VASLUI-IAsI-BĂICENI-COT- NARI-HĪRLĂU-BOTOsANI (225km)
De la Vaslui la Iasi (72 km), se merge cu masina pe sosea asfaltata (D.N. 24) sau pe linia ferata, trecīndu-se peste dealul Bīrnova.
A. Iasi
Asezat pe Bahlui, aproape de confluenta acestui rīu cu Jijia, "lasul vechilor zidiri" este unul dintre cele mai vechi orase ale tarii si cel mai īnsemnat centru cultural, politic si administrativ al Moldovei. Ca asezare este mai vechi decīt īntemeierea statului feudal al Moldovei.
Descoperirea unor unelte de silex (lame, razuitoare, nuclee) la Valea Lupului, cartierul Abator si pe raza satelor Rediu, Tatar, Hlincea si Lunca Ciurei indica prezenta omului pe teritoriul actual al oraş 232j94c ;ului Iasi si a īmprejurimilor lui īnca din epoca paleolitica.
Neoliticul, cu toate fazele de dezvoltare, este atestat prin descoperirea a numeroase resturi de locuire pe locul vechii Curti domnesti, īn cartierele Ciurchi, soro-gari, Socola, Bucium, iar faza de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului este marcata prin urmele unei asezari de pe terasa medie a Bahluiului.
Epoca bronzului si mai ales perioada tīrzie a acesteia este reprezentata prin unelte si arme de bronz descoperite la Ceairul lui Peret, Holboca, Bucium etc.
Din prima epoca a fierului (Hallstatt), dateaza statiunea descoperita la nord-est de Iasi si resturi de locuire provenite din descoperirile facute īn cartierul Socola, īn Nicolina, la nord-est de Iasi etc, īn timp ce cercetarile de la Lunca Ciurei au adus numeroase materiale caracteristice perioadei Latene. Īn legatura cu locuirea din timpul celei de a doua epoci a fierului din zona Iasilor si a īmprejurimilor lui au fost puse si cīteva imitatii dupa monede macedonene si monede dacice gasite īn Iasi si la Valea Lupului. Printre descoperirile mai vechi se numara si monede macedonene din timpul lui Filip al II-lea si Alexandru cel Mare, exemplare grecesti emise de orasele Dyrrhachium si Thassos, precum si denari romani din timpul republicii si imperiului.
Bogat reprezentata este perioada prefeudala. Numeroase resturi de locuire, datīnd din secolele III-IV, au fost descoperite la Palatul Culturii, īn cartierele Nicolina, Socola, Abator, Pacuret. Caracteristica inventarului acestor asezari o constituie ceramica autohtona lucrata la roata, alaturi de ceramica de factura romana sau de cea lucrata cu mīna.
Perioada cuprinsa īntre secolele VIII-X este bine documentata prin descoperirile de la Hlincea, Miroslava, Ciurechi si Valea Lupului. Asezarea de la Hlincea prezinta o deosebita importanta. Īmpreuna cu alte asezari din jur locuite īn secolele XI-XIII, suprapuse de resturi de cultura materiala din secolele XIII-XIV, dovedesc dezvoltarea īn jurul Iasilor a unei centuri de sate care gravitau din punct de vedere economic catre acest centru, care se afirma, spre sfīrsitul secolului al XIV-lea, ca un ansamblu orasenesc, dupa cum arata si descoperirile arheologice din ultimii ani facute īn zona Palatului Culturii. Cercetarile arheologice confirma, astfel, mentiunile facute de vechile cronici externe privind existenta unui tīrg la Iasi spre sfīrsitul secolului al XIV-lea.
Alaturi de dezvoltarea mestesugurilor, comertul, favorizat de situarea localitatii pe una din ramificatiile drumului transcontinental ce lega porturile dunarene cu orasele galitiene si la īntretaierea unor drumuri care veneau din Ţara Romāneasca si Transilvania, a usurat evolutia spre o viata urbana a asezarii. Asezarea va dobīndi un caracter urban odata cu constituirea statului feudal Moldova, pe la mijlocul secolului al XIV-lea.
Prima mentiune documentara despre Iasi nu apare, īnsa, īn acest secol, ci abia la 6 octombrie 1408, īn privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor lioveni. Cītiva ani mai tīrziu, īn 1415, lasii sīnt amintiti īn cronica lui Ulrich von Richenthal, cu prilejul participarii delegatilor moldoveni la Conciliul de la Constanta (Baden). El este apoi mentionat īn anul 1424.
Marturiile despre Iasi se īnmultesc spre mijlocul secolului al XV-lea. Din documentul datat īn 8 aprilie 1548, apartinīnd lui Ilias Rares, īn care sīnt mentionate "morile Iasilor", rezulta existenta mestesugarilor morari. De asemenea, existau mestesugari ciubotari, croitori, tesatori, pietrari etc.
stefan cel Mare a ridicat aici curti domnesti (1493). Din ansamblul acestor curti facea parte si biserica sf. Nicolae domnesc, care "timp de patru veacuri a prezidat la toate evenimentele Moldovei".
La 1565, īn vremea lui Alexandru Lapusneanu, Iasii devin capitala Moldovei, pastrīnd aceasta functie pīna īn 1862, cīnd, īn urma Unirii Principatelor Romāne, capitala se stabileste la Bucuresti. Functia de capitala a Moldovei a stimulat īntreaga dezvoltare, Iasii devenind nu numai principalul centru politic si economic, dar si un puternic centru de cultura al tarii.
Amprenta vremurilor de odinioara s-a transmis prin numeroase monumente de un deosebit interes arhitectonic, datorita carora G. M. Cantacuzino considera acest oras ca singurul din tara "Īn care trecutul cel mai īndepartat al istoriei noastre este legat printr-un lant continuu cu ziua de astazi". Curti domnesti, biserici si manastiri īmprejmuite cu ziduri grele de cetate (sf. Nicolae domnesc, Barboi, Trei Ierarhi, Golia, Cetatuia, Galata etc), palate bogate si hanuri zgomotoase cu multi calatori straini dadeau Iasilor din veacul al XVIII-lea acea atmosfera fastuoasa apreciata cu entuziasm de printul de Ligne, care a locuit o perioada de timp īn orasul moldovenesc.
