Tristeti europene
Daca America s-a nascut dintr-un refuz al Europei, din tot ce Europa a trimis încatusat pe corabii (si America n-a uitat asta!), Europa însasi se naste dintr-un refuz al spiritului. Exista momente când istoria pare desprinsa din benzile desenate ale copiilor si un asemenea moment a prins batrânul continent în zilele conceperii sale. Istoria se scrie nu numai cu pana, ci mult mai mult cu spada, cu lacrima, cu focul.
Am avut noroc. Încaltamintea incomoda a romanilor a obligat mintea sa g 151r1718b ândeasca si astfel ne-au facut drumuri pentru ca drumul e vital pentru civilizatie. Daca Spania mai târziu le-a construit pe mare, Roma le-a trasat pe pamânt si dupa 2200 de ani înca le mai batem. si drumurile acestea au facilitat plimbarile dese si lungi ale celor ce propovaduiau crestinismul si Europa s-a umplut de biserici, ca varsatul de vânt pe un trup tânar. A trebuit sa uitam repede navalirile barbare pentru ca portile erau asaltate acum de steagul verde cu semiluna. Sute de ani a durat aceasta batalie, iar reculul ei se simte dârz si astazi în umarul amintirilor.
Apoi a venit ciuma... Când primii marinari au fost coborâti morti de pe corabii si împreuna cu ei o puzderie de sobolani bubonici, ne-am gasit din nou pe buza prapastiei. Aproape o jumatate din populatia continentului a fost contaminata. Gropile comune, blestemarea lui Dumnezeu, coborârea valorilor morale sub trairea de sobolani vinovati ne-au îndepartat de soare. Asa a trecut Evul Mediu cu inchizitie, continente descoperite, lupte sângeroase, foamete.
În tot acest timp, pictorii au pictat, sculptorii au sculptat, scriitorii au scris, dar cultura nu ne-a facut mai buni, nici nu ne-a unit. Ura mocnea, întretinuta de curente filosofice ce mai târziu vor fi puse în practica. Totul apoi s-a desfasurat repede, mult prea repede. Revolutia Franceza L-a scos pe Dumnezeu de pe soclu si L-a înlocuit cu un zeu mult prea slab, care a îngropat speranta. Ţarile mici si-au câstigat independenta doar pentru a se putea aseza separat la ospatul vampiric al Primului Razboi Mondial. Acolo ne-am îngropat în transee si am descoperit mirosul gazului si-am venit acasa cu picioare amputate, mai obositi si mai singuri. Ne-am apucat sa facem Revolutie în Rusia si ne-am scufundat din nou în Evul Mediu ca într-un decantor ciclic. Am ramas în el pentru ca ce altceva poate fi numit al doilea razboi, de la care am aprins focul pâna la capatul pamântului?! Evreii au plecat mai târziu în tara lor, mai putini, iar noi, cei care am ramas ne-am facut garduri si vami si am facut razboi rece, care e altfel decât cel cald.
Viata a mers înainte... Am desfiintat vamile, dorind sa ne facem un singur popor, dar resentimentele au ramas. Istoria râde de noi subtil...
Dupa razboi, francezii i-au urât pe americanii eliberatori si-au votat în proportie de 70% cu comunistii. Zeita Ratiunii se razbunase printr-un abrupt proces de încetare a gândirii.
Am devenit moderni... Daca modernizarea înseamna cetatenie egala precum si o economie de piata libera, atunci suntem moderni. Daca acestea sunt însotite si de repararea puterilor în stat si de secularizarea tuturor valorilor sociale, atunci am atins cultura modernizarii. Dar toata lumea spune ca suntem în criza... Fellini a fost întrebat ce crede despre criza actuala. "Actuala?" a raspuns, "noi suntem în criza de la caderea Sfântului Imperiu Roman". si are dreptate, domnul Fellini. Eu am crezut ca raspunsul la problema trebuie cautat în caderea Constantinopolului, dar, de fapt, Capitoliul ramas fara obiectul muncii e vinovat.
Am devenit un continent de cucuvele. Civilizatia occidentala a dat atât de mare importanta scopurilor personale, încât s-au naruit toate obiectivele comune si astfel nici macar un turn Babel n-am putea ridica împreuna. Cafenelele sunt pline de oameni ce stau singuri cu ochii pierduti în ceasca goala, iar mai spre seara îsi plimba câte un câine lacrimos prin parcurile reci.
Am devenit pragmatici si s-a nascut un om nou, dar omul acesta creat de pragmatism e forma cea mai civilizata a inculturii. Librariile gem de carti bune pe care nu le cumpara nimeni, gem de carti proaste pe care nu le cumpara nimeni, dar bine ca la locul de munca oamenii sunt muncitori buni. Sau poate masini care merg la toaleta. Cred ca aici e razbunarea subtila a Americii si mai cred în justitia poetica a lui Dumnezeu.
si daca tot am vorbit de Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea zicea odata ca Europa traieste ca si cum Creatorul n-ar exista. Nu pot spune ca a fost o zi în care Europa L-a pierdut. Pot spune doar ca acest proces de înlaturare a sacrului din continent e o lucrarea trainica ce a nascut o generatie de epicurieni, ce cred ca anxietatile vietii pot fi înlaturate prin cautarea placerilor fara teama unei pedepse divine. Aceasta filosofie a golit rapid si definitiv bisericile, inimile si capetele. Am uitat, asa cum bine zicea Paler, ca, pe când într-o catedrala gotica ai o ameteala metafizica, într-un bloc cu zece etaje n-ai decât o ameteala fizica. Suntem doar ametiti si supraponderali. Oare McDonalds-ul nu-i tot o razbunare a Americii? Sa dai o groaza de bani ca sa te îngrasi, apoi iar o groaza de bani ca sa slabesti, punându-ti verigi în stomac, facându-l mai mic.
De doua saptamâni ma bântuie o idee orwelliana. Dorinta Europei a fost ca America sa fie o mare puscarie unde sa se depuna rebuturile iesite din continent. Am desfiintat vamile, iar granicerii i-au împins la margine. În "Discursul Urii" Andre Glucksmann scria: "Un teritoriu prins între granite poate deveni lagar de concentrare pentru poporul acesta, iar granicerii sa fie paznicii acestei închisori". Când am închis ochii am vazut o zi de luni dupa-masa, cu mii de oameni împingând carucioare cu mâncare în supermarketuri pentru ca week-end-ul le-a golit frigiderele. Înca o saptamâna în care muncesti ca sa ai cu ce cumpara mâncare pe week-end. Ceva e în neregula cu imaginea aceasta. Vazute de departe, stelele de pe steagul Uniunii Europene seamana cu doisprezece galuste...
|
