ardeal, unde negociatiile pentru casatoria franceza
între omul printului si agentul francez - se vorbea turcilor, pentru iga la proiect, de posibilitatea amenintatoare a unei casatorii dintre t si o fata a Habsburgului, de pe tronul german -, în tovarasia solilor
teri.
narea se trece pe la Rusciuc, caruia i se da numele românesc de: îrgul era locuit si de turci, nu numai de bulgari. Aici se înseamna pre-i echivalenta monetara; un cal costa douazeci de galbeni sau o mie de albenul valorînd cincizeci-saizeci de bucati din mica moneda de argint, falsificata, a turcilor.
6 iunie parizianul trece prin vad, unde e cercetat ca sa se vada daca s cu dînsul sclavi crestini fugari. Afla pe malul stîng un sat "turcesc", ;i români în el; din cetatea veche a Giurgiului - caci nu poate fi e altceva - afla numai un turn patrat, despre care i se spun lucruri i întelege ca pe acolo ar fi fost Petru Ermitul, pe vremea întîii cruciate! .a a descrie localitatile intermediare, Lescalopier prezinta acuma ftii de atunci -- o adevarata revelatie. Orasul e întarit - pe vechea are din deal - cu "trunchiuri mari de copac înfipte in pamînt, unul ui, si legate între ele prin grinzi transversale, prinse de acele trunchiuri
3 qu'il avoit fait et moyenne avec Mehcmet-Bassa en faveur d'Alexandre, Vaivode :nie, chassâ par Juan le Moldave, auquel ii avoit procure le secours du beillerbe'i &ce, qui l'alloit restabilii-.
l Walaque luy avoit usurpes, pretendant qu'ils (Ies chasteaux) etoient dans Ies s Walachie et que Laski ne luy en avoit faict l'homage-
Trei calatori francezi la noi
cu niste înjghebari lungi si mari de lemn"; ulitile sînt acoperite si de atunci - cu "trunchiuri de copac"1.
în clipa cînd se pregatea marea lovitura turceasca împotriva MoldoV unde, în pustietatea seaca de la Roscani, Ioan Voda era sa fie vîndut de boid sai si rupt de camile, francezul afla pe Voda Alexandru între boierii lui si tui ajutorului. Locuia în cetate, acel "chasteau ferme contre la viile" pe care n putem aseza aiurea decît pe înaltimea de la Mihai Voda.
In trasura domneasca cu cai frumosi (coche bien altele) calatorul merge curte, cu scrisorile de acreditare, date din Constantinopol, precum si cu alt în care Voda era rugat sa primeasca bine pe Gilles de Noailles, în trecerea de la poloni în Turcia. Alexandru raspunde ca întîmpinarea va fi ca a ui sol al regelui Franciei, "caruia vrea sa-i aduca servicii" ("auquel ii voul servir").
Palatul e în paianta: "cloisonnages de charpenterie remplis de torchis boue et herbe hachee parmi". Cuprinde "o sala mare cu covoare turcesti cu sapaturi jur-împrejur, la înaltime de aproape trei picioare, ca în carava seraiuri"2. în fata portii de intrare sta voda în jet (chaire). Boierii asteapta picioare la distanta, precum si satîrgiii si cei cu buzdugane ("plusieurs arm de haches ou marteaux d'armes"); lînga domn sta numai un "paj", un co] de casa, care ia scrisorile si le ceteste tare. Raspunsul, aratat mai sus, scurt ("le prince me parloit en peu de parolles"). Un talmaciu latinesc, gas cu greu, ajutase pe calator, care e recondus seara cu torte, la casa lui în or unde voda, care-i daduse si un mehmendar pe drum, trimesese un bun bucati
Orasul, spune el, n-are nici o cladire cumsecade ("aucun beau bastiment' Ar fi - ceea ce e fals - numai doua biserici, si acelea de lemn, dintre ca una saseasca: "Pune â la grecque, l'autre de lutheriens1'. Casele sînt acoperi cu tigle, cu sindila sau cu stuf.
