VECHIMEA ÎNDEPĂRTATĂ sI PRINCIPALELE TRĂSĂTURI ALE EVOLUŢIEI SOCIETĂŢII OMENEsTI ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
1.1. UNITATEA sI ARMONIA SPAŢIULUI GEOGRAFIC ROMÂNESC.
[1],iar marele istoric al religiilor,Mircea Eliade,îl completa : "România a avut o preistorie egala daca nu superioara neamurilor din fruntea Europei".
1.2. EPOCA PIETREI sI A METALELOR 838c22i PE TERITORIUL ROMÂNIEI
[2] s-au impus printr-o civilizatie stralucita, care a iradiat pâna în zone îndepartate, exercitând o puternica influenta asupra neamurilor din jur.Raspânditi pe o arie geografica impresionanta, ei au jucat un rol important în înflorirea civilizatiei materiale si spirituale în sud-estul continentului european.
[4]Aceasta dispunere geografica explica de ce sursele grecesti amintesc de obicei de geti, iar cele latine mai ales de daci.
[6], precum si de faptul ca dacii practicau incineratia.
Scrisul a fost folosit îndeosebi de catre patura dominanta, de preoti si cancelaria regala dacica.
Dacii aveau bogate cunostinte de botanica, medicina empirica si astronomie.
Au ramas putine vestigii ale artei dacice (datorita distrugerii lor în repetate rânduri de invadatori, precum si datorita precaritatii materialelor din care au fost construite - în special din lemn).
În cultura materiala si spirituala a dacilor au existat si elemente de origine greaca, tracica, celtica si, mai ales, romana, putându-se vorbi de adoptarea creatoare de catre daci a acestor elemente.
Toate informatiile si dovezile istoriografice, arheologice s.a., atesta fara dubiu ca dacii au avut o civilizatiei materiala si spirituala bogata, originala, comparabila cu a altor popoare ale antichitatii.
Rex histrianorum (Atheas) - cel ce a intrat în conflict cu Filip al II-lea, rege al Macedoniei;Dromichete - catre sf. sec. IV î.Hr. stapânea câmpia munteana si teritoriile de la est de Dunare; a avut conflicte, în 300 si 292 î.Hr. cu Lysimach, rege al Traciei;Moskon - în zona Tulcei (atestat pe o serie de monede de argint, pe care apare inscriptia "Basileos Moskonos"); Zalmodegikos - sec. III î.Hr., pe malul stâng al Dunarii de Jos (rege în Dobrogea);Remaxos - (sfârsitul sec. II - începutul sec. I. î.Hr.), stapânea teritoriul de la nord de Dunare si cetatile din Dobrogea;Oroles - cca. 200 î.Hr., în estul Transilvaniei (poate si Moldova); Rubobostes - sec. II î.Hr., în Transilvania (probabil urmasul lui Oroles);Burebista - (cca. 82-44 î.Hr.), întemeietorul primului stat dac centralizat si independent Deceneu - dupa moartea lui Burebista (44 î.Hr.) Dacia a fost împartita în 4 apoi în 5 formatiuni; el stapânea zona ce cuprindea si Sarmizegetusa;Coson - un urmas al lui Burebista; stapânea zona subcarpatica a Munteniei si sudul Transilvaniei;Thiamarcus - în nord-estul Olteniei;Dicomes - un alt succesor al lui Burebista;Cotiso - în Banat si Oltenia, pe ambele versante ale muntilor;Roles - în partea de sud a Dobrogei;Dapyx - în centrul Dobrogei;Zyraxes - în zona de miaza-noapte a Dobrogei;Comosicus - statul sau avea capitala la Sarmizegetusa;Scorilo - urmas al lui Comosicus; Duras-Diurpaneus (69-87); este cel care a cedat domnia lui Decebal; Decebal - (87-106) regele erou al dacilor.
Din mileniul al II-lea î.Hr. în inventarul de lupta al neamurilor tracice apare sageata si lancea cu vârf de metal; prin secolele VII-VI î.Hr. toporul de lupta si spada scurta cu doua taisuri, din fier; mai apoi primele mijloace de protectie individuala (aparatoarele de brat, armura si coiful); folosirea frecventa în lupta a calului a dus la dezvoltarea pieselor de harnasament, cât si la folosirea carului de lupta.
Odata cu cristalizarea epocii bronzului si, mai ales, în epoca fierului, fortificarea asezarilor s-a generalizat pe aproape întreg spatiul carpato-danubiano-pontic; descoperirile arheologice au scos la iveala santuri si valuri de aparare de mari dimensiuni, palisade, lucrari întarite cu piatra, turnuri de aparare si supraveghere; asezate pe înaltimi dominante, cu pante abrupte, aceste fortificatii s-au situat printre cele mai puternice din Europa acelor timpuri, permitând geto-dacilor sa-si apere cu succes pamântul strabun.
Triburile si mai apoi uniunile de triburi, participau în comun atât la activitatile economico-sociale, cât si la cele militare.Tribul forma un gen de unitate independenta, numarul membrilor sai varia în functie de numarul locuitorilor, a celor apti sa poarte armele de lupta.Sarcina sa de baza consta în a veghea întâi de toate asupra teritoriului pe care îl ocupa. Conducerea tribului apartinea unui sef (unul dintre cei mai buni si mai capabili luptatori).
Ulterior, pe un plan superior, va apare organizarea militara de tip unional si apoi statal.
Efectivele fortelor militare reunite se puteau ridica la cca. 30.000-40.000 luptatori.În timpul lui Burebista s-a ajuns la cca. 200.000 oameni.
Ostile reunite ale triburilor, erau comandate de un rege - ales din rândul conducatorilor de triburi, pe baza meritelor sale militare, a calitatilor dovedite anterior în calitate de conducator si om.
N. Iorga, Originea, firea si destinul neamului românesc, în (vol.): *** Enciclopedia României.Vol.I, Bucuresti, 1938, p. 4.
|
