VARIANTA 10 - rezolvare bac istorie

VARIANTA 10

Subiectul I b, a, c, d.

Subiectul al II-lea

1. Trebuia sa se foloseasca de schimbarile din viata internationala pentru "a da un nou curs statutului politic al Ţarii Românesti"; 2. "(a stabilit) legaturi cu voievozii Moldovei cu principii Transilvaniei, cu conducatorii miscarii de eliberare a popoarelor din Balcani si cu organizatorii cruciadei antiotomane, pentru a initia si a duce, cu sorti de izbânda, lupta împotriva turcilor". 3. Era "înzestrat cu simt diplomatic". 4. Mircea cel Batrân; 5. La 13/23 august 1595 a avut loc confruntarea turco-româna de la Calugaren 353v2114d i, încheiata cu victoria lui Mihai. în vara anului 1595, oastea otomana trece Dunarea sub conducerea batrânului vizir Sinan-pasa. Lupta se va da în vadul Calugaren 353v2114d ilor, un loc mlastinos situat la jumatatea distantei dintre Bucuresti si Giurgiu pe 13 / 23 august 1595 si se va încheia cu victoria lui Mihai. Ajutoarele otomanilor îl determina însa pe domnul Ţarii Românesti sa se retraga spre culoarul Rucar-Bran în asteptarea ajutoarelor promise de Sigismund. Sinan-pasa reia înaintarea si ocupa Bucurestiul si Târgoviste pregatindu-se sa ierneze în tara, dar cu ajutorul ardelenilor si moldovenilor, veniti în octombrie, Mihai începe contraofensiva încheiata la Giurgiu (octombrie 1595). 6. în 1599, Mihai 1-a învins pe Andrei Bathory la selimbar, iar în 1600 a întreprins o expeditie în Moldova, în urma careia tara i s-a supus. în aceste conditii a reusit în 1600 Unirea Ţarii Românesti cu Moldova si Transilvania. în toamna anului 1599, Mihai începe campania de înlaturare a lui Andrei Bathory cu ajutorul ostilor grupate în doua coloane si care au intrat în Transilvania pe valea Buzaului si prin Ţara Bârsei si pe valea Oltului. Mihai 1-a învins pe Andrei Bathory la selimbar (18/28 octombrie) si a pus stapânire pe Transilvania, iar în mai 1600, dupa o campanie fulgeratoare, si pe Moldova. Astfel, el realiza prima unire politica a celor trei tari române, intitulându-se "domn al Ţarii Românesti, al Transilvaniei si a toata tara Moldovei".

La 1 noiembrie 1599, Mihai îsi facea intrarea triumfala în Alba-lulia.

Subiectul al IH-lea

A doua jumatate a secolului al XX-lea aduce în jumatatea estica a Europei un [ou regim politic impus de Uniunea Sovietica cu ajutorul Armatei Rosii "eliberatoare", n România acest lucru se întâmpla, tot în perioada postbelica, dupa lovitura de stat lin 23 august 1944, în urma careia a fost arestat maresalul Ion Antonescu împreuna ;u membrii guvernului de catre o coalitie alcatuita din P.N.L, RN.Ţ, RS.D si Partidul Comunist Român, coalitie numita Blocul National Democrat sprijinita de regele Mihai.

La 6 martie 1945, comisarul Vâsinski, bazându-se pe "Acordul de procentaj" itabilit la 9 octombrie 1944 între Churchill si Stalin, 1-a obligat pe rege sa-1 numeasca )rim-ministru pe dr. Petru Groza. însa anul cheie pentru preluarea puterii este 1948, )entru ca la 30 decembrie 1947, obtinusera abdicarea regelui Mihai si proclamasera Republica Populara Româna, iar începând cu noul an, comunistii au introdus modelul italinist în toate sectoarele vietii economice si politice; conform acestui model ca idepti ai centralismului economic, s-a trecut la desfiintarea proprietatii private, prin nationalizare si colectivizare. Toti cei care s-au opus celor doua masuri au fost deportati sau condamnati la munca fortata.