Ţara e plina de roada. Locuitorii sînt coloni romani si-si zic, printr-i "glissement de la langue", români: "ceux du pays se disent vrays successeu des romains, nomment leur parler romanechte, c'est-â-dire romain". vorbesc o limba pe jumatate italiana, pe jumatate latina, dar "amestecata greceste si cu vorbe ciudate" ("meslee de grec et de baragouin"). Sînt ort docsi stricti, absolut contra papei. Respectul pentru domni e religio pomenesc în rugaciuni. Ospetele sînt îmbielsugate, si se ridica paharul - ai da, cel dintîi, cuvinte românesti -, pentru Dumnezeu, "pour la sanitat ' Dnazou" -, pentru voda, pentru sultan, pentru "toti bunii crestini", pent pace, pentru ai lor, cu urari "de mîntuiri, sanatate, drum bun si bun întor împlinire a dorintilor" ("prieres de bon salut, sânte, bon voyage et retou accomplissement des desirs"). în acest timp stau în picioare, tinînd sus pah rul, cu gestul larg. La curte domnul însusi se asaza singur la o masa m înalta purtînd cuca; boierii, cu capul gol, i-ar fi sarutînd picioarele.
Gros troncs d'arbres fiches en terre
contre l'un l'autre et attaches ensemble av
des solives de travets [sic!] fichees auxdits troncs avec de longues et grosses
chevilles
bois; le pave de la viile est de troncs d'arbres.
Grande salle tapissâe de Turquie, des
reliefs tout autour d'environ trois pieds
haut, ainsi qu'aux carvacerats [sic!].
Pîna la jumatatea veacului al XVII-lea
umul ii ia Lescalopier prin Popesti (Vopecht), unde, într-o casa de era sa arda Tavannes, domnul trimitîndu-i pe hirurgul sau. Apoi se la hotar, la Bran, desigur: hotarul e însemnat printr-o bara în latul ui. Garn'izona, straja, sta sus, într-un castel.
Ardeal, calatorul afla francezi, pe "Blandrat", Biandrate, Piemontes, e prezinta de Bâthory, ca fiind "Frangois comme moy", pe Normand, gocia casatoria, pe care o strica vestea ca Henric a fugit din Polonia a ocupa tronul francez, vacant prin moartea fratelui. Va veni îndata ie Noailles cu doi poloni, în calea spre Dunare. Cu localnicii se vorbeste n gros latin".
a orase se pomenesc "Milesvar", Sibiiul, cu casele "zugravite pe dina-Deva'lulia", Alba Iulia însasi, "bourg grand marchant et peuple comme le". Ruinele antice îl intereseaza, cum vor interesa mai apoi pe vestitul
■s.
la acest calator francez, care era un diletant, un turist, trecem la altul, calatorie are un rost precis. E vorba de unul dintre cei mai importanti de stiinta din a doua jumatate a veacului al XVI-lea. Pentru întîia em a face cu un om foarte învatat care strabate tara noastra. Jacques s (1546-1612)11, admirabil cunoscator al antichitatii clasice, a strîns izvoare privitoare la cruciate pe care le-a intitulat "Gesta Dei per 3"111 ("Ispravile lui Dumnezeu prin francezi"), cuvîntul care a ramas a fi amintit, de cîte ori este vorba de ispravile francezilor, în timpuri i, prin Orient. Pe lînga aceasta el culegea inscriptii. Ardealul pe acea era cunoscut ca avînd multe urme romane; sa se mai adauge ca aici asera iezuitii, oameni foarte culti, cari aveau cunostinta de ce s-a fost acest domeniu si comunicau aceasta si în Apus, creîndu-se astfel Ardea-reputatie speciala. Nimic mai natural deci decît ca Bongars a venit ile acestea dupa asemenea urme.
scriptia de calatorie a lui, pe care n-avea intentia s-o publice, consta îple note, pastrate între hîrtiile ce se afla la Biblioteca din Berna. ita întîi într-o brosura germana, a fost reprodusa în voi. XI din colectia izaki.
