VIENA ÎNAINTEA PRĂBUsIRII 1890-1914

JOCUL CONTRASTELOR

VIENA ÎNAINTEA PRĂBUsIRII

1. Capitol introductiv: structura si metodologie, surse, contributia româneasca................2
2. Consideratii generale ale epocii.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......................13

Viena înaintea prabusirii

CAPITOL INTRODUCTIV

Domnea pe atunci, putin înaintea marelui razboi,

o aroganta batjocoritoare, o vanitoasa adeziune la asa-zisa

"decadenta", la o oboseala pe jumatate jucata

[1]. Capitolul al doilea, legat de societate, împleteste sinteza materialelor bibliografice cu literatura austriaca, întelegând prin societate pe de p parte o comunitate având aceleasi institutii, traditii si interese si într-un sens mai restrâns, "un cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitii sociale si situatie materiala)" . Voi face o scurta paranteza aici pentru a sublinia rolul determinant al literaturii în surprinderea scenelor vii din cotidianul vienez. Poate niciun tratat de istorie nu poate schita mai bine epoca precum o face literatura. De aceea am consultat o parte însemnata de nuvele, romane sau piese de teatru ale unor autori precum Stefan Zweig, Robert Musil, Arthur Schnitzler, Heinrich von Hofmannsthal sau Joseph Roth ce aduc o perspectiva mai vie asupra epocii, diferentiindu-se de teoria din cartea de istorie. Numeroasele citate din aceste surse urmaresc sa lumineze "spiritul timpului" (Zeitgeist) de care era dominata Viena înainte de primul razboi mondial. Cum în interiorul acestui capitol legat de societate, un loc aparte îl are analiza vestimentatiei, as vrea sa subliniez o serie de filme artistice despre aceasta perioada care m-au ajutat la o mai buna întelegere a modei vieneze de la sfârsitul secolului al XIXlea. Filme precum "Sissi, tânara împarateasa", "Klimt" sau "Iluzionistul", sunt utile pentru acest aspect mai mult decât orice scriere. Imaginea joaca aici un rol determinant. De asemenea am inserat la sfârsit diferite imagini ale epocii pentru a asocia analiza teoretica cu realitatea vizuala.

[3]. Am recurs cu buna stiinta la metoda descriptiva din dorinta de a crea o baza factica solida pentru cercetarile viitoare. Am introdus în acest capitol cinci subcapitole pe care le-am considerat de importanta maxima: Primul subcapitol va analiza scoala si calitatea învatamântului vienez, în aparenta purtatoarele ale inovatiei, fântânile cu stiinta, însa în esenta adevarate frâne în calea libertatii individuale precum si discrepanta dintre valoarea ridicata a culturii si nivelul scazut al sistemului de educatie austriac; Prezenta la Viena a fost determinanta pentru alegerea subcapitolului legat de arhitectura, considerând ca acest subiect ar fi fost tratat superficial daca m-as fi limitat la vizualizarea cataloagelor cu imagini; în al treilea subcapitol am introdus elemente de analiza muzicala pentru opera lui Gustav Mahler, încercând sa gasesc sursele de inspiratie, temele si motivele din Simfonia a II a, cea mai buna lucrare a sa; al patrulea capitol cuprinde analiza influentei lui Frederich Nietzsche asupra epocii. Aproape ca nu exista intelectual care sa nu îl fi citit pe Nietzsche. Musil, Freud, Zweig, Mahler, Kraus, Schnitzler, toti au facut cunostinta cu opera filosofului german. Ce întelege Nietzsche prin paradox si decadenta, care sunt legaturile acestuia cu lumea greaca si cum a influentat-o pe cea austriaca sunt întrebari la care voi încerca sa raspund în acest subcapitol. Tot aici voi prezenta si concluziile lucrarii, alegând procedeul inovator tocmai datorita asemanarilor pe care le-am întâlnit în critica nietzcheniana în privinta mastii sociale pe care o poarta omul secolului al XIXlea (valabil si în începutul secolului al XXlea), ce se aplica si în cazul mastii vieneze. Ultima secventa a studiului este dedicata operei lui Gustav Klimt. Scurta analiza a tablourilor artistului bazeaza pe picturile expuse la Muzeul Belvedere din Viena, precum si în diversele cataloage de valoare care cuprind opera sa.

