TURNU MAGURELE - ZIMNIÇEA -GIURGIU - OLTENITA - CALARASI

TURNU M GURELE ZIMNI EA GIURGIU OLTENI A C L RAsI

Traseul, însumând aproximativ km, undeaza cursul Dunarii pe D N A si D N C pîua la Giurgiu de aici, drumul se continua pe DN si DN pîna la Calarasi.

CIUPERCENI

La km rasarit de municipiul Turnu Magurele pa DN A se afla comuna Ciuperceni, unde sînt în curs de cercetare mai multe locuiri paleolitice.

Astfel la baza terasei înalte a Dunarii, la o de­partare de km de fluviu si la aproximativ km de comuna î a est de cimitirul comunal în-tr-o depunere de nisip în amestec cu prundis, au fost scoase la iveala cioplitoare si aschii retusate, ce apartin celei mai vechi culturi din epoca pie­trei cioplite, cultura de prund, însotite si de resturi faunistice cuprinzînd oase de mamut si rinocer. Prin importanta sa nationala, punctul arheologic a fost declarat rezervatie arheologica si paleonto­logica.

în partea de nord-est a acestui loc exista o ca­riera de nisip, locuita si în paleoliticul superior. Se caracterizeaza prin razuitoare, gratoare vechi, aschii retusate, toate datate tipologic si stratigra­fie. La nord-est de comuna, în punctul ,,La Tir", pe o terasa, la limita cîmpiei Burnazului, la distanta de km de soseaua nationala, cercetarile arheo-

logice au surprins urme de locuire din paleoliticul .superior, dovedite prin uneltele din cremene de tipul razuitoarelor, aschii retusate si nuclee.

POIANA FLAMÎNDA

La sud de Ciuperceni, la numai km departare de Turnu Magurele, exista un castru roman, primul din sistemul de aparare al /fmes-ului Transalatan. Situat pe terasa joasa inundabila a Dunarii, cam o treime din suprafata fortificatiei a fost distrusa de ape.

în toponimia locala fortificatia este înregistrata cu numele ,,La Cula".

A. T. Laurian, care-1 semnaleaza prima data, in­dica dimensiunile castrului care era "lung de pasi si lat de pasi, înconjurat de un val adînc de metri". Grigore Tocilescu a publicat o schita de plan a castrului. în anii s-au efectuat cercetari arheologice îndeosebi pe latura estica a fortificatiei, singura parte neinundata sï neîmpadurita.

Cu o suprafata de ha, lagarul putea ada­posti un numar însemnat de trupe, în scopul apa­rarii punctului de trecere pe Dunare si de control al teritoriului cuprins în vestul Munteniei. Proba­bil ca a fost folosit în cursul razboaielor dacice, ca baza pentru trupele ce urmau sa participe la lupte.

Prin lucrarile de modernizare, castrul va dispare acoperit de lacul de acumulare al hidrocentralei de la Turnu Magurele. Astazi din suprafata sa se pastreaza 225X300 m.

FÎNTÎNELE

Continuînd drumul pe DN A, cu km înainte de a intra în orasul Zimnicea, se trece prin Fîn-tînele. Aici, întîmplator, în luna martie cu ocazia unor terasari facute pentru cultura vitei de vie, la est de sat a fost descoperit un tumul, în preajma acestuia s-au gasit doua urne si mai multe vase de factura getica si greceasca ce pro-

veneau din mormîntul distrus. A urmat un sondaj arheologic, în sectorul sud-estic al movilei s-a ga­sit partea inferioara a mormîntului de unde prove­neau vasele grecesti. La distanta de m fata de centrul tumulului, imediat sub lucrarile de tera-sare, au aparut fragmente putre 313f55d de din lemnele care captuseau peretii gropii unui mormînt. Acesta avea probabil un capac din lemn distrus prin lucrarile moderne. Interesant este faptul ca în acelasi com­plex s-a pastrat un rest dintr-o pictura. De ase­menea, au mai existat depuse oasele unui barbat tînar, alaturi de care s-au gasit ca inventar sapte vîrfuri de lanci, cinci perle din argila si un pahar din sticla, în acelasi loc a existat o amfora thasiana si un vas din bronz, în partea estica a tumulului s-a mai identificat al doilea mormînt, distrus.

Pe baza ceramicii, respectivele morminte au fost datate în cea de-a doua jumatate a secolului al IV-lea î.e.n.

Z1MNICEA

în marginea de vest a orasului, pe o terasa do­minanta, strajuita de o rîpa abrupta ce se ridica deasupra luncii Dunarii, exista un loc cunoscut sub numele de Cetate". Dinspre nord, est si sud-est aceasta este întarita prinlr-un sant artificial. Spre est si sud-est santul este dublu, în prezent umplut aproape în întregime de nisipurile aduse de vînt. Spre vest si sud-vest, apararea era asigurata de rîpa amintita, înalta de m.

împrejurul fortificatiei pe o întindere de aproxi­mativ m, astazi cultivata, se înscriu tumuli ce reprezinta necropola.

Vizitatorul, venit dinspre oras, distinge cu usu­rinta fortificatia, datorita santului si a nivelului ceva mai ridicat, în raport cu terenul înconjurator.

Vestigiile de la Zimnicea au atras atentia, înca de demult, unor pionieri ai arheologiei românesti ca Cezar Bolliac si A.T. Laurian, care o mentionau în anii în anul Cezar Bolliac a efectuat cercetari arheologice, reluate în anul de Dimitrie Butculescu. Sapaturi, organizate sti-

intific, a întreprins, în anui Vasile Pârvan, împreuna cu un grup de cercetatori, condus de loan Andriesescu.

întrerupte pentru un timp, cercetarile arheolo­gice au fost reluate, în anii ele Ion Nestor.

Planul cetatii geto-dacice de la Zimnicea (dupa Radu Vulpe Asezari...).

Asezarea getica îsi afla începuturile în secolul al IV-lea î.e,n. fapt dovedit de obiectele multiple descoperite ceramica si fibule. Viata s-a desfasu­rat, se pare, pîna în vremea împaratului Augustus, deci pîna la începutul secolului I e.n., cînd împre-

una cu aceasta si-au încetat existenta si alte ce­tati getice din Cîmpia Munteniei ca Popesti si Piscul Grasani.

în plina epoca feudala, peste suprafata cetatii getice s-a extins un sat românesc, datat în secolul al XIV-lea, pe baza monedelor emise în vremea domniei lui Vladislav I-Vlaicu si a tarilor bulgari loan Alexandrii si Mihail Sisman.

în locuintele sapate în pamînt, masate în mod deosebit spre est, în afara fortificatiei, inventarul se remarca prin numeroase unelte si arme din fier si o ceramica smaltuita, cu un decor deosebit de frumos de inspiratie bizantina.

Se pare ca numele actualului oras, denumit în trecut Zimnicele, se refera la cuvîntul slav Zim-nik = beci si aminteste tocmai de aceste locuinte sapate în pamînt.

Sapaturile au fost extinse si asupra necropolei getice, întinsa pe o perioada de patru veacuri (se­colele IV-I î.e.n.) si formata din morminte prin­cipale" si "secundare" sau comune, în mormintele "principale" resturile cinerare erau depuse direct pe pamînt, iar jur-împrejur cîteodata delimitat de pietre nefasonate se depunea mobilierul fu­nerar, în afara de ceramica geto-dacica cenusie si greceasca cu firnis, s-au mai aflat amfore, vase de metal, pandantive din aur si argint, fibule de tipul trac, din argint si bronz, vîrfuri de sageti turnate în bronz, vîrfuri de lanci din fier, o spada gre­ceasca, un coif, zabale din fier de tipul trac. In­ventarul este datat în secolele IV-III î.e.n. Nici unul din mormintele "principale" nu au constructii.

în jurul mormintelor "principale" se grupau, de regula, cele "secundare", în mormintele "secun­dare" oasele erau depuse într-o urna acoperita cu o strachina, iar în jurul lor erau asezate vase, de obicei cani. Printre osemintele din urne s-au gasit fibule, inele, piepteni din os, cutitase din fier.

In secolul al Ill-lea î.e.n. mormintele "princi­pale" dispar. Pîna la sfîrsilul secolului al II-lea î.e.n. în cazul necropolei de la Zimnicea nu se ob­serva nici o întrerupere, dar în veacul imediat ur­mator, inventarul este redus, fapt datorat nu unei decaderi a asezarii, aflata într-o continua înflo­rire, ci lipsei de grija pentru cei morti.

Ultima înhumare de la Zimnicea dateaza din se­colul I î.e.n.

