VIZIUNEA CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ (II)
DESCHIDERI SPRE CULTURA EUROPEI.
ARTELE SPECTACOLULUI. /
MARILE SINTEZE SI MARII PRECURSORI.
Deschideri spre cultura Europei. O mare parte a fenomenului cultural omânesc din perioada interbelica se situeaza dincolo de limitele identificarii sau iunerii în valoare a specificului national. Aceasta nu înseamna nici negarea sau onorarea lui programatica, ci doar detasarea a numeroase spirite creatoare fata le o problematica oricum abundent ilustrata în cultura epocii. Printre cei la care e manifesta aceasta detasare, câtiva îsi pun explicit problema sincronismului cu niscarea europeana de idei. De obicei, ei reprezinta ceea ce s-a numit "avan-larda", miscarile cele mai explicit angajate în ruperea de traditie, de negare a icesteia si, uneori, de înlocuire a ei cu noi forme culturale. Dar, substanta anomenului de detasare fata de traditionalism nu o reprezinta avangardistii, ci urna tuturor creatiilor care îsi cauta fagase proprii, fara a se preocupa de legarea traditiei, tot asa cum nu se intereseaza nici de imitarea ei programatica. )esigur ca ele nu apar din nimic, dar nici nu-si fac un obiectiv din constientizarea au din afisarea ascendentelor spirituale.
în literatura, un exemplu îl constituie, în acest sens, activitatea din jurul evistei "Sburatorul" si al cenaclului sau, sub îndrumarea criticului Eugen .ovinescu. începând sa apara la scurt timp dupa terminarea razboiului (1919), Sburatorul" a fost o veritabila pepiniera a valorilor literaturii interbelice, în paginile ale publicând Cam// Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu, Anton io/ban, //arie Voronca si alti scriitori, precum si critici de prima marime ca Tudor /ianu, George Calinescu, Vladimir Streinu, E Lovinescu. Diversitatea operelor icestor creatori ne prezinta "Sburatorul" mai mult ca pe un mediu proprice afirmarii alorilor decât ca pe un loc al experimentarii sau aplicarii unei anumite doctrine. ireste, nu ne putem limita la cercul mai mult sau mai putin fidel "Sburatorului", itunci când ne referim la valorile literaturii interbelice. Tudor Arghezi, Ion \/linulescu, Cezar Petrescu, George Bacovia sunt nume dintre cele mai .roeminente, care se pot cita în sprijinul ilustrarii desprinderii de cautarea pecificului national, dupa cum orientarea opusa îsi gaseste o stralucita eprezentare în opera lui Mihail Sadoveanu, sau a lui Octavian Goga.
Tot în perioada interbelica se plaseaza, în cea mai mare parte, si activitatea reatoare a câtorva scriitori de origine româna care îsi redacteaza operele în limba ■anceza, bucurându-se, astfel, de o mai rapida integrare în patrimoniul culturii ■uropene care, prin continutul acestor opere, ia adesea contact cu valori ale imbiantei spirituale din România. Este vorba despre poetele Elena Vacarescu si \nna de Noailles, de scriitorii principesa Martha Bibescu si Pana/t /strat/. De
facturi stilistice si tematice foarte deosebite, ei reprezinta porti deschise ale Europei catre cultura româna.
Un loc aparte îl ocupa miscarea de avangarda, grupata în jurul revistei "Contemporanul", si a altor periodice cu aparitii de mai scurta durata ("Integral", "Unu", "75 HP"). Conturata din anii primului razboi mondial, când Tristan Tzara, originar din România, participa la nasterea dadaismului la Zurich, aceasta miscare, la care se asociaza tendinte suprarealiste, dar si cubiste, în artele plastice, avea sa se manifeste pe parcursul întregii perioade interbelice, fara a cunoaste totusi o prea larga audienta în rândurile publicului românesc, mai predispus la receptarea formelor traditionale ale culturii. Prin actiunea culturala a avangardei, România interbelica se situeaza în pas cu experimentele culturale cele mai recente ale întregii Europe, dar, la fel ca si în restul continentului, impactul socio-cultural al curentelor de avangarda ramâne unul restrâns, datorita lipsei de identificare cu gustul
Mircea Eliade
Piata Senatului din Bucuresti
ajontatii consumatorilor de cultura, pe care, dimpotriva, îsi propune sistematic 3-i socheze, sa le zdruncine mentalitile prea conformiste. Fenomenul /angardist este receptat în mod similar, indiferent daca manifestarile sale ivesc literatura sau artele. Singurul domeniu în care modernismul, nu fara iele concesii, a reusit sa se afirme în mod mai durabil, este arhitectura; aici jbismul, bazat pe o conceptie functional ista, îsi câstiga adepti influentând scisiv schimbarile pe care perioada interbelica, mai ales deceniul al patrulea, îl juce în aspectul oraselor românesti. Acum se încetateneste tipul de constructie itial numit block-house, de unde deriva termenul, acum atât de raspândit, iloc". Arhitecti cu o viziune moderna înzestreaza centrul Bucurestiului si alte ■ase mari, cu astfel de constructii (de exemplu blocul ARO - actualul nematograf "Patria" - opera a arhitectului Horia Creanga). Alti arhitecti, ca larcel lancu, prefera formula cubista pentru imobile de dimensiuni mai mici, vile antru una sau doua familii, formula care cunoaste un relativ succes, reusind sa jca treptat la înlocuirea casei traditionale orasenesti, cu imobile care, prin lodificari ale planului, dar mai ales datorita aspectului fatadelor, reprezinta couri ale arhitecturii cubiste.
