Ungaria în umbra monarhiei habsburgice
Secole de-a rîndul, istorici maghiari au polemizat pe marginea chestiuni daca pacea de la Satu Mare din anul 1711, condamna patimas de principele Rákóczi, a inaugurat sau poate au 18118t198s determinat transformarea Ungariei într-o provincie austriaca, poate chiar într-o colonie, si decaderea Ungariei de la conditia de tara a unui popor la statutul de tara multi nationala a sfintei coroane a lui stefan. În opozitie cu aceasta ipoteza, istoricul Domokos Kosáry este de parere ca nu poate fi vorba de o ,, esuare lamentabila" si de o ,,nenorocire notionala". El respinge si opinia ca secolul al XVIII-lea în comparatie cu secolul al XVII-lea eroic a fost o epoca a declinului desnationalizarii.În introducerea la cuprinzatoare sa analiza a intervalului de la 1711 pâna la 1867 Kosáry subliniaza faptul ca secolul al XVII -lea a adus mai curînd revigorarea treptata a unei tari pustiite si deci a fost mai degaraba o perioada a regenerarii si a regruparii interne a fortelor. Tot Kosáry spune ca nobilimea a încercat sa-si apere drepturile speciale si ca autodeterminarea nationala a fost unul dintre aceste drepturi. Pe scurt a fost vorba spune el de o ,,evadare relativ reusita dintr-o situatie reala". În ce a constatat deci pmpromisul care mai mult de doua generatii daca nu a aplanat durabil, a redus totusi în mod sensibil tensiunile dintre statul feudal si monarhia absoluta? Carol a promis la încoronarea sa sa respecte legile Ungariei si sa guverneze aceasta tara în întelegere cu Parlamentul. Facând abstractie de dreptul de împotrivire anulat deja în 1687, regele recunostea toate drepturile speciale politice, sociale si economice, ale nobilimii inclusis dreptul de a nu fi arestat fara titlu juridic valabil, de a fi supus numai regelui si de a beneficia de deplina scutire de inpozit. Însa deoarece scutirea de impozit începând din Evul Mediu se baza pe obligatia nobililor de a face serviciul militar, starile cramponau de principiul devenit între timp absolut desuet al mobilizarii, al asa - numitei insurectii. În secolul al XVI -lea , armata nobililor deja nu mai era capabila sa apere tara împotriva turcilor. Serviciilor pe care nobilimea le prestase cîndva în materie de aparare apartineau, asadar de multa vreme trecutului.
Eliberarea Ungariei se datora dupa cum s-a mentionat, nu nobililor, ci trupelor de mecenari ale Habsburgilor. În acelasi timp ei au fost însa de acord cu înfintare unei armate permanente cezaro-craiesti. Finantarea, adica impozitul de razboi de fiecare data necesar, trebuia sa fie aprobata de Parlament. De platit îl plateau, bineînteles, deposedatii de drepturi si taranii exploatati de mosierii laici si ecleziastici.
Nobilimii i s-au adus asigurat în continuare dreptul neîngradit de a dispune asupra iobagilor si autonomia administrativa a comitatelor stapînite de starile feudale. Curtea a respectat cu strictete amnistia generala acordata la încheierea pacii de la Satu Mare. Nici principiu de drept a aviticitatii, ridicat la rangul de lege înca de Ludovic cel Mare, nu a fost atins. Potrivit acestei reglementari, solul apartinea nu posesorului nobil individual, ci familiei;ce-i drept, pamîntul putea fi mostenit,nu însa vîndut.
Istoricul austriac Moritz Csáky, de astfel el însusi descendent dintr-o veche familie de nobili unguri, opineaza în aceasta privinta ca, cu pacea de la Satu Mare, Habsburgii au garantat dainuirea structurii sociale feudale, adica au ratat ultima sansa de înlaturare a structurilor politice si sociale percepute înca de-atuci ca anacronice.