în imediata apropiere a unor morminte "princi­pale", într-o anumita zona, au fost descoperite si morminte ;de cai. Dintre cei cai depusi, unul avea o fibula, altul poseda lînga gît o perla mare de sticla albastra cu masca umana si, în sfîrsit, al treilea un lantisor din cîteva verigi de bronz. Restul animalelor erau lipsite de inventar.

Trebuie retinut ca locuirea de la Zimnicea cu un caracter pur getic a avut strînse legaturi cu tracii de la sudul Dunarii. A fost creata, poate, înca de la sfîrsitul secolului al V-lea î.e.n. ca un punct întarit la un vad important al Dunarii domi-nînd comunicatiile dintre centrul Traciei si Dacia, în acea vreme cetatea facea legatura cu regiunea Carpatilor prin pasurile Turnu Rosu si Bran.

FRUMOASA

La aproximativ km nord-est de Zimnicea, pe malul stîng al rîului Vedea, se afla comuna Fru­moasa, unde se gasesc interesante vestigii antice si medievale.

Lînga moara comunala de la marginea Frumoa­sei, în hotar cu satul imediat vecin Rareanca, se vede o înaltime situata cu m deasupra vaii. Ve-dei. Locului i se spune ,,La Cetate", deoarece do­mina întreaga regiune înconjuratoare pe creste si pe pante se pastreaza urmele vizibile ale unor valuri si santuri de aparare, în fapt este o fortifi­catie de pamînt cu trei valuri si doua santuri ame-nejate concentric, în prezent, în cea mai mare par­te umplute cu pamînt. Fortificatia se compune dintr-un val de margine, aproape trapezoidal, un al doilea de mijloc, dreptunghiular, si, în sfîrsit, un nucleu patrat, reprezentînd palisada centrala de pamînt si lemn. Suprafata ei totala este de ha, din care aproape revine palisadei de mijloc.

Cetatea de la Frumoasa a fost semnalata în anul de catre Cezar Bolliac, cu ocazia unei excursii arheologice. Grigore Tocilescu în lucrarea Dacia înainte de romani o încadreaza în asezaminte

preromane" pentru ca exact peste de ani sa o includa ca punct întarit (castellum) roman situat pe itinerarul Zimnicea Rîsnov ce trecea pe la Frumoasa, Alexandria, Rosiori de Vede. în anul întreprinde aici cercetari de informare V. Christescu. El era convins ca la Frumoasa se afla un castru roman, pe care de altfel 1-a datat în secolul III e.n. Aceasta parere a fost vehiculata pîna în anul cînd s-au realizat sapaturi ar­heologice organizate. Astfel pe lînga urme de epoca neolitica (culturile Boian si Gumelnita) s-a identificat un nivel de locuire din secolul al XIV-lea, marcat prin ceramica, obiecte de fier, oase de animale, grîu carbonizat vetre in situ, ce se întind si sub valurile de pamînt, ceea ce asigura datarea cetatii în epoca feudala. Fortificatia de pamînt a suferit un incendiu puternic, dupa care si-a încetat existenta.

Planul cetatii de pamînt de la Frumoasa (dupa N. Constanti-nescu in S.C.I.V., t.

Trebuie mentionat ca palisada centrala ocupa creasta botului de deal, de unde se realiza supra­vegherea usoara a celorlalte elemente de aparare santuri si valuri înconjuratoare.

Pentru început s-a construit palisada interioara prin fixarea unor pari grosi de stejar, plasati ]a distanta de m unul în raport cu celalalt. Intre sirurile de pari, la diferite niveluri, se aflau, din loc în loc, grinzi si bîrne groase asezate oblic si vertical, formînd astfel scheletul palisadei.

într-o a doua etapa, s-a trecut la saparea santu­rilor de aparare si la amenajarea valurilor auxi­liare de pamînt.

Datarea întariturii se face pe baza ceramicii, în acest sens epoca de constructie a cetatii de pamînt este considerata a fi sfîrsitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Batrîn. Este pe­rioada în care turcii ajung la Dunare, unde la cuceresc Bulgaria, în aceasta situatie Mircea cel Batrîn ridica cetatea Giurgiu si completeaza linia defensiva a fluviului cu fortificatii de pamînt de genul celei de la Frumoasa ca aceasta probabil ca mai exista si altele.

Terenul este azi izlaz comunal. Pe întreaga su­prafata se gasesc fragmente ceramice, oase de ani­male, urme de arsura, cenusa si carbune.

Parasind comuna Frumoasa, spre a se întoarce la Zimnicea si de aici continuînd drumul pe so­seaua nationala spre Giurgiu, vizitatorul este în-tîmpinat de o serie de comune si sate unde au existat stravechi asezari.

PIETROS ANI

La km vest de Zimnicea, pe sosea este întilnita comuna Pietrosani. Aici prin cercetari arheologice partiale s-au identificat urme materiale geto-dacice, încadrate pe baza ceramicii si uneltelor în seco­lele III I î.e.n.

GĂUJANI

Tot pe DN 5A, la aproximativ km fata de Pietro­sani, o comuna imediat apropiata de aceasta este Gaujani, unde printr-o cercetare de teren s-a putut identifica o asezare apartinînd stramosilor nostri geto-daci.

8. MALU .

La distanta de km est de orasul Giurgiu, a fost cercetata o locuire geto-dacica, marcata prin locu­inte, cu un inventar bogat alcatuit din unelte si ceramica.

SLOBOZIA

Urmînd acelasi drum, la numai km est de Giurgiu ajungem în comuna Slobozia aici, la l km depar­tare de malul Cernei, pe locul denumit "Drumul Vacii" s-au descoperit fragmente ceramice din neolitic, Hallstatt si Latène. Datorita acestei situa­tii, în anul s-a trecut la cercetari arheologice organizate.

GIURGIU

Pe partea stinga a Dunarii, în perimetrul orasului Giurgiu unul dintre cele mai importante porturi ale tarii viata omului se scurge înca de acum cinci milenii. Astfel, în zona, vestigiile arheologice, prin cele l piese (aschii, lame, topoare din silex), culese din punctul Malu Rosu km sud-est de Giurgiu), dovedesc prezenta omului din epoca pietrei cioplite. Este în fapt un atelier de prelu­crare a cremenii, adusa de la sud de Dunare.

în cimitirul Smîrda-Giurgiu s-au aflat resturi ce­ramice din secolele IV-VI î.e.n., iar la est de ci­mitir, pe coasta viilor, vase fragmentare din epoca bronzului si prima epoca a fierului.

Pe de alta parte în viile din preajma orasului au fost culese cîteva sute de stateri macedoneni, drahme si tetradrahme trace. August Treboniu Laurian semnala ca înainte de anul pe aceste meleaguri s-ar fi aflat caramizi cu inscriptii ro­mane existenta unei asezari romane ar putea ii presupusa, ipotetic, prin descoperirile numismatice din cartierele marginase ale Giurgiului, unde s-au gasit monede datînd din timpul lui Domitian (anul 79), Antoninus Pius (anul Commodus

si Gordian al Ill-lea (238-244) pastrate în muzeul orasului.

Ipoteza unei supravietuiri si în epoca bizantina sub numele de "Theodoropolis", oras ridicat de îustinian la Dunare, pare putin verosimila.

Asupra originii numelui si întemeierii Giurgiului, istoria înregistreaza mai multe pareri, dintre care unele de-a dreptul fanteziste.

Astfel de mult a fost înlaturata traditia falsa, acreditata în decursul veacului trecut, ca cetatea Giurgiului ar fi fost cladita de genovezi prin seco­lele X--XI, prezentîndu-se ca argument suprem al acestei afirmatii derivarea numelui asezarii de la San Giorgio, patronul Genovei.

Cea mai autorizata ipoteza este aceea dupa care se presupune ca numele asezarii se trage de la un întemeietor de sat cu numele de Jur j, Giurge sau Giurgiu, onomastic întîlnit în documentele secole­lor XIV-XV. De asemenea, se crede ca numele ar proveni de la un, baci ardelean "Giurgiu", care-si ducea turmele la pascut în lunca Dunarii, fiind în acelasi timp si întemeietorul satului care i-a pastrat amintirea.

Aparitia istorica a localitatii cu denumirea sa de astazi dateaza abia din secolul al XIV-lea, din vre­mea lui Mircea cel Batrîn, care a întemeiat o ce­tate, pe o insula a Dunarii, aproape de tarmul românesc", pentru a opri navalirile turcesti în tara. De asemenea, la Giurgiu se afla si un însem­nat punct vamal si centru comercial înfloritor pe aici trecea drumul care unea vadul Giurgiului cu cele mai importante orase din Ţara Româneasca Curtea de Arges si Tîrgoviste îndreptîndu-se spre pasul Bran si tinuturile Transilvaniei.

