Unificarea Germaniei

Unificarea Germaniei.

În 1850,monarhia si aristocratia rurala

(Junkers )reprezentau singurele vechi valori respectate în Prusia.

Economia prusaca beneficia si de avantajul aderarii la uniunea

comerciala (Zollverein ),înfiintata în 1819 si care includea toate

statele germane,cu exceptia Austriei.Cu toate acestea,regele

Frederik Wilhelm al IV-lea respi 727c21h nsese categoric ideea de a rivaliza

cu Austria pentru a-si asigura dominatia asupra Confederatiei

germane

Venirea lui Wilhelm I (1861-1888)pe tronul Prusiei a redus initial

sansele acestui stat de a conduce eforturile de unificare a.Germaniei.Imaginea de ultraconservator diminua considerabil

popularitatea sa în rândurile nationalistilor.

În 1862,Wilhelm l-a numit prim-ministru pe Otto von Bismarck,

cu scopul de a lansa un contraatac asupra Parlamentului.Energic si

abil,Bismark intentiona sa promoveze în continuare modernizarea

economica si sa accepte aparentele unei guvernari parlamentare

pentru a câstiga adeziunea clasei mijlocii.Mai mult decât atât,desi

nu punea prea mare pret pe nationalism,nu numai ca s-a alaturat,

dar a si condus campania de unificare nationala a Germaniei,care

pâna atunci fusese o cauza a clasei mijlocii.

Bismarck a demonstrat curând eficienta politicii sale conservatoare

în confruntarea cu Parlamentul prusac.Desi acesta continua sa

refuze perceperea impozitelor cerute de catre rege în schimbul

campaniei sale militare,totusi Bismarck a adunat taxele.Cetatenii

au platit ,iar Parlamentul a cedat în fata acestei initiative ilegale.

Astfel,clasa mijlocie a continuat sa aiba o constitutie si un

organism reprezentativ,în timp ce Bismarck proceda în functie de

propriile interese.aceasta victorie a perpetuat dominatia monarhiei

si a accentuat cursul ascendent al Prusiei catre suprematie militara

în Europa

Primul prilej de a aplica propria Realpolitik s-a ivit în conjunctura

politica din 1863,când regele Christian al IX-lea al Danemarcei

(1863-1906)si-a manifestat intentia de a anexa ducatul Schleswig.

Bismarck a convins Austria sa i se alature într-un razboi împotriva

Danemarcei.Trupele germane au intrat în Schleswig în februarie

1864,dupa care au cotropit Danemarca în aprilie,înfrângând rapid

trupele daneze.Tratatul de pace permitea armatelor austriece sa

ocupe Holsteinul,iar celor prusace sa anexeze Schleswigul,

ambele ducate ramânând sub dublul control al Austriei si Prusiei.

Situatia din Schleswig-Holstein de la sfârsitul razboiului cu

Danemarca i-a oferit lui Bismarck ocazia ideala de a provoca

confruntarea pe care dorea sa o aiba cu Austria.

În aprilie 1866,împaratul Austriei,Franz Joseph,a ajuns la

concluzia ca Prusia nu-i lasase alta optiune decât razboiul.

Actiunile provocatoare ale lui Bismarck în Schleswig-Holstein si

în Dieta Confederatiei justificau pe deplin acest rationament.

Confruntarile decisive au avut loc la granita austro-prusaca.La

început,cele doua armate s-au ciocnit în lupte de mica amploare.

Apoi,în iulie 1866,doua armate cu un efectiv total de aproape

jumatate de milion de oameni au dat o lupta crâncena la Sadova.

Batalia a decis deznodamântul Razboiului de sapte saptamâni,

soldat cu o înfrângere dezastruoasa pentru Austria.

Desi prusacii obtinusera o victorie zdrobitoare,Bismarck a oferit

Austriei conditii de pace extrem de generoase:o despagubire de

razboi simbolica,a cedat Venetia Italiei si a acceptat

dezmembrarea Confederatiei Germane.Practic,el nu-si dorea un.inamic înversunat la granita de sud,în timp ce Prusia îsi continua

suita triumfurilor sale militare.

Dupa excluderea amestecului austriac în treburile Germaniei,

prestigiul Prusiei crescând spectaculos în ochii nationalistilor,lui

Bismarck nu i-a fost greu sa edifice o noua structura politica prin

care cea mai mare parte a Germaniei ajungea în subordinea

monarhului sau.În 1867,primul ministru a trecut la organizarea

Confederatiei Nord-Germane,o uniune a tuturor statelor germane,

cu exceptia principatelor din sud (Hessa-Darmstadt,Wurttemberg

si Baden).Tratatele de unificare le permiteau conducatorilor

statelor din nord sa se ocupe de problemele interne,numai ca

regele Prusiei devenea seful Confederatiei.În aceasta calitate,

Wilhelm avea autoritate deplina în domeniile diplomatic si militar.

seful executivului,Bismarck,devenea cancelar al Confederatiei,

guvernând efectiv noua organizare etatica.

La sfârsitul anilor '60,statele germane din sud nu erau prea

interesate de o fuziune cu Germania de Nord.Între aceste regiuni

existau deosebiri de ordin religios:sudul era predominant catolic,

iar nordul luteran.Monarhismul prusac nu convenea germanilor

din sud,determinând opozitia acestora fata de alipirea la noua

Confederatie.Ultranationalismul ar fi putut face sudul mai

îngaduitor fata de nord,însa aceasta stare de spirit înca nu se

nascuse.Bismarck s-a gândit ca un razboi cu Franta ar putea trezi

în populatia din sud sentimente similare.El a initiat o politica

activa menita sa provoace un conflict cu Franta.

La 19 iulie 1870,Franta a facut declaratia de razboi mult asteptata

de Bismarck.Primul ministru prusac încheiase o alianta defensiva

cu cele patru state germane din sud.Acum intrau toate în razboi

împotriva Frantei.Curând dupa declaratia de razboi,trupele lui

Napoleon al III-lea au patruns pe teritoriul german,iesind

victorioase dintr-o ciocnire de mica importanta.În continuare,trei

armate moderne ale aliantei germane au replicat printr-un atac

fulgerator.La sfârsitul lunii august,fortele germane i-au înfrânt pe

francezi la Sedan.

Razboiul s-a prelungit însa pâna la jumatatea lunii ianuarie.Pâna

la acea data,germanii exercitasera un control atât de strict asupra

centrului Frantei,încât regele Prusiei s-a putut aventura pâna în

palatul regal de la Versailles.În Sala Oglinzilor,la 18 ianuarie

1871,conducatorii tuturor statelor germane s-au întrunit ca sa-l

proclame pe Wilhelm împarat al noii lor natiuni.Astfel,razboiul i-

a dat lui Bismarck posibilitatea sa desavârseasca procesul de

alipire a celor treizeci si opt de state într-o natiune unificata,

dominata de Prusia.În plus,el nu a manifestat nici un fel de mila

fata de victima sa:Franta era obligata sa plateasca Germaniei doua

sute milioane de franci si sa cedeze Alsacia si Lorena,mar al.discordiei care va învenina înca multa vreme relatiile franco-

germane