[4]. Schnitzler este printre primii scriitori austrieci care analizeaza mobilul secret al unei actiuni, gasit de nenumarate ori în instinctul sexual.

[5]. "Marsul lui Radetzky" prezinta destinul a trei personaje din familia Trotta, de la bunic la nepot, persiflând sentimentul de fidelitate fata de Împarat a acestor personaje, care nu are o baza morala reala. Daca bunicul i-a salvat viata Împaratului în batalia de la Solferino, nepotul sau nu poate face altceva decât sa îi salveze portretul dintr-un bordel, murind ulterior "vitejeste" pe câmpul de lupta, nu cu arma în mâna, ci cu o galeata în care dorea sa aduca apa plutonului sau. Romanul este important datorita descrierilor scenelor din viata armatei - jocuri de noroc, dueluri sau actiuni militare.

CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII

În cautarea unei identitati

"Niciun kakanian veritabil nu se simte

[9]. Însa ceea ce îsi doreste Împaratul, ca prin serbari sa uneasca natiunea, se transforma într-un total contrast: atitudinea autonomista se manifesta la cehi, unguri, italieni, iar Imperiul se îndreapta spre secesiune.

[10] Asadar, datorita radacinilor nu prea adânci pe care acestia le iau, sunt cei care pot încerca ruperea de traditie si de conservatorism. Nu este de mirare ca o parte din personalitatile precedente sunt inovatori în domenii noi, mult mai accesibile lor. Însa antisemitismul tot mai prezent în Austria determina o reactie a acestei minoritati, a carei finalitate politica va fi sionismul.

[11]. Acelasi Musil continua pe un ton cinic, scotând în evidenta contradictiile din sânul Imperiului:

[16] În romanul sau de capatâi, Arthur Schnitzler surprinde acelasi sentiment de versatilitate dominant pentru societatii: "la noi indignarea e tot atât de putin autentica ca si entuziasmul. Numai bucuria rautacioasa si ura fata de talent sunt autentice la noi" .

[18]. Prin aceasta caracterizare a unuia dintre personaje, critica îl observa cum Ulrich "se uita la sine în termeni nietzschenieni ca un explorator al spiritului lucrând pentru viitor" , însa prezentând un viitor incert bazat pe un progres si pe o încredere în patrie care se surpa tocmai datorita lipsei vreunei baze reale a acestora: "Eu stiu ce este progresul, stiu ce este Austria si stiu probabil si ce este iubirea de patrie. Insa poate ca nu sunt în stare sa-mi reprezint exact ce înseamna adevarata iubire de patrie, adevarata Austrie si adevaratul progres .

[22].Musil critica în acest articol toata ideea oficiala de Austrie cu o vocatie aparte, cu omisiune si un tel determinat. Este ideea care îl framânta si care îl va urmari întreaga viata: combaterea falsitatii si a fascinatiei Imperiului.

[23]. Acelasi Hofmannsthal nota într-o scrisoare din 1913: În comparatie cu perioada actuala, epoca lui Metternich avea un suflet: reactionara sau nu, ea servea o idee. Dar noi?" , criticând astfel lipsa de personalitate si de reactie a societatii sale. În tot acest amestec trebuiesc facute mai multe precizari: Hoffmansthal este liderul unei noi generatii, o generatie a carei tendinte moderne se desfasoara "între analiza vietii si frica de viata, moderne fiind si mobila veche si nervozitatea juvenila" , în contrast evident cu epoca lui Metternich.

[28], sau "bicicleta, masina, trenurile electrice maruntisera distantele si dadusera lumii un nou sentiment al spatiului .

