Ungaria īn umbra monarhiei habsburgice
Secole de-a rīndul, istorici maghiari au polemizat pe marginea chestiuni daca pacea de la Satu Mare din anul 1711, condamna patimas de principele Rįkóczi, a inaugurat sau poate au 18118t198s determinat transformarea Ungariei īntr-o provincie austriaca, poate chiar īntr-o colonie, si decaderea Ungariei de la conditia de tara a unui popor la statutul de tara multi nationala a sfintei coroane a lui stefan. Īn opozitie cu aceasta ipoteza, istoricul Domokos Kosįry este de parere ca nu poate fi vorba de o ,, esuare lamentabila" si de o ,,nenorocire notionala". El respinge si opinia ca secolul al XVIII-lea īn comparatie cu secolul al XVII-lea eroic a fost o epoca a declinului desnationalizarii.Īn introducerea la cuprinzatoare sa analiza a intervalului de la 1711 pāna la 1867 Kosįry subliniaza faptul ca secolul al XVII -lea a adus mai curīnd revigorarea treptata a unei tari pustiite si deci a fost mai degaraba o perioada a regenerarii si a regruparii interne a fortelor. Tot Kosįry spune ca nobilimea a īncercat sa-si apere drepturile speciale si ca autodeterminarea nationala a fost unul dintre aceste drepturi. Pe scurt a fost vorba spune el de o ,,evadare relativ reusita dintr-o situatie reala". Īn ce a constatat deci pmpromisul care mai mult de doua generatii daca nu a aplanat durabil, a redus totusi īn mod sensibil tensiunile dintre statul feudal si monarhia absoluta? Carol a promis la īncoronarea sa sa respecte legile Ungariei si sa guverneze aceasta tara īn īntelegere cu Parlamentul. Facānd abstractie de dreptul de īmpotrivire anulat deja īn 1687, regele recunostea toate drepturile speciale politice, sociale si economice, ale nobilimii inclusis dreptul de a nu fi arestat fara titlu juridic valabil, de a fi supus numai regelui si de a beneficia de deplina scutire de inpozit. Īnsa deoarece scutirea de impozit īncepānd din Evul Mediu se baza pe obligatia nobililor de a face serviciul militar, starile cramponau de principiul devenit īntre timp absolut desuet al mobilizarii, al asa - numitei insurectii. Īn secolul al XVI -lea , armata nobililor deja nu mai era capabila sa apere tara īmpotriva turcilor. Serviciilor pe care nobilimea le prestase cīndva īn materie de aparare apartineau, asadar de multa vreme trecutului.
Eliberarea Ungariei se datora dupa cum s-a mentionat, nu nobililor, ci trupelor de mecenari ale Habsburgilor. Īn acelasi timp ei au fost īnsa de acord cu īnfintare unei armate permanente cezaro-craiesti. Finantarea, adica impozitul de razboi de fiecare data necesar, trebuia sa fie aprobata de Parlament. De platit īl plateau, bineīnteles, deposedatii de drepturi si taranii exploatati de mosierii laici si ecleziastici.
Nobilimii i s-au adus asigurat īn continuare dreptul neīngradit de a dispune asupra iobagilor si autonomia administrativa a comitatelor stapīnite de starile feudale. Curtea a respectat cu strictete amnistia generala acordata la īncheierea pacii de la Satu Mare. Nici principiu de drept a aviticitatii, ridicat la rangul de lege īnca de Ludovic cel Mare, nu a fost atins. Potrivit acestei reglementari, solul apartinea nu posesorului nobil individual, ci familiei;ce-i drept, pamīntul putea fi mostenit,nu īnsa vīndut.
Istoricul austriac Moritz Csįky, de astfel el īnsusi descendent dintr-o veche familie de nobili unguri, opineaza īn aceasta privinta ca, cu pacea de la Satu Mare, Habsburgii au garantat dainuirea structurii sociale feudale, adica au ratat ultima sansa de īnlaturare a structurilor politice si sociale percepute īnca de-atuci ca anacronice.