Prima mentiune documentara a Giurgiului da­teaza din septembrie aici Mircea reînno­ieste tratatul de alianta cu regele Vladislav lagello al Poloniei.

Desi Mircea cel Batrîn reuseste sa-i învinga pe turci la Rovine, catre sfîrsitul vietii s-a vazut ne­voit sa cedeze în fata puhoiului otoman. Astfel, în anul sultanul Mehmed I, dupa ce a ocupat Dobrogea, s-a întors în Bulgaria si apoi a trecut Dunarea pe la Giurgiu, începînd asediul fortifica­tiei dupa lupte crîncene reuseste sa o cucereasca.

Mircea a fost nevoit sa ceara pace si sa asigure plata regulata a haraciului.

în secolul al XV-lea, otomanii nu au stapânit nestînjeniti cetatile de pe malul sting al Dunarii, eliberate în mai multe rînduri de români.

Astfel, Dan al Il-lea primind ajutor de la Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, a eliberat Giurgiul, ridicînd aici noi fortificatii. O data cu înlaturarea din domnie a lui Dan al Il-lea, turcii au reocupat cetatea, în vremea lui Alexandru Aldea

O spectaculoasa si reusita expeditie de recuce­rire a Giurgiului a fost aceea din vara anului povestita amanuntit de cronicarul burgund Wale-rand de Wavrin în timpul domniei lui Vlad Dracul Stapînirea româneasca asupra cetatii a durat numai pîna în deoarece, prin moartea lui Vlad Dracul, aceasta a fost din nou pierduta.

Viteazul Vlad Ţepes a întreprins o expeditie la Giurgiu în anul si a reusit sa-1 elibereze, iar la februarie el scria de aici regelui Unga­riei, Matei Corvin, cerîndu-i ajutoare, în acelasi an, datorita expeditiei lui Mehmed al Il-lea si unel­tirilor boierilor, domnul român si-a pierdut tronul, iar turcii au reintrat în posesia cetatilor dunarene.

Cetatea Giurgiu nu alcatuia un pasalîc, ci de­pindea de Nicopole, prin intermediul Rusciucului.

Populatia româneasca din raiaua Giurgiului traia în afara fortificatiei, ocupîndu-se cu agricultura, cresterea vitelor si pescuitul.

înca din secolul al XVI-lea, la marginea vechii cetati românesti a Giurgiului, s-a dezvoltat un tîrg turcesc, loc de refugiu pentru domni, pretendenti sau maziliti, pentru boierii intriganti, precum si loc de popas al calatorilor pamînteni pe drumul Ţari-gradului.

In momentul declansarii luptei antiotomane Mi-hai Viteazul a organizat un atac împotriva turcilo: în scopul recuperarii cetatii Giurgiu noiembrie Orasul a fost ars, dar cetatea, primind aju­toare de la Rusciuc, a rezistat. Riposta Portii s-a soldat cu expeditia condusa de Sinan pasa. In vara anului el a trecut Dunarea cu o armata nu­meroasa si, desi înfrînt la Calugareni, a ocupat Bucurestii, Tîrgovistea si o mare parte a Ţarii Ro-

mânesti. In toamna aceluiasi an, Mihai Viteazul, în colaborare cu trupele principelui Transilvaniei, a trecut la contraofensiva, obligînd pe otomani sa se retraga în debandada spre Giurgiu în urma unor crîncene batalii, la octombrie ce­tatea a intrat în stapînirea voievodului român.

în anul otomanii au reintrat în Giurgiu unde, dupa un an si jumatate, timp în care execu­tasera lucrari de reconstructie a fortului, au insta­lat o garnizoana de de soldati.

Despre cetate au lasat informatii sporadice o serie de calatori straini. Astfel, Evlia Celebi, po­posind aici în anul scrie "Cetatea propriu-zisa este rotunda, situata linga Dunare, pe un ses verde si e zidita din blocuri mici de piatra taiata. Circumferinta întreaga este de o mie de pasi... Cînd valahii se rascoala, împresoara mai întîi aceasta cetate, în timpul nostru aceasta s-a întîmplat de ori".

Ultima încercare a domnitorilor Ţarii Românesti de a elibera Giurgiul a avut loc în timpul lui Mih-nea al III-lea. Ca urmare, otomanii au hotarît sa întareasca si orasul, nu numai fortareata, cu un sant înconjurator ce putea fi umplut cu apa adusa din Dunare.

în vremea razboiului ruso-turc din anii încheiat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi rusii, sub comanda generalului Olitz, au atacat Giurgiul si 1-au ars. Tot ei au cautat sa re­faca fortificatiile si au ridicat pe tarm un fort, în fata vechii cetati. Noua constructie, înconjurala de un sant cu apa, avea palisada si un pod ridicator. Dupa terminarea razboiului, otomanii au desavîrsit lucrarile amenajînd o estacada de bolovani, as­cunsa de vegetatia de pe malul Dunarii.

în timpul razboiului ruso-turc din anii trupele ruse, comandate de generalul Michel-son, care înaintasera prin Daia si Turbatu, au fost respinse chiar la marginile Giurgiului, iar atacul de la aprilie pregatit minutios de rusi, s-a lovit de rezistenta fortarete! noi (fortareata din ostrov, învechita, fusese parasita de turci). Dupa razboi otomanii au bolovanit cu piatra santul cel mai apropiat de oras si tot atunci au întarit ase­zarea cu un zid de piatra spre Dunare. Zidul pleca

de la bastionul cel mare (Tabla Mare), trecea pe linga un alt bastion numit Tabla Mica, apoi pe ]a Poarta Fagarasului, Poarta de Fier si pe lînga bi­serica Sf. Nicolae astazi zidul este aproape dis­trus.

Un nou sant de aparare, destul de adînc, încon­jura fortificatia, el prelungindu-se pe malul Du­narii.

In anii turcii au efectuat reparatii radicale la întregul sistem defensiv al cetatii Giurgiu.

Razboiul ruso-turc din încheiat cu pacea de îa Adrianopol din septembrie

Orasul Giurgiu

metri

O     i 20 30 4fl sagani

Planul cctalii Giurgiu (cetatea clin insula) dotaîiu dupa pla­nul din anul (dupa Gh. I. Cantacuzino, op. di.).

aducea importante modificari în relatiile dintre ta­rile române si Poarta.

Pacea de la Adrianopol lichida monopolul oto­man asupra comertului românesc, stabilea liber­tatea navigatiei pe Dunare, delimita frontiera dintre Imperiul otoman si Moldova si Ţara Româneasca t de asemenea, Poarta retroceda cetatile Turnu, Giur­giu si Braila care reintrau în componenta Ţarii Ro­mânesti.

Dupa eliberarea localitatilor s-a trecut la darî-marea zidurilor fortificatiei si la extinderea ora­sului prin desfiintarea satelor turcesti din împre­jurimi.

Pentru modernizarea localitatii s-a constituit o comisie care s-a ocupat de alinierea strazilor, de pavarea cu piatra a acestora, hotarindu-se, în ace­lasi timp, sa se opreasca demantelarea zidului for­tificatiei dinspre Dunare.

Cu toate masurile luate degradarea fortificatiei a continuat.

în prezent, fostul ostrov a devenit o peninsula îndepartata de albia principala a fluviului, ca ur­mare a construirii, cu decenii în urma, a unui dig. Vestigiile vechii cetati se afla în partea de sud-est a orasului Giurgiu, pe o mica portiune de pamint situata între vechile brate ale Dunarii.

In anul s-a întreprins o campanie de cerce­tari arheologice pentru identificarea ramasitelor cetatii. Sapaturile au fost reluate în anul cer­cetarile continuînd si în prezent.

Rezultatele investigatiilor sînt destul de putin concludente pentru a da o imagine exacta asupra planului si structurii cetatii Giurgiului în secolele XIV-XV. Ridicarile topografice mai tîrzii, cea austriaca din anul si cea ruseasca din anul ambele înfatisînd fortificatiile din secolul al XVIII-lea de pe malul sting al Dunarii, redau si planul fortificatiei din insula.

Dupa cum rezulta din compararea sapaturilor cu cele doua planuri se poate afirma ca vechea ce­tate ocupa o pozitie centrala, în jurul ei ridicîn-du-se, la date mai tîrzii, alte constructii sau ziduri de incinta la care s-au adaugat si amenajari inte­rioare. Din planuri reiese ca întreaga fortificatie din insula fusese înconjurata cu un sistem de bas­tioane destinate artileriei, bastioane lucrate pro­babil din pamînt, cu laturile poligonale sau rotun­jite, ridicate, cu aproximatie, în secolul al XVIII-lea.

Rezultatele cercetarilor arheologice completate cu unele gravuri duc la concluzia ca întaritura din secolele XIV-XV era patrulatera, cu turnuri pa­trate la colturi, înconjurata de un sant de aparare nu prea adine.