De-a lungul veacurilor, orasul Iasi a trecut prin tot felul de īncercari grele: jafuri ale tatarilor si turcilor, atacul trupelor regelui polon Ioan Sobietki, epidemia de ciuma din 1734, mari incendii s.a.
Īncepīnd din secolul al XIX-lea, populatia Iasilor a luat parte activa la marile framīntari sociale si politice ale tarii. La 1848, a avut loc o miscare revolutionara care, lipsita de organizarea necesara si de aportul maselor populare, a fost īnabusita. La mijlocul secolului al XIX-lea, Iasii au fost unul dintre cele mai puternice centre unioniste din Moldova si din tara.
1. COMPLEXUL ARHEOLOGIC DE LA CURTEA DOMNEASCĂ. Unele referiri ale lui Teohari Antonescu si N. A. Bogdan au furnizat primele informatii asupra vestigiilor arheologice din vremea orīnduirii comunei primitive descoperite īn zona Palatului Culturii, pe locul fostei Curti domnesti. Cercetarile metodice desfasurate recent documenteaza - pe baza resturilor de cultura materiala caracteristice fazelor A si B aīe culturii Cucuteni - prezenta omului īn aceasta zona īnca din neoliticul dezvoltat. Totodata, cercetarile au precizat existenta a numeroase resturi ceramice dacice si de tip bastarnic datīnd din epoca Latene (secolele III-II ī.e.n.). Destul de numeroase sīnt vestigiile arheologice caracteristice culturii Sīntana (secolele III-IV), precum si cele din secolul VI, din perioada de formare a poporului romān. Ceea ce merita a fi subliniat īn mod deosebit este descoperirea unui complex de natura oraseneasca, cu un foarte bogat material arheologic (monede, ceramica, cahle, obiecte de sticla etc), dovedind o locuire intensa īn acest punct īnca de la sfīrsitul veacului al XIV-lea si pīna īn zilele noastre. Importante vestigii printre care un tezaur de monede anepigrafe de la Alexandru cel Bun, asociat cu ceramica de factura oraseneasca mai veche si cu ceramica de import, evidentiaza caracterul orasenesc al acestor descoperiri.
Asezarea feudala care s-a dezvoltat pe vatra Iasului actual s-a putut transforma īntr-o asezare de tip orasenesc datorita dezvoltarii fortelor de productie si diviziunii sociale a muncii, īn primul rīnd, si, īn al doilea rīnd, datorita pozitiei ei geografice, fiind situata si la raspīntia unor cai comerciale importante atīt pentru piata interna, cīt si pentru cea externa. La aceste avantaje se mai adauga si existenta unei centuri de sate care din punct de vedere economic gravitau catre acest centru orasenesc, mai ales īn secolul al XV-lea, lucru dovedit si de descoperirile arheologice de la Hlincea.
Asezarea feudala de pe terasa inferioara a Bahluiului, existenta, dupa cum dovedesc descoperirile arheologice, din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, devine un centru mestesugaresc si comercial important, mentionat la sfīrsitul veacului al XV-lea īn cronicile rusesti.
2. CURTEA DOMNEASCĂ. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea,'Gh. Asachi si Gh. Saulescu considerau Curtea domneasca din Iasi un edificiu de epoca romana. Ei afirmau ca "cea mai veche, cea mai īnsemnata, cea mai frumoasa zidire din Iasi" este Curtea domneasca, care "prin temeliile sale este legata cu epoca romanilor". N.A. Bogdan punea, pe buna dreptate, prezenta Curtii domnesti īn legatura cu nucleul initial al tīrgului feudal. Un studiu stiintific privind Curtea domneasca din Iasi a fost elaborat de O. Tafrali.
Cercetarile arheologice, efectuate aici īncepīnd din anul 1952, dar mai ales cele din 1960-1961, arata ca, desi mentionata abia la 8 octombrie 1434, Curtea domneasca din Iasi este mai veche, ea datīnd din vremea lui Alexandru cel Bun. Aceste cercetari au facut posibila precizarea ca pe amplasamentul Curtii domnesti de pe terasa inferioara a rīului Bahlui a existat o temeinica asezare feudala care suprapune resturi de locuire din neoliticul timpuriu, epoca Latene si din perioada migratiilor.
Asezata pe coltul de sud-est al terasei inferioare a rīului Bahlui, īn marginea sud-estica a orasului Iasi, pe locul strajuit astazi de Palatul Culturii, Curtea domneasca avea, dupa cum rezulta din lucrarile unor topometri din secolul al XVII-lea, forma generala de pentagon cu vīrful orientat spre oras.
Cu ocazia sapaturilor arheologice s-a putut stabili ca cea mai veche faza de constructie a Curtii domnesti apartine primei jumatati a secolului al XV-lea. Zidurile din faza initiala, corespunzatoare domniei lui Alexandru cel Bun, aveau o grosime de 1 m la baza si 0,90 m la parament, temelia fiind adīncita pīna la 1,50 m sub nivelul solului vechi, ceea ce dovedeste īnaltimea mare a constructiei.
In etapa urmatoare, datata īn a doua jumatate a secolului al XV-lea, deci īn vremea lui stefan cel Mare, Curtea domneasca a fost extinsa. Din aceasta perioada dateaza un bastion patrat, care avea functie defensiva.
Īn secolul al XVI-lea s-au facut noi adaugiri, rezultīnd adevarate zidarii de fortareata, groase de 2 m. Din aceasta perioada dateaza si bastioanele masive din piatra care flancau curtina, dīnd edificiului īnfatisarea unui castel īntarit, prins īntr-un sistem de fortificatie īntīlnit pentru prima data īn constructia curtilor domnesti din Moldova. Zidurile ridicate īn secolui urmator marcheaza o noua etapa īn evolutia Curtii domnesti. Constructiile sīnt masive, de proportii gigantice. Odata cu largirea incintei, s-au īntarit si zidurile exterioare pe laturile de est si de nord, prin adaugarea unor noi ziduri simple sau duble, care dau acestei incinte aspectul de cetate. Īn acelasi timp, au fost ridicate si turnuri patrulatere de piatra, din care s-au descoperit doua.
Devenita resedinta principala a domnului odata cu stabilirea capitalei la Iasi, īn timpul lui Alexandru Lapusneanu, Curtea domneasca va atinge apogeul dezvoltarii sale īn vremea lui Vasile Lupu (1634-1653). Apoi, curtea a fost, pīna aproape de timpurile noastre, devastata si refacuta, partial sau total, īn mai multe rīnduri.