[30]. Imperiul reusise sa dea civilizeze spatiile estice, considerate inferioare Centrului, fapt pe care Roth în surprinde printr-o referire la construirea de cai ferate: "chiar numai faptul ca exista o cale ferata Zlotogrod le dadea impresia certa ca nu traiesc departe de aceasta civilizatie în care crescusera si de care fusesera rasfatati" .

[32]. Tot aici, cinica remarca a doctorului Demant: "Bunicii nostri ne-au transmis destula putere, prea putina pentru a trai, dar suficienta de a muri de o moarte absurda" trimite la greseala pe care este nevoita sa o plateasca cetatenii Imperiului, datorita lipsei unei politici reale din partea factorilor politici de decizie.

[33]; confortul patrundea din casele aristocratiei în cele ale burgheziei, nu mai erai nevoit sa aduci apa de la fântâna sau de la cismea sau sa te mai chinui sa aprinzi focul la plita, igiena câstiga teren, murdaria se restrângea. Oamenii deveneau mai frumosi, mai vigurosi, mai sanatosi de când începusera sa-si caleasca trupurile prin sport, tot mai rar vedeai infirmi, schilozi , gusati pe strazi si toate aceste minuni le savârsise stiinta, acest zeu al progresului. De la an la an individul dobândea noi drepturi, justitia se administra cu mai multa blândete si omenie, si chiar problema problemelor, saracia marilor mase numai parea de rezolvat. Unor categorii tot mai largi li se acorda drept de vot si, odata cu acesta, posibilitatea de a-si apara legal interesele...astazi, când mare furtuna a spulberat-o de mult, stim pentru totdeauna ca acea lume a statorniciei a fost un castel din acelasi material ca si visele. si totusi, parintii mei au locuit într-însa ca într-o casa de piatra.

[39]. Toate aceste categorii sociale precum muncitorimea, taranimea, mestesugarii etc nu pot fi considerate ca facând parte din cultura fin de siécle. Aceasta se adreseaza claselor superioare ale societatii precum marea nobilime, marea burghezie sau intelectualitatea.

[40], caracteristici definitorii. Ce însemna pentru indivizi acest fapt? Citez din acelasi filosof: "Pentru omul desfrânat însemneaza benchetuire neînfrânata, dezlantuirea bestiei în om; pentru egoistul rece, însemneaza dispretuirea oricarei consideratii catre semenii sai, rasturnarea tuturor hotarelor ce împiedica vederea nerusinata si goala a instinctelor si mobilelor josnice pe care lumea obisnuia a le acoperi la modul ipocrit...pentru toti, fin de siécle însemneaza sfârsitul unei stari de lucruri care, vreme de mai multe veacuri, a satisfacut logica omeneasca, a înfrânat perversitatea si a facut sa se desfasoare frumosul în toate artele" . Desigur, consideratiunile sale privesc diferitele aspecte dintr-un punct de vedere moral, însa nu uita sa precizeze ca aceasta moralitate era de multe ori una prefacuta, de fatada. Ca simboluri ale decadentei întâlnim scepticismul, jocul formelor si al stilului, iar ca personaje literare "tipice" domina cele cu caracteristici dominante decadente, hedoniste.

[43]. Personajul principal, Ulrich este în permanenta ros de framântari, nu se poate decide, nu este satisfacut de niciun eventual rezultat practic. Negativismul acestui personaj este o prima caracteristica a spiritului fin de siécle, fara ca Ulrich sa întruchipeze acest spirit în toata esenta sa.

[48]. Observam asadar caracteristicile noii culturii prezente în locuri considerate depravate. Nu pentru mult timp, pentru ca insuflând permanent valori Gesellschaft, cabaretul câstiga multi aderenti, pastrând o nota discordanta cu oficialul.