Dimensiunile ei se pare ca nu erau prea mari. Viitoarele sapaturi vor putea sa aduca desigur noi si sugestive date asupra acestei cetati.

MUZEUL LUPTEI PENTRU INDEPENDENŢA POPORULUI ROMÂN

Str. Valurile Dunarii nr.

în anul în orasul Giurgiu a luat fiinta Mu­zeul de istorie si stiintele naturii.

La început, piesele muzeistice erau reduse nu-mericeste si cuprindeau abia trei sali ale imobi­lului din strada Dorobanti nr. Lînga cele cîteva exponate faunistice si tablouri, numai obiecte re­zultate în urma sapaturilor arheologice de la Tan-gîru si Petru Rares aveau certa valoare stiintifica.

în anii urmatori investigatiile arheologice ex­tinse la Draghiceanu (neoliticul timpuriu), Daia, Ghizdaru, Malu Rosu (a doua epoca a fierului) si Zimnicea (perioada geto-daca si feudala) au îmbo­gatit patrimoniul muzeistic.

Cercetarile întreprinse în peste de puncte arheologice au dus la îmbogatirea patrimoniului muzeului giurgiuvean, ceea ce a determinat ca muzeul sa primeasca un local mult mai încapator si sa fie reorganizat pe noi ba/e, abordînd o te­matica mult mai complexa.

în prima sala de la parterul cladirii este etalata o harta pe care sînt marcate descoperirile arheo­logice de pe teritoriul R. S. România. Vitrinele cu­prind silexuri din paleoliticul inferior, descoperit la Giurgiu, precum si din cel superior aflate la Malu Rosu. Bogatia si frumusetea formelor, pre­cum si ale ornamentelor vaselor din epoca neoli­tica apartinînd culturilor Dudesti, Boian si Gumel-nita, descoperite la Draghiceanu, Tangîru, Petru Rares si în alte localitati, încîta vizitatorul. O men­tiune speciala trebuie facuta în ceea ce priveste vasul de mari dimensiuni, de forma antropomorfa, provenit de la Sultana, comuna Mînastirea. Figurine antropomorfe si zoomorfe din culturile Boian si Gumelnita descoperite în special în cîmpia mun-teana, etalate alaturi de recipiente, întregesc ima­ginea vizitatorului asupra gradului înaintat de .ci­vilizatie din cadrul epocii neolitice.

IU

Culturile bronzului suit ilustrate prin topoare de bronz cu brate "în cruce", unelte si arme. des­coperite la Zimnicea, Fratesti si Oinacu. Cu o deo­sebita atentie este tratata în expozitie prima epoca a fierului prin suita» de materiale descoperite în necropola hallstattianâ de la Zimnicea [cana din cultura Ferigele (Oltenia), urne de incineratie etc.].

A doua epoca a fierului încadreaza ceramica lucrata la roata si cu mîna, descoperita la Zimnicea, Dala si Popesti-Novaci, si tezaurele de monede da­cice din argint gasite la Fratesti si Stoenesti.

Raporturile geto-daczlor cu populatiile învecinate macedoneni, greci, iliri sînt ilustrate prin mo­nedele emise în vremea lui Alexandru Macedon si Lisirnach, vasele grecesti pictate, amfore etc.

Harta statului centralizat geto-dac din vremea lui Burebista demonstreaza în fapt marimea si pute­rea acestui stat, stadiul organizatoric avansai atins de daci.

Expozitia prezinta în continuare o harta a Da­ciei, din timpul regelui Decebai. Se evidentiaza puternica salba de cetati ridicate în Muntii Oras-tiei, imaginea de mari proportii a sanctuarului de la Sarmizegetusa Regia, numeroase arme, unelte din fier, precum si caramica.

Lupta pentru independenta a dacilor condusi de Decebai este tratata printr-o harta ce reda forti­ficatiile asezarilor dacice si liniile de atac în cele doua razboaie.

Continuitatea si procesul de romanizare a popu­latiei bastinase sînt demonstrate prin monede, ul­cioare, opaite si fibule de tipul roman, alaturi de vase de factuva locala din secolul al Ill-lea e.n. descoperite la Duiceanca (Muntenia) si Pocnesti (Moldova).

Urmatoarele doua terne ,,Continuitaiea romana si bizantina la Dunarea da Jos" si Continuitatea poporului român (secolele IX-X)" sînt bazate pe numeroase marturii arheologice ca monede bizan­tine din secolele IV-X, ceramica autohtona din secolul al IV-lea de la Izvoru si Oinac, vase de­corate în val, piese de metal, catarame, cutite, ce au facut parte din inventarul mormintelor de inci­neratie datate în secolul al VIII-lea de la Fratesti si din descoperirile de la Dridu.

11. COMANA

La 38 km departare de Giurgiu, pe partea dreapta a Neajlovului, aproape de confluenta acestuia cu Argesul, se formeaza balta Comana. Aici, pe un mal înalt al Neajlovului, se afla manastirea Co­mana. în prezent, complexul arhitectonic cuprinde un grup de cladiri ce ocupa o suprafata patrula-tera înconjurata cu ziduri de incinta prevazute cu turnuri _; dintre turnuri se mai pastreaza cîte unul pe laturile de est. si vest si în coltul de nord-vest. Pe partea nordica mai strajuie înca un foisor. Ac­cesul în incinta se face pe sub turnul clopotnitei în vest se pastreaza, partial, un corp de chilii cu doua niveluri, iar pe cea sudica înca un grup de încaperi cu destinatie gospodareasca. Toate aceste cladiri încadreaza biserica.

în anii o data cu lucrarile de restau­rare s-au efectuat cercetari arheologice atît în inte­riorul, cît si în exteriorul complexului. Cu aceasta ocazie s-a stabilit ca terenul a fost populai/ înca din neolitic (cultura Vidra), fapt atestat de urmele de locuinte, fragmentele ceramice, uneltele din os si silex.

Lacasul, ridicat de/ Vlad Ţepes, a fost, reparat în repetate rînduri la sfîrsitul secolului al XVI-lea Radu serban, pe cînd era înca mare boier, a rezidit integral biserica. Pictura interioara da­teaza din anul si ea a fost executata de Radu serban devenit între timp domn al Ţarii Româ­nesti.

Lacasul va suporta o însemnata refacere în anul Atunci, dupa cum arata pisania, marele vor­nic serban Cantacujzino a construit pridvorul, a ridicat foisorul de pe latura de nord a incintei si, probabil, a supraînaltat chiliile.

Afectat de cutremurul din anul edificiul va fi reparat din nou în anul

Cercetarile arheologice au confirmat existenta unei biserici din lemn datînd din vremea lui Vlad Ţepes.

Pe baza materialului numismatic gasit în mor­mintele necropolei, precum si a observatiilor stra-tigrafice, rezulta ca ctitoria a dainuit între mij-

locul veacului al XV-lea si sfîrsitul secolului ur­mator.

A doua etapa a constructiei, surprinsa, de ase­menea, prin sapaturi arheologice, este- -cea din vremea lui Radu serban, lacasul fiind ridicat acum din caramida. Cercetari atente de teren au depistat cinci faze de constructie cuprinse între secolele XVI XIX. In oMce caz, la sfirsitul veacului al XVI-lea complexul se prezenta sub forma unei for­tificatii cu turnuri pe unghiurile zidului de incinta, cu o biserica de plan treflat existau, totodata, chilii si alte spatii anexe.

La începutul secolului al XVIlI-lea, serban Can-tacuzino face asupra ansamblului modificari, iar de la mijlocul veacului urmator acesta a primit as­pectul arhitectonic, apropiat de cel actual.

Mormintele descoperite au apartinut reprezentan­tilor familiilor lui Radu serban si a Cantacuzi-nilor.

PRUNDU

Continuînd calatoria de la Giurgiu spre Oltenita, în drum, pe DN se afla comuna Prundu, unde urmele materiale ale stramosilor nostri geto-daci sînt destul de bogate. Astfel, pe locul numit ,,Malu Molescului", pe o terasa inferioara a lacului Grea­ca, s-au profilat în mal cîteva gropi de bordeie, cu fragmente ceramice din a doua epoca a fierului. La aproximativ km est de satul Prundu, în punctul unde începe malul rîpos si scund al lacului Greaca, au fost gasite resturi de vase din a doua epoca a fierului.

GREACA

Pe acelasi traseu, la km de Prundu, în comuna Greaca vestigiile geto-dacilor s-au facut, de ase­menea, prezente în punctul ,,La parau", pe terenul Institutului de cercetari horticole, precum si în locurile denumite "Rastache" si ,,Pîrlita".