Din asa-numita camera a Magnatilor din consiliul imperial, fara acordul careia nu puteau fi loate nici un fel de hotarîri, faceau parte la vremea aceasta 108 membri ai marii nobilimi: doi principi, 82 de conti si 24 de baroni, care posedau o treime din pamântul tarii. Împartirea - efectuata înca sub Ferdinand I - a Parlamentului în Camera superioara a magnatilor si episcopilor pe de o parte si Camera inferioara a nobilimii mijlocii si mici, a oraselor libere regale si a clerului inferior pe de alta parte, a fost legiferata în 1608. Marii nosieri au jucat, se întelege de la sine, dintodeauna, dar mai ales dupa contra reforma încheiata cu succes, rolul hotarâtor. Cea mai mare parte a marii nobilimi si-a schimbat credinta de doua ori în decurs de 120 de ani si pîna la sfrsitul secolului al XVII -lea s-a recatolizat.
Nobilimea mijlocie si mica, ramasa majoritar protestanta, reprezenta numai cinci la suta din populatie. Din 9,3 pîna la 9,5 milioane de locuitori ai Marii Ungarii, deci inclusiv ai Transilvaniei si Croatiei ca si a zonei de granita militara, aproximativ 400 000 contau ca nobili. Conceptul colectiv era, desigur, înselator în masura în care exista o prapastie de netrecut între mare nobilime si asa- numitii ,,nobili opincari" (eternizati literal ca bocskoros nemesek). Cele aproximativ 200 de familii de magnati înrudite între ele - din care, ce-i drept, numai jumatate erau maghiare - , inclusiv episcopii si arhiepiscopii proveniti din rîndurile acestora, dispuneau de latifundii incomensurabile. Despre familia Esterházy a relatat la vremea lui (1839) autorul de însemnari de calatorie John Paget, care vizitase castelul de la Eisenstadt, nelocuit atunci:
Pe cît este de mare stralucirea unor pairi englezi, aproape pe atît ma tem eu ca mi se va reprosa ca fac uz de libertate catatorului cînd povestesc despre bogatia lui Esterházy. si în plus el mai are la cîteva mile de aici înca trei palate de aceesi marime. [...] Anglia este celebra datorita castelelor nobiliare si bogatelor ei resedinte, dar cu greu ne putem face o idee despre luxul pe care un astfel de Esterházy trebuie sa-l fi afisat anterior. Daca cele mai frumoase femei din patru tari faceau cerc în jurul lui, daca cele 360 de camere de rezerva ale sale erau pline cu oaspeti, daca concertele sale dirijate de un Haydn, daca operele sale erau jucate de artisti italieni, daca gradinile sale erau populate de o multime vesela de vizitatori, daca anticamerele sale erau pazite de servitori bine îmbracati si daca portile sale erau supravegheate de grenadierii domnului princiar, atunci grandoarea sa trebuie sa o fii întrecut pe aceea a jumatate dintre curtile regale ale Europei! Eu nu cunosc decât versailles-ul, care da precum Esterházy o idee asa de înalta despre stralucirea desavârsita a unei epoci apuse. [...] Turma de merinos la iernat numara maibine de 250 000 de capete, si pentru fiecare o suta de capete exista cîte un cioban ceea ce da un total de 250 000 de cibani! Dar, asa cum a remarcat o calugarita din apropiere, atunci cînd noi vedeam despre aceste efective: ,, Les Esterpensionné cent enfants illégitimes".
