VARIANTA 18 istorie bac rezolvare

VARIANTA 18

Subiectul I c, a, b, d.

Subiectul al H-lea

1. "... voi pazi cu sfintenie drepturile si interesele patriei mele, voi fi credincios Constitutiei (...) voi priveghea la respectarea legilor pentru toti si în toate". 2. Presedintele Adunarii îi înmâneaza lui Cuza actul prin care se constata alegerea sa si notificatia catre "maiestatea sa imperiala sultanului"...; 3. Unirea sub un principe strain; 4. în decembrie 1857, ambele Adunarile Ad-hoc transformare de români în adevarate adunari cu caracter reprezentativ au fost dizolvate, rezolutiile acestora, împreuna cu raportul Comisiei europene, sunt trimise celor sapte Puteri.

Reprezentantii acestora s-au întrunit în mai -august 1858 în cadrul Conferintei de la Paris, unde au fost luate în dezbatere aceste documente. sedintele conferintei au fost consacrate exclusiv problemelor privind organizarea viitoare a Principatelor, relatiilor acestora cu Poarta, chestiunii Dunarii si manastirilor închinate.

Documentul referitor la Principate se numea Conventie. Ea a fost semnata de reprezentantii: Rusiei, Prusiei, Austriei, Frantei, Imperiului Otoman, Angliei si Piemontului si în privinta viitorului statut al Principatelor oferea urmatoarea solutie: un stat cu numele de "Principatele Unite ale Moldovei si Ţarii Românesti", dar cu mentinerea a doi domnitori, doua adunari, doua capitale si doua institutii unice: Comisia Centrala (elabora proiectele legilor comune) cu sediul la Focsani si înalta Curte de Justitie si Casatie. Aceeasi organizare o va avea armata în fruntea careia se afla un singur sef suprem ales prin rotatie din cele doua Principate, iar o banderola albastra trebuia sa se afle la steaguri 252o1410c le deosebite ale celor doua tari.

Conventia mai prevedea principii legate de organizarea interna a Principatelor si tot potrivit Conventiei în fiecare Principat a fost instituita câte o caimacamie (comisie provizorie) ce avea drept scop pregatirea alegerilor pentru adunarile elective. 5. Nemultumiti de politica domnitorului, liberalii- radicali s-au unit cu gruparile conservatoare (începând din anul 1863) într-o formatiune denumita de contemporani monstruasa coalitie, în cadrul careia un rol important l-au avut Ion C.Bratianu si C.A.Rosetti (de orientare liberal radicala) si care, în ianuarie 1863 acorda vot de neîncredere guvernului Kretzulescu. Dar, domnitorul a mentinut guvernul pâna în octombrie, când îl însarcineaza pe Mihail Kogalniceanu cu formarea noului guvern

(11/23 octombrie 1863).

La 13/25 martie 1864-Kogalniceanu a adus în discutia Adunarii chestiunea rurala, dar conservatorii, majoritari, s-au opus si problema a ramas deocamdata

nerezolvata.

Conflictul atinge punctul maxim pe 2/14 mai 1864 când pentru a rezolva problemele legate de reformele ce aveau drept scop modernizarea statului si pentru ca Adunare, daduse vot de blam si guvernului Kogalniceanu, este dizolvata printr-un decret al domnitorului. Se înfaptuia astfel prima si singura lovitura de stat din istoria moderna a României. Actul reprezenta o încalcare grava a Conventiei de la Paris, fapt ce putea avea urmari nedorite pe plan extern. Pentru evitarea lor, domnitorul a adoptat un document constitutional numit "Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris" care reorganiza puterile în stat.

Atât Statutul cât si legea electorala, adoptata în acelasi timp, au fost supuse plebiscitului. Fata de aceste legi, Cuza a obtinut adeziunea Corpului elector prin plebiscitul organizat între 10 si 14 mai si al Puterilor garante dupa o noua vizita la Constantinopol (iunie 1864). Statutul, devenit prin scrisoarea vizirului, Actul aditional la Conventiunea din 7/19 august 1858", instaura regimul domniei autoritare a lui Cuza.

Subiectul al III-lea

A doua jumatate a secolului al XX-lea, s-a caracterizat prin schimbari profunde în regimul politic din România trecându-se de la monarhie la comunism pentru a se reveni în sfârsit la democratie.