Din asa-numita camera a Magnatilor din consiliul imperial, fara acordul careia nu puteau fi loate nici un fel de hotarīri, faceau parte la vremea aceasta 108 membri ai marii nobilimi: doi principi, 82 de conti si 24 de baroni, care posedau o treime din pamāntul tarii. Īmpartirea - efectuata īnca sub Ferdinand I - a Parlamentului īn Camera superioara a magnatilor si episcopilor pe de o parte si Camera inferioara a nobilimii mijlocii si mici, a oraselor libere regale si a clerului inferior pe de alta parte, a fost legiferata īn 1608. Marii nosieri au jucat, se īntelege de la sine, dintodeauna, dar mai ales dupa contra reforma īncheiata cu succes, rolul hotarātor. Cea mai mare parte a marii nobilimi si-a schimbat credinta de doua ori īn decurs de 120 de ani si pīna la sfrsitul secolului al XVII -lea s-a recatolizat.
Nobilimea mijlocie si mica, ramasa majoritar protestanta, reprezenta numai cinci la suta din populatie. Din 9,3 pīna la 9,5 milioane de locuitori ai Marii Ungarii, deci inclusiv ai Transilvaniei si Croatiei ca si a zonei de granita militara, aproximativ 400 000 contau ca nobili. Conceptul colectiv era, desigur, īnselator īn masura īn care exista o prapastie de netrecut īntre mare nobilime si asa- numitii ,,nobili opincari" (eternizati literal ca bocskoros nemesek). Cele aproximativ 200 de familii de magnati īnrudite īntre ele - din care, ce-i drept, numai jumatate erau maghiare - , inclusiv episcopii si arhiepiscopii proveniti din rīndurile acestora, dispuneau de latifundii incomensurabile. Despre familia Esterhįzy a relatat la vremea lui (1839) autorul de īnsemnari de calatorie John Paget, care vizitase castelul de la Eisenstadt, nelocuit atunci:
Pe cīt este de mare stralucirea unor pairi englezi, aproape pe atīt ma tem eu ca mi se va reprosa ca fac uz de libertate catatorului cīnd povestesc despre bogatia lui Esterhįzy. si īn plus el mai are la cīteva mile de aici īnca trei palate de aceesi marime. [...] Anglia este celebra datorita castelelor nobiliare si bogatelor ei resedinte, dar cu greu ne putem face o idee despre luxul pe care un astfel de Esterhįzy trebuie sa-l fi afisat anterior. Daca cele mai frumoase femei din patru tari faceau cerc īn jurul lui, daca cele 360 de camere de rezerva ale sale erau pline cu oaspeti, daca concertele sale dirijate de un Haydn, daca operele sale erau jucate de artisti italieni, daca gradinile sale erau populate de o multime vesela de vizitatori, daca anticamerele sale erau pazite de servitori bine īmbracati si daca portile sale erau supravegheate de grenadierii domnului princiar, atunci grandoarea sa trebuie sa o fii īntrecut pe aceea a jumatate dintre curtile regale ale Europei! Eu nu cunosc decāt versailles-ul, care da precum Esterhįzy o idee asa de īnalta despre stralucirea desavārsita a unei epoci apuse. [...] Turma de merinos la iernat numara maibine de 250 000 de capete, si pentru fiecare o suta de capete exista cīte un cioban ceea ce da un total de 250 000 de cibani! Dar, asa cum a remarcat o calugarita din apropiere, atunci cīnd noi vedeam despre aceste efective: ,, Les Esterpensionné cent enfants illégitimes".