Sub Habsburgi, multi magnati au primit titluri succesorale si au faormat în curând o clasa închisa. Astfel, între 1670 si 1780, un numar mare de 160 de familii au fost ridicate la rangul de familii de contii, respectiv de baroni. Acestora li s-au adaugat 249 de familii straine înalt nobiliare, care au fost incluse în lista nobilimii ungare. Întrucît în cursul razboaielor neîntrerupte curtea de la Viena contractase datorii, unii furnizori ai ei si ofiteri au primit si ei mai întâi pamânt si apoi titluri nobiliare. A existat de pilda, un mester brutar extrem de siret. Acesta era din Linz si se numea Frany Harruckern. Mai întâi, el s-a ocupat de aprovizionarea cu alimente, apoi a ajuns cu rând comisar principal, mai tîrziu a fost înnobilat ca baron si a administrat mari mosii în comitatele Békés si Csongrád; în sfârsit, regele l-a numit sef al administratiei la Békés, si între altele familia cândva modesta din Linz a intrat prin casatorie în neamul Károlyi. La rândul lui acest neam a tras profit din virajul feld-marealului Sándor Károlyi care în,potriva vointei lui Rákóczi, negociase si semnase pacea de la Satu Mare cu compatriotul lui de pe celalta latura, contele János Pálffy. La un an dupa aceasta, din baron a iesit un conte Károlyi. Generatii de scolarii unguri au învatat ca el a fost un ,, tradator". Istoricul Kálmán Benda a remarcat însa ca în împrejurarile date, Károlyi a încheiat o întelegere decenta. Acest fapt nu se modifica, mai spune isoricul, cu nimic nici prin rasplatirea cu titlu de conte. Portrivit tot lui Kálmán Benda, un rezultat mai bun, fara îndoiala, atunci nu s-a putut obtine, caci daca, din potriva, nu s-ar fi profitat de ocazie, acest lucru ar fi fost tragic pentru prticipantii la lupta pentru libertate.
Ofiterilor si soldatilor credinciosi împaratului li se spunea ,, labanczen", si vechii sau prospat avansatii nobili - ,, labanczen" au fost rasplatiti corespunzator de Rákóczi si de Bercsényi la împartirea uriaselor domenii. Uzufructuari însa au fost mai ales niste nobili straini ca principele Trautsohn, sau în împrejururile localitatii Munkács, contele Schönborn, arhiepiscopul de Mainz. Acesti straini au primit drept de domiciliu si au promovat în curînd pe cele mai înalte pozitii ale camerei magnatilor. Printre acestia s-au numarat Antal Grassalkovich, cel ridicat de conditia de mic nobil la cea de conte si a devenit astfel putred de bogat. Printre altele, acesta a construit celebrul castel Gödöllő, unde a poposit si Maria Tereza si unde mai târziu a zabovit adesea împarateasa Elisabeta. Familii de cunoscute precum Andrássy, Festetich si Podmaniczky nu reprezentau nici ele stravechi neamuri nobiliare, ci titlurile si le primisera care cunoastere pentru servicii loiale. În acest timp al paradei luxului, principele Esterházy a putu sa se prevaleze de un splendid volum comandat de palatinul Pál Esterházy si cofectiona de Tobias Tsadler din Nürnberg la mijlocul secolului al XVII -lea, volum în care membrii familieii Esterházy sânt prezentati ca descendenti din Adam, cu legaturi de rudenie cu seful de trib Örs, Attila cu Hunor si asa mai departe.
În afara de magnatii foarte bogati si micii nobili foarte saraci, existau vrero 25 000 pâna la 30 000 de familii înstarite: acei benepossessionti, adesea cu câteva mii de hectare de pamânt, si acei possessioanti cu proprietate funcionala mai mica. Multi membri ai nobilimii de jos se aflau în serviciul magnatilor, în timp ce nivelul de trai al ,, nobili opincari" era adesea mai scîzut decât acela al unui taran austriac.
Aceasta societate feudala prfund cindata în textura ei intima a format ,, natiunea politica". Contrastele national-ednice din cadrul nobilimii au iesit la iveala, ce-i drept, cu toata puterea abea în timpul luptei împotriva cursului refotmator al împaratului Iosif al II-lea, deci catre sfârsitul secolului al XVIII -lea .
A existat însa si înainte, în timpul luptelor curutilor, o falie adânca între nobilimea preponderent recatolicizata vestul si estul majoritar calvinist, mai ales în ce priveste pozitia politica fata de Casa de Habsburg.
Sciziunea redusa simplificator la formula ,,labanczen"(credinciosi împaratului) contra curuti (rebeli)a dominat înca multa vreme polemicile politice la zi, publicistice si istoriografice de prim-plan si adesea situate foarte departe de adevaratele chestiuni vitale ale natiunii. În orice caz Macartney a aratat ca la convorbirile de pace de la Satu Mare ,,nobilii-labancz" ungurii au fost cei mai dificili parteneri de tratative, deoarece admisia pentru rasculati le-a luat speranta de a se îmbogatii pe spatele compatriotilor lor.