Epoca postbelica a adus în jumatatea estica a Europei un nou regim politic impus de Uniunea Sovietica cu ajutorul Armatei Rosii "eliberatoare": regimul comunist. In România acest lucru se întâmpla dupa lovitura de stat din 23 august 1944, când a fost arestat maresalul Ion Antonescu împreuna cu membrii guvernului de catre o coalitie alcatuita din P.N.L, P.N.Ţ, P.S.D si Partidul Comunist Român, coalitie numita Blocul National Democrat sprijinita de regele Mihai.

în 1948 comunistii încheie preluarea puterii politice odata cu Constitutia din 13 aprilie si încep lupta împotriva proprietatii private prin nationalizarea a 1060 de întreprinderi industriale si miniere, reprezentând 90% din productia tarii si transformarea lor în sovromuri. Pâna în 1950 sunt confiscate si restul de unitati economice, social-culturale si locuinte care se alatura proprietatii statului împreuna cu terenurile agricole colectivizate începând din martie 1949.

în ceea ce priveste colectivizarea dupa doua reforme agrare semnificative 57% dintre gospodarii aveau mai putin de 5 hectare, dar comunistii protestau "împotriva exploatarii capitaliste la sate". Colectivizare a s-a desfasurat în perioada 1949-1962. Scopurile acesteia au fost distrugerea chiaburilor si organizarea gospodariilor agricole colective (GAC), dupa modelul sovietic al colhozurilor si al sovhozurilor. Colectivizarea a determinat protestele taranilor, opozitia lor manifestata si prin atacarea "autoritatilor" comuniste si mai mult a declansat rezistenta taraneasca concretizata pe parcursul întregii perioade dintre 1948 si 1962 printr-un lung sir de rascoale în toate zonele tarii (Botosani, Suceava, Nasaud, Galati, Arad, Vrancea, Dâmbovita, Ialomita, Vlasca, Ilfov). în aceste conditii metodele folosite pentru înfiintarea G. A.C.-urilor mergeau de la brutalitati, confiscari, arestari, deportari pâna la corupere, campanii de presa si izolare. Ca si în urma nationalizarii proprietatilor particulare, fostii proprietari, numiti chiaburi, au fost deportati în zone slab populate sau internati în lagarele de munca.

Campania s-a bazat pe voluntariat dar metodele folosite. Primele GAC s-a înfiintat în iulie 1949,dar în 1958 doar 17,5% din terenurile agricole intrase în GAC-uri. în 1953 au fost adoptate alte metode: confiscarea inventarului agricol si a recoltei, restrictii comerciale, interdictii etc. în 1958 s-a revenit în forta la modelul stalinist pentru ca în 1962, 96% din suprafata arabila a tarii sa faca parte din GAC-uri. în aceste conditii colectivizarea a fost declarata încheiata. Dar colectivizarea nu a dus la cresterea nivelului de trai datorita atât productiilor destul de mici obtinute cât si a lipsei de utilaje agricole performante. La aceasta se adauga faptul ca existau putini specialisti care lucrau în agricultura. Calitativ, România a înregistrat cea mai joasa productivitate pe suprafata cultivata, comparativ cu statele din lagarul socialist

în paralel cu procesul de colectivizare s-a trecut si la industrializarea fortata. La 11 iunie 1948 a început nationalizarea mijloacelor de productie. Dupa model sovietic a fost adoptat sistemul planurilor cincinale (primul cincinal 1951 1955) si centralismul economic. Regimul Ceausescu a dat un nou impuls industrializarii. Acesta a considerat ca România a devenit o tara mediu dezvoltata si se trecea la societatea socialista multilateral dezvoltata.

Ramurile preferate erau industria grea, constructoare de masini si petrochimia. Au fost construite multe combinate industriale. Se încerca amplasarea echilibrata a capacitatilor industriale pe întreg teritoriul tarii. România a aderat la Fondul Monetar International si avea relatii economice privilegiate cu Comunitatea Economica Europeana. Dupa 1970 Nicolae Ceausescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei fara a tine cont de indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti de un dirijism economic absolut care, pe termen scurt, s-a resimtit pozitiv, dar pe termen lung s-a dovedit o politica falimentara datorita specializarii unor întregi regiuni, distrugerea accentuata a mediului si depopularea satelor.