Satul Greaca a apartinut familiei Craiovescu de la care 1-a cumparat voievodul Radu Paisie si 1-a

daruit apoi ctitoriei sale de la Mislea. La Greaca îsi aveau sediul "stolnicii domnesti".

în iulie Grigore al II-lea Ghica a înzestrat manastirea si "spitalurile" Pantelimon cu balta Greaca, care mai tîrziu va apartine manastirii Sf. Spiridon.

HEREsTI (comuna Hotarele)

Spre nord de satul Greaca urmînd soseaua asfal­tata, dupa parcurgerea a km apare satul Heresti, unde boierul carturar Udiriste Nasturel, cumnatul lui Matei Basarab, si-a cladit o casa pe care Paul din Alep, secretar al patriarhului Macarie, o con­sidera ca fiind ,,un palat fara egal în lume, afara

Planul casei lui Udriste Nasturel de la Heresti : subsolul si parterul (a) etajul (b).

poate numai în tara frîncilor, zidit pe dinauntru si pe dinafara cu piatra slefuita". Constructia care are trei caturi pivnita, parter si etaj pre­zinta doua particularitati care îi confera un carac-tar aparte, de unicat în arhitectura româneasca.

Prima particularitate o constituie forma si dis­tributia interioara a încaperilor. Planul este trasat în forma de L rasturnat, cu laturile orientate spre miazanoapte si apus.

Casa, înaltata în anul cuprinde doua apar­tamente identice ca distributie' interioara, fiecare cu intrare separata, scara la etaj si pivnita proprie. Pe cit se pare, a fost o casa dubla, destinata celor

doi frati, proprietarii mosiei Heresti, Udriste si Ca­zan Nasturel.

A doua particularitate a cladirii consta în mate­rialele si modul ei da constructie. Boltile, ramele de usi si de ferestre, precum si zidurile interioare si exterioare din întreaga cladire au fost conslruite din piatra fatuita. Pivnitele dreptunghiulare suit prevazute cu bolti semicilindrice,_ întarite cu arce dublouri. La parter, în jurul boltilor pivnitelor, se gasesc sapte încaperi, toate boltite. Fiecare apar­tament dispune de un vestibul propriu, din care pleaca respectiva scara la etaj, si de cîte doua camere.

Etajul, ce cuprinde sapte încaperi, era locuit mai rnult vara aici nu toate încaperile au cosuri pentru camine.

Cladirea se caracterizeaza în general prin folo­sirea unor elemente de Renastere italiana, inter­pretate în spirit oriental.

Casa împreuna cu mosia au fost vîncnite în 1R31 domnitorului Serbiei, Milos Obrenovici, care a facut unele renovari si completari palatului.

Deteriorata partial de un incendiu, constructia si-a pastrat aproape intacte zidurile originale clin piatra lucrarile de restaurare executate în anii i-au redat întru totul înfatisarea ei de la început, în prezent edificiul adaposteste un muzeu de feronerie si mobila veche.

CĂSCIOARELE

Revenind în comuna Greaca, calatorul îsi poate continua drumul spre Oltenita, unde, la km vest de oras, se afla comuna Cascioarele, Aici, pe, d insula denumita Ostrovel, în mijlocul lacului Ca-taluiului, au fost întreprinse cercetari arheolo­gice. Cu aceasta ocazie s-a constatat existenta unui complex arheologic neolitic format din mai multe asezari suprapuse apartinînd fazei de tranzitie de la cultura Roisn la cultura Gumelnita, precum si culturile Gumelnita si Cernavoda L Inventarul bo­gat este alcatuit din arme si unelte din silex vîrfuri de sageti, topoare, claltite precum si percutoare clin piatra. Ceramica, variata ca forma,

cuprinde sfeachini, vase pirifarme, suporturi, bo-luri, cesti si capace, decorate cu incizii,- linii în re­lief sau chiar prin grafitare. De asemenea, trebuie mentionata si plastica din os si lut (antropomorfa si zoomorfa). Datorita uneltelor descoperite s-au putut stabili si îndeletnicirile locuitorilor bazate pe agricultura, pescuit, cresterea vitelor si vînatoare.

La nivelul- cel mai vechi al statiunii s-au desco­perit vestigiile a trei cladiri distruse de un incen­diu doua dintre ele serveau, probabil, ca locu­inte a treia se crede ca era destinata practicarii unui cult. Una din încaperi avea o fresca formata din dungi alb-galbui pe un fond rosu închis. Lînga un perete se gasea o lavita de lut pictata, precum si doua coloane, tot din argila, înalte de m, de asemenea, pictate.

în apropiere exista ctitoria lui Stan mare spatar si a sotiei sale Caplea, fiica lui Teodosie, mare ban din Peris, cunoscuta sub numele os manastirea Catalui (sau Clatesti), ridicata înaintea anului

Istoricul lacasului nu este prea bine cunoscut _; dintr-un document din aflam ca în anul fusese pradat de tatari în deceniul al cincilea al secolului al XVIII-lea a devenit metoh al manastirii Cotroceni. Marile cutremure din anii si f..u afectat edificiul, care a cunoscut o rapida degradare.

Cercetarile arheologice au stabilit ca biserica, de plan treflat, avea altar, naos si pronaos nu s-a putut preciza cînd anume i s-a adaugat un pridvor mare, precum si o galerie exterioara, în interior s-au dezvelit cinci morminte datate, datorita inven­tarului podoabe de aur si argint aurit, de o mare valoare artistica în veacul al XVI-lea.

De asemenea, s-au mai precizat turnul-clopol.-nita, doua ziduri de incinta si locuinta boierilor din Clatesti, ridicata în secolul al XVl-lea din blocuri de piatra cu mortar, cu foarte putina ca­ramida.

OLTENIŢA

Plasarea orasului la km de punctul de varsare a Argesului în Dunare a favorizat popularea teri­toriului Oltenitei si a împrejurimilor sale înca din

epoca neolitica, fapt atestat de prezenta ceramicii si a uneltelor din piatra si os apartinînd culturii Dudesti.

La km de Oltenita, pe un tell eu o suprafata de m² s-a identificat o asezare neolitica, care, în final, a dat numele importantei culturi Gurnel-nita, plasata în a doua jumatate a mileniului IV î.e.n. si la începutul celui urmator.

Studiul stratigrafie a permis sa se stabileasca existenta a doua locuiri prima datînd din epoca neolitica (cultura Gumelnita), iar a doua se inte­greaza în prima perioada a epocii bronzului.

Inventarul descoperit în asezarea neolitica atesta ca localnicii se ocupau cu pescuitul, vînatoarea si agricultura, ultima îndeletnicire fiind dovedita de grîul calcinat gasit într-o locuinta. Avem de-a face, deci, cu o populatie stabila, cu activitati bine con­turate si cu o viata religioasa dezvoltata, dupa cum demonstreaza marele numar de figurine din lut si os care aveau rol de obiecte de cult.

La începutul mileniului al Ill-lea î.e.n. culturii Gumelnita i-a urmat o alta cultura denumita Cer­navoda I, careia îi apartin ustensilele din os si arama, vasele decorate cu impresiuni realizate cu ajutorul snurului, precum si idolii descoperiti la Oltenita (punctul Renie), Ulmeni si Chirnogi.

Epoca bronzului, caracterizata prin dezvoltarea metalurgiei acestui aliaj din care s-au lucrat arme, podoabe si chiar unelte, a fost urmarita prin desco­peririle de la Oltenita, Coconi, Radovanu, Crivat, Prundu, Budesti si altele, ce cuprind culturile Gli-na, Tei si Coslogeni.

Cultura Basarabi, apartinînd primei vîrste a fie­rului, si-a lasat numeroase urme în aceasta re­giune unelte, arme, obiecte de podoaba la Curcani, Chirnogi, Mînastirea, Greaca, Budesti.

In împrejurimile Oltenitei au fost descoperite vestigii dacice la Chirnogi, Cascioarele, Sultana, Radovanu.

La Oltenita, Ulmeni, Sultana, Cetatea Veche, Cascioarele, s-au gasit resturi materiale din perioa­da migratiilor, necropole sarmatice, cu vase ce­nusii, caramizi si podoabe. In acest sens se remarca descoperirea arheologica facuta pe malul Argesu­lui, în dreptul filaturii Oltenita, în punctul cunoscut

sub denumirea Renie", unde s-a identificat o ne­cropola ce cuprinde patru morminte sarmatice si un mormînt peceneg. In mormintele sarmatice exista ceramica geto-dacica, ca o dovada a con­vietuirii populatiei autohtone cu cele migratoare.