item în epoca lui Petru Cercel si a lui Mihnea zis "Turcul", la 1585. tru Cercel e fratele lui Mihai Viteazul, unul din fratii lui, caci era si 1 care purta acelasi nume de Patrascu ca si tatal lor, Patrascu cel Bun: 5a Patrascu cel din Cipru. O familie foarte bine înzestrata, unii într-un Itii într-altul. stim ce a facut Mihai; Patrascu din Cipru a scris o ica greceasca, pe care am gasit-o, sînt multi ani de atunci, la Biblio-jala din Dresda, purtînd chiar în titlu însemnarea acelui care a facut-o, pre^ Petru Cercel, el a avut o viata foarte zvînturata. Fusese o bucata ie în Damasc, cum spune însusi într-o plîngere a lui, de pe la 1579, gele Franciei, pomenind de nenorocirile copilariei si tineretei lui. Reclama atunci dreptul de mostenire la tronul muntean, cerînd sprijinul regelui
ipa aceea a apucat drumul catre Apus. Unul dintre multii pretendenti areau la curtile occidentale, împrumutînd bani si rugîndu-se de un
Trei calatori francezi la noi
sprijin diplomatic. A fost bine primit la curtea acelui rege Henric al III-l^ om inteligent, vioi, elegant, cam stricat, încunjurat de tineri cari avej aceleasi calitati si defecte, vestitii "mignons" cu cercelul la o ureche, de uii] si, pentru el, numele de "Cercel". Voevodul român pribeag a stat o buca de vreme în preajma suveranului francez, care i-a dat la urma scrisori I recomandatie, cu care merge la Constantinopol, unde ambasadorul franci de Germigny 1-a sustinut, din ordin si din aplecare. Din nenorocire n-avej bani, nici ambasadorul, nici pretendentul, si nu se gasea cine sa-i împrumuj nici pe unul, nici. pe altul, - si acolo lucrurile nu mergeau fara bani. Cu toa acestea Germigny continua staruintele sale, si, în cele din urma, Petru ajun domn al Terii Românesti. Venind pe tron, s-a încunjurat si el de italieni, j francezi. A cîrmuit asa doi, trei ani, nemultamind pe boieri prin parti rele ale guvernarii lui, ca si prin ce se nemultamesc oamenii mai usor, adi prin partile bune. In acest timp a cladit curtea domneasca de la Tîrgovis în stil apusean, a împodobit biserica de acolo, a organizat o armata, a vars tunuri, din care o farîma, cu vulturul si frumoasa inscriptie slavona, se poa vedea înca, pastrata ca prin minune, la Muzeul militar din Bucuresti, vadit, un fel de imitatie - fara ca modelul sa fi existat înaintea ochilor, d din cauza acelorasi curente occidentale - a lui Despot; numai cît ceea facuse strainul în Moldova, facea, de data aceasta, în Muntenia, un ,.dre mostenitor", rezultatul nefiind asa de catastrofal.
Cu toate acestea Petru a trebuit sa paraseasca tronul muntean, refugii du-se pe urma în Ardeal. Pradat, prins, a fost apoi închis în Maramuras, Hust, de unde a scapat, lasîndu-se cu o funie pe fereastra.
S-a dus din nou în Apus, unde a fost primit ceva mai rece decît înaint a mers în Italia, adresînd df acolo scrisori desperate catre francezi, cari în nu mai aveau aceleasi dispozitii fata de dînsul. A stat la Venetia un tim cheltuind din larg - sistemul cel mai obisnuit pentru a fi crezut cine"1 bogat si a gasi creditori -, si de acolo, cu ajutorul venetienilor, a trecut Constantinopol, reîncepînd uneltirile pentru domnie. Fiind însa tot asa sarac si fara sprijin din partea vreunei ambasade, turcii, la un moment da l-au suit într-o luntre sparta si l-au înecat în apele Bosforului. Asa a mur pentru a ramînea neîngropat în veci, fratele lui Mihai Viteazul.
Dupa plecarea lui Petru Cercel s-a împrastiat si lumea straina care încunjurase un moment, toti oaspetii neobisnuiti cari tineau de persoana Iu fluturi ce jucau în raza trecatoarei lui lumini. A revenit Mihnea, fiul ace Alexandru, despre care o marturie, citata înainte, îl arata ca aplecat cat catolicism; din parte-i, Mihnea s-a facut turc mai tîrziu, dar a luptat imp triva lui Mihai Viteazul, pentru tronul muntean, rîvnind sa fie beglerbeg partile acestea.
Pe vremea lui Bongars însa, era un tînar de douazeci si cinci de ani. amintirile lui Petru Cercel nu se împrastiasera.
Calatorul porneste vara din Brasov, capatînd dupa cerere scrisori pasaport catre domnul muntean. Mai avea scrisori de la unul dintre cei m însemnati reprezintanti ai sasilor în momentul acela: Albert Huett din Sibii care-i daduse si scrisori catre Mihnea Voda, pe care-1 cunostea îndeoset Bongars era întovarasit de un camaras al lui voda, care venise în Arde pentru cumparaturi, Gulielm Walter, foarte probabil ruda cu alt Walte
Pîna la jumatatea veacului al XVII-lea
-l vom întîlni pe vremea lui Mihai Viteazul, traducînd cronica româ-a logofatului Tudose despre cei dintîi ani de domnie ai acestuia si o forma mai potrivita gustului cetitorilor din Apus. La Brasov, înainte rasi orasul, el pomeneste de bîlciul1 de vineri si sîmbata, care se tinea
se spune ca la acel bîlci se întîlneau negustori din orasele noastre; ' ni spune el, "si oameni din Muntenia si Moldova". Probabil cei din irimi si, pe lînga acestia, oaspeti întîmplatori cari se gaseau în oras: familii boieresti refugiate, ambasadori, curieri.