La impunerea tuturor acestor masuri au contribuit activistii si cele doua institutii^ create între 1948-1949: securitatea si militia populara. Securitatea chiar a devenit rapid un instrument de teroare si represiune politica îndreptat împotriva oricarui opozant al noului regim. în aceasta calitate ea era coordonata de generali- agenti ai serviciilor sovietice de spionaj.

Masurile luate de comunisti încep din 23 martie 1945, odata cu exproprierea terenurilor mai mari de 50 de hectare pentru realizarea unei reforme agrare si continua cu suprimarea libertatii presei prin interzicerea ziarelor de opozitie, impunerea legii epurarii aparatului de stat, crearea de tribunale populare, înfiintarea sovromurilor si desfiintarea Senatului. Lor li se adauga lichidarea prin teroare politieneasca a vechilor elite politice si culturale, precum si a oricarei opozitii, inclusiv a celei dinauntrul partidului folosind ca metode arestarile pentru colaborationism, condamnarile si deportarile în Uniunea Sovietica începute cu liderii si functionarii regimului

antonescian (1946).

In 1948 comunistii încheie preluarea puterii politice odata cu Constitutia din 13 aprilie si încep lupta împotriva proprietatii private prin nationalizarea a 1060 de întreprinderi industriale si miniere, reprezentând 90% din productia tarii si transformarea lor în sovromuri. Pâna în 1950 sunt confiscate si restul de unitati economice, social-culturale si locuinte care se alatura proprietatii statului împreuna cu terenurile agricole colectivizate începând din martie 1949.

Colectivizarea s-a desfasurat în perioada 1949-1962. Scopurile acesteia au fost distrugerea chiaburilor si organizarea gospodariilor agricole colective (GAC), dupa modelul sovietic al colhozurilor si al sovhozurilor.

In paralel cu procesul de colectivizare s-a trecut si la industrializarea fortata. La 11 iunie 1948 a început nationalizarea mijloacelor de productie. Dupa model sovietic a fost adoptat sistemul planurilor cincinale (primul cincinal 1951- 1955). Regimul Ceausescu a dat un nou impuls industrializarii. Acesta a considerat ca România a devenit o tara mediu dezvoltata si se trecea la societatea socialista multilateral dezvoltata.

Ramurile prioritare erau industria grea, constructoare de masini si petrochimia. Dupa 1970 Nicolae Ceausescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei fara a tine cont de indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti de un dirijism economic absolut care, pe termen scurt, s-a resimtit pozitiv, dar pe termen lung s-a dovedit o politica falimentara datorita specializarii unor întregi regiuni, distrugerea accentuata a mediului si depopularea satelor.

în 1989, desi România anunta rambursare datoriei externe, criza economica devenise acuta în toate sectoarele, puterea politica era concentrata în mâinile lui Nicolae Ceausescu si a sotiei sale, Elena. Securitatea avea un caracter extrem de represiv împiedicând formarea unei disidente în partid sau a unei opozitii interne si era izolata pe plan international. în aceste conditii încep miscari împotriva regimului comunist la Timisoara si Bucuresti. Acestea se extind în toata tara si se finalizeaza cu prabusirea regimului comunist.

Subiectul al IV-lea

La 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a fost realizata unirea Ţarii Românesti cu Moldova. Dubla alegere a reprezentat o încalcare a Conventiei de la Paris, si a stârnit nemultumirea Portii, Principatele Române aflându-se sub suzeranitatea Imperiului Otoman. în aceste conditii, la 27 martie/7 aprilie 1859, ' s-au* deschis lucrarile Conferintei europene la Paris convocata pentru a examina chestiunea dublei alegeri, pentru ca în septembrie 1859 sa fie obtinuta recunoasterea dublei alegeri, pe timpul vietii lui Cuza, dar abia la sfârsitul anului 1861 Poarta, a recunoscut unirea politico-administrativâ fapt care a dus la formarea unui singur guvern (22 ianuarie/3 februarie 1862) si deschiderea unei singure Adunari (24 ianuarie/5 februarie 1862).