în artele plastice, fenomenul receptarii modernismului se produce semanator cu acela din literatura. în general, artistii români nu îl cauta, dar nici u-l refuza. Prin formatie, dar si prin structura sufleteasca, ei se asociaza mai ine tendintelor moderate care continua sa detina suprematia si în restul uropei. Totusi, spre deosebire de Occidentul grabit în schimbarea stilurilor în rta, în România, un stil odata adoptat supravietuieste îndelung si este dus pâna i ultimele lui consecinte.
Astfel impresionismul, care constituise o noutate la sfârsitul secolului I XIX-lea, abandonat si chiar combatut la începutul veacului nostru, mai ales în ranta, patria sa, la noi dainuie pâna spre mijlocul secolului al XX-lea, iar xponentii sai adera, uneori concomitent, si la curente aparute în vest tocmai ca îactii anti-impresioniste. Asa se întâmpla în cazul pictorului Nicolae Darascu, în le carui tablouri descoperim, alternativ, formule impresioniste, cubiste, expre-ioniste. Explicatia acestui fenomen tine de radacinile mai îndepartate ale culturii Dmânesti, si de aceea fenomenul trebuie notat ca o simpla particularitate a icturii roTnânesti interbelice. Aceasta epoca ne-a lasat si în domeniul artelor lastice o mostenire dintre cele mai bogate. Gh. Petrascu, Th. Pallady, IN. Tonitza, losif Iser, N. Darascu, Jean Al. Steriadi, Cecilia Cutescu-Storck, :ustatiu Stoenescu, Nagy Albert, Hans Eder, sunt nume de pictori din România iterbelica, oricând posibil de alaturat unor valori europene ale timpului lor. iculptura cunoaste si ea o reprezentare de prestigiu în acea perioada, prin naestri ca Brâncusi, Ion Jalea, Fr. Storck, C. Medrea, Oscar Han si altii. Este remea când orasele tarii se îmbogatesc cu o impresionanta zestre de statui si lonumente, comandate artistilor români sau straini (Monumentul Eroilor Aerului, utor Lidia Kotzebue, statuile lui Constantin Brâncoveanu si Mihail (ogalniceanu, autor Oscar Han, statuia Regelui Caro/ monumentul Regelui 'erdinand, strajuit de patru Victorii înaripate, statuia lui Ion IC. Bratianu, autor van Mistrovic, din Bucuresti, Monumentul lui M. Eminescu de la lasi, autor lichard Hette, Monumentul Eroilor C.F.R. din Bucuresti, autori Ion Jalea si Cornel Medrea, s.a.). în acelasi timp, în numeroase localitati din tara se ridica nonumente în amintirea localnicilor cazuti în lupta în timpul primului razboi nondial, monumente care, de la caz la caz, pot fi simple cruci sau obeliscuri
|
Constantin Brâncusi |
însotite de placi comemorative cu numele eroilor, sau pot fi statui de ostasi ori reprezentari alegorice. Numai în Bucuresti, din aceasta categorie fac parte si Monumentul Geniului (Leul), autor Spi-ridon Georgescu, Monumentul Eroilor Sanitari, autor Raffaello Romanelli, Monumentul Infanteriei (disparut), Monumentul Corpului Didactic (disparut), sau acelea, mai putin cunoscute, de pe strada Silvestru si din cartierul Damaroaia. Numarul lor mare ne sugereaza amploarea miscarii ' de întretinere a cultului eroilor, dar atesta, totodata, dubla functie civica si urbanistica, pe care sculptura si-o asuma tot mai des, parasind saloanele pentru pietele publice. Asemenea literaturii, si artele plastice cunosc, în perioada interbelica, fenomenul avangardei, început, de fapt, înca din primii ani ai secolului al XX-lea. Revista "Contemporanul" este, si în acest caz, cea în jurul careia se grupeaza spiritele cele mai înnoitoare. în pictura, curentele moderniste pe care le gasim reprezentate sunt cubismul (Marcel lancu si M.H. Maxy) si suprarealismul (Corne/iu Mihailescu si Victor Brauner). în sculptura, personalitatea cea mai marcanta ramâne Constantin Brâncusi, prin ansamblul monumental de la Tg. Jiu, cuprinzând Coloana infinitului, Poarta sarutuluis\ Masa tacerii, dedicate
"Masa tacerii" de Constantin Brâncusi
toate cinstirii eroilor razboiului de reîntregire. Prin activitatea sa desfasurata în Occident, el aduce o recunoastere larga a valorilor culturii române, din traditiile careia artistul îsi ia, adesea, motivele pe care le prelucreaza, dându-le sensuri simbolice. O alta personalitate a artei moderne din România este Hans Mattis-Teutsch, pictor pe care stilizarea formelor îl împinge adesea dincolo de limita figurativului, în domeniul artei abstracte.