3. CURTEA DOMNEASCĂ DE LA CETĂŢUIA.
Pe Cetatuia situata pe coltul unui platou de la sud de Iasi a fost construita, īn timpul domniei lui Gheorghe Duca, o incinta īntarita, care, dupa darīmarea partiala, la porunca turcilor, a cetatilor Moldovei de catre Alexandru Lapusneanu, servea ca punct de aparare īmpotriva unei rezistente armate. Dupa 1678, cīnd Duca voda revine īn scaun, īn a treia si ultima sa domnie, Cetatuia va sluji ca resedinta de vara. La Cetatuia si-a avut resedinta īn vremuri de primejdie, īn timpul deselor razboaie dintre turci si poloni, si Constantin Cantemir. Mai tīrziu, Dimitrie Cantemir s-a pus si el la adapostul acestui edificiu. Īn 1717, cīnd Moldova este antrenata īntr-unul dintre razboaiele dintre sultan si Imperiul habsburgic, Cetatuia devine teatrul celui mai dramatic episod din istoria ei.
Fortificatia de pe Cetatuia are īn plan forma unui pentagon neregulat. Zidurile, formīnd o incinta continua, au o īnaltime pīna la 7 m si o grosime de l,40m. Frontul de vest al incintei, care domina o panta foarte abrupta, s-a surpat īn decursul timpului. Celelalte laturi ale incintei, de curīnd restaurate, sīnt intacte.
Incinta era prevazuta cu doua intrari: cea principala, pe latura sudica, este sub turnul-clopotnita, iar cea secundara se deschide pe latura de nord, īn vecinatatea unui bastion. Zidurile de incinta se compun dintr-o curtina puternica, prevazuta īn interior cu un drum de straja, la īnaltimea caruia se afla un rīnd de metereze. Īn interiorul incintei se afla marea cladire ridicata de Duca voda pentru curtea sa, īnscrisa si ea īn sistemul de aparare. Astfel, palatul de locuit al "Curtii domnesti" de la Cetatuia devenea īn acelasi timp si un bastion al unei cetati. Asezat de-a lungul zidului de incinta, la o mica distanta de curtina, edificiul are īntre parter si pivnite un spatiu intermediar amenajat īn reduit de aparare. La parterul locuibil, care este īn realitate etajul cladirii, o scara de douasprezece lespezi de piatra, lipita de fatada constructiei, raspunde sus īntr-un balcon sub care se deschide usa beciuri lor. La etaj se afla īncaperile boltite si pardosite cu caramida.
La nivelul apartamentului doamnei, dar fara vreo comunicare interioara cu acesta, sīnt o serie de hrube si tainite.
Īn aripa dreapta a cladirii, la acelasi nivel cu tainitele, se gasesc pivnite, avīnd sub ele alte pivnite care se īntind sub toata cladirea. Accesul la aceste doua etaje de pivnite se face printr-o scara care pleaca de sub pridvor.
Planul constructiei si sistemul constructiv arata ca edificiul de la Cetatuia a fost conceput pentru a fi folosit ca punct de aparare īn preajma Iasilor.
4. MUZEUL DE ISTORIE A MOLDOVEI. Strada Piata Palatului nr. 1. Preocuparile muzeistice, initiate de Academia Mihaileana si Societatea de Medici si Naturalisti īnca din prima jumatate a secolului al XIX-lea, au dus, gratie straduintelor manifestate de prestidigiosi intelectuali ieseni, la īnfiintarea, īn anul 1916, a Muzeului de Antichitati. Īmbogatindu-si zestrea colectiilor ca urmare a cercetarilor arheologice metodice, intensificate dupa cel de al doilea razboi mondial, muzeul s-a dezvoltat considerabil. Reorganizat īn 1954, cīnd a fost mutat īn Palatul Culturii, apoi īn 1957 si ultima data īn 1971, el a devenit nu numai reprezentativ pentru Moldova, ci si unul dintre cele mai mari muzee de arheologie din tara.
Expozitia permanenta debuteaza cu harta descoperirilor arheologice din Moldova, cu iluminarea succesiva a punctelor cercetate pentru fiecare epoca. Īn continuare, sīnt expuse unelte de silex din epoca paleolitica, provenite, īn cea mai mare parte, de la Ceahlau. Īn mod deosebit atrag atentia aschiile clactoniene de la Valea Lupului si Ghireni. Totodata, este prezentat un atelier din perioada paleoliticului mijlociu. Exponatele din vitrine sīnt completate cu doua piese īn [..] craniu cu mandibula si defense de mamut (Elephas trogotherii Pholig) de la Holboca-Iasi si vatra de foc, cu unelte si aschii de cremene, de la Dīrtu-Ceahlau.
Urmeaza epoca neolitica, a carei perioada timpurie, marcata de aparitia celor dintīi produse ceramice, este reprezentata prin vase de lut ars, unelte de piatra, plastica de la Perieni si Pogorasti. Descoperirile de la Dodesti (ceramica, unelte de piatra si os) redau caracteristica perioadei mijlocii a neoliticului. Dar forta de atractie asupra vizitatorului este exercitata de minunata ceramica pictata, ce se distinge prin multitudinea si eleganta formelor, prin combinarea motivelor ornamentale si desfasurarea lor echilibrata, prin armonia culorilor, din neoliticul tīrziu, descoperita la Cucuteni-Baiceni, Habasesti, Trusesti, Valea Lupului etc. Vase antropomorfe, figurine umane si animaliere din lut ars, legate de cultul fertilitatii si fecunditatii, redau principalele trasaturi ale plasticii cucuteniene. Īn afara de ceramica, sīnt expuse unelte (topoare de piatra cu gaura de īnmanusare, sapaligi din os si corn), greutati pentru razboiul de tesut sau pentru plase de pescuit, care indica unele īndeletniciri ale populatiei neolitice. Cīteva topoare cu taisul īn cruce, descoperite la Slobozia, constituie indicii ale aparitiei si raspīndirii obiectelor de cupru īn neoliticul tīrziu.
Cultura Horodistea-Foltesti este reprezentata prin unelte, ceramica, plastica si obiecte de os, provenite de la Foltesti si cimitirele de la Stoicani si Dolhestii Mari.