Pe drunul spre încorporarea Ungariei în monaehia Habsburgica, acceptarea de catre Parlament în 1722 pe 1723 a pragmaticei sanctiuni, a acordului cu privire la succesiunea la tron feminina, a reprezentat un pas greu de consecinte. În plus, camerele magnatilor si ale starilor au acceptat principiul ca regatul teoretic independent al Ungariei legat idivizibil si inseparabil (,,indivizibiliter" si ,,inseparabiliter") într-o uniune cu tarile Casei mostenitoare. În felul acesta, Ungaria a încetat sa mai existe ca factor de sine statator din punct de vedere politic.
Istoricul american Robert A. Kann, un excelent cunoscator al istoriei dublei monarhii, era de parere ca acel compromis a fost util ambelor parti, ca pe termen lung însa a fost mai avantajos pentru cauza ungara. În interval de doua generatii, guvenarile regelui Carol al III-lea ( ca împarat: Carol al VI-lea) si a Mariei Tereza , adauga istoricul amercan , nu au facut nici o încercare de a îngradi drepturile nationale ale ungurilor, asa cum au fost ele stabilite, destul de modest , prin pacea de la Satu Mare. Carol era interesat în primul rînd ca, prin recunoasterea dreptului de succesiune la tron, sa-i asigure fiicei sale domnia sans partage în imperiu.
În decenile urmaroare s-a conturat o evolutie contradictorie Pe de o parte, tara maghiarilor ca factor de putere a fost eliminata din jocul european al fortelor. Politica externa si de aparare, administrati financiara si scolara au fost subordonate regelui, respectiv autoritatilor centrale imperiale. Nici autonomia teritoriala a tarilor coroanei lui stefan nu a fost restabilita: principatul Transilvaniei, Banatul, Slovenia si judetele de granita militara au ramas dependente de diferite autoritati vieneze. Ca autoritate administrativa suprema a fost în sfârsit înfintat în 1723 la Bratislava un consiliu al guvernatorului, consilui sub conducerea palatinului a fost competent pâna în 1848 pentru înteagra administratie interna a tarii. Asadar, de o independenta statala nici vorba nu putea fi.
Pe de alta parte, în practica, puterea executiva se afla însa la cele 52 de comitate, deci nici la autoritatile centrale nici la Parlamentul ungar, care era covocat la Bratislava nicidecum la fiecare trei ani, ci la intervale din ce în ce mai lungi. Cel numit de rege în fruntea comitantului trebuia destul de des sa se multumeasca cu rolul unei neputiceose figuri decorative, deoarece functionarii oficiali pe care starile îi alegeau din nobilimea mijlocie si de jos erau mult mai puternici de la garantarea sigurantei publice pîna la problemele delicate privind strîngerea impozitelor si aprovizionarea trupelor, ei controlau în viata de zi cu zi sistemul direct al administratie. Despre patriotismul local autosuficient si optuz al starilor si despre efectul acestuia asupra politicii curente si asupra comportamentului din comitate, despre stilul de viata al ,,domnilor în mic" fumatori de pipa (François Fejtö) au scris stalucite nuvele si romane scriitorii ungari ai secolului al XIX-lea ca József Eötvös sau Kálmán Mikszáth.Dar nici calatorii englezi ca Julia Pardoe, pronutat filomaghiari, nu au facut economie de observatii critice.
O gresala principala a maghiarului este îfumurarea sa. El este mîndru de natiunea lui, de libertatea lui, de antichitatea lui si mai ales de privilegiile lui. Pe scurt, pentru el nu exista ceva mai de pret decît sîngele nobil, decît un lung arbore genealogic si o lista de venituri ireprosabila ca forma exterioara. Eu spun, ca forma exterioara; caci probabil în întreg restul Europei nu întâlnesti nobilime asa de scaparata ca în Ungaria. Nu exista nici douayeci de nobili în tara care sa nu fie efectiv falimentari. Aceasta este o afirmatie dura, care însa poate fi demonstrata usor.[...] Nobilimea ungara sacrifica totul pentru pompa exterioara, pentru lux si pentru a se da mare importanta. În aceste conditii, nevoile ei îi depasesc în permanenta veniturile si recolta întinselor ei mosii, ea este silita s-o cedeze unui roi de oameni de afaceri si evrei care-i exploateaza la maximum nechibzuinta si risipa.