[49] sau ca "Situatie ce se iveste atunci când, din anumite premise ce sunt acceptate toate ca adevarate, se ajunge printr-un rationament deductiv valid la o concluzie care este fie intrinsec contradictorie, fie aflata în dezacord cu credinte îndeobste acceptate" . Înarmat cu aceste definitii putem analiza treptat fiecare dintre cele trei capitole: "Politica si Paradox", "Societate si fatada sociala" si "Cultura - sansa ratata a Vienei", încercând sa scoatem în evidenta câteva dintre paradoxurile care domina Viena.

POLITICĂ sI PARADOX

[51], nota Stefan Zweig în memoriile sale.

[52], Print de Triest si Brixen, Conte al Lausitului Inferior si cel Superior , Conte de Istria, Conte de Hohenmes, Feldkirch, Bregenz, Sonnenberg ), Domn de Triest, de Cattaro si al Marcaii Winndische , Mare Voievod al Serbiei etc".

[57]. Acelasi Max Graf continua: "Îl mai vad si azi cu ochii mintii pe distinsul conte Berchtold într-o zi din vara lui 1914, stând în usa unui hotel de pe Ringstraße. Tocmai semnase declaratia de razboi împotriva Serbiei. Ei bine, statea acolo subtiratic, râzând ironic, cu o tigara aurie înclinata usor între degetele cu unghii bine îngrijite privind multimea si conversând cu trecatorii. Asa intra societatea cultivata din Ringstraße în razboiul care a distrus-o. Traise râzând si glumind, râzând si glumind avea sa moara!"

[62]. Datorita inflatiei, chiria pe un an costa mai putin decât un prânz. În întreaga Austria s-a locuit mai mult de 5 ani gratis.

[66].Caracterizarea lui Schnitzler are privim în detaliu clasa politica austriaca: cele mai importante partide ale vremii, Partidul Social Democrat, Partidul Social-Crestin, Partidul National German vor fructifica ideile politice ale diverselor clase sociale: social-democratia va strânge în jurul sau muncitorimea mereu în cautare de drepturi si libertati, sociali crestini se adeseaza micii burghezi de la sate si orase, primind un sprijin din partea Bisericii Catolice, practicând un antisemitism activ, în timp Partidul German va strânge în jurul sau nu o clasa sociala, ci una nationala. Partidul duce o politica de apropiere fata de Germanie, dorind desprinderea nucleului german din vest de teritoriul Imperiului si alipirea la Germania. Principalul sef al Partidului German (fondat în 1895) este Georg Schönerer, fiul unui important aristocrat austriac. Ideologia acestui partid continea si o doza importanta de antisemitism si populism . Paradoxul lui Schönerer sta în sfârsitul sau, unul de-a dreptul umilitor. Dupa ce a atacat redactia unui ziar evreiesc, a fost condamnat la 1 luna de închisoare si suspendarea pe 5 ani a drepturilor politice. Asta a însemnat si retragerea titlului de aristocrat, primit de tatal sau. Schorscke concluzioneaza: "Cavalerul de Rosenau îsi pierdu astfel singura mostenire paterna pe care o pretuia cu adevarat. [.] dedicându-si cariera politica distrugerii altora, Schönerer sfârsi prin a se distruge pe sine" .

[68] Partidul avea puternice accente anticapitaliste si antisociale.

[70]. Asadar, ele apar între natiuni slave. Este timpul sa amintim ca printre cei care se afla la Viena se numara viitori oameni politici importanti pe scena panslavismului precum Stalin, Tito, Lenin sau Trotzky. Acesta din urma este si protagonistul ironiei contelui Berchtold, Ministrul de Externe al Imperiului, care marturisea sec si retoric referindu-se la o posibila rasturnare sociala în Imperiu: "Cine sa faca revolutie, domnul Trotzky de la Café Central?"