Artele spectacolului. Printre artele care cunosc o înflorire în perioada interbelica se numara si acelea ale spectacolului: teatrul dramatic si de comedie, opera, opereta, baletul, revista, ca si activitatea de concerte a Filarmonicii. In fiecare dintre aceste domenii, la care se adauga si recent aparutul teatru radiofonic, se afirma personalitati de mare renume. O parte din aceste manifestari artistice sunt subventionate de stat; astfel, este cazul Teatrelor Nationale (din Bucuresti, Cluj, lasi, Chisinau, Cernauti si Craiova), a Operelor (Bucuresti si Cluj). George Vraca, Aurel Storin, Lucia Sturdza Bulandra sunt câteva din numele reprezentative ale scenei teatrale interbelice; li se alatura, pentru genul revistei, personalitatea inconfundabrla a lui Constantin Tanase. Baletul clasic îsi are, la rândul sau, reprezentanti de prestigiu, ca Elena Penescu-Liciu, iar cel modern este ilustrat îndeosebi de Floria Capsali. Pe scena Operei Române evolueaza mari artisti lirici: Margareta Metaxa, Valentina Cretoiu, Dinu Badescu, serban Tassian, Petre stefanescu Goanga. Altii, originari din România, duc faima tarii pe marile scene ale lumii (sopranele Florica Cristoforeanu si Pia Igy).
Tot de aceasta epoca sunt legate începuturile cinematografiei românesti. Cea mai importanta realizare o constituie ecranizarea piesei lui I.L. Caragiale "O noapte furtunoasa", realizata de regizorul Jean Georgescu (cu protagonisti ca Al. Giugaru, Radu Beligan, George Demetru).
Muzica româneasca traverseaza, si ea, o epoca foarte prospera în anii dintre cele doua razboaie. Creatia originala, aflata predominant sub semnul inspiratiei folclorice, este reprezentata prin personalitati pe care le-am amintit deja în legatura cu punerea în valoare a tezaurului traditiei nationale. Incontestabilul apogeu valoric este atins prin opera lui George Enescu, a carui activitate de dirijor si de violonist o completeaza pe cea componistica. Dinu Lipatti, la rândul sau, îmbina preocuparea pentru compozitie cu stralucita cariera de pianist, în timp ce Cella Delavrancea îsi împarte activitatea între concertele de pian si vocatia de prozator. în sfârsit, arta dirijorala cunoaste si ea succese prin mari sefi de orchestra, ca George Georgescu si Ionel Per/ea.
Alte genuri muzicale se afirma, si ele, în deceniile interbelice. Ion Vasilescu, Ionel Fernic, C/aude Romano fiind doar câtiva din cei mai populari compozitori de muzica usoara. Muzica populara interpretata de Maria Tanase sau de taraful lui Grigoras Din/cu reuseste, în acea epoca, sa retina nu numai atentia publicului românesc, ci si sa repurteze succese internationale, cucerind auditoriul în turneele din Statele Unite.
Marile sinteze si marii precursori. Dar, dincolo de aceste manifestari mai direct accesibile unui public numeros, cultura româna din perioada interbelica a însumat o bogata opera teoretica, de conceptie, în diferite ramuri ale disciplinelor umaniste. Ea se ilustreaza prin nume de mare prestigiu, unele dintre ele cunoscute dincolo de hotarele tarii. Caracteristic este efortul de sinteza pe care îl
fac creatorii din diferite domenii, desi demersurile analitice nu lipsesc nici ele, adeseori precedând sinteza în opera aceluiasi teoretician. Este cazul lui George . Calinescu ("Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent"), al lui Eugen Lovinescu ("Istoria civilizatiei române moderne"), al lui Tudor Vianu (Arta prozatorilor români"), al lui N. Bagdasar ("Istoria filosofiei românesti"). Dupa cum ne-o demonstreaza exemplele citate, atractia sintezei se manifesta în cultura româna într-un moment când exista certitudinea maturizarii ei si atingerii unui apogeu valoric; nu este deci, întâmplator, ca tocmai sintezele enumerate anterior au sensul unei retrospective, al unor bilanturi critice, al unei contemplari reflexive pe care cultura româneasca moderna si-o dedica sie dupa mai bine de un secol de acumulari. Vocatia pentru sinteza nu se rezuma însa la aceste studii ample cu caracter retrospectiv. Definirea unor sisteme proprii de gândire se manifestase si la generatiile precedente; o regasim, acum, în tot mai multe domenii ale creatiei teoretice. Dar, chiar si atunci când studiile nu se încheaga într-un sistem original, ele ating adesea cote de valoare la nivelul european al vremii.