m era bîlciul acesta din Brasov putem sa stim, dealtfel, printr-o icoana i pastrat si de pe care o copie se gaseste la Academia Româna, repre-
pe acela din Brasov în veacul al XVIII-lea, cu sateni de ai nostri, ati în constumele lor pitoresti, cu calugari, preoti, boieri - în acest rtînd costumele epocei fanariote - cu negustori sasi; tot felul de
sînt expuse, de la icoanele si crucile pe care le vindeau monahii pîna usele satenilor si la obiectele fabricate de sasi, cu toatele expuse în
sau, cum se mai zicea, satre2.
indca Bongars trebuia sa paseasca într-o tara cu totul necunoscuta, ire la care umblau tot felul de legende urîte - "die wilde Walachei" anilor nostri din vremuri mai noua era în mintea multor calatori, cu ilta dreptate, si pe vremea aceea, - Bongars luase scrisori de la sfatul ului catre Mihnea Voda si catre marele vornic al Terii Românesti, ie. In acelasi timp, fiindca se cere o "carte de drum si de trecere" la i\ se îngrijeste sa aiba aceasta hîrtie.
ce drumul pe la Rîsnov, una din cele mai vechi asezari din partile , - Rosenau al sasilor fara îndoiala n-a dat Rîsnov, si trandafiri asa ti în partile acelea de munte nu se întîlnesc ca la Gazalîcul bulgarilor; l poate ca gradinaria persana nu adusese înca trandafirii, al caror nume )mânesc, ci grecesc ("treizeci de foi").
latorul afla la Bran castelul, care oferea si un adapost drumetilor. Se :um era pazit hotarul: o parte din garnizoana iesea dimineata, alta eara pentru a strajui linia: erau doua schimburi. La o leghe dincolo i e hotarul, însemnat cu o cruce. si, deci, pe lînga crucile care se ridicau i însemne locul unde se savîrsise o crima sau se petrecuse un eveniment
era si crucea de hotar. în Moldova, adaugim, pentru hotarul mosiilor ine, ca si pentru hotarul terii, se întrebuinta nu crucea, ci asa-numitii niste stane de piatra, pe care, mai bine sau mai rau, era schitat un >are se facea uneori si din lemn; cînd era vorba de o noua hotarnicie, iea ca "s-au mutat bourii".
îpa ce s-a trecut granita, se face coborîsul pe la Piatra lui Craiu. Nu i, fireste, sosele, pe care Apusul însusi le-a întrebuintat abia în secolul H-lea. Drumul era foarte greu. Trasurile, care pe vremea aceea se ziceau
erminul de "bîlciu" vine din ungureste, "bucsii", care înseamna pelerinagiu; iar 1 corespunzator în Moldova, "iarmaroc", din "Jahrmarkt" al sasilor; noi mai avem rmm însa pentru asemenea adunari, si anume "nedeie", care vine de la "nedelia", |?na slavoneste "Duminica". Se mai întrebuinta si cuvîntul "tîrg" în acelasi sens. satra , la început, n-avea nici un sens tiganesc; acela dintre dregatorii domniei ;njea de corturi se chema satrar.
Trei calatori francezi la noi
sau radvane, cu un termin slavon, sau cocii, termin unguresc-nemtesc ("Ku schen"), sau hintae, cuvînttot unguresc, trasurile acestea se coborau cufuniil ca la manastirile de pe stînca din Tesalia, de la Meteore, sau la Muntele sina Cu carale se trece apoi Dîmbovita, la vad. Drumul se facea foarte înci din cauza greutatilor extraordinare pe care le oferea. O noapte o dormii calatorul la Bran, o alta o va petrece într-un sat pe Ialomita. Pe drum, Bonga: vede cetatea lui Negru Voda, care se pomeneste si cu ocazia retragerii li Mihai Viteazul dupa lupta de la Calugareni.