Sub Habsburgi, multi magnati au primit titluri succesorale si au faormat īn curānd o clasa īnchisa. Astfel, īntre 1670 si 1780, un numar mare de 160 de familii au fost ridicate la rangul de familii de contii, respectiv de baroni. Acestora li s-au adaugat 249 de familii straine īnalt nobiliare, care au fost incluse īn lista nobilimii ungare. Īntrucīt īn cursul razboaielor neīntrerupte curtea de la Viena contractase datorii, unii furnizori ai ei si ofiteri au primit si ei mai īntāi pamānt si apoi titluri nobiliare. A existat de pilda, un mester brutar extrem de siret. Acesta era din Linz si se numea Frany Harruckern. Mai īntāi, el s-a ocupat de aprovizionarea cu alimente, apoi a ajuns cu rānd comisar principal, mai tīrziu a fost īnnobilat ca baron si a administrat mari mosii īn comitatele Békés si Csongrįd; īn sfārsit, regele l-a numit sef al administratiei la Békés, si īntre altele familia cāndva modesta din Linz a intrat prin casatorie īn neamul Kįrolyi. La rāndul lui acest neam a tras profit din virajul feld-marealului Sįndor Kįrolyi care īn,potriva vointei lui Rįkóczi, negociase si semnase pacea de la Satu Mare cu compatriotul lui de pe celalta latura, contele Jįnos Pįlffy. La un an dupa aceasta, din baron a iesit un conte Kįrolyi. Generatii de scolarii unguri au īnvatat ca el a fost un ,, tradator". Istoricul Kįlmįn Benda a remarcat īnsa ca īn īmprejurarile date, Kįrolyi a īncheiat o īntelegere decenta. Acest fapt nu se modifica, mai spune isoricul, cu nimic nici prin rasplatirea cu titlu de conte. Portrivit tot lui Kįlmįn Benda, un rezultat mai bun, fara īndoiala, atunci nu s-a putut obtine, caci daca, din potriva, nu s-ar fi profitat de ocazie, acest lucru ar fi fost tragic pentru prticipantii la lupta pentru libertate.
Ofiterilor si soldatilor credinciosi īmparatului li se spunea ,, labanczen", si vechii sau prospat avansatii nobili - ,, labanczen" au fost rasplatiti corespunzator de Rįkóczi si de Bercsényi la īmpartirea uriaselor domenii. Uzufructuari īnsa au fost mai ales niste nobili straini ca principele Trautsohn, sau īn īmprejururile localitatii Munkįcs, contele Schönborn, arhiepiscopul de Mainz. Acesti straini au primit drept de domiciliu si au promovat īn curīnd pe cele mai īnalte pozitii ale camerei magnatilor. Printre acestia s-au numarat Antal Grassalkovich, cel ridicat de conditia de mic nobil la cea de conte si a devenit astfel putred de bogat. Printre altele, acesta a construit celebrul castel Gödöllő, unde a poposit si Maria Tereza si unde mai tārziu a zabovit adesea īmparateasa Elisabeta. Familii de cunoscute precum Andrįssy, Festetich si Podmaniczky nu reprezentau nici ele stravechi neamuri nobiliare, ci titlurile si le primisera care cunoastere pentru servicii loiale. Īn acest timp al paradei luxului, principele Esterhįzy a putu sa se prevaleze de un splendid volum comandat de palatinul Pįl Esterhįzy si cofectiona de Tobias Tsadler din Nürnberg la mijlocul secolului al XVII -lea, volum īn care membrii familieii Esterhįzy sānt prezentati ca descendenti din Adam, cu legaturi de rudenie cu seful de trib Örs, Attila cu Hunor si asa mai departe.
Īn afara de magnatii foarte bogati si micii nobili foarte saraci, existau vrero 25 000 pāna la 30 000 de familii īnstarite: acei benepossessionti, adesea cu cāteva mii de hectare de pamānt, si acei possessioanti cu proprietate funcionala mai mica. Multi membri ai nobilimii de jos se aflau īn serviciul magnatilor, īn timp ce nivelul de trai al ,, nobili opincari" era adesea mai scīzut decāt acela al unui taran austriac.
Aceasta societate feudala prfund cindata īn textura ei intima a format ,, natiunea politica". Contrastele national-ednice din cadrul nobilimii au iesit la iveala, ce-i drept, cu toata puterea abea īn timpul luptei īmpotriva cursului refotmator al īmparatului Iosif al II-lea, deci catre sfārsitul secolului al XVIII -lea .
A existat īnsa si īnainte, īn timpul luptelor curutilor, o falie adānca īntre nobilimea preponderent recatolicizata vestul si estul majoritar calvinist, mai ales īn ce priveste pozitia politica fata de Casa de Habsburg.
Sciziunea redusa simplificator la formula ,,labanczen"(credinciosi īmparatului) contra curuti (rebeli)a dominat īnca multa vreme polemicile politice la zi, publicistice si istoriografice de prim-plan si adesea situate foarte departe de adevaratele chestiuni vitale ale natiunii. Īn orice caz Macartney a aratat ca la convorbirile de pace de la Satu Mare ,,nobilii-labancz" ungurii au fost cei mai dificili parteneri de tratative, deoarece admisia pentru rasculati le-a luat speranta de a se īmbogatii pe spatele compatriotilor lor.
