Tucidide (Thucydides)
Daca lui Herodot îi revine cinstea de a deschide calea "istoriei mari", Tucidide a prefigurat pentru aproape doua mii cinci sute de ani directia pe care o va lua investigatia istorica. Pe care îsi va constitui reperele esentiale. Nu se cunoaste exact data nasterii viitoauui mare istoric. Este de presupus ca s-a nascutîn jurul anului si a trait pâna la î.e.n. Tatal sau, dupa nume Obres, era probabil trac de origine. Viata lui Tucidide este strâns legata de Atena, unde a ajuns sa detina demnitati însemnate, fiind implicat în activitatea politica a cetatii si în evenimentele militare pe care le va fixa mai târziu în marea sa opera. Razboiul peloponesiac. Nu intra în preocuparile textului de fata problemele concrete ale razboiului peloponesiac (43l-404 î.e.n). Amintim doar ca el a a\ut ca protagonisti cele doua mari cetati grecesti Sparta si Atena în jurul carora s-au gru 11511t198l pat celelalte polisuri. Substratul rivalitatilor a fost, în ultima instanta, de ordin economic la care se adauga nazuinta de întâietate asupra lumii grecesti si de înrâurire asupra altor cetati. Pentru Sparta, o Atena prea puternica reprezenta o amenintare; pentru Corint, suprematia ei comerciala ar fi devenit sufocanta.
Ca în mai toate cazurile, manie razboaie pornesc de la ciocniri mici si periferice. Asa s-a întâmplat în cazul razboiului peloponesiac, încât la putina vreme de la terminarea razboiului împotriva colosului persan lumea greaca se vede antrenata într-un alt conflict serios. Era vorba de aceasta data de o înfruntare în interiorul lumii grecesti care a fost ceva mai relaxata decât înclestarea greco-persana, dar a avut nu mai putin un caracter istovitor. A durat mult, de la 1 la î.e.n (cu o întrerupere de 7anT), teniinându-se cu victoria Spartei. Atena nu a pierdut ceva fundamental de pe urma acestui razboi, daca facem abstractie de veleitatile sale de hegemonie si de considerente de prestigiu. S-a desfiintat liga maritima ateniana, au fost distruse fortificatiile orasului.
Cu toate ca Penele a murit la începutul razboiului peloponesiac democratia ateniana a functionat si dupa aceasta data, iar viata intelectuala si-a pastrat vigoarea. Atena a ramas farul spiritual al lumii antice. Tucidide a participat activ la evenimentele razboiului peloponesiac. A ajuns chiar sa comande flota ateniana (fiind ales strateg), dar nu a avut noroc în înfruntarea cu generalul spartan Brasidas. De aceea a fost si exilat departe de Atena. A fost un general nefericit, dar un mare istoric.
A început sa scrie vestita sa opera dupa încetarea razboiului. Desi faptele pe care le povesteste i-au fost contemporane si a fost implicat în ele Tucidide a scris cu detasarea cuvenita despre cele întâmplate, realizând o opera obiectiva, în aceasta consta una din marile calitati ale scrisului lui Tucidide. De fapt Tucidide a pus în fata istoriei (istoriogralîei) constiinta adevarului, moment care ramâne pâna astazi dominant în demersul istoriografie6 De aici semnificatia exceptionala a demersului sau, faptul ca întreaga istoriografie, indiferent de metoda, de progresele în domeniul expunerii, viziune, sau demers conceptual, actul de cunoastere istorica se revendica de la Tucidide prin finalitatea sa.
Tucidide a folosit diferite categorii de izvoare (dintre acestea mentioneaza doar martorii oculari, martorii neoculari, operele istorice, logografii. poetii). Multe dintre faptele si evenimentele razboiului îi erau cunoscute în mod direct. El priveste razboiul ca pe un eveniment considerabil. "Acest razboi, sena Tucidide la începutul operei sale, a constituit cea mai puternica zguduire, atât pentru eleni, cât si pentru o parte din barbari si, s-ar putea spune, chiar si pentru o foarte mare parte din omenire"7. El plaseaza, deci, evenimentele într-un orizont vast si, desi razboiul se compune dintr-o infinitate de evenimente si de fapte, Tucidide cauta sa le integreze în totalitate. Nu este însa preocupat în chip special de sinteza si nu are darul sintezei. Preocuparea lui este pentru precizie, pentru descrierea clara si valorificarea amanuntelor.
Acceptia adevarului la Tucidide consta în relatarea exacta a
faptelor. Asta»
aceasta acceptie este mult mai complexa,
dar problema relatarii corecte a faptelor îsi
pastreaza valoarea
Thucidides, Razboiul peloponesiac, studiu introductiv,
traducere, note, indice
de prof. univ. N. I. Barbu, Editura Stiintifica, 1966.p.l47.