[71]. Unele discursuri tin câte 12 ore. Daca privim masurile luate de autoritati, vom observa o treptata largire a dreptului de vot, ajungându-se în 1907 la dreptul de vot universal, o încercare de a pune fondul în conformitate cu forma. Însa dreptul de vot înseamna posibilitatea de a trimite reprezentanti în Parlament. Ce înseamna Parlamentul austriac si cum actioneaza? Datorita farâmitarilor existente niciun partid nu a detinut un control desavârsit, se aceea în mare parte a existentei sale, lucrarile au fost paralizate. Asta nu înseamna ca statul a oprit activitatea. Din contra, o întreaga armata de birocrati îndeplineste treaba Parlamentului.

În spatele duelurilor se afla de obicei o poveste de dragoste, foarte rar o adevarata problema între cei doi cavaleri. Duelurile sunt purtate între oameni care nu simt ura unul fata de altul, precum legaturile amoroase se petrec fara asteptari mutuale de fidelitate. Cu alte cuvinte, duelul este o noua parte a fatadei cu care ne-am obisnuit. Se desfasura dupa un ceremonial precis: schimb simultan de gloante, zece pasi distanta. Sau lupta cu spada. Dupa duel, comunicatul suna sec: si-au aflat o moarte ostaseasca pentru onoarea regimentului. Un roman admirabil care surprinde aceasta viata închisa a castei ofiterilor, deseori traita într-o cazarma de la marginea Imperiului este "Marsul lui Radetzky," de care am mai amintit de-a lungul întregului studiu. Detalii picante despre viata ofiterilor si ceea ce însemna cazinoul pentru ofiteri citam chiar din Roth: "când bila cea alba începea sa alerge si sa descrie un cerc laptos gravitând spre periferia câmpurilor negre si rosii; când câmpurile negre si rosii se învalmaseau la rândul lor într-un singur rond, contopindu-se într-o culoare nedefinita; atunci inimile ofiterilor zvâcneau si în capul lor se isca un vâjâit straniu, ca si când în fiecare creier s-ar roti câte o bila, iar ochii lor nu se mai vedeau decât negru si rosu, rosu si negru. Desi sedeau, genunchi le tremurau. Ochii goneau cu iuteala disperata dupa bila pe care nu o puteau prinde. Dupa propriile ei legi, începea în sfârsit sa se clatine ametita de alergatura si se oprea epuizata în una din gaoacele numerotate. Toata lumea rasufla usurata. Pâna si cei care pierdusera se simteau despovarati" .

Politica austriaca se caracterizeaza prin încercari nereusite de regândire a pozitiei Imperiului pe harta Europei si în imaginarul cetatenilor. Toate acestea vor sfârsi lamentabil printr-o greseala care pune capat istoriei milenare a Imperiului. Însa asa cum Imperiul se prezinta fara idei noi care sa îl tina în viata, societatea vieneza se scalda într-o imposibilitate de redefinire, ceea ce conduce spre întrebarea pe care Klaus Lärmann si-o pune, si anume, nu cumva Imperiul sa fie "statul unei societati fara însusiri"?

SOCIETATE sI FAŢADĂ SOCIALĂ

Motive vizuale si fatada sociala

"There are 2 kinds of human beings

that I depise above all: Journalists

and Jews - and I am both"

[76]. Fata evreului este burghezia, Kraus avea sa noteze, aratând cu degetul spre unul dintre cei mai controversati austrieci Moriz Benedikt, proprietarul de la Neue Freie Presse, caruia îi aduce indirect acuze grave: "efective political power in Austria lies not with the elected parliamentary representatives, but with the burgeois press and the financial interests it promotes. ...parliamentary government is a facade, and reveals the face of the true victory, the man who really holds power in the land- der Sieger.

[80] Printr-o formulare de exceptie Musil îl prezinta pe Walter, unul dintre protagonistii romanului sau, Omul fara însusiri drept având "acel talent de a trece drept un mare talent" . Interesant e cum Musil îl schiteaza pe Walter, ca fiind o valoare, când, de fapt, sotul Clarissei nu este în stare sa creeze nimic, desi are toate conditiile, geniul sau fiind numai pe hârtie.