Intensificarea metalurgiei bronzului este ilustrata prin depozitele de bronzuri de la Ulmi-Liteni si Ciorani. Doua morminte īn situ descoperite la Trusesti subliniaza existenta ritului de īnmormīntare al īnhumatiei si incineratiei īn perioada bronzului tīrziu.
Apoi este īnfatisata īn toata complexitatea ei civilizatia geto-dacica, īn evolutia careia se manifesta influente grecesti, orientale si mai tīrziu romane. Ceramica lustruita stralucitor, ornamentata cu motive imprimate si cu caneluri fine, descoperita la Cozia, Zapodeni, Valea Lupului, Trifesti prefateaza constituirea acestei civilizatii. Evolutia ei ascendenta poate fi apreciata urmarind descoperirile din cetatile īntarite cu santuri si valuri de aparare de la Stīncesti-Botosani si Cotnari, ultima reprezentata īn expozitie si printr-o macheta. Produse grecesti (īndeosebi amfore) din aceste cetati si de la Frumusita (kylix), descoperite īmpreuna cu ceramica locala,'atesta existenta schimburilor comerciale īntre geto-daci si greci.
Perioada de maxima īnflorire a civilizatiei geto-dacice din Moldova, corespunzatoare secolelor I ī.e.n.- I e.n., este ilustrata prin ceramica, unelte de metal, podoabe, monede provenite din renumitele cetatfde la Poiana si Bītca Doamnei.
Descoperirile din castellum-ul, castrul, asezarea si necropola romana de la Barbosi, tezaure de denari republicani si imperiali descoperite la Poiana si Muntenesti scot īn evidenta existenta unor elemente care au contribuit la romanizarea geto-dacilor de la est de Carpati.
Bogatia descoperirilor, apartinīnd populatiei daco-car-pice din secolele II-III de la Baiceni-Siliste, Vīrtescoiu, Poienesti, constituie dovada unei intensitati de locuire. Elemente sarmatice sīnt reprezentate de vase cu torti zoomorfe, oglinzi de metal, coliere de margele gasite īn morminte. Īntr-o vitrina este prezentat inventarul mormīntului din secolul al IV-lea descoperit la Letcani, īn care se afla o fusaiola cu scriere runica.
Un loc deosebit īn expozitie īl detine materialul descoperit īn asezarile de la Hlincea, Spinoasa, Danesti si Dodesti apartinīnd secolelor VI-X. Ceramica, cahle, monede, provenite de la Baia, Vaslui, Iasi, piese de armament (camasi de zale, sabii din secolele XIV-XV) descoperite la Deleni-Hīrlau si Hurghisca completeaza expunerea pentru perioada feudalismului dezvoltat.
B. Baiceni
De la Iasi, urmīnd soseaua spre Tīrgu Frumos, iar de aici spre nord, pe soseaua care merge la Hīrlau (D.N. 28 B), se ajunge la Bals (56 km). De aici, spre vest, dupa parcurgerea a īnca 2,5 km pe un drum de tara, se ajunge īn satul Baiceni (corn. Cucuteni), pe teritoriul caruia au fost descoperite cīteva importante obiective arheologice.
1. CETĂŢUIA NEOLITICĂ. Īn marginea de vest a satului Baiceni, la circa 400 m de scoala, se īnalta dealul Laiu. Din platforma acestui deal se detaseaza un promontoriu, cu o īnaltime absoluta de 346 m, pe care se afla o importanta statiune arheologica cunoscuta sub denumirea de Cetatuia de la Cucuteni.
Privita din valea Baicenilor, despartita printr-o usoara depresiune la vest de platoul dealului Laiu, Cetatuia apare īn toata maretia ei, impunīndu-se prin īnaltimea accentuata, prin pantele abrupte de pe laturile de sud, est si nord. De pe platforma Cetatuii, o īncīntatoare priveliste se deschide īn fata ochilor pīna spre īnaltimile Cotnarilor, la nord. Asezarea de pe Cetatuia a fost īn parte degradata, īn special īn jumatatea ei de est, prin lucrarile de extragere a pietrei, cautarea de obiecte si saparea de transee militare, opera ce avea sa fie amplificata īn timpul ultimului razboi mondial, cīnd s-au sapat pe acest loc numeroase santuri de comunicatie.
Semnalata īn 1884 de catre folcloristul iesean Th. Burada, asezarea neolitica de pe Cetatuia a fost cercetata sumar īn urmatorii patru ani, de catre N. Beldiceanu, Gr. Butureanu si D. Diamandi. Rezultatele acestor cercetari au fost publicate īn anul 1889 de Gr. Butureanu īntr-un studiu intitulat Notita asupra sapaturilor si cercetarilor facute la Cucuteni, iar mai apoi prezentate īntr-o comunicare la cel de al X-lea Congres International de Antropologie si Arheologie Preistorica organizat la Paris. Desfasurate si īn 1895, au fost reluate īn anii 1909-1910 de catre arheologul german H. Schmidt, care a publicat monografia arheologica Cucuteni, pretioasa contributie la cunoasterea culturii Cucuteni. El a determinat principalele etape ale evolutiei acestei culturi, denumite Cucuteni A, A-B si B.
Rezultatele obtinute de H. Schmidt au fost confirmate si substantial īmbogatite prin sapaturile reluate de arheologii romāni dupa cel de al doilea razboi mondial si continuate cu o deosebita intensitate timp de aproape doua decenii. Ele au dat la iveala, īn afara de resturile de locuire neolitice, urme sporadice din vremea de tranzitie de la neolitic la bronz, din perioada geto-dacica si de la īnceputul epocii migratiilor. Dar cele mai numeroase sīnt vestigiile din neoliticul tīrziu, a caror fuccesiune cronologica desfasurata pe un strat arheologic cu o grosime medie de 1,50 ni exprima īntreaga evolutie a culturii Cucuteni.
