UN IDEAL DE UMANITATE: ULISE

UN IDEAL DE UMANITATE: ULISE

Va trebui acum sa concentram toata atentia noastra asupra chipului lui Ulise. Vom vedea aparīnd nu eroul unui roman de aventuri, ci un tip ideal de umanitate, figura sti­lizata a īntelepciunii. Poate ca luminīnd trasaturile acestui Ulise vom pune mai bine īn relief efortul exegezei antice in jurul lui Homer, lenta sa munca de epurare si tran 454w228e smutatie. Timpul a facut si aici multe ravagii: si ne gīndim la aceasta epigrama a Antologiei, "p3 un tablou undī era pictat Ulise si pe care īl stricasera apele marii" ¹. Din abundenta lite­ratura īn jurul lui Ulise, - numai Antisthenes īi consa­crase mai multe lucrari - nu au mai ramas dscīt mici frag­mente. Ne va trebui aceeasi rabdare ca si arheologilor care reconstituie o amfora sau un lekythos.

Mai degraba decīt despre chipul lui Ulise, ar trebui sa vorbim despre chipurile sale succesive. Caci īl avem mai lntīi pa Ulisele din timpul sofistilor, maestrul vicleniei, a carui siretenie oscileaza īntre limitele loialitatii si perfidiei, cautīndu-si īnca punctul sau de echilibru; este Ulisele cini­cilor, model de putere de īndurare, tip de viata ascetica; apoi Ulisele stoicilor si al platonicienilor, ale carui victorii asupra monstrilor din poveste simbolizau victoria īntelep­tului asupra pasiunilor. Va mai fi si Ulisele neopitagoreicilor al Numeniilor, Croniilor si Porphyriilor: pe acesta īnsa: 11 vom pastra pentru ultima parte, deoarece apartine altei lumi.

I. Sofistii si Ulise: siretenie si sinceritate

īnainte de a fi slavit de catre cinici si stoici ca un model de virtute, Ulise a suferit proba contradictiei. S-au dat lupte, īn timpul sofistilor, īn jurul persoanei sale: a fost pusa

la īndoiala francheta, sinceritatea sa. Aceste "o mie de ren­ghiuri" care l-au facut celebru, aceasta inteligenta atīt de fertila īn expediente, aceasta arta de a-si deghiza gīndirea «i persoana nu depasesc marginile normale ale loialitatii? Ingeniosul Ulise nu este īn definitiv putin perfid si destul de mincinos ? ²

Nu este īndoielnic ca legenda sa a primit, dupa Homer sau īn afara lui, numeroase completari, a suferit numeroase retusuri īn care viclenia se īnvecineaza cu perfidia: sa ne glndim la afacerea palladion-ului, la armele lui Ahile, la parasirea lui Philoctet. Dar Homer oare cum l-a pictat pe Ulise ? Este adevarat, asa cum ne garanteaza Cicero ³, ca el nu arunca nici o banuiala asupra eroului sau ?

Aceasta nu era si parerea lui Hippias, sofistul din Elis. Noi nu cunoastem tezele lui Hippias cel istoric, ci doar pe cele pe care Platon i le atribuie: īnsa Platon atribuie īn mod obisnuit personajelor sale, mai ales sofistilor, afirmatii foarte apropiate de cele pe care le faceau cu adevarat.

Hippias discuta cu Socrate, īn grup restrīns, dupa o conferinta publica. Hippias reia tema conferintei sale: "Homer l-a zugravit pe Ahile drept cel mai viteaz dintre barbatii care au venit la Troia, pe Nestor cel mai īntelept, iar pe Odiseu cel mai versatil" ⁴.

Sofistul īsi precizeaza punctul de vedere: īn fata unui Ahile sincer si dintr-o bucata, care uraste minciuna, Homer instaleaza un Ulise care exceleaza īn deghizarea gīndurilor pentru a-si realiza mai bine scopurile.

Socrate replica: Ahile este tot atīt de mincinos ca si Ulise: el jura pe zei, dupa jignirea lui Agamemnon, ca nu va mai ramīne nici o zi la Troia si cu toate acestea ramīne!

Ahile, raspunde Hippias, era sincer cīnd ameninta sa se reīmbarce: primejduirea taberi īl sileste sa ramīna pentru a da ajutor. Poate ca el a mintit, īnsa involuntar: pe cīnd Ulise minte cu buna stiinta.

Socrate lanseaza atunci acest paradox: cel care īnsalacu buna stiinta, ca Ulise, este superior celui care falsifica ade­varul fara sa fie constient, ca Ahile. Primul discerne adevarul de fals; el este īn masura sa-l enunte si pe unul si pe celalalt, tot asa cum un bun muzician poate cīnta fals sau corect, dupa vointa. Cel de-al doilea, cel care minte cu buna credinta, ignora adevarul si ar fi incapabil sa-l enunte...

In ziua aceea, Hippias trebuie sa fi gasit ca Socrate era prea sofisticat... De fapt, cei doi interlocutori nu se afla īn acelasi plan: Hippias gīndeste ca un simplu moralist care ia in considerare vointa: īl prefera pe Ahile, cu intentii drepte; Socrate se asaza pe terenul inteligentei: cea a lui Ulise este superioara, capabila sa distinga īntre adevar si fals, īntre just si injust, capabila sa aleaga. Or, virtutea, pentru Socratele platonician, se afla īn alegerea lucida pe care o face inteli­genta ⁵.

Judecata lui Hippias asupra lui Ulise ia ca baza epitetul aplicat numelui eroului īnca din primul vers al Odiseii: polytropon. Cuvīntul nu este, īn ochii lui Hippias, un compli­ment: el marcheaza duplicitatea, evoca diversele aspecte ale vicleniei lui Ulise, un Ulise cameleon.

Polemica īn jurul lui Ulise era mai mult sau mai putin centrata, pe vremea lui Platon, asupra acestui adjectiv echi­voc. Avem dovada printr-o scolie care īncepe prin acest cuvīnt revelator: aporie, problema, dificultate. Apoi reda īn amanunt o exegeza a lui Antisthenes ⁶.

Pozitia lui Antisthenes este mai īntīi rezumata: cuvīntul nu comporta o judecata de moralitate: "numindu-l pe Ulise polytropos, Homer nu vrea nici sa-l laude, nici sa-l blameze". Apoi scoliastul enunta teza adversa.

Poetul nu i-a aratat nici pe Aias, nici pe Ulise polytropoi, ci sin­ceri si generosi; nici pe īnteleptul Nestor nu l-a facut siret si schim­bator, ci tovaras sincer al lui Agamemnon si al tuturor celor, lalti, dīnd, fara gīnd ascuns, tuturor sfaturi bune. Ahile este atīt de departe de a avea un astfel de caracter, īncīt uraste cum uraste portile iadului pe "cel care īn suflet tainuie un gīnd si rosteste altul" ⁷.