în vederea modernizarii tarii Cuza trebuia sa rezolve doua mari probleme: agrara si electorala, dar guvernul era condus de Barbu Catargiu era adversar al reformei agrare, în aceste conditii în tara au început framântari taranesti, generate partial si de liberalii radicali. în 25 mai/6 iunie 1862, Kogalniceanu a sustinut un impresionant discurs în Parlament, în favoarea reformei agrare, în apararea taranilor, dar propunerea împroprietaririi a fost respinsa, motiv care determina o crestere a tensiunii sociale si politice (alimentata de liberalii-radicali). în acest context este ucis Barbu Catargiu fapt care a determinat la 24 iunie/6 iulie 1862, formarea unui nou guvern, condus de moderatul N.Cretulescu, dar nici acest guvern nu a rezolvat problema agrara. în aceste conditii la 11/23 octombrie 1863, este format un nou guvern condus de Mihail Kogalniceanu, astfel a putut fi elaborata legea secularizarii averilor manastiresti (13/ 25 decembrie 1863), suprafata secularizata reprezenta 25,26% din teritoriul tarii, s-a oferit o despagubire refuzata de manastiri.

Datorita problemelor legate de reformele ce aveau drept scop modernizarea statului la 2/14 mai 1864 Cuza, a dizolvat Adunarea electiva (lovitura de stat de la 2 mai), a promulgat Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (o noua Constitutie care întarea puterea domnitorului împotriva legislativului)si a dat o noua lege electorala. Toate acestea au fost supuse aprobarii poporului printr-un plebiscit. Legea electorala sporea considerabil numarul alegatorilor, împartiti în alegatori directi (plateau o contributie de 4 galbeni, stiau carte, aveau vârsta de cel putin 25 de ani) si alegatori primari (votau prin delegati, formati din cei care plateau impozite mai mici).

Reactiile Marilor Puteri garante au fost negative fata de lovitura de stat, considerata o încalcare a Conventiei de la Paris, drept urmare Cuza s-a deplasat la Constantinopol, în iunie 1864 obtinând acceptarea politicii sale de catre Marile puteri si recunoasterea clara a autonomiei tarii.

Având pozitia consolidata în interior si exterior el a putut trece la înfaptuirea reformei agrare, aceasta a fost promulgata în 14/26 august 1864. Potrivit acesteia taranii au fost împartiti în functie de numarul de vite în: fruntasi, mijlocasi si palmasi si au primit pamânt în fuctie de aceasta împartire.

Legea a avut si neajunsuri. Au fost împropietarite, dupa anumiti istorici, 511 896 de familii, cu toate acestea multi tarani au ramas fara pamânt sau aveau pamânt foarte putin.

La 11 februarie 1866 în urma unei lovituri de stat, organizata de catre "monstruoasa coalitie", Cuza a fost nevoit sa semneze actele de abdicare si sa plece din tara.

Cuza a adoptat toate masurile posibile si necesare modernizarii statului român. A dat dovada de competenta, demnitate si patriotism, a ramas si va ramâne domnul Unirii, dar timpul Unirii trecuse se apropia timpul Independentei.

Dupa abdicarea lui Cuza a fost proclamat ca domnitor Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, în urma refuzului acestuia oamenii politici români i s-au adresat din nou lui Napoleon al III-lea. în urma mai multor discutii alegerea s-a oprit asupra lui Carol de Hohenzollern, problema domnitorului strain trebuia repede rezolvata deoarece în Moldova, Rusia, provocase si întretinuse o miscare separatista (manifestata la Iasi, 3/15 aprilie 1866), iar Austria si Poarta doreau destramarea Unirii. în aceste conditii la 25 aprilie Carol a acceptat propunerea si cu acordul tatalui, a regelui Prusiei si al cancelarului Bismarck a plecat spre România.