a. Sistemul defensiv. Aparata īn mod natural prin pantele abrupte ale promontoriului Cetatuiei, asezarea a fost īntarita pe latura de vest, unde terenul coboara īn panta lina, cu doua santuri largi, unul interior, sapat īn faza mai veche (A) si altul exterior, atribuit fazei mai noi (B). Ambele santuri au fost sapate la partea superioara a pantei, īn platforma de piatra pīna īn solul galben nisipos. Piatra scoasa a fost folosita atīt pentru amenajarea peretilor santurilor si construirea valului de līnga ele, cīt si pentru podinele unor locuinte din cuprinsul asezarii. Distanta dintre cele doua santuri, menite sa īntareasca asezarea pe latura accesibila īmpotriva unor atacuri din afara, variaza īntre 5,50 m si 8 m.
b. Locuintele, descoperite pe Cetatuia, merita o atentie speciala. De forma rectangulara, de dimensiuni mici si mijlocii, ele erau construite la suprafata solului. Peretii, nu prea īnalti, erau construiti dintr-un schelet de lemn, peste care se aplica un strat de pamīnt. Acoperisul era probabil īn doua ape. Īn interior, locuintele aveau podine de lut sau de piatra. Īn unele īncaperi existau vetre sau cuptoare de īncalzit si copt. Īn cuprinsul locuintelor cīt si īn preajma lor au fost descoperite obiecte de piatra, silex, os, corn, lut ars si arama.
c. Vestigii. Printre descoperirile din asezarea de pe Cetatuia se remarca si uneltele. Īn repertoriul lor intra uneltele de silex reprezentate prin lame ascutite sau ferastraie, razuitoare de diferite tipuri si īmpungatoare. Din inventarul uneltelor de silex fac parte si cīteva topoare rectangulare, slefuite.
Numeroase unelte de piatra, topoare plate, de forma rectangulara sau trapezoidala, topoare-dalti si topoare perforate si slefuite se īntīlnesc īn toate fazele culturii Cucuteni.
Uneltele de os sīnt reprezentate prin diferite variante de topoare perforate din corn de cerb, cu forme asemanatoare celor de piatra, pumnale, dalti, lustruitoare, precum si alte obiecte.
Printre obiectele de lut se remarca fusaiolele, puse īn legatura cu dezvoltarea tesutului. Legate de mestesugul tesutului sau pescuitului sīnt greutatile de lut ars, de forme diferite, perforate la capatul superior sau īn centru.
Mai putin numeroase, uneltele de arama, cuprinzīnd īmpungatoare cu bara de sectiune rectangulara, o lama de brici si patru topoare de tipuri diferite, atesta evolutia prelucrarii acestui metal īn aria culturii Cucuteni.
Armele sīnt mai putin numeroase decīt uneltele, īntre acestea se īntīlnesc vīrfuri de sageti din silex si cīteva exemplare lucrate din os.
Ceramica, descoperita īn toate nivelele de locuire, reprezinta toate fazele evolutiei culturii Cucuteni.
Prima si cea mai veche faza stilistica (A), documentata prin ceramica tricroma, cu decor adīncit sau cu spirale si meandre pictate, cuprinde forme foarte variate. Faza urmatoare (A-B) se distinge prin motive decorative spiralice si meandrice, constituite din benzi de linii paralele. Ultima faza (B) se caracterizeaza prin ornamente spiralice stilizate, pictate īntr-o singura culoare. Īn maniera spiralei sīnt redate motivele zoomorfe stilizate si pictate pozitiv.
Figurinele antropomorfe si zoomorfe, facute din lut ars, sīnt foarte raspīndite.
Figurinele umane, redate destul de schematic, sīnt prevazute cu decor incizat (faza A), sau cu decor pictat cu dungi rosii ori brune (faza B).
Figurinele animaliere, mai putin numeroase, sīnt si mai schematic tratate, neputīndu-se recunoaste totdeauna speciile reprezentate. Cu toate acestea s-a putut constata ca ele redau animale cornute, porci, cīini etc.
2. GRUPUL DE MORMINTE TUMULARE. Cercetarile arheologice īntreprinse nu de mult pe colina Gosan, o prelungire a dealului Laiu, au prilejuit, pe līnga descoperirea unor resturi de locuire geto-dacice din secolele IV-II ī.e.n. si identificarea, īn punctul Pietrarie, a unui grup de trei tumuli.
Sapaturile efectuate īn unul dintre acesti tumuli au dus la descoperirea unui mormīnt de incineratie, protejat de o constructie circulara de piatra. La partea superioara, tumulul a fost demantelat din vechime, probabil de jefuitori. Īn inventarul mormīntului s-a gasit ceramica lucrata la mīna sau la roata, ale carei caracteristici asigura datarea lui īn secolul al IV-lea ī.e.n. Aceasta datare corespunde īn parte cu cronologia cetatii geto-dacice de pe īnaltimea Catalina de la Cotnari, situata la circa 8 km, īn linie dreapta, de mormīntul tumular de la Gosan.
Aceasta descoperire pune īn lumina existenta mormintelor tumulare, prevazute cu constructii de piatra īn interior, la geto-dacii din nordul Moldovei.
3. TEZAURUL DE LA BĂICENI. La aproximativ 300 m de renumita statiune neolitica Cetatuia, la limita estica a platoului Laiu, īn anul 1961 a fost descoperit un pretios tezaur, din care s-au recuperat vreo 70 piese de aur īntregi s-au fragmctare.
Īn zona unde a aparut tezaurul au fost descoperite resturi de locuire din epoca geto-dacica (secolele IV-II ī.e.n.) si mormīntul tumular prezentat mai sus. De aceea, este de presupus ca tezaurul de la Baiceni, cu repertoriul sau bogat de obiecte de aur variate si frumos ornamentate, a apartinut unui sef geto-dac local.
Īn componenta tezaurului intra si un coif cu caracteristici morfologice si ornamentale care amintesc de exemplarele de la Poiana-Cotofenesti, Agighiol si cel descoperit īn zona Portilor de Fier, aflat īn Muzeul din Detroit. Pe suprafata lui exterioara se desfasoara un decor īn care sīnt incluse trei siluete zoomorfe, linii hasurate, spirale īn relief (volute). Motivul zoomorf revine pe o bratara, un colier cu terminatii cu protome de animal, ca si pe aplicele frontale, dreptunghiulare si patrate. Unele dintre aceste aplici sīnt prevazute cu ornamente geometrice. Unele elemente decorative oglindesc influente ale artei orientale (persane) si grecesti, influente ce se resimt īn arta geto-dacica din cea de a doua epoca a fierului. Aceste influente, adaptate la maniera locala de exprimare artistica, plaseaza, din punct de vedere cronologic, tezaurul de la Baiceni īn secolele V-IV ī.e.n. Acestei perioade cronologice īi corespund majoritatea descoperirilor de tezaure de pe teritoriul Romāniei, care exprima dezvoltarea civilizatiei geto-dacice.