Daca nu vrem, nu suntem asadar obligati sa apreciem excesiv aceasta "miscare" care tine acum de domeniul trecutu­lui. Ea s-a înfaptuit oricum doar în acea patura sociala subtire, instabila a intelectualilor unanim dispretuiti - în ciuda tuturor deosebirilor de conceptii dintre ei - de catre oamenii cu convingeri de nezdruncinat care, multumita lui Dumnezeu, au ajuns iarasi astazi în vîrf si nu a afectat multimea". [82]

[90], conform marturiei lui Arthur Koestler.

[91], remarca sa spunând totul despre prezentul si viitorul posibil al Vienei.

Morala si problema sexuala

" Instinctul sexual izbucnea nedomesticit

[94]. În ceea ce priveste viata sexuala a tinerilor, majoritatea lucrarilor citate pun accent pe totala lipsa de sinceritate care domina raporturile dintre generatia parintilor si cea a copiilor. Masca se pune înca o data când se aduce vorba despre asta. Daca sexualitatea nu nu mai putea fi ascunsa, trebuia macar sa ramâna invizibila. scoala si Biserica în calitatea lor de pastor sufletesc, saloanele si justitia, ziarul si cartea, moda si morala, toate evitau din principiu orice mentionare a problemei, si, spre rusinea ei, acestui "naturalia sunt trupia" si s-a alaturat pâna si stiinta a carei datorie primordiala este sa abordeze fara prejudecati toate problemele" este opinia lui Stefan Zweig.

[99](Rose Mayreder)

Îmbracaminte si moda

[104], criticând pe aceleasi coordonate falsitatea si ipocrizia unei societati care nu îsî închipuie ca poate acest lucru îi va cauza sfârsitul.

[111]. Autorul uita însa sa precizeze ca o serie întreaga de carti s-au scris în fumul din cafenele, iar cafeneaua genereaza dezvoltarea unui stil literar, si anume foiletonul. Este arta de a scrie inspirându-te din nimic, într-un stil subiectiv, un mestesug de descris sau definit fara sa produci tu însuti un foileton. Termenul a fost introdus la Paris în jurul anului 1800 de catre criticul Julien Louis Geoffroy pentru a desemna sectiunea inferioara, detasabila a primei pagini dintr-un ziar. Treptat sensul cuvântului de va schimba, ajungând sa însemne la Viena "un eseu conventional pe absolut orice tema, scris pentru a fi pe masura vervei si spiritului scânteietor al conversatiei" .

CULTURA - sANSA RATATĂ A VIENEI

"Strazile Vienei sunt pavate cu cultura,

cele ale celorlalte orase cu asfalt"

[113]. Aceasta va surveni treptat, transformând Viena într-un "un oras îndragostit de viata, caci ce înseamna cultura altceva decât arta de a ademeni materiei grosiere a vietii ce are ea mai fin, mai delicat si mai subtil? A face muzica, a dansa, a juca teatru, a conersa, a avea o conduita amabila si de bun gust aveau aici valoarea unei arte deosebite".

1. scoala

Arhitectura

[123]. În trezirea vechii capitale vine esenta metropolei, care întoarce pamântul în asfalt, pereti si caramizi care fara dubiu naste o provincie împrejurul sau numai pentru a o devora ziua. Sunt locuri pentru passers-by si pentru monede: teatre, piete,arta, comert, cinema, metrou.

[131] Despre casele lui Wagner, Schorscke noteaza: "Asezarea fireasca a caselor în linie dreapta dadea nastere unor suprafete plane, continue, care flancau strada". Având aceeasi înaltime si fiind lipsite de orice elemente decorative care ar fi bruiat uniformitatea suprafetelor, casele erau cele care împrumutau de aceasta data strazii un aer monumental. Fatada neteda, liniara a blocului de locuinte oferea de altfel si un avantaj psihologic. Ea accentua traiectoria strazii, atât de importanta, dupa cum s-a vazut, pentru directionarea si orientarea înspre un anumit punct de interes. În cele din urma, urbanistul-artist reuseste sa investeasca strada nu doar cu aceasta functie de directionare, ci cu monumentalitate - întrerupându-i ici-colo ritmul prin intercalarea unor elemente de interes arhitectonic desavârsite în maniera baroca: piete regulate, edificii publice sau monumente din piatra. Aceste întreruperi în ritmul strazii, cum le numea Wagner, nu erau menite, ca la Sitte, sa opreasca trecatorul si sa-l invite înauntru, cu mai degraba sa-l impulsioneze sa-si continue drumul de-a lungul strazii.