Ne oprim pentru a spune, în ce priveste pe Negru Voda, ca vech< parere cum ca principatul muntean ar fi fost întemeiat de Radu Negru Voc este cu totul gresita si foarte tîrzie. Radu se bucura de aceasta favoai de a fi fost considerat ca întemeietorul principatului pentru ca a fost ac înaintas al lui Mircea care a contribuit esential la facerea manastirii Tisman si calugarii cari ei au dat întîiele anale muntene, cum cei din Putna au dj pe cele dintîi ale Moldovei, au pomenit pe cel mai vechi domn pe care stiau ei, facîndu-se o confuzie între Radu, dovedit documentar înainte c Mireea, si un închipuit Radu din secolul al XlII-Iea. în ce priveste t "Negru", e Neagu, Neagoe Basarab însusi, care, tot fiindca a facut o mai manastire, cea de la Arges, unde iarasi s-au scris, fara îndoiala, anale, a treci în cîntece ca si în legenda populara si în nomenclatura determinata de acestei Cum în Moldova toate lucrarile mai vechi, mai frumoase, mai impunatoai erau puse în sama lui stefan cel Mare, tot asa aici ele se puneau în sama lt Negru sau Neagu-Neagoe. La început, pe la sfîrsitul veacului al XVI-lea, zicea numai Negru Voda: ideea unui Radu Negru e mult mai recenta.
Noaptea urmatoare, Bongars e gazduit la Tîrgoviste. Cum era orasi atunci, se va vedea îndata din calatoria italianului Botero. Aici, la Tîrgovisti tineau ospatarie pentru strainii catolici, fiind îndatoriti la aceasta prin datl nile lor, asa cum se obisnuia si la manastirile noastre, franciscanii, de mul vreme asezati în oras si carora lumea li zicea "barati", de la cuvîntul ungure care înseamna "frate" (slav.: brat. Cf. Baratia, biserica catolica din Buci resti). Aici nu era, ca la Cîmpulung, un stravechi "Cloaster" ca al vechili cavaleri teutoni, din care se pastreaza înca piatra de mormînt a lui Laurenti "conte de Cîmpulung" pe la 1300, ci franciscanii unguri din Ardeal întemei sera o biserica mai modesta, deservita apoi de italieni: am pomenit de întî nirea calatorului italian de la Valle, la începutul acestui veac, cu calugai de aici.
Pe timpul lui Radu de la Afumati, marele luptator contra turcilor, Arg sui era un vechi scaun de domnie, încunjurat de prestigiul trecutului, di domnii stateau mai mult la Tîrgoviste. Daca n-ar fi fost asa, nu s-ar fi facu pe vremea lui Neagoe si a lui Radu, vechea mitropolie de aici, cladire c toata frumuseta, pe care Lecomte du Noiiy a gasit cu cale s-o strice. Ridica în veacul al XVI-lea, reparata de Brâncoveanu, era împodobita cu o multin de morminte; o încununau mai multe turle decît orice alta biserica din ti cuprinsul pamîntului românesc; avea si un pridvor frumos, si înfatisarea de total era cu adevarat grandioasa.
PînS Ia jumatatea veacului al XVII-lea
elalte biserici din Tîrgoviste, unele frumoase - caci nu s-a resimtit utremurul cel mare de la 1802, darîmînd turnurile, si n-a fost nevoie locuiasca prin odioasele cutii de lemn îmbracate în tinichea si spoite oros care dateaza din secolul al XVII-lea si al XVIII-lea. Biserica sca este singura mai veche, fiind anterioara chiar lui Petru Cercel,
efacu: a fost restaurata de Matei Basarab si pe urma marita de Brân-i iar o ultima reparatie i-a dat, pe la 1790, unele din picturile care
azi.
easta era Tîrgovistea de atunci, dupa aceea Bongars merge la Bucuresti, itinuîndu-si drumul, din nou pe cursul Dîmbovitei, francezul ajunge nde, spune el, este curtea, tarea capitalei aici, cu toate ca în acest oras rezidase Radu cel Frumos
si cînd, si alti domni de la sfîrsitul veacului al XV-lea, a trebuit sa
din nou în veacul al XVI-lea, fiindca pîna la Radu Paisie, pîna la Ciobanul, cum am spus, domnii aveau legaturi strînse cu Ardealul ceea tindeau catre munte. Bucurestii, pe vremea lui Bongars, erau a o capitala noua. In deal, la Radu Voda, se vedea bisericuta lui Alexan-ia, care a fost prefacuta pe urma de Radu, fiul lui Mihnea, despre ost vorba mai sus. Iar "biserica lui Bucur" e numai bolnita de îngro-calugarilor de la Radu Voda.