Cotnari
De la Baiceni, revenind la soseaua asfaltata si continuīnd drumul spre Hīrlau (D.N. 28 B), se ajunge la Cotnari (8 km).
Situati īn zona de contact a Cīmpiei Moldovei cu Podisul Suceveij nu departe de izvoarele rīului Bahlui, Cotnarii au, alaturi de Hīrlau, faima unui important centru viticol īnca din veacul al XV-lea. Documentar, sīnt mentionati prima oara la 5 octombrie 1448. Domnul si marea boierime īsi vor fi avut aici, din cele mai vechi timpuri, resedinte temporare, legate de proprietatile lor. Īn anul 1496, stefan cel Mare a construit o biserica. Īn timpul lui Despot Voda (1561-1563) a fost īnfiintat aici un colegiu latin, sub conducerea lui Ioan Somrner, si un episcopat luteran.
1. CETATEA GETO-DACICĂ. Se afla īn marginea satului Cotnari, pe platoul din capatul nord-vestic al colinei Catalina.
Amplasata pe o īnaltime dominanta, cu largi posibilitati de supraveghere de jur īmprejur, cetatea schiteaza īn plan forma unui patrulater, care īnchide īntre laturile sale curbe si colturile rotunjite o suprafata de aproximativ 4,5 ha.
Īn urma cercetarilor arheologice, amplificate īntre anii 1967-1970 si a caror desfasurare continua īnca, s-a stabilit ca cetatea, care prin caracteristicile ei se īnscrie īn rīndul cetatilor geto-dacice din prima epoca a fierului (Hallstatt), dateaza din secolele IV-III ī.e.n.
Desi aparata īn cea mai mare parte natural, prin pantele īnclinate ale colinei, cetatea a fost īntarita prin elemente artificiale, adaptate la particularitatile terenului, care alcatuiesc un sistem defensiv de un aspect monumental, consolidat si conservat īn buna parte. Īnclinarea pantelor de pe laturile de nord-vest si nord-est a fost accentuata, la partea superioara, prin executarea unei escorpari. Pe coama pantelor celor doua laturi, s-a construit un zid de piatra īnalt de 0,60-0,80 m, peste care s-a ridicat un val de pamīnt, cu baza de 4-6 m si īnaltimea actuala de 0,40-1,00 m. Pe latura de sud-vest, unde īnclinarea este mai mare, s-a construit un ansamblu de ziduri de piatra cu em-plecton de nisip si schelarie de bīrne de stejar. Peste acesta, la capatul de nord-vest, a fost ridicat un val īnalt de 3 m. Cipatul de sud-est al valului este prevazut cu un zid longitudinal, de care se leaga o serie de ziduri transversale. Peste aceasta "tesatura" de zidarie s-a asezat pamīnt. O armatura asemanatoare, compusa dintr-un ansamblu de ziduri dispuse longitudinal si transversal, caracterizeaza valul de pe latura de sud-est, īnalt de 5 īn si lat de 25 m la baza, prevazut cu o īntrerupere care ar putea reprezenta intrarea principala īn cetate. Valul de pe aceasta latura este dublat, īn exterior, de un sant adiacent, larg la partea superioara de 23 m si adīnc de 6 m. Pe coama valului exista o palisada care se sprijinea cu partea inferioara de para-mentul exterior al zidului longitudinal, construita din pari asezati la distanta de 1,50-1,80 m unul de altul. Īn incinta cetatii au fost descoperite locuinte de suprafata si de tip bordei. Inventarul lor consta din ceramica de tehnica primitiva si uneori chiar lucrata la roata, unelte de fier, arme (vīrfuri de sageti, lanci etc), podoabe (mai ales margele de sticla īn culori diferite) etc. Alaturi de ceramica locala apar si amfore grecesti, thasiene si sinopiene.
2. CURTEA DOMNEASCĂ. Existenta Curtii domnesti de la Cotnari sta īn legatura si cu renumitele podgorii de aici.
Resturi ale Curtii domnesti au fost identificate; īntre biserica atribuita lui stefan cel Mare si ruinele [..] catolice. Printre altele, se pastreaza numeroase pivnite, dintre care una, zidita din bolovani de piatra, are o lungime de 5 m si este acoperita cu o bolta semicilindrica. Unele dintre aceste pivnite par a data din secolul al XV-lea. Materialul ceramic descoperit a'ci, caracteristic pentru o epoca mai tīrzie, contine si placi de teracota din vremea lui stefan cel Mare.
Continuīnd calatoria spre nord-vest (D.N.28B), se ajunge la Hīrlau (12 km); se poate ajunge si cu trenul pe linia ferata Iasi-Podu Iloaiei-Hīrlau (73 km).
D. Hīrlau
Asezat la izvoarele Bahluiului, pe latura vestica a Cīmpiei Moldovei, Hīrlaul se numara, īn secolul al XV-lea, printre orasele Moldovei.
Important centru viticol, orasul este mentionat ca atare īn veacul al XIV-lea, la 4 august 1400. El era, īnsa, cunoscut īnca mai dinainte, caci la 1 mai 1348 īsi avea locuinta aici Musata, mama lui Petru I Musat.
Īn veacul al XV-lea devenise resedinta de curte domneasca. In 1486, aceasta curte este reconstruita si largita, devenind una din resedintele preferate ale lui stefan cel Mare, mai ales catre sfīrsitul domniei. Aici au locuit si urmasii lui, īndeosebi Petru Rares. Mentionat īn documente si sub numele de "Tīrgul Bahluiului", Hīrlaul a fost multa vreme capitala de judet.
1. CURTEA DOMNEASCĂ. In anul 1486, īn vremea domniei lui stefan cel Mare, vechea curte a fost reconstruita si probabil dezvoltata, devenind, mai ales catre sfīrsitul vietii domnitorului moldovean, una din principalele sale resedinte. Urmasii sai, īndeosebi Petru Rares, au locuit si ei deseori la Hīrlau. La 20 octombrie 1624, dupa arderea Curtii domnesti din Iasi, Radu Mihnea s-a mutat la Hīrlau, aducīnd unele īmbunatatiri vechii curti.