Pe drunul spre īncorporarea Ungariei īn monaehia Habsburgica, acceptarea de catre Parlament īn 1722 pe 1723 a pragmaticei sanctiuni, a acordului cu privire la succesiunea la tron feminina, a reprezentat un pas greu de consecinte. Īn plus, camerele magnatilor si ale starilor au acceptat principiul ca regatul teoretic independent al Ungariei legat idivizibil si inseparabil (,,indivizibiliter" si ,,inseparabiliter") īntr-o uniune cu tarile Casei mostenitoare. Īn felul acesta, Ungaria a īncetat sa mai existe ca factor de sine statator din punct de vedere politic.
Istoricul american Robert A. Kann, un excelent cunoscator al istoriei dublei monarhii, era de parere ca acel compromis a fost util ambelor parti, ca pe termen lung īnsa a fost mai avantajos pentru cauza ungara. Īn interval de doua generatii, guvenarile regelui Carol al III-lea ( ca īmparat: Carol al VI-lea) si a Mariei Tereza , adauga istoricul amercan , nu au facut nici o īncercare de a īngradi drepturile nationale ale ungurilor, asa cum au fost ele stabilite, destul de modest , prin pacea de la Satu Mare. Carol era interesat īn primul rīnd ca, prin recunoasterea dreptului de succesiune la tron, sa-i asigure fiicei sale domnia sans partage īn imperiu.
Īn decenile urmaroare s-a conturat o evolutie contradictorie Pe de o parte, tara maghiarilor ca factor de putere a fost eliminata din jocul european al fortelor. Politica externa si de aparare, administrati financiara si scolara au fost subordonate regelui, respectiv autoritatilor centrale imperiale. Nici autonomia teritoriala a tarilor coroanei lui stefan nu a fost restabilita: principatul Transilvaniei, Banatul, Slovenia si judetele de granita militara au ramas dependente de diferite autoritati vieneze. Ca autoritate administrativa suprema a fost īn sfārsit īnfintat īn 1723 la Bratislava un consiliu al guvernatorului, consilui sub conducerea palatinului a fost competent pāna īn 1848 pentru īnteagra administratie interna a tarii. Asadar, de o independenta statala nici vorba nu putea fi.
Pe de alta parte, īn practica, puterea executiva se afla īnsa la cele 52 de comitate, deci nici la autoritatile centrale nici la Parlamentul ungar, care era covocat la Bratislava nicidecum la fiecare trei ani, ci la intervale din ce īn ce mai lungi. Cel numit de rege īn fruntea comitantului trebuia destul de des sa se multumeasca cu rolul unei neputiceose figuri decorative, deoarece functionarii oficiali pe care starile īi alegeau din nobilimea mijlocie si de jos erau mult mai puternici de la garantarea sigurantei publice pīna la problemele delicate privind strīngerea impozitelor si aprovizionarea trupelor, ei controlau īn viata de zi cu zi sistemul direct al administratie. Despre patriotismul local autosuficient si optuz al starilor si despre efectul acestuia asupra politicii curente si asupra comportamentului din comitate, despre stilul de viata al ,,domnilor īn mic" fumatori de pipa (Franēois Fejtö) au scris stalucite nuvele si romane scriitorii ungari ai secolului al XIX-lea ca József Eötvös sau Kįlmįn Mikszįth.Dar nici calatorii englezi ca Julia Pardoe, pronutat filomaghiari, nu au facut economie de observatii critice.
O gresala principala a maghiarului este īfumurarea sa. El este mīndru de natiunea lui, de libertatea lui, de antichitatea lui si mai ales de privilegiile lui. Pe scurt, pentru el nu exista ceva mai de pret decīt sīngele nobil, decīt un lung arbore genealogic si o lista de venituri ireprosabila ca forma exterioara. Eu spun, ca forma exterioara; caci probabil īn īntreg restul Europei nu īntālnesti nobilime asa de scaparata ca īn Ungaria. Nu exista nici douayeci de nobili īn tara care sa nu fie efectiv falimentari. Aceasta este o afirmatie dura, care īnsa poate fi demonstrata usor.[...] Nobilimea ungara sacrifica totul pentru pompa exterioara, pentru lux si pentru a se da mare importanta. Īn aceste conditii, nevoile ei īi depasesc īn permanenta veniturile si recolta īntinselor ei mosii, ea este silita s-o cedeze unui roi de oameni de afaceri si evrei care-i exploateaza la maximum nechibzuinta si risipa.