Istoricii Ammianus Marcellinus si Procopius din Caesarea mentionau ca pe malul Dunarii, vizavi de cetatea Transmarisca (Turtucaia de astazi), îm­paratul Constantin cel Mare construise, în anii cetatea Daphne ; distrusa de navalitori, cetatea care avea probabil rolul de a proteja pose­siunile imperiale împotriva sarmatilor si gotilor a fost rezidita din temelii.

Notitia Dignitatum aminteste ca la Daphne se gaseau unitatile militare Constantini Daphnenses si Balistarii Daphnenses de asemenea, Constan­tin cel Mare a batut monede cu legenda Constan-tinianà Daphne.

S-a încercat localizarea cetatii în diferite locuri din zona Oltenitei, în primul rînd aici la varsarea Argesului, dar si la Spantov, Curcani sau Gumel-nita, presupunînd ca cetatea romana a suprapus pe aceea neolitica. Din lipsa unor dovezi arheolo­gice edificatoare nu s-a putut rezolva înca proble­ma identificarii fortificatiei pe teren.

Secolul al IV-lea si-a dovedit existenta si în zona Oltenitei, vestigiile arheologice încadrîndu-se în cultura Sîntana de Mures-Cerneahov. Astfel sînt cunoscute necropolele birituale, caracteristice aces­tei perioade, predominînd mormintele de inhumatie fata de cele de incineratie, aflate la Mitreni, Sul­tana, Cascioarele, Spantov si Mînastirea, cu un variat inventar vase, amforete, ceramica romana, diferite obiecte de podoaba pandantive prisma­tice din os, dinti de animal sau scoici ce se purtau pe o veriga, în necropola din secolul al IV-lea de la Spantov, în inventar se remarca abundenta celui de factura romana, precum si o ceasca dacica, dovada certa a existentei populatiei autohtone.

Prezente s-au facut si resturile materiale din secolele VI-VII e.n. apartinînd culturii Ciurel. Astfel, la Radovanu au fost descoperite o locuinta de suprafata si gropi pentru provizii de asemenea, pe teritoriul aceleiasi comune, la capatul locului Valea Coadelor", la marginea asezarii feudale

timpurii din punctul ,,pe Neguleasa", s-au identifi­cat unelte si arme din fier (o nicovala, un cutit de plug, topoare de lupta, un vîrf da sageata) gasite pe o suprafata restrînsa, acestea s-ar putea sa pro­vina de la un atelier de fierarie.

La Oltenita si în împrejurimi Radovanu, Va­lea Popii, Curcani, Chiselet sapaturile au dat posibilitatea dezvelirii unor vase, unelte, monede ce au apartinut secolelor VIII-XI. La Ohirnogi cercetarile arheologice au identificat morminte din secolele VIII-IX, iar la Curcani un depozit de unelte si arme, contemporan cimitirului de la Chirnogi. La Greaca, pe malul fostei balti, s-a gasit o locuire din secolele IX-X, cu ceramica ca­racteristica acelei perioade.

Oltenita este atestata documentar în secolul al XVI-lea, dar unele sate din împrejurimi sînt men­tionate chiar si mai înainte, în acte de danie eli­berate de cancelaria domneasca, ori în întariri ele sate, balti si în diferite hotarnicii.

Dintre satele situate în preajma Oltenitei, face parte si Radovanu, unde în punctul ,,La Moscaiu" sapaturile arheologice au permis depistarea ase­zarii si a cimitirului feudal din secolele XV-XVI. In anul localitatea era a lui Nica postelnic si apartinuse mai înainte familiei Craiovescu. Ulte­rior, proprietatea a ramas lui serban paharnicul din Coiani (viitorul domn Radu serban), iar la de­cembrie Radu Mihnea o confisca daruindu-i-o boierului Vintila. La octombrie Matei Ba-sarab da satul Radovanu postelnicului Constantin Cantacuzino, ginerele lui Radu serban, împreuna cu satele Gurguiatii, Prundu, Izvoarele si Cascioa­rele (ultimul ajunge în cele din urma în stapînirea manastirii Cotroceni). Prin testamentul Elinei Can­tacuzino postelniceasa, din anul satul r amine fiilor ei Draghici, Constantin si lordache.

Originea numelui Oltenita nu este cunoscuta. Cea mai veche mentiune documentara dateaza din aprilie într-o porunca scrisa la "Oîtsanita" de catre Neagoe Basarab, domnitorul Ţarii Româ­nesti, prin care acesta întareste stapînirea unor sate iui Tatul vataful si altora. Documentul se în­cheie cu mentiunea ca ,,...a fost scris la Olteanita,

în luna lui aprilie în ziua de 13, în anul 7(P3 "

Urmatorul document despre Oltenita, dat de Radu de la Afumati, dateaza din l iunie este un act de întarire a unor sate din regiune, printre care figureaza si "Olteanita toata".

La iunie Mihnea Turcitul întareste lui Stoica postelnic Olteanita toata si cu morile", iar la decembrie tot printr-o porunca, Mihnea Turcitul, domnul Ţarii Românesti, da în stapînirea manastirii Catalui terenul din jurul acesteia, pre­cum si unele locuri din .Olteanita", Clatesti, Ul-meni, Descuperesti, Gaojani.

La iulie Constantin Brmcoveanu, cu o numeroasa suita, ajunge la Turtucaia (cetate situata pe malul drept al Dunarii) întorcîndu-se de la Adrianopol, unda fusese chemat de sultan. Cei peste de taleri înmînati demnitarilor turci, precum si diplomatia domnitorului muntean i-au asigurat pentru a doua oara hatiseriful prin care era numit pe viata domn al Ţarii Românesti, în-tîmpinat la Turtucaia de Constantin, fiul sau mai mare, si de catre mitropolitul tarii, Constantin Brmcoveanu trece Dunarea la Oltenita, îndreptîn-du-se apoi spre Bucuresti în drum spre capitala domnitorul a facut un popas la conacul sau de la Obilesti.

în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu, tributul tarii ajungea la Constantinopol prin Olte­nita si apoi peste Dunare prin Turtucaia.

Harta stolnicului Constantin Cantacuzino apa­ruta în anul la Padova cuprindea printre cele localitati din tara si asezarea cu numele de Oltenitza (Oltenita).

La octombrie Constantin Voda Ipsilanti a intrat în. tara, în calitate de domn, prin punctul Oltenita, îndreptîndu-se spre Bucuresti.

în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si în prima parte a veacului urmator, mosia si satul de clacasi Oltenita si-a schimbat des proprietarii.

Initiativa înfiintarii orasului a apartinut locuito­rilor satului. Alexandru D. Ghica a sprijinit fundarea, asezarii urbane. El a fost de acord cu vinderea unei parti din pamîntul sau pentru

întemeierea unui oras de catre locuitorii din Olte­nita, precum si din satele învecinate Ulrneni, Chi-selet, Cornatel (Mînastirea), Chirnogi, Radovanu, Cascioarele.

în anul Oltenita exista numai ca sat (mosia Oltenitei fiind si în acel an proprietatea fostului domn Alexandru D. Ghica), situat linga schela pre­vazuta cu un chei pentru încarcarea cerealelor si cu magaziile necesare depozitarii lor si a sarii ex­portate prin acest punct.

La august între delegatia locuitorilor din Oltenita si împrejurimile acesteia si casa princi­pelui, proprietar al mosiei, s-a încheiat o tranzactie scrisa prin care proprietarul dadea în stapînire de-savîrsita de pogoane de pamînt, din care erau destinate vetrei noului oras si urmau sa fie platite de localnici, restul de fiind cedate gratis pentru izlazul comunal, întrucît pentru întemeierea orasului nu era suficienta numai tranzactia cu sta-pînul mosiei, ci trebuia luat si acordul domnitoru­lui, locuitorii din Oltenita Veche s-au adresat, la octombrie lui Barbu stirbei, domnitorul Ţarii Românesti. Ei îsi justificau cererea prin faptul ca, desi oameni liberi, negustori sau meseriasi ce lucrau la schela, locuind într-un sat de clacasi aveau obligatia sa presteze zile de munca proprietarului mosiei, în plus trebuind sa plateasca, la fiecare schimbare de arendas, cînd se întocmeau noi în­voieli, pentru casele si loturile înconjuratoare. Do­rinta lor era de a întemeia la schela, pe malul Du­narii un oras liber în care sa-si poata practica me­seriile fara a avea obligatii fata de proprietar.

Prin decret domnesc emis de Barbu stirbei si publicat în "Buletinul oficial" nr. al Ţarii Româ­nesti din aprilie se aproba înfiintarea ora­sului Oltenita.

Pe data de octombrie pe teritoriul ora­sului s-a desfasurat prima lupta dintre armatele ruse si otomane din timpul razboiului Crimeei.