în plan extern dupa revolutia din Ungaria, în 1958 se retrasesera trupele sovietice din România ceea ce a permis reorientarea regimului Gheorghe Gheorghiu Dej si distantarea de Moscova condusa de antistalinistul Nikita Hrusciov si Declaratia din aprilie 1964. Prin aceasta declaratie Partidul Comunist Român îsi rezerva dreptul de a edifica socialismul în conformitate cu realitatile nationale. Astfel, pe plan diplomatic si economic se reiau relatiile cu Occidentul, iar pe plan intern este desovietizata cultura si sunt eliberati detinutii politici (1962-1964). în 1968, Nicolae Ceausescu s-a remarcat în mod deosebit prin actiunea sa de condamnare a reprimarii "Primaverii de la Praga", de catre trupele Tratatului de la Varsovia, din care facea parte si România.

Dupa 1964, regimul închisorilor si exterminarea fizica a opozantilor au fost înlocuite de metode mai subtile de supraveghere a societatii în ansamblu: o puternica retea de informatori si încurajarea delatiunii, ascultarea convorbirilor telefonice, domiciliul obligatoriu sau dosarul personal.

în 1989, desi România anunta rambursare datoriei externe, criza economica devenise acuta în toate sectoarele, puterea politica era concentrata în mâinile lui Nicolae Ceausescu si a sotiei sale, Elena. Problemele existente nu puteau fi facute publice prin intermediul presei datorita cenzurii. Securitatea avea un caracter extrem de represiv împiedicând formarea unei disidente în partid sau a unei opozitii interne izolata pe plan international. în aceste conditii încep miscari împotriva regimului comunist la Timisoara si Bucuresti. Acestea se extind în toata tara si se finalizeaza cu prabusirea regimului comunist si revenirea la un regim democratic.

Subiectul al IV-lea

Constituirea statului national unitar român, prin unirea Vechiului Regat cu Basarabia, Bucovina si Transilvania, a determinata de conjunctura internationala creata de Primul Razboi Mondial (1914-1918) si de proclamarea la nivelul Europei a principiilor nationalitatilor si autodeterminarii. De aceasta conjunctura, care a dus la destramarea imperiilor si la aparitia de noi state independente pe harta Europei au profitat popoarele care faceau parte din imperiile multinationale: Austro-Ungar si Ţarist care, în urma evenimentelor din 1917-1918 au disparut de pe harta.

Astfel, printr-o maniera comuna majoritatii si-au proclamat autonomia, apoi independenta si daca a fost cazul si unirea: cehii, slovacii, polonezii, sârbii, bosniacii, slovenii, croatii si românii, formând, în final, Cehoslovacia, Polonia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven sau România Mare.

Desi, în mare, românii din cele trei provincii au parcurs acelasi etape, au existat însa si diferente datorate conditiilor anterioare si prezente, interne si din fostul imperiu.

în conditiile revolutiei din Rusia, în Basarabia se creaza, în martie 1917, Partidul National Moldovenesc si se intensifica miscarea pentru autonomie. Convocat la Chisinau, în octombrie, Congresul ostasilor moldoveni proclama autonomia si constituie, sub conducerea lui Ion Inculet, Sfatul Ţarii ca organ reprezentativ. Autonomia va fi însa demonstrata de proclamarea, la 2 decembrie 1917 a Republicii Democratice Moldovenesti. La 24 ianuarie 1918 a fost proclamata independentei Republicii Democratice Moldovenesti. Datorita agitatiilor bolsevice si în conditiile în care Ucraina îsi manifesta dorinta de a o ocupa, nu a putut mentine ordinea interna si a cerut guvernului român sa trimita trupe determinând ruperea relatiilor diplomatice dintre Rusia si România. La 27 martie 1918, Sfatul Ţarii sa hotarasca cu majoritate de voturi unirea Basarabiei cu România

Ca si Basarabia, Bucovina, provincia româneasca ocupata de austrieci în 1775, trebuia sa faca fata la sfârsitul razboiului pretentiilor Ucrainei de a o ocupa. Acestea împreuna cu Manifestul adresat de împaratul Carol I privind federalizarea Austro-Ungariei si constituirea la Viena a Consiliului National Român care dreptul la autodeterminare, exprimând si dorinta de secesiune, l-au determinat pe Sextil Puscariu sa convoace la 14 octombrie 1918 o adunare nationala la Cernauti. Procla-mându-se Adunare Constituanta ea a hotarât "unirea Bucovinei integrale" cu celelalte provincii românesti din Imperiul Austro-Ungar într-un stat national independent si formarea unui Consiliu National si a unui Birou Executiv condus de Iancu Flondor.

