146 de ani de la formarea Statului National Român
-din activitatea diplomatica a lui Vasile Alecsandri-
Unirea de la 24 ianuarie 1859 si geneza României moderne a fost un act politic întemeiat pe sentimentele nationale si patriotice ale românilor. Memorabilul act istoric s-a dovedit a fi determinant pentru întreaga evolutie ulterioara a societatii românesti.
Ori o alta interpretare a faptelor din ianuarie 1859, ori tendinta de a minimaliza rolul natiunii în împlinirea aspiratiilor de unitate si nu numai la 1859, nu sunt conforme cu adevarul istoric.
Unirea Moldovei cu Ţara Româneasca si constituirea statului national român a netezit calea spre înfaptuirea unor reforme deja statornicite în Europa civilizata a mijlocului secolului al XIX-lea, reforme ce l-au inspirat pe domnul Alexandru Ioan Cuza si pe ilustrii sai sfetnici.
Reforma agrara, cea administrativa sau a învatamântului, a armatei, a justitiei, s.a. delimiteaza distinct doua segmente ale devenirii noastre istorice, separa ceea ce a devenit perimat de statul care corespunde într-adevar epocii.
Unirea de la 1859 a constituit si punctul de plecare spre dobândirea independentei absolute de stat în 1877-1878, desavârsirea unitatii nationale în etapa 1878-1918.
Vom relata în rândurile ce urmeaza un episod poate mai putin cunoscut de cititorii nostrii, ce-l evidentiaza pe Vasile Alecsandri în alta ipostaza decât cea de bard de la Mircesti.
Mare om de cultura, arhivist (a fost director al Arhivelor Statului ale Modovei, în perioada 1850-1853), apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza, patriot prin excelenta, s-a dovedit a fi si un diplomat cu însusiri de invidiat.
Dupa 24 ianuarie, ca ministru de externe al Moldovei (unificarea administrativa s-a înfaptuit abia în 1862), primeste din partea domnitorului CUZA, o misie politica pe la curtile europene pentru a obtine recunoasterea dublei alegeri pe tronurile de la Iasi si Bucuresti, a unui principe român si nu strain, conform conventiei de la Paris: "Domnule Ministru, Trebuinta cerând ca sa trimitem o persoana de încredere spre a transmite depese importante înaltelor curti ale Frantei, a Marei Britanie si a Sardiniei (n.a. -nucleul statului italian unitar de mai târziu), am gasit de cuvinta a-ti încredinta o asemenea misie delicata. Facându-ti dar cunoscut aceasta decisie a noastra, te rog sa te pregatesti a pleca îndata, dupa ce vei primi instructiunile noastre. Dumnezeu sa te tie în a sa sfânta paza. Alexandru Ioan".
Ca instructiuni speciale doar: "Du-te si fa cum te-or povatui inima si constiinta!".
Constiinta l-a povatuit într-adevar sa obtina sprijinul si simpatia pentru cauza Unirii si a lui Cuza la curtea regala de la Torino (capitala Sardiniei sau Piemontului), la împaratul Napoleon al III-lea la Paris si în cabinetul Foreing Office-ului londonez, caci regina Victoria a Regatului Unit nu l-a primit.
Regele Piemontului, Victor Emmanuel, afirma în urma convorbirii cu ministrul Alecsandri ca are stima si simpatie pentru natia româna si îl însarcina sa transmita complimente afectuoase printului Cuza si ca institutiile regatului italian vor fi deschise pentru români, care vor fi primiti ca niste frati!.
Tactul si bunul simt al diplomatului Alecsandri l-a convins pâna si pe titularul Foreign Office-ului, distantul lord Malmersbury. Dupa o primire rece si o aspra critica tipic engleza la adresa colonelului Cuza si al actului de curaj al românilor, ce s-au abatut de la hotarârile marilor puteri garante privind soarta noastra, ministrul englez afirma în final ca guvernul Maiestatii Sale (britanice - n.a.) va va da cele mai vii probe de a sa stima si bunavointa, iar Cuza nu va fi pentru britanici doar un colonel, ci un adevarat print.
Franta însa, s-a dovedit un aliat de mare nadejde, ca de atâtea ori. Obtinerea sprijinului puternicului si influentului Imperiu Francez pentru cauza Unirii Principatelor Române însemna în fond recunoasterea internationala a actului politic românesc de la 24 ianuarie 1859.
Primit de îndata dupa sosirea la Paris de Napoleon III, Alecsandri a obtinut sustinerea Frantei pentru cauza Unirii, urmare unei pledoarii de un patetism aparte. Simpatia franceza pentru români nu era o noutate. Ea se confirma si în acel februarie 1859 din afirmatiile împaratului francez: "Simt o mare simpatie pentru natia româna si Domnul Cuza. Actul patriotic ce ati desavârsit decurgând prin înaltarea unui singur om pe ambele tronuri, a Moldovei si a Valahiei, tactul politic ce ati probat savârsindu-l îmi dau încredere ca meritati viitorul la care aspirati. Nu-mi ramâne decât a va felicita si a va asigura de ajutorul Frantei..."
Solicitat în a arata pe harta spatiul în care românii sunt etnic majoritari, Vasile Alecsandri relateaza: "Atunci, în vreme de un patrar de ora, debitai un curs întreg de geografie româneasca, aratând cu degetul pe harta mai întâi Principatele Unite, apoi Banatul, Transilvania, Bucovina si Basarabia ce le înconjoara, apoi satele românesti de pe malul drept al Dunarii (Dobrogea - n.n.)...si sfârsii zicând cu un entuziasm bine simtit vedeti Sire cât de întinsa e adevarata Românie?" Asa o vedea Alecsandri înca la 1859!
Cât despre reformele ce urmau sa apara, împaratul francez sfatuia: "Cautati a va recomanda Europei prin întelepciunea reformelor din launtru, precum v-ati recomandat prin patriotismul de care ati dat dovada!"
Cele relatate sunt pilde, sunt aspecte ce nu si-au pierdut defel actualitatea, caci interesul national este mai presus de orice în politica! Personaje de rezonanta precum: Mihail Kogalniceanu si I. Bratianu, Costache Negri si C. A. Rosetti, Vasile Alecsandri si Alexandru Odobescu, Vasile Boerescu si Nicolae Kretzulescu, generalul Ion Em. Florescu si Ion Ghica s.a. sunt artizanii Unirii de la 1859, iar alaturi de acestia întreaga natie româna.
Dar mai ales Cuza Voda! O asemenea personalitate se naste o singura data!
Arhiva Directiei Judetene Covasna a Arhivelor Nationale, Dos. 15/2005.
|