,,Ideea unui tratat comercial cu Anglia", s-a exprimat unul dintre magnatii cei mai inteligenti ,,este, spus cu cea mai mare delicatete, īnca un balon de sapun. Noi avem īnca multe de facut pīna sa se poata ajunge la accesta. Maghiarii īnca nu au īnvatat sa fie negustori, si īn ce priveste nobilimea,preferam, toti si fiecare īn parte sa stam linistiti pe sofoalele noastre si pe un anumit numar de ani ne vindem ieftin beneficiul unui om de afaceri abil, care este gata sa plateasca cu bani pesin, chiar dca treaba aceata se va solda cu o pierdere de 50%, numai ca sa nu trebuiasca sa speculam, sa calculam si sa asteptam."
Īntr-un alt context, deja citatul John Paget a schitat un portret al tinerilor nobili literali:
Fara o cunoastere exacta a situatiei politice sau comerciale a patriei voastre sau a tari vecine, voi toti sunteti pe deplin convinsi ca Austria este izvorul tuturor relelor de care suferiti si de accea va uitati cu teama si ura la aceasta putere. Nici un radical din Anglia nu poate sa suduie impozitele mai aprig decāt liberali din Ungaria; der ei amesteca īn juramintele lor asa de ciudt privilegile nobilimii īncāt se pare ca e greu sa detectezi īn opozitia lor ceva din acest principiu. Ei, de fapt, nu disting clar īntre drept si privilegiu.
[...] Unii unguri vorbesc cu infumurare prosteasca despre supusii si vasalii lor, uitānd ca aceste remarci, cu caracterul lor injust, nu-i inspira dezgust strainului. Ceea ce fece ca lucruile sa stea si mai prost este faptul ca acest limbaj este folosit uneori de oameni care se vaita īn auzul tuturor de ,,opresiunile" , atacurile asupra drepturilor si privilegilor lor, pe care trebiue sa le suporte din partea Austriei; despre asemenea lucruri ei pot sa vorbeasca destul de mult, dar este greu sa-si atraga simpatia unui englez, īn situatia īn care īn aceeasi clipa se plāng de neascultarea si insubordonarea vasalilor lor.
Scutirea de impozit a nobilimii a avut [...] consecinte care au atārnat greu, īntrucāt toate cheltuielile publice au fost suportate de iobagii supusi obligatiilor de clacasi. Pīna la urma, mica nobilime a preferat sa traiasca īn relativa saracie decāt sa fie, precum orasenii, nevoita sa plateasca impozite, taxele si vama care erau legate de exercitarea unei meserii. Prin libertate ea īntelegea īnsa privilegile ei.
Īn ciuda tututor cicalelilor si a politicii reclamatiilor, nobilimea a fost, bineīnteles, pe deplin multumita de domnia lui Carol si a Mariei Tereza. si mai ales multumirea de sine a fost asa de mare īncāt s-a inventat zicala si celebra si rau famata: ,,Extra Hungariam non est vita. Si est vita, non est ita". ( Nu exista viata īn afara Ungariei. si chiar daca exista, nu e la fel cu aceea din Ungaria).
Pe acest fundal , metelitatea nobilimi ungare, care tot timpul a considerat activitatea īn comert sau īn industrie ca pe cea sub demnitatea ei, trebuia īnteleasa ca unul dintre motivele determinate ale ramānerii īn urma a tarii. Privilegiile nobilimii au fost consfintite prin lege. Acest fapt, constata Csįky, si nu stapānirea turceasca, a amānat cu peste un secol modernizarea tarii, dainuirea structurilor feudale, de mult depasite, a fost factorul horarātor al declinului economiei si culturii Ungariei.