în plan intern s-a format o locotenenta domneasca si un guvern provizoriu ce urmau sa conduca tara pâna la alegerea unui nou domnitor si au izbucnit miscari taranesti urmate de rascoala granicerilor de la Dunare în conditiile în care locotenenta domneasca a legiferat legea învoielilor agricole (18/30 martie), extrem de dure pentru tarani, etc.

La 2/14 aprilie 1866 începe plebiscitul la care cetatenii sunt chemati sa se pronunte prin "da" sau "nu" în legatura cu alegerea lui Carol. Rezultatul a fost clar în favoarea printului strain. în aceste conditii la 10 mai 1866 Carol a intrat în Bucuresti si a fost proclamat ca domn de catre Adunare.

în aprilie 1866, se formase o Adunarea Constituanta, aceasta începe dezbaterile în vederea adoptarii unei noi legi fundamentale a statului. Dupa îndelungate discutii, în cadrul Adunarii, între liberali si conservatori, în care s-a fost implicat si domnitorul Carol, la 1 iulie 1866 Constitutia a fost promulgata. Aceasta a avut drept model Constitutia belgiana.

Continut: numele tarii era România, se proclamau principiul monarhiei ereditare, libertatile si drepturile fundamentale ale cetateanului, suveranitatea nationala. Guvernamântul era reprezentativ, proprietatea era declarata sacra si inviolabila, se consacra principiul, egalitatii în drepturi si al separarii puterilor în stat, nu erau amintite raporturile cu Imperiul Otoman.

Puterea executiva era exercitata de catre domnitor si ministrii numiti si revocati de catre acesta.

Domnitorul avea dreptul de veto absolut, drepturi în materie legislativa, putea convoca, amâna sau dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, sanctiona sau nu o lege, forma guvernul, avea dreptul de a bate moneda, era conducatorul armatei, numea sau confirma în toate functiile publice, avea dreptul de amnistie, gratiere, de a încheia tratate sau conventii, de a conferii decoratii, etc.

Puterea legislativa detinuta de Reprezentanta Nationala formata din doua Camere: Adunarea Deputatilor si Senatul. Adunarea Deputatilor avea drept de legiferare, drept de autoconducere, dezbatea si adopta bugetul, dreptul de interpelare, raspundea la mesajul tronului etc. Puterea judecatoreasca era încredintata judecatoriilor, instanta suprema era Curtea de Casatie.

Constitutia a fost completata de un sistem electoral. Domnia era implicata în toate structurile de putere ale statului. Continutul Constitutiei reliefeaza compromisul dintre conservatori si liberali dar si victoria conservatorilor asupra liberalilor.

Constitutia a fost necesara dezvoltarii României moderne, consolidarii institutiilor burgheze si a statului national. în plan extern a fost perceputa ca o manifestare a independentei.

în 1877, România se alatura Rusiei, în razboiul împotriva Imperiului Otoman. Domnitorul Carol, împreuna cu oamenii politici din România au încercat obtinerea independentei pe cale pasnica. în conditiile în care nu a fost posibil acest lucru în aprilie 1877 România a intrat în stare de razboi cu Poarta, iar la 9 mai 1877 Mihail Kogalniceanu a declarat în cadrul Adunarii Deputatilor independenta României. Armata româna s-a remarcat în luptele purtate la Plevna, Smârdan, Vidin, Opanez etc. în urma tratatelor încheiate la San Stefano si Berlin, în 1878 Marile Puteri au recunoscut independenta României. în aceste conditii, în 1878, Carol a primit titlul de Alteta Regala, iar în 1881 România a devenit regat, la 10 mai Carol I si Elisabeta de Wied au fost încoronati ca rege si regina a României, Ia 14 mai 1881 a fost reglementata succesiunea la tron prin "pactul de familie", mostenitor al tronului fiind proclamat printul Ferdinand de Hohenzollern -Sigmaringen.

Carol a colaborat cu personalitatile politice ale vremii Ion C. Bratianu, D.A. Sturdza, Lascar Catargiu. El a demonstrat reale calitati de om politic si în ciuda unor dificultati pe care le-a avut la începutul domniei a stiut sa apere interesele românilor.