VARIANTA 14 istorie bac rezolvare

VARIANTA 14

Subiectul I b, a, d, c. Subiectul al II-lea

1. "Art. 2- Teritoriul României este nealienabil. Hotarele statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi. » ; 2. Românii fara deosebire de origine etnica, de limba # 17517k1014r 1;i de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea învatamântului, de libertatea presei, libertata întrunirilor, etc. 3.Constitutia din 1866 ;

România avea nevoie de o noua Constitutie care sa reflecte noile realitati si anume formarea statului national unitar prin Unirea cu Basarabia, Bucovina, Transilvania.

Regimul politic în aceasta perioada a fost un regim democratic. Cele mai imprtante institutii în cadrul statului au fost monarhia si Parlamentul. Regele Ferdinand I (1914-1927) a condus în conformitate cu Constitutia în vigoare, a colaborat cu oamenii politici ai vremii, nu si-a depasit atributiile ce-i reveneau potrivit acesteia. Probleme deosebite a creat fiul sau Carol care în 1938 a impus un regim monarhic autoritar.

Din Parlament faceau parte reprezentantii partidelor politic, majoritatea fiind asigurata de partidul iesit victorios în alegeri. în perioada interbelica principalele patide politice au fost PNL si PNŢ.

Subiectul al III-Iea

Secolul al XlX-lea, secolul nationalitatilor cum l-au numit istoricii a reprezentat pentru Ţarile Române o perioada cu foarte multe schimbari, mai ales în statutul international. Astfel, daca la începutul secolului Ţara Româneasca si Moldova se aflau despartite si sub deplina suzeranitate a Imperiului Otoman, sfârsitul secolului le va gasi unite si independente. Asta se întâmpla dupa ce fusesera sub protectoratul rusesc (1825-1856) si sub garantia colectiva a Marilor Puteri (1856-1877).

La începutul Epocii Moderne, s-a format natiunea româna. înca din secolul al XVIII-lea dar mai ales în prima jumatate a secolului al XlX-lea aceasta natiune a luptat pentru eliberarea sociala si nationala. începuse timpul reformelor, al europenizarii, dupa ce în o suta de ani s-a ajuns la grecizarea institutiilor statului si a culturii urbane, sosise timpul al Revolutiei, al Unirii si al Independentei.

începutul de secol este marcat de miscarea revolutionara condusa de Tudor Vladimirescu (1821), miscare ce marcheaza sfârsitul "secolului fanariot". Din 1822 se revine la domniile pamântene. Dar Ţarile Române continua sa fie obiect de disputa între Puterea suzerana (Poarta) si Puterea protectoare (Rusia).Ducând o politica hegemonica, Imperiul tarist devenit oficial protector al Ţarilor Române, continua sa profite de pe urma crizei orientale, pentru a ocupa noi teritorii apartinând acestuia si nu numai. în urma pacii de la Bucuresti, din 1812, tinutul dintre Prut si Nistru, Basarabia este luat de catre rusi. De nevoia de reorganizare trebuie însa sa tina seama si Marile Puteri. în urma Tratatului de la Adrianopol (1829) Rusia a pus în aplicare prevederile Conventiei ruso-otomane încheiata în 1826 la Akkerman privind elaborarea unor regulamente de organizare interioara a Principatelor.

Redactat de doua comisii de boieri si modificat la Petersburg, Regulamentul Organic a intrat în vigoare în 1831/1832. Document cu rol de Constitutie, acesta a stat la baza vietii românesti pâna în 1858, când este înlocuit de Conventia de la Paris, însa nu a rezolvat toate problemele societatii românesti. Chiar daca a introdus separarea puterilor în stat, a modernizat partial sistemul fiscal, a reînfiintat armata nationala, a prevazut adoptarea primului buget, Regulamentul a lasat multe probleme nerezolvate. Revolutia de la 1848 încerca rezolvarea acestor probleme.