Regasim aici consideratiile lui Hippias, tema conferintei sale. Dar iata, retranscrisa de scoliast, apararea lui Ulise de catre Antisthenes:

Ce sa credem? Ulise este deci necinstit daca este numit poly­tropos? Departe de aceasta: Homer īl numeste asa pentru ca e "īntelept" ⁸.

Cuvīntul tropos nu are, din īntīmplare, cīnd sensul de "caracter, īntorsatura de spirit", cīnd cel de "īntorsatura de limbaj" ? Omul eu-tropos este cel care are caracterul orientat spre bine. si tropoi

sfnt diversele maniere de a intodrde o idee... Daca īnteleptii (sophoi) sīnt abili īn discutii, ei stiu de asemeni sa īntoarca ace­lasi gīnd īn diverse feluri. Cunoscīnd mai multe īntorsaturi pentru aceeasi idee, ei merita numele de polytropoi. īnsa "īnteleptii" sīnt oamenii cumsecade si cum si Ulise este un "īntelept", Homer l-a putut califica drept polytropos, tocmai pentru ca stia sa vor­beasca cu oamenii īn diverse feluri.

Astfel, se spune ca Pitagora, solicitat sa vorbeasca unor copii, li se adresa cu cuvinte potrivite pentru ei; femeilor le vorbea de asemenea īntr-un limbaj potrivit; la fel sefilor sau efebilor. A gasi felul de a īntoarce īntelepciunea apropriind-o spiritului fiecaruia este propriu acestei īntelepciuni. Ignoranta nu ar sti sa vorbeasca unor spirite diferite decīt un limbaj uniform (mano-tropos).

Medicina cunoaste si ea aceasta diversitate cīnd se exercita dupa reguli si īsi adapteaza terapeutica la tempera mentele variate ale persoanelor pe care le īngrijeste.

Deci, conchide Antisthenes, caruia īi apartine esenta acestei note ⁹, a fi schimbator īn idei este un defect de carac­ter, īnsa a varia expresia ideilor pentru a le pune la īndemīna oricarui auditor este o calitate eminenta.

Omul care īsi schimba gīndul īmbraca personalitati multiple si pacatuieste īmpotriva unitatii; omul care schimba limbajul salveaza aceasta unitate: īmbracata īn forme diverse, gīndirea sa ajunge, fundamental aceeasi, la spiritul audito­riului.

Am putut remarca īn aceasta pagina a lui Antisthenes o aluzie la sophoi: acesti "īntelepti", abili īn discutie, capa­bili sa dea o mie de īntorsaturi gīndirii lor, si care pe deasupra sīnt si onesti profesori de virtute, sīnt aceiasi pe care Platon īi va desconsidera pentru totdeauna sub numele de "sofisti".

Antisthenes apara tocmai pe patronul acestor sophoi ¹⁰ īn persoana lui Ulise ^u.

Pledoaria sa, mai mult subtila decīt convingatoare, trebuie sa īi se fi parut exegetilor lui Homer cel mai bun raspuns la acuzatiile de duplicitate care plouau asupra lui Ulise: din comentariu īn comentariu, s-a transmis pīna la noi; este chiar unul din singurele fragmente importante care ne-au ramas din opera lui Antisthenes.

ĪI. Ireprosabilul Ulise

De timpuriu, Īnca din timpul lui Platon, cauza lui Ulisā este definitiv cīstigata. īnsa īnainte de a-l aborda pe Ulisele cinicilor sau stoicilor, va fi interesant sa-i vedem la lucru pe apologetii eroului, mai mult sau mai putin anonimi, muncind pentru a-l spala de orice repros, de a-i scuza greselile sau slabiciunile aparente: scoliile aduc marturie despre aceasta epurare.

Trebuie mai īntīi ca eroul sa fie īn primul rīnd al marilor sefi din Iliada. Or, īn grupul de elita invitat de Agamemnon la sacrificiu īn cīntul II, Ulise este al saselea si ultimul: el vine la rīnd dupa Nestor, Idomeneu, cei doi Aias si Diomede. Este el inferior celorlalti ? Nu: daca Agamemnon īsi permite sa-l aseze astfel la capatul mesei, este pentru ca īl considera un intim ¹². Menelau, care e din familie, vine la ospat fara sa fie invitat!

Inteligenta lui Ulise este īn afara de discutie. Homer o pune īn paralel cu inteligenta si īntelepciunea lui Zeus īn­susi ¹³.

Cīt priveste vitejia si curajul, el īi egaleaza pe cei mai mari eroi. El este printre rarii care au tot atīta greutate īn batalii ca si īn sfaturi. Totusi, īntr-o zi, el fuge! De fapt, toti aheii sīnt īn ziua aceea prada unei "galbene spaime": ziua lor fatala īnclina balanta de aur a lui Zeus. Agamemnon, Idomeneu, cei doi Aias, nici unul dintre eroi nu are inima sa reziste. Iar batrīnul Nestor, care nu s-a putut replia la timp, este gata sa sucombe. Diomede īl vede īn pericol; el īl interpeleaza pe Ulise: "oare unde fugi, īntorcīnd miseleste spatele vrajmasului, īn valmasagul luptei?"¹⁴.

Ulise las? Nu chiar asta a spus Diomede: el īi reprosaza pur si simplu lui Ulise ca imita odata pe lasi...¹⁵. Ulise nu aude sau nu vrea sa auda. īsi continua cursa disperata. El fuge pentru ca nu vrea sa lupte contra hotarīrilor cerului. īn panicile provocate de zei, chiar copiii zeilor bat īn retra­gere. Cum sa-i acuzam de lasitate ? Ulise fuge, īnsa dupa toti ceilalti ¹⁸.

Sa nu se īmpotriveasca vointei divine, aceasta este marea grija a lui Ulise. Vreti o marturie a pietatii sale, superior luminate ? Ascultati ruga sa catre Atena, cīnd pleaca īmpre-

una cu Diomede īn recunoastere nocturna īn rīndurile troieni­lor:

Asculta-ma, fiica a regelui egidei, o, tu, care ai fost īn atītea īn­cercari alaturi de mine! Pasii mi-i īnsoteste de fiecare data; mai mult decīt oricīnd, arata-mi, o Atena, cīt de tare-ti sīnt drag! īngaduie sa ne īntoarcem la corabiile noastre īncununati de slava, dupa ce am īmplinit ispravi spaimīntatoare asupra troienilor ¹⁷.

Iata marca inteligentei, īn aceasta rugaciune: Ulise invoca protectia Atenei atīt pentru tovarasul sau cīt si pentru el īnsusi.'Diomede va face, īndata, o rugaciune egoista, deci proasta ¹⁸. Iar barbarul Dolon care le cazuse īn mīini, nici macar nu se gīndise sa se roage ¹⁹.

