Teodosie al II-lea. Activitatea sa legislativa, reorganizarea invatamantului. Sinodul al III-lea Ecumenic

Teodosie al II-lea. Activitatea sa legislativa, reorganizarea învatamântului. Sinodul al III-lea Ecumenic

Dupa moartea lui Arcadius în partea de Rasarit a Imperiului urmeaza la tron Teodosie al II-lea, cunoscut si sub numele de cel Tânar, un minor de 7 ani, proclamat august înca de la nasterea sa în anul 402. La moartea tatalui sau, protectia proaspatului împarat a fost asigurata timp de 6 ani de un colegiu de demnitari în fruntea caruia se gasea Anthemius, prefectul pretoriului, care activeaza acum ca regent. Educatia tânarului print era data în sarcina lui Antiochus. De numele lui Anthemius este legata construirea laturei vestice a zidului Constantinopolului, eveniment foarte important pentru aceasta epoca. Înca din perioada lui Constantin cel Mare exista un zid de aparare al noii Rome, care în prezent nu mai f 20520p1522u acea fata extinderii orasului, impunându-se restructurarea în functie de necesitati, a vechiului zid, pentru a apara orasul în fata pericolelor externe . Aceasta initiativa a fost una din marile realizari si servicii aduse Imperiului de catre Anthemius. El a restabilit armonia dintre Curtile de la Ravenna si Constantinopol, iar un nou tratat a fost încheiat pentru asigurarea pacii la frontiera cu Persia.

Pentru a evita invadarea Moesiei inferioare de catre Uldin, regele hunilor, Anthemius a întreprins o vasta operatiune de întarire a flotei stationata la Dunare, construind noi vase si reparându-le pe cele vechi. Pentru eficientizarea expedierii grâului din Egipt la Constantinopol, el a luat o serie de masuri privind transporturile pe mare. Anthemius s-a aratat interesat si de conditiile de viata din orasele prefecturii Illyricum. Se pare însa ca în anul 414, regentul plin de atâtea merite, s-a retras din acesta importanta functie sau a murit.

Prefectura pretoriului este asigurata mai întâi de predecesorul sau, patriciul Aurelian, dupa care la 4 iulie 414, Pulcheria, sora minorului Teodosie al II-lea, devine augusta. Ea îsi va asuma si regenta în numele fratelui ei. Chiar daca era mai mare doar cu 2 ani fata de Teodosie II, proaspata augusta va guverna practic Imperiul aproape 40 de ani. Pulcheria a fost aceea care a supravegheat educatia lui Teodosie al II-lea, cautând sa-l protejeze de intrigile de la Curte, carora, data fiind firea lui slaba, le-ar fi cazut prada usoara.

Politica externa a lui Teodosie al II-lea

Destul de sters ca politician, eclipsat poate si de influenta surorii sale, iar apoi a sotiei si a unor demnitari foarte capabili , Teodosie al II-lea, în prima perioada a sa de domnie nu a fost confruntat cu evenimente politice deosebite pe plan extern, exceptând poate invazia hunilor din Tracia, dupa care bizantinii au fost obligati sa plateasca un tribut substantial. Tensiunea începe sa creasca abia prin anul 434, când hunii, condusi de Ruas cer bizantinilor sa mareasca obligatiile tributare si asa destul de mari, amenintând ca vor invada Imperiul. Acest popor barbar se afla înca din anul 420 în zona centrala a Europei Orientale, formând un Imperiu destul de întins, dar cu o organizare nu prea energica . În anii urmatori, alaturi de alte triburi germanice, ei navalesc în Câmpia Panonica . La 430 ei reprezentau deja o putere apreciabila, iar guvernul lui Teodosie al II-lea este obligat sa consimta la încheierea unui tratat de pace cu acesti periculosi vecini, care va dura pâna în 434, când Ruas a acuzat guvernul oriental de primirea unor transfugi huni. În acelasi an, Ruas moare, iar hunii condusi de succesorii sai, Atilla si Bleda, încheie un nou tratat cu bizantinii, în urma caruia Imperiul accepta sa plateasca un tribut enorm, fapt care demonstreaza marea putere politica a hunilor din acel moment. Teodosie al II-lea se angajeaza sa nu mai primeasca transfugi huni, sa trimita înapoi romanii evadati din captivitatea hunilor, sa acorde avantaje comerciale hunilor la frontiera. Tratatul mai continea de asemenea o clauza care interzicea recrutarea de catre Imperiu a mercenarilor barbari de dincolo de Dunare, considerati cei mai buni soldati . Attila si Bleda nu s-au limitat la respectarea tratatului, intensificând lupta de cucerire a unor noi teritorii. La început hunii s-au multumit cu modul lor de trai destul de modest, dar odata cu anul 445, când dupa moartea lui Bleda, Attila ramâne singur conducator, ei vor reprezenta principalul pericol extern pentru Bizant.