Transilvania devenise principat autonom sub suzeranitate otomana(l 541), pentru ca la sfârsitul secolului al XVII-lea sa devina provincie habsburgica, dar natiunea româna continua sa fie considerata "tolerata". în secolul al XlX-lea lupta românilor transilvaneni pentru emancipare politica si nationala continua, fiind încununata de succes în 1918, odata cu realizarea Marii Uniri.

Subiectul al IV-lea

în contextul general datorat marii invazii mongole, la care se adauga faptul ca regii maghiari îsi continua politica expansionista spre Dunarea de Jos, dar si stingerea dinastiei Arpadiene (1301), s-au putut forma primele state medievale românesti.

La sud de Carpati existau deja, în secolul al XlII-lea, cnezate si voievodate. Ele sunt amintite în Diploma Cavalerilor Ordinului SfântulIoan de la Ierusalim, emisa în 2 iunie 1247, de catre regele maghiar Bela al IV-lea. Aceste formatiuni sunt: voievodatul lui Litovoi, care cuprindea Ţara Hategului si nordul Olteniei, voievodatul lui Seneslau, asezat în Ţara Fagarasului si nordul Munteniei, cnezatul lui Farcas, din zona Vâlcei, cnezatul lui Ioan, asezat probabil între Jiu si Olt si Ţara Severinului, devenita apoi Banatul de Severin.

Dezvoltarea economica a acestor voievodate despre care Diploma ne informeaza ca beneficiau de venituri provenite din slujbe, morile, fanetele si pasunile, vitele si oile, pescariile si iazurile, ocnele care existau pe teritoriul pe care trebuia sa se aseze cavalerii Ioaniti condusi de marele perceptor, Rembald, a creat conditii favorabile formarii statului medieval Ţara Româneasca.

Din izvoarele istorice mai aflam ca Litovoi, Farcas si Ioan erau dependenti de coroana maghiara care îi controla prin intermediul "banului" de Severin si ca Litovoi încearca sa rupa aceasta dependenta (1272-1275).

In primavara anului 1291, când regele maghiar Andrei al IlI-lea încearca sa-1 readuca sub ascultare pe voievodul Transilvaniei, consolidând drepturile si privilegiile ungurilor, sasilor si secuilor, anihileaza autonomia româneasca din Fagaras. în aceste conditii o parte a românilor condusi de Radu Negru, au trecut Carpatii si s-au asezat în zona Câmpulung. Acest eveniment cunoscut din cronici si legende ca "descalecatul" lui Negru Voda din Fagaras, a facut ca din acea zona sa înceapa unificarea formatiunilor politice românesti, populatia româneasca din Transilvania având o anumita contributie.

La începutul secolului al XlV-lea, în conditiile în care regatul maghiar trece prin criza interna datorata stingerii dinastiei arpadiene (1301), formatiunile politice prestatale sunt unificate, statul este format si condus de Basarab (1310? -1352). Statul nou format apare în documente sub diferite nume: Terra Transalpina (în documentele maghiare), Ungrovlahia (în documentele emise de cancelaria Ţarii Românesti) etc El este condus de un domnitor cu titlul de "mare voievod si domn" si cuprindea Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia pâna la Dunare si Basarabia-teritoriul de la nordul gurilor Dunarii smuls tatarilor.

Nu stim exact când si cum s-a format noul stat, dar cert este ca, în 1324, în contextul expeditiilor maghiare împotriva tatarilor din nordul gurilor Dunarii, a existat un acord între Basarab I si regele maghiar Carol Robert de Anjou (1308-1342). Prin accest acord Carol Robert recunostea stapânirea lui Basarab asupra Banatului de Severin, Olteniei, Munteniei si teritoriilor de la nordul gurilor Dunarii (Basarabia) în timp ce domnul român îi recunoastea suzeranitatea.