Dar iata si pietatea slabita a lui Ulise : tocmai scosese ochiul ciclopului si-si permite sa-l īnfrunte pe Poseidon: "Ochiul nu ti-l va vindeca nici zeul care cutremura pamīntul, īi striga el lui Polifem" ²°. Nu este o adevarata blasfemie la adresa zeului marii?

Sa nu ne grabim sa-l condamnam. Ulise are avocati de marca: pe Antisthenes si pe Aristotel. Primul īl apara astfel: Ulise stie ca Poseidon nu este medic: daca vreun zeu ar fi trebuit sa-i redea vederea īui Polifem, acesta ar fi fost vindeca­torul Apolo. Ulise nu-l insulta pe Poseidon, ci stabileste doar limitele puterii sale.

Aristotel vine la bara cu alt argument. Ulise si-a cīntarit bine cuvintele. El nu a spus: Poseidon nu va putea sa-l \indece pe fiul sau; el doar a insinuat ca nu va vrea. Ceea ce nu este acelasi lucru ²¹. Caci Ciclopul este un tīlhar, care-si merita pedeapsa, urmeaza Aristotel. īnsa cel care trebuia sa i-o dea era Poseidon si nu Ulise ²².

Ochiul scos al ciclopului este aproape singura greseala a lui Ulise īn tot cursul Odiseii... īnsa ea era necesara pentru a-i justifica īncercarile, si lunga patimire a lui Ulise "care a suferit atīt de mult". Ea arata ca īnteleptul nu este infai­libil.. . Ulise, de altfel, īsi marturiseste slabiciunile cu toata umilinta: "si eu ar fi trebuit sa ma numar printre oamenii fericiti; dar īn ce nebunii nu m-au tīrīt īnflacararea si puterea mea!... Omul ar trebui sa se pazeasca sa fie necredincios si sa se multumeasca cu darurile primite de la zei" ²³.

Ulise, marele persecutat, coplesit de īncercari din cauza geloziei lui Poseidon, invidiaza soarta omului mijlociu,

traind linistit la casa sa... Platan nu face decīt sa prelun­geasca reflectia homerica, īn mitul lui Er: cīnd sufletul lui Ulise, chemat sa aleaga o noua existenta, se apropie īn urma celorlalti pentru a-si trage sortul, acest suflet, "eliberat de ambitie prin amintirea īncercarilor sale trecute", va aduna dintr-un colt viata fara istorii a unui simplu particular.. .²⁴. Iata o alta plīngere īmpotriva lui Ulise: a respins oferta lui Calypso, care l-ar fi ridicat īn rīndul zeilor.

Ulise o va parasi pe nimfa. Cu sufletul plin de tristete ea īncearca, fara convingere, sa-l retina: daca ar sti ce alte greutati īl mai asteapta, nu ar pleca, ar ramīne alaturi de ea si ar fi "nemuritor" ²⁵. Ulise nu se lasa ispitit: "īntelept cum este, zice Antisthenes, stie ca amantii spun minciuni si promit imposibilul" ²⁸. Nemurirea nu se refuza fara motive serioase: dar mai trebuie ca si oferta sa fie serioasa!

Oare explicatiile care urmeaza, īn scolii, sīnt tot ale lui Antisthenes ? Nu am putea afirma. Cu toate acestea, tema īntelepciunii revine īndata.

In adevar, problema se deplaseaza usor: de ce Ulise o prefera pe sotia sa Penelopa, o simpla muritoare, divinei Calypso? Nu din cauza frumusetii trupului sau chipului: īi recunoaste bucuros superioritatea īn acest domeniu; "el lasa sa se īnteleaga ca doreste sa-si revada sotia pentru ca este īnteleapta ²⁷; lui nici nu i-ar pasa de ea, s-ar parea, daca n-ar avea decīt farmece si frumusete fizica". Acest simplu adjectiv, īnteleapta Penelopa, contine ratiunea preferintelor lui Ulise.

III. Ulise si cinicii

Daca Ulise a devenit pentru cinici un ideal de virtute, este pentru ca parintele sectei, Antisthenes, a facut multe pentru apararea eroului si pentru ilustrarea ei²⁸. Insa din opera sa considerabila, din care se remarca un tratat Despre Homcr īn general, un altul Despre muzica, un al treilea despre explicatiile poetilor, fara a numara tratatele speciale relative la Jliada si Odiseea, au supravietuit doar cīteva fragmente pe care le-am citat deja: despre Uiise polyiropos, despre blestemul lui Ulise contra lui Poseidon, despre promisiunile mincinoase ale lui Calypso si ale amantilor,

Aceste scurte bucati nu au nici o culoare cinica parti culara Ele se integreaza fara nici un contrast īn masa comentariilor homerice; de aceea le-am utilizat īn paginile precedente; ele nu pot servi la precizarea pozitiei cinicilor fata de Ulise.

Opera homerica a lui Antisthenes a putut preceda luarea sa de pozitie filosofica sau sa fi ramas oarecum neutra. Por-phirios, cīteva secole mai tīrziu, scriindu-si Problemele homerice īnainte de a-l cunoaste pe Plotin, nu va introduce īn ele nimic spscific platonic; nu va turna doctrina scolii decīt In tratatul special Pestera Nimfelor sau īn paginile sale despre Circe.

īnsa resturile derizorii ale operei lui Antisthenes nu permit sa exprimam o judecata sigura asupra ei.

Daca, parasind faptele pentru a considera doctrinele, vom cauta sa vedem punctele de īntīlnire īntre cinism si Ulise, atunci poate vom īntrezari cauzele acestei predilectii a lui Antisthenes pentru eroul lui Homer.

Principiile moralei lui Antisthenes: indiferenta la durere la foame, la insulte, putere prin asceza, prin obisnuirea cu cele mai grele oboseli, gasea la Ulise aplicatii usoare. Ulise luptīnd singur īmpotriva nenumaratilor dusmani de tot felul, Ulise dispretuind farmecele Circei - si īnca īn īndoitul sens al cuvīntului -; Ulise refuzīnd īnselatoarele promisiuni de nemurire ale lui Calypso, Ulise cersind īn propriul sau palat, tot atītea teme de "diatriba" pentru un cinic.

Diogene īsi va bate chiar joc de gramaticienii atīt de ocu­pati cu numaratoarea necazurilor lui Ulise, īn vreme ce-si ignorau propriile lor mizerii²⁹. Ulise este fericit īn mijlocul Īncercarilor, caci virtutea ajunge fericirii, virtutea īn sensul primar al cuvīntului, care este īmplinirea fortelor virile.