Informatia arata el trebuie totusi analizata, situata în context Interesat de cauze, Tucidide exprima judecata sa asupra faptelor pe care le Tareaza. încât gasim în discursul sau istoriografie si elemente reflexive. Istoricul sesizeaza legatura între istona militara si viata interna a cetatilor grecesti. El insista asupra rolului personalitatilor, dar si asupra conditiilor naturale. El prezinta trecutul în lumina experientei vietii prezente, facându-l prin aceasta mai interesant, mai încarcat de semnificatii. Tucidide, ca mai toti istoricii antichitatii, introduce în textul sau discursun rostite de capetenii politice sau militare. Nu abuzeaza însa de acest procedeu si cauta sa potriveasca cele rostite de orator caracterului situatiilor si psihologiei celui care vorbeste, încât spusele oratorilor sa nu para simple plasmuiri.
Pe cât posibil, Tucidide elimina elementele extraordinare, miraculoase, interventii ale zeilor, ale vointei divine, favorizând informatiile ce se pot dovedi prin marturii sigure "Poate ca lipsa miraculosului nota Tucidide va parea ca desfata mai putin auzul. Toti însa care vor sa cerceteze adevarul celor întâmplate si celor care vor mai avea loc cândva la fel sau aproape la fel datorita firii omenesti le vor socoti cu folos. Caci am folosit o opera de valoare permanenta, nu de o clipa", în acelasi spint apare o alta consideratie a marelui istoric: "Daca cineva [desi] judecând dupa dovezile mentionate, va socoti totusi ca lucrurile s-au petrecut asa cum le-am expus eu. nu va gresi de-mi va da crezare si nu va crede [ca a fost] asa cum le-au cântat poetii, înfrumusetându-le. sau cum le-au povestit logografii, spre a le face mai atragatoare auzului decât mai potrivite cu adevarul. "'8
Sigur, Tucidide a fost o personalitate pasionata, a trait intens întâmplarile care l-au marcat, dar a cautat sa-si domine subiectivitatea, sa se ridice la nivelul întelegerii aspectelor generale pe care le-a antrenat razboiul si încercarile pe care acesta le-a pus în fata lumii grecesti.
Pe Tucidide l-a apropiat de adevarul faptelor însusi caracterul acestora, aspectele lor concrete, cunoscute foarte bine de istoric. Aceasta îl dispensa de nevoia de a pune în prim-planul explicatiilor aspecte exterioare, aflate dincolo de ele, cum ar fi providenta, destinul, soarta, desi atenianul nu le înlatura cu totul din descrierea sa. A acordat însa o mare atentie vointei oamenilor în modelarea unor evenimente sau chiar a cursului istoriei. A recunoscut însa ca vointa nu are în orice situatie un rol hotarâtor. Cadrul general al
* Ibidem, p.
circumstantelor sau pura întâmplare pot fi mai presus de vointa actorilor istorici.
Istoricul a avut un puternic sentiment civic, aducând în primul rând un omagiu patriei sale Atena. A fost atasat cu moderatie democratiei ateniene. Drept model al figurii conducatonilui l-a avut pe Penele. El întelegea însa ca Atena ducea o politica de hegemonie asupra altor cetati aliate, împrejurare care a slabit aliantele si. în ultima instanta, pozitia marii cetati.
Tucidide a pus problema înrudirii locuitorilor din toate partile Greciei. dar cu precadere ideea patriotica vizeaza la el cetatea, zonele relativ omogene prin limba si obiceiuri.
Sigur, razboiul este un revelator pentru a întelege firea oamenilor, psihologia lor, aspectele economice si sociale, strategia si tactica taberelor aflate în lupta, principiile razboiului, raportul razboi - pace etc.
Stilul istoricului nu este stralucitor; dintre procedeele literare pe care le folosesc istoricii antici el recurge mai ales la naratie, descriere si analiza psihologica. In comparatie cu Herodot, scrisul lui Tucidide este mai organizat, analiza mai percutanta, exprimarea mai exacta, logica rationamentului mai strânsa, îi lipseste, poate, farmecul prospetimii, continua efervescenta a unui spirit care stie sa se uimeasca, ingenuitatea iluzionam. chiar daca este vorba doar de plasmuiri sau fantasme. Oricum, istoria putea deveni un domeniu efectiv al cunoasterii numai prin ceea ce i-a transmis Tucidide: nazuinta spre adevar, preocuparea pentru explicarea cauzala. dorinta de a dezvolta o opera trainica.
încercarea de a largi câmpul izvoarelor si de a selecta stirile veridice, obiectivitatea, adevarul si explicatia constituie repere care consacra numele lui Tucidide printre cele mai semnificative din istoriografia antichitatii si ale întregii istoriografii de-a lungul veacurilor. Despre opera lui Tucidide filosoful Mircea Florian scria: "în opera Razboiul peloponenac a lui Tucidide, general nenorocos si om politic în dizgratie, istoria ca stiinta, cu metodele ei specifice, este prefigurata". Si Mircea Florian continua: "Dupa cuvintele criticului Albert Thibaudet «ea (aceasta opera) rezuma tot asa de bine istoria viitoare ca si istoria trecuta: e o ktema as aei» (o constructie pentru totdeauna)".9 Mai mult decât atâta nu se poate spune despre semnificatia scrisului lui Tucidide.
Mircea Florian, Introducere în filosofici istoriei, editie de Nicolae Gogoneata si Ion C. Ivanciu, Editura Garamond, Bucuresti, p.
|