,,Ideea unui tratat comercial cu Anglia", s-a exprimat unul dintre magnatii cei mai inteligenti ,,este, spus cu cea mai mare delicatete, înca un balon de sapun. Noi avem înca multe de facut pîna sa se poata ajunge la accesta. Maghiarii înca nu au învatat sa fie negustori, si în ce priveste nobilimea,preferam, toti si fiecare în parte sa stam linistiti pe sofoalele noastre si pe un anumit numar de ani ne vindem ieftin beneficiul unui om de afaceri abil, care este gata sa plateasca cu bani pesin, chiar dca treaba aceata se va solda cu o pierdere de 50%, numai ca sa nu trebuiasca sa speculam, sa calculam si sa asteptam."
Într-un alt context, deja citatul John Paget a schitat un portret al tinerilor nobili literali:
Fara o cunoastere exacta a situatiei politice sau comerciale a patriei voastre sau a tari vecine, voi toti sunteti pe deplin convinsi ca Austria este izvorul tuturor relelor de care suferiti si de accea va uitati cu teama si ura la aceasta putere. Nici un radical din Anglia nu poate sa suduie impozitele mai aprig decât liberali din Ungaria; der ei amesteca în juramintele lor asa de ciudt privilegile nobilimii încât se pare ca e greu sa detectezi în opozitia lor ceva din acest principiu. Ei, de fapt, nu disting clar între drept si privilegiu.
[...] Unii unguri vorbesc cu infumurare prosteasca despre supusii si vasalii lor, uitând ca aceste remarci, cu caracterul lor injust, nu-i inspira dezgust strainului. Ceea ce fece ca lucruile sa stea si mai prost este faptul ca acest limbaj este folosit uneori de oameni care se vaita în auzul tuturor de ,,opresiunile" , atacurile asupra drepturilor si privilegilor lor, pe care trebiue sa le suporte din partea Austriei; despre asemenea lucruri ei pot sa vorbeasca destul de mult, dar este greu sa-si atraga simpatia unui englez, în situatia în care în aceeasi clipa se plâng de neascultarea si insubordonarea vasalilor lor.
Scutirea de impozit a nobilimii a avut [...] consecinte care au atârnat greu, întrucât toate cheltuielile publice au fost suportate de iobagii supusi obligatiilor de clacasi. Pîna la urma, mica nobilime a preferat sa traiasca în relativa saracie decât sa fie, precum orasenii, nevoita sa plateasca impozite, taxele si vama care erau legate de exercitarea unei meserii. Prin libertate ea întelegea însa privilegile ei.
În ciuda tututor cicalelilor si a politicii reclamatiilor, nobilimea a fost, bineînteles, pe deplin multumita de domnia lui Carol si a Mariei Tereza. si mai ales multumirea de sine a fost asa de mare încât s-a inventat zicala si celebra si rau famata: ,,Extra Hungariam non est vita. Si est vita, non est ita". ( Nu exista viata în afara Ungariei. si chiar daca exista, nu e la fel cu aceea din Ungaria).
Pe acest fundal , metelitatea nobilimi ungare, care tot timpul a considerat activitatea în comert sau în industrie ca pe cea sub demnitatea ei, trebuia înteleasa ca unul dintre motivele determinate ale ramânerii în urma a tarii. Privilegiile nobilimii au fost consfintite prin lege. Acest fapt, constata Csáky, si nu stapânirea turceasca, a amânat cu peste un secol modernizarea tarii, dainuirea structurilor feudale, de mult depasite, a fost factorul horarâtor al declinului economiei si culturii Ungariei.