Raporturile dintre voievodul român si regele Ungariei s-au înrautatit însa, ca urmare a disputelor asupra Banatului de Severin si în 1330, Carol Robert împreuna cu nobilii maghiari hotarasc sa desfiinteze statul condus de catre Basarab printr-o campanie militara. în septembrie, oastea maghiara în fruntea careia se afla regele însusi, a ocupat cetatea Severin si tinutul înconjurator. în aceste conditii, Basarab ofera o suma mare de bani pentru rascumpararea pacii (7000 marci de argint), dar este refuzat. Oastea maghiara care se îndrepta spre Curtea de Arges este silita sa se retraga datorita tacticii de lupta a românilor si este înfrânta pe drumul de întoarcere pe 9-12 noiembrie 1330, în batalia de la Posada, batalie în urma careia noul state îsi obtine independenta. Batalia desfasurata într-un loc nelocalizat precis pâna acum a fost descrisa de "Cronicapictata de la Viena" (Chroniconpictum Vindobonense).

Nicolae Alexandru (1352-1364), care restabiliste relatiile de colaborare cu Ungaria si lupta alaturi de Ludovic I de Anjou (1342-1382) împotriva dominatiei tatare. în 1359, noul voievod îsi ia titlul de domn autocrat si întemeiaza mitropolia Ungro-Vlahiei.

Vladislav I (Vlaicu-Voda, 1364- cea. 1376) este cel care respinge un prim atac otoman la Dunarea de Jos, organizeaza institutiile civile si ecleziastice ale statului si se intituleaza "mare voievod, domn, singur stapânitor al Ungrovlahiei.

Vlaicu este urmat de Radu I si Dan I în timpul carora relatiile cu Ungaria s-au mentinut într-o stare tensionata, iar dupa lupta de la Cirmen (1371), principalul pericol devin otomanii care înaintau vertiginos în Balcani. La confruntari directe cu acestia din urma s-a ajuns chiar în timpul domniei urmasului lui Dan, Mircea cel Batrân (1386-1418).

Unificarea formatiunilor prestatale de la rasarit de Carpati a însemnat formarea statului moldovean.. Dar, daca unificarea politica a românilor dintre Carpati si Nistru începe la jumatatea secolului al XlV-lea, organizarea lor în formatiuni prestatale este mult anterioara. La est de Carpati sunt atestate diverse structuri politice traditionale înca din secolele IX-XI cu numele de: "tari" "codrii" "câmpuri" "cobâle" sau "ocoale". Prima "tara" este cea mentionata în cronica turca Oguzname sub numele de "tara Vlahilor" {Ulak Ui) urmata de Ţara Sipenitului, dar si de "tara brodnicilor" sau "tara volohilor" din documentele cancelariilor maghiare sau papale ale secolului al XHI-lea. Dintre "codrii" amintim Codrii Cosminului, Codrii Hertei, Codrii Lapusnei, etc, dintre "câmpuri" Câmpul lui Dragos, Câmpul lui Vlad. "Cobâlele" se gasesc în zone din Dorohoi, Neamt, Bacau, Vaslui, iar "ocoale" în Câmpulung si Vrancea.

în izvoarele scrise externe numele formatiunilor politice sunt date dupa numele principalilor migratori. Astfel, un izvor bizantin din secolul al X-lea numeste zona de la est de Carpati, Patzinakia, de la numele pecenegilor, iar un alt izvor din secolul al XHI-lea, Cumania, dupa episcopia catolica organizata în 1227 sau Cumania Neagra, Trataria. în secolul al XlV-lea exista o Valahie în nordul Moldovei.

Românii apar mentionati în confruntarile din epoca în special împotriva tatarilor, dar existenta structurilor politice românesti este demonstrata atât de izvoarele arheologice, cât si de documentele vremii. Termenul sub care apar mentionati este numele de "vlahi", ca si românii de la sud de Carpati sau din sudul Dunarii. Procesul de formare a statului moldovean a avut mai multe etape. Prima etapa are loc în conditiile expeditiilor maghiare antitataresti (1345-1354), când regele maghiar, Ludovic I a format o marca de aparare în nord-vestul Moldovei, marca ce a fost condusa de Dragos, un voievod maramuresan. Aceasta marca de aparare se întindea teritorial între Câmpulung Moldovenesc si Vrancea si avea resedinta la Baia.