în estetica si istoria literara, în afara numelor deja citate, îsi continua activitatea, începuta în perioara precedenta, Mihail Dragomirescu (1868-1942), sustinator al autonomiei esteticului si autor al unei teorii a capodoperei, pe care o expune în lucrarea sa "stiinta literaturii". Deseori contestat de generatia imediat urmatoare, el este repus pe un loc din fruntea ierarhiei esteticienilor români de catre criticii tineri care vad în sistemul sau semne ale unei gândiri de tip structuralist. Profesorul de estetica de la Universitatea din Cluj, Liviu Rusu (1901-1985), îsi sustine doctoratul la Sorbona cu teza principala "Essay sur la creation artistique. Contribution â une esthetique dynamique". serban Coculescu (1903-1959) matematician, poet si estetician se afirma ca unul din precursorii aplicarii metodelor matematice în domeniul estetic. Stabilit în Franta, el publica, sub pseudonimul Pius Servien, lucrari de referinta în acest domeniu aflat abia la început de drum ("Lss Rythmes comme introduction physique â l'esthetique"). Un alt român stabilit în Franta, C. Matila Ghyka, îsi înscrie numele în aceeasi categorie a pionierilor cercetarilor de estetica realizate cu mijloace matematice. Lucrarea sa, "Le Nombre d'Or, rites et rythmes pythagoriciens dans le developpement de la civilisation occidentale", publicata în 1931, constituie un element de referinta în aceasta noua directie a esteticii secolului nostru.
Alti români se impun, de asemenea, atentiei cercurilor de specialisti din Occident prin operele lor teoretice în diferite domenii ale cercetarii umaniste sau în zonele de interferenta dintre sfera umanista si cea a stiintelor exacte. stefan Lupascu (Lupasco) se face cunoscut prin volumele "La physique macroscopique et sa portee phi/osophique" si "Les idees directrices d'une nouvelle philosophie des sciences", marcând începutul unei opere pe care o va continua si dupa al doilea razboi mondial. Un demers care poate fi considerat de pionierat stiintific îl realizeaza stefan Odobleja cu a sa "Psihologie consonantista", în care prefigureaza principii de baza ale ciberneticii.
Nu mai putin importante sunt si operele unor gânditori români a caror receptare internationala nu a fost la fel de larga. Multi dintre ei ne apar confruntati cu tentatia de a construi adevarate sisteme filozofice, estetice, etice, Psihologice, cautând raspunsuri globale si originale la marile întrebari ale acestor domenii ale cunoasterii. Aceasta vocatie a sintezei duce mai departe o tendinta
|
Eugen lonesco |
pe care, incipient, o descopeream înca la precedenta generatie de carturari români; ea poate fi, de asemenea, interpretata ca reflex al culturii germane în al carei spirit s-au formulat cei mai multi dintre acesti beneficiari ai unor burse de studii în Germania sau Austria, al caror prestigiu în studiul filosofiei îl depasea pe cel al Frantei catre care se simteau mai atrasi artistii si literatii. Constantin Radulescu-Motru ("Personalismul energetic", 1927), Lucian B/aga ("Trilogia cunoasterii' 1931-1934), P.P. Negulescu ("Geneza formelor culturii", 1934), Eugeniu Spe-rantia ("Psihologia gândirii", 1922), Ion Petrovici ("Teoria notiunilor"), Mircea Florian ("Arta de a suferi", Tudor Vianu ("Estetica", reprezinta, prin lucrarile citate, tocmai aceasta tendinta prezenta în cultura româna interbelica. Gânditorii formati la scoala franceza manifesta, în schimb, o înclinatie catre abordarea
într-un spirit eseistic, chiar si atunci când titlurile contrazic aceasta caracterizare:
D.D. Rosea ("Existenta tragica. încercare de sinteza filosofica", 1934), Dan
Badarau ("Essay sur la penssee", 1925), I.D. Gherea ("Le moix et le monde.
Essai d'une cosmogonie antropomorphique",
Activi si ei în perioada interbelica, Alexandru Bogza si Camil Petrescu'\s\
construiesc adevarate sisteme filozofice, fara a le încredinta însa tiparului;
publicul va lua cunostinta de ele abia în anii '80 ai secolului nostru, ele
apartinând totusi, de drept, epocii când au luat nastere.
Despre pictura lui Gh. Petrascu, din "Pictura româneasca in imagini":
"Pentru ca, asa cum s-a observat, pictura lui Patrascu descopera acele spatii în care elementul se transforma în permanenta, obisnuitul devine viziune uimitoare a unei poezii cosmice lata, de pilda, interioarele înfatisate de Petrascu, nimic din intimismul traditional al tablourilor cu acest subiect... Petrascu a introdus în pictura moderna româneasca o directie ale carei consecinte nu au fost, poate, descoperite înca în sensul lor cel mai adânc. La granita dintre organic si mineral, lumea tablourilor lui evoca, într-o poezie tacuta, de concentrata gravitate, o viziune în care palpabilul si misterul se însotesc. Structura acestei arte cuprinde, deopotriva, întelegeri ale stravechii arte românesti si ale picturii europene a secolului al XX-lea; o sinteza cutezatoare ale carei înfaptuiri marcheaza în istoria artei românesti un moment dintre cele mai semnificative. Petrascu este incontestabil, daca nu un fondator de scoala, un întemeietor de traditie artistica".
TEMĂ:
- Care a fost contributia artelor spectacolului la progresul culturii interbelice?
VIZIUNEA CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ (III)
CULTURA DE MASE. TRĂSĂTURI GENERALE.
PRINCIPALELE INSTITUŢII DE CULTURĂ.