în conditiile în care Adunarea Ucrainiana actiona pentru încorporarea nordului Bucovinei, Consiliul National a proclamat autonomia pe 12 noiembrie si a intrat în tratative cu guvernul de la Iasi. în urma tratativelor a fost convocat, pentru 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei care a votat în unanimitate unirea neconditionata a Bucovinei cu România, unire consfintata de rege prin Decretul-lege din 18 decembrie

Cu totul alta este situatia în Transilvania, unde partidele politice, Partidul National al Românilor din Transilvania, Banat si Ungaria si Partidul Social Democrat, constituite în 1881 si 1905 nu trebuiau decât sa-si reia activitatea si sa anunte hotarârea de autodeterminare prin Declaratia de la Oradea (29 septembrie 1918). Având la baza tot principiul nationalitatilor ea avea ca principale puncte libertatea natiunii, separarea politica de Ungaria si a fost urmata de constituirea ca organ reprezentativ a Consiliul National Român Central. Având aceleasi atributii ca si Sfatul Ţarii, C.N.R.C. a constituit consilii si garzi nationale locale care sa preia controlul politic si administrativ în întreaga provincie si a intrat în tratative cu guvernul ungar care i-a oferit doar autonomia Transilvaniei. Acest nu i-a multumit pe români acest lucru a determinat convocarea unei mari adunari care sa dea expresie vointei românilor transilvaneni. La Adunarea Nationala convocata pentru 1 decembrie 1918 la Alba Iulia au participat 1228 de delegati alesi si alti peste 100.000 de oameni veniti din toate colturile Transilvaniei. Adunarea, deschisa de Gheorghe Pop de Basesti, a adoptat în unanimitate declaratia solemna privind unirea Transilvaniei cu România. Decizia de unire a fost însotita si de un program de înnoiri ce a directionat dezvoltarea ulterioara a tarii.

în 1922 Ferdinand a fost încoronat ca rege al României Mari în catedrala de la Alba Iulia.

Unirea celor trei provincii a fost ratificata de regele Ferdinand prin decretele-lege din 22 aprilie, 11 si 18 decembrie 1918 si au avut ca rezultat constituirea unui stat cu o suprafata de 295 049 Km² si o populatie de peste 18 milioane de locuitori. în plan intern au fost o serie de masuri în vederea realizarii unirii efective ca de exemplu în plan economic în 1920 a fost data legea pentru unificarea monetara, iar în 1921 a fost legiferata reforma agrara, aceasta a fost cea mai ampla reforma de acest fel din Europa acelei perioade. A fost expropiata peste 66% din suprafata detinuta de mosieri, pamântul a fost împartit la 1400000 de capi de familie. România a devenit brusc o tara de mici propietari. în plan administrativ a fost data legea administrativa, în 1925. Legea stabilea împartirea teritoriului României în judete si comune. Comunele puteau fi rurale si urbane judetele erau împartite în circumscriptii numite plasi. în fruntea consiliului comunal se afla primarul iar reprezentantul guvernului în judet era prefectul. în plan politic în 1926, a fost adoptata legea electorala, care stabilea un mod unitar de organizare desfasurare si înregistrare a rezultatelor alegerilor parlamentare. Legea introducea "prima majoritara", care avea menirea de a evita o farâmitare excesiva a spectrului politic.

în 1923 a fost elaborata o noua Constitutie acesta avea rolul de consolida statul national unitar român.. Aceasta a stat la baza dezvoltarii tarii pâna în 193 8. Ea prevedea în special caracterul national si unitar al statului român, drepturile si libertatile cetatenilor, separarea puterilor în stat. în cadrul acestui ultim principiu puterea legislativa apartinea uneia dintre principalele institutii ale statului: Parlamentul, puterea executiva: regelui care-o exercita prin intermediul guvernului, iar cea judecatoreasca înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Recunoasterea internationala a noilor granite, rezultate în urma unirii, România a cautat sa o obtina la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920). Desi nu a fost acceptata la discutii din cauza pacii separate cu Puterile Centrale, tratatele cu Austria si Ungaria au recunoscut unirea Bucovinei si a Transilvaniei. în privinta unirii Basarabiei aceasta a fost recunoscuta de Marile Puteri în Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920, dar niciodata de Rusia sovietica si Ucraina.

Nerecunoasterea unirii de catre Rusia si regimul revizionist instaurat în Ungaria au devenit astfel principale probleme ale României Mari, probleme pe care a încercat sa le rezolve prin aliante regionale cu Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia, Turcia, dar care i s-au dovedit fatale în contextul desfasurarii celui de-Al Doilea Razboi Mondial.