Nu, Ulise nu este un fel de corsar sau traficant fenician, strabatīnd marile sau pamīntul īn cautarea comorilor si capturilor usoare. Theophrast greseste preferīndu-l pe filoso­ful Democrit, care revine sarac din numeroasele sale calatorii, Insa bogat īn cunostinte si experienta ³°. Ulise aterizeaza In insula feacilor mizerabil si gol, despuiat de toate bunurile acestei lumi... si acesta este adevaratul Ulise, avīnd ca singura avere forta sa si virtutea ca singura podoaba³¹. Darurile feacilor īl vor īmbogati dintr-o data si-i vor compensa pierderile; dar acestea nu sīnt decīt o concesie a lui Homer

facuta exigentelor imaginatiei populare, deznodamīntul fericit care se impune romanului...

Ulise trebuie sa-i fi aparut lui Antisthenes ca un fel de Socrate mitic, model de rabdare si renuntare³².

IV. Ulise si stoicii

Stoicii au cules o buna parte din mostenirea cinicilor chiar daca n-ar fi decīt cele doua virtuti cardinale ale antis-thenienilor: rezistenta si dispretul pentru conventiile sociale ³³. Au mostenit ceva si de la personajul lui Ulise ?

Vechiul Portic este aproape mut asupra lui Ulise, cel putin fragmentele vechilor stoici nu ne dau nici o reflectie a lui Zenon, Cleanthes, sau Chrysippos.

Doar Ariston din Chios ne vorbeste de el: dar nu el ne va dezvalui secretul admiratiei stoicilor pentru Ulise³⁴. Sa īl cautam mai degraba īntr-o pagina a Vietii si poeziei lui Homer a lui Pseudo-Plutarh.

Ulise rezuma admirabil atitudinea īnteleptului stoic īn fata durerii pe care o dispretuieste, īn fata placerii pe care o dispretuieste de asemeni. Ulise, pe care Homer l-a facut cel mai inteligent dintre eroii sai, domina īntr-atīt suferinta īncīt este capabil sa si-o provoace singur. Patru versuri din Odiseea rezuma aceasta superba indiferenta fata de durere a acestui erou stoic:

Dar iata ce a facut si a suportat acest om rezistent ... Tot trupul si-l slutise, ranindu-se si īmbracat īn zdrente, īn chip de rob se furisa īn cetatea vrajmasului...³⁵.

Nu este un adevarat portret al lui Diogene sau al lui Crates, a carui succesiune au preluat-o stoicii, si care, īn zdrentele lor, tin piept opulentilor burghezi din cetatile unde īsi propovaduiesc credinta?

Dispretul sau pentru placeri se afla īntreg īn acest catren scos din Odiseea:

Ma tot oprea sa stau la ea Calypso, frumoasa zīna; Circe ma des-cīnta la curtea ei din Aia sa stau, dorindu-ma de barbat, vicleana; dar nici una n-a reusit sa-mi cīstige inima din piept".

Ulise totusi S-ā Urcat īn patul Circei; a īmpartit sapte ani culcusul lui Calypso, īn fundul pesterii... Dar aceasta nu are importanta īn ochii unui stoic. Aceste acte sīnt "indi­ferente" . esentialul este ca ratiunea tine mereu cīrma. Or, ratiunea lui Ulise nu l-a abandonat niciodata.

' Un alt aspect al lui Ulise care i-a sedus pe stoici este lip­sa sa de noroc īn viata. Faceti o paralela īntre Ahile si Ulise. Primul este un privilegiat pe care soarta l-a coplesit cu ceea ce numim obisnuit bunuri: curaj, frumusete fizica, calitati sportive; parinti de vaza, o patrie vestita, asistenta celor mai mari zei; Ulise n-a primit decīt inteligenta si un suflet puternic: nu are nici talia, nici īnfatisarea lui Ahile; parintii sai nu sīnt prea celebri, patria sa este o insula necunoscuta, este persecutat de al doilea dintre marii zei, Poseidon. El nu va fi mai putin glorios decīt Ahile: iar gloria si-o va fauri singur, cu ajutorul "virtutii"³⁷.

Exemplul lui Ulise servea de asemeni stoicilor, cum am vazut, pentru a ilustra teza lor ca virtutea este suficienta fericirii³⁸, si ca bunurile sufletului sīnt singurele care con­teaza.

Ulise este pus de stoici pe acelasi plan cu Heracles. Amīn-doi au cunoscut o viata de truda, de lupta; nici unul nici altul n-au ales calea usoara a placerii³⁹.

Se stie ca Heracles era pentru stoici nu doar un simplu campion de forta, ci un spirit "initiat īn īntelepciunea cereasca, ce a facut sa straluceasca cu o vie lumina filosofia, pīna atunci scufundata īntr-o negura deasa" ⁴⁰: la fel Ulise si nume­roasele sale aventuri simbolizeaza luptele īnteleptului īmpo­triva miilor de forme ale viciului si ispitei.

Ispravile lui Ulise, ca si muncile lui Hercule ⁴¹, au primit īntr-adevar o exegeza alegorica, din care vom īncerca acum sa adunam bucatile risipite.

V. Luptele īnteleptului īmpotriva placerii si a viciului

Aceasta exegeza morala a ispravilor lui Ulise este numai stoica? Ar fi riscant sa o pretindem: Heraclit retorul, care o da īn liniile sale mari, nu īntrebuinteaza doar materiale stoice. Aici, ca pentru toate alegoriile fizice ale lui Homer, diverse scoli au pus umarul la treaba, si de asemeni comenta-

torii fara apartenenta precisa, - literarii, ani spune - al caror aport nu trebuie subestimat.

Pentru a evoca acest nou chip al lui Ulise, - īnteleptul combatīnd Placerea sau Viciile, - īl vom īntreba pe Heraclit, pe platonicianul Maxim din Tyr, scoliile, pa Eustathius. Aceasta din urma, fidel ecou al amicilor ale caror opere si comentarii, azi pierdute, le mai putea citi, completeaza īn mod fericit scoliile noastre la Odiseea, mult mai rare si mai discrete decīt cele ale Iliadei si ne īngaduie astfel sa umplem lacunele lui Heraclit.

Caci o nefericita īntīmplare a facut sa se piarda una sau mai multe file manuscrise din Alegoriile lui Heraclit, privīndu-ns de comentariile sale pentru cīntecele XI pīna la XIX ale Odiseii⁴². Din fericire autorul nostru daduse īnainte o vedere de ansamblu īn capitolul 70.

Toate ratacirile lui Ulise, daca vrem sa privim de aproape, nu sīnt decīt o vasta alegorie. Ulise este ca un instrument al tuturor virtutilor pe care si l-a faurit Homer si de care se serveste pentru a preda īntelepciunea: caci el detesta viciile care rod omenirea⁴³.