Cultura de mase. Trasaturi generale. Din punct de vedere cultural, perioada din istoria României care debuteaza dupa înfaptuirea Marii Uniri din 1918 si se încheie o data cu instalarea regimului comunist a reprezentat un apogeu, pregatit de desfasurarile anterioare din întreaga epoca moderna. Desigur, generatia marilor clasici (Eminescu, Creanga, Caragiale) îsi încheiase activitatea, dar acum ia nastere un veritabil "al doilea clasicism", demn de acest nume prin caracterul stabil, durabil al valorilor spirituale pe care Ie-a generat, nicidecum însa prin optiunea stilistica, deloc omogena, câteodata de-a dreptul modernista. Totusi, chiar daca în constiinta publica se încetatenesc, cu precadere, valorile de vârf, aceasta perioada istorica poate fi, în mod la fel de justificat, caracterizata ca momentul de explozie a culturii, de difuzare a ei în toate mediile sociale, în care societatea româneasca îsi edifica - fara sa o numeasca astfel, si fara nici o nuanta propagandistica - o adevarata cultura de mase, care stimuleaza si antreneaza forte creatoare de diverse marimi, nu doar superlativele care constituie partea vizibila a icebergului cultural românesc. Aparitia acestui fenomen îsi afla suficiente argumente în plan istoric, dar si în domeniul psihologiei sociale. Istoric, el a fost pregatit de perioada precedenta, în care notam obligativitatea învatamântului primar, miscarea culturala la sate avându-i ca principali agenti pe învatatorii din mediul rural, stimulati de initiativele lui Spiru Haret, iar în Transilvania activitatea "Astrei", care, de asemenea, viza totalitatea românilor, indiferent de provenienta sociala sau gradul de instructie. Deloc neglijabila în generarea acestui fenomen, de patrundere a culturii în toate straturile societatii, cu forme specifice, este si activitatea unui mare numar de asociatii si societati culturale, cauza, dar, în acelasi timp, si efect al tot mai largului interes pentru "cultura. Abundenta presei de tot felul, de la efemere aparitii de gazete locale, uneori doar cu caracter ocazional, pâna la marile cotidiene citite în întreaga tara.
Dupa 1928, într-o proportie mereu crescânda, radioul începe si el sa-si exercite functia specifica de factor cultural. Bogata activitate editoriala, numarul mare de traduceri de tot felul, de la pretentioase expuneri de sisteme filozofice pâna la scrieri de popularizare, sau chiar la foiletoane de mare tiraj, reprezinta nu numai semnul unei variate si abundente "oferte culturale", ci ne vorbesc si despre "cererea" existenta în acest domeniu.
între factorii culturalizatori care actioneaza în epoca, începe sa-si faca simtite efectele si cinematograful. Urr proces dirijat, de "democratizare" pro-
gramatica a culturii, se manifesta prin aparitia caminelor culturale la sate. Toate aceste elemente, sumar trecute în revista, ne vorbesc despre factorii obiectivi cu un rol în fenomenul de raspândire a culturii în diverse medii sociale. Ei sunt însa secondati de motivatii subiective, dintre care, pentru perioada de dupa 1918, esential pare a fi sentimentul, larg raspândit, al mândriei nationale, generat de formarea României mari. Acestuia i se adauga,' treptat, si alte motivatii subiective, cum ar fi constiinta valorii individului, care creste o data cu dobândirea prin lege a diferitelor libertati democratice; votul universal, libertatea cuvântului, garantarea proprietatii private sunt doar o parte din elementele de ordin juridic care au dus la aparitia si consolidarea acestui sentiment. în mediul satesc a contribuit, de asemenea, reforma agrara care, survenita dupa razboiul de reîntregire, a fost perceputa de o mare parte a noilor împroprietariti, ca o rasplata legitima, un drept câstigat prin vitejie în lupta pentru cauza nationala. Totalitatea acestor împrejurari obiective si subiective au dus la procesul de democratizare a culturii care reprezinta una din caracteristicile perioadei interbelice.
Un alt proces care se intensifica în aceasta epoca si\x\ strânsa legatura cu fenomenul prezentat anterior este acela de acu/turatie. Prin acest termen se defineste "complexul fenomenelor rezultate din contactul direct si durabil între grupuri sociale având culturi diferite" si "schimbarile ce au loc, în planul culturii, în grupurile respective". într-adevar, daca sistematica includere a mediilor taranesti în viata culturala constituie în principiu un factor de progres social, nu se poate nega faptul ca acelasi proces reprezinta un început de înstrainare fata de valorile culturii traditionale taranesti.
Intuind procesul de accelerata disolutie la care era supusa traditia în contact cu civilizatia moderna, oamenii de cultura si-au facut un obiectiv din studierea si salvarea elementelor acestei culturi traditionale. Aceasta preocupare, pornita dintr-un sentiment de responsabilitate fata de o mostenire culturala straveche si amenintata cu disparitia, a produs doua rezultate principale si, în cele din urma, total diferite. Primul a fost organizarea unor studii sistematice de sociologie si etnografie, cea mai palpabila realizare a lor fiind aparitia Muzeului Satului din Bucuresti, al doilea rezultat, independent de cel dintâi, este reprezentat de aparitia unor societati pentru cultivarea artei nationale, unde bunele intentii nu erau totdeauna dublate de discernamântul si competenta necesare unui astfel de scop; de aici a luat amploare o adevarata moda, deja prefigurata în perioada precedenta, care facea o regula din purtarea costumului popular în diverse ocazii festive. Prin supralicitare, aceasta moda a generat, cum era si firesc, efecte contrare celor preconizate: ea a dus la banalizarea si vulgarizarea unor autentice valori etno-culturafe.