Mai devreme decât se asteptau unii sau altii s-au aratat avantajele compromisului pe care Casa de Habsburg îl închiase cu starile Ungariei. Dupa doua razboaie nefericite alaturi de Rusia, Carol al III-lea i-a lasat fiicei sale Maria Tereza(1740-1780) un imperiu subrezit din punct de vedere militar, financiar si moral. Când în aprilie 1741 armata austriaca a fost zdrobita de Prusia la Mollwitz, în apropiere de Breslau, Franta, Spania si Bavaria au tabarât si ele asupra domenilor habsburgice.
În fata acestei catastrofe militare, Maria Tereza, la cei numai 23 de ani ai sai, a demonstrat, dupa cum nota trimisul englez la Viena, ,,fara bani, fara credit, fara armata, fara experienta si stiinta proprie si în sfârsit si fara nici un sfat", ca avea trasatura de caracter poate cea mai importanta pentu un suveran, anume curaj în nenorocire. Sir Thomas Robinson descrie reactia din consiliul de stat atunci când au parvenit la Viena, vestile proaste despre înaintarea armatelor prusaca si bavarezo-franceza unita în directia Boemia si Austria Superioara: ,,Ministri, livizi la fata, au cazut pe spate în scaunele lor, numai o inima a dovedit tarie, a reginei."
La partu luni de la încoronarea ei ca rege a Ungariei (s-a folosit în mod premeditat titulatura masculina întrucât era vorba de o suverana si nu de stia unui rege), Maria Tereza, cu infailibilul si singurul ei simt al posibilului, s-a hotarât sa-i mibilizeze printr-un îndraznet demers personal pe maghiari, ultima rezerva neconsumata din împarasia ei dramatic micsorata. Înaltii functionari ai tatalui ei au sfatuit-o sa nu ceara bani sau soldati, întrucât nimeni, spuneau ei, nu poate sa prevada ungurii cu armele. si zice ca un consilier i-ar fi spus textuar: ,,Maiestatea voastra mai bine s-ar sprijini pe diavol!"
Dupa pregatiri teminice cu ajutorul confidentului ei maghiar, palatinul conte János Pálffy, care ca general luptase în razboaiele cu turcii si cu curutii, si cu ajutorul cardinalului Imre Esterházy, arhiepiscopul de Esztergom, Maria Tereza în ciuda, punerilor în garda, aparut la 11 septembrie 1741 la orele unsprezece înainte de prânz în fata dietei ungare din cealalta Bratislava. Exista mai multe variante de povesti cu înflorituri anecdotice despre felul în care suverana, toata numai în negru, cu sabia în sold, a pasit încet printre rândurile celor doua camere, au urcat treptele catre tron, într-un dramatic discurs latinesc, întrerupt de lacrimi, a facut apel la ,,vitejia si credinta ungurilor". Era foarte frumoasa, a vorbit cu voce ferma, dar pe fiul ei învârsta abia de 6 luni, Iosif, mostenitorul tronului, nu l-a avut în brate, ceea ce contrazice modul fantezit în care operele unor pictori au trensmis posteritatii impresionanta aparitie a împaratesei. (Acest lucru s-a întâmplat abia oeste 10 zile, atunci când Franz stefan în calitate de coregent a depus juramântul solemn pe constitutia ungara.)
Discursul tinut cu intuitie feminina de catre ,,biata regina parasita de întreaga lume" afost mare performanta politica si actoriceasca:
Este vorba de existenta acestor tari ale Noastre, de persoana Noastra, de copiii Nostrii, de coroana Noastra. Parasiti de toti, nu gasim ajutor decât îm credinta acestei auguste adunari nobiliare si în vitejia care în toate timpurile a constituit un titlu de glore pentru unguri. Rugam starile nobiliare ale acestei auguste adunari sa nu piarda nici a clipa, ci sa hotarasca si sa ia imediat masurile care în aceast asituatie extrema sunt necesare pentru persoana noastra, pentru copiii nostrii pentru regatul însusi si pentru coroana noastra. Nobilimea Noastra credincioasa poate fi sigura ca iubirea Noastra regala va face totul pentru ca fericirea si onoarea acestei tari sa nu se piarda.