Acesta este programul general. Sa intram īn amanunte.

Ulise debarca īmpreuna cu tovarasii sai īn tara lotofagilor, "poporul ce se hraneste cu flori" ⁴⁴. El trimite trei oameni īn recunoastere: lotofagii nu le fac nici un rau, īnsa īi īmbie sa guste lotus, roada gustoasa ca mierea, care toarna uitarea īn inimi. Tovarasii nu mai vor sa se īntoarca: trebuie ca Ulise sa-i aduca īnapoi cu de-a sila si sa-i lege sub banci, pe fundul corabiilor. Aceasta misterioasa roada, acest lotos care te facea sa uiti de patrie, este placerea, voluptatea ⁴⁵. Ulise trece pe līnga aceste placeri exotice, cultivate de un popor barbar, fara sa se lase ispitit ⁴⁰.

Smulgīnd cu sila pa oamenii sai care se poarta ca niste copii, Ulise se arata īntr-adevar prietenul lor: adevaratul prieten nu este cel care te trage spre placeri, ci cel care te Īndeparteaza ⁴⁷.

In acelasi cīnt IX, Ulise scoate cu tepusa sa īntarita īn foc ochiul Ciclopului. Acest urias brutal, mīncator de carne omeneasca, īnchipuie pornirile salbatice ale inimii ⁴⁸; exhor-

tatiile īnteleptului stiu sa calmeze aceste porniri, sa le arda la focul elocventei lor, asa cum un chirurg cauterizeaza carnea bolnava ⁴⁹.

Bautura ⁵⁰ Circei, din cīntul X, reprezinta cupa volup­tatii: necumpatatii se adapa si pentru fugara placere de a se'īmbuiba, se condamna la o viata mai mizerabila decīt a porcilor. Astfel tovarasii lui Ulise, turma imbecila, cedeaza lacomiei; īnsa īntelepciunea lui Ulise triumfa asupra vietii senzuale aproape de Circe" ⁵¹.

Horatiu este mai precis īn epistola sa morala catre tīnarul īnvatacel Lollius: Daca Ulise ar fi baut bautura Circei cu graba prosteasca a tovarasilor sai, "ar fi cazut īn rusinoasa si degradanta robie a unei curtezane, ar fi trait ca un cīine murdar, ca un porc prieten al noroiului" ⁵².

Skylla, cu voce de catea⁵³, cu sase capete īnspaimīnta-toare, cu trei rīnduri de dinti desi īn fiecare bot, este pentru Heraclit simbolul nerusinarii cu diverse chipuri ⁵⁴. Nerusina­rea, cīinosenia este admirabil figurata de aceste boturi de catea; cele trei siruri de dinti reprezinta armele obisnuite ale nerusinatii: rapacitate, īndrazneala, cupiditate⁵⁵.

Eustathius este aproape de acord: exegeza alegorica, spune el, arata ca Skylla este aroganta⁵⁶, īndrazneala: clinii sīnt īndrazneti si fara rusine.

Charybda, cealalta stīnca, īnghite si varsa rīnd pe rīnd unda amara de trei ori pe zi: ea īnchipuie, pentru Heraclit, ca si pentru Eustathius, desfrīul si risipa⁵⁷.

VI. Sirenele

Am pastrat pentru īncheiere Sirenele, aceasta bucatica aleasa:

Pasari clntatoare pe cīmpii, sau femei seducatoare si īnselatoare, sau linguseala personificata: linguseala ne seduce adesea si ne īnsala si ne omoara īntr-un fel⁶⁸.

Iata cam tot ce ne spun scoliile.

Apropierea dintre Sirene si linguseala provine de la Antis-thenes ? Unul din gindurile pe care i le atribuie Diogenes Laertios ar putea fi o aluzie la aceste Sirene devoratoare: "Mai bine sa ai de-a face cu corbi decīt cu lingusitori^5I: unii te manīnca mort, ceilalti de viu".

Heraclit nu e nici el mai prolix decīt scoliile. El s-a multu­mit sa ne spuna, īn capitolul 70, ca farmecul lor reprezinta "povestile, pline de experienta, ale tuturor veacurilor tre­cute" ⁶°. El īsi propunea, fara īndoiala, sa revina asupra acestui frumos subiect īn paginile pe care le-am pierdut.

Din fericire, Eustathius ne-a pastrat īn detaliu exegeza morala⁶¹ a acestui mare episod odiseean (mare prin rasunetul sau, deoarece ocupa un loc mic īn imensa epopee). Vom urma fidel meandrele comentariului sau.

Ulise astupa cu ceara urechile tovarasilor sai, ca sa nu auda cīntecul Sirenelor. El īnsusi este gata sa cedeze atrac­tiei puternice a placerii: oamenii sai dau dovada de o īntelep­ciune si de o tarie exemplara: nici unul dintre ei nu se gīndeste sa scoata ceara protectoare.

Aceasta īntelepciune si tarie sīnt roadele unui īnvatamīnt solid si serios. Raporturile lui Ulise cu tovarasii sai trebuiesc transpuse pe planul filosofic: trebuie sa vedem īn ceara tur­nata īn ureche, lectiile maestrului, care fauresc discipolului un suflet de neclintit, capabil sa reziste solicitarilor rele.

Ulise se expune el īnsusi tentatiei Sirenelor, īnsa nu īnga­duie echipajului sau sa asculte melodia vrajita. Este o īncer­care din care nu pot iesi teferi. Maestrul trebuie sa stie sa cenzureze, sa interzica discipolilor sai experienta raului, sa-i tina departe de furctul oprit. Daca nu, s-ar pierde, ar esua pe stīnca blestemata. S-ar duce sa sporeasca, pe fune­brul tarm, mormanul de oseminte si carnuri īn putrefactie ⁶².

īnteleptul poate face experienta acestor primejdioase placeri (chiar trebuie sa le cunoasca), dar nu fara a-si lua precautii infinite.

Ulise le asculta pe Sirene īn picioare cu mīinile si picioarele legate de catarg. In picioare: nu se lasa nici supus, nici īnvaluit de farmecele lor. Cu picioarele si mlinile legate: legaturile care-l opresc sa se abandoneze funestului farmec, sīnt legaturile īntelepciunii (ale filosofiei, spune Eustathius).

Legaturi interioare pe care īnteleptul le-a īnnodat īn īnsusi sufletul sau⁶³. _w

Catargul corabiei, care se mana catre cer, si al carui picior este solid īnfipt īn punte, rezuma simbolic atitudinea īnteleptului, ca si acesta īn picioare si īnlantuit⁶⁴.