Principalele institutii de cultura. O scurta enumerare a principalelor institutii de cultura, miscari si initiative culturale se impune pentru conturarea cadrului în care s-a desfasurat aceasta componenta a istoriei românesti în perioada cuprinsa între 1918-1948.
învatamântul a cunoscut nu numai o dezvoltare, ci si o diversificare. în reteaua învatamântului de stat, dar si particular, se înmultesc specializarile din scolile profesionale, la amploare reteaua scolilor normale (pedagogice) si scolilor de arte si meserii. Liceele, având de regula sectii reale si moderne (umaniste),
reprezinta o garantie de seriozitate si calitate; diploma de
bacalaureat, obtinuta în urma unui dificil' examen sustinut la
principalele materii de cultura generala, garanta pentru temeinicia studiilor. Probleme deosebite se ridica
pentru organizarea învatamântului
din provinciile unite în 1918, unde se pornea de la o alta experienta anterioara. Reteaua
de învatamânt superior se extinde prin înfiintarea universitatilor românesti
din Cluj si Cernauti, a Institutului Teologic din Chisinau. Pentru buna pregatire a
armatei române ia fiinta o retea de licee militare si scoli de ofiteri. O
importanta crestere o cunoaste învatamântul primar,
principalul agent în lupta cu flagelul analfabetismului. Este
semnificativ faptul ca în intervalul
cuprins între 1920-1939 numarul celor implicati în aceasta forma
de învatamânt
(profesori si elevi) creste de patru ori. în mediul rural, învatatorii
continua sa fie principalul
element culturalizator nu numai pentru copii, ci si pentru adulti. împreuna cu preotii si
cu notarii, ei formeaza intelectualitatea sateasca. Tot legat de învatamântul românesc
interbelic, se cuvine amintita traditia
concursurilor scolare, organizate de "Tinerimea Româna", traditie
cu radacini în perioada
istorica precedenta si având ca scop depistarea si stimularea
celor mai dotati dintre elevii de liceu. De asemenea, pentru a avea o imagine completa a învatamântului
din România perioadei 1918-1948, se cuvine amintit si învatamântul
în limbile minoritatilor nationale, figurând printre drepturile
decurgând din Constitutia din 1923.
în directa corelatie cu raspândirea culturii prin învatamânt se prezinta si tabloul vietii editoriale. Nu numai Bucurestiul sau câteva mari orase, centre universitare, iau parte la aceasta activitate editoriala, ci uneori chiar centre urbane de mai mica importanta îsi au editurile lor; este suficient un spirit întreprinzator pentru a initia o asemenea activitate. Exemplul lui Nicolae /orga care a transformat Valenii de Munte într-un focar de cultura este cel mai rasunator, dar nu singurul. Cele mai importante edituri ale epocii ramân "Cartea Româneasca", "Casa- scoalelor", "Cugetarea", "Fundatia pentru literatura si arta Regele Carol al II, "Scrisul Românesc". Diversitatea publicatiilor este mare, de la editii de lux la editii populare, cea mai cunoscuta fiind "Biblioteca pentru toti". Ea a publicat de la clasici la contemporani atât din literatura româna, cât si traduceri din diferite limbi straine.
Presa este si ea obiectul unui proces de mare diversificare: numai în 5 ani (perioada 1919-1924) apar aproape 3400 de periodice. Totusi, o mare raspândire nu cunosc decât ziarele si revistele. "Universul", cotidian de informatii, este cel mai'cunoscut. îi urmeaza ziarele cu diferite orientari: "Adevarul"s\ "Dimineata" (centru-stânga), "Cuvântul", "Curentul"(centru-dreapta) sau publicatiile partidelor politice: "Dreptatea" (P.N.Ţ.), "Viitorul" (P.N.L.), "îndreptarea" (Partidul Poporului). Numele unor periodice se identifica în constiinta publica cu personalitatea directorului, sau a celui care reprezinta spiritul îndrumator al gazetei: Nicolae /orga la "Neamul Românesc", Pamfil seicaru\a "Curentul", Nae lonescula "Cuvântul".
Nu numai ideologic, dar si din punct de vedere al domeniilor de interes, publicatiile difera între ele. Exista reviste de cultura - "Adevarul literar si artistic", "Universulliterar", "Viata Româneasca", "Gândirea"etc; exista publicatii politice, cum sunt deja mentionatele periodice ale diferitelor partide; exista magazine de divertisment si informare, ca "Realitatea ilustrata"; sunt si reviste de specialitate
în diferite domenii ale stiintelor umane sau ale naturii, precum si în stiintele exacte.