"tea cealalta a Bucurestilor era, cum am vazut, cu totul noua. Curtea asese facuta abia de urmasul lui Mircea, Petru Voda, si fratii lui. Ea i un punct fixat pe malul celalt al rîului. Orasul era, dealtfel, si din-irte restrîns. Pe la 1630 biserica Slobozia se afla în cîmp, si acolo s-a ipta între boierii pribegi si Leon Voda, crucea din curte amintind toc-aceasta lupta si aratînd locul unde au fost îngropati boierii si soldatii in jurul lor.
ioua zi dupa sosirea la Bucuresti, Bongars se prezinta la Divan, si i, care era foarte iubitor de straini, daca n-ar fi fost de altceva macar za exemplului pe care-1 daduse Petru Cercel, îi pune, prin talmaciul rebarea, naiva, daca nu consimte sa între în serviciul lui. Ni închipuim ^ars n-avea nici pe departe asemenea intentii. In acelasi timp însa 1 întrebe un lucru pe care bietul învatat francez îl uitase cu desavîr-ume: ce pesches aduce? Bongars nu era ambasadorul nimanui, el umai pentru stiinta sa privitoare la antichitate, si a trebuit sa declare luce nici un cadou. N-a fost nici o suparare: era o întrebare obisnuita, i datorie de bunacuviinta. în schimb domnul, cu toate ca nu primise icorda tainul, caci orice oaspete venea la curtea domneasca primea in. Pentru vremea aceasta, Iacob Paleologul, o ruda a doamnei Eca-rnama lui Mihnea, ni spune din ce se compunea tainul sau: din pine, ;aini, vin etc. Cuvîntul "tain" este turcesc, dar bizantinii aveau obi-primeasca astfel pe calatori, ducîndu-i în asa-zisele xenodochii, ote-e strainii aveau toata întretinerea, desi apusenii se plîngeau de putina se capatau dupa obiceiul grecesc, oriental.
1-iu iulie postelnicul se înfatiseaza în casa unde statea Bongars si-i za hîrtiile, care vor fi traduse de franciscanii din Bucuresti - prin erau franciscani si la Bucuresti - si de ragusani, atît de influenti incit, pe lînga cei cari tineau vama moldoveneasca în arenda, unul
din fratii de Marini Poli, Ioan, care era agent politic si supt Mihai Viteazi tinea pe Prepia, o nepoata a doamnei Ecaterina. si un marsiliez, Barthelen Bertrandy, era asezat în tara. Hîrtiile acestea se restituie si, fara o no1 audienta la domn, ca unul ce nu era ambasador, Bongars pleaca a do zi, cu un pasaport redactat în slavoneste.
I se ofera si facilitati de calatorie: va fi dus cu carale domnesti, care p cau la Constantinopol cu tributul si darile - Ies carres dominesques - pent turci, cara acoperite cu stofe tari si pecetluite cu pecetea vistieriei. Q banii nu se numarau, ci se cîntareau dupa un vechi obicei rasaritean - tat rii, de exemplu, socoteau cu asa-numitele sommi, greutati din anume met Ni s-a pastrat si o chitanta turceasca pentru plata tributului pe vremea Petru Voda.
La carale acestea domnesti îl duce pe drumet un portar, caci el a grija calauzirii strainilor. Se trece podul peste Arges, pe locul unde erau Ca garenii - caci lupta lui Mihai s-a dat pe podul drumului mare, peste mlai nile Neajlovului, ca a lui stefan la podul drumului mare, pe Raeov catre Vaslui. Se ajunge astfel la Giurgiu.
Aici era înca cetatea turceasca pe care Mihai Viteazul si Sigismund Bâthf - si inginerii toscani întrebuintati cu acest prilej au lasat o descriere asuj careia vom reveni pe urma - au cucerit-o la 1595. La Rusciuc se trece p tind trei taleri la vama pentru a se continua calatoria, care nu ne mai in reseaza.
Acum, dupa calatoria aceasta a lui Bongars, cîteva cuvinte despre ca torii englezi cari au fost tot pe vremea aceea la noi, calatori ale caror descri ni s-au pastrat într-o culegere de acte privitoare la drumurile facute de engl în deosebite regiuni ale lumii, a lui Hakluyt.
John Newberie, întra la noi, în 1582, pe gurile Dunarii, platind do la trei coroane dregatorului turc. De la Isacce el trece la Reni, unde a copii cu cercei de aur, femei cu monede de argint în cosite si cutite în brîu tigani si tigance. Dupa ce pomeneste de ieftinatatea pestelui, el înfatisea mai departe calea lui pe Prut, prin Falciu la Ţutora, apoi la Iasi, unde van sul Nicolae Nevridi lua 24 de aspri pe vite si 5 lei, 10 aspri pe butea de v si aici se înseamna curtea cu împrejmuirea de gard, helesteul si - spînzu toarea. în fata, pe deal, manastirea Socolei1.
Avem apoi doua însemnari privitoare la drumul prin Moldova al John Austell si Iacob ManucchioIv.