' Exista si alt simbol care merita sa ne retina atentia: cel al dopurilor de ceara, cu care Ulise pecetluieste urechile tovarasilor sai. "Ceara este produsul albinei harnice, si reci­pientul dulcelui lichid". Aceasta ceara "dulce ca mierea" ⁶⁵ desemneaza filosofia īnsasi a carei īnsusire este laborioasa, īnsa a carei posesiune este dulce. Instalata In urechile noastre ea nu lasa sa patrunda cīntecul Sirenelor, care-si pot modula serenada īn fata portii, dar nu-i pot forta intrarea⁶⁶.

Circe ii spusese lui Ulise: "Daca vrei, tu poti sa le as­culti" ⁶⁷. Ea īl lasa liber sa aleaga si el alege riscul⁶⁸.

Ulise a refuzat sa guste din loios si nu o sa aiba forta sa renunte la cīntecul Sirenelor?

Un fruct, chiar si exotic, este o slaba ispita pentru apetitul unui filosof. Insa un cintec cum e cel al Sirenelor, grav, armo­nios, plin de frumusete, este o puternica solicitare. Este un farmec care-l poate antrena īn treacat, ba chiar sa-l retina pentru totdeauna. Acest farmec este dealtfel mult mai primejdios pentru cine se apropie īn necunoastere, decīt pentru sufletele prevenite⁶⁹.

Care era insa acest cīntec savant, capabil sa intereseze un spitit superior, cum era cel al lui Ulise ? Sa ne aplecam si noi urechea la invitatia lor:

Ulise, laudate, vino-ncoace, tu, slava nalla a neamului ahaic, opreste vasul sa ne-auzi cīntarea, caci nu vīsli vreun om pe aici cu vasul vreodata fara sa ne auda glasul ca mierea de placut din gura noastra. si cum ne-aude, oricine se desfata. si-nvata mult, ca noi cunoastem toate ispravile ce-au savīrsit, cu voia cerestilor, aheii si troienii pe sesul larg din Troia. Ba cunoastem si toate cīte se petrec pe lume. Asa ziceau Sirenele cu viersul fermecator, iar eu aveam placere sa tot ascult⁷⁰.

Ciudat Homer! Dar sīnt chiar cīntecele tale - razboiul Troiei - pe care le atribui Sirenelor! Sirenelor care-i pierd pe cei care se apropie de ele... Tu ai avut primul constiinta pericolelor poeziei, ale propriei tale poezii. Nu l-ai justificat

dinainte pe Platon, care va interzice ascultarea vocii tale de Sirena?

Dar sa revenim pe pasnicele urme ale arhiepiscopului nostru de Thessalonic.

Este īntregul domeniu al poeziei - povesti din timpuri stravechi (aici ne īntīlnim cu explicatiile lui Heraclit), legende, traditii-, pe care īl gasim īnchis īn cīntecul Sirenelor. "La ocazie filosoful va sti sa-si plece urechea. Va sti sa gaseasca o placere rezonabila si chiar sa scoata un profit: va sti sa extraga frumusetea pentru a o amesteca īn propriile sale scrieri si sa devina el īnsusi o Sirena fermecatoare" ⁷¹.

Autorul nostru se gīndeste fara īndoiala la Platon, la miturile sale, mai atragatoare decīt dialectica sa, si care aliau seductiilor lui Homer o īntelepciune mai putin obscura, īnsa judecata purtata asupra poeziei se īndeparteaza de ostracismul radical al lui Platon, apropiindu-se de ideile lui Plutarh. īn tratatul Despre cum trebuie sa-i asculte tinerii pe poeti, Plutarh nu condamna fara apel poezia, ci propune diverse remedii pentru a-i micsora primejdiile.

Sirenele cunosc de asemenea "toate cīte se petrec pe pamīnt": adica "physica" poate lua, cum spune Plutarh, "carul poeziei, pentru a nu merge pe jos": Empedocles sau Parmenide cīntau īn versuri elementele ⁷².

Ulise trece pe līnga Sirene fara sa se opreasca: trebuie sa le auzi, dar nu trebuie sa īntīrzii pe līnga ele. Caci Sirenele, daca le luam drept simboluri nu doar ale poeziei, ci ale studiu­lui īn general, risca sa-l retina pe filosof īn lenea contemplati­ei ⁷³. īnteleptul nu trebuie sa duca doar o viata pur specula­tiva; el trebuie sa se azvīrle īn actiune, sa se gīndeasca la fericirea celor din jurul sau ⁷⁴.

Asa vedeau lucrurile si filosofii din primele secole ale Greciei, un Pericles, un Archytas din Tarent, pentru care exercitiul puterii, actiunea politica, erau o īnalta misiune si nu o cadere īn lumea tulbure si pervertita a activitatii umane. Plutarh īi lauda ca nu au disociat] cele doua genuri de viata⁷⁵. Preocuparea de a prelungi contemplatia prin actiune este cea care l-a īmpins pe Platon, īn trei rīnduri, catre acea Sicilie īn care n-a cunoscut decīt deceptii.

Aceasta este lectia de īntelepciune pe care o cuprinde comportamentul lui Ulise īn fata Sirenelor. īnsa s-a remarcat In comentariul lui Eustathius ca, daca Ulise figureaza in-

Variabil pe filosof, Sirenele sīnt rīnd pe rīnd placerea, poezia

si studiul.

Acest triplu simbolism este vechi; relevam urme atīt īn literatura greaca cīt si īn cea latina, si chiar la autori

crestini.

Pentru legendarul Pitagora a carui viata o povesteste Porphirios, cīntecele ucigase ale Sirenelor īnchipuie placerile mesei si ale dragostei, carora cei bogati li se dedau cu nesta-pīnire/īn timp ce uzul moderat al acelorasi placeri, īn masura ceruta de natura, se poate compara cu armoniosul concert al Muzelor ⁷⁶.

Scriitorii crestini fac numeroase aluzii la Sirene, īntru­pare a voluptatii, care-l duce pe om la pierzanie.

Sa evitam, spune de pilda Clemens din Alexandria, aceasta insula funesta, acoperita de oseminte si cadavre, unde cīnta o fru­moasa curtezana, placerea, melodii fermecatoare si populare: "Vino īncoace, laudate Ulise"... Ea te lauda, marinarule... Las-o cu cadavrele ei, Duhul sfīnt \\i aduce ajutor.⁷⁷

Cīntecul Sirenelor reprezinta poezia, īn ochii lui Plutarh. Poetii reprezinta un pericol pentru tineret; ce atitudine va adopta educatorul ? Va trebui sa interzica poezia adoles­centilor, "sa le astupa urechea cu ceara, ca matelotilor din Ithaca", si sa-i īmbarce pe pluta lui Epicur? Epicur nu are decīt dispret pentru fictiunile poetice si pretinde sa le ignore: vom trece ca si el prin largul Sirenelor fara sa facem caz de cīntecele lor? Mai bine sa-l imitam pe Ulise: ,,Sa īntarim si sa īnlantuim judecata tīnarului cu bune si solide principii", sa īmpiedicam ca farmecul sa-l deturneze din calea cea dreapta . si sa-l duca la pierzanie...