Mai devreme decāt se asteptau unii sau altii s-au aratat avantajele compromisului pe care Casa de Habsburg īl īnchiase cu starile Ungariei. Dupa doua razboaie nefericite alaturi de Rusia, Carol al III-lea i-a lasat fiicei sale Maria Tereza(1740-1780) un imperiu subrezit din punct de vedere militar, financiar si moral. Cānd īn aprilie 1741 armata austriaca a fost zdrobita de Prusia la Mollwitz, īn apropiere de Breslau, Franta, Spania si Bavaria au tabarāt si ele asupra domenilor habsburgice.
Īn fata acestei catastrofe militare, Maria Tereza, la cei numai 23 de ani ai sai, a demonstrat, dupa cum nota trimisul englez la Viena, ,,fara bani, fara credit, fara armata, fara experienta si stiinta proprie si īn sfārsit si fara nici un sfat", ca avea trasatura de caracter poate cea mai importanta pentu un suveran, anume curaj īn nenorocire. Sir Thomas Robinson descrie reactia din consiliul de stat atunci cānd au parvenit la Viena, vestile proaste despre īnaintarea armatelor prusaca si bavarezo-franceza unita īn directia Boemia si Austria Superioara: ,,Ministri, livizi la fata, au cazut pe spate īn scaunele lor, numai o inima a dovedit tarie, a reginei."
La partu luni de la īncoronarea ei ca rege a Ungariei (s-a folosit īn mod premeditat titulatura masculina īntrucāt era vorba de o suverana si nu de stia unui rege), Maria Tereza, cu infailibilul si singurul ei simt al posibilului, s-a hotarāt sa-i mibilizeze printr-un īndraznet demers personal pe maghiari, ultima rezerva neconsumata din īmparasia ei dramatic micsorata. Īnaltii functionari ai tatalui ei au sfatuit-o sa nu ceara bani sau soldati, īntrucāt nimeni, spuneau ei, nu poate sa prevada ungurii cu armele. si zice ca un consilier i-ar fi spus textuar: ,,Maiestatea voastra mai bine s-ar sprijini pe diavol!"
Dupa pregatiri teminice cu ajutorul confidentului ei maghiar, palatinul conte Jįnos Pįlffy, care ca general luptase īn razboaiele cu turcii si cu curutii, si cu ajutorul cardinalului Imre Esterhįzy, arhiepiscopul de Esztergom, Maria Tereza īn ciuda, punerilor īn garda, aparut la 11 septembrie 1741 la orele unsprezece īnainte de prānz īn fata dietei ungare din cealalta Bratislava. Exista mai multe variante de povesti cu īnflorituri anecdotice despre felul īn care suverana, toata numai īn negru, cu sabia īn sold, a pasit īncet printre rāndurile celor doua camere, au urcat treptele catre tron, īntr-un dramatic discurs latinesc, īntrerupt de lacrimi, a facut apel la ,,vitejia si credinta ungurilor". Era foarte frumoasa, a vorbit cu voce ferma, dar pe fiul ei īnvārsta abia de 6 luni, Iosif, mostenitorul tronului, nu l-a avut īn brate, ceea ce contrazice modul fantezit īn care operele unor pictori au trensmis posteritatii impresionanta aparitie a īmparatesei. (Acest lucru s-a īntāmplat abia oeste 10 zile, atunci cānd Franz stefan īn calitate de coregent a depus juramāntul solemn pe constitutia ungara.)
Discursul tinut cu intuitie feminina de catre ,,biata regina parasita de īntreaga lume" afost mare performanta politica si actoriceasca:
Este vorba de existenta acestor tari ale Noastre, de persoana Noastra, de copiii Nostrii, de coroana Noastra. Parasiti de toti, nu gasim ajutor decāt īm credinta acestei auguste adunari nobiliare si īn vitejia care īn toate timpurile a constituit un titlu de glore pentru unguri. Rugam starile nobiliare ale acestei auguste adunari sa nu piarda nici a clipa, ci sa hotarasca si sa ia imediat masurile care īn aceast asituatie extrema sunt necesare pentru persoana noastra, pentru copiii nostrii pentru regatul īnsusi si pentru coroana noastra. Nobilimea Noastra credincioasa poate fi sigura ca iubirea Noastra regala va face totul pentru ca fericirea si onoarea acestei tari sa nu se piarda.