Iata ordinul pe care-1 primeste domnul din partea turcilor ca sa c ospitalitate calatorilor englezi în 1586:
"Sa stii tu, care esti domn al Moldovei (al Munteniei), si alti ofiteri nostri cari stapîniti si locuiti pe calea pe care se trece de obicei în Moldo (Muntenia), ca ambasadorul Angliei", - pe vremea aceea începusera întî
1 V. Iorga, Histoire des relations anglo-roumaines, Iasi, 1917, p. 8 - 9; cf. Beza, J pers onthe roumanian people and literature, Londra, Macbride, 1920, p. 22- 3- - John Smi supt Movilesti, da numai stiri de lupta ca ale lui Joppecourt; cf. Iorga, o.c.,p. 23-4; Bt-o.c, p. 23. V. si Lithgow, în Iorga, oc-, p. 33 - 4; Studii si documente, XXIII, p- 459 -
i urmate între Anglia si Poarta si, dupa primul ambasador, care a
mai scurta vreme, Harebone, de care vom vorbi îndata, a venit altul, [ Barton, care a avut legaturi foarte strînse cu Moldova, întovarasit i afaceri cu anumiti evrei prefacuti în supusi englezi, el însusi finantînd -ta pe Aron Voda, contemporanul lui Minai Viteazul, si negociind cu pentru pacea cu sultanul, -, "trimetînd doi nobili englezi cari voiesc e în Anglia, pe Henry Austel si Giacomo de Manucchio, a cerut de la ea noastra scrisori de libera trecere prin stapînirile noastre, cu o sluga a ei De aceea va dam cu strînsoare voua si tuturor dregatorilor nostri ti pe la cari vor trece ca, primind aceasta porunca a noastra, sa aveti ita grija si sa luati sama sa fie îngrijiti acesti calatori cu ospitalitate t drum aî lor, pe bani dîndu-li provizii pentru ei si caii lor, asa încît ba de ce se plînge pe urma de voi. Daca, din întîmplare, ar veni în loc unde ar trebui sa se teama pentru persoana sau averea lor, sa jesti ca ei sa fie paziti de oamenii vostri, si sa mearga cu ei prin toate ! de banuiala, avînd tovarasi destui. Ci sa bagati bine de sama ca ei luca din tara noastra vreunul din caii ce pot fi de folos" - caii erau la export si de domnii cei vechi si de turci, ca o contrabanda de
"Ascultati porunca noastra si dati crezare pecetii noastre." latorii merg, la 1586, de la Varna la Isaccea. "si am intrat în Isaccea" ui se chema în vechile izvoare, nu cu numele acesta, care poate fi se si vechi în legatura cu un stapînitor din veacul al Xl-lea care se
asa: terminul slav era Oblucita - "si am intrat în tara Moldovei.
nt crestini, supusi turcilor." Dupa aceea apuca o cale cu totul neobis-
de-a lungul Prutului, mergînd pe la Falciu, - un tîrgusor cu oare-
aportanta.
r fi trecut si pe lînga Husi, cu biserica lui stefan cel Mare, pe Drasla-
fata satului de catolici Cornii1.
latorii se urca apoi la Prut în sus, ajung la Iasi, caruia-i zic: "Capitala ei" - calatorul polon cu cîtiva ani înainte zicea numai "una din capiii se adauge: "unde Petru Voda, domnul acestei teri, îsi are resedinta, i care am primit mare curtenie, ca si de la boierii curtii sale". Li se zitori, fara plata, desigur, si tain, întocmai ca lui Bongars, dincolo, se ridica apoi pe linia Prutului pîna la stefanesti si merg la Hotin, apoi Lenita.
em acum si calatoria, aratata printr-un pasaport din io mart 1579, a ielm Harebonev, ambasadorul englez chiar, prin aceeasi Moldova, privilegiu de comert din 25 august 1588 acordat ambasadorului e rt ca "tratatul" cu Petru schiopul. Tiparit în "Uricariul" lui Codrescu, iurea, el ni-a servit, pe o vreme cînd se discuta daca terile noastre au )vincii turcesti sau ba, daca aveam autonomie sau ba, daca ni era îngaduit dreptul de a încheia tratate, în timpul Congresului de la îare hotara asupra soartei noastre.
rebone însusi scrie asa despre una din calatoriile lui: "Am ajuns (cu ci de persoane), la 4 septembrie 1585 în Moldova. Dupa porunca sul-
Jamosul e un Husul; nu poate fi vorba de husiti, cari nu se dovedesc a se fi ■sa. Episcopia era sa se întemeieze în curînd.