O forma noua de raspândire a informatiilor o reprezinta radioul. Activitatea de radiodifuziune "ts\ are începuturile în 1928, printre pionierii ei în România fiind inginerul M. Konteschweller. O data cu marirea numarului de abonati radio, acest nou element al vietii culturale românesti înceteaza a mai fi doar o noutate tehnica privita cu curiozitate, devenind efectiv ceea'ce este prin vocatie: un factor deosebit de eficient în vehicularea informatiei si un agent de prim ordin în procesul de uniformizare culturala cu consecinte unele apreciate unanim, altele controversate. O data cu cresterea popularitatii radioului, se diversifica emisiunile sale si deci si publicul caruia i se adreseaza De mare audienta se bucura "Teatrul radiofonic", acesta beneficiind de vocile celor mai importanti actori ai vremii.
Teatrul'\nsus\ cunoaste, si el, în perioada interbelica o epoca de dezvoltare si de îmbogatire stilistica. Dupa Marea Unire functioneaza teatre la Bucuresti, Cluj, lasi, Craiova, Cernauti si Chisinau. Confruntate cu dificultati financiare, ultimele trei îsi întrerup activitate în 1935 în afara teatrelor sustinute de stat, exista altele subventionate de diferite institutii sau companii teatrale particulare, în 1940, la Bucuresti functionau sapte astfel de teatre. Numarul lor era variabil, dupa cum si existenta unora dintre ele era efemera. în afara repertoriului clasic universal si a dramaturgiei nationale, ele abordau genuri agreate de publicul de diverse categorii. Un succes constant l-a cunoscut trupa de revista a lui C. Tanase, mizând pe umorul cu trimiteri la realitatea imediata prin care se caracterizau cupletele marelui comic.
Teatrul liric cunoaste si el succese în perioada de care ne ocupam Pe scena operelor din Bucuresti, Timisoara si Cluj este reprezentat un repertoriu destul de variat, în care, totusi, creatia autohtona, înca insuficient apreciata de marele public, patrunde cu greu. Daca reprezentantii artei componistice sunt receptati de public cu oarecare reticente, gustul acestuia fund mai favorabil repertoriului clasic, în schimb, arta interpretativa româneasca îsi continua seria succeselor deja traditionale atât pe scenele din tara, cât si în turnee pe marile scene ale lumii.
Cinematograful devine în aceasta perioada forma cea mai accesibila si cea mai populara. Productiile prezentate sunt de regula straine, predominând cantitativ cele americane. Pe lânga "Noapte furtunoasa" trecem în palmaresul filmului autohton si premiul obtinut la Venetia de documentarul lui Paul Calinescu despre Basarabia. Mult mai consistenta este filmografia cu caracter documentar, începând cu secventele sistematic înregistrate pentru jurnalele de actualitati care însoteau reprezentantiile din salile de cinematograf, adevarate cronici în imagini ale vietii sociale si politice în România interbelica.
Mai putin supuse unui proces de institutionalizare, muzica si artele plastice si-au alcatuit în perioada 1918-1948 cadrele prpprii.
în artele plastice factorul de legatura l-a constituit "Sindicatul Artelor Frumoase", având ca scop principal sustinerea intereselor de breasla ale plasticienilor si reprezentarea lor pe plan civic. în paralel, au activat diferite grupari constituite pe criteriul afinitatilor estetice între care cele mai importante
Henri Coanda
Gheorghe Marinescu
sunt "Tinerimea Artistica". înfiintata în 1901 ca o asociatie cu scopul înnoirii artelor plastice românesti se dovedeste cea mai longeviva dintre acestea. Existenta în numar mare a diverse asociatii, unele având scopuri culturale, continua, de altfel, sa caracterizeze societatea româneasca si în perioada 1918-1948. La fel "Astra", care se adapteaza treptat, continuându-si munca de ridicare culturala a mediilor românesti din Transilvania, cu precadere a taranimii, prin intermediul cadrelor didactice si al clerului, în colaborare cu alte organisme vizând scopuri asemanatoare.
Un rol cultural important si l-au asumat si diferitele fundatii, cum ar fi "Fundatiile Regale" s\ "Fundatia IC. Bratianu". Având o traditie inaugurata înca de regele Carol I, "Fundatiile Regale"cunosc un moment de maxima activitate sub domnia lui Carol al II, când, sub acest generic, fiinteaza o revista, poate cea mai prestigioasa publicatie culturala din epoca, Orchestra Filarmonica, Fundatia "Regele Carol I", Fundatia "Principele Carol", "Fundatia pentru Literatura si Arte Frumoase Regele Carol II", "Fundatia Regele Ferdinand", Institutul de Cercetari stiintifice de la Cluj, Observatorul de Astronomie Fizica de la Dubasarii Vechi s\ Muzeul "Al. St. Georges" din Bucuresti. Este impresionant bilantul editorial al "Fundatiei pentru Literatura si Arta Regele Carol II", axata pe promovarea valorilor nationale din diferite domenii de creatie prin tiparirea valorilor de vârf din diferite discipline artistice sau socio-umaniste: /V. lorga, N. Cartojan, G. Oprescu, Perpessicius, Noica, Cioran, E/iade, Ralea, Calinescu, Cioculescu, Bacovia, Mateiu Caragiale, Emil Botta, V. Voiculescu, L. Blaga, Virgil Gheorghiu, Arghezi, Goga etc. Sub aceleasi auspicii au publicat, la
începutul carierei lor, Zaharia Stancu, George Lesnea, Cicerone Theodorescu, Radu Boureanu, Eugen Jebeleanu, nume care s-au înscris, cu precadere, în istoria literara a deceniilor postbelice. Aceleasi fundatii îi datoram publicarea Bibliei în traducerea lui Gala Galaction. în sfârsit, dezvoltând ideile lui Spiru Haretsi Nicolae lorga, "Fundatiile Regale''au organizat si patronat miscarea de ridicare culturala a satelor, prip intermediul unor tineri special pregatiti pentru a-si asuma raspunderi organizatorice în aceasta directie, în jurul unei institutii educationale polivalente numita "Camin cultural". Alte echipe de tineri, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, au fost trimise pentru a studia diferite zone etnografice ale tarii. în afara studiilor publicate, activitatea lor s-a concretizat si în înfiintarea Muzeului Satului din Bucuresti.