[133], însa nu as merge asa de departe cu aceasta afirmatie. Discipolul lui Wagner este Adolf Loos, german convertit la catolicism. Loos este cel mai strict dintre arhitecti: "Orice lucru care serveste unui scop anume trebuie exclus din sfera artei...Va exista o arhittectura a timpurilor noastra numai atunci când sloganul amagitor al <artei aplicate> va fi izgonit din vocabularul popoarelor". Casa lui Loos din Michael Platz: o casa care adaposteste un salon de moda pentru domni.vienezii o numesc în curând casa monstroasa si casa fara sprâncene

În Viena, societatea este în strânse legaturi cu arhitectura. Orasul era astfel împartit: Aristocratia traia în centru orasului (palate mai mult sau mai putin apropiate de palat, diplomatia în cel de-al treilea district, industriasii si negustorii în zona Ringului, clasele mijlocii în periferie iar proletariatul în suburbii[135]. Daca tot am amintit de Ring, trebuie mentionat ca arhitectura este una istoricista: clasic (Parlamentul), Renastere (Universitate), gotic (Primaria si Biserica Votiva). Este locul unde burghezia a înfrânt veche organizare aristocratica si si-a impus punctul de vedere.

[145], însa nu acestea vor fi cele care îl vor determina sa paraseasca postul de director al Operei, fapt ce se va petrece în 1907.

Viena se mândreste în aceasta perioada cu nume precum Arnold Schönberg, Hugo Wolf sau Anton Bruckner, inovatori de seama, în special primul datorita folosirii gamei de 12 sunete (muzica dodecafonica) si cu reputatia incontestabila de "orasul valsului"

Nietzsche. Problema adevarului si influenta asupra epocii.

Atât în primul capitol, ca si pe parcursul lucrarii am facut numeroase trimiteri la opera lui Nietzsche, celebrul filosof german jucând un rol esential pentru viata intelectuala vieneza. De aceea am sa trag concluziile ghidat de catre filosoful german. Am amintit pe scurt despre influenta asupra lui Musil, Wittgenstein sau Mahler. Vom vorbi si despre cea asupra lui Klimt în ultimul subcapitol. În operele lui Nietzsche întâlnim o implicare în domenii diferite precum muzica, filosofia sau istoria, însa una dintre cele mai întâlnite si discutate teme este cea care abordeaza problema adevarului si a falsului, a imposibilitatii de a discerne "dincolo de bine si de rau", a identitatii ascunse. Acestea sunt si temele la care ma voi opri, întâlnite în lucrari precum "Cazul Wagner", "Asa graita Zarathustra", "A doua consideratie inoportuna", "Dincolo de bine si de rau".

Conform lui Karl Löwith, importanta lui Nietzsche ca si critic al epocii a fost la fel de cruciala ca cea a lui Rousseau în secolul al XVIII -lea , o opinie împartasita si de Thomas Mann sau de catre alti contemporani. Dupa cum am mentionat în capitolul introductiv, aproape ca nu exista intelectual de prim rang care sa nu îl fi citit pe Nietzsche. De ce este atât de citit Nietzsche si de ce folosesc pe Nietzsche drept o oglinda în care sa se reflecte nu numai opera scriitorilor, ci întreaga societate? Care este scopul adevarului? Acela de a ajunge la cunostinte, ceea ce este o unitate doar cu numele.