Īn 1636, misionarul Bandini, care a vazut palatul de la Hīrlau, īl considera drept o opera de stil italian, iar aspectul sau exterior īl determina sa-l numeasca "insigne palatium".
Īn veacul al XVIII-lea, la 1727, cīnd a fost vizitata de Scarlat Ghica, fiul domnitorului Grigore Ghica, Curtea domneasca era īn picioare.
Situata pe un platou de pe malul Bahluiului, īn apropierea bisericii Sf. Gheorghe, Curtea domneasca din Hīrlau, ale carei resturi se mai pastreaza īnca, are planul de forma rectangulara, cu ziduri masive de piatra. Pe latura de est se afla vaste pivnite, cu bolti de piatra sau din caramida, sprijinite pe stīlpi. Īn partea de sud, o mica īncapere de plan octogonal era baia domneasca.
Sapaturile arheologice, care continua sa se desfasoare īnca, au scos la lumina un bogat si interesant material ceramic din perioada lui stefan cel Mare: placi de soba, placi decorative si pavimentare, asemanatoare cu cele descoperite la Suceava, care dovedesc luxul interior al palatului de la Hīrlau.
Urmīnd aceeasi cale rutiera (D.N. 28 B), de la Hīrlau se ajunge la Botosani (39 km).
E. Botosani
Cuprins īntre rīurile Siret la vest si Prut la nord si est, teritoriul orasului Botosani a constituit vatra dezvoltarii unor asezari omenesti care s-au succedat de-a lungul mileniilor. Pe latura de sud-vest a orasului, la Stīncesti, sapaturile arheologice au dat la iveala doua importante cetati geto-dacice din secolele VI-III ī.e.n., īntarite cu valuri de pamīnt si santuri. Continuitatea de viata īn primele veacuri ale erei noastre este apoi atestata prin resturi de locuire din cea de a doua epoca a fierului din cartierul Caramidariei, unde a fost descoperita si o necropola prefeudala, precum si de asezarea din secolele IV-VI, din punctul Groapa lui Achim.
Documentar, orasul Botosani apare pentru prima oara īn anul 1439, dar modul cum este mentionat lasa sa se īnteleaga ca el exista de multa vreme, poate chiar dinainte de īntemeierea statului feudal al Moldovei. Īn 1439, cīnd a fost incendiat de tatari, Botosaniul apare ca tīrgul cel mai de seama dintre cele arse īn timpul invaziei.
Orasul īncepe sa ia o dezvoltare īn timpul domniei lui Petru Rares, cīnd dobīndeste si o importanta functie comerciala.
Īntr-o carte domneasca, data īn anul 1579 de Petru schiopul catre negustorii din Liov, se vorbeste despre tīrgul Botosani, unde se tinea cel mai mare si mai vechi iarmaroc din toata Moldova.
Ca o dovada a cresterii importantei tīrgului īnca din veacul al XV-lea stau si cele trei ctitorii voievodale, de o arhitectura specific moldoveneasca: biserica Sf. Nicolaie din Popauti, īnaltata de stefan cel Mare, biserica Sf. Gheorghe si Adormirea-Uspenia, ctitorite de Elena Rares, prima īn 1551 si cealalta īn anul 1552.
Asezati la o veche raspīntie de drumuri, ce legau Moldova de Transilvania si Marea Baltica cu porturile dunarene si Marea Neagra, Botosanii devin un important centru comercial, sustinut de cel mai mare iarmaroc al Moldovei, fiind de asemenea si un oras mestesugaresc, legat implicit de viata comerciala locala.
Rosturi administrative nu au īndeplinit, desi unele documente indica existenta īn Botosani a unor constructii domnesti īnca din veacul al XV-lea. Īntr-un hrisov, dat īn 1639 de Vasile Lupu si īn altul de pe vremea lui Gheorghe Duca, se pomeneste de Curtea domneasca de la Botosani. Abia īn veacul al XVIII-lea devine resedinta de tinut.
Paralel cu comertul s-au dezvoltat si mestesugurile, organizarea lor īn bresle fiind mentionata pe la 1610. Īnfiintarea acestora atinge apogeul īn secolul al XVIII-lea, cīnd sīnt mentionate breasla alamarilor armeni, a blanarilor, a ciubotarilor, a bacalilor, a faclierilor etc.
Dezvoltarea orasului a dus la cresterea numarului de locuitori. Dupa descrierea baronului De Tott, care a calatorit īn 1768 prin partile locului, Botosanii aveau 7-8 mii de locuitori, fiind printre cele mai mari orase de pe teritoriul tarilor romāne.
Prosperitatea orasului continua si īn prima jumatate a secolului al XIX-lea. Calatorii straini care īl viziteaza, ca si cartile de geografie, de pilda a lui Malte Brun din 1810, īl descriu ca un "oras foarte important, foarte comercial".
Īnca din prima jumatate a secolului al XIX-lea īncepe sa se dezvolte industria. O statistica din 1832 arata ca orasul avea 49 de "fabrici" (de lumīnari, de ulei, de pīnzeturi, de vopsele, 3 mori etc). Aceasta dezvoltare a continuat pīna spre sfīrsitul secolului al XIX-lea, cīnd īncep sa apara primele semne ale declinului economiei.
1. CETĂŢILE GETO-DACICE de la Stīncesti-Boto sani. Pe latura de sud-vest a orasului Botosani, la Stīn-cesti, au fost descoperite doua cetati geto-dacice datīnd din secolele VI-III ī.e.n., delimitate prin val si sant - Cetatea I si Cetatea II.
a. Cetatea I. Situata īn marginea de sud a satului Stīncesti, cetatea are forma unui pentagon care īnchide īntre laturile lui o incinta de aproximativ 22 ha. Incinta cetatii este delimitata printr-un val de pamīnt lat de 20-22 m la baza si īnalt de 5 m si un sant adiacent de sectiune trapezoidala, avīnd latimea superioara de 20- -23 m, cea inferioara de 7,50 m si adīncimea de 6- -7,20 m. Īn apropierea coltului de est-nord-est al cetatii, valul prezinta o īntrerupere reprezentīnd probabil poarta de intrare. O alta īntrerupere a valului, surprinsa pe latura de sud a cetatii, putea servi ca poarta de comunicare cu cetatea II.