Succesul apelului a fost convârsitor. Nobilii unguri scotând sabiile din teaca, au strigat: Vitam et sanguinem pro rege nostro Maria Theresia! (viata si sîngele nostru pentru regele nostru Maria Teresa dar grandioasa a avut un mic cusur, care cele mai multe lucrari pe aceasta tema a ramas nementionat: din rândurile din spate, unde se aflau reprezentantii comitatelor protestante din Ungaria de Est, s-a auzit, asa rezulta din zvonurile persistente, raspicat si clar adaosul: sed non avenam! (dar nu o vad!) Adica fara contributi materiale.
Raspunsul patetic al starilor nu era o vorba goala, caci ungurii voiau sa asigure în total 100 000 de oameni mai ales din tarile coroanei lui stefan. În sfârsit o armata de circa 60 000 de oameni înjghebata în foarte mare graba plecata la razboi. Mai mult de jumatate din acest efectiv era alcatuita din nobili si tarani. Direct si indirect, ungurii, la ceasul celei mai acute nevoi, au salvat austria si pe Maria Tereza. Nu trebiue uitat ca mai putin de treizeci de ani trecusera de când ei fusesera umiliti de aceeasi dinastie a carei cea mia înalta reprezentanta le solicita acum ajutor urgent, devotament.Importanta avea nu numai marimea raportului militar ci si faptul ca, fara îndoiala, o rascoala armata, comparabila cu cea care avusese loc cu 40 de ani în urma (în timpul razboiului de succesiune din Spania), ar fi pecetluite soarta Mariei Tereza. În plus, fara ajutor militar unguresc, infinit de important si din punct de vedere psihilogic ar fi fost imposibila eliberarea oraselor Linz si Praga, si cu atât mai mult ocuparea orasului München. Succesul din Ungaria si intrarea în actiune a armatei calare a nobililor si a regimentelor de infanterie organizate de ei i-au surprins si descumpanit pe adversari Austriei. Toate acestea au contribuit esential la crearea conditilor care au facut ca soarta razboiului sa se schimbe înca înainte de interventia Anglei.
Acesta foarte dificila partida de la Bratislava, Maria Tereza o câstigase cu sarm, cu cavalerism si cu dibacie, dar si cu concesii exprese privind întarirea si extinderea privilegilor, nobilimii: printre altele, imparateasa i-a asigurat mentinerea scutirii de impozite, scutire care tinea de ,,drepturile si libertatile fundamentale" ale nobilimi, neamestecul în justitia locala în gestionarea clacii. ,,Eu n-am venit numai sa iau, ci sa dau", a declarat ea. În acest sens, suverana a acordat o mare parte din drepturile cerute de parlament.
De acum înainte, regina si-a exprimat în repetate rânduri în scris si verbal gratitudinea fata de natiunea ungara. Ia pornea de la ideea ca cine-i trateaza bine pe unguri, pe acesti oameni în fond cumsecade poate sa obtina de la ei totul. Douazeci de ani mai târziu, când s-a ajuns la tulburari, ea a luat pozitie împotriva tratamentului inuman, aplicat de aristocrati serbilor. ,, Eu sunt o unguroaica buna", îi scriea ea ginerelui, pe atunci guvernator al Ungariei. ,,Inima mea este plina de gratitudine pentru natiune."
În cursul Razboiului de sase ani (1756-1763), doi talentati conducatori de osti maghiari au facut ca prestatia husarilor maghiari, si vitejia regimentelor maghiare sa stârneasca vâlva în toata Europa sa-si atraga admiratia sincera a reginei. Când generalul Ferenc Nádasdy a reputat prin trei cutezatoare atacuri calare succesive, victoria în batalia de la Kolin din 17/18 iunie 1757 împotriva regelui prusac Frederic al II-lea împarateasa de la Schönbrunn (,,ziua de nastere a monarhiei!") a jubilat si a instituit ordinul terezian pentru fapte militare deosebite. Nádasdy a fost unul dintre primi purtatori ai marii cruci. Acest general al Mariei Tereza, fara îndoiala cel mai înzestrat alaturi de laudon, era deastfel nepotul acestui conte Nádasdy, care din cauza participari sale la conspiratia Zrinyi-Wesselényi fusese executat la Viena în 1671 din ordinul lui Leopold I...
|