Originar dintr-o familie regala, razboiul constituia pentru Attila un lucru facut cu placere, dobândindu-si astfel faima de conducator îndraznet si de general prudent si norocos. Scopul principal al politicii sale ramânea însa jaful. În anul 441 i se ofera prilejul sa atace provinciile lui Teodosie al II-lea, armata imperiala fiind slabita prin trimiterea de trupe în Apus, în Tracia si Illiric. Invocând nerespectarea tratatului din 434, hunii avanseaza pe Dunare, capturând Ratiaria, Viminacium, Sucidava, Singidunum, Naissus, localitati complet devastate, dupa care se îndreapta catre Constantinopol. Dând dovada de prudenta, Attila nu ataca capitala. Trimisii lui Teodosie al II-lea reusesc pâna la urma sa încheie un nou tratat de pace, foarte umilitor pentru Imperiu. Regatul hunilor este împartit între Attila si Bleda, primul luând în posesie cuceririle din Vest, iar al doilea pe cele estice, de la Dunarea inferioara pâna la Volga. La putin timp dupa încheierea acestei paci, Attila îsi condamna propriul frate la moarte, iar prin unificarea tuturor hunilor devine cel mai puternic om din Europa.

Provinciile tracice vor cunoaste o scurta perioada de respiro pâna în 447, când acelasi Attila reia incursiunile în Sudul Dunarii. Multe localitati din Peninsula Balcanica si pâna în Grecia sunt complet devastate . Datorita cruzimii sale, Attila este supranumit "biciul lui Dumnezeu". În cele din urma hunii sunt opriti prin încheierea unui nou tratat de pace, Attila cerând bizantinilor evacuarea populatiei romane de pe malul drept al Dunarii, mai precis de la Singidunum pâna la Novae, pe o distanta de cinci zile de mers pe jos . Ratiunea acestor noi conditii poate fi explicata prin împiedicarea acum a trecerii eventualilor huni fugiti de la Attila peste frontiera cu Imperiul Roman, unde erau apoi înrolati. Practic, regatul lui Attila a cunoscut în aceasta perioada cea mai mare întindere: de la gurile Dunarii, în Est, pâna la Noricum, în Vest, si o mare parte din Peninsula Balcanica. Acest teritoriu condus de Attila nu era cu mult mai întins decât regatul dac al lui Burebista .

Incitat de eunucul Chrysaphius, unul dintre confidentii de la Curte, Teodosie al II-lea pune la punct un plan de prindere si ucidere a lui Attila. Tentativa de asasinat este dejucata, iar conducatorul hun are pretentia ca eunucul Chrysaphius, autorul principal al complotului, sa fie omorât. Pentru calmarea barbarului, împaratul trimite doi patricieni, care-i cer clementa în privinta înaltului demnitar bizantin . Pâna la sfârsitul domniei lui Teodosie al II-lea, plata tributului s-a facut cu regularitate, dar succesorul sau, Marcian, va refuza sa mai plateasca. Se parea ca provinciile Illiricului vor fi din nou atacate, dar Attila îsi îndreapta privirile spre Vest, unde exista speranta unui jaf mai consistent în regatul lui Valentinian al III-lea.

În anul 451 "biciul lui Dumnezeu" este înfrânt în Galia, la Câmpiile Catalaunice (Chalons - în Franta), dupa care se retrage spre Italia, încercând sa cucereasca Roma, salvata in extremis de interventia papei Leon I cel Mare. La 453, Attila moare în Panonia, disparând astfel una din figurile de seama din istoria Rasaritului si Apusului. Sub conducerea lui, hunii îsi schimba felul de viata ca si institutiile, devenind o putere politica ce întretinea legaturi cu Imperiul Roman.