Un capitol întreg din " A doua consideratie inoportuna" e destinat explicarii contrastului dintre interior si exterior, dintre masca si adevar. Exagerarea acestui exterior duce, în opinia lui Nietzsche, la o serie de nepotriviri care primejduiesc atât individul, cât si colectivitatea. Astfel, o epoca poate sa îsi imagineze ca este superioara alteia, împiedicând astfel individul sa ajunga la adevarata maturitate. Aceeasi exagerare duce la o stare de ironie de sine si de cinism conducând epoca la o stare de pragmatism de unde numai cei cu spirit practic au iesire. Toate aceste simptome au fost evidentiate pe rând de-a lungul lucrarii. Fortat de societate, individul îsi pune o masca a ratiunii (omul savant - cultivat) si-si pierde astfel instinctul. Individul de fapt se pierde pe sine, se retrage în interiorul fiintei sale si ezita. Mesajul lui Nietzsche (prefigureaza pe cel al lui Kraus) este simplu de scoatere a mastii, de întrebare curajoasa, cine e dincolo de masca? Continuând, filosoful constata disparitia personalitatii si aparitia unor oameni falsi, înfasurati în propria lor frica. Omul este liber în conditiile în care-si exercita vointa. Din nou apare discutia despre vointa, un subiect preferat de catre Nietzsche. Accepta ca este o parte a decadentei, si nu are ce face. Simptomul decadentei? Lipsa de încredere în instincte.

Critica lui Nietzsche este una generala si aceasta demascare a acelei societatii ridica numeroase semne de întrebare în privinta individualizarii Vienei ca oras al mastii sociale. Fenomenul este larg raspândit si nu tine de vreo orânduire cronologica sau nationala. De aceea, una dintre concluziile care se desprind din acest studiu este fenomenul mastii sociale nu trebuie restrâns numai la locatia si la epoca aleasa.

O a doua concluzie care se reiese din studiu de fata este legata de identitatea austriaca. Daca în problema mastii sociale, particularitatile vieneze nu se deosebesc, de exemplu de cele germane (conform lui Nietzsche), în ceea ce priveste identitatea austriaca, lucrurile sunt ceva mai complicate. Incertitudinea legata de tipul de nationalism ales (fie cel francez care îi accepta pe toti locuitori Frantei -si nu numai - drept francez, fie cel german, bazat pe legaturile de sânge) duce la o adevarata criza identitara a Imperiului care îi va aduce prabusirea. Un domeniu care aduce satisfactii reale este cel cultural, din pacate nesprijinit îndeajuns. Concluzia: una dintre posibilitatile Austriei de a se reforma pasnic a fost înlaturata din start.

Paradoxul vienez se întâlneste în toate domeniile: de la arhitectura la jurnalism, de la muzica si pictura la politica si armata si genereaza dispute aprige. Omul fara însusiri, adica austriacul de la 1900 este la urma urmei un cetatean universal, multe din "însusirile" sale întâlnindu-se si în literatura engleza sau germana din epoca.

Caracteristice care îl fac om fara însusiri, adica scepticismul si cautarea unei noi moralitati aduc aminte de Nietzsche. Nietzsche prezice imoralistul care întelege, decât condamna si omul fara însusiri al lui Musil cauta sa înteleaga, spre exemplu, crima lui Moosbrugger.

"Nu se poate trage o linie clara între moralitate si imoralitate în viata, asa ca în arta justificarea a disparut"[146], concluzioneaza Nietzsche si ne permite sa ne îndreptam spre ultimul subcapitol din lucrarea de fata, cel legat de Gustav Klimt, cu care am început studiul.

Pictura si începutul expresionismului

[149] nota ului dintre criticii sai.

[150] - aceasta este tema picturii lui Klimt. Ce se întâmpla cu omul? Nu e eliberat este sclav.

Bibliografie

Bibliografie viitoare

Thompson, Bruce, Schnitzler's Vienna. Image of a society London and New York, 1990 p53