Plutarh se gīndeste la Ulise īn picioare līnga catarg si legat de el. Fara sa īntīrzie asupra unui simbolism care era desigur binecunoscut, el face o rapida aluzie ⁷⁸.

Privarea tineretului de ascultarea poeziei, ar īnsemna imitarea nebuniei acelui Lycurg, care smulgea via sub pre­text ca multi se īmbata. Remediu prea radical: e destul sa pui la dispozitie fīntīni.. .⁷⁹.

Ultimul simbolism al Sirenelor - atractia studiului si a cunostintei - īl gasim la un autor latin: Cicero īn tratatul de morala Despre supremul bine si supremul rau.

Pasiunea de a īnvata si de & cutioaste, si īnca doar pehtfii placerea de a cunoaste, fara ca vreun interes sa fie īn cauza, īi pare o trasatura profunda a sufletului uman. Asta, crede el, a vrut sa arate Homer īn fictiunea despre Sirene.

Sirenele nu-i opreau din drum pe trecatori prin dulceata vocilor sau prin noutatea si varietatea cīntecelor lor, ci fiindca declarau ca stiu multe, iar oamenii se agatau de stīn-cile lor din dorinta de a īnvata. Dupa ce a dat traducerea īn versuri latine a pasajului homeric, Cicero conchide:

Homer a īnteles ca aceasta poveste nu va fi convingatoare, daca un om atīt de mare ar fi fost prins īn plasa sirenelor prin cīteva cīntecele. Sirenele īi promiteau stiin{a si nu era de mirare ca lui Ulise cel doritor de stiinta, aceasta īi era mai draga decīt patria⁸'.

Ispita "cunostintei" - aceeasi pe care sarpele Genezei o propune Evei, la radacina pomului cunoasterii - acesta este sensul moral cel mai īnalt al mitului Sirenelor ⁸¹.

Fara īndoiala ca Cicero datoreaza aceasta exegeza lui Antiochus din Askalon, inspiratorul sau pentru cartea a cincea din Definibus. Cum de fapt Cicero urmeaza īndeaproape modelele sale grecesti si se margineste cel mai adesea sale traduca sau sa le parafrazeze ⁸², putem sa-i redam, fara sa riscam prea mult, acestui filosof al Academiei sceptice un bun care-i revine. Antiochus este dealtfel elevul lui Philon din Larissa, despre care stim ca era preocupat de raporturile dintre studiu si actiune: dupa opinia acestuia, omul de stat trebuia sa se pregateasca pentru misiunea sa īnvatīnd filo-sofia si mai ales retorica ⁸³. Philon dezvoltase īn legatura cu aceasta tema lui Ulise, ascultīndu-le pe Sirene, simbol al contemplatiei sau al studiilor speculative, īnainte de a se lansa pe oceanele actiunii.

VII. Ulise, īnteleptul platonician

Asadar Academia s-a ocupat de Ulise, la fel ca si Por­ticul sau cinismul. Vom afla de altfel la un platonician din secolul II e.n., Maxim din Tyr, un Ulise fixat īn plenitudinea virtutii, realizīnd toate conditiile īntelepciunii, intrupīnd idealul de perfectiune al lui Platon.

Maxim din Tyr debiteaza locuri comune de morala, el este ecoul sonor al ideilor timpului sau. Predilectia sa pentru exemplul lui Ulise este o dovada a popularitatii eroului īn timpul īn care conferentiarul nostru ambulant strabatea imperiul roman.

Dupa parerea lui Maxim, Homer a pus morala īn actiune: el a īntrupat de pilda īn Ahile ardoarea tineretii, īn Aga-memnon betia puterii, ameteala ambitiei; din Thersites a facut emblema plebei dezlantuite; īnsa Ulise este altceva: Homer ne-a reprezentat īn el "imaginea unei vieti de bine, a unei virtuti desavīrsite" ⁸⁴.

Prada numeroaselor īncercari, Ulise este mereu salvat de catre "virtute" si de catre linistita siguranta pe care i-o inspira: "aceasta (arete") ii smulge din mīinile lui Po-lifem, īl scoate din Hades, īl face sa-si construiasca o pluta; īl convinge pe Alcinou, īl ajuta sa sustina atacul preten­dentilor, sa-si elibereze caminul, sa-si razbune onoarea con­jugala". Pe scurt, aceasta īl face pe om "fiu al lui Zeus si egalul zeilor, care realizeaza idealul platonic al fericirii" ⁸⁵.

Omul īnsa nu se ridica pe culmile virtutii prin propriile sale puteri: virtutea, īn suflete, este "opera lui Zeus" ^M. Daca Ulise a fost prada atītor rele, aceasta a fost din cauza ca Zeus le provoca īnadins "pentru a produce si a face sa straluceasca virtutea eroului". Mīnia lui Poseidon sau a Soarelui par sa-l urmareasca: īn realitate este afectiunea lui Zeus care īl īncerca. Astfel meritul īnteleptului Ulise este fructul actiunii divine, al gratiei divine, cum ar spune autorii crestini ⁸⁷.

Acest Ulise ne face sa ne gīndim la Iov din Biblie, pe capul caruia nenorocirile cad ca trasnetele si a carui vir­tute straluceste, sub focul īncercarii, cu o stralucire si mai puternica ⁸⁸.

Un episod din Odiseea, Ulise primind valul Leucotheei, evoca pentru Maxim din Tyr greaua lupta a īnteleptului īn aceasta lume si cele trei sprijine pe care trebuie sa conteze: forta sufleteasca, luminile filosofiei, asistenta divina.

Ulise, pe pluta sa, este gata sa atinga pamīntul feacilor, cīnd se declanseaza o violenta furtuna. Ino Leucotheea,

zeita marina, se milostiveste de naufragiat: ea īl sfatuieste sa ajunga pe tarm īnot si īi da un fel de talisman.

Ia marama asta vrajita de mine si o īncinge sub pieptul tau; sa n-ai pe urma grija ca ti se īntīmpla vreun rau sau moarte. Dar daca pe uscat vei pune mīna, descinde-o de sub piept si arunc-o-n mare departe, iar tu pleaca apoi īncolo ⁸⁹.

Acest val cu efecte magice ⁹⁰, ca si moly al h i Hermes este propria īntelepciune a lui Ulise, veritabil filacteriu care-l apara pe erou īn momentele cele mai critice ⁹¹; este de asemenea sprijinul cerului, care nu-l paraseste niciodata ^9a; este, īn fine, ajutorul filosofiei, care arunca frīnghiile de salvare sufletului leganat de pasiuni, "īn mijlocul valurilor agitate din care nu se poate salva īnot" ⁹³.

