VIAŢA ECONOMICĂ PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE ÎNTRE SEC. X - XIV
Secolele IX - X au însemnat pentru istoria României ca, de altfel, si pentru istoria altor tari europene, o perioada 626c21g de avânt demografic ; acum se încheie procesul de formare a limbii si poporului român si apar primele organizatii statale românesti.
Începând cu secolul al X-lea s-au produs schimbari adânci în fizionomia vietii rurale românesti. S-a trecut la împartirea tarii în mosii, s-au stabilit hotarele satelor. Tot acum a avut loc prima destramare mai însemnata a comunitatilor satesti prin ridicarea din mijlocul lor a unor stapâni feudali, care au cotropit pamântul si i-au aservit pe tarani. O parte din stapânii feudali au provenit si din afara obstii, din rândul cuceritorilor care, pentru întretinerea lor si a ostenilor din jurul lor, au obligat obstile de tarani aserviti la dari si slujbe.
În Transilvania, regii maghiari, ca sa-si consolideze stapânirea si sa-i puna în valoare resursele, au asezat colonisti secui si sasi, acordându-le diverse privilegii. O data cu supunerea si colonizarea Transilvaniei de catre regatul maghiar s-a accelerat aici ritmul de aservire a taranimii. În rândul acesteia se conturau trei categorii : taranii liberi (traiau în obsti satesti, mai ales în regiunile marginase ale Transilvaniei) ; taranii dependenti din care faceau parte iobagii (aveau în folosinta un lot de pamânt pe care îl munceau si pentru care plateau redevente) si jelerii (tarani liberi dar fara pamânt care erau slugi la curte) ; robii care erau la discretia completa a stapânilor de pamânt.
Agricultura se facea în special în vaile râurilor si în regiunile deluroase unde era si cea mai mare densitate a populatiei. Uneltele agricole erau destul de rudimentare, cu ele nu se puteau lucra suprafete prea întinse si nu se putea asigura o productie prea mare.
Viticultura aducea venituri însemnate stapânilor de pamânt si domniei. Pentru nevoile curente ale locuitorilor se practica legumicultura si pomicultura. De asemenea, o mare pondere în ocupatia locuitorilor avea cresterea animalelor. Albinaritul ca si pescuitul si vânatul constituiau nu numai surse de hrana pentru populatie, ci si de însemnate venituri, animalele, mierea, ceara, pestele, vânatul si lemnul fiind cautate în comertul extern.
În ceea ce priveste mineritul, acesta era în secolul al XIII-lea, într-un stadiu înaintat. Sarea, aurul, argintul si fierul se exploatau aici în mari cantitati. În Ţara Româneasca si Moldova, desi dezvoltarea mineritului nu a cunoscut ritmul si proportiile celei din Transilvania, ea s-a manifestat ori de câte ori s-au creat perioade de stabilitate politica. O amploare deosebita a capatat exploatrea sarii, care nu satisfacea numai nevoile interne, ci era destinata si exportului spre Peninsula Balcanica, Polonia si Ucraina.
Mestesugurile erau inegal dezvoltate în secolele X - XIV pe teritoriul României. Transilvania, mai putin expusa invaziilor populatiei nomade a cunoscut, în raport cu Ţara Româneasca si Moldova o mai însemnata dezvoltare a mestesugurilor. Izvoarele istorice scrise, ca si descoperirile arheologice atesta existenta unei relativ intense prelucrari a metalelor, în special a fierului, dezvoltarea olaritului, tesutul, prelucrarea lemnului si a pietrei.
Comertul intern era destul de slab dezvoltat. El se realiza mai ales în târgurile periodice.
Pozitia geografica a tarilor române facea ca pe teritoriul lor sa treaca importante drumuri comerciale si sa se desfasoare un însemnat comert de tranzit. Prin comertul de tranzit, ai carui principali agenti erau negustorii italieni din Levant, cei armeni din Polonia si sasii din Transilvania, se desfaceau în tarile române marfuri orientale, piper, mirodenii, postavuri, arme, unelte agricole. Negustorii straini cumparau din tarile române, îndeosebi din Ţara Româneasca si Moldova vite, cai, piei de animale, ceara, peste etc.
Ca monede se foloseau cele bizantine din bronz si aur, ducati si dinari unguresti.
|