Orasul a fost unul dintre punctele strategice de baza în razboiul de independenta din Ca ecou al acestui, razboi eveniment, în amintirea vitejiei dorobantilor, la septembrie a avut loc punerea pietrei fundamentale la o localitate noua de lînga Oltenita, comuna Curcani.

MUZEUL DE ISTORIE

Str. Arges nr.

Istoria straveche a orasului Oltenita este ilustrata si prin muzeul înfiintat în anul De la o co­lectie modesta, ce cuprindea aproximativ de piese, patrimoniul muzeului s-a îmbogatit an de an, în prezent muzeul este organizat pe baze stiin­tifice si beneficiaza de un local adecvat.

Profilul muzeului este arheologic, exponatele ilustrînd continuitatea si evolutia societatii umane din împrejurimile localitatii.

Foarte amanuntit cercetata epoca neoltica cultura Boian cu fazele Vidra si Spantov a dat posibilitatea cunoasterii si expunerii unor unelte si vase ornate artistic, prin excizii si incrustatii cu pasta alba, descoperite la Spantov, Chirnogi, Ol­tenita, Radovanu, Vasilati.

La fel, cultura Gumelnita este atestata într-o serie de statiuni arheologice ce cuprind un mate­rial deosebit de interesant, printre care se remarca cîteva piese, unicate ale plasticii gumelnitene pe­rechea de îndragostiti si o statueta cu doua fete, sustinînd un vas pe cap.

Din epoca bronzului, muzeul din Oltenita po­seda diferite exponate vase, topoare din bronz, vîrfuri de lanci, seceri, bratari, apartinînd cultu­rilor Glina III (descoperite la Clina, Nuci, Vasilati, Prundu, soldanu, Crivat), Tei (gasite la Valea Popii, Budesti, Izvoarele) si Coslogeni (descoperite la Sultana, Greaca, Ulmeni).

Prima epoca a fierului este ilustrata prin cîteva obiecte descoperite în asezari de scurta durata ca cele de la Curcani, Oltenita, Chirnogi, Coconi. Nu­meroase investigari atesta însa o intensa locuire geto-dacica în jurul Oltenitei. Astfel sînt expuse monedele histriene (secolul al IV-lea î.e.n.) din comuna Hotarele si cele de acelasi tip, aflate în tezaur, la Chiselet. Alaturi de acestea sînt etalate tezaurele descoperite la Vasilati, Luica si Chirnogi, cuprinse în secolele II-I î.e.n., precum si impor­tantul tezaur de monede dacice de argint gasite la soldanu. Datînd din aceeasi perioada sînt expuse si vase lucrate la roata ori cu mîna de la Radovanu,

Mitreni, Chiselet, Spantov, precum si inventarul ce apartine unei capetenii geto-dace, dintr-o movila funerara din comuna Chirnogi, compus din vase dacice si grecesti si o piesa frumoasa din aur (se­colul al Ill-lea î.e.n.).

Un numar impresionant din exponatele muzeului vase de lut romane, dacice si sarmate, margele din chihlimbar si sticla, pandantive din opal, cercei torsionati din argint, bratari, oglinzi au facut parte din inventarul unor morminte sarmatice din secolele II-III e.n.

Cultura Sîntana de Mures (secolul al IV-lea e.n.) este prezenta în muzeu prin obiecte aflate în necro­pola birituala de la Spantov sau în cele de inhu-matie de la Mitreni, Sultana si Cascioarele vase, podoabe (fibule eu semidisc din argint, fibule de bronz, margele din chihlimbar, din caolina sau sti­cla, cercei), piepteni din os, catarame.

Tot atît de bine este ilustrata si perioada seco­lelor VI-IX si XI,

în vitrinele muzeului mai sînt expuse tezaure monetare de argint de la sfîrsitul secolului al XVIII-lea de la Nuci si Chirnogi, mai important ramînînd cel de la Colibasi, compus din mo­nede turcesti, austriece si rusesti.

Expozitia mai poseda un bogat inventar prove­nind din satul fortificat de la Coconi, din secolele XIV-XV, precum si tezaurele de bijuterii gasite la Radovanu Neguleasa (secolele XVI XVII) sau la Colibasi, Nuci si Chirnogi.

In mod deosebit se remarca podoabele de aur, din epoca feudala, aflate prin cercetarile efectuate la Manastirea, Catalui, Cascioarele.

SPANŢOV

Drumul spre Calarasi trece printr-o serie de lo­calitati printre care se înscrie si comuna Spantov, pe teritoriul careia s-a aflat o necropola apartinînd culturii Sîntana de Mures-Cerneahov (secolul al IV-lea e.n.), precum si urme materiale neolitice. Aproape de grajdurile C.A.P.-ului s-au gasit frag­mente ceramice geto-dacice.

Spantovul apare pomenit într-o serie de docu­mente. Astfel, la martie jumatate din sat este întarit, de catre domnie, manastirii Snagov cu scutire de dari si de amestecul dregatorilor dom­nesti în martie Neagoe Basarab da o noua întarire pentru doua parti din sat, scutindu-le de toate darile, iar în iulie se întareste mana­stirii Mihai Voda partea care fusese a jupînesei Caplea ,,cu gîrla de lînga sat", în martie Matei Basarab scuteste satul Spantov de lucru dom­nesc, mertice, corvoade si cai de olac numai sa aiba o lucrare la Zagas, cînd va fi de lucru" dig ce urma sa fie construit pentru nevoile pescuitului.

CHISELET

La km est de Spantov, urmînd acelasi traseu, se afla comuna Chiselet. Pe teritoriul acesteia, pe lînga fragmente ceramice getice, au fost gasite monede thasiene din argint, pastrate în muzeul de arheologie Oltenita, în anul Vasile Pârvan a identificat aici o asezare neolitica.

MÎNASTIREA

Pe valea Mostistei, pe liziera de nord-est a satului, cercetarile arheologice de la punctul denumit ,,La Caramidarie" au avut ca rezultat reperarea unei asezari geto-dacice (secolele II-I î.e.n.)

De altfel pe locul comunei Mînastirea în epoca feudala exista Cornatelul, oras vechi al Ţarii Ro­mânesti, dezvoltat în veacurile XVI XVII. Locui­torii s-au îndeletnicit cu pescuitul ce le asigura atît existenta, cît si un venit care a dus la dez­voltarea localitatii si urbanizarea acesteia, înainte de a deveni tîrg domnesc, Cornatelul era sat boie­resc, apartinînd jupanului Neagoe vel vistier. La l iunie Radu de la Afumati întarea sotiei sale Ruxandra de sate si parti de sate, printre care se înscrie si Cornatelul.

La ianuarie Mihnea Voievod daruieste manastirii Sf. Troita (Radu Voda) balta Cornate-

Iul, Corcovatul si Mojdreanul'', cuprinse între ora­sul Comatei de o parte si satele Descuperesti, Nen-ciulesti si Gaojani, producînd o serioasa scadere a veniturilor orasenilor din Cornatel.

La ianuarie 1630, Leon Voda întarea bogatia manastirii Radu Voda cu noi proprietati care cu­prindeau balta Cornatelului pîna la hotarul Cura-testilor si Descoperestilor cu vama si cu tot venitul

Dania domneasca facuta manastirilor a contribuit la procesul de decadere a orasului Cornatel, acesta transformîndu-se în secolul al XVIII-lea în sat. Orasenii din Cornatel au opus mult timp rezistenta, ducînd lupte îndelungate si grele cu manastirile Radu Voda si Vîforîta.

Nu este cunoscuta data la care Cornatelul si-a schimbat numele în Mînastirea, In orice caz la. în catagrafie apare sub denumirea actuala. Se pare totusi ca s-ar numi astfel datorita exis­tentei manastirii din acest loc.

SULTANA

Satul, localitate componenta a comunei Mînasthea, se afla pe malul drept al lacului Mostistea, unde pe o colina alungita s-a cercetat o locuire neolitica (cultura Gumelnita), disparuta datorita unui incen­diu, în spatele satului, pe o terasa a rîului Mostis­tea, la punctul denumit "Ghetarie", au fost desco­perite fragmente ceramice din a doua epoca a fie­rului, în amestec cu fragmente din secolele II-IV e.n. în acelasi sat s-a cercetat si o necropola cu morminte de incineratie, datate dupa inventar în secolul al X-lea e.n.

COCONI

Satul face parte, de asemenea, Mînastirea si se afla la km aceasta.

Pe malul apusean al iezarului Mostistea, la sfîr-situl veacului trecut inginerul topograf Pamfil Po­lonic semnala o cetate pastrata pe locul numit ,,La santuri", în vecinatatea satului de azi Coconi.

Mai tîrziu Radu Vulpe o reaminteste ca pe o "siliste".