Aceasta ultima trasatura anunta deja exegeza mai mis­tica a neoplatonicienilor: Ulise, imagine a sufletului exilat īn materie, scuturat de furtunile oceanului numit viata.

VIII. De la Calypso la Penelopa

Patru femei apar īn viata lui Ulise: Penelopa, care as­teapta la vatra pe "barbatul tineretii sale", Penelopa catre care ns calauzeste īntregul poem, ca spre punctul final; Nausicaa, a carei gratie si prospetime vor ramīne gravate īn memoria lui Ulise, fara ca eroul sa se fi gīndit macar un moment sa culeaga aceasta dragoste delicata si gata sa se ofere; Circe, zeita cu farmece nelinistitoare cu care Ulise este silit sa īmparta patul, si, īn fine, nimfa Calypso: s-a iubit cu ea sapte ani, pīna cīnd eroul, plictisit, se desprinde de aceasta frumusete perfecta si simte renascīnd dorinta pentru īnteleapta Penelopa.

Nausicaa nu a las&t nici o urma īn exegeza alegorica. Circe, imagine a placerii la moralisti, va reaparea odata cu neopitagoreicii; ei o vor transforma īn simbolul naturii, care prezideaza reīncarnarile. Vom afla de la Eustathius sensul misterios al lui Calypso si al Penelopei, tovarasa exotica si sotia legitima - si pendularea lui Ulise de la una la alta.

Calyp^so īntrupeaza stiinta, sau mai exact astronomia si astrologia, multa vreme confundate. Cum? Deoarece este fiica lui Atlas, axul lumii, care cuprinde si rezuma legile mecanicii ceresti ⁹⁴. Contemplarea si studiul fenomenelor ceresti au ca rod aceasta stiinta. Calypso, "cea care acopera", te face sa te gīndesti la cerul care īnvaluie pamīntul, care ii face acestuia o bolta, care īnchide toate lucrurile īn īmbra­tisarea sa. Calypso este īntr-adevar fiica lui Atlas: stiinta cerului nu este posibila decīt gratie permanentei si regula­ritatii miscarii circulare, gratie legilor sferei, personificate de Atlas *⁵.

Asadar legaturile lui Ulise cu Calypso au un sens foarte clar: Ulise, omul care contempla Pleiadele si Hiadele, Boarul si Orionul, este savantul care se ocupa de astronomie sau apotelesmatica (numele barbar al astrologiei).

Insa dupa un timp Ulise īncepe sa o regrete pe Penelopa, "filosofia regulata si metodica", adevarata īntelepciune.

De la ea a plecat, ca dinfr-o patrie, pentru a ajunge acolo (se­derea la Calypso) si trebuie sa revina la ea, īn afara careia nu se afla adevarata īntelepciune. Vom avea evidenta ca aceasta filosofie este Penelopa, cīnd vom vedea pīnza rīnd pe rīnd tesuta si desfacuta de ea ^8S.

Penelopa simbolizeaza deci filosofia, cīnd tese faimoasa pīnza care-i va servi drept giulgiu lui Laertes.⁹⁷

Ţesīnd, ea combina urzeala cu batatura, trece un fir de batatura pe deasupra si pe dedesubtul unui fir de ur­zeala. Din aceste fire īntretesute va iesi o tesatura solida. Astfel logicianul combinlnd savant premisele, pentru a obtine concluziile, tese īnlantuirile de silogisme ⁹⁸.

Daca apropierea ne pare stranie, sa ne gīndim ca grecii erau obisnuiti mai īntīi sa vada cum se tese (aceasta era deja la Homer principala ocupatie a marilor doamne, de la Andro-maca la Circe; este si astazi spectacolul pe care īl ofera tu­ristilor fetele din Mykonos), apoi trebuie sa compare lucrarea gīndului cu cea a razboiului de tesut: "a urzi" sau a tese ideile este o metafora curenta la Homer ".

Dar mai ales este interesant de privit Penelopa des-facind pīnza. "A desface o tesatura" se spune, la greci, "a analiza" si acest cuvlnt, care pentru noi are doar o rezonanta abstracta, trezeste la ei dubla imagine a pīnzei desirate ^J0°

si a silogismelor care se rezolva īn propozitiile constitutivei din care izolam diferitele piese pentru a ne asigura ca īnlan-l tuirea lor este riguroasa iar concluzia decurge cu necesitate I din premise ^l01.

Acest fin travaliu de analiza - doar un zeu īl poate inspira¹⁰² - scapa stupizilor pretendenti: amatori de zaruri si de vīnatoare, cu totul incapabili sa se preocupe cu aceste : īnalte jocuri ale inteligentei^lOs. Cu toate acestea, o roaba' a casei le dezvaluie travaliul nocturn al Penelopei ^l04. Aceasta roaba, complice a reginei si "care cunostea bine munca" ¹⁰⁵, ar putea sa fie metoda analitica īnsasi ^lOe.

Nu ne-am trudit cam mult cu aceasta pīnza? Daca cel putin am fi vazut tīsnind lumina cunoasterii... aceste faclii pe care le aprinde Penelopa īn noapte pentru a-si; desavīrsi ciudata "analiza" ¹⁰⁷.

Este greu de atribuit o data si o origine acestei alegorii. Ea s-a dezvoltat bineīnteles dupa Aristotel. Stoicul Ariston din Chios o cunostea, atunci cīnd compara logica cu o pīnza de paianjen - si una si alta pe cīt de fine, pe atīt de inutile ? A vazut ea lumina sub forma ei completa īn anturajul lui Plotin sau Porphirius? Se stie ca scoala din Alexandria utiliza lucrarile de logica ale lui Aristotel, Organonul, ca introducere la adevarata filosofie. Aristotel īnvata tinerele spirite (pretendentii la īntelepciune) sa "teasa si sa destrame" rationamentele, si prin aceasta gimnastica īi pregatea pentru ■primirea revelatiei platoniciene.

Partea a patra

Lasīnd pe Calypso pentru a reveni la Penelopa, Ulise a parasit stiinta pentru filosofie, a renuntat la studiul lumii exterioare pentru a privi īn sine īnsusi.

Acest demers corespunde īn mod curios cu gīndirea greaca cautīndu-si reflexul īn miturile lui Homer: dupa fizica, morala; dupa cautarea pasionata a secretelor naturii, a urmat alta, de la Socrate īncoace: cea a omului si a sufle­tului sau.

Ulise savantul.. . Ulise īnteleptul... Eroul se va īnalta si mai mult: pentru neoplatonicieni, nu va mai īncarna omul, cu maririle si mizeriile sale, ci sufletul, sufletul exilat īn aceasta lume sensibila si care vrea sa se īntoarca īn patria sa adevarata.