Sapaturile arheologice practicate īntre anii 1960- 1967 au stabilit evolutia a patru faze de locuire īn incinta cetatii. Īn prima faza, datata la mijlocul secolului al VI-lea ,ī.e.n., a fost construita cetatea, s-a sapat santul si s-a amenajat valul. Urmatoarea faza, a carei existenta este mai putin convingatoare, ar cuprinde a doua jumatate a secolului al V-lea ī.e.n. pīna īn pragul secolului al IV-lea ī.e.n. A treia faza evolueaza pe īntreg parcursul secolului al IV-lea ī.e.n. A patra si ultima faza, se desfasoara īn secolul al III-lea ī.e.n.
Locuintele descoperite documenteaza prezenta celor doua tipuri principale cunoscute: locuinte adīncite īn pamīnt (bordeie), de forma cvasiovala, si de suprafata, descriind īn plan o forma rectangulara.
Īn inventarul locuintelor predomina ceramica autohtona de aspect hallstattian, decorata, īn ultimele doua faze, cu brīu alveolar, alaturi de care este semnalata prezenta sporadica a ceramicii lucrate la roata si a elementelor de import grecesti, constīnd din amfore fragmentare de Chios si Thassos.
Īn afara de ceramica, s-au descoperit vīrfuri de sageti din bronz, īn trei muchii, obiecte de bronz si fier si perle din pasta sticloasa, colorate.
b. Cetatea 11. Aflata īn partea de sud a cetatii I, īn imediata ei vecinatate, cetatea II descrie un plan de forma unui pentagon cu colturile rotunjite, delimitat aproape integral prin val si sant adiacent. Valul lat la baza de 14-16 m si īnalt de 3-3,50 m si santul adiacent cu latimea superioara de 11-12 m si adīncimea de 4,50-5 m constituie singurele elemente de fortificatie.
Īn lumina datelor obtinute pe calea cercetarilor arheologice, locuirea cetatii este documentata doar pentru secolul al IV-lea ī.e.n. Una dintre putinele locuinte cercetate, construita la suprafata solului, are forma unui dreptunghi cu laturile de 7x6 m. Sub darīmaturile ei au fost descoperite unele piese de echipament militar de parada, īmpreuna cu podoabe pentru harnasamente de cai; doua cnemide de bronz ornamentate, doua psalii din acelasi metal, avīnd terminatiile stilizate īn forma de cap de vultur, doua placute de lemn acoperite cu foaie de aur, care copiaza īn forma bruta aripile de pasare, precum si o piesa de piele placata cu foaie de aur, īnfatisīnd o reprezentare animaliera fantastica cu cap de mistret, corp de peste si coada de pasare.
Īnfiintat īn anul 1955 si reorganizat īn 1977, muzeul cuprinde interesante valori expozitionale.
Expozitia permanenta debuteaza cu harta statiunilor paleolitice din judet, īn contextul descoperirilor paleolitice de pe teritoriul Romāniei.
Apoi, unelte si arme de silex musteriene (lame cu sau fara retuse, razuitoare, vīrfuri de lance), un complex faunistic (resturi osteologice de mamut) si material litic, atestīnd activitatea omeneasca, redau aspecte din epoca paleolitica. De un interes deosebit este un īn situ reprezentīnd si un atelier de prelucrare a uneltelor de silex (aschii, lame, nuclee, percutoare, vīrfuri de lance) din paleoliticul superior, descoperit la Mitoc.
In continuare, sīnt expuse unelte (sapaligi de corn de cerb, piese componente de seceri, rīsnite de mīna, topoare), instrumente pentru prelucrarea pieilor, resturi de la constructia locuintelor, arme (vīrfuri de sageti de silex din asezarile de la Trusesti, stefanesti, Draguseni), prin intermediul carora se desluseste sedentarizarea comunitatilor neolitice, multitudinea ocupantiilor si īndeletnicirilor oamenilor īn epoca neolitica. Produse de cupru (pumnale si topoare) descoperite la Draguseni, Blīndesti si Stīnca-stefanesti probeaza dezvoltarea metalurgiei aramei īn perioada neoliticului tīrziu. Reprezentari ale plasticii cucuteniene, vase de o mare varietate de forme si de o gama impersionanta de ornamente pictate, provenite de la Draguseni, Corlateni, Hanesti, Stīnca si stefanesti, constituie expresia manifestarilor īn domeniul ceramicii neolitice.
Epoca bronzului este reprezentata prin topoare de piatra si silex, cutite curbe (Krummesser), razuitoare de silex, vīrfuri de sageti din bronz, ceramica (cani cu torti supraīnaltatc).
Urmeaza, apoi, produse ceramice, obiecte de metal, os, sticla, arme din prima epoca a fierului, descoperite la Corlateni, Trusesti, Zaicesti, Hiliseu, Stīncesti. Foarte interesante sīnt replicile dupa obiectele de aur, precum si macheta cetatii geto-dacice de la Stīncesti-Botosani.
Descoperirile de la Cucorani (ceramica, arme, obiecte de podoaba), depozitul de la Lozna subliniaza dezvoltarea social-economica īn cea dea doua epoca a fierului. Produse de provenienta romana (amfore si diferite vase) de la Buimaceni-Albesti, de la Hanesti si Manoleasa, podoabe din perioada provinciei Dacia, de la Cucorani, Ionaseni, denari imperiali de argint ilustreaza legaturile dintre daci si romani.
Bogat reprezentata este perioada prefeudala, prin ceramica, podoabe de bronz, piese de harnasament de fier din secolele III-IV, descoperite la Miorcani, Ceir, Nichiteni si Botosani, la care se adauga unelte si arme de fier, ceramica din perioada secolelor VI-XI, provenite de la Ripiceni, Cucorani, Fundu-Hertii.
Īn completare se īntīlnesc unelte agricole si mestesugaresti (sape, hīrlete, ciocane, topoare, tīrnacoape), podoabe (diademe, salbe, inele, margele) si vīrfuri de sageti descoperite recent la Hudum.
"Cea mai sincera cronica a unei epoci e cronica cladita, adica totalitatea monumentelor unor vremuri, totalitate din care se exprima īnsusirile unui suflet colectiv."
G. M. Cantacuzino, Izvoare si popasuri
|