Trei calatori francezi la noi
tanului am fost primit foarte curtenitor, de Petru, domnul terii, grec de re gie"1. Dupa aceea spune ca a trecut în Polonia, fara sa dea alte amanun' Dealminteri si alta data a trecut Harebone pe la noi, fiindca ambaa dorul imperial spune la 22 iulie 1581 ca "Gulielm englezul" a plecat prin M< dova si Polonia la Danzig si apoi în Anglia: legatura Danzig-Constantinof se facea pe vremea aceea pe aici.
La 1587 niste ardeleni strabateau Moldova mergînd de la Sigismu Bâthory, printul lor, în Polonia, unde, murind regele stefan din acee. familie, o mostenire parea ca s-ar putea deschide pentru tînarul ambit: care stapînea în Ardeal2.
De la Brasov se trec greu muntii spre Oituz: trebuie ca toti sa ajute ridicatul carutelor, solii singuri, cu cancelariul Wolfgang Kovacsoczy în fn te, ramîind calari. Prin noapte adînca se strabat, la lumina faclelor, padui de la hotar, foarte dese: un rîu iute curge alaturi cu zgomot printre foai înalte stînci. Toate nacazurile acestea sînt înfatisate foarte pitoresc în lati diacului anonim. Se doarme dupa putinta, fara hrana, în mijlocul noroaie si în piscatul tintarilor. Pe la straja ungureasca, împotriva moldovenilor a tatarilor, se ajunge la Trotus, unde asteapta mehmendarii cu obisnui tain.
Aici autorul, Ioan Deczy, se crede dator cu notite arheologice cu priv la sensul cuvîntului de "Valahie", care nu vine de la Flaccus, ci de la cuvîni german pentru italieni: în adevar aici se vorbeste o limba latina, desi foai stricata. Ţara bogata, buna de cultura vitei , dar saracita de tirania domniL pe cari storcîndu-i turcii, si ei storc pe supusi.
Gale mai buna pîna la Bacau, unde se trece greu Bistrita, unul din foai frumoasele rîuri ale terii. Romanul e pe "foarte limpedea" Moldova, ai ca afluenti sînt prezintati în dezordine (e si Oltul, Argesul!); aici sînt si negusti turci. Se ajunge la satul "Aracele", unde a fost odata si popasul rege stefan. La Suceava, "foarte frumos" palatul; si cetate distrusa: se amintt domnii de la stefan cel Mare la Despot, la Ioan Voda cel nou, cu atît "tragicul sfîrsit", la Potcoava cel taiat la Liov.
Prutul e trecut la "Forum Amans" (?) si de aici începe pustiul tatari si cazacilor. Gancelariul si Gaspar Kornis, care era sa fie dregatorul lui Mi Viteazul în Ardeal, pun cinci terani sa conduca ambasada prin locurile ace primejdioase.
alta povestire, de Gyulaffy
Lestâr, mentioneaza la Suceava peirea
Despot, înseamna trecerea pe la Siretiu, lînga rîul revarsat,
oprirea la C<
nautul plin de rusi,
unde se ia ca vama peste 100 000 de florini pe
V. Hurmuzaki, III, p. 122, Nr. 107; XI,
la locurile aratate în tabla. Cf. Iorga
Melanges Bemont, în Relations anglo-roumains si în Istoria
comertului, I.
2Hodoeporicon itineris transsylvanici, moldavici etc, Wittenberg, 1587; în artico d-lui Motogna din Revista istorica, XI, p. 15 si urm. Cf. si nr. 4-5 urmator.
Pîna la jumatatea veacuim ai A»u-iea
îre al Rusaliilor vede ducîndu-se 30 000 de vitei în pret de 80 000 de
. aciau2im înca un lucru: navigatia. Pe Nistru si atunci umblau
r « un moment dat a fost chiar un plan, pe care-1 gasesc foarte inte-
face Nistrul navigabil. Planul de a face navigabil Oltul e de-a-
* colul al XVIU-lea, administratia imperiala din Ardeal gîndindu-se
■ta Dar planul pentru Nistru e înca din 1568, facut de un florentin,
'Pa în schimb numai sa i se acorde, dupa aceasta lucrare, scutirea
ani a marfurilor lui. El e pomenit într-un izvor, descrierea Poloniei
,lor vecine, de abatele italian Ruggiero2.
upa Monumenta Hungariae Historica, clasa 11/XXXI, p. 20, acelasi în] aceeasi
ICI p. 96-7.
î Iorga, Acte [si] fragmente, I, 1.
|