Succesul apelului a fost convārsitor. Nobilii unguri scotānd sabiile din teaca, au strigat: Vitam et sanguinem pro rege nostro Maria Theresia! (viata si sīngele nostru pentru regele nostru Maria Teresa dar grandioasa a avut un mic cusur, care cele mai multe lucrari pe aceasta tema a ramas nementionat: din rāndurile din spate, unde se aflau reprezentantii comitatelor protestante din Ungaria de Est, s-a auzit, asa rezulta din zvonurile persistente, raspicat si clar adaosul: sed non avenam! (dar nu o vad!) Adica fara contributi materiale.
Raspunsul patetic al starilor nu era o vorba goala, caci ungurii voiau sa asigure īn total 100 000 de oameni mai ales din tarile coroanei lui stefan. Īn sfārsit o armata de circa 60 000 de oameni īnjghebata īn foarte mare graba plecata la razboi. Mai mult de jumatate din acest efectiv era alcatuita din nobili si tarani. Direct si indirect, ungurii, la ceasul celei mai acute nevoi, au salvat austria si pe Maria Tereza. Nu trebiue uitat ca mai putin de treizeci de ani trecusera de cānd ei fusesera umiliti de aceeasi dinastie a carei cea mia īnalta reprezentanta le solicita acum ajutor urgent, devotament.Importanta avea nu numai marimea raportului militar ci si faptul ca, fara īndoiala, o rascoala armata, comparabila cu cea care avusese loc cu 40 de ani īn urma (īn timpul razboiului de succesiune din Spania), ar fi pecetluite soarta Mariei Tereza. Īn plus, fara ajutor militar unguresc, infinit de important si din punct de vedere psihilogic ar fi fost imposibila eliberarea oraselor Linz si Praga, si cu atāt mai mult ocuparea orasului München. Succesul din Ungaria si intrarea īn actiune a armatei calare a nobililor si a regimentelor de infanterie organizate de ei i-au surprins si descumpanit pe adversari Austriei. Toate acestea au contribuit esential la crearea conditilor care au facut ca soarta razboiului sa se schimbe īnca īnainte de interventia Anglei.
Acesta foarte dificila partida de la Bratislava, Maria Tereza o cāstigase cu sarm, cu cavalerism si cu dibacie, dar si cu concesii exprese privind īntarirea si extinderea privilegilor, nobilimii: printre altele, imparateasa i-a asigurat mentinerea scutirii de impozite, scutire care tinea de ,,drepturile si libertatile fundamentale" ale nobilimi, neamestecul īn justitia locala īn gestionarea clacii. ,,Eu n-am venit numai sa iau, ci sa dau", a declarat ea. Īn acest sens, suverana a acordat o mare parte din drepturile cerute de parlament.
De acum īnainte, regina si-a exprimat īn repetate rānduri īn scris si verbal gratitudinea fata de natiunea ungara. Ia pornea de la ideea ca cine-i trateaza bine pe unguri, pe acesti oameni īn fond cumsecade poate sa obtina de la ei totul. Douazeci de ani mai tārziu, cānd s-a ajuns la tulburari, ea a luat pozitie īmpotriva tratamentului inuman, aplicat de aristocrati serbilor. ,, Eu sunt o unguroaica buna", īi scriea ea ginerelui, pe atunci guvernator al Ungariei. ,,Inima mea este plina de gratitudine pentru natiune."
Īn cursul Razboiului de sase ani (1756-1763), doi talentati conducatori de osti maghiari au facut ca prestatia husarilor maghiari, si vitejia regimentelor maghiare sa stārneasca vālva īn toata Europa sa-si atraga admiratia sincera a reginei. Cānd generalul Ferenc Nįdasdy a reputat prin trei cutezatoare atacuri calare succesive, victoria īn batalia de la Kolin din 17/18 iunie 1757 īmpotriva regelui prusac Frederic al II-lea īmparateasa de la Schönbrunn (,,ziua de nastere a monarhiei!") a jubilat si a instituit ordinul terezian pentru fapte militare deosebite. Nįdasdy a fost unul dintre primi purtatori ai marii cruci. Acest general al Mariei Tereza, fara īndoiala cel mai īnzestrat alaturi de laudon, era deastfel nepotul acestui conte Nįdasdy, care din cauza participari sale la conspiratia Zrinyi-Wesselényi fusese executat la Viena īn 1671 din ordinul lui Leopold I...
|