între anii obiectivul mentionat a fost cercetat arheologic, constatîndu-se astfel resturile unui sat, existent aproximativ între anii deci epoca de maxima înflorire a acestuia plasîn-du-se în timpul domniei voievodului Mircea cel Batrîn.

S-au cercetat de case, de tipul îngropate în pamînt, cu vetre construite de obicei în coltul su­dic al încaperii.

în unele locuinte au fost descoperite rîsnite de piatra. Aproape ca nu exista încapere în care sa nu fi existat cereale depozitate, gasite în gramezi carbonizate.

Locuirea de la Coconi era întarita cu santuri si valuri de aparare. Aici s-a înregistrat o îmbinare a apararii naturale cu aceea facuta de mîna omu­lui. Ea detinea o pozitie dominanta asupra între­gului iezer, astfel ca din trei parti (nord, vest si est) locul era inaccesibil, în interior se putea pa­trunde numai dinspre sud, unde de altfel au fost realizate trei rînduri de întarituri, asezate oarecum concentric, vizibile înca pe teren. Exceptînd seg­mentul nord-sud al fortificatiei, în rest toate san­turile de aparare au fost prevazute cu cîte un val de pamînt.

în sat nu a existat un loc permanent de inhumare a mortilor, cimitirul fiind mutat în functie de osci­latiile teritoriale ale asezarii. Au fost descoperite trei locuri de inhumât, fixate mereu catre zone de margine.

Ca inventar s-au depistat unelte (lame de se­ceri, dalti, burghie), ceramica (trei cuptoare de ars vasele), arme (vîrfuri de sageti si de lanci), obiecte de podoaba (pandantive, amulete, cercei), monede bulgaresti (secolul al XIII-lea), românesti, de la Dan I turcesti (secolul al' XVI-lea) si unguresti (secolul al XII-lea).

în decursul existentei sale, cetatea a fost de trei ori incendiata, probabil de catre turci.

Viata s-a înfiripat aici în timpul domniei lui Dan I (aproximativ în jurul anului si se pare ca se încheie o data cu înfruntarea de la Rovine

Nimicita de foc vietuirea se reîncheaga ime­diat, chiar la sfîrsitul secolului al XIV-lea.

Ultima faza de locuire, fixata tot pe baza desco­peririlor monetare, se plaseaza la sfîrsitul domniei lui Mircea cel Batrîn si se termina la sfîr­situl ultimei domnii a lui Dan al II-lea si ori la începutul celei a lui Alexandru Voda Aldea, deci aproxima­tiv în anul

PISCUL COCONI

La vest de satul Coconi, pe malul iezarului Mos-tistea, mai exista înca o statiune mai veche, getica, investigata partial de catre Radu Vulpe în anal

CĂLĂRAsI

Revenind la Mînastirea si apoi continuînd drumul, dupa parcurgerea a km pe soseaua nationala, se ajunge la Calarasi.

Asezat pe terasa inferioara a Dunarii terasa Calarasi la contactul cu lunca Dunarii pe ma­lul stîng al bratului Borcea, teritoriul municipiului Calarasi este strabatut de apele bratului Borcea, care se desprind din albia Dunarii în amonte de oras la km de locul denumit Gura Borcii.

Perimetrul municipiului Calarasi a fost populat din neolitic, fapt atestat prin descoperirea a trei niveluri de locuire ce au apartinut culturii Boian (faza Ciulesti) identificate în cartierul Magureni. Locuintele erau de tipul îngropate în pamînt si aveau un inventar format din fragmente ceramice, unelte de cremene, oase de animale, cochilii de scoici.

Perioada de trecere la epoca bronzului este re­prezentata de morminte cu ocru î.e.n.) aflate în punctul Movila Alba, la vest de cartierul Mircea Voda, iar bronzul miilociu cultura de tip Coslogeni, secolele XV-XIII î.e.n. este atestat prin inventarul unui bordei descoperit pe malul Borcei, tot în cartierul Magureni, din zona Fabricii de gheata.

Prezenta geto-dacilor este din plin remarcata. Astfel pe strada Progresul s-a aflat un vas geto-dacic prevazut cu patru apucatori (secolele IV- î.e.n.) la fel în cartierul Mircea Voda a fost dez­velita o amfora un alt recipient asemanator, fo­losit însa drept urna funerara, a fost depistat în curtea scolii din cartierul Magureni. Probabil ca aici a existat un cimitir de incineratie, ce apartine stramosilor nostri, geto-daci. în acelasi loc a existat si un tezaur de monede republicane romane si te-tradrahme thasiene.

Descoperirile ce dateaza din epoca bizantina confirma legaturile de schimb cu cetati existente în aceasta perioada, în acest sens, stau marturie marele depozit de amfore bizantine existent pe te­ritoriul actualei comune suburbane Modelu, precum si monedele si sigiliile bizantine (secolele VIII X) de pe malul stîng al Borcii, din Calarasi, precum si cele descoperite în punctul Gradistea Calarasi.

Continuitatea de viata este demonstrata apoi prin mormintele de inhumatie din cartierele Mircea Vo­da si Magureni, prevazute cu un inventar încadrat în secolele IX-XI.

începînd cu secolul al XIV-lea, pe malul stîng al Dunarii se dezvolta doua centre urbane orasul de Floci si Braila, iar pe malul drept al aceluiasi flu­viu, Durostor (Silistra).

In anul domnitorul Vlad Dracul vine în zona Silistra spre a-i ajuta pe cruciatii condusi de Warin si închiriaza de la locuitorii de la cotul Borcii un numar de de barci care sa înso­teasca corabiile cruciatilor.

Intr-un hrisov domnesc din l iunie se vor­beste despre satul Craciani, vîndut de un oarecare setrar Borcea, fost pîna atunci proprietar al satului. Dupa aceasta data mentionarile localitatii sînt frec­vente

Al doilea sat, Lichirestiul, apare sub acest nume într-un document din martie cînd Leon Voda hotaraste ca locuitorii pe care legatura lui Mihai îi aflase pe mosia Lichiresti, la sa ramîna acolo pe vecie. La martie din cauza unor datorii, mosia Lichiresti este vînduta spatarului Mihai Cantacuzino, pentru ca în jurul anului

mosia aceasta dimpreuna cu satul Lichiresti sa fie daruite manastirii Coltea.

Pe harta stolnicului Cantacuzino, întocmita în anul sînt însemnate atît Lichirestii, cît si sa­tele dimprejur. In harta austriaca de la locali­tatea apare sub numele de "Calarasi biv Lichiresti". în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu, la vest de satul Lichiresti si la nord de lacul Ezer, au fost asezati calareti stafetari recru­tati dintre localnicii liberi, care în schimbul unor avantaje primite din partea domniei se ocupau cu purtarea corespondentei domnesti spre Constanti-nopol, prin Silistra. Dupa terminarea stagiului mili­tar, ei se asezau în acest sat, care începe sa fie cunoscut si sub denumirea de satul calarasilor sau Calarasi. Cu timpul numele Lichiresti este înlocuit prin cel de Calarasi.

Cea de-a doua componenta a actualului Calarasi, si anume satul Craciani, îsi schimba numele dupa cînd în documente este cunoscut sub denu­mirea de Magureni, ce va intra în posesia manas­tirii Radu Voda.

Magurenii continua sa se dezvolte în strînsa le­gatura cu Calarasul, al carui cartier a devenit dupa anul atunci cînd se va aplica planul de siste­matizare al orasului Calarasi.

La l mai într-un act semnat de domnitorul Alexandru Ghica, Calarasul era trecut în categoria tîrgurilor.

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE

Str. Progresului nr.

înca din anul în fostul local al judecatoriei de ocol Calarasi, s-au pus bazele muzeului orase­nesc de istorie.

In prezent patrimoniul muzeal cuprinde peste piese, a caror existenta trebuie cautata din epoca neolitica pîna în perioada contemporana.

Epoca neolitica se face prezenta prin unelte, ar­me, ceramica, obiecte de podoaba ce apartin cul­turilor Hamangia, Dudesti, Boian si Gumelnita. Epoca bronzului este reprezentata prin descoperi­rile de la Gradistea Coslogeni (cultura Coslogeni)

si de la Ulmu, iar prima si a doua epoca a fierului prin rezultatele cercetarilor întreprinse la Piscul Grasani la care se adauga materiale aflate în peste de puncte! din judet.

Obiectele ce dateaza din secolele II-VI e.n., cele romano-bizantine, precum si cele ce apartin feudalismului timpuriu si dezvoltat, de la Pacuiul lui Soare si Piua Petrii, vin sa întregeasca inven­tarul pieselor expozabile din cadrul muzeului.

O parte a muzeului se refera la evolutia orasu­lui în epocile moderna si contemporana, punînd, în final, în evidenta istoria contemporana a actualu­lui municipiu Calarasi.