Cel mai înalt for cultural a fost, în perioada 1918-1948, Academia Româna. Personalitatile care o compuneau au avut contributii importante în dezvoltarea literaturii, artei, istoriografiei, lingvisticii, precum si a stiintelor naturii, chimiei, fizicii, matematicii. Unele dintre cele mai marcante personalitati îsi începusera activitatea înca din perioada precedenta. Istoricii N. lorga, V. Pârvan sunt dintre cei activi înca de la sfârsitul secolului trecut, în timp ce CC. Giurescu apartine unei generatii mai noi. în filologie si lingvistica traditiile sunt duse mai departe de OvidDensusianu si Sextil Puscariu.
Savanti români cu contributii de seama în perioada 1918-1948, sunt si Gh. Longinescu (chimie), LazarEdeleanuipe\rodn\m\e), stefan/a Maracineanu si stefan Procopiu (fizica), M. Draghiceanu, I. Simionescu (geologie), Vintila Mrhailescu (geografie), E/ie Radu (hidroconstructii), D. Leonid(electrotehnica) si multi altii. Germanul Hermann Oberth, originar din Transilvania, este considerat unui din parintii aeronauticii.
Cercetarea stiintifica, depasind cadrul traditional al universitatilor, se organizeaza independent de acestea. Iau fiinta institute de seruri si vaccinuri, de igiena si sanatate publica, de zootehnie, un institut forestier si altul pentru cultivarea tutunului, institute de cercetari în domeniile economiei, energiei, statisticii. stiinteje umaniste, în special datorita activitatii lui N. lorga, beneficiaza si ele de institute de istorie nationala, istorie universala, studii bizantine si studii sud-est europene.
Ca o concluzie generala, se evidentiaza faptul ca perioada interbelica se constituie ca un complex de aspecte, adeseori diferite între ele pâna ia antagonism. Ceea ce unifica acest ansamblu atât de heteroclit în aparenta este desprinderea definitiva, în aceasta perioada, de mai vechiul complex al "intrarii în Europa", integrarea culturala în miscarea de idei, asa cum se desfasura ea la acea vreme pe plan mondial, fiind un fapt împlinit si resimtit ca atare. Abandonarea acestui vechi complex razbate deopotriva, desi în mod diferit, atât din demersurile întreprinse întru cautarea si definirea surselor specificului national, cât si în toate creatiile, urmarind firul logic al unei dezvoltari interne mai mult decât raportarea la categoriile istorice, etnice sau religioase. Fara a urmari, programatic, o punere de acord cu gândirea contemporana din Occident, ele sunt, cu naturalete, nu în pas cu ea, ci chiar parte a sa, într-o epoca în care locul României în familia spiritualitatii europene constituia un adevar de la sine înteles.
i
Despre "Viata teatrala", din "Istoria Teatrului în România":
"Un fenomen caracteristic acestei perioade este înmultirea fara precedent, a numarului de întreprinderi teatrale semioficiale sau particulare, unele de lunga existenta, altele ocazionale. Ansamblurile acestea, unele slujind teatrul dramatic, altele teatrul de divertisment, revista, comedia muzicala, brazdeaza tara în lung si în lat, beneficiind de înlesniri materiale, de reduceri ori scutiri de taxe atunci când îsi stabilesc itinerarii în noile provincii. Companiile dramatice si teatrale particulare au adeseori în frunte actori de prestigiu ca Maria Ventura, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Lucia Sturdza-Bulandra, Ion Manolescu, Gheorghe Storin, Vladimir Maximilian, Elvira Popescu, Ion lancovescu, Misu Fotino, Mana Filotti. Sufletul Teatrului de revista de-a lungul a doua decenii este Constantin Tanase, actor de extrema dotare pentru acest gen de teatru, excelent organizator de trupa, cupletist curajos, artist de înalt spirit civic. O intensa si febrila activitate de turnee desfasoara, concomitent, trupele maghiare, germane, evreiesti, care joaca în Transilvania, Banat, Bucovina, precum si în Moldova, Muntenia, Oltenia.
TEMĂ:
- Prezentati principalele institutii de cultura si rolul lor în perioada interbelica.
|