Politica interna a lui Teodosie al II-lea

Teodosie al II-lea a stiut sa-si aleaga demnitari capabili. Între acestia amintim: Anthemius, Chrysaphius, Cyrus, Priscus din Panion, care prin diplomatie si abilitate au depasit gravele probleme interne sau externe. Realizarile primilor doi au fost mentionate în mod sumar mai înainte. Trecând la Cyrus, trebuie facuta precizarea ca acesta era favoritul împaratesei Evdochia în anii în care aceasta l-a influentat mult pe sotul ei. Posesor al unei culturi retorice deosebite, numit prefect al orasului Constantinopol, iar apoi si al Pretoriului, Cyrus are meritul principal ca a încheiat construirea zidului de aparare al capitalei început sub Anthemius, constructie care suferise deja în urma unui cutremur de pamânt. În ceea ce-l priveste pe Priscus, acesta era originar din Tracia, fiind un demnitar de vaza si un mare diplomat, trimis în 448 într-o solie la curtea lui Attila, de unde s-a întors cu pretioase informatii consemnate într-o Istorie a Bizantului. Schitând personalitatea lui Attila, Priscus mentioneaza printre altele ca: "el s-a aratat cumpatat în toate, avânt paharul din care bea, confectionat din lemn. De altfel simpla îi era si îmbracamintea, caci nu se îngrijea de nimic altceva decât sa fie curata. si nu se deosebeau întru nimic, nici sabia, nici legaturile încaltamintei sale barbare si nici frâul calului sau, care nu avea podoabe de aur, pietre scumpe sau alte lucruri de pret, ca si al celorlalti sciti" . Priscus ne-a lasat informatii interesante si cu privire la teritoriul patriei noastre, mai precis amanunte privind Banatul, care atesta continuitatea daco-romana dupa retragerea aureliana din 271.

Am pomenit de câteva ori numele sotiei lui Teodosie al II-lea, împarateasa Athenais-Evdochia, ateniana si pagâna, dar ajunsa pe tronul Bizantului si botezata în credinta crestina . Ea a reusit sa contrabalanseze pentru o buna perioada de timp puterea Pulcheriei, sora lui Teodosie al II-lea. Casatoria cu o ateniana a parut unora drept o victorie a pagânismului, care în prima jumatate a secolului al V-lea era înca prezent la Constantinopol. Nu a fost chiar asa, caci traind de acum înainte în mijlocul unei Curti credincioase, tânara împarateasa se lasa influentata pe nesimtite de influenta celor piosi. Mai mult chiar, Evdochia era pasionata, ca o adevarata bizantina, de discutiile teologice. Trecerea pe care o avea la Curte, a sporit neîntelegerile cu cumnata sa, avida de putere, care nu întelegea sa renunte la guvernare. În anul 423, Curtea de la Constantinopol a primit pe sora lui Honorius, celebra Galla Placidia, venita la Bizant împreuna cu fiica sa, Honoria, si fiul sau, Valentinian. Cu acest prilej este stabilit un plan de casatorie între micuta Evdochia, nascuta recenta de Athenais, si caesarul de 5 ani, pe care moartea lui Honorius îl facuse mostenitorul Imperiului Occidental. Peste 14 ani, proiectul devenea realitate pentru împarateasa Bizantului, care drept multumire adusa lui Dumnezeu, pleaca într-un pelerinaj la Locurile Sfinte. Reîntoarsa în 439 basilisa era în culmea gloriei având o fiica maritata cu un împarat. Stapâna pe situatie, Evdochia a gresit totusi, crezând ca Pulcheria ar putea renunta asa de usor la influenta pe care o exercitase la Curte cu putin timp înainte. În urma intrigilor de tot felul, Athenais-Evdochia va parasi palatul imperial în 442, îndreptându-se catre Ierusalim, unde va si muri. Pulcheria a carei influenta scazuse destul de mult, este unanim recunoscuta ca împarateasa dupa moartea lui Teodosie al II-lea la 28 iulie 450, alegându-si drept sot si coleg la tron pe Marcian.