A doua etapa are loc în 1359 când Bogdan din Cuhea, un alt voievod al românilor din Maramures trece Carpatii împreuna cu oamenii sai si participa la o rascoala împotriva lui Bale, urmas al lui Dragos, dependent de coroana maghiara. Trecerea Carpatilor are loc în contextul politicii de catolicizarea a regelui maghiar si de încercarile acestuia de a introduce propria organizare politica în Ţara Maramuresului. Aceasta politica a provocat si rascoala împotriva lui Bale. Despre eveniment ne povestesc doua documente emise de cancelaria maghiara în 1360 si respectiv 1365 si Cronica lui Ioan de Târnave.

încercarile regelui Ungariei, facute pâna în 1365, de a-1 înlatura pe Bogdan din Moldova s-au dovedit zadarnice, dar în conditiile în care Ludovic I era absorbit de planul unei cruciade a recunoscut independenta Moldovei.

în a treia etapa urmasii lui Bogdan unifica întreg teritoriul moldovean astfel încât, în 1393 Roman I se intituleaza "mare si singur stapânitor" domn "al Ţarii Moldovei, de la Munte pâna la Mare". Aceasta etapa începe cu fiul si urmasul lui Bogdan, Latcu (1365-1374) care a avut de facut fata politicii de catolicizare a regelui Ungariei si în 1371 accepta înfiintarea unei episcopii catolice cu centrul la siret, capitala Moldovei. Cu toate acestea politica nu a avut succes.

Petru I Musat (1374-1391) încheie un tratat cu regele Poloniei, Vladislav Iagello, pe care-1 recunoaste ca suzeran (1387), iar în anul urmator în schimbul unei sume de bani împrumutata Poloniei, primeste ca garantie Pocutia. în contextul prosperitatii tarii, în 1377 voievodul bate primele monede moldovenesti.

Roman I (1391-1394) în timpul caruia granitele Moldovei ajung de pe Nistru la Marea Neagra, a avut relatii bune cu Polonia, dar a intrat în conflict cu Patriarhia de la Constantinopol pentru numirea mitropolitului Moldovei.

stefan I (1394-1399), venit la tron cu ajutorul Poloniei, a intrat în conflict cu Ungaria, în februarie 1395 fiind chiar nevoit sa respinga un atac al regelui Sigismund de Luxemburg (1387-1437) prin zdrobirea oastei maghiare la Ghindaoani-Neamt. si el continua conflictul cu Patriarhia de la Constantinopol, conflict pe care-1 va rezolva urmasul sau, Alexandru cel Bun (1400-1432).

Pentru a deosebi cele doua tari românesti extracarpatice, în documentele epocii Moldova apare ca Valahia Minor în timp ce Ţara Româneasca apare ca Valahia Maior.

Un rol important în consolidarea statelor medievale românesti l-au avut domnia si biserica. Domnitorul era "mare voievod si domn", folosea particula "Io" în titlul de domnie, succesiunea la conducerea tarii se facea pe cale ereditara sau electiva, domnitorii erau alesi din familia Basarabilor, în Ţara Româneasca si-a Musatinilor, în Moldova, pamântul îi apartinea de drept, era comandantul suprem al armatei, conducea întreaga administratie, batea moneda, stabilea impozite, reprezenta instanta suprema de judecata, puterea sa era limitata de Sfatul domnesc, dar nu toti domnii tineau cont de acesta. El îl numea pe mitropolit si oferea numeroase danii bisricilor si manastirilor, în schimb reprezentantii bisericii sprijina politica domnitorului, aprobând actele acestuia si acordând ajutor. Mitropolitul putea ocupa tronul în caz de vacanta a acestuia pâna la alegerea unui alt domnitor, conducea soliile, participa la încoronarea domnitorului, era present la toate actele principale ale institutiei domnesti. Biserica are rosturi capitale în conservarea si cultivarea fiintei entice românesti si în apararea independntei statului mai ales când este pusa în primejdie si credinta ortodoxa.