Victoria armatelor romane asupra celor dace în urma razboaielor purtate în anii 101-102 si 105-106 a însemnat disparitia statului dac condus de Decebal ca formatiune politica, teritoriul si populatia fostului stat dacic întrând în mare parte sub stapânire romana sub numele de Provincia romana Dacia. Ea cuprindea cea mai mare parte din Transilvania, Banatul si vestul Olteniei, având în frunte un guvernator care tinea locul împaratului. Celelalte teritor 313i81d ii apartinînd fostului stat centralizat dac erau locuite de triburile de daci liberi.
În urma cuceririi romane pamîntul devine în totalitate ager publicus (proprietate a staului), conform dreptului roman. Agricultura, viticultura si pomicultura sînt ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti în Dacia Romana. Se cultiva diferite soiuri de grîu, mei si secara. În epoca romana se constata o supravietuire a uneltelor traditionale geto-dace, dar alaturi de ele încep sa se foloseasca o serie de noi tipuri si variante de unelte agricole, receptate si asimilate din lumea romana, datorita randamentului economic superior. Acest proces are loc nu numai în Dacia romana ; el a cuprins si teritoriile ramase în afara stapânirii romane, la dacii liberi, dar cu oarecare întârziere si cu o mai mica intensitate. Cu toate acestea, se poate afirma ca, procesul romanizarii geto-dacilor s-a petrecut si pe plan material, cuprinzând cu destula intensitate si zona culturii materiale, agricultura în principal.
In ceea ce priveste cresterea animalelor, ca a doua ramura fundamentala a economiei agrare, cercetarile efectuate demonstreaza ca erau domesticite si crescute în principal taurine, porcine, ovine si cai de talie medie. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din ordinele romane.
Pasunile si fînetele statului sînt date unor arendasi
care impun taxe pentru cei ce trimit vitele pe aceste terenuri. Activitatile agrare se
completeaza si cu altele cum ar fi : viticultura, cultura
plantelor textile, cresterea pasarilor de curte,
albinaritul, pescuitul si vânatoarea.Vitele
cornute mari si mici, precum si cabalinele, constituiau una dintre marile
bogatii ale Daciei Romane. Acestea erau comercializate în celelalte
provincii ale Imperiului Roman.
Mineritul
Romanii au acordat o deosebita atentie punerii în valoare a bogatiilor solului si subsolului noii provincii. Ei au continuat si dezvoltat aceasta activitate de exploatare miniera, folosind experienta si forta de munca a minerilor daci si marind productia si productivitatea prin deschiderea de noi puncte de exploatare si prin aplicarea de noi tehnologii folosite în Imperiu în ceea ce priveste valorificarea aurului, argintului, fierului, cuprului, sarii.
Bogatiile subsolului Daciei - aurul si argintul - au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapîni au fost preocupati de exploatarea lor cît mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului. Specialistii în minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta îndeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau în muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). În afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. În ceea ce priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.
Mestesugurile
Acestea au cunoscut, în epoca romana, o dezvoltare sustinuta, în primul rând pe teritoriile supuse Romei. În cadrul activitatii mestesugaresti se impune ca ramura importanta prelucrarea metalelor în ateliere specializate în vederea elaborarii unui întreg inventar de unelte, obiecte de uz casnic, piese de harnasament etc. Au luat fiinta numeroase ateliere în care se prelucrau minereurile extrase.
Au existat numeroase ateliere în care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei romane.
La o mare dezvoltare a ajuns mestesugul ceramicii, de care se leaga atât confectionarea vaselor de lut propriu-zise cât si prelucrarea materialelor din lut (tigle, caramizi, teracote, figurine, opaite etc.).
Un mestesug nou îl constituie producerea de perle de sticla în ateliere de sticlarie.
La aceste ramuri de productie se adauga si prelucrarea osului, a postavului, a pieilor, precum si mestesugul utilizarii fortei hidraulice.
Comertul
Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici exista numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti într-o confederatie. Alte centre în care apar negustori sînt Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa.
Activitatea de schimb a cunoscut si ea un sensibil avânt odata cu constituirea provinciei romane Dacia. Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului îl faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Ca mijloc de plata a marfurilor era folosita moneda romana, în special cea de bronz, a carei circulatie se intensifica. Asemenea monede se bateau în marile centre economice unde existau monetarii, de pilda în orasele pontice Tomis, Callatis sau la Sarmizegetuza.
Circulatia marfurilor a fost mult usurata de amenajarea unor noi drumuri comerciale care legau centrele urbane din Dacia cu marile centre din Imperiu.
Circulatia marfurilor a fosat supusa unui strict sistem vamal, atât la intrarea si iesirea din provincie, cât si în interior, administratia romana instituind taxe vamale aducatoare de mari venituri Imperiului.
Fiscalitatea constituia, de asemenea, o sursa de mari venituri. Existau impozite directe funciare si impozite pe cap de locuitor